Archives for posts with tag: Iohannis

Din când în când, realitatea de zi cu zi are prostul obicei să ne dea cu firma-n cap.

Atunci chiar și cei mai individualiști dintre noi realizează că nici măcar ‘jmecherii’ nu se pot apăra singuri în toate situațiile.

În momentele astea în ne aducem aminte, ‘jmecheri’ și oameni de rând, de ‘protecția statului’.

Astea sunt momentele in care începem să reproșăm.
Polițistului de la 112 că nu a fost profesionist. Și nici măcar empatic.
Celor de la putere faptul că un astfel de incapabil a fost angajat pe un post de o asemenea importanță.
Și tuturor celorlalți ‘intermediari’ că nu și-au făcut ‘datoria’.

Tot astea sunt și momentele în care realizăm că, totuși, în administrația de stat sigur mai sunt măcar câțiva care știu ce fac. Pentru că altfel ar fi chiar și mai rău!

Mai realizăm ceva. Măcar unii dintre noi. Că „Statul Român trebuie resetat!

Perfect de acord.
Numai că, înainte de a ne apuca de treabă, avem nevoie să înțelegem cum am ajuns aici.
Ca nu cumva să ne întoarcem înapoi…

Nu e vorba doar de vinovății individuale. Și nici măcar de grup.
Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… partide… toți aștia sunt, într-adevăr, parte din problemă. Fiecare dintre ei au făcut câte ceva… mai bine, mai rău… Fiecare dintre ei au fost, la rândul lor, factori de decizie. Au avut ocazia să facă. Să-și pună pecetea pe mersul lucrurilor. Să ‘facă diferența’

Acum am ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu a făcut destul.
Situația actuală sugerează, cu putere, același lucru.

Dar noi, aștialalți, ce-am făcut?

Când aud că ‘statul nu-și face datoria’ mi se aprind beculețele de alarmă.
Și încep să urlu… în sinea mea!

Da’ cine populează statul ăsta?!?

Niște omuleți verzi, veniți de pe Marte?

Când te duci la primărie, mai ales într-o localitate mai mică, nu constați, cu ‘stupoare’, că-l cunoști pe cel de la ‘ghișeu’? Că d-aia ți-e ușor să-i dai ‘atenția’….?
Știm, cu toții, care sunt mecanismele prin care ‘slugile numite politic’ ajung să ocupe prea multe dintre pozițiile de la stat.
Avem, cu toții, rude și prieteni printre profesioniștii care rezistă încă în structurile de stat. Care ne tot povestesc ce se întâmplă pe-acolo.

Și cu toate că știm atâtea, dormim în cizme.
Până când nepoatele noastre sunt omorâte.

Abia atunci întelegem, încă odată, că suntem la voia întâmplării.

O furtună din senin. I se pune vre-unui nebun pata noi. Vine molima. Sau războiul.

Ce bine-ar fi dacă statul ar funcționa cum trebuie… Dacă toate cunoștințele – și poate chiar rudele, noastre ar face ce trebuie și atunci când sunt angajate la stat. Așa cum ne place să credem că facem noi, aștia din ‘privat’.

Dacă n-am fi dormit… dacă n-am fi lăsat pe toți neisprăviții aștia să ni se urce-n cârcă… dacă am fi ascultat poveștile profesioniștilor…

… dacă n-am fi dat șpaga aia atunci …

Advertisements

Adoptarea acestei legi a impartit România in două tabere si a determinat Banca Centrala Europeana sa ne trimita un aviz extrem de ciudat dar care lamureste multe.

Unii se bucura ca in sfarsit cineva le-a dat peste nas bancilor, bancile – sau mai bine spus bancherii si actionarii – spumega de furie iar cei de la UE nu prea stiu pe unde sa mai scoata camasa.

Treburile nu sunt totusi chiar atat de complicate.

Pe vremea cand toata lumea era plina de sperante bancile au dat o gramada de credite cu garantie imobiliara iar „consumatorii” s-au angajat voiosi sa le plateasca. Bancile isi facusera calculul ca nu pot sa piarda – doar ele insele facusera evaluarile cu privire la bunurile puse sub ipoteca. In plus exista si prevederea ca atunci cand executarea garantiei nu acopera valoarea datoriei banca se poate indrepta asupra altor bunuri ale debitorului sau chiar asupra veniturilor sale viitoare. Iar clientii nu fusesera atenti la amanunte de genul asta.

Dupa criza situatia a devenit paradoxala. Oamenii s-au trezit ca au de platit rate enorme pentru o proprietate care valoreaza jumatate din pretul platit pe ea cu doar cativa ani inainte dar bancile inca nu aveau prea mari probleme. Toti cei care mai aveau slujbe – adica majoritatea debitorilor – au continuat sa plateasca ratele pentru ca nu aveau alta alternativa. Daca s-ar fi oprit banca le-ar fi luat casa – pe care ar fi vandut-o la un pret ridicol de mic – iar ei tot ar fi trebuit sa plateasca restul datoriei. In plus fata de chiria pentru noua locuinta.

In situatia asta nenea Parlamentul European de mana cu nenea Consiliul Europei s-au gandit ca macar de acum in colo sa ii protejeze pe consumatorii europeni de credite. Asa ca au emis Directiva 2014/17/UE. 50 de pagini din care rezulta ca incepand cu data de 21 martie 2016 contractele de credit ipotecar incheiate in Europa sa semene cu cele din America. Adica datoria sa fie stinsa in intregime atunci cand imobilul care face obiectul ipotecii intra in posesia bancii.

Parlamentarii romani au facut un pas mai departe si au prevazut in noua lege posibilitatea ca si cei care au incheiat contracte de credit inainte de aceasta data sa poata iesi din ele prin aceiasi metoda.

Din momentul acesta „formalistii” au sarit in sus. Cum se poate ca statul sa intervina legislativ intr-un contract deja incheiat, de comun acord, intre doua parti?
Cum se poate ca un act legislativ sa aibe efecte in mod retroactiv?

Pai hai sa o luam altfel.
Atunci cand a fost incheiat contractul banca a fost cea care a trimis un evaluator la fata locului si tot ea a stabilit cat din valoarea stabilita de acel evaluator va fi luata in calcul la stabilirea ipotecii.
Acea valoare nu face si ea parte din contract? De ce acum, cand debitorul nu mai poate – sau nu mai vrea, pentru ca nu mai are nici un sens din punct de vedere „economic” – sa ramburseze creditul nu se mai face in nici un fel vorbire despre acea „valoare”?
Nu este si asta o forma de modificare, chiar daca implicita, a contractului?
A manifestarii de incredere reciproca dintre parti?

Adica banca are voie sa spuna „pardon, am gresit” dar clientul nu?

Sincer sa fiu, inteleg foarte bine temerile bancherilor.
Si pe cele ale Bancii Centrale Europene.
Ba chiar si pe cele ale proprietarilor de case – daca legea va intra in vigoare in forma actuala preturile vor mai scadea, cel putin pe termen scurt.

Numai ca lucrurile trebuie lamurite repede.
Daca am inteles ca principiul dupa care au functionat lucrurile pana acum nu a fost bun – si asta este foarte clar, inclusiv din directiva citata mai sus – atunci situatia trebuie remediata pentru toti, nu doar pentru viitor.

Sau poate ca la asta se refera cei care vorbesc cu atata patima despre „hazardul moral”?
La faptul ca daca situatia nu se reglementeaza repede lumea isi va pierde de tot increderea in sistemul bancar?

Pe vremea lui Ceasca erau cate unii care sustineau sus si tare ca:

– el nu era chiar atat de rau, coana Leana ar fi fost cea responsabila de toate porcariile care ni se intamplau si ca

– oricum el nu stia tot ce se intampla cu adevarat pentru ca cei din jurul lui ii ascundeau realitatea si il invatau ‘la prostii’.

Dupa ce, spre stupoarea imensei majoritati a ‘analistilor’, Iohannis a fost ales presedinte al Romaniei a inceput sa circule teza ca nu Ponta ar fi fost de vina pentru ‘infrangerea’ suferita ci strategii sai de campanie impreuna cu consilierii pe care acesta i-a avut la dispozitie.

Cei care sustin acest mod de a vedea lucrurile comit o dubla eroare.

In primul rand alegerile nu se castiga si nici nu se pierd. Cel mai potrivit, sau mai bine spus cel despre care majoritatea alegatorilor cred ca este cel mai potrivit dintre toti candidatii, este ales sa indeplineasca o functie pentru urmatoarea perioada de timp. A interpreta alegerile in termeni de castig/pierdere denota un mod de gandire mai degraba feudal decat democratic. Alegerea intr-o functie publica poate fi inteleasa ca o oportunitate de a contribui cu ceva la bunul mers al societatii sau ca pe o ocazie de a linge de pe degete niste miere ramasa acolo atunci cand au fost impartite roadele stupului… Si totusi, parca e o oarecare diferenta intre a ‘nu lega gura boului care treiera” si ”cine-mparte, parte-si face”, nu?

In al doilea rand cine pe cine alege? Consilierii pe candidat sau candidatul pe consilieri? Iar daca este vorba despre un efort de echipa – a intregului partid, de exemplu – de ce ‘se’ incearca acum impartirea responsabilitatii?

Imi propusesem sa revin la preocuparile mele de natura mai mult teoretica decat practica dar se pare ca nu sunt in stare sa rezist tentatiei.

In seara asta, dupa multe pertractari, s-a intamplat.
Marea confruntare care urma sa aleaga apele.

Nu cred ca s-a intamplat acest lucru.
Mie unuia nu mi s-a parut ca aceasta ora si jumatate a adus ceva nou in ceea ce ii priveste pe cei doi competitori, fiecare dintre ei doar a confirmat ceea ce toti stiam deja despre ei.
Tocmai de aceea nu intentionez sa vorbesc de la inceput despre ce s-a intamplat acolo.

Foarte interesant a fost ceea ce s-a intamplat dupa aceea.
Comentariile.

Tocmai pentru ca nu s-a intamplat nimic nou, nici macar in ceea ce priveste difuzarea acestei confruntari – doar televiziunile de stiri au preluat aceasta emisiune, cel putin din cate am observat eu – comentatorii au inceput sa disece mai ales prestatiile ‘artistice’ ale celor doi si, intr-o mai mica masura, modul in care au fost ajutati, sau nu, de staffurile de campanie.
Foarte interesant, intr-adevar, dar poate un pic pe langa problema.

USL-ul ne-a promis ca ne va scapa de Basescu. N-a reusit. Basescu mai are un pic si ne va scapa el singur de el insusi – i se va termina mandatul in mod natural.

Aritmetic – daca ne gandim la faptul ca aproape 9 milioane de oameni au votat pentru demiterea lui – foarte multi alegatori romani se cam saturasera de el de vreo doi ani incoace. Nu stim precis daca de persoana lui sau de rolul jucat de acesta: presedinte-jucator pana la limita regulamentului si cateodata chiar dincolo de ea. Putem doar sa presupunem ca de ambele. N-a fost sa fie. Pe de o parte n-au fost destui cei care au votat pentru demitere iar pe de alta ‘sistemul’ a hotarat ca mai bine sa o lase asa cum a cazut decat sa-si asume riscuri – daca poporul nu stie ce vrea n-o sa ne apucam noi acum sa facem valuri.

Reintorcandu-ne la cei doi, de data asta chiar a sarit in ochi – pentru cine a vrut sa vada – deosebirea fundamentala dintre ei.
Ponta s-a desfasurat: activ, pregatit, cu date, cu initiativa. Pana la urma este nu doar mai tanar ci si in plina viteza – conduce de doi ani o tara intreaga din functia executiva de prim ministru si se pare ca ii si place.
Despre Iohannis nu se poate spune ca doar s-a aparat, a lovit si el – cateodata chiar puternic. Dar a fost mult mai calm, nu s-a agatat de amanunte si chiar s-a ferit cu abilitate de capcane garnisite cu cifrele precise pe care un prim ministru in exercitiu le are la degetul mic.

Cu alte cuvinte Ponta a fost jucatorul activ – rol pe care il exerseaza deja de doi ani si care se potriveste de minune varstei sale – pe cand Iohannis a fost elementul reactiv al intalnirii – ajutat atat de temperament cat si de experienta sa mai lunga de viata.

“(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”

Si acum vine intrebarea la care trebuie sa raspundem duminica:
Ce fel de presedinte vrem?

Jucator activ sau mediator reactiv?

Noi trebuie sa facem aceasta alegere, nu mai este nimeni altcineva care sa o faca.

Da, in mod evident rezultatele pe care le va obtine cel care va fi ales vor depinde, in mare masura, de echipa pe care alesul va sti sa o coaguleze in jurul său. Iar acea echipa sunt sigur ca va tine cont de mesajul pe care il vom trimite noi, adica de genul de om pe care il vom alege. Si aici intram intr-un fel de rationament circular. Sunt convins ca fiecare dintre cele doua staffuri de campanie a analizat cat a putut de bine toata aceasta actiune inainte de a face o recomandare.
Din pacate singura metoda realista de a determina care dintre cele doua staffuri a ‘avut dreptate’ este de a astepta rezultatul votului. Staffurile n-au avut – sau cel putin n-ar fi trebuit sa aibe – ca țintă obtinerea unei prestatii artistice cat mai ridicata din partea candidatului sfatuit ci una care sa ii creasca acestuia sansele de a fi ales. Adica un mod de comportament care sa se potriveasca cat mai bine cu ce ne dorim noi, alegatorii, de la viitorul presedinte.

Si atunci? Sa alegem dupa prestatia artistica sau dupa ce fel de tip de presedinte ne dorim?

Iesirea din acest rationament circular ne apartine tot noua.

confruntare electorala

Confruntarea, directa sau indirecta, este o forma de negociere.

Specialistii in PR si/sau marketing politic pot intra in amanante extrem de interesante pe aceasta tema.

Am sa incerc sa analizez ce se intampla din postura celui interesat mai degraba de modul de gandire al oamenilor – si de maniera in care gandirea este tradusa in practica – decat de orice altceva.

Situatia curenta:
– Ponta a primit in turul I mai multe voturi decat Iohannis. Ca atare este interesat in pastrarea status-quo-ului. Are nevoie ca in turul doi sa se prezinte toti cei care l-au votat in turul I, eventual mai multi, si sa faca in asa fel incat toti ceilalti sa devina descurajati, eventual chiar scarbiti.

– Iohannis a reusit sa iasa pe locul doi dar la distanta destul de mare. Are nevoie sa-i re-mobilizeze pe toti cei care l-au votat in turul I si sa atraga pe cat mai multi dintre nehotariti si dintre cei care au votat cu alti candidati de ‘dreapta’.

Deci in timp pe pe Ponta il intereseaza mai degraba sa-si conserve alegatorii (teoretic nu prea mai are de unde sa atraga foarte multi votanti noi) Iohannis are nevoie de a aduna foarte multe voturi ‘proaspete’ – atat de la unii dintre cei care au votat deja in turul I cat si de a aduce cat mai multi votanti noi care sa-l sprijine.

Privind situatia in felul acesta devine clar de ce Ponta isi doreste 4 confruntari iar Iohannis doar una si de ce Ponta vrea la televiziuni de stiri in timp ce Iohannis are nevoie de un teren neutru.

– Daca sunt mai multe intalniri, cu tematica bine stabilita si cu moderatori din televiziuni totul se transforma intr-un spectacol bine regizat. Dupa fiecare dintre ele ‘stafful de campanie’ poate analiza efectul obtinut si calibra raspunsurile de la urmatoarele intalniri. Acelasi lucru poate fi facut si cu intrebarile ce urmeaza a fi adresate. Daca este vorba despre o singura intalnire lucrurile pot scapa mult mai usor de sub control, mai ales ca tematica nu mai poate fi atat de stricta.

– Televiziuni de stiri versus teren neutru si emisiune preluata de toate televiziunile care isi doresc acest lucru.
Cele 4 televiziuni care au lansat invitatii sunt percepute de public ca fiind inregimentate politic. Doua intr-o tabara, doua in cealalta tabara.
Telespectatorii, la randul lor, sunt impartiti in trei. Unii, din pacate cei mai multi, nu se uita la ‘politica’. Unii de scarba, altii pentru ca pur si simplu, si-au pierdut interesul – daca l-au avut vreodata. Ceilalti, cei cu ‘opinii ferme’, tind sa fie de acord cu mesajele transmise de televiziunile care sunt in aceiasi tabara cu ei si extrem de critici cu mesajele venite din tabara cealalta.

Daca contruntarea ar avea loc la televiziuni lucrurile s-ar intampla cam asa:
– Cei mai multi, cei neinteresati, ar schimba canalul dupa primele 5 minute pentru ca incepe ‘Las Fierbinti’ sau alt serial foarte popular.
– Cei care au incredere in televiziunea care transmite emisiunea din seara respectiva isi vor intari convingerea in ‘valoarea’ candidatului ‘lor’.
– Cei care n-au incredere in televiziunea respectiva vor gasi nenumarate prilejuri de a se enerva – ‘uite cum i-au taiat vorba/nu l-au lasat’ – pe modul cum este tratat canditatul ‘celalalt’ si vor sfarsi prin a schimba si ei canalul, scarbiti.

Cu alte cuvinte exact ce are nevoie candidatul care isi doreste sa conserve cat mai mult din situatia actuala.

Celalalt, Iohannis, are nevoie sa-i scoata din amortire exact pe cei indeobste neinteresati de ce se intampla in studiourile televiziunilor de stiri – printre altele si pentru ca nu au o parere foarte buna despre aceste televiziuni. De unde insistenta sa ca intalnirea sa aiba loc pe teren neutru, moderata de cineva care nu are mare legatura cu peisajul media si transmisa simultan pe cat mai multe canale – astfel incat telespectatorii sa nu aiba unde ‘fugi’.

Cica nu e bine sa dai sfaturi, mai ales daca nu ti se cer.
De aceea voi margini in a ura ‘succes’.
Nu, nu candidatilor!
Alegatorilor.
Succes in a alege pe cel mai potrivit dintre candidati.

PS. Am inceput postul prin a face referire la ‘negociere’ si dupa aceea am vorbit despre orice numai despre ‘negociere’ nu.
De cele mai multe ori negocierile sunt ‘castigate’ inca inainte de a avea loc, de cel care reuseste sa impuna agenda si locul care ii convine lui – si care este ales astfel incat sa-l incomodeze la maxim pe adversarul sau.
Si abia acum am ajuns la partea care ma doare pe mine.
In principiu o negociere ‘adevarata’, care se incheie cu un succes durabil, este o negociere din care amandoua partile ies suficient de multumite incat sa continue relatia.
Nu asa ar trebui sa fie facuta ‘politica’?
Cu respect si nu cu aroganta?
Si cine ar trebui sa ceara, ba chiar sa impuna acest lucru, daca nu exact cei in capul carora se sparg oalele?
Adica noi, alegatorii? ….

%d bloggers like this: