Archives for posts with tag: Democratie

Democratia este o ‘boala’ care se raspandeste pe trei cai.

Generatie spontanee: Atena, spatiul cultural iudaic, Asia Centrala – vezi Kurultai si Loya Jirga, Scandinavia.
Aculturatie: cel mai impresionant exemplu este India, locul in care democratia a fost adoptata, de buna voie, cu un real entuziasm.
Experiment: toate locurile unde acest sistem politic a fost instaurat ca urmare a unor revolutii sau a incercarilor liderilor autoritari inca la putere de a-si salva tronurile. De la Revolutia Franceza pana la incercarile avortate ale dinastiei Qing  de a moderniza China si, bineinteles, neuitand futilitatea eforturilor lui Nicolae al doilea de a introduce parlamentarismul in Rusia.

Democratia romaneasca face parte din a treia categorie.

Regulamentele Organice au fost introduse ‘din-afara’ iar hotaririle adoptate de catre adunarile organizate ‘sub egida’ lor trebuiau ‘validate’ de Domnul aflat la putere in momentul respectiv.
Divanurile ad-hoc au fost organizate de militantii pro-unionisti si au putut avea loc tocmai datorita schimbarilor majore de pe scena politica europeana.
Bicameralismul a fost introdus de Cuza, odata cu infiintarea ‘adunarii ponderatrice‘ (Senatul) – gandita a fi o contrapondere a Adunarii elective.

Dar cea mai interesanta particularitate a sistemului electoral romanesc a fost cea introdusa de Carol I: “ „guvernul făcea parlamentul”. Sistemul era următorul: regele destituia guvernul şi numea un altul, apoi dizolva parlamentul şi anunţa organizarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat. Guvernul proceda la destituirea vechilor autorităţi locale (primari, prefecţi) şi numirea unor oameni de încredere aparţinând partidului instalat la putere; noile autorităţi acţionau pentru asigurarea victoriei electorale a guvernului. Prin acest sistem, parlamentarii îşi datorau în cea mai mare parte mandatul acţiunii guvernamentale. Vechea butadă a lui P.P. Carp: „Majestate, daţi-mi guvernul şi vă dau parlamentul”, a fost în bună măsură o realitate şi după 1918.

Din punct de vedere teoretic se poate argumenta ca acest mod de a face lucrurile era doar o continuare a adunarilor boieresti care confirmau urcarea pe tron a unui pretendent ‘de os domnesc‘. Din punct de vedere practic, metoda a conferit o anumita functionalitate sistemului numai ca a constituit si un precedent pentru ce avea sa se intample dupa caderea comunismului.

Un alt moment interesant din evolutia parlamentarismului romanesc a fost proclamarea de catre Carol al II-a a Constitutiei din 27 Februarie 1938:  “puterea legislativă se exercita de Rege prin Reprezentanţa naţională constituită din Adunarea deputaţilor şi Senat. Iniţiativa legilor aparţinea Regelui iar interpretarea lor se făcea numai de către puterea legiuitoare. Cu toate acestea, prin excepţie, şi adunările aveau drept de iniţiativă legislativă, propunând legi în interesul obştesc al statului, fără a se preciza şi înţelesul concret al sintagmei de „interes obştesc”. Tot regele avea în competenţă sancţionarea şi promulgarea legilor cu precizarea că în lumina art. 31 din Constituţie putea refuza sancţiunea.

Sa ne mai miram de rezultatele obtinute?
De usurinta cu care adeptii legiunii au reusit sa ‘suceasca’ chiar si mintile luminate ale unor Mircea Eliade, Petre Tutea si Bartolomeu Anania?
De relativul ‘entuziasm’ cu care o parte destul de mare din populatia romaneasca a intampinat comunismul exportat de sovietici?

Si uite-asa ne-am trezit in 1991 cu o constitutie care prevedea ca rolul presedintelui sa fie acela de mediator “între puterile statului, precum și între stat și societate” Cu alte cuvinte prima constitutie postcomunista a Romaniei scotea statul in afara societatii si il vedea pe presedintele tarii ca tronand undeva deasupra amandorura… Inca nu s-a schimbat nimic in domeniul asta…
Aceiasi constitutie prevedea, si acest aspect este inca valabil, capacitatea guvernului de a legifera in mod direct. Prin ordonante de urgenta, prin asumarea raspunderii…

Sa admitem ca primul rege, Carol I, a avut nevoie de acea pervertire a democratiei pentru ca organismul politic romanesc nu avusese timp sa ajunga la maturitate.

OK, au trecut 150 de ani de atunci… Ne vine si noua mintea la cap?

Eminescu ne-a explicat foarte clar cum e cu ‘patura suprapusa’.
‘Daca cei ca caror menire este sa asigure buna functionare a societatii nu isi fac datoria, intreaga societate va avea de suferit. Inclusiv cei responsabili de aceasta situatie’.
Carol al II-lea ne-a demonstrat ca intotdeauna atunci cand responsabilii politici ‘dorm in cizme’ se gaseste cate un oportunist care sa ‘dea cu mucii-n fasole’.

Repet intrebarea. Cu diacritice.

Ne vine și nouă, odată, mintea la cap?

Advertisements

Arena politico-mediatica din România ne oferă un spectacol foarte intens. “Intens” tocmai pentru ca însuși viitorul nostru depinde de ceea ce va mai rămâne pe scena după căderea cortinei.

Partea proasta este ca nu toți actorii vorbesc aceiași limba. Intenționat sau nu pe scena e și foarte multa confuzie.
De exemplu parlamentarii se bucura de inviolabilitate și nu de imunitate, după cum ni se împuie capul. Iar atunci când Parlamentul nu da aviz pozitiv pentru arestarea vre-unui parlamentar asta nu înseamna ca ‘justiția este oprita din drumul ei’ ci doar ca procuratura nu poate sa îl aresteze/percheziționeze pe respectivul potențial infractor. Iar prezenta în fata instantei de judecata nu reprezinta în nici un fel ‘un bun prilej pentru a-și demonstra nevinovăția’. Aceasta trebuie sa fie demonstrata, fără putința de tăgada, de procuratura, punct. Singurii care se bucura de o imunitate reala sunt miniștrii. Și aici chiar ar trebui ca legislația sa fie clarificata foarte repede. Imunitatea miniștrilor are sens doar pentru acțiunile ‘politice’ și în nici un caz pentru cele care ‘miros’ a corupție. In sensul ca nu orice pretins ‘abuz în serviciu’ comis de un ministru este ‘penal’ – sunt cazuri în care omului asa i s-a părut ca e bine sa se procedeze și aici este treaba unei instante politice, parlament sau președenție, sa hotărască dacă ar trebui sa fie anchetat în continuare sau nu. Dar atunci când sunt indicii clare ca s-ar fi comis un act de corupție – exista măcar o urma de ‘foloase necuvenite’ – atunci ar trebui ca procuratura sa intre ‘direct în pâine’.

Din păcate cea mai periculoasa confuzie de-abia acum urmează.
Am auzit pe un de altfel destul de respectat vorbitor – Bogdan Ficeac – explicând spectatorilor A3 ce înseamnă ‘statul de drept’:
Acu’ vreo luna le spunea “despre cum politicienii folosesc statul de drept pentru adversari politici.” iar acum 10 minute le explica ce este acesta: (citez din memorie) ‘un stat ‘al hârtiilor’, unde fiecare lucru este consemnat in scris’. Este adevărat că mai încolo a adăugat și ‘unde toată lumea respecta litera și spiritul legilor’ numai ca a uitat esențialul. Statul de drept se refera mai ales la rezultate (tratamentul egal aplicat tuturor membrilor sai) și are la baza respectul reciproc dintre membrii sai. Respectarea legilor are sens doar în măsura în care acest lucru este o manifestare a respectului reciproc dintre locuitorii acelui stat, altfel legile devin niște simple arme, exact cum același Bogdan Ficeac ne explica cu o scurta luna în urma….

Iar cel mai important lucru într-un stat de drept este însuși modul în care sunt concepute legile. Aplicarea, ‘în spiritul și litera ei’, a unei legi proaste nu duce la nimic bun. Iar statul în care legile sunt aplicate și după ce toată lumea s-a lămurit ca ar trebui de fapt schimbate – cum e, de exemplu, cea cu privire la imunitatea miniștrilor, și nu atât cea cu privire la inviolabilitatea parlamentarilor – este un stat de ‘drepți’, nu unul de drept.

Din pacate prea multi dintre pacatosi se decid sa spuna adevarul abia atunci cand este prea tarziu.
Atat pentru ei, adica dupa ce au pacatuit, cat si pentru ceilalalti, care nu mai cred nimic din ce spun acestia tocmai din cauza prea multelor pacate comise de ei.

Tot din pacate si tot de prea multe ori nici macar ajunsi in momente de criza prea multi dintre pacatosi nu au curajul sa dezvaluie intregul adevar. Mai degraba transforma oportunitatea unei confesiuni potential eliberatoare, macar din punct de vedere psihologic/moral, intr-o sordida lupta de ariergarda.
Dar asta nu inseamna ca printre spusele lor nu se gasesc adevarate perle. Ar fi pacat sa nu le ridicam din mizeria de pe jos, mai ales ca ne sunt extrem de folositoare chiar noua.

Ca sa nu prelungesc prea mult introducerea iata ce spunea Elena Udrea atunci cand procuratura a cerut pentru ea, intr-o sigura sedinta a Parlamentului, trei incuviintari pentru anchetare si tot trei incuviintari pentru arestare.(Exista oare rubrica pentru chestii din astea in World Book of Guinness Records? Poate la ‘ciudatenii’?!?)

“Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice. Sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României şi nu poate da ţării viitorul de care are nevoie, despre ineficienţa Legsilativului, despre reducerea parlamentarilor la 300, de nevoia întăririi justiţiei şi reformele pozitive la nivelul serviciilor de securitate. Am încercat în discursul meu să mut greutatea acţiunii de pe Parlament pe alte instituţii. Într-o anumită măsură recunosc că am greşit. Am pierdut legitimitatea publică a Parlamentului pentru a creşte prestigiul altora din păcate. Cosnstat astăzi eu însămi ce înseamnă să faci parte dintr-o clasă politică şi un Parlament cu credibilitatea pierdută pe fondul clădirii unor statui unor instituţii de forţă.”

Pentru ‘conspirationisti’ acest pasaj ar putea constitui un argument de genul ‘uite dom-le cum vor astia sa slabeasca Romania’. Pentru cei care au ‘boala’ pe ‘servicii’ inca un motiv sa sustina ‘astia au deja prea multa putere’!
N-am de unde sa stiu nici ce a vrut cu adevarat sa spuna Elena Udrea si nici daca serviciile au prea multa putere sau nu. Cu atat mai putin am vre-un argument clar cum ca ar exista vreo conspiratie malefica care ar incearca sa distruga, din exterior, statul roman.
Ca or fi tot felul de oportunisti si de pescuitori in ape tulburi care isi incearca permanent norocul… asta e cu totul si cu totul altceva.

Si, de fapt, exact asta a marturisit, printre dinti, Elena Udrea. Ca a facut parte dintr-un grup de indivizi care odata ajunsi la putere au incercat sa foloseasca aceasta putere in scop personal. Ba, mai mult, ca nu s-au multumit cu firmituri ci ca au incercat, din pozitiile pe care le ocupau si in mod total ‘netransparent’, sa schimbe structurile de putere din interiorul statului roman, tocmai pentru ca sa isi poata atinge mai usor scopurile. Indiferent care or fi fost acelea.

Ar fi mare pacat sa trecem prea usor peste marturisirea, chiar din partea unui ‘initiat’, ca exista astfel de tentative.

http://m.adevarul.ro/news/politica/arestare-elena-udrea-dosarul-microsoft-gala-bute-urmarire-penala–noaptea-mai-lunga-1_54d90b6b448e03c0fd71923a/index.html

Pe vremea lui Ceasca erau cate unii care sustineau sus si tare ca:

– el nu era chiar atat de rau, coana Leana ar fi fost cea responsabila de toate porcariile care ni se intamplau si ca

– oricum el nu stia tot ce se intampla cu adevarat pentru ca cei din jurul lui ii ascundeau realitatea si il invatau ‘la prostii’.

Dupa ce, spre stupoarea imensei majoritati a ‘analistilor’, Iohannis a fost ales presedinte al Romaniei a inceput sa circule teza ca nu Ponta ar fi fost de vina pentru ‘infrangerea’ suferita ci strategii sai de campanie impreuna cu consilierii pe care acesta i-a avut la dispozitie.

Cei care sustin acest mod de a vedea lucrurile comit o dubla eroare.

In primul rand alegerile nu se castiga si nici nu se pierd. Cel mai potrivit, sau mai bine spus cel despre care majoritatea alegatorilor cred ca este cel mai potrivit dintre toti candidatii, este ales sa indeplineasca o functie pentru urmatoarea perioada de timp. A interpreta alegerile in termeni de castig/pierdere denota un mod de gandire mai degraba feudal decat democratic. Alegerea intr-o functie publica poate fi inteleasa ca o oportunitate de a contribui cu ceva la bunul mers al societatii sau ca pe o ocazie de a linge de pe degete niste miere ramasa acolo atunci cand au fost impartite roadele stupului… Si totusi, parca e o oarecare diferenta intre a ‘nu lega gura boului care treiera” si ”cine-mparte, parte-si face”, nu?

In al doilea rand cine pe cine alege? Consilierii pe candidat sau candidatul pe consilieri? Iar daca este vorba despre un efort de echipa – a intregului partid, de exemplu – de ce ‘se’ incearca acum impartirea responsabilitatii?

Din punct de vedere pur tehnic ar fi posibil sa inhami caii si in spatele carutei.
Merge mai greu, e mult mai complicat sa iei curbele dar, una peste alta, daca cineva ar avea vre-un avantaj din chestia asta, sunt sigur ca si o asemeanea aiureala ar putea fi construita. Chiar daca foarte multi ar face pe ei de ras.

De vreo doua saptamani incoace ma mir continuu.
A fost un fel de cutremur politic iar cel considerat outsider a fost ales cu o majoritate covarsitoare.

Si de atunci incoace aproape toata lumea – majoritatea celor care se vad pe sticla sau isi fac simtita prezenta pe net – discuta despre orice altceva decat despre semnificatia acestui lucru.
Unii se plang, sau chiar isi pun cenusa in cap, pentru ca n-au reusit sa intuiasca/masoare ce avea sa se intample.
Altii analizeaza, in detaliu, cum se paruiesc cei din PSD.

Foarte putini spun, sau scriu, ceva despre situatia ‘macro’ care a produs circumstantele in care atat de multi oameni au iesit sa voteze, si nu oricum ci pentru a-si manifesta nemultumirea cu privire la directia in care mergea Romania.

Motivele sunt arhicunoscute. Oamenii s-au saturat sa tot treaca istoria pe langa ei – asa cum s-a intamplat in ultimii 25 de ani –  au inteles ca acest lucru se intampla si din cauza coruptiei aproape generalizata SI s-au hotarit in sfarsit sa faca ceva pe chestia asta. Si atunci de ce nu vorbeste nimeni serios despre chestia asta? Serios, adica nu la modul declarativ – asa cum a facut-o, de exemplu, Basescu.

Azi dimineata am inteles, in sfarsit.

Din cele mai vechi timpuri partidele au urmarit castigarea puterii politice pentru a putea astfel conduce, influenta, pentru a-si putea impune propriul program, propria viziune despre conducerea societatii

Si cum ‘scopul scuza mijloacele’ iar ‘hotul neprins e negustor cinstit’ nu mai conteaza cum castigi puterea politica cu conditia sa nu fii prins. De ‘oamenii legii’ sau de electorat, nu conteaza. Ce conteaza e ca tu sa ajungi la putere, sa-ti poti ‘impune propriul program’ fara ca ceilalti sa se prinda ca au fost trasi pe sfoara.
Ca se vor prinde peste vreo cativa ani, dupa ce tu ti-ai facut suma… asta e alta chestie. Daca la alegerile urmatoare nu mai reusesti sa repeti isprava – ai promis prea mult data trecuta sau te-ai compromis prea tare pe parcurs – te dai la o parte – elegant sau cu scandal, dupa cum ti-e felul – si te pregatesti pentru data viitoare.

Oare asta sa fie cu adevarat continutul conceptului de democratie?
Nu cumva e de fapt invers?
Mie mi se pare ca rolul functional al partidelor este, de fapt, de a identifica si concentra diversele alternative care devin posibile pe masura ce trece timpul, sa le articuleze in propuneri de actiune politica si sa le prezinte ‘in piata publica’, demosului. Acesta alege una dintre variante si partidul sau alianta care a propus respectiva varianta are la dispozitie o anumita perioada de timp sa puna acea varianta in aplicare. Adica alegatorii ‘impun’ viziunea lor asupra societatii si nu partidele….

Poate ca sunt eu naiv numai ca cea mai superficiala privire asupra istoriei ne spune ca Platon a gresit fundamental atunci cand a spus ca cel care a descoperit adevarul are nu doar dreptul ci chiar obligatia morala de a-i convinge si pe ceilalti sa accepte acel adevar.  (Platon, Mitul Pesterii.)
E foarte plastica toata descrierea lui cu peretele pe care joaca umbrele si foarte didactica metoda folosita – concluziile sunt trase, sau macar acceptate, de invatacel si nu predate didactic de magistru – dar asta nu reduce cu nimic mirarea cu privire la ‘ce il face pe cel iesit din pestera sa fie convins ca locul in care a ajuns nu este o pestera si mai mare’?
A, ‘mai mare si mai buna’ o sa spuna cineva!
Mai buna pentru cine? Daca lui i se pare asa asta nu inseamna ca este neaparat mai buna si pentru ceilalti!

‘Relativism absolut’, va fi concluzia aceluiasi ‘cineva’, ‘nu se poate sta de vorba cu el!’.

Pai da, asa au spus toti dictatorii. Stim noi mai bine decat supusii nostrii asa ca astia n-au decat sa asculte ce le spunem noi.

Daca ne uitam cu un pic mai multa atentie la istoria Greciei perioada lui Pericle – contemporanul lui Platon – o fi fost varful de glorie al Atenei democratice numai ca asta inseamna ca de acolo incoace Grecia nu a facut altceva decat sa decada!
Iar Pericle a fost doar primul dictator dintr-un sir care nici macar nu a fost prea lung. Transformarile pe care el, Pericle, le-a pus in practica aplicand invataturile lui Platon si transformand Atena dupa cum a considerat el ca era mai bine au pregatit locul pentru a fi cucerit de Filip al Doilea al Macedoniei. Acesta avea un fiu, Alexandru, exact asa cum Platon avea si el un elev, pe Aristotel. Si cum geniile se atrag Alexandru a fost elevul lui Aristotel si, banuiesc eu, a primit de la acesta cam acelasi gen de invatatura precum a primit Pericle de la Platon.

Asa ca Alexandru s-a pornit sa cucereasca lumea… si a murit, in culmea gloriei, de prea multa bautura. Iar Grecia nu a mai cunoscut o clipa de independenta pentru urmatoarele doua milenii. O fi bine, o fi rau…

Urmatorul imperiu, cel Roman, a inceput tot in mod democratic. Cata vreme a ramas democratic, sau macar a pastrat o aparenta democratica – adica pana la Cezar – s-a dezvoltat organic. Dupa ce capii ‘partidelor politice’ au inceput sa se razboiasca intre ei au mai construit intr-adevar niste palate si niste temple splendide dar imperiul in sine incepuse deja sa intre in declin.

De fapt intreaga istorie Europeana este dominata de aceasta constanta, atata vreme cat autonomia indivizilor este pastrata sau creste bunastarea intregii societati este prezervata sau se imbunatateste. In perioadele in care societatea isi ‘pierde vigilenta’, devine osificata se complace in situatia in care conducerea treburilor se face de la centru lucrurile se inrautatesc rapid iar citeodeata atat de tare incat este nevoie de cate o revolutie pentru a le repune pe fagas.

Secolul douazeci a cunoscut trei razboaie, mondiale, pe tema asta.
In WWI cele doua imperii central europene – Wilhelm al II-lea era Kaizer, adica imparat, exact acelasi titlu ca cel purtat de Franz Joseph, imparat al Austriei si rege al Ungariei – incercau sa supravietuiasca impotriva transformarilor ce aveau sa vina.
In WWII trei autoritarisme – German, Italian si Japonez – au incercat sa controleze cat mai mult din restul lumii.
In timpul celui de-al treilea, cunoscut indeobste sub numele de Razboiul Rece, un ‘lagar’ – care se alinta singur cu apelativul ‘socialist’ – a incercat sa puna in practica acelasi principiu al lui Platon – convinge-i cu forta ca ce le spui tu e mai bine pentru ei insisi, chiar daca lor nu le vine sa creada – camuflat de data asta sub forma invataturilor lui Marx.In prezent, la inceputul secolului XXI, ne pregatim de un nou razboi ‘aproape rece’ si de un altul cat se poate de cald iar toate astea se intampla tot din cauza ca unii se incapataneaza sa creada ca ‘stiu ei mai bine’.

Acum intelegeti de ce spun ca ne chinuim sa punem in miscare o caruta la care caii au fost inhamati invers?
Procesul democratic nu este despre a castiga puterea cu orice pret pentru ca apoi sa iti impui viziunea ta asupra societatii.
Mai devreme sau mai tarziu oamenii isi vor da seama ca au fost pacaliti si se vor ‘razbuna’. Nu cred ca un sir de razbunari duce la un rezultat cat de cat multumitor.

Cred ca a venit momentul sa meditam mai degraba la ce greselile au fost comise si la cum putem readuce lucrurile pe un fagas functional in loc sa ne mangaiem pe cap cu pe vot normal, Victor Ponta era preşedintele României astăzi.” (Gheorghe Nichita, RFI)
Iar primul lucru pe care trebuie sa facem este sa intelegem o data este ca nu politicienii stabilesc ce e normal sau nu.
Ei doar trebuie sa puna in practica normalul pe care poporul il considera potrivit intr-o anumita situatie. Altfel dam in totalitarism iar de acolo pana la prabusire nu mai este decat un pas.

Am descris intr-o postare precedenta ce se intampla atunci cand populatia este constant nemultumita de-a-lungul unei perioade considerabile de timp daca in toata acea perioada nu se intampla nimic care sa aduca lucrurile pe un fagas normal:

O scurta istorie a votului negativ.

Am enumerat cele trei conditii ce trebuie pastrate pentru ca democratia sa ramana autentica si sa nu se transforme in tirania majoritatii:

“Democratia, pentru a fi cu adevarat functionala – altfel are mari sanse sa se transforme in tiranie a majoritatii, are nevoie de un cadru institutional care sa asigure trei lucruri:

– Ca voturile exprimate sunt transformate in actiune politica conforma cu intentia alegatorilor – domnia legii!
– Ca informatia circula liber in societate, in asa fel incat alegatorii sa decida in cunostinta de cauza – libertatea cuvantului!
– Ca alegatorii sunt motivati sa analizeze cu atentie optiunile pe care le au la dispozitie si sa exprime in mod explicit, prin vot, deciziile la care au ajuns!”

Ce am putea face, toti cei interesati – populatie, societate civila/presa si clasa politica, pentru a pastra sistemul in stare de functionare?

Trebuie sa va marturisesc ca in momentul in care am ajuns in faza asta am avut o surpriza extrem de placuta. Exista un ‘loc comun’, un punct de plecare aupra caruia toti suntem de acord, cel putin la nivel declarativ.

Asa nu se mai poate.

‘Alegatorii’ sustin ca:

nu vrem stat...

Presa, prin gura cuiva cu adevarat priceput in materie, avertizeaza cat se poate de clar:

politicul sursa de risc

Din stanga spectrului politic ni se atrage atentia ca luptele intestine din interiorul clasei politice dau pe din-afara, otravind totul in jur, si ca o posibila solutie ar fi “Societatea in care castigatorul nu ia totul!”.

Din dreapta, si aici nu cred ca mai este nevoie sa citez pe cineva, se insista pe valori – in special pe libertatea individului – si pe necesitatea stringenta a consolidarii statului de drept.

Pai?!?
Ce ne mai opreste sa ne apucam de treaba si sa transformam aceasta stare de spirit – unanima, nu?!? – in realitate practica?!?

E distanta mare de la vorba pana la fapta?
E, intr-adevar, o distanta considerabila intre ele.
‘Pana la Dumnezeu te mananca sfintii’ si ‘camasa e mai aproape de corp decat paltonul? In sensul ca atunci cand vine vorba despre interesele personale omul, oricat de ‘sfant’ ar fi el, mai uita cateodata (dar de fapt prea des) ca ‘Dumnezeul e sus si vede’?
Da, si asta.

Eu cred totusi ca mai e un aspect pe care l-am cam pierdut din vedere.
Mai intai datorita marasmului spiritual in care ajunsesem in timpul si din cauza comunistilor. Da, ati citit bine, al comunistilor, nu al comunismului. Fara comunisti ‘comunismul’ ar fi ramas o vorba goala. Ba, mai mult, chiar si comunistii au fost de mai multe feluri. Altfel nu se explica de ce fiecare tara actual fost comunista arăta diferit inca de pe vremea regimului trecut…. Sa revenim totusi la zilele noastre.
Apoi datorita modului complet aiurea in care am inteles ‘sa devenim liberi’ imediat dupa ’89. “Gata bai, de-acum a venit libertatea, fac ce vreau. Ce te bagi tu in ciorba mea?”
Si uite asa am distrus cooperativele agricole si sistemele de irigatii.
Uite-asa am intors capul cand au fost furate (oare de catre cine daca nu chiar de unii dintre noi si chiar in prezenta noastra?) vapoare intregi de utilaje si vandute la fiare vechi.
Apoi cand fabricile au fost ‘luate’ cu totul…
Daca omului de pe strada nu-i mai vine sa atraga atentia semenului său ca nu e bine ce face atunci cand goleste scrumiera “Jeep”-ului cat un vapor pe jos, la stop, iar politistul de circulatie nu-i ia carnetul aceluiasi sofer de “Jeep” atunci cand intra in intersectie pe rosu dupa ce a ‘depasit’ si refugiul de tramvai atunci cum sa nu i se para politicianului ajuns, imun, in parlament, ca face parte din alta specie?
Libertatea e una, faptul ca nu ne mai ‘tragem de maneca’ unul pe celalalt atunci cand gresim e cu totul si cu totul alta chestie.

Solutii exista si intelepciunea populara este intotdeauna un bun punct de plecare in momente de genul asta.

Fa ce spune popa si nu ce face popa!

Basescu o fi avand o gramada de bube in cap numai ca a si spus, de foarte multe ori, lucrurilor pe nume:
“Coruptia si ea tine de doua parti. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie impartita si asumata. Un functionar corupt nu poate fi corupt daca nu are un partener care sa-i dea un ban in mana, un minister nu poate plati cu 50% mai mult daca nu exista un consultant care sa va­li­de­ze ce spune constructorul: «Da, ma­rim factura». Si ministerul este in im­posibilitatea de a actiona pentru ca in justitie oricine castiga daca are si avi­zul consultantului ca trebuie sa ma­reasca pretul cu 50% la lucrari publice. Eu cred ca esenta realitatilor romanesti, in primul rand, trebuie sa iasa din ipocrizie. Daca este coruptie, statul singur nu poate fi corupt, are un partener.”

Ce vreau sa spun e ca aceasta ‘clasa politica’ pe care o injuram cu totii si din toate pozitiile se afla intr-o situatie atat de ciudata incat eu unul ma mir ca n-au devenit cu totii schizofrenici.
Pe o parte avem un “mediu de afaceri” care se comporta extrem de fatarnic. La nivel colectiv toti clameaza necesitatea starpirii coruptiei iar la nivel individual prea multi dintre ei dau spaga.
De partea cealalta avem, la gramada, populatia. Care nici ea nu da un semnal clar. Unii dintre ei dau spaga. Altii iau. O a treia categorie se fac ca nu vad. O a patra nu fac nimic, nici macar nu fac efortul minim de a-si face cunoscute nemultumirile atunci cand au ocazia. Adica sa voteze.
In schimb toti, inclusiv cei care dau si iau spaga, ii injura pe politicieni si le reproseaza ca fac acelasi lucru ca ei. Ca sunt corupti si/sau ca nu le pasa.

Si ce sa facem?

Simplu. Sa nu mai asteptam sa vina alegerile pentru a ne spune parerea despre ce se intampla in jurul nostru. De cate ori am lasat nemultumirile sa ni se acumuleze in suflet am votat ‘negativ’. Si uite unde am ajuns.

Ne place unde suntem? Nu?!? Pai si atunci nu ar cam fi cazul sa schimbam cate ceva?

Slide105[1]

 Einstein spune ca doar cei care nu sunt intregi la cap fac acelasi lucru de mai multe ori la rand si se asteapta ca la un moment dat sa iasa altceva…

Daca vrem cu adevarat sa se schimbe ceva trebuie sa incepem mai intai cu noi.

Da, cu fiecare dintre noi.
E foarte important sa intelegem ca atunci cand cineva ne trage de maneca de fapt ne ajuta. Atragandu-ne atentia asupra greselii de-abia comise acea persoana ne ofera oportunitatea sa o remediem inainte ca aceasta sa aiba repercursiuni grave. Adica inainte ca efectele greselii noastre sa ne strice chiar noua insine vietile.
Asta inseamna cu adevarat sa ne respectam intre noi.
Intorsul cu spatele nu insemna prea des ‘respect pentru persoana/dorintele/intimitatea omului’. De prea multe ori inseamna doar lasitate. Si din pacate efectele lasitatii tind sa se acumuleze intr-atat incat unii ajung sa creada ca ‘mamaliga nu explodeaza’.
O fi bine sa ajungem pana acolo?

Nu mai bine, daca tot declaram in cor ca ‘asa nu se mai poate’, ne apucam sa facem ceva tocmai ca sa nu ajungem pana acolo?

Adica sa ne tragem unul pe celalalt, cu respect dar cu fermitate si la timp, de maneca?

Pana la urma despre asta este vorba in democratie.
Fiecare isi spune parerea despre ce se intampla in cetate. Cu respect pentru ceilalti si pentru parerile lor dar in asa fel incat sa se auda.
Abia dupa aceea vin ‘alegerile’. Dupa ce fiecare care a avut ceva de spus a avut ocazia sa o faca si spusele sale au fost luate in seama.

Altfel nu mai este vorba despre democratie ci despre domnia gloatei.

Dezbaterile electorale s-au transformat in confruntari.

Lasand pentru mai tarziu comportamentul celor doi contracandidati cel mai puternic argument care ma impinge catre aceasta concluzie este puzderia de titluri din presa care vorbesc despre ‘cine a castigat aceasta runda?’, X ‘a lovit mai puternic!’, Y ‘a terminat runda in picioare’…

Inteleg ca media are nevoie de rating si ca cea mai usoara cale spre a-l obtine este sa transforme cat mai multe lucruri in spectacol dar parca de data asta a cam exagerat.

Democratia, pentru a fi cu adevarat functionala – altfel are mari sanse sa se transforme in tiranie a majoritatii, are nevoie de un cadru institutional care sa asigure trei lucruri:

– Ca voturile exprimate sunt transformate in actiune politica conforma cu intentia alegatorilor – domnia legii!
– Ca informatia circula liber in societate, in asa fel incat alegatorii sa decida in cunostinta de cauza – libertatea cuvantului!
– Ca alegatorii sunt motivati sa analizeze cu atentie optiunile pe care le au la dispozitie si sa exprime in mod explicit, prin vot, deciziile la care au ajuns!

Daca primele doua sunt evidente cel de al treilea pare mai dubios. Ce legatura are cadrul institutional cu ‘constiinta civica’, cu intelegerea de catre alegatori ca este vorba despre chiar viata lor, nu a altora?

Pai sa vedem.

Biserica e institutie?
Nu cea ortodoxa sau oricare dintre cultele organizate ci ‘biserica’ in sine, comunitatea dintre oameni si divinitatea pe care acestia o respecta/adora. Eu cred ca e.
Pai daca ne uitam la ceea ce se intampla, practic, in multe dintre locurile in care institutia ‘teoretica’ numita ‘biserica’ se intersecteaza cu practica, adica in unele dintre bisericile cladite de om din piatra, locurile de munca ale preotilor, observam tot felul de nefacute. In loc ca enoriasii sa primeasca invatatura de iubire si respect reciproc acestia sunt invatati sa-i dispretuiasca pe cei care nu sunt intocmai asemenea lor. O fi bine?

Primariile sunt institutii?
Nu reiau argumentele de mai sus dar iarasi, in prea multe dintre ele primarii se lasa ademeniti dintr-o tabara intr-alta si se comporta ca nista vatafi in loc sa gospodareasca comunitatea. Nu-i vede lumea? Adica cei care i-au ales?

Parlamentul este o institutie?
Acolo unde ajung, cel putin teoretic, niste oameni pe care noi i-am ales pentru a fi iar ei si-au asumat sa fie reprezentantii nostri. La ultima numaratoare cam 10% dintre ei au probleme de ordin juridic. Ce se intampla acolo? Oare in ce fel influenteaza faptul acesta ‘entuziasmul’ cu care vede restul societatii ‘viata politica’?

Presa este o institutie?
As spune chiar ca este o institutie esentiala, nu?
Si atunci de ce campania electorala la care asistam este tratata ca si cum ar fi un spectacol sau o intalnire sportiva care merita transmisa doar de canalele specializate?
De ce intalnirile dintre cei doi candidati sunt prezentate si interpretate ca si cum ar fi meciuri de box? Cine ce lovitura a dat sau ce impresie a facut?
De ce foarte multi dintre comentatori pun problema in termeni de ‘care dintre cei doi a castigat runda asta’?

Din cate stiu eu castigatori ar trebui sa fim noi toti, impreuna si doar cei care ajung, temporar, ‘la putere’.

Intalnirile de genul asta nu sunt menite, sau mai bine spus, nu ar trebui sa …, determine un castigator intre cei doi. Ar trebui sa ne ofere noua, alegatorilor, prilejul de a evalua care dintre cei doi ni se pare, fiecaruia dintre noi, mai potrivit functiei pentru care candideaza, nu?

Ce pretentii mai avem de la ei dupa aceea daca noi insine, prin reprezentantii nostri din presa, tratam alegerile ca pe un concurs? Ca si cum functiile elective ar fi un fel de premiu oferit in urma unui ‘concurs de frumusete’?

Si dupa aceea ne mai miram ca un primar, ales de comunitate, refuza accesul unor oameni, din acea comunitate, care doreau sa organizeze un priveghi intr-o cladire publica administrata de primarie (folosita in mod obisnuit si pentru asa ceva) doar pentru ca nu ii placeau ochii celui care urma sa pregateasca mancarea?

politica la capul mortului

Ne mai miram ca unul dintre candidati, prim ministru in functie – o pozitie obtinuta tot in urma unor alegeri, ii poate spune celuilalt “Sa fiti ala de la mine din birou, cuminte”  si asta doar pentru ca respectivul avea o dorinta simpla “Ar fi foarte frumos dacă am vorbi unul după altul.”?!?

Cand vom intelege, o data pentru totdeauna, ca indiferent de importanta lor toate aceste institutii sunt populate cu oameni? Oameni care ajung acolo, direct sau indirect, in urma alegerilor pe care le facem fiecare dintre noi! Oameni care au o responsabilitate politica si care trebuie trasi la raspundere pentru faptele lor. Si cum altfel decat exprimandu-ne parerea despre activitatea lor prin vot?

Ca, oricata ‘importanta declarativa’ (lip service) dam cadrului institutional, intreg conceptul de ‘proces democratic’ ramane gol si lipsit de semnificatie atata vreme cat prea multi dintre oameni – atat dintre alegatori cat si dintre cei care populeaza/anima institutiile – nu se respecta intre ei? Ca un loc (‘caldut’?) ocupat in interiorul unei institutii nu il izoleaza pentru multa vreme pe ocupantul sau de ceea ce se intampla in restul societatii? Ca absenta de la vot ii indeparteaza/izoleaza, mai ales pe plan afectiv, pe cei din interiorul institutiilor de realitatea cotidiana a comunitatii? Ca un comportament agresiv/autoritar/nepasator a celor aflati temporar in interiorul instutiilor, oricare dintre ele, nu face decat sa fragilizeze intreaga structura sociala?

Si cine sa lamureasca toate acestea?
Fiecare dintre noi, bineinteles!
In cabina de vot, ‘impreuna’ din punct de vedere simbolic. Doar in felul acesta vom putea comunica celor din interiorul institutiilor ce dorim de la ele. Si in functie de prezenta la vot, cat de puternic.
Apoi fiecare dintre noi acolo unde ii este locul, in interiorul sau in exteriorul institutiilor, punand in practica solutia pe care am ajuns in mod democratic.

Iar in timp ce votam putem face observatia ca exact asa cum atunci cand avem stampila in mana suntem absolut egali intre noi tot asa atat interiorul cat si exteriorul institutiilor se afla in acelasi loc, in interiorul societatii!

Revenind la mirarea din titlu.
Cum de noi toti, intreaga societate, am ingaduit ca ‘politica’ – activitatea de a gestiona treburile ‘organizatorice’ ale unei ‘cetati’ – sa se transforme in ‘lupta acerba pentru ciolan’ dusa intre cateva grupuri de locuitori ale aceleiasi cetati, pe spinarea tuturor celorlalti si punand in pericol intreaga cetate, ‘combatanti’ si victime colaterale la un loc?

Democracy_People_Power
Democratia nu inseamna ‘dictatura majoritatii’, aia este ‘mob rule’ – dictatura gloatei pe romaneste. N-am sa intru acum in amanunte despre cum este aglutinata si manipulata aceasta gloata de catre diversi operatori politici.

Democratie este ceea ce se intampla inainte de vot, discutia pe fata cu privire la problemele cetatii si propunerea de solutii. Dupa aceasta discutie sunt alese solutiile, nu oamenii care sa le puna in practica. Acestia sunt secundari solutiilor, chiar daca ei sunt cei care au propus aceste solutii. Mai mult, democratia nu este nici macar despre alegerea celei mai bune solutii. S-ar putea ca in cadrul acelei discutii sa nu fie identificata solutia optima sau chiar ca cel care o sustine sa nu fie in stare sa o prezinte convingator sau ca marea masa sa nu fie inca pregatiti/suficient de maturi pentru a accepta acea solutie. Dar in mod sigur in timpul discutiilor – daca sunt cu adevarat libere – vor fi eliminate propunerile idioate.

Pentru aceasta este nevoie de libertatea de expresie si de simt civic – adica de niste alegatori suficient de treji incat sa isi dea seama ca este vorba despre soarta lor si nu a altora.

Si nu, nu este acceptabil sa nu te duci la vot. Nu sunt de parere ca votul ar trebui sa fie obligatoriu dar nici sa-i lasi sa faca ce vor fara ca macar sa-i intrebi de sanatate… N-ai inteles nimic? Asta inseamna ca ei nu s-au straduit destul, ca nu si-au facut cu adevarat treaba in campania electorala – discutia aia despre care vorbeam la inceput. Nici unul dintre ei nu iti inspira incredere? Si nu te duci?!?
Asta inseamna ca de fapt nu iti pasa! Daca iti pasa te duceai si anulai votul. Le transmiteai ca ar fi cazul sa se apuce serios de treaba. Asta este singurul fel in care poate fi sprijinita democratia.
Daca nu te duci inseamna doar ca ii sprijini pe cei care sunt la putere, adica esti multumit cu ce se intampla sau nu te intereseaza  ce ti se intampla. Cu alte cuvinte le dai o imputernicire in alb sa continue pe mai departe ce ti-au facut pana acum.

Crin Antonescu a anuntat ca renunta chiar si la pozitia de presedinte demisionar al PNL si ca nu mai intentioneaza sa candideze la presedentia Romaniei iar Antena 3 discuta situatia sub titlul de mai sus. (1 Iunie 2014, Duminica)

Cu 38 de ani in urma, tot pe vremea asta, terminam clasa a 8-a.
Profesorul nostru de istorie, domnul Bucataru – n-aveai cum sa-i spui tovarasu’, era mult prea domn – incepuse deja cu cateva saptamani in urma sa ne pregateasca pentru cele ce urmau sa ni se intample. Ne-a invatat multe in perioada aia, de la cum sa copiem sau cum sa invitam o fata la film (iar pe fete cum sa accepte sau sa refuze politicos o astfel de invitatie) pana la niste adevarate subtilitati de filozofie a vietii. Astazi voi face apel la doua dintre acestea din urma.

‘La liceu veti invata tot felul de chestii…Economie politica, socialism stiintific, democratie populara… toate astea sunt destul de incurcate si as prefera sa plecati de la mine cu niste lucruri cat de cat clare.
Democratia, de exemplu, nu are de-a face de loc cu numerele. Lumea crede ca daca ‘este democratie’ atunci ‘majoritatea hotaraste iar minoritatea asculta’. Cei care sustin asa ceva n-au inteles nimic. Democratia se refera la faptul ca inainte de a se trece la vot fiecare isi spune parerea iar ceilalti asculta. Cu atentie! Iar din momentul in care nu se mai discuta despre idei, cu respect, ci despre persoane, si eventual cu dusmanie, ideea de democratie s-a dus demult pe apa sambetei. Aia nu mai este democratie ci dictatura majoritatii’. (Pentru cei carora nu le vine a crede ca aceasta discutie, publica pana la urma, a avut loc pe vremea comunismului le atrag respectuos atentia ca atunci era cea mai fasta perioada postbelica a Romaniei. Ceausescu nu innebunise inca iar la chioscul din colt se mai gasea Kent)

‘Veti trece prin tot felul de examene, pentru care va veti pregati dupa cum veti putea voi mai bine. Sa stiti totusi ca in afara de pregatirea ‘clasica’, de invatatul propriu zis, conteaza foarte mult si atitudinea pe care o aveti la examene. Si sa nu uitati o chestie. De cele mai multe ori raspunsurile pot fi deduse pornind chiar de la modul in care sunt formulate intrebarile!’

Revenind la titlul postarii si aplicand invataturile domnului Profesor Bucataru raspunsul devine deja simplu:

Brucan s-a inselat amarnic, Antonescu si-a facut-o pana la urma cu mana lui iar cei care au de fapt de pierdut suntem chiar noi.

Pentru cei care nu tin minte, ‘oracolul din Damaroaia’ a prezis ca romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a invata ce este aceea democratie. Avand in vedere ca in campania pentru europarlamentare s-a discutat despre orice numai despre idei nu este clar ca profetia asta nu s-a indeplinit inca.
“Nu vom lasa Romania pe mana baronilor rosii!…” Nici nu mai conteaza ce a mai spus Antonescu dupa aceste cuvinte. Pot sa ii inteleg starea de spirit, ba chiar sunt de acord cu el ca sunt prea multi baroni rosii in Romania. De fapt sunt prea multi baroni de orice fel… sa revenim. Cand te pregatesti sa candidezi pentru o functie eligibila nu iti poti permite sa imparti de la inceput electoratul in doua si sa acuzi implicit una dintre parti ca ii sustine pe ‘baronii rosii’. Nu are nici o importanta ca de aproape un an esti tinta unui foc incrucisat, atat din stanga cat si din propria reduta de dreapta. Pur si simplu nu ai voie sa spui asa ceva, cu atat mai mult cu cat pana atunci dadeai impresia ca duci lupta pe planul ideilor si ca nu ai nici o intentie sa te cobori in mocirla in care are loc ‘lupta politica’ de la noi.

“Lupta politica.”
Abia acum am pus degetul pe rana. Atat conform invataturilor Profesorului Bucataru cat si tuturor tratatelor de politologie (atentie, nu de marketing politic) care subliniaza caracterul participativ al procesului democratic, ‘politica’, cea adevarata,  are de a face mai degraba cu cooperarea decat cu lupta. Da, exista intrecere dar o intrecere de tip sportiv, o intrecere din acelea unde este important sa participi si unde toti au cate ceva de castigat.

Poate ca citind aceste randuri ma veti considera un naiv. Nu sunt in masura sa va contrazic.
Dar ce frumos ar fi ca ‘intrecerea politica’ sa se intoarca la menirea ei fireasca.  Aceea de a produce solutii benefice pentru cat mai multi dintre membrii societatii.
Din pacate in zilele noastre prea multi considera ca ‘politica’ este doar un cadru institutional in care se desfasoara ‘lupta pentru putere’ care macina societatile contemporane precum un cancer. De aceea alegatorii nu prea ies la vot iar prea multi dintre cetateni nici macar nu vor sa aibe de a face cu asa ceva.
Iar pana cand aceasta perceptie a societatii nu se va schimba scena politica va continua sa fie ocupata de cei pentru care puterea politica este un scop si nu o unealta.

Iliescu despre Nastase

Nu scapam de umbra lui nici macar acum.

Adevarul, trist, este ca inca ii domina pe urmasii sai politici.
Ponta declara ca Nastase a fost condamnat ‘politic’ iar Basescu se plange cui sta sa il asculte ca ‘daca ajung astia sa controleze justitia lupta impotriva coruptiei va fi oprita.’

Ce spune Iliescu pe chestia asta?
“Nu este, cred, o legătură, o conexiune directă între factorii politici şi justiţie, dar este schimbarea de judecată din partea oamenilor.”

Vedeti vreo diferanta intre ce a spus el si declaratiile celorlalti doi? N-a sustinut ca NU este nici o legatura ci doar ca nu o vede el… n-a spus ca Nastase ar fi nevinovat ci doar ca este vorba despre ‘schimbarea de judecata din partea oamenilor’… Sa nu uitam ca mai demult Iliescu i-a atras atentia lui Nastase ca ar trebui ‘sa se apropie mai mult de oameni’ si sa nu mai fie atat de arogant.
Poate ca n-a folosit exact aceste cuvinte dar mesajul era clar…si atunci si acum. In plus nici un om politic cu scaun la cap nu va recunoaste vreodata ca in tara sa, pretins democratica, exista procese politice sau vreo factiune politica care vrea sa utilizeze justitia intr-un fel sau altul. E descalificant, atat pentru tara cat si pentru el ca om politic. Daca tot esti acolo fa ceva sa dregi situatia, nu te plange in stanga si-n dreapta, ca d-aia te-au ales oamenii. Sa faci nu sa te plangi sau sa arati cu degetul. Pentru asta ii avem pe ziaristi, politicienii sunt pentru altceva.

Cu alte cuvinte Iliescu a ramas unul dintre putinii profesionisti din politica romaneasca iar faptul ca stie sa spuna adevaruri in asa fel incat sa nu te poti supara pe el este o dovada in acest sens. In plus, modul in care il caracterizeaza pe Nastase este genial: “Mi se pare că a căzut la mijloc un om care are şi meritele lui în toată dezvoltarea societăţii româneşti.” Ce recunoastere mai clara vreti ca in afara de merite mai sunt si altele….dar poti sa te superi pe el pentru cum a spus-o?

Si asa ajungem la ce ma doare cu adevarat pe mine.

Suntem in situatia de acum si pentru ca Iliescu, profesionistul in ale politicii Ion Iliescu, nu a stiut, nu a putut sau nu a vrut sa foloseasca prilejul pe care l-a avut in 1990.

Lumea se uita la el ca la salvatorul natiei, exact asa cum se uita acum la Ponta.
Iliescu tocmai ‘ne salvase’ de Ceausescu, Ponta ne-a promis ca ne scapa de Basescu.

Iar noi i-am ascultat si le-am dat increderea noastra.
FSN-ul a luat 66% in 1990, USL-ul 60% in 2012.
Si ei ce-au facut?
Ilescu a chemat minerii iar Ponta a incheiat un pact de neagresiune cu Basescu.
Ce a iesit din vizita minerilor stim cu totii. Rezultatele pactului cu Basescu apar si ele, unul cate unul.

OK si noi ce avem de invatat din asta?
Sa-i ascultam pe ai batrini si sa intelegem odata ca:
– La pomul laudat nu te duci cu sacul.
– Nu pune toate ouale ( 😀 ) intr-un singur cos.
– Nu e prost cine cere ci acela care da.

Adica nu ajunge ca cineva sa aiba capacitatea si ocazia sa faca ceva bun, omul acela mai trebuie sa fie si impins de la spate. Altfel tot ce ii trece lui prin cap va face.
Sperantele alea ca sa gasim ‘un om cinstit, drept si cu dragoste de popor, un adevarat barbat de stat cum au fost…si pe el sa-l punem in fruntea statului’ (iar noi sa ne culcam pe o ureche) sunt complet nerealiste. Am actionat, ca natie, dupa principiul asta aproape intreaga noastra istorie iar rezultatele se vad.

Ce-ar fi sa schimbam un pic macazul?
In primul rand sa mergem la vot. Daca nu ne plac candidatii, nu-i nimic, punem mai multe stampile si anulam buletinul de vot dar transmitem un mesaj extrem de puternic: ‘aveti grija ce faceti, suntem cu ochii pe voi!’. Absenta de la vot transmite intr-adevar ca ne e scarba de ce se intampla dar si ca nu ne pasa suficient de tare incat sa facem ceva. Iar daca tot nu ne pasa ‘ei’ de ce sa ne bage in seama?
Cand se anunta rezultele sa facem bine sa le citim cu atentie. Cati dintre noi stim cine ne reprezinta in Parlament? Dar in consiliile locale? Cati dintre noi am trimis vre-o scrisoare, vre-un mail catre vre-unii dintre ‘alesii nostri’? Pai daca noi nu le spunem direct ei de unde sa stie ce vrem de la ei? Cele cateva mii de oameni care mai ies din cand in cand pe strada nu sunt suficienti, politicienii se pot amagi cu gandul ca ‘lasa-i, sunt o minoritate, niste golani’! Ia sa se trezeasca ei cu cu mesaje din toate toate zonele tarii, din partea cat mai multor paturi sociale, avand ca obiect cat mai multe subiecte de interes…
“Bai, astia s-au trezit la viata, nu mai merge sa-i prostim in fata…”

Ne-am trezit oare cu adevarat?
Sa reuseasca oare CRBL ce n-au reusit, de fapt, Morometii?

PS.
Sunt sigur ca se va gasi cineva sa ma intrebe ‘bine dar Antonescu n-are si el o vina in toata chestia asta?’
In primul rand ca eu nu caut vinovati ci explicatii si eventuale solutii.
In al doilea rand din cate stiu eu Antonescu nu a fost de acord cu ‘pactul’. Constitutia ar fi fost suficienta.

Geoana a pierdut alegerile nu doar pentru ca s-a dus in vizita la Vantu ci si pentru ca n-a stiut sa gestioneze situatia creata de vizita lui acolo, oricum inoportuna.

Hai baietii, inca se mai poate numai ca trebuie sa ne hotaram o data ce vrem si apoi sa ne exprimam clar pozitia!

%d bloggers like this: