Oamenii de bază ai PSD-ului, adică ‘furnicuțele’ din teritoriu care țin partidul în spate, au în sfârșit ocazia să facă ordine în partidul lor.

Chirica, primarul Iașului, a dat semnalul.
Cătalin Ivan, euro-deputat, s-a declarat și el partizan al luptei anti-corupție.

Daniel Constantin, copreședintele aliatului ALDE, nu mai este dispus să facă figurație.
Tăriceanu nu a avut ce face și a mers pe mâna lui Constantin.

Dacă PSD-ul reușește să își facă ordine în ogradă va intra în istorie.
Ca să nu spun că va avea la dispoziție 4 ani în care să arate ce poate.

Și poate multe.

Orice încercare pripită din partea actualei opoziții de a ‘obține foloase necuvenite’ în situația curentă va avea repercusiuni nefericite pentru întreaga societate.
Să nu uitam că electoratul a stat acasă in decembrie pentru că nu prea avea încredere în nici una dintre ‘taberele’ care s-au înfruntat la urne. În nici un caz din cauza vre-unui acces de apatie.
Tocmai ce a dovedit că este cu ochii în patru.

Probabil că de-acum încolo va taxa la fel de prompt orice exces, indiferent de direcția din care ar veni.