Archives for posts with tag: Libertate

Acest post a fost inspirat de “Pentru tine”, citit pe entuziasm.ro

Problema altruismului e intr-adevar spinoasa. Rationalistilor le vine greu sa creada ca cineva rational (si rationalistii cred ca toata lumea actioneaza rational) poate face ceva care nu are un efect benefic asupra propriei persoane.
Si totusi, in mod aparent paradoxal, altruismul manifestat catre straini ‘absoluti’ exista si se manifesta continuu. Rationalistii cauta in draci explicatii.
Iata-o pe a mea. (Si eu ma consider tot rationalist dar nu absolut)
Altruismul este o constructie sociala. Adica este ‘predat’ de la o generatie la alta si modelat in urma interactiunilor dintre membrii comunitatii respective.
Dupa cum spunea Darwin evolutia are loc la nivelul speciilor si nu a indivizilor. La oameni evolutia are loc la nivelul comunitatilor. Fiecare dintre acestea dezvolta cate o cultura, adaptata circumstantelor – geografice si istorice – in care comunitatea/cultura respectiva a evoluat.
Comunitatile/culturile care au reusit sa isi adapteze, in mod continuu, raportul dintre coeziunea sociala care tine la un loc pe membri lor si autonomia permisa acelorasi membri la conditiile specifice carora trebuie sa le faca fata supravietuiesc. Celelalte nu.
Ei bine altruismul neinteresat este o masura a acestui raport intre coeziune si autonomie.
Lipsa lui denota o lipsa totala de coeziune sociala si atunci comunitatea respectiva se va dizolva de la sine.
Exagerarea in directie contrara semnifica lipsa respectului pentru individ, adica lipsa de autonomie individuala (unii ii spun libertate). Adica osificare respectivei comunitati. Incapacitatea ei de a continua procesul adaptativ. Exit.

Advertisements

Cine n-a vazut declaratia domnului Basescu o poate urmari aici:

http://stiri.tvr.ro/traian-basescu–intre-consolidarea-justitiei-si-reflexul-de-a-ti-apara-fratele–aleg-justitia_46274.html

Sunt doua lucruri extrem de importante in aceasta luare de pozitie:

“Proba ca nu a existat o astfel de interventie (a domnului Basescu in favoarea frate-lui domniei sale) este chiar condamnarea. Din cate stiu domnul Anghel a fost condamnat la ani grei de inchisoare.”

“Va asigur ca intre nevoia de consolidare a justitiei si reflexul firesc de a-ti apara fratele, aleg consolidarea justitiei”.

 

In paralel a existat si o declaratie a domnului Ponta, care a aparut aici: http://stirile.rol.ro/ponta-basescu-ar-trebui-sa-demisioneze-pentru-cazul-mircea-basescu-bercea-mondial-925777.html

“El (domnul Ponta) a mai spus ca nu a vazut o implicare directa a presedintelui Basescu in cazul in speta.
” Dar am vazut un caz foarte clar de trafic de influenta realizat de catre fratele presedintelui, de catre domnul Mircea Basescu, un caz care…” ”

 

In acelasi timp agentia Mediafax ne informeaza ca: “Presa straina comenteaza cazul retinerii lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, explicand ca justitia din Romania face obiectul unei monitorizari speciale a Uniunii Europene in materie de combatere a coruptiei.” http://www.mediafax.ro/cultura-media/presa-straina-relateaza-despre-retinerea-lui-mircea-basescu-12796521

 

Pai cum sa nu ne monitorizeze Uniunea Europeana in situatia in care presedintele si primul ministru pot face asemenea declaratii…

“Proba ca nu a existat o astfel de interventie este chiar condamnarea.”
Adica?!? Ar fi fost posibil ca in urma vreunei interventii sa fi fost influentat verdictul judecatorilor?!?
Asta este parerea unui presedinte despre justitia din tara pe care o prezideaza?

“Aleg consolidarea justitiei”!
La prima vedere pare a fi o declaratie de-a dreptul eroica.
Poate ca in ochii unora chiar o fi…
Si totusi. “Consolidarea justitiei” este doar una dintre optiunile posibile? Chiar s-a gandit vreo clipa si la varianta cealalta? Atat de serios incat a simtit nevoia sa ne faca si pe noi  partasi la clipa sa de indoiala? Si asta in conditiile in care din declaratia de mai sus rezulta ca este convins ca eforturile sale ar fi putut avea ceva sanse de succes…

“Dar am vazut un caz foarte clar de trafic de influenta…”
Din cate tin eu minte unul dintre reprosurile foarte vehemente care i-au fost aduse lui Traian Basescu a fost cel cu privire la disponibilitatea acestuia de a se pronunta, ferm, despre vinovatia unor acuzati inainte ca justitia sa dea vre-un verdict.
De data asta se pronunta primul ministru inainte macar ca vre-un judecator sa dispuna arestarea acuzatului, ce sa mai vorbim despre condamnare…

 

Noroc cu monitorizarea UE ca altfel…

PS. Apropo de monitorizare. Stiti de ce prin lumea civilizata politicienii de rang inalt si rudele acestora nu se prea baga in rahaturi din astea? Nu pentru ca ar fi mai cinstiti… sunt exemple suficiente … de la printese care ‘dau cu subsemnatul’ in cazuri de coruptie pana la prim-ministri care organizeaza petreceri bunga-bunga cu minore si apoi sunt condamnati pentru evaziune fiscala … Pur si simplu pentru pentru ca cei de acolo au inteles ca toata lumea e cu ochii pe ei!

 

PS II
Cum s-a ajuns aici?
Simplu. Chiar daca e greu de acceptat acest lucru explicatia e totusi simpla.

“Legea este o bariera peste care sar dulaii, pe sub care trec cateii si in fata careia se opresc doar boii” (http://adevarul.ro/news/societate/cum-ajuns-legea-bariera-doar-boi-1_50a7c5927c42d5a6636a13e7/index.html)

E adevarat ca pe plaiurile mioritice de prea multe ori ‘legea’ a fost impusa de afara sau de sus in loc sa reflecte ‘obiceiul locului’ dar ar fi cazul sa depasim o data aceasta faza a dezvoltarii noastre ca societate.
Sau dupa cum spune un prieten (are 18 ani): “Nu are nici un sens sa tot folosim istoria ca pe o scuza. Asta e situatia, este mult mai important sa ne hotaram o datat ce facem de-acum incolo!”

Deci!
Ce facem? Ce atitudine adoptam fata de lege? O consideram mai departe o unealta pe care ‘alegem’ sa o folosim dupa cum ne dicteaza interesele de moment sau intelegem o data ca ar fi mult mai bine pentru toti si pe termen lung sa punem in valoare adevarata față a legii?
Adica sa vedem “legea” ca pe un cadru, ca pe un spatiu unde ‘regula’ genereaza libertate si ne apara de tirania celui aflat temporar intr-o pozitie de relativa forta?

http://www.reportervirtual.ro/2014/06/gusa-suspectul-principal-al-scandalului-basescu-este-dan-voiculescu.html

PS III
Linkul de la PS II este doar o ilustrare despre cum cred unii ca ar putea fi folosita justita si in nici un caz nu sunt de acord cu aceasta abordare a actului de justitie sau a acestui mod de utilizare a mass media!

“Legea este o barieră peste care sar dulăii, pe sub care trec cățeii și în fața căreia se opresc numai boii”. Aceasta este mentalitatea care guvernează România, în ultimii 20 de ani.Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/cum-ajuns-legea-bariera-doar-boi-1_50a7c5927c42d5a6636a13e7/index.ht

El a mai spus că nu a văzut o implicare directă a preşedintelui Băsescu în cazul în speţă.

”Dar am văzut un caz foarte clar de trafic de influenţă realizat de către fratele preşedintelui, de către domnul Mircea Băsescu, un caz care

– See more at: http://stirile.rol.ro/ponta-basescu-ar-trebui-sa-demisioneze-pentru-cazul-mircea-basescu-bercea-mondial-925777.html#sthash.8aGc2r7r.dpuf

Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea. Din câte ştiu, domnul Anghel a fost condamant la ani grei de închisoare – See more at: http://stiri.tvr.ro/traian-basescu–intre-consolidarea-justitiei-si-reflexul-de-a-ti-apara-fratele–aleg-justitia_46274.html#sthash.7EPEJy2z.dpuf
Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea. Din câte ştiu, domnul Anghel a fost condamant la ani grei de închisoare – See more at: http://stiri.tvr.ro/traian-basescu–intre-consolidarea-justitiei-si-reflexul-de-a-ti-apara-fratele–aleg-justitia_46274.html#sthash.7EPEJy2z.dpuf

Dacia a depasit SNP Petrom si are acum cea mai mare cifra de afaceri dintre companiile din Romania.

In ciuda scrasnelilor din dinti ale unora dintre jucatorii de pe bursa de la Bucuresti – SNP se tranzactioneaza, evident, in usoara scadere, in timp ce Dacia a fost retrasa de mult de pe piata – cat si a unei ‘parti a presei’ – de multe ori se subliniaza mai ales scaderea Petrom si nu atat cresterea remarcabila a Dacia – repozitionarea semnaleaza o transformare calitativa a statutului economic al Romaniei.

Aceasta da semne ca vrea sa depaseasca stadiul de ‘granar al Europei’ si de tara care isi exploateaza la sange resursele naturale – gaze, petrol, paduri, pamant arabil, mine de aur – si incepe sa isi puna in valoare imensul potential uman.

Acest potential este arhicunoscut, romana fiind cea de a doua limba din campusul Microsoft iar medicii romani extrem de apreciati in vestul Europei. Iata ca acum acest potential incepe sa fie dezvoltat si aici, la el acasa. Pentru inceput de o firma straina.

Daca ne dadeam seama mai devreme ca ‘Nu ne vindem tara’ a fost o prostie imensa poate nu treceam prin acesti 20 de ani in care cuvantul de ordine a fost: ‘Romania, o tara deosebita, pacat ca este locuita’.

Felicitari inca o data tuturor celor care au facut ca acest lucru sa fie posibil. Atat celor care au avut incredere in Romania, de ambele parti ale granitei, cat si celor a caror munca a stat la baza acestor realizari.

Cand eram eu mic – istorie antica, nici comunismul nu cazuse inca – umbla un banc printre ‘intelectualii’ vremii:

Doi tipi se ciocnesc din neatentie pe trotuar. Inainte de a incepe sa se injure se uita fiecare la celalalt, sa-si dea seama fiecare cu cine are de-a face. Amandoi aratau destul de prosper, proaspat barbieriti dar fara taieturi – semn ca aveau acces la lame bune, mirosind a after-shave, imbracati in alain-deloin-e (haina lunga din blana intoarsa de oaie, la mare moda in anii 1980), pantofi de piele de la Clujana…
– Nelule, tu iesti?
– Bai Vasile, mai sa nu te recunosc!
– Pai de, se mai schimba omul… De cand nu ne-am mai vazut?
– De cinspe ani, de cand am terminat a 8-a.
– Da, ma, ce-a mai trecut timpul… Tu ce mai faci?
– Pai ce sa fac ma, ia, sunt macelar, lucrez in Hala la Obor, m-am insurat cu o vanzatoare la aprozar – iti dai seama ca n-avem nici o problema cu mancarea, ne-am luat casa, masina, avem doi copii la scoala…bine, nu pot sa ma plang. Da’ tu cum esti?
– Pai tot cam asa. Eu is frizer, nevasta la alimentara, in rest ca tine – casa, masina, doi copii…

– Ba, da de Mihai ce mai stii?
– Nu-i chiar asa bine, Stii ca el s-a dus mai departe la liceu…
– Da, si?
– Pai nu numai la liceu, dupa aia a intrat si la facultate!
– Pe bune ma?
– Da, da’ stai sa vezi ce a patit dupa aia… Stii ca in generala era el in limba dupa una Veronica, de era ta-su gestionar la o crisma?
– Da!
– Pai cand a vazut ta-su lu’ Veronica ca Mihai a intrat la facultate n-a mai facut gat ca e coate goale – stii ca Mihai era orfan si maica-sa era cam saracuta, si i-a lasat sa se casatoreasca.
– Si ce, asta e rau?
– Stai sa vezi. Veronica a terminat si ea liceul si a bagat-o ta-su dactilografa la directia comerciala. Cind Mihai a terminat facultatea – el intrase la istorie, stii ca aia ii placea lui, socru-su i-a spus: “Da-o dracu’ de facultate si vino la mine la carciuma. In doi ani te fac sef de sala si dupa aia ramai in locul meu ca eu in 5-6 ani ies la pensie!” Da’ Mihai nu. Luase repartitie dubla, invatase bine, si dupa doi ani la tara avea post la facultate, ca asistent. N-a vrut sa renunte. Asa ca a facut naveta. Veronica a ramas aici, el la cucuietii din deal…se vedeau sambata seara si duminica dimineata…Ea si-a gasit pe cineva si intr-o sambata seara cand Mihai a venit acasa – stateau amandoi la parintii ei – Veronica i-a spus ca i-a mutat lucrurile inapoi la ma-sa acasa… Asa ca Mihai s-a apucat de baut, aia la facultate nu l-au mai primit… sta cu ma-sa la treizeci de ani… face naveta la dracii chiori…
– De ma, asa-i trebuie…cine l-a pus sa-i placa cartea…

Fast forward catre zilele noastre.
Intre timp ne-am desteptat si ne-am luat viata in mainile proprii: nu mai asteptam slujbe de la stat ci ne mutam noi acolo unde ne e mai bine:

Un profesor de matematica, observand ca are probleme cu chiuveta din bucatarie, a fost nevoit sa cheme un instalator.
A doua zi, instalatorul a venit, a strans cateva suruburi, a infiletat cateva chestii, apoi totul a functionat ca inainte. Profesorul a fost multumit.  Totusi, cand instalatorul i-a dat nota de plata, profesorul a fost socat:
– Asta inseamna o treime din salariul meu lunar!!! A platit pana la urma iar instalatorul i-a zis:
– Va inteleg, sa stiti. De ce nu veniti la firma noastra, sa depuneti dosarul pentru o slujba de instalator? Veti castiga de trei ori mai mult decat o faceti acum. Dar nu uitati, cand depuneti dosarul, sa le spuneti ca ati terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educati.
Prin urmare, profesorul nostru si-a luat o slujba de instalator, iar viata lui a devenit mai usoara din punct de vedere financiar. Tot ce trebuia sa faca era sa stranga un surub-doua.
Intr-o zi, seful companiei a hotarat ca trebuie ca fiecare angajat sa se duca la seral, pentru a-si termina si clasa a 8-a.
Profesorul nostru a trebuit sa mearga, evident. S-a intamplat ca primul curs sa fie de matematica.
Profesorul clasei, vrand sa vada nivelul de cunoastere al studentilor, i-a intrebat care e aria cercului si l-a scos la tabla chiar pe profesorul nostru. Ajungand la tabla acesta si-a dat seama ca a uitat formula asa ca a inceput sa o deduca. A umplut tablele cu integrale, diferentiale etc.
La sfarsit, rezultatul pe care-l avea era “minus pi r patrat”.
Neconvenindu-i acel minus, s-a apucat iarasi de calcule, de la inceput.
Nimic nu s-a schimbat, tot acelasi rezultat a obtinut. De fiecare data a obtinut aceeasi chestie.
S-a uitat putin spre clasa, speriat, moment in care a observat ca toti instalatorii ii sopteau:
“Schimba limitele de integrare! Schimba limitele de integrare !”

Image

“Vezi fa ca ala micu iar s-a cacat pe el. Ce facem, il schimbam odata sau facem altul?”

Cam asa si cu clasa politica, ne tot plingem de ea, ‘din toate pozitiile’ spectrului politic, dar nu facem nimic concret pentru primenirea ei.

Ca in bancul de  mai sus, aparent avem doua variante, schimbam ‘scutecele’ celor deja acolo – constienti fiind de faptul ca nici un ‘bebelus’ nu invata din prima sa se tina curat dar ca o data si o data tot va trebui ‘pus pe olita’ – sau ii schimbam cu o garnitura complet noua?

In realitate, tot ca in bancul de mai sus, nu prea avem de ales: ‘Si cu asta (astia de acum) ce facem?’
In cazul copilului e evident, in cazul politicienilor poate mai putin: ‘ce ma intereseaza pe mine ce se intampla cu ei, au facut deja destule belele si oricum s-au infruptat pe saturate!’

De fapt lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Asa cum nici un copil nu se invata ‘curat’ din prima si de unul singur tot asa nici politicienii nu au actionat de unii singuri. In termenii lui Basescu “Let’s drop the hypocrisy. A state on its own cannot be either uncompetitive or corrupt, because the state always has a partner, which is the private sector.”

Toata chestia e ca trebuie sa intelegem o data ce a vrut Gresham sa spuna cu “banii ‘rai’ ii gonesc de pe piata pe cei ‘buni’ “ Povestea a inceput atunci cand au inceput sa fie folosite monezile de metal aur sau argint. Valoarea unei monezi consta in cantitatea de metal pretios continuta. Cum aurul este cu atat mai usor de prelucrat cu cat este mai curat, primele monezi au fost batute din aur aproape pur. Aurul pur este insa foarte putin rezistent asa ca cei care faceau monezi (si bijuterii) au inceput sa experimenteze diverse aliaje. In acelasi timp cei care aveau de a face cu multe monezi – marii comercianti si ‘zarafii’, cei care schimbau banii dintr-o moneda intr-alta – incepusera sa pileasca cate un pic de aur din fiecare moneda care le trecea prin mana.
In situatia asta cei care utilizau monezile aveau in fata doua incertitudini: cat aur intra in realitate in compozitia aliajului din care a fost batura o anumita moneda si cat din cantitatea initiala de aliaj se mai afla in moneda atunci cand ea era oferita la schimb – pentru marfa sau pentru alte monede.
Prima problema a fost rezolvata de Arhimede – asta descoperise el de fapt atunci cand a luat-o la fuga dezbracat pe strada strigand Eureka, o metoda sa masoare simplu densitatea unui aliaj, si deci procentajul de aur din acel aliaj – iar a doua prin introducerea monedelor zimtate – din cauza zimtilor orice tentativa de a pili o moneda iese foarte repede in evidenta.
Numai ca pana la rezolvarea lor circulatia banilor nu fusese pe atat de simpla pe cat ar fi trebuit sa fie. Orice noua emisiune monetara era tratata cu neincredere pana cand nu se afla ‘in piata’ cu certitudine titlul (continutul in aur) aliajului din care fusese batuta si apoi fiecare moneda era cantarita cu grija la zaraf. Iar monezile noi si fara zgarieturi din seriile ‘bune’ erau tezaurizate cu grija, ceea ce provoca o criza de bani pe piata, adica deflatie.
Pe de alta parte, din punct de vedere individual, in conditiile in care pe piata circulau si bani ‘prosti’ (adica ‘piliti’, pentru indivizi era practic imposibil sa bata ei moneda dintr-un aliaj mai prost) ar fi fost de-a dreptul o prostie sa nu incerce si ei sa pileasca cate putin din monezile care le treceau prin mana sau cel putin sa le cantareasca pe cele care li se ofereau inaite de a le primi ca plata.

Numai ca toate astea distorsionau piata in asa masura si presiunea pentru ca problemele sa fie rezovate a fost atat de mare incat cei din ‘fruntea  bucatelor’ au fost fortati sa implementeze masurile care se impuneau: emiterea de monezi cu continut fix de metal pretios si care aveau zimti de siguranta.
Aici trebuie facuta remarca ca cei care au avut cel mai mult de castigat din masluirea aliajului si din pilirea banilor erau cei care bateau moneda (suveranii locurilor, de cate ori trebuiau sa isi plateasca creditorii sau armatele mai bateau o cantitate noua de moneda in care puneau atat aur pe cat aveau sau pe cat credeau ca vor accepta creditorii) cat si marii comercianti ai momentului (cei care aveau oportunitatea sa pileasca cat mai multe monezi). Totusi si acestia au inteles pana la urma ca le va fi si lor mai bine daca instrumentele de plata vor functiona corect si intreaga economie va fi deblocata.

Cam acelasi lucru ar trebui sa se intample si in politica actuala. Nu e nevoie de cine stie ce filozofie. In momentul in care cei aflati ‘la butoane’, atat cei de la putere cat si cei din opozitie, vor intelege ca daca mai continua asa li se va prabusi sandramau in cap sa vedeti ce repede vor incepe sa faca ce trebuie.
Numai ca oamenii acestia, ca noi toti de altfel, au nevoie sa fie trasi tot timpul de maneca. Ce sa intelega ei daca noi, cei de rand, atunci cand avem o problema ‘sarim la cap cu cate o spaga’? Ca li se cuvine, nu? Iar atunci cand ne vine randul sa spunem ce parere avem despre ei nici macar nu mergem la vot.

“Pai degeaba merg la vot, ca nu am pe cine sa votez. Toti sunt la fel!” Poate ca or fi ei atat de asemanatori incat e greu sa-i deosebesti dar daca nu mergem de loc la vot semnalul pe care il trimitem este ca nu ne pasa, ca ei pot face ce vor si ca noi nu vom reactiona. Asa ca daca suntem atat de scarbiti incat nu ne vine sa votam cu nici unul dintre candidati ar trebui sa le spunem clar chestia asta si sa punem doua trei stampile pe buletinul de vot ca semnalul sa fie atat de puternic incat sa il auda si ei: “ne pasa de ce faceti voi acolo, aveti grija!”

Asa ca mai usor cu spaga si mai mergeti pe la cabina de vot.

Apropo, cati dintre voi stiu cine ii reprezinta in parlament sau in consiliile locale?

Dar cati dintre voi s-a gandit pe vremea lui Boc ca in loc sa fie taiate lefurile ar fi mai eficient sa fie stavilita ‘risipa’ resurselor statului si ca in loc sa fie marit TVA-ul ar fi fost mai bine sa fi fost imbunatatita colectarea lui? Cele 30-40% din economie care raman nefiscalizate sunt populate tot cu oameni din tara asta, nu?

Extrapoland citatul din Basescu rezulta ca ‘nici un smecher de pe lumea asta nu poate face nimic de unul singur’. Ar fi timpul ca toti, atat smecherii cat si cei care ii ajuta, sa inteleaga ca nu mai tine.
Mai e un pic si chiar ne cade sandramaua in cap.

Intotdeauna lucrurile au mai multe fete si fiecare le poate intoarce dupa cum poate sau in functie de ce interese are la un moment dat.
Trebuie sa tinem cont totusi noi ne putem uita la ele din ce parte dorim si sa le simplificam cat vrem numai ele raman acolo in toata complexitatea lor si se mira: ‘Oare cand or sa ne bage astia in seama?’

Tocmai am citit pe Twitter: “Dati-mi voie ca, in ultima zi din an, sa-i adresez presedintelui Basescu racoroasa urare:” La anu, multi ani!” “ (Mircea Badea)

Cei cu inclinatii literare pot admira ascutimea verbului, cei preocupati de drepturile omului pot exclama ‘iata adevarata libertate de exprimare’ iar basistii pot spune ‘ce magar!’ doar ca problema ramane.

Iar aceasta nu este Basescu ci cum de a fost ales ca presedinte de tara un om care poate declara linistit: ““Eu nu spun că sunt un sfânt. Este controversat modul cum am primit apartamentul din Mihăileanu. Legal, dar controversat din punct de vedere moral. Acum, este controversa cu creditul fiicei mele. În mod cert, este legal. Deci, nu vorbesc de pe poziţia unui sfânt, dar lucrurile au limite”.”

Ce a fost.
Ce ar fi putut sa fie.
Ce a iesit.
Ce va sa fie.

Voi incepe cu sfarsitul.

Vom repeta aceleasi greseli de cate ori va fi nevoie pana cand vom intelege ca greseala este inevitabila si ca daca tot am facut-o ar fi mai bine sa invatam ceva din ea.
 A te intoarce din drum pina inainte de greseala si a porni din nou cu gandul de a nu o (mai) repeta nu face decat sa te aduca, din nou si de cate ori este nevoie, in fata aceleiasi lectii: decat sa te ridici pentru a cadea din nou mai bine mergi in patru labe pana se termina gheata!

Ce ar fi putut sa fie? Greu de spus. Ar fi putut sa fie mai bine dar in acelasi timp ar fi putut sa fie mult mai rau. Sa ne bucuram ca a fost.

Ce a iesit? Din cate se pare nu ‘a iesit’ inca. Ne ‘pregatim’ cu naivitate sa urcam, precum Sisif, acelasi deal la capatul caruia in realitate se afla o raspantie numai ca pana acum noi am vazut doar varianta ‘din nou si de la capat’.

Ce a fost? Eu m-as intreba mai degraba ‘a cata oara a fost?’…

Nu, nu ma refer doar la caderea comunismului sau la criza financiara!
In realitate atunci nu a cazut comunismul ci doar prea putine dintre regimurile comuniste, am sa  dezvolt subiectul asta mai tarziu.
Ma refer la faptul ca nu am inteles nimic!
Pe ce ma bazez cand spun asta?
Simplu. Pe faptul ca peste nici 20 de ani ni s-a intamplat acelasi lucru si atunci iarasi am fost luati prin surprindere precum si pe faptul ca ne straduim de zor pentru a reface seturile de conditii care au condus la cele doua miscari tectonice.

Ca sa fie clar ce am in cap am sa o spun pe sleau: atat prabusirea regimurilor comuniste cat si criza economica din 2007-2008 au avut aceiasi cauza si din pacate lucrurile au reinceput sa curga in aceiasi directie: autoritarismul/centralismul politic revine in forta – chiar daca sub alte forme – iar modul de functionare al economiei mondiale revine incet la obiceiurile de dinainte de 2007.

Toate necazurile astea provin din faptul ca ne credem mai destepti decat suntem cu adevarat.
Asta duce pe de o parte la aroganta – unii dintre noi cred ca stiu ei mai bine ce este potrivit pentru toti ceilalti – iar pe de alta la ‘autocastrare’ – prea mare parte dintre acesti ‘ceilalti’ accepta cu resemnare concluzia ‘logica si rationala’ la care au ajuns: aceea ca ‘nu ma pot descurca de unul singur’, ‘El este acela’ asa ca se aseaza disciplinati si ascultatori in spatele ‘lui’, ii indeplinesc fara sa cracneasca ordinele si apoi isi justifica ‘rational’ faptele in fata propriei constiinte.
“In conditiile acelea nu se putea altfel!”
Daca am avea mai putina credinta oarba in rationalitatea noastra si mai multa modestie poate ca am fi in stare sa intelegem mai multe din ceea ce ni se intampla.

Aproape nimic din ceea ce veti citi in continuare nu este nou. Eu nu sunt un tip caruia sa ii vina ‘idei’! In schimb imi place foarte mult ca atunci cand ma intalnesc cu una sa o intorc pe toate fetele si sa incerc sa vad ce legaturi exista intre ea si celelalte idei cu care m-am intalnit pana atunci.

Ceea ce urmeaza poate fi asemuit cu un ‘carnet de bal’. Este ‘lista’ ideilor cu care m-am intalnit. Am schimbat pe ici pe colo ordinea, unele intalniri nu au fost chiar atat de intamplatoare ca altele dar nimic nu a fost atat de premeditat precum este faptul ca am inceput, in sfarsit, aceasta impartasanie.

Interesanta asocierea asta de termeni: “Prin cultură şi credinţă la libertate”.
– cultura: cunostinte/informatii adunate in timp si devenite bun comun pentru un anumit grup de oameni
– libertate: stare de relativa autonomie a indivizilor care compun un anumit grup, care stare ofera intregului grup o mai mare capacitate de adaptare si deci de supravietuire. De remarcat ca ‘libertatea’ tine atat de organizarea interna a grupului cat si de ‘pshologia’ indivizilor
– credinta: stare particulara a psihicului individual cu privire la prevalenta anumitor valori asupra altora si/sau cu privire la imanenta anumitor lucruri ce va sa se intample indiferent de orice altceva. In general ‘credinta’ are tendinta de a se generaliza in cadrul unui grup, conferindu-i acestuia coerenta si stabilitate dar in acelasi timp fiind capabila de a intarzia procesele adaptative.
In principiu primele doua sunt direct proportionale, pe masura ce una dintre ele creste apar conditiile pentru cresterea celeilalte in timp ce a treia este invers proportionala cu primele doua. Chiar daca credinta ofera un anumit confort pshihologic in situatii de incertitudine aceasta este de obicei abandonata pe masura ce cultura acumulata creste, indivizii acced la libertate, si-o asuma si, foarte important, ajung la concluzia ca libertatea lor nu valoreaza nimic fara libertatea celorlalti. De multe ori pierderea credintei este privita ca fiind un lucru rau, care ar putea duce la ‘pierderea busolei’, atat la nivel individual cat si de catre intregul grup.

Pana la urma probabil ca asta este examenul de maturitate al societatilor umane. Supravietuirea lor, ca grupuri capabile sa isi conserve identitatile culturale, depinde de modul in care sunt capabile sa isi asume libertatea in asa fel incat momentul in care dispare credinta sa nu coincida cu momentul pierderii coerentei grupului. Probabil ca asta tine de ceea ce se intampla in mintea fiecaruia dintre cei implicati si apoi de modul in care toate aceste ‘intamplari’ se tes intre ele. Banuiala mea este ca respectul pentru celalalt – care sta de fapt si la baza credintei crestine ca Dumnezeu l-a facut pe Om dupa chipul si asemanarea sa, deci fiecare individ/imagine a lui Dumnezeu este demn de acelasi respect ca si Domnul – poate si trebuie juca rolul hotaritor in aceste momente.

 Atrag atentia ca acesta este in continuare un document in lucru!

Revolta unor intelectuali impotriva lui Lucian Boia.

Ieri (10 iunie) am fost la ultima dintre ‘Conferintele Ateneului Roman’.
Invitat: Lucian Boia. ‘Gazda’: Gabriel Liiceanu.
Cu verbul sau puternic, ba chiar citeodata de neoprit – ‘poate ma enervez’ a intercalat la un moment dat Boia dar degeaba – Liiceanu a incercat sa il convinga pe Boia ca ar exista un conflict intre ce face el, deconstruieste miturile fondatoare, si nevoia oamenilor de a avea ‘mituri’. In zadar a incercat Boia sa ii explice ca el nu vede nici un conflict acolo, Liiceanu ii dadea inainte.
Dupa ce s-a plictisit de chestia asta, poate si pentru ca ceasul ticaia in continuare, Liiceanu s-a repezit asupra ‘libertatii’. I-a ‘reprosat’ lui Boia ca nu a trecut-o la capitolul forte si dupa aceea ne-a explicat, el insusi, ca libertatea este o ‘valoare’ esentiala dar ca ea este rezervat pentru elita. Aceasta zicere a prilejuit cea de a doua reactie de aprobare din partea salii, prima fiind legata de ‘eu nu cred ca tinerii pleaca din Romania pentru ca m-am apucat eu sa deconstruiesc mituri’. E adevarat ca cei ce au ras la replica lui Boia nu au prea fost de acord cu ‘libertatea pentru elita’ a lui Liiceanu dar nu s-au manifestat… erau in minoritate… intr-un fel Liiceanu avea dreptate, el spusese ca tinerii au cam plecat din tara.

Sa incercam sa vedem lucrurile mai din larg.

Cine s-a revoltat? O parte dintre intelectuali. Cine sunt intelectualii? Pai o parte dintre ei sunt aceia care produc ideile importante ale unei epoci, alta parte sunt cei recunoscuti de contemporanii lor ca fiind ‘intelectuali’ si, a treia parte, cei care fac parte din ambele categorii mentionate mai sus.

De ce s-au revoltat? Pai sa vedem ce a scris Boia:

– “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950” Humanitas, 2011 SI 2012 De aici rezulta ca intelectualitatea romana a epocii nu a prea fost, nici macar in majoritatea ei, chiar ‘stalpul de sprijin al fiintei nationale’ – asa cum s-ar astepta naivii sau cum se definesc pe ei insisi intelectualii care se cred, in mod exclusiv, ‘elita tarii’.

– “De ce este România altfel?, Humanitas, 2012 si 2013. (Inca o reeditare?!? Un pic de invidie?) De aici aflam doua ‘banalitati’: ca istoria unui popor constituie piatra de temelie pentru viitorul acestuia si ca istoria Romaniei a inceput mai tarziu decit cea a popoarelor din jur. Oroare! Boia darama miturile fondatoare ale poporului roman! Ramanem ai nimanui, o frunza in bataia vantului istoriei daca nu avem MITUL care sa ne ancoreze!

 Chiar asa o fi?

Marturisesc ca am citit doar prima dintre cele doua carti despre care e vorba aici. Ma refer la cea de doua doar prin intermediul reactiilor starnite de ea si, de fapt,chiar asta discut aici, ‘revolta unor intelectuali impotriva lui Lucian Boia’.

Sa ne intoarcem un pic la idea de istorie. Boia a incercat in timpul conferintei, cit a putut si el sa vorbeasca, sa ne explice ca exista mai multe istorii. Suma tuturor faptelor – care va ramane mereu necunoscuta pentru ca nu are cum sa fie ‘notata’ pas cu pas – si istorii personale – ale fiecaruia dintre noi sau ale ‘profesionistilor’, cei care aleg din multitudinea faptelor  cunoscute de ei pe cele care li se par semnificative (ca aceasta alegere este facuta in mod onest sau nu este o alta discutie). Ei, eu unul cred ca mai exista un fel de istorie. Si anume istoria aceea care lasa ‘urme’. Nu doar ‘cladiri’, morti sau cronici. ‘Urme’ in sensul de amintiri care graveaza etosul popular. ‘Urmele’ din care sunt cladite miturile ‘naturale’, cele care inca fac fata din ‘folclor’. ‘Urmele’ acelea care fac ca viata unui popor sa aibe ‘sens’, macar in acceptiunea ca fara sa avem nevoie sa ne uitam in urma ‘stim de unde am venit’.

In momentul acesta parca a inceput sa se lamureasca si pozitia lui Boia ‘nu vad nici un conflict intre idea de a deconstrui mituri si nevoia de avea mituri’. Inca nu?

Pai ce este mitul? Daca istoria nu este doar o poveste, individuala si incompleta, ci si suma rezultatelor actiunilor stramosilor nostri, stiute sau nestiute dar care au produs realitatea in care traim noi astazi, atunci mitul (si vorbesc acum de mitul natural, cel ‘acumulat’ in popor) nu este altceva decit modul in care poporul care a creat istoria se raporteaza la ea, adica la insasi faptele sale.
Cu alte cuvinte mitul poate fi atit un indemn de ‘hai sa continuam’, indemn cu atit mai justificat daca pana acum ne-a fost bine dar si un prilej de a cumpani incotr-o sa o luam, cu atit mai mult daca nu suntem multumiti de ce ni se intimpla. Voi reveni.

Dupa cum am mai spus a doua tema fierbinte a conferintei a fost idea de libertate. ‘Este ea o forta si daca da de ce nu a fost introdusa de Boia pe lista fortelor care misca omenirea: sexul, averea, puterea si cunoasterea’ a fost a doua intrebare obsedanta a lui Liiceanu. (Nici la asta nu a prea avut Boia timp sa raspunda dar asta este iarasi o alta problema). Concluzia la care au ajuns amandoi a fost ca, din pacate, omenii tind sa pretuiasca mai mult ‘protectia’ atunci cind trebuie sa aleaga intre ‘protectie’ si ‘libertate’. Poate de aici si concluzia ca libertatea nu este pentru oricine si atunci ar trebui sa fie ‘rezervata’pentru elita. Primul raspuns care imi vine in minte, cel banal, este ‘bine bine, si cine este cel caruia ii revine raspunderea de a stabili cine face parte din elita, si deci se cuvine sa fie liber, si cine nu? Elita, cumva?’

Al doilea raspuns, mai elaborat si mai putin visceral, este ‘hai sa vedem ce inseamna libertatea’. ‘Capacitatea de a alege liber intre alternativele pe care decidentul le are la dispozitie la un moment dat’. Aha! O definitie circulara, care se cuprinde pe sine insasi… Ne poate fi totusi de folos, cel mai bine este sa lucrezi ‘cu materialul clientului’. Deci:
– ‘Capacitatea de a alege …’ In termeni juridici chestia asta s-ar traduce prin ‘capacitate de exercitiu’ adica pur si simplu sa fii suficient de matur incit sa fii in stare sa alegi CONSTIENT, sa nu te lasi batut de vint in voia sortii…
– ‘…liber…’ Aici e mai dificil. S-ar putea sa fie vorba despre ‘asumare’, adica daca tot pot (‘am voie’? Cine mi-a ‘dat voie’?) ce-ar fi sa imi exercit aceasta capacitate de alegere. Sau de intelegerea/acceptarea faptului  ca intr-adevar sunt capabil de a alege, ca am ‘capacitate de execitiu’ in aceasta situatie.
– ‘…intre alternativele pe care…..la un moment dat .‘ Si daca pana acum limitele libertatii tineau mai degraba de persoana in cauza, de decident, de data asta sunt mai degraba ‘exterioare’. S-ar putea ca acel decident sa nu aiba acces la ‘variante’. La nici una sau doar la unele evident proaste. Pentru ca ele nu exista sau pentru ca el nu este suficient de bine ‘conditionat’ pentru a le recunoaste. Si da, limitarea este exterioara pentru aceasta ‘conditionare’ este intotdeauna facuta din exteriorul individului pentru ca nu este vorba aici despre inteligenta lui (puterea de calcul) ci despre educatia si ideologia primita (programul utilizat si sistemul de operare cu care a venit ‘unitatea centrala’) dar si despre informatiile dinsponibile in momentul luarii deciziei.

Cu alte cuvinte libertatea de a lua o decizie sau alta depinde foarte mult atit de capacitatile individului in sine, inteligenta, determinare, capacitate de asumare a riscurilor dar si de contextul social si istoric in care acesta decide: Un rege era mai liber decit servitorul sau dar s-ar putea ca ‘vrajitorul’ regelui sa fie in realitate mai liber decit suveranul. Ca sa nu mai vorbim despre bufon.

In alta ordine de idei libertatea individuala este limitata si de instinctul de supravietuire. Foarte putini indivizi sunt suficient de puternici pentru a putea pune in paranteze ‘frica de moarte’, mai ales pe termen lung. De unde si observatia empirica ca de (prea) multe ori oamenii prefera sentimentul de siguranta senzatiei de libertate. Studiul piramidei lui Maslow poate face mai multa lumina asupra acestui subiect decit o pot face eu acum si aici. Si atunci cum mai ramane cu libertatea indivizilor? Mai este ea o valoare universala? Poate fi ea intr-adevar rezervata elitei – celor care isi pot controla instinctul de conservare, cei care au urcat deja primele patru etaje ale piramidei?

Am promis mai devreme ca ma voi intoarce la mituri. Dupa cum bine spunea Lucian Boia, “Deconstructia miturilor pe care o practic onest, facandu-mi meseria de istoric, nu inseamna ca, tot ca istoric, n-as evalua imensa forta a mitului si inevitabila prezenta a acestuia in viata individului, ca si a comunitatilor.” Aha, deci mitul este comun, macar partial, individului si comunitatii din care acesta face parte.

Se vorbeste foarte mult de originea iudeo-crestina a “Occidentului”. Pe de alta parte acest ‘Occident’, sau mai bine spus zona circum-Mediteraneeana a reusit sa fie izvorul de unde au aparut foarte multe dintre ideile si ideologiile importante in zilele noastre. Iar ideea centrala a acestui Occident, si din ce in ce mai raspandita chiar si in afara lui, este cea de ‘libertate individuala’. Sa fie oare aceasta cheia succesului culturii ‘occidentale’?
Sa vedem mai intai care este legatura dintre mitul fondator al ‘Occidentului’ (cel al Creatiei) si libertate. “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” Geneza, 1:27. Ce inseamna asta? Oricine a trecut cit de cit atent prin scoala stie ca daca A=B si B=C atunci A=C. Si atunci daca toti oamenii au fost facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, SI NOI CREDEM ASTA,  atunci inseamna ca undeva in sinea noastra simtim ca suntem egali intre noi. Mai mult, daca principala caracteristica a lui Dumnezeu este LIBERTATEA, tocmai pentru ca este omniscient, atot-puternic si sursa a tot ce exista, iar noi, repet, suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui, atunci nu inseamna ca si noi ne bucuram (sau ar trebui sa, mai bine spus) de un oarecare grad de libertate? Macar fata de ceilalti dintre noi! De fapt atat in Biblie cit si in exegeza crestina se vorbeste foarte mult despre responsabilitatea idividului fata de soarta sa, de liberul arbitru, adica exact de libertatea individuala despre care vorbim noi aici.

Sa fie acesta un raspuns suficient pentru cei ce sustin ca libertatea ar trebui sa fie rezervata ‘elitelor’?
Din punct de vedere al logicii formale, poate. Cu conditia, evident, acceptarii dogmei crestine. In continuare voi formula un raspuns si pentru cei care nu se multumesc cu atat.

%d bloggers like this: