Archives for posts with tag: cooperare

Primul lucru pe care îl facem atunci când devenim conștienți este să observăm cât de diferiți suntem, fiecare dintre noi, de toți cei care ne înconjoară.

A doua fază este cea a judecăților de valoare.
‘Sunt mai bun/prost (din diverse puncte de vedere) decât cei din jurul meu’.

Apoi urmează înțelegerea.
‘Indiferent de cât de bun mă cred, niciodată nu voi putea face față de unul singur tuturor problemelor cu care mă voi confrunta’.

Această înțelegere poate fi o binecuvântare sau un blestem.
Totul depinde de modul în care am trecut de cea de a doua fază.
Aici s-au întâmplat două lucruri. Simultan și în strânsă interdependență. Ne-am făcut o părere despre noi înșine și ne-am cam găsit locul în societate. Nici unul dintre ele nu este bătut în cuie pentru totdeauna dar punctul de plecare își va păstra o foarte puternică influență pentru foarte mult timp.

Tot acum ne-am încropit și o oarecare părere despre ceilalți. Despre ceea ce se numește alteritate. Tocmai această părere ne va influența hotărâtor destinul.

A venit momentul să precizez că niciuna dintre aceste faze nu se termină niciodată cu adevărat. Cât suntem vii, bineînțeles.

Conștiința se largește/adâncește tot timpul, părerile pe care le avem despre noi și lume evoluează continuu iar înțelegerea noastră despre ce se întâmplă în jur/cu noi este în perpetuă transformare.

Fiecare dintre aceste trei faze fiind sub o dublă determinare. Individuală și socială.
Fiecare dintre noi are particularitățile sale iar fiecare grup social din care s-a întâmplat să facem parte are caracteristicile sale. Culturale și nu numai.
Ei bine, prima și cea de a treia etapă sunt influențate mai puternic de dimensiunea individuală a fenomenului în timp ce a doua are o componentă socială puțin mai importantă față de primele două.

Acum, după această extrem de sumară trecere în revistă, să vedem cum e cu disprețul.
Ne-am făcut o părere, despre noi și ceilalți, influențați fiind de părerile celorlalți despre noi.
Ne-am găsit locul în societate. Definit, în foarte mare parte, tot ca urmare a recțiilor celorlalți la prezența și acțiunile noastre.
Toată această experiență de viață a produs și o mare cantitate de emoție.
Cei mai mulți dintre noi, ‘normalii’, avem o părere amestecată. Atât despre noi înșine și despre grupul din care facem parte cât și despre celelalte grupuri cu care am venit vreodată în contact. Direct sau indirect.
Ni se pare că fiecare dintre noi avem calități și defecte. Iar cei mai mulți dintre noi cred, despre ei înșiși, că sunt mai degrabă buni decât răi. Tot așa, avem o părere relativ bună despre grupul din care facem parte și una din ce în ce mai proastă despre fiecare dintre celelalte. Cu cât un grup este mai departe, cultural vorbind, față de grupul în care ne simțim bine, cu atât mai proastă va tinde să fie părerea noastră despre acel grup.

Suficient de proastă pentru a-i disprețui pe membrii acelui grup? Individual și colectiv?

Totul depinde de istoria interacțiunilor pe care le-am avut cu membrii respectivelor grupuri ȘI de rezultatul la care am ajuns în cea de a treia fază de dezvoltare a conștiinței.

Problema este că, indiferent de modul în care s-a instalat, disprețul devine foarte repede reciproc și distructiv.

Calitatea colaborării dintre doi oameni/două grupuri depinde în mod esențial de părerea pe care o au fiecare dintre cele două părți despre cealaltă.
Atunci când ești tratat cu dispreț, vei avea tendința să disprețuiești la rândul tău. Indiferent de câtă nevoie ai de celălalt.

Toate religiile care au supraviețuit promovează iubirea dintre membrii congregațiilor respective. Ba chiar, unele dintre ele, și respectul reciproc dintre congregații.

Oameni fiind, mulți dintre noi spun una și fac alta.

Cad în păcatul disprețului. Uită tocmai învățătura care asigurat supraviețuirea societăților în care s-au născut și în care s-au dezvoltat.

În care au învățat să disprețuiască?
În care au fost învățați să disprețuiască?
Tocmai de către o parte dintre cei despre care se presupune că ar fi trebuit să știe că disprețul este sinucigaș?

Advertisements

http://www.nozomi.ro/despre-motociclism-de-la-oresti-marmara-via-festina-lente/

Cineva mi-a trimis un link catre un montaj din Actorul si Salbaticii.

Cel care a pus laolalta mesajul a identificat doi destinatari. Prima parte este adresata politicienilor iar cea de a doua intregului popor.

Si are mare dreptate. Amandoi destinatarii au, fiecare dintre ei, cate o mare responsabilitate. Problema este ca n-au inteles inca necesitatea imperioasa de a lucra impreuna.

Politicienii nu pot face nimic, nu pot implementa nici un fel de politica, daca nu sunt ajutati de cei care pun in practica aceste politici. Ca atare politicienii initiaza si promoveaza exact acele politici pentru care reusesc, cat mai usor, sa mobilizeze suficient de mult sprijin popular astfel incat acestea sa fie aduse la indeplinire.

Populatia, cetatenii cu drept de vot, nu pot sa actioneze haotic, fara nici un fel de reglementare. Chiar daca ar schimba, cumva, intreaga clasa politica actuala tot ar trebui sa puna ceva in loc. Adica o alta clasa politica. Si am ajunge in exact acelasi loc.

Ca sa iesim din cercul asta vicios ar trebui ca intreg electoratul sa fie extrem de atent tot timpul, nu doar in momentele electorale, si sa dea continuu semnale catre clasa politica: ‘suntem cu ochii pe voi’. In acelasi timp el trebuie sa sprijine activ politicile care li se par bune si sa-si manifeste, civilizat dar ferm, opozitia fata de cele care i se par proaste sau neconvingatoare.
Pe de alta parte este imperios necesar ca si intreaga clasa politica sa inteleaga odata precaritatea in care se zbate intregul sistem si ca daca mai continuam mult in directia asta se alege praful de tot si de toate.

Altfel spus, ar trebui ca ambele ‘jumatati’ ale organismului social sa invete sa-si tina in frau “Oportunistii Fanatici”

Va recomand cu caldura acest articol al lui Ciprian Blidaru.

https://www.youtube.com/watch?v=O7P2axkUaao
http://dilemaveche.ro/sectiune/efectul-ecou/articol/oportunistii-fanatici
https://cblidaru.wordpress.com/2014/11/06/dilema-veche-oportunistii-fanatici/

Pentru cei ce locuiesc pe Luna voi face un scurt rezumat.
800 de fosti si actuali elevi ai liceului au facut un grup pe Facebook, loc in care si-au varsat naduful acumulat in timpul vietii de licean. Unii dintre profesori s-au simtit jigniti de modul ‘frust’ in care au fost exprimate aceste ‘frustrari’. Ca urmare o parte dintre elevi au ‘suferit consecinte’. ‘Asistenta’ este profund dezbinata.

Unul dintre cele mai pertinente comentarii asupra subiectului, cu toate ca destul de pasional si pe alocuri partinitor, mi se pare cel facut de presedintele Consiliului National al Elevilor, Horia Onita. Iata un scurt fragment:

“Educaţia centrată pe elev, educaţia fundamentata pe principii de răspundere publică şi de reprezentativitate, aşa cum stipulează şi art. 3 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 vor rămâne doar utopii până în momentul în care se va înţelege că profesorul şi elevul din România sunt parteneri ai aceluiaşi sistem, şi nu subordonaţi unul altuia.”

Acesta este un bun punct de pornire pentru a intelege ce se intampla.

Pentru ca tabloul sa devina cu adevarat inteligibil trebuie sa ‘marim cadrul’ pana cand reusim sa cuprindem si pe cel de al treilea mare actor al acestei drame. Si anume “publicul”, format in cea mai mare parte din “rude/parinti”.

Rude si parinti nu doar ale elevilor ci si ale profesorilor!

Sa vedem ce cred unii despre ceilalti.

Parerea unora dintre elevi fata de o parte dintre profesori rezulta din pozele si comentariile deja publicate in presa.

Parerea majoritara a profesorilor despre respectivii elevi rezulta din ‘sentintele’ primite de acestia.

Parerea parintilor elevilor despre profesori rezulta foarte clar din lefurile primite de profesori. Destul de indirect, intr-adevar, dar pana la urma noi, cetatenii, prin vot, suntem cei care am tot hotarat destinul acestei tari. Adica noi suntem cei care am adus la putere generatii dupa generatii de politicieni care nu au reusit sa reorganizeze invatamantul.
Tot noi, parintii, suntem cei care discutam ‘fara perdea’ despre subiectul asta. Atat in familie, in fata copiiilor, cat si in media.
“Invatamantul romanesc produce tampiti”.
“Profesorii sunt corupti”.
In conditiile astea chiar ne asteptam ca odata ajunsi elevi copiii or sa nutreasca vre-un mare respect pentru ‘cadrele didactice’?

Parerea parintilor despre proprii lor copii rezulta din toate cele de mai sus.
Daca ne-ar fi pasat cu adevarat de ei faceam in asa fel incat sa le lasam mostenire o tara in stare de functionare si nu o vaca atat slaba din cauza mulsului excesiv la care a fost supusa incat abia mai sta in picioare.
Daca ne pasa cu adevarat faceam in asa fel incat sa avem timp si pentru ei. Degeaba le luam telefoane performante cu care sa faca poze in timpul orelor si calculatoare cu care sa ‘aranjeze’ acele poze si sa le puna pe Internet daca atunci cand ajungem acasa suntem atat de sleiti de puteri incat nu ne mai pasa de nimic.

Copiii nostri au nevoie de sufletul nostru mai mult decat de banii nostri.
Copiii nostri au nevoie de educatie, nu doar de informatie bruta. Iar educatia nu poate veni nici de la parinti spetiti de munca si nici de la profesori flamanzi, rupti in spate sau preocupati mai mult de meditatii decat de orele de la scoala.

Ce parere au copii nostri despre noi?
O sa vedem peste vreo douazeci de ani cand ne va veni vremea sa iesim la pensie.
Si nu va ganditi ca veti fi strans destui bani pana atunci incat nu veti mai avea nevoie de ajutorul lor.
Degeaba toti banii din conturi daca copii nostri se vor fi dus sa-i ‘stearga la cur’ pe batranii din vestul Europei sau de aiurea.

Banii nu valoreaza nimic daca nu sunt pusi in miscare de niste oameni suficient de calificati din punct de vedere profesional incat sa poata tine o economie in carca si suficient de educati incat sa isi dea seama ca o tara corupta nu poate supravietui prea multa vreme.

http://adevarul.ro/locale/oradea/scandalul-pozelor-porno-liceul-elita-cluj-reactia-dura-consiliului-elevilor-singurii-trebuie-anchetati-caz-tocmai-profesori-1_54f2ff6f448e03c0fd1af44f/index.html#
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/replica-elevului-cluj-dat-afara-postari-porno-facebook-despre-profesori-liceul-Sincai-auschwitz-Scolar-contineau-mesajele-liceenilor-1_54f0740f448e03c0fd0b002b/index.html
http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/scoala-noastra-chiar-scoate-tampiti-1105168
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16399007-profesorii-corupti-sunt-stapanii-sau-capusele-educatiei.htm

Astazi dimineata am gasit o invitatie pe FB din partea ‘Opriti finantarea cultelor religioase’.
Vineri, 6 Februarie, mare adunare populara la care cei interesati isi vor putea manifesta opozitia fata de faptul ca toti contribuabilii romani, indiferent de convingerile lor spirituale, sunt obligati sa finanteze, prin intermediul impozitelor platite dar si pe alte cai, mai subtile, activitatea cultelor religioase ‘recunoscute de stat’.
Intentionez sa particip.

Inainte de a lua aceasta hotarare am ‘rasfoit’ un pic pagina de pe ‘reteaua de socializare’. Chiar daca sunt de acord cu idea centrala a actiunii inainte de a ma alatura unui ‘grup de actiune’ simt nevoia de ma informa, cat de putin, cu privire la ce se intampla acolo.
Cu ocazia asta am aflat ceva care m-a ‘dat pe spate’.
Prin hotararea de guvern numarul 647/27 August 2013 religia a devenit ‘serviciu public esential prestat de unitatile administrativ-teritoriale’.

Sunt multe lucruri de discutat aici, inclusiv ideea in sine.
N-am sa intru in adancimea problemei acum. Nu atat ca nu am timpul necesar – astazi e inca 1 Ianuarie – ci pur si simplu pentru ca ceva striga atat de tare in aceasta hotarare de guvern incat nu ma pot concentra.

Actul normativ este de fapt o completare adusa Ordonantei “de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale” si prin aceasta hotarare “Se aprobă Lista serviciilor publice esenţiale fără de care unităţile administrativ-teritoriale, aflate în situaţie de criză financiară sau insolvenţă, nu pot funcţiona, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
In aceasta lista se regasesc si ‘serviciile religioase’, cu anumite limitari, e adevarat. Alaturi de, printre altele, ‘interventia in cazuri de urgenta’, ‘sanatatea’ si ‘producerea, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat’.

Aha. Deci primariile, chiar si cele aflate in insolventa, nu pot functiona fara sa asigure niste servicii publice. Pana aici totul are o anumita logica. Si probabil ca banii necesari vor proveni de la bugetul statului, sau mai precis din fondul de urgenta al Guvernului.

Dar ce te faci daca ‘unitatea administrativ-teritoriala’ respectiva nu ‘furniza’, inainte de a intra in insolventa, unele dintre serviciile de mai sus? Cu interventia in caz de urgenta e clar. Intra si in atributiile primarului. Macar organizarea ei daca nu si interventia propriu zisa. Dar ce te faci cu sanatatea, de exemplu? In cate comune dispensarele nu mai au nici macar o asistenta, daramite medic. Si in cate comune s-au inchis, de tot, scolile? Ce vor face toate aceste ‘unitati administrativ-teritoriale’ atunci cand vor intra in insolventa? Acum vad ca nu le intreaba nimeni de scoli sau de dispensare! Dar atunci? Atunci cand aceasta hotarare de guvern le va cere imperios sa asigure acea lista de servicii? Si mai ales cum vor reusi sa ‘produca, transporte, distribuie si furnizeze energie termica in sistem centralizat’? In conditiile in care articolul 71 litera b din Ordonanta de Urgenta 46/2013, cea care a stabilit ca trebuie sa existe o lista cu servicii asigurate in mod obligatoriu si ca aceasta lista va fi specificata prin hotarare de guvern, interzice in mod expres infiintarea de “noi servicii sau instituţii publice de interes local sau judeţean” atunci cand unitatea administrativ teritoriala intra in insolventa. Adica atunci cand intra sub incidenta … si trebuie – incepand de atunci?!? – sa asigure serviciile de pe lista…

Aha din nou.
Avem o OUG care hotaraste ca in situatie de insolvabilitate toate ‘unitatile administrativ-teritoriale’ sunt obligate sa asigure niste servicii publice si ca aceasta lista va fi aprobata prin hotarare de guvern. Logica demersului ar fi fost ca aceasta lista sa cuprinda un minim absolut – nu?!? – si prevederea clara ca chiar si furnizarea acestor servicii minimale se va face doar in cazul in care ele au fost disponibile inainte de intrarea in insolventa.
Stiu, sunt pricinos. Daca citesti, in ansamblu, atat ordonanta de urgenta cat si hotararea iar pe de-asupra iti folosesti bunul simt lucrurile devin clare. Dar nu ar fi fost mai bine ca aceste lucruri sa fie clare de la inceput?

Si mai ales, daca tot vorbim de bunul simt, n-ar fi mai bine sa lasam cultele religioase in afara actului de guvernare/finantare publica?

Dupa cum bine spune preotul Mihai Tanasescu “Pe de alta parte, am si o rezerva fata de aceasta decizie. Stiind bine ca lumea politica este o lume a negocierilor, unde interesele primeaza, nu sunt atat de naiv incat sa cred ca autoritatile mor de dragul religiei si au luat aceasta decizie total dezinteresat…..Cultelor li s-a dat ceva. Mult sau putin, inca nu mi-e clar. Ce li se cere in schimb, ma intereseaza deopotriva.”

Oare cat mai trebuie sa treaca pana vom renunta la genul asta de politica ‘tranzactionala’ – “da-mi sa-ti dau” – si vom trece la ‘politica mare’? Cea care are in vedere armonizarea intereselor tuturor actorilor sociali? Cand vor oare intelege cei aflati, temporar si intamplator, ‘deasupra’ ca indiferent de cat de ‘mascat’ isi trag spuza pe turta lor pana la urma ‘adevarul iese ca untdelemnul la iveala’ si ca ciclul asta de pacaleli reciproce este de fapt un cerc vicios in care ne invartim cu totii ca niste bezmetici?

Lumea de rand, masa de votanti, a dat un semnal puternic ca s-a cam prins cum sta treaba. Nu neaparat prin persoana celui trimis la Cotroceni ci prin prezenta masiva la vot! Acum e randul ‘politicienilor de meserie’.
Iar rateul nu mai este o optiune.
Am auzit aseara un analist politic care spunea ca Iohannis a starnit multa asteptare din partea populatiei si ca ar fi foarte grav daca nu si-ar indeplini toate promisiunile, chiar si pe cele implicite.
Daca aceasta opinie, pe jumatate adevarata, va prinde radacini in forma asta atunci inseamna ca societatea romaneasca, in ansamblul ei, nu s-a maturizat inca.
Iohannis este doar un om. A fost ales nu doar pentru ca a promis ceva, fie si implicit, ci pentru ca simbolizeaza – inca – acel ceva. Daca ‘politicienii de profesie’ nu inteleg acest lucru si nu se apuca ei isisi sa transpuna in viata mesajul extrem de puternic venit dinspre alegatori atunci nu doar Iohannis, ca persoana politica, va avea de suferit. Ci noi toti, inclusiv persoanele fizice care constituie clasa politica. Crizele majore sunt extrem de periculoase pentru toata lumea, inclusiv pentru cei care isi inchipuie ca pot profita de ele. Exemplul anarhistilor rusi este primul care imi vine in minte. Urmeaza lista extrem de lunga a dictatorilor care s-au perindat prin intreaga istorie a secolului XX si din care aproape niciunul nu a sfarsit cu bine.

Doar in sensul acesta ‘religia’ este un serviciu public prestat si de ‘unitatile administrativ-teritoriale’.
‘Religie’ vine de la ‘reliegare’. ‘A te uni cu’ in latina. Adica a forma o comunitate cu cei din jurul tau. A gasi o forma de cooperare pasnica. A gasi modalitatea prin care ‘lupta pentru supravietuire’ sa devina o concurenta pasnica in loc de un conflict permanent, indiferent de cat de bine camuflat o fi el.

‘Interesul poarta fesul’ este o vorba foarte inteleapta numai ca inainte de a o aplica ar fi bine sa vedem care sunt interesele noastre reale.
Eu cred ca interesul primordial ar trebui sa fie ‘supravietuirea’. Atat la nivel individual cat si, sau poate mai degraba, la nivelulul comunitatii largite care poarta numele de natiune.

impozite pentru medici

Tocmai de aceea ma intreb si eu impreuna cu anonimul de mai sus de ce nu scutim de impozite si industria medicala daca tot am scutit cultele religioase?
Sau, si mai bine, de ce nu le impozitam la fel pe amandoua?

‘Gândul’ ne întrebă: Decembrie 1989 – Revoluţie sau lovitură de stat?

Și, de fapt, care e diferența?

Amândouă presupun o minuțioasă pregătire anterioară – atfel ar fi fost răscoale, nu?

Gradul de participare al populației? Da, ăsta ar putea fi un criteriu de departajare. Numai că și în cazul unei lovituri de stat ai nevoie măcar de acceptul tacit al populației… Cu alte cuvinte atât ‘Revoluție’ cât și ‘Lovitură de Stat’ sunt doar grade de comparație pentru ‘Schimbare de Regim Pregatită din Timp’.

OK, numai că nu am răspuns la întrebare…

După câte îmi dau eu seama am avut de a face cu o Răscoală urmată de o Lovitură de Stat.

Au fost unii, mai experimentați în ale istoriei, care înțeleseseră că situația devenise explozivă și că, mai devreme sau mai târziu, se va repeta momentul Brașov 1987.
Așa că s-au pregătit pentru ceea ce erau convinși că urma să vină și astfel au fost capabili să preia puterea, toată, în doar câteva zile după ce răscoala populară l-a răsturnat pe Ceaușescu și a convins pe majoritatea celor din aparatul represiv că cel mai bun lucru, pe care îl pot face ca ‘persoane fizice’, este să treacă de parte putsch-știlor.

Simplu, nu?

Din punct de vedere pur tehnic ar fi posibil sa inhami caii si in spatele carutei.
Merge mai greu, e mult mai complicat sa iei curbele dar, una peste alta, daca cineva ar avea vre-un avantaj din chestia asta, sunt sigur ca si o asemeanea aiureala ar putea fi construita. Chiar daca foarte multi ar face pe ei de ras.

De vreo doua saptamani incoace ma mir continuu.
A fost un fel de cutremur politic iar cel considerat outsider a fost ales cu o majoritate covarsitoare.

Si de atunci incoace aproape toata lumea – majoritatea celor care se vad pe sticla sau isi fac simtita prezenta pe net – discuta despre orice altceva decat despre semnificatia acestui lucru.
Unii se plang, sau chiar isi pun cenusa in cap, pentru ca n-au reusit sa intuiasca/masoare ce avea sa se intample.
Altii analizeaza, in detaliu, cum se paruiesc cei din PSD.

Foarte putini spun, sau scriu, ceva despre situatia ‘macro’ care a produs circumstantele in care atat de multi oameni au iesit sa voteze, si nu oricum ci pentru a-si manifesta nemultumirea cu privire la directia in care mergea Romania.

Motivele sunt arhicunoscute. Oamenii s-au saturat sa tot treaca istoria pe langa ei – asa cum s-a intamplat in ultimii 25 de ani –  au inteles ca acest lucru se intampla si din cauza coruptiei aproape generalizata SI s-au hotarit in sfarsit sa faca ceva pe chestia asta. Si atunci de ce nu vorbeste nimeni serios despre chestia asta? Serios, adica nu la modul declarativ – asa cum a facut-o, de exemplu, Basescu.

Azi dimineata am inteles, in sfarsit.

Din cele mai vechi timpuri partidele au urmarit castigarea puterii politice pentru a putea astfel conduce, influenta, pentru a-si putea impune propriul program, propria viziune despre conducerea societatii

Si cum ‘scopul scuza mijloacele’ iar ‘hotul neprins e negustor cinstit’ nu mai conteaza cum castigi puterea politica cu conditia sa nu fii prins. De ‘oamenii legii’ sau de electorat, nu conteaza. Ce conteaza e ca tu sa ajungi la putere, sa-ti poti ‘impune propriul program’ fara ca ceilalti sa se prinda ca au fost trasi pe sfoara.
Ca se vor prinde peste vreo cativa ani, dupa ce tu ti-ai facut suma… asta e alta chestie. Daca la alegerile urmatoare nu mai reusesti sa repeti isprava – ai promis prea mult data trecuta sau te-ai compromis prea tare pe parcurs – te dai la o parte – elegant sau cu scandal, dupa cum ti-e felul – si te pregatesti pentru data viitoare.

Oare asta sa fie cu adevarat continutul conceptului de democratie?
Nu cumva e de fapt invers?
Mie mi se pare ca rolul functional al partidelor este, de fapt, de a identifica si concentra diversele alternative care devin posibile pe masura ce trece timpul, sa le articuleze in propuneri de actiune politica si sa le prezinte ‘in piata publica’, demosului. Acesta alege una dintre variante si partidul sau alianta care a propus respectiva varianta are la dispozitie o anumita perioada de timp sa puna acea varianta in aplicare. Adica alegatorii ‘impun’ viziunea lor asupra societatii si nu partidele….

Poate ca sunt eu naiv numai ca cea mai superficiala privire asupra istoriei ne spune ca Platon a gresit fundamental atunci cand a spus ca cel care a descoperit adevarul are nu doar dreptul ci chiar obligatia morala de a-i convinge si pe ceilalti sa accepte acel adevar.  (Platon, Mitul Pesterii.)
E foarte plastica toata descrierea lui cu peretele pe care joaca umbrele si foarte didactica metoda folosita – concluziile sunt trase, sau macar acceptate, de invatacel si nu predate didactic de magistru – dar asta nu reduce cu nimic mirarea cu privire la ‘ce il face pe cel iesit din pestera sa fie convins ca locul in care a ajuns nu este o pestera si mai mare’?
A, ‘mai mare si mai buna’ o sa spuna cineva!
Mai buna pentru cine? Daca lui i se pare asa asta nu inseamna ca este neaparat mai buna si pentru ceilalti!

‘Relativism absolut’, va fi concluzia aceluiasi ‘cineva’, ‘nu se poate sta de vorba cu el!’.

Pai da, asa au spus toti dictatorii. Stim noi mai bine decat supusii nostrii asa ca astia n-au decat sa asculte ce le spunem noi.

Daca ne uitam cu un pic mai multa atentie la istoria Greciei perioada lui Pericle – contemporanul lui Platon – o fi fost varful de glorie al Atenei democratice numai ca asta inseamna ca de acolo incoace Grecia nu a facut altceva decat sa decada!
Iar Pericle a fost doar primul dictator dintr-un sir care nici macar nu a fost prea lung. Transformarile pe care el, Pericle, le-a pus in practica aplicand invataturile lui Platon si transformand Atena dupa cum a considerat el ca era mai bine au pregatit locul pentru a fi cucerit de Filip al Doilea al Macedoniei. Acesta avea un fiu, Alexandru, exact asa cum Platon avea si el un elev, pe Aristotel. Si cum geniile se atrag Alexandru a fost elevul lui Aristotel si, banuiesc eu, a primit de la acesta cam acelasi gen de invatatura precum a primit Pericle de la Platon.

Asa ca Alexandru s-a pornit sa cucereasca lumea… si a murit, in culmea gloriei, de prea multa bautura. Iar Grecia nu a mai cunoscut o clipa de independenta pentru urmatoarele doua milenii. O fi bine, o fi rau…

Urmatorul imperiu, cel Roman, a inceput tot in mod democratic. Cata vreme a ramas democratic, sau macar a pastrat o aparenta democratica – adica pana la Cezar – s-a dezvoltat organic. Dupa ce capii ‘partidelor politice’ au inceput sa se razboiasca intre ei au mai construit intr-adevar niste palate si niste temple splendide dar imperiul in sine incepuse deja sa intre in declin.

De fapt intreaga istorie Europeana este dominata de aceasta constanta, atata vreme cat autonomia indivizilor este pastrata sau creste bunastarea intregii societati este prezervata sau se imbunatateste. In perioadele in care societatea isi ‘pierde vigilenta’, devine osificata se complace in situatia in care conducerea treburilor se face de la centru lucrurile se inrautatesc rapid iar citeodeata atat de tare incat este nevoie de cate o revolutie pentru a le repune pe fagas.

Secolul douazeci a cunoscut trei razboaie, mondiale, pe tema asta.
In WWI cele doua imperii central europene – Wilhelm al II-lea era Kaizer, adica imparat, exact acelasi titlu ca cel purtat de Franz Joseph, imparat al Austriei si rege al Ungariei – incercau sa supravietuiasca impotriva transformarilor ce aveau sa vina.
In WWII trei autoritarisme – German, Italian si Japonez – au incercat sa controleze cat mai mult din restul lumii.
In timpul celui de-al treilea, cunoscut indeobste sub numele de Razboiul Rece, un ‘lagar’ – care se alinta singur cu apelativul ‘socialist’ – a incercat sa puna in practica acelasi principiu al lui Platon – convinge-i cu forta ca ce le spui tu e mai bine pentru ei insisi, chiar daca lor nu le vine sa creada – camuflat de data asta sub forma invataturilor lui Marx.In prezent, la inceputul secolului XXI, ne pregatim de un nou razboi ‘aproape rece’ si de un altul cat se poate de cald iar toate astea se intampla tot din cauza ca unii se incapataneaza sa creada ca ‘stiu ei mai bine’.

Acum intelegeti de ce spun ca ne chinuim sa punem in miscare o caruta la care caii au fost inhamati invers?
Procesul democratic nu este despre a castiga puterea cu orice pret pentru ca apoi sa iti impui viziunea ta asupra societatii.
Mai devreme sau mai tarziu oamenii isi vor da seama ca au fost pacaliti si se vor ‘razbuna’. Nu cred ca un sir de razbunari duce la un rezultat cat de cat multumitor.

Cred ca a venit momentul sa meditam mai degraba la ce greselile au fost comise si la cum putem readuce lucrurile pe un fagas functional in loc sa ne mangaiem pe cap cu pe vot normal, Victor Ponta era preşedintele României astăzi.” (Gheorghe Nichita, RFI)
Iar primul lucru pe care trebuie sa facem este sa intelegem o data este ca nu politicienii stabilesc ce e normal sau nu.
Ei doar trebuie sa puna in practica normalul pe care poporul il considera potrivit intr-o anumita situatie. Altfel dam in totalitarism iar de acolo pana la prabusire nu mai este decat un pas.

“Laura Codruta Kovesi : Voilà plusieurs années que le peuple roumain attendait cela. Enfin, l’Etat s’engage contre la corruption ! Un travail de longue haleine : il a d’abord fallu prouver à la population que la justice était, aujourd’hui, indépendante du pouvoir. C’est chose faite. Ministre ou “simple” citoyen, tout le monde est désormais traité de la même façon. Et, plus important, des peines de prison sont prononcées – jusqu’à dix ans, pour les dossiers les plus lourds. Quand les Roumains voient des hommes politiques derrière les barreaux, ils se disent que les choses changent vraiment dans leur pays. Du coup, plus de 50% de la population nous fait confiance, d’après un récent sondage. C’est encourageant.”

Pentru cei cu franceza putin mai ruginita:
“Sunt deja cativa ani de cand poporul roman astepta asa ceva. In sfarsit, statul se ‘ia de piept’ cu coruptia. Si nu a fost o treaba simpla: mai intai a fost nevoie ca populatia sa fie convinsa ca justitia este, astazi, independenta de putere. Acest lucru a fost facut. Ministru sau ‘simplu’ cetatean, toti sunt tratati la fel. Si, chiar mai important, pedepse privative de libertate au fost pronuntate – pana la 10 ani, pentru dosarele mai grele. Atunci cand Romanii vad politicieni in spatele gratiilor, isi spun ca lucrurile se schimba cu adevarat in tara lor. Deja mai mult de 50% din populatie are incredere in noi, conform unui sondaj recent. Este incurajant.”
.
.
.

Craignez-vous que le futur président roumain remette en cause votre indépendance ? Le premier ministre sortant, Victor Ponta, est candidat du Parti social-démocrate (PSD), dont plusieurs membres éminents font, actuellement, l’objet d’investigations…

J’ai été nommée par l’actuel président, sur proposition du Premier ministre. Si leurs successeurs ne nous soutiennent pas dans notre lutte contre la corruption, tout sera perdu. Le risque existe, c’est vrai, mais nous avons deux alliés indéfectibles. D’abord, l’Union européenne, qui joue un rôle de garde-fou. Il y a quelques mois, une loi a failli être votée : elle nous aurait empêché de mener des enquêtes contre des députés, sénateurs ou maires suspectés de corruption. C’est grâce à Bruxelles et aux diplomates occidentaux que cette loi n’est pas passée. La société civile, ensuite, constitue notre meilleure protection. L’idée d’une justice indépendante a fait son chemin, et personne ne veut retourner en arrière. ”

Suntenti ingrijorata daca nu cumva viitorul presedinte va pune in pericol independenta dumneavoastra? Primul ministru in functie, Victor Ponta, candideaza din partea PSD-ului iar cativa membri marcanti ai acestui partid sunt, acum, sub investigatie…

Am fost numita in functie de actualul presedinte, la propunerea Primului ministru. Daca succesorii lor nu ne vor sustine in continuare in lupta noastra contra coruptiei, totul va fi pierdut. Riscul exista, e adevarat, dar avem doi aliati ce nu pot fi infranti. Mai intai Uniunea Europeana, cea care joaca rolul de ariergarda. Acum cateva luni o lege a picat la vot: ne-ar fi impiedicat sa anchetam deputati, senatori sau primari suspecti de coruptie. Datorita Bruxelles-ului si diplomatilor occidentali aceasta lege nu a trecut. In plus, societatea civila reprezinta cea mai buna protectie pe care o avem. Idea de justitie independenta si-a facut drum si nimeni nu mai vrea sa se intoarca din drum.”

Citatele au fost luate din L’Express://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/aujourd-hui-la-justice-roumaine-est-independante-du-pouvoir_1616851.html#D63rfdpKKbHhc0PI.99.

Din acelasi articol. Dar parca nu descriu o aceiasi realitate. Ba justitia este, deja, independenta de ‘putere’ ba ‘daca urmatorii (presedinte si prim ministru) nu ne vor sprijini in lupta noastra impotriva coruptiei totul va fi pierdut’.

Ba mai mult: “Cat vom fi lasati sa ne facem treaba, o vom face la fel de bine si eficient.” (http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/exclusivkovesi-despre-marile-dosare-dna-valul-de-denunturi-si-sri-eads-a-fost-detonat-putem-sa-ne-asteptam-la-orice-interviu-video-1334355)

Destul de confuza situatia. Ba justitia a devenit independenta si se bucura de increderea populatiei, ba depinde de sprijinul unor politicieni care urmeaza a fi votati de aceiasi populatie despre care era vorba mai devreme…
Cred ca ar trebui sa facem un pic de istorie pentru a vedea care este fisa postului pe care il ocupa doamna legata la ochi si inarmata cu sabie si balanta.

– Fiat Justitia, ruat caelum (tradusa indeobste, destul de nefericit, prin ‘faca-se dreptate, chiar de ar fi sa cada cerurile’)
– “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-133-rolul-si-structura/)
– “Nimeni nu este mai presus de lege.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-16-egalitatea-in-drepturi/)
– Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

O voi lua pe rand, de jos in sus.

‘Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte’, cunoscuta acum sub numele de lege aTalionului a fost primul pas facut de oameni dincolo de stadiul de gloata. Inainte de aparitia acestei ‘legi’ interactiunile dintre oameni se bazau pe marimea pumnului si pe cei 7 ani de-acasa. De obicei se purtau frumos, mai ales intre cunoscuti iar daca cineva gresea, intentionat sau nu, vinovatul isi primea pedeapsa nu in functie de vinovatia sa ci de capacitatea celui lezat – sau a rudelor/prietenilor/aliatilor sai – de a se ‘razbuna’, adica de a ‘rani’ la randul sau, intr-un fel sau altul, pe vinovat sau pe un membru al familiei/grupului sau.
Indiferent de cat de barbara ni se pare noua acum aceasta lege a talionului era de fapt un pas inainte. Pana atunci cineva destul de puternic putea sa omoare pe altcineva doar pentru ca fratele victimei lovise pe fratele ucigasului. Si nimeni nu prea avea nimic de spus, in afara doar de a pregati o noua razbunare.

“Nimeni nu este mai presus de lege” este mai degraba un deziderat decat o realitate. Practica ne arata ca, de fapt, oamenii sunt mai presus de orice lege. Chiar si de legea gravitatiei. Daca ar fi dupa aceasta din urma ne-am târâi pe burta. E, uite ca mergem in postura verticala cu toate ca avem doar doua picioare.
In ceea ce priveste legile omenesti acestea nu numai ca sunt facute de oameni ba chiar nu au nici un fel de putere pentru cei care nu au inteles de ce trebuie respectate. Ca la un moment dat cei care le incalca sunt pedepsiti, sau nu, asta e alta problema. Voi reveni mai tarziu asupra necesitatii ca legea sa fie respectata.
In orice caz primul set de legi care s-a pastrat pana in zilele noastre este cel al lui Hammurabi. Avem aici de a face cu cel de al doilea pas al omenirii catre civilizatie. Dupa ce grupurile de oameni au depasit starea de gloata nestructurata in prima faza unii dintre memberii comunitatii au dobandit suficienta autoritate asupra celorlalti incat sa fie insarcinati cu ‘pastrarea ordinii’ – adica sa vegheze ca pedepsele primite de cei care au gresit sa nu fie mai mari decat daunele produse. De unde si doar un ochi pentru un ochi si doar un dinte pentru un dinte.
In a doua faza unii membri ai comunitatii au ajuns sa ocupe pozitii investite cu atat de multa autoritate incat ii putem numi conducatori. Din acel moment acestia au inceput sa fie direct interesati de bunul mers al intregii comunitati si nu doar de pastrarea ordinii. (Bine, vorbim aici despre acei conducatori care aveau ceva in cap – si ca atare au ramas la putere destul de mult timp incat sa faca cu adevarat servicii comunitatilor respective). In situatia asta aveau nevoie nu doar ca faptele care tulburau linistea si ordinea comunitatilor sa fie pedepsite dar si ca pedepsele respective sa nu faca mai mult rau comunitatii decat faptele ‘care au pus in miscare procesul penal’.
Ce rost are sa-i tai piciorul cuiva  care si-a ranit vecinul, din greseala sau chiar intentionat? Doar de dragul de a obtine doi schilozi in loc de unul? Hammurabi si-a dat seama de asta – or mai fi fost si altii inaintea sa dar legile date de acestia s-au pierdut – si atunci a dat un ‘mercurial al pedepselor’. In felul acesta fiecare stia la ce se poate astepta si, mult mai important, stia ca pedeapsa pe care o va primi va fi in functie de gravitatea faptei sale si nu de cat de bine sau de rau se are cu judecatorul pe care se va intampla sa-l aibe in fata. Eu unul tare ma tem ca ‘nimeni nu este mai presus de lege’ se refera mai degraba la magistrati, judecatori si procurori laolalta, decat la oamenii de rand. Acestia pot alege sa respecte legea sau nu. Magistratii, in schimb, sunt legati de maini si de picioare. Ei chiar trebuie sa respecte legea, atat in litera cat si in spiritul ei.

Garantul independentei justitiei. Aici avem de a face cu un al treilea pas catre civilizatie. Multa vreme conceptul de justitie se referea la faptul ca cel care conducea/domina o anumita colectivitate avea nevoie ca acea colectivitate sa functioneze cat mai bine. Ca atare a introdus sisteme prin care neintelegerile dintre indivizi erau rezolvate in mod organizat si unitar – tocmai pentru ca supusii sai sa nu se simta parasiti in fata nedreptatii – si in felul acesta conducatorii care au facut sistemul sa functioneze au ajutat la buna functionare a colectivitatii pe care o conduceau. Cele unde acest lucru nu se intampla s-au destramat mai devreme sau mai tarziu – de exemplu ‘republicile’ pirateresti de pe diverse insule din Marile Calde. Alt exemplu foarte elocvent este diferenta de dezvoltare sociala si economica dintre Sudul si Nordul Italiei.
In toate aceste situatii garantul indeplinirii actului de justitie era suveranul. Si tot suveranul putea rasturna situatia, daca asa considera el. Ca efectele puteau fi dezastruase, si chiar erau de cele mai multe ori… asta e alta problema. De fapt insusi conceptul de garantie implica faptul ca cel care garanteaza ceva este suficient de puternic/capabil de a face ca lucrurile sa se intample. Intr-o directie sau alta, in functie de interesele sale, dar, oricum, are capacitatea de a pune lucrurile in miscare.
Acel al treilea pas catre civilizatie despre care vorbeam la inceputul paragrafului are de a face tocmai cu intelegerea de catre membrii societatilor cu adevarat civilizate a acestui amanunt, de loc lipsit de importanta. Ca cel care garanteaza ceva poate oricand sa isi ia cuvantul inapoi. Si atunci a aparut idea de independenta a justitiei. Formularea este cam nefericita: justitia in sine depinde de intreaga societate, daca aceasta nu reuseste sa mentina mecanismele democratice in functiune totul este pierdut. Poate ca ar fi mai interesant sa discutam despre autonomia functionala a magistratilor – adica despre libertatea acestora de a actiona fara a fi supusi influentelor politicii partizane ci doar tinuti sa respecte legile adoptate de respectiva societate – iar in felul acesta ne-am mai apropiat un pic de ‘cestiune’.

Fiat justitia, ruat caelum. In mod obisnuit acest dicton este tradus, si nu doar in romana, prin ‘faca-se dreptate, indiferent de consecinte’.
Care dreptate?!?
Inteleasa asa fraza presupune existenta unei ‘dreptati’ transcendente care este accesibila la nivel conceptual oricui si ca toti cei care au cunostinta de situatie trebuie sa actioneze catre indeplinirea acelei dreptati. Suna plauzibil? Credeti ca poate fi dus asa ceva la bun sfarsit? Aparent toti avem un oarecare simt al dreptatii si la prima vedere n-ar fi imposibil dar cand ne gandim la ‘practicalitatile’ fenomenului ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.
Legile sunt facute de oameni, mai ales intr-o democratie.
Legile sunt aplicate de oameni. Atunci cand sunt respectate, sau nu, in viata de zi cu zi. Tot de oameni sunt aplicate si atunci cand nerespectarea vreuneia dintre ele il aduce pe cel ce a gresit in fata celor care aplica legile.
Viziunea fiecarei dintre cele trei parti – faptuitor, evantuala victima si cel care trebuie ‘sa faca dreptate’ – despre justitie in sine cat si despre intamplarea in sine s-ar putea sa nu coincida. Si atunci care dintre ‘dreptati’ trebuie adusa la indeplinire?
Nu stiu daca am fost suficient de explicit pana acum asa ca voi relua dar un pic mai brutal.
Oricat de importanta i s-o fi părand fiecaruia dintre noi functia ‘individuala’ a justitiei – matusa aia buna la care te duci sa te plangi atunci cand cineva ti-a spart geamul – in realitate functia ei sociala este cea cu adevarat semnificativa. Fara o justitie realmente functionala intreaga societate se destrama si nu mai conteaza ca ‘cineva ti-a spart geamul’.

Si atunci o traducere mult mai apropiata de spiritul initial a spunerii – sau cel putin asa vad eu situatia – ar fi ‘aveti grija cum faceti dreptatea ca nu cumva sa va cada cerul in cap’. Nu ‘indiferent de consecinte’ ci ‘ca sa nu suferiti consecintele lipsei de dreptate’. Tocmai de aceea am trecut de la ‘razbuna-te daca poti’ la ‘doar un dinte pentru un dintre’, apoi la ‘mercurialul pedepselor’ – astfel incat costul social al actului de justitie sa nu fie mai mare decat cel produs de fapta in sine dar si pentru ca toti membrii societatii sa stie ca pedepsele nu depind de bunavointa cuiva ci ca sunt unitare pentru toata lumea – si in final la scoaterea justitiei de sub autoritatea unei singure persoane – a suveranului – si investirea ei cu statutul de ‘independenta’.

Independenta pe care trebuie sa o apere toti membrii unei societati, cel putin in masura in care nu mai vor sa se intoarca la statutul de ‘supusi’.

%d bloggers like this: