Archives for posts with tag: construirea sociala a realitatii

Nu-i asa ca auziti foarte des expresia asta? ‘Oarecum’ peiorativa?

Fix acum 51 de ani, Peter L. Berger si Thomas Luckman publicau “Construirea Sociala a Realitatii“.

Simplificand la maxim, se poate spune ca cei doi ne explica cat de profund modificam noi realitatea care ne inconjoara – si in care traim, prin simplul fapt ca discutam intre noi despre aceasta realitate.

La o a doua lectura, vom intelege si cat de determinant este modul in care purtam aceasta discutie.

Pentru inceput, avem nevoie sa sesizam diferenta dintre limbajul diplomatic si cel uzual.

Cel uzual fiind cel pe care il utilizam in mod normal. Adica cel care nu are nevoie de ‘traducere’. Cel cu ajutorul caruia spunem ‘verde-n fata’ ce avem pe inima.

Spre deosebire de limbajul uzual – adica cel explicit prin excelenta, limbajul diplomatic are mai degraba menirea de a pastra deschis canalul de comunicatie. Și abia în secundar pe aceea de a preciza o anumita pozitie.

Cele doua limbaje sunt atat de diferite datorita circumstantelor in care au evoluat.

Cel uzual este folosit de catre interlocutori familiari unul cu celalalt. Atat de familiari incat dau exact aceiasi conotatie cuvintelor folosite, stiu foarte bine ce parere au unul despre celalalt si, cel mai important, stiu cu totii ca relatia dintre ei va continua aproape indiferent de rezultatul episodului de comunicare in timpul caruia este folosit respectivul tip de limbaj.

Ei bine, aproape toti dintre noi – indiferent de nivelul de educatie, stim – chiar inconstient, sa ‘schimbam foaia’ atunci cand macar una dintre conditiile de mai sus nu mai sunt indeplinite.
Indiferent de cat de familiari suntem cu interlocutorii nostri, incercam sa dregem busuiocul atunci cand sesizam ca celalalt chiar s-a bășicat. Iar primul lucru pe care îl facem în astfel de situații este să vorbim ‘frumos’.
Ca să nu mai spun despre cât de grijuliu vorbim cu o persoană ‘de rang superior’! Asta în special atunci când soarta noastră depinde de decizia ce urmează să fie luată de acea persoană în urma dialogului pe care îl purtăm. Și câtă grijă avem ca în timpul acestui dialog să transmitem informația pe care intenționăm să o aducem la cunoștința interlocutorului nostru…. dar mai ales câtă grijă avem ca dispoziția acestuia față de persoana noastră să devină cât mai favorabilă- sau măcar să rămână neutră,… fiind dispuși, la nevoie, să sacrificăm chiar și o parte din precizia comunicării…

Până la urmă, vorbim despre două tipuri complet diferite de comunicare.
După un episod în care a fost folosit limbajul uzual, amândoi interlocutorii rămân cu informațiile schimbate cu acel prilej precum și cu sentimentul că lucrurile vor continua mai mult sau mai puțin neschimbate. Doi ‘dușmani’ vor continua să se dușmănească după fiecare schimb de invective iar doi prieteni vor ști că se pot baza unul pe celălalt chiar și după un episod de comunicare în timpul căruia au făcut mișto unul de celălalt – bineînțeles cu condiția ca miștoul să fi rămas în parametrii obișnuiți.
Ei bine, la sfârșitul unui episod de comunicare ‘diplomatică’ interlocutorii rămân cu mai puține informații și cu mai multe întrebări decât dușmano-prietenii de mai sus. Franchețea limbajului uzual îi face pe aceștia din urmă să pună preț pe informațiile vehiculate – tocmai pentru că cei doi știu la ce să se aștepte unul de la celălalt, în timp ce chiar ‘onctuozitatea’ limbajului diplomatic menține trează vigilența celor care îl folosesc. ‘Oare ce a vrut să spună cu adevărat?’ ‘Câte dintre vorbele lui au fost sincere și câte au fost spuse doar pentru a-mi face mie plăcere?’

Bine, bine… foarte interesantă ‘pregătirea asta de artilerie’… dar ce-ar fi să revii la cestiune? Care-i legătura dintre barbologia asta savantă și ‘interesele politice’ pe care te-ai pornit să contruiești colțul ăsta de realitate virtuală?

Șmecheria este că barbologia asta are sens doar dacă ambii interlocutori sunt cu adevărat conștienți despre ceea ce se întâmplă în jurul lor. Dacă amândoi interpretează la fel cuvintele care zboară dintr-o parte în alta.
Dacă unul dintre ei este setat pe modul diplomatic iar celălalt crede că episodul de comunicare face parte din cotidian… s-ar putea ca realitatea nou creată să fie atât de depărtată de cea precedentă încât să nu existe prea multă congruență între cele două…

Revenind la interesul de moment – acela de a concluziona într-un fel barbologia de astăzi, să despuiem ‘interesele politice’ de vălurile diplomatice care funcționeză ca niște perdele de fum.
Vorbind pe șleau, ‘interese politice’ este un eufemism folosit de ziariști pentru a spune, în mod politicos, “interese de partid”. Și mai precis, “interese înguste de partid”.’Profesioniștii în comunicare’ folosesc această locuțiune din nevoia de a păstra o relație funcțională cu partidele, din servilism sau, poate, pentru că ‘sună mai bine’.

Indiferent de motiv, prejudiciul adus comunității – în întregul ei, este enorm.

Repetat ad nauseam, termenul induce în conștiința populară sentimentul că politica este ‘o curvă’.
Iar când spun ‘conștiință populară’ mă refer la toată populația. Y compris întreaga clasă politică – că doar de pe malurile Senei ne-am învățat să “umblăm cu cioara vopsită”.

cioara vopsita

Oamenii de ‘rând’ s-au lăsat convinși că politica este o chestie extrem de murdară – așă că se țin departe de ea, în timp ce politicienilor – adică cei cărora nu le e frică de mizerie, li se pare din ce în ce mai normal să continue așa cum sau obișnuit deja.

Vorbeam undeva mai sus despre o lipsă de congruență. O din ce în ce mai acută lipsă de congruență.
Clasa politică este detașată de restul oamenilor. Adică realitățile în care trăiesc fiecare dintre aceste două categorii au din ce în ce mai puține lucruri în comun.

Cu toate că distanța dintre cele două realități a apărut ca urmare a ‘eforturilor’ – sau a ‘neglijenței’?, ambelor categorii de oameni…

Advertisements

Ilie Badescu, unul dintre stalpii sociologiei contemporane romanesti, ne atrage atentia ca “…marile revolutii se dezmiarda in mediul cel mai reactionar cu putinta. Marile reactii, procesele reactionare, sunt tot atat de necesare, ba poate ca acestea sunt, pana la urma, cele care confera sens, atat cat poate fi acesta, oricaror revolutii”. (Enciclopedia Sociologiei, 2005, Vol 1, pg 6)

Spunerea poate parea banala.
Pana la urma despre acelasi concept vorbeste ‘Legea a treia’ a lui Newton: “atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.”, legea inductiei electromagnetice: “Eu, curentul cel indus, / Totdeauna m-am opus / Cauzei ce m-a produs.“, teoria evolutiei a lui Darwin: ‘speciile supravietuiesc doar in masura in care reactioneaza adecvat la schimbarile din mediul in care traiesc‘ precum si “Construirea sociala a realitatii” de Berger si Luckmann.

Evident ca sunt deosebiri calitative. Daca in primele trei cazuri reactiile sunt de tip ‘automat’ – ‘specificate’ de legile valabile in cazul fiecarui domeniu – in  cea de a patra situatie ‘reactiile’ sunt modelate de liberul arbitru al persoanelor implicate in interactiune.

Ei bine, modul in care Ilie Badescu prezinta acest concept – ‘inainte’ si ‘dupa’ – este extrem de important in intelegerea a ceea ce este ‘schimbarea sociala’. Revolutiile apar in mijlocul si din cauza unor medii reactionare iar in urma fiecare dintre ele ‘supravietuitorii’ reactioneza la ceea ce s-a intamplat si isi recladesc societatea. Cu alte cuvinte daca ‘reactiunea’ initiala ar fi fost mai putin intensa lucrurile ar fi putut fi schimbate treptat, fara sa fie nevoie de o ‘revolutie’ in adevaratul sens al cuvantului. la fel, pentru ca o revolutie sa nu se iroseasca este nevoie ca ‘reactiunea’ sa fie adecvata la motivele care au produs acea rasturnare de situatie.

Genul asta de analiza poate fi facut si pe evenimente mai marunte iar concluziile desprinse s-ar putea sa fie surprinzatoare.

In urma cu aproape un an o fata a fost ‘condusa’ pe un camp unde a intretinut relatii sexuale cu 6 tineri dupa care a fost condusa pe un alt camp unde celor 6 li s-a alaturat un al 7 iar fata a mai indurat inca un calvar. Dupa ce a ajuns acasa tanara i-a acuzat pe cei 7 de viol iar trei dintre ei au recunoscut faptele. Acum toti sunt acasa, sub control judiciar, si isi asteapta procesul.

Fapta mi se pare barbara dar nu despre asta am de gand sa vorbesc acum ci despre modul in care reactiile noastre releva amanunte interesante despre societatea in care traim.

Consatenii agresorilor sar in apararea acestora, „Şapte băieţi de oameni gospodari” si o desfiinteaza pe victima: „Aşa-i trebuie, dacă s-a urcat în maşină cu şapte. Dacă era fată cuminte nu păţea nimic”. Trecand peste ‘amanuntul’ ca fata s-a urcat in masina cu doar doi dintre agresori – unul dintre ei fiind ‘prieten’ cu prietenul victimei – nu pot sa nu ma intreb ce s-o fi intamplat cu mentalul colectiv al oamenilor din satul acela? Pana nu demult actele sexuale in grup erau considerate aberatii… acum oamenii organizeaza campanii de sustinere pe Facebook si cer ‘să nu fie pedepsiţi cei şapte „pentru câteva minute de plăcere””
Ce s-a intamplat cu solidaritatea tipica micilor comunitati?

E adevarat ca mersul istoriei a fost dur cu comunitatile de la ses. Mai intai aparitia arendasilor – ciocoi a produs o intensificare a ‘luptei de clasa’. Acestora nu le pasa de nimic in afara de castigul imediat – vechii boieri, proprietarii pamanturilor, mai aveau o oarecare legatura cu locurile, ciocoii luau in arenda mosia, stateau cativa ani si plecau in alta parte dupa ce il inselau si pe boier. Nici o mirare ca taranii au dezvoltat ‘strategii de supravietuire’ care presupuneau ‘disparitia misterioasa’ a unei parti din recolta.
Dupa colectivizare fenomenul s-a accentuat iar oamenii furau, pentru a supravietui, roadele propriului pamant.

Numai ca genul asta de ambiguitate morala nu putea sa ramana fara consecinte. Chiar si pentru un observator neantrenat exista diferente enorme intre satele cooperativizate si cele ocolite de acest flagel. Nu este vorba aici despre dimensiunea caselor ci despre modul in care sunt gospodarite aceste sate, despre cum unii matura si altii nu in fata curtilor. Despre modul in care oamenii se ajuta, sau nu, unii pe ceilalti. Despre ce parere au unii si altii despre furt. Sau despre viol.

Initial nici restul societatii nu a reactionat mult mai bine. Trec peste faptul ca cei 7 se plimba pe strada si pot da nas in nas in orice moment cu victima lor. Pana la urma acest aspect se va rezolva. Sau cel putin asa sper.
Unii s-au indignat atat de tare incat au propus pedeapsa cu inchisoare pe viata pentru cei 7 – si au folosit pentru a-i descrie termenul de ‘limbrici’.
Apoi si-au facut aparitia comentatori care pun pe acelasi plan exagerarile din ambele tabere. Ca si cum indignarea deplasata ar fi acelasi lucru cu ‘favorizarea infractorului’. Nici una nu este buna dar nu sunt in nici un caz comparabile.
Altii prefera sa nu bage in seama ce se intampla. Dupa principiul ca ce nu stiu nu poate sa-mi faca rau. Ba da, numai ca nici macar nu vei sti ce ti se intampla.

Toate astea nu sunt altceva decat simptomul atomizarii societatii. In loc de o mare comunitate – natiunea – am inceput sa dezvoltam tot felul de loialitati meschine de tipul ‘noi impotriva celorlalti’ – care de cele mai multe ori sunt descrisi ca fiind mult inferiori. Femeile sunt menite sa-i distreze pe barbati, Toata Romania stie ca moldovenii/ moldovencele sunt o buba a societatii noatre

Din fericire incepe sa se faca auzita si ‘majoritatea de obicei tacuta’. Curg mesajele de sustinere a victimei si incep sa iasa la iveala alte si alte cazuri de viol a caror anchetare a batut pana acum pasul pe loc.

Exact asa cum spunea Ilie Badescu, dormim asa cum ne asternem. Avem datoria, fata de noi insine, sa rezolvam problemele inainte sa se instaureze starea de exasperare. Trebuie sa trecem odata peste efectele trecutului pentru ca nu are cine o faca in locul nostru. Altfel ne vom strecura printre degetele istoriei si vom deveni o simpla umbra pe una dintre paginile ei.

%d bloggers like this: