Se pare că treaba e mai groasă decât părea la prima vedere.

Esecul referendumului

Cică toți oamenii se pricep la fotbal și la politică.
Aiurea. Eu n-am habar despre fotbal iar foarte multă lume se pricepe mult mai mult la fotbal decât la politică.

A auzit cineva expresia ‘Eșecul Meciului’?

Hopa, se pare că ‘grosimea situației’ are accente grotești.

Esecul meciului 2

Avem de a face și cu probleme de logică a limbajului, dincolo de neînțelegerea a ceea ce este un referendum…

Referendumul, și meciul de fotbal, sunt lucruri.
OK, lucruri imaginate de om. Care țin mai degrabă de o realitate virtuală decât de una ‘fizică’. Și cu toate astea sunt cât se poate de reale. Au consecințe.

Eșecul, pe de altă parte, ține de un cu totul alt gen de realitate. De realitatea umană. Tot virtuală, și ea, numai că eșecul este subiectiv în timp ce referendumul, și meciul, sunt obiective.

Referendumul, odată organizat, iese de sub influența voinței și simțirii individuale și intră în cea a voinței și simțirii colective. Devine obiectiv.
Eșecul, în schimb, este, prin natura lui, ceva ‘partizan’. Ține de individual, de partinic.

Lucrurile nu pot avea eșecuri.

Pot fi eșecuri, într-adevăr, dar doar din perspectivă individuală. Partinică.

Un lucru există – virtual sau fizic. Atât.

Poate fi doar privit/comentat ca fiind un succes – de cei cărora le convine situația, sau ca un eșec.

Iar modul în care este privit/discutat spune foarte multe despre privitori/vorbitori.
Și despre ce au înțeles din ce au văzut.

Advertisements