Archives for posts with tag: comunitate.

Democratia n-a prea avut mari sanse sa prinda radacini pe plaiul mioritic.

Inteleg prin ‘democratie’ obisnuinta unei comunitati de a discuta problemele inainte ca o hotarare sa fie luata si pusa in practica. Acest lucru presupune existenta unui grad suficient de mare de respect reciproc intre membrii acelei comunitati incat discutiile sa fie efective, adica informatiile puse la dispozitia comunitatii de catre membrii sai sa fie ascultate cu atentie si luate in seama.

Ar fi fost destul de greu ca acest lucru sa se fi intamplat, avand in vedere pozitia noastra geo-strategica. Exteriorul arcului carpatic a fost un fel de turnanta pe unde au trecut toate popoarele migratoare care au venit dinspre Marea Campie Rusa catre Tarigrad iar mai apoi Gurile Dunarii au constituit obiectul unei aprige dispute intre Rusia si Imperiul Otoman, disputa arbitrata de toate puterile europene din timpul acela.

Aceasta fluiditate aproape continua a constituit un mediu propice pentru dezvoltarea unui lung sir de personalitati accentuate. Unele cu efect benefic asupra dezvoltarii comunitatii traitoare pe aceste meleaguri, altele mai putin. Cert este ca toate aceste personalitati accentuate au indus in populatia de rand o anumita mentalitate ‘dualista’.
‘Zi ca ei si fa ca tine’, ‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ si ‘Legea este o bariera pe sub care trec cainii, peste care sar caii si in fata careia se opresc boii’ descriu perfect aceasta mentalitate. O supusenie de fatada, menita sa asigure supravietuirea in fata toanelor stapanilor cuplata cu o ingeniozitate deosebita in a se strecura pe langa regulile impuse de tiranul momentului.

In acelasi timp faptul ca spatiul ‘carpato-danubiano-pontic’ a fost aproape tot timpul sub influenta straina a creat obiceiul supusilor ca in fata oprimarii mai degraba sa se planga stapanilor externi decat sa se revolte impotriva ‘satrapilor’ locali. In acelasi timp dependenta de aceiasi stapani externi a creat in randul celor aflati temporar la putere obisnuinta de a se comporta dupa principiul ‘musca si fugi’, cel atat de bine exemplificat de ‘domnii’ fanarioti, care incercau sa adune cat mai multi bani in cat mai putin timp – tocmai pentru ca nu stiau cat timp vor fi ingaduiti la domnie.

Cu alte cuvinte atat populatia cat si clasa conducatoare au in spate o lunga traditie de neincredere reciproca.
In situatia asta respectul reciproc care ar trebui sa existe intre ele ramane sa fie edificat de acum incolo.
Numai ca fara respect este foarte greu de vorbit despre responsabilitate.
Sau despre justitie ca mecanism eficient de pastrare a stabilitatii sociale.

Acum 25 de ani, intr-un moment de exasperare, l-am alungat pe Ceausescu.
Numai ca lucrurile au revenit foarte repede ‘la normal’.

Iliescu si-a permis sa cheme minerii. Nici pana acum nu si-a cerut macar scuze pentru asta.
Basescu sustine senin ca „Legalitatea nu poate fi pusă la îndoială, dar moral se poate discuta” dupa ce i-a facut campanie electorala Elenei Udrea si ca ‘nu e nimic ilegal în această situaţie, poate doar imoral’ dupa ce si-a dat singur casa din Mihaileanu.

In conditiile astea ne mai miram ce se se intampla zilele astea, cand ambele tabere striga cat pot de tare: ‘prindeti hotul’?

Oare cand ne vom aduce aminte, si noi, si ei, de adevarul din spatele cuvintelor lui Eminescu? Cateodata exaltate intr-adevar, dar care inveleau un mare adevar esential?

Si anume acela ca daca ‘patura superpusa’ nu-si face datoria, comunitatea, in intregul ei, are de suferit!

Sa nu ne lasam orbiti de antisemitismul lui Eminescu si sa trecem cu vederea restul ideilor sale. Nimeni nu este perfect si faptul ca unele dintre spusele cuiva sunt gresite nu goleste de continut toate cuvintele rostite de respectiva persoana.

Dupa cum, la fel de bine, acuzatiile reciproce pe care si le aduc doi adversari aflati in clinch pot fi simultan adevarate.

Cred ca ar trebui sa tinem cont de asta. Si mai cred ca ar trebui sa ne dam seama odata, si noi, si ei, ca nu mai avem noi cui sa ne plangem si ei unde sa mai fuga daca o dau cu oistea-n gard.

Advertisements

Scriam cu ceva vreme in urmă că depresia este si o boala a societatii, nu doar a oamenilor. De fapt ideea nu este foarte originală, a fost prezentată pe larg, chiar dacă ușor altfel, de către Durkheim în „Sinuciderea”. N-am menționat acest lucru atunci pentru că mi s-a părut nepotrivit să vorbești despre sinucidere în casa deprimatului.

Numai că viața bate blogul.
La câteva zile după asta tot ce au putut cu adevărat face serviciile de urgență pentru o femeie disperată care amenința că se aruncă de pe bloc a fost să aștepte 35 de ore înainte de a o aduna cu fărașul de pe trotuar.

Foto: Octav Ganea // Mediafax

”Negociatorii Poliţiei Capitalei au ţinut permanent legătura cu femeia, pe terasa blocului, ba chiar au reuşit să o convingă să bea apă şi să mănânce, însă nu au putut să o facă să renunţe, chiar dacă la faţa locului a venit şi soţul femeii, iar cei din bloc s-ar fi oferit să îi plătească datoriile la întreţinere pe care le avea.”

Teoria spune ca cele mai multe tentative de sinucidere sunt de fapt strigăte de ajutor și că pe măsură ce trece timpul și cel în cauză nu trece la fapte cu atât cresc șansele de succes a celor care încearcă să îl salveze.
Pe de altă parte pentru ca această teorie să funcționeze e nevoie de ceea ce spunea Durkheim. Cel care este în situația de a alege să-și învingă depresia și să continue să trăiască să aibe la ce să fie convins să se întoarcă. Legăturile dintre membrii societății din care face parte să fie suficient de puternice pentru a o face atât de funcțională încât cel care se gândea la un moment dat să se sinucidă să aibe motiv să se răzgândească.
Și încă ceva. Salvatorii înșiși vor fi cu atât mai convingători cu cât societatea va fi mai funcțională. Tocmai pentru că și lor înșiși viața le va părea mai frumoasă.

Numai că iată cum descrie poetul Florin Iaru situatia:

„Aşadar, dacă binele e ameninţat atât de rău din ambele părţi, un spectator admirând comédia ar putea spune cu îndreptăţire: „Să piară toţi!“. Comic e faptul că ambele tabere se agită în numele democraţiei, a progresului, a valorilor. Toţi apără un principiu. Şi, în acelaşi timp, sunt surzi la diversitatea fundamentală a naturii umane. Unul e de stânga, altul de dreapta, unul e tradiţionalist, altul, modernist, unul e trist, ultimul, şi mai trist. Sentimentul că fiinţa celuilalt nu te lasă să respiri, să trăieşti, că o conspiraţie a imbecililor, a serviciilor secrete îţi ameninţă viaţa domină România. Nu poate avea cineva o idee a lui, un sentiment, o părere. Nu. E a stăpânului, a mogulului, a ruşilor, a lui Băse, a lui Ponta. Nimic nu e întâmplător. Grupurile se fac şi se desfac şi, mare ciudăţenie – cei care erau duşmani neîmpăcaţi devin prieteni la toartă, iar cei care se pupau în bot la guvernare şi în Parlament şi-au jurat moartea. Dacă iubeşti câinii, vrei să-mi omori pisica.”

Asta să fie oare soluția? O sinucidere colectivă lentă prin marasm socio-economic? Să „pierim” cu toții?

N-ar fi mai bine să-i demonstrăm lui Florin Iaru că se înșală când spune „Crezul meu e că oamenii nu se schimbă niciodată.”?
Eu unul sunt convins că nici măcar el nu crede cu adevărat așa ceva!. Altfel ce rost mai avea să scrie articolul…
Așa că… la treabă! Dacă suficient de mulți dintre noi ne hotărâm că „așa nu mai merge” și ne îndreptăm în primul rând pe noi înșine cercul vicios descris de Iaru va deveni unul virtuos. Nu e nevoie să ieșim cu parul pe stradă pentru a-i pedepsi pe „ceilalți”  – așa cum au făcut minerii in ’90 la chemarea lui Iliescu. Este suficient să nu mai întoarcem, vinovați, capul când lângă noi cineva își bate joc de altcineva, spunându-ne că „n-are rost să mă bag dacă nu mă afectează direct”!
Păi tocmai d-aia trebuie să te bagi, așa cum și cât poți tu, tocmai ca să nu ajungă să te afecteze și pe tine. Ca să mai fie cine să îți sară și ție în ajutor dacă vei avea vreodată nevoie.

Altruismul are o explicație cât se poate de rațională, nu este pur si simplu un moft. Societățile care au grijă de membrii lor – fără să îi sufoce, supraviețuiesc mai mult iar membrii lor sunt mai fericiți decât cele care funcționează după legea junglei.
Iar asta e tot de la Durkheim citire.

Un excelent articol de pe blogul Simonei Tache mi-a readus aminte un episod din adolescenta mea.
Cineva apropiat mie a trecut printr-o etapa destul de tumultoasa a vietii – Sinistra sotie a Odiosului dictator ordonase o restructurare care a dat peste cap viata a foarte multor oameni, numai ca in perioada aia nu prea iti venea sa ceri ajutor in situatii de genul asta. S-a lasat cu manifestari psihosomatice si abia atunci s-a dus la doctor. Tratamentul somatic a reusit, partea psihologica/psihiatrica s-a rezolvat in timp numai ca medicatia pentru inima, destul de ’empirica’ pe vremea aia, i-a dat tot organismul peste cap iar rezultatele s-au vazut abia peste douazeci de ani.

Comentariile de pe blog mi-au intarit impresia pe care o aveam deja cu privire la faptul ca depresia este o boala cu puternice conotatii sociale. Mai sunt si altele numai ca aceasta are o dubla determinare.
Pe de o parte tendintele depresive pot fi accentuate in cursul sau din cauza relatiilor stabilite cu cei din jurul persoanei potential depresive iar apoi, dupa ce depresia s-a instalat deja, chiar si atitudinea fata de noua situatie este modulata tot de reactia celor din jur. Mai apropiati sau chiar mai departati.

Nu, nu vreau sa fac pe nimeni vinovat de nimic.
Tot ce imi doresc este ca ‘apartinatorii’ sa se gandeasca si la nevoile reale ale persoanelor (potential) depresive, nu doar la fobiile lor personale: ‘ce-o sa zica lumea daca o sa se afle ca sotia/sotul/copii/parintii mei s-au dus la psihiatru’?
Tot asa mi-as dori ca oamenii sa-si tina multe dintre judecatile de valoare pentru ei. Sau, si mai bine, sa nu le faca deloc daca nu este nevoie imperioasa de ele si, in nici un caz, inainte de a strange suficiente informatii pentru ca judecata sa poata fi facuta macar intr-o relativa cunostinta de cauza.
Asa ar fi evitate foarte multe dintre ‘frecusurile’ cotidiene care, chiar daca nu se datoreaza rautatii intentionate a cuiva, produc atata tensiune si nefericire celor care, pur si simplu, se intampla sa ‘cada la mijloc’.

Am fost cu depresia atat la psiholog cat si la psihiatru” – http://www.simonatache.ro/2015/05/15/am-fost-cu-depresia-atat-la-psiholog-cat-si-la-psihiatru/

“To judge or not to judge, that is the questionhttps://nicichiarasa.wordpress.com/2015/05/02/to-judge-or-not-to-judge-is-this-a-real-question/

http://www.nozomi.ro/despre-motociclism-de-la-oresti-marmara-via-festina-lente/

Mare suparare mare pe Europeni ca le-am trimis tiganii pe cap.

Toata lumea pune invazia tiganilor in Europa pe deschiderea granitelor… s-ar putea sa fie asa si e sigur ca ‘deschiderea’ le-a facilitat deplasarile. Cu toate astea eu tin minte ca erau destui tigani la cersit prin ‘tarile calde’ inca inainte de ‘abolirea vizelor’.

Pe de alta parte daca te uiti cu atentie in jur constati ca tiganii au disparut din foarte multe locuri. In cele ‘clasice’ au mai ramas doar cei din piete si cei cu facturile false. Nu mai vezi, in schimb, un picior de tigan prin spalatoriile de masini si nici chiar printre gunoieri sau maturatorii de strada. Toate aceste locuri au fost ocupate de ‘albi’.

Si sa nu-mi spuneti ca tiganii au fost alungati de acolo pentru ca nu faceau treaba. Am avut multi colegi de munca tigani prin fabricile pe unde am lucrat si marea lor majoritate erau oameni la locul lor. Tot asa, cei treizeci de ani traiti in Giulesti m-au invatat ca tiganii sunt oameni la fel ca noi. Au intr-adevar o rata de criminalitate mai mare decat media pe intreaga populatie dar asta nu inseamna ca ei, ca natie, ar avea ceva ‘defect’.
Iar cel mai bun argument este faptul ca nu mai vezi un pet sau o cutie de bere pe strada. Daca cineva este dispus sa adune peturi si conserve de pe strada pentru a se intretine asta inseamna ca acel cineva chiar este dispus sa munceasca din greu.Dupa cum nici traiul pe groapa de gunoi nu este chiar floare la ureche.

Ce vroiam sa spun cu toata chestia asta este ca plecarea tiganilor are si o alta explicatie. Cand a venit criza peste noi si somajul a inceput sa-si arate coltii ‘albii’ au inceput sa caute si slujbe pe care mai de mult nu le-ar fi acceptat nici in ruptul capului. Iar tiganii au inceput sa fie ‘alungati’ din slujbele lor traditionale la prima abatere. Imi veti spune ca ‘si-o fac cu mana lor’ si ca nu e treaba patronilor de spalatorii sau din salubritate sa faca protectie sociala.

Asa e, numai ca e treaba noastra, a tuturor, sa facem comunitatea largita sa functioneze. Cu putina toleranta – putina, nu prea multa, adica exact atata cata avem pentru restul angajatilor – putem face in asa fel incat si tiganii care doresc acest lucru sa aibe locuri cat de cat stabile de munca. Asta va duce, pe de o parte, la scaderea numarului de copii din aceasta comunitate iar pe de alta la scaderea abandonului scolar. Adica la treptata disparitie a ‘problemei tiganesti’. Acestia nu trebuie sa fie ‘integrati’ ci doar sa aiba posibilitatea de a-si castiga existenta intr-un mod care sa nu puna piedici functionarii organismului social. De ‘integrat’ se vor integra singuri atunci cand vor dori ei.
Daca, in schimb, ii vom tine sechestrati la periferia societatii, atunci vor ramane ‘marginali’ pana la sfarsitul timpului. Si nu meritam asa ceva, nici ei si nici noi, toti ceilalti.

Arena politico-mediatica din România ne oferă un spectacol foarte intens. “Intens” tocmai pentru ca însuși viitorul nostru depinde de ceea ce va mai rămâne pe scena după căderea cortinei.

Partea proasta este ca nu toți actorii vorbesc aceiași limba. Intenționat sau nu pe scena e și foarte multa confuzie.
De exemplu parlamentarii se bucura de inviolabilitate și nu de imunitate, după cum ni se împuie capul. Iar atunci când Parlamentul nu da aviz pozitiv pentru arestarea vre-unui parlamentar asta nu înseamna ca ‘justiția este oprita din drumul ei’ ci doar ca procuratura nu poate sa îl aresteze/percheziționeze pe respectivul potențial infractor. Iar prezenta în fata instantei de judecata nu reprezinta în nici un fel ‘un bun prilej pentru a-și demonstra nevinovăția’. Aceasta trebuie sa fie demonstrata, fără putința de tăgada, de procuratura, punct. Singurii care se bucura de o imunitate reala sunt miniștrii. Și aici chiar ar trebui ca legislația sa fie clarificata foarte repede. Imunitatea miniștrilor are sens doar pentru acțiunile ‘politice’ și în nici un caz pentru cele care ‘miros’ a corupție. In sensul ca nu orice pretins ‘abuz în serviciu’ comis de un ministru este ‘penal’ – sunt cazuri în care omului asa i s-a părut ca e bine sa se procedeze și aici este treaba unei instante politice, parlament sau președenție, sa hotărască dacă ar trebui sa fie anchetat în continuare sau nu. Dar atunci când sunt indicii clare ca s-ar fi comis un act de corupție – exista măcar o urma de ‘foloase necuvenite’ – atunci ar trebui ca procuratura sa intre ‘direct în pâine’.

Din păcate cea mai periculoasa confuzie de-abia acum urmează.
Am auzit pe un de altfel destul de respectat vorbitor – Bogdan Ficeac – explicând spectatorilor A3 ce înseamnă ‘statul de drept’:
Acu’ vreo luna le spunea “despre cum politicienii folosesc statul de drept pentru adversari politici.” iar acum 10 minute le explica ce este acesta: (citez din memorie) ‘un stat ‘al hârtiilor’, unde fiecare lucru este consemnat in scris’. Este adevărat că mai încolo a adăugat și ‘unde toată lumea respecta litera și spiritul legilor’ numai ca a uitat esențialul. Statul de drept se refera mai ales la rezultate (tratamentul egal aplicat tuturor membrilor sai) și are la baza respectul reciproc dintre membrii sai. Respectarea legilor are sens doar în măsura în care acest lucru este o manifestare a respectului reciproc dintre locuitorii acelui stat, altfel legile devin niște simple arme, exact cum același Bogdan Ficeac ne explica cu o scurta luna în urma….

Iar cel mai important lucru într-un stat de drept este însuși modul în care sunt concepute legile. Aplicarea, ‘în spiritul și litera ei’, a unei legi proaste nu duce la nimic bun. Iar statul în care legile sunt aplicate și după ce toată lumea s-a lămurit ca ar trebui de fapt schimbate – cum e, de exemplu, cea cu privire la imunitatea miniștrilor, și nu atât cea cu privire la inviolabilitatea parlamentarilor – este un stat de ‘drepți’, nu unul de drept.

Pentru cei ce locuiesc pe Luna voi face un scurt rezumat.
800 de fosti si actuali elevi ai liceului au facut un grup pe Facebook, loc in care si-au varsat naduful acumulat in timpul vietii de licean. Unii dintre profesori s-au simtit jigniti de modul ‘frust’ in care au fost exprimate aceste ‘frustrari’. Ca urmare o parte dintre elevi au ‘suferit consecinte’. ‘Asistenta’ este profund dezbinata.

Unul dintre cele mai pertinente comentarii asupra subiectului, cu toate ca destul de pasional si pe alocuri partinitor, mi se pare cel facut de presedintele Consiliului National al Elevilor, Horia Onita. Iata un scurt fragment:

“Educaţia centrată pe elev, educaţia fundamentata pe principii de răspundere publică şi de reprezentativitate, aşa cum stipulează şi art. 3 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 vor rămâne doar utopii până în momentul în care se va înţelege că profesorul şi elevul din România sunt parteneri ai aceluiaşi sistem, şi nu subordonaţi unul altuia.”

Acesta este un bun punct de pornire pentru a intelege ce se intampla.

Pentru ca tabloul sa devina cu adevarat inteligibil trebuie sa ‘marim cadrul’ pana cand reusim sa cuprindem si pe cel de al treilea mare actor al acestei drame. Si anume “publicul”, format in cea mai mare parte din “rude/parinti”.

Rude si parinti nu doar ale elevilor ci si ale profesorilor!

Sa vedem ce cred unii despre ceilalti.

Parerea unora dintre elevi fata de o parte dintre profesori rezulta din pozele si comentariile deja publicate in presa.

Parerea majoritara a profesorilor despre respectivii elevi rezulta din ‘sentintele’ primite de acestia.

Parerea parintilor elevilor despre profesori rezulta foarte clar din lefurile primite de profesori. Destul de indirect, intr-adevar, dar pana la urma noi, cetatenii, prin vot, suntem cei care am tot hotarat destinul acestei tari. Adica noi suntem cei care am adus la putere generatii dupa generatii de politicieni care nu au reusit sa reorganizeze invatamantul.
Tot noi, parintii, suntem cei care discutam ‘fara perdea’ despre subiectul asta. Atat in familie, in fata copiiilor, cat si in media.
“Invatamantul romanesc produce tampiti”.
“Profesorii sunt corupti”.
In conditiile astea chiar ne asteptam ca odata ajunsi elevi copiii or sa nutreasca vre-un mare respect pentru ‘cadrele didactice’?

Parerea parintilor despre proprii lor copii rezulta din toate cele de mai sus.
Daca ne-ar fi pasat cu adevarat de ei faceam in asa fel incat sa le lasam mostenire o tara in stare de functionare si nu o vaca atat slaba din cauza mulsului excesiv la care a fost supusa incat abia mai sta in picioare.
Daca ne pasa cu adevarat faceam in asa fel incat sa avem timp si pentru ei. Degeaba le luam telefoane performante cu care sa faca poze in timpul orelor si calculatoare cu care sa ‘aranjeze’ acele poze si sa le puna pe Internet daca atunci cand ajungem acasa suntem atat de sleiti de puteri incat nu ne mai pasa de nimic.

Copiii nostri au nevoie de sufletul nostru mai mult decat de banii nostri.
Copiii nostri au nevoie de educatie, nu doar de informatie bruta. Iar educatia nu poate veni nici de la parinti spetiti de munca si nici de la profesori flamanzi, rupti in spate sau preocupati mai mult de meditatii decat de orele de la scoala.

Ce parere au copii nostri despre noi?
O sa vedem peste vreo douazeci de ani cand ne va veni vremea sa iesim la pensie.
Si nu va ganditi ca veti fi strans destui bani pana atunci incat nu veti mai avea nevoie de ajutorul lor.
Degeaba toti banii din conturi daca copii nostri se vor fi dus sa-i ‘stearga la cur’ pe batranii din vestul Europei sau de aiurea.

Banii nu valoreaza nimic daca nu sunt pusi in miscare de niste oameni suficient de calificati din punct de vedere profesional incat sa poata tine o economie in carca si suficient de educati incat sa isi dea seama ca o tara corupta nu poate supravietui prea multa vreme.

http://adevarul.ro/locale/oradea/scandalul-pozelor-porno-liceul-elita-cluj-reactia-dura-consiliului-elevilor-singurii-trebuie-anchetati-caz-tocmai-profesori-1_54f2ff6f448e03c0fd1af44f/index.html#
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/replica-elevului-cluj-dat-afara-postari-porno-facebook-despre-profesori-liceul-Sincai-auschwitz-Scolar-contineau-mesajele-liceenilor-1_54f0740f448e03c0fd0b002b/index.html
http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/scoala-noastra-chiar-scoate-tampiti-1105168
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16399007-profesorii-corupti-sunt-stapanii-sau-capusele-educatiei.htm

Din pacate prea multi dintre pacatosi se decid sa spuna adevarul abia atunci cand este prea tarziu.
Atat pentru ei, adica dupa ce au pacatuit, cat si pentru ceilalalti, care nu mai cred nimic din ce spun acestia tocmai din cauza prea multelor pacate comise de ei.

Tot din pacate si tot de prea multe ori nici macar ajunsi in momente de criza prea multi dintre pacatosi nu au curajul sa dezvaluie intregul adevar. Mai degraba transforma oportunitatea unei confesiuni potential eliberatoare, macar din punct de vedere psihologic/moral, intr-o sordida lupta de ariergarda.
Dar asta nu inseamna ca printre spusele lor nu se gasesc adevarate perle. Ar fi pacat sa nu le ridicam din mizeria de pe jos, mai ales ca ne sunt extrem de folositoare chiar noua.

Ca sa nu prelungesc prea mult introducerea iata ce spunea Elena Udrea atunci cand procuratura a cerut pentru ea, intr-o sigura sedinta a Parlamentului, trei incuviintari pentru anchetare si tot trei incuviintari pentru arestare.(Exista oare rubrica pentru chestii din astea in World Book of Guinness Records? Poate la ‘ciudatenii’?!?)

“Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice. Sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României şi nu poate da ţării viitorul de care are nevoie, despre ineficienţa Legsilativului, despre reducerea parlamentarilor la 300, de nevoia întăririi justiţiei şi reformele pozitive la nivelul serviciilor de securitate. Am încercat în discursul meu să mut greutatea acţiunii de pe Parlament pe alte instituţii. Într-o anumită măsură recunosc că am greşit. Am pierdut legitimitatea publică a Parlamentului pentru a creşte prestigiul altora din păcate. Cosnstat astăzi eu însămi ce înseamnă să faci parte dintr-o clasă politică şi un Parlament cu credibilitatea pierdută pe fondul clădirii unor statui unor instituţii de forţă.”

Pentru ‘conspirationisti’ acest pasaj ar putea constitui un argument de genul ‘uite dom-le cum vor astia sa slabeasca Romania’. Pentru cei care au ‘boala’ pe ‘servicii’ inca un motiv sa sustina ‘astia au deja prea multa putere’!
N-am de unde sa stiu nici ce a vrut cu adevarat sa spuna Elena Udrea si nici daca serviciile au prea multa putere sau nu. Cu atat mai putin am vre-un argument clar cum ca ar exista vreo conspiratie malefica care ar incearca sa distruga, din exterior, statul roman.
Ca or fi tot felul de oportunisti si de pescuitori in ape tulburi care isi incearca permanent norocul… asta e cu totul si cu totul altceva.

Si, de fapt, exact asta a marturisit, printre dinti, Elena Udrea. Ca a facut parte dintr-un grup de indivizi care odata ajunsi la putere au incercat sa foloseasca aceasta putere in scop personal. Ba, mai mult, ca nu s-au multumit cu firmituri ci ca au incercat, din pozitiile pe care le ocupau si in mod total ‘netransparent’, sa schimbe structurile de putere din interiorul statului roman, tocmai pentru ca sa isi poata atinge mai usor scopurile. Indiferent care or fi fost acelea.

Ar fi mare pacat sa trecem prea usor peste marturisirea, chiar din partea unui ‘initiat’, ca exista astfel de tentative.

http://m.adevarul.ro/news/politica/arestare-elena-udrea-dosarul-microsoft-gala-bute-urmarire-penala–noaptea-mai-lunga-1_54d90b6b448e03c0fd71923a/index.html

Astazi dimineata am gasit o invitatie pe FB din partea ‘Opriti finantarea cultelor religioase’.
Vineri, 6 Februarie, mare adunare populara la care cei interesati isi vor putea manifesta opozitia fata de faptul ca toti contribuabilii romani, indiferent de convingerile lor spirituale, sunt obligati sa finanteze, prin intermediul impozitelor platite dar si pe alte cai, mai subtile, activitatea cultelor religioase ‘recunoscute de stat’.
Intentionez sa particip.

Inainte de a lua aceasta hotarare am ‘rasfoit’ un pic pagina de pe ‘reteaua de socializare’. Chiar daca sunt de acord cu idea centrala a actiunii inainte de a ma alatura unui ‘grup de actiune’ simt nevoia de ma informa, cat de putin, cu privire la ce se intampla acolo.
Cu ocazia asta am aflat ceva care m-a ‘dat pe spate’.
Prin hotararea de guvern numarul 647/27 August 2013 religia a devenit ‘serviciu public esential prestat de unitatile administrativ-teritoriale’.

Sunt multe lucruri de discutat aici, inclusiv ideea in sine.
N-am sa intru in adancimea problemei acum. Nu atat ca nu am timpul necesar – astazi e inca 1 Ianuarie – ci pur si simplu pentru ca ceva striga atat de tare in aceasta hotarare de guvern incat nu ma pot concentra.

Actul normativ este de fapt o completare adusa Ordonantei “de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale” si prin aceasta hotarare “Se aprobă Lista serviciilor publice esenţiale fără de care unităţile administrativ-teritoriale, aflate în situaţie de criză financiară sau insolvenţă, nu pot funcţiona, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
In aceasta lista se regasesc si ‘serviciile religioase’, cu anumite limitari, e adevarat. Alaturi de, printre altele, ‘interventia in cazuri de urgenta’, ‘sanatatea’ si ‘producerea, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat’.

Aha. Deci primariile, chiar si cele aflate in insolventa, nu pot functiona fara sa asigure niste servicii publice. Pana aici totul are o anumita logica. Si probabil ca banii necesari vor proveni de la bugetul statului, sau mai precis din fondul de urgenta al Guvernului.

Dar ce te faci daca ‘unitatea administrativ-teritoriala’ respectiva nu ‘furniza’, inainte de a intra in insolventa, unele dintre serviciile de mai sus? Cu interventia in caz de urgenta e clar. Intra si in atributiile primarului. Macar organizarea ei daca nu si interventia propriu zisa. Dar ce te faci cu sanatatea, de exemplu? In cate comune dispensarele nu mai au nici macar o asistenta, daramite medic. Si in cate comune s-au inchis, de tot, scolile? Ce vor face toate aceste ‘unitati administrativ-teritoriale’ atunci cand vor intra in insolventa? Acum vad ca nu le intreaba nimeni de scoli sau de dispensare! Dar atunci? Atunci cand aceasta hotarare de guvern le va cere imperios sa asigure acea lista de servicii? Si mai ales cum vor reusi sa ‘produca, transporte, distribuie si furnizeze energie termica in sistem centralizat’? In conditiile in care articolul 71 litera b din Ordonanta de Urgenta 46/2013, cea care a stabilit ca trebuie sa existe o lista cu servicii asigurate in mod obligatoriu si ca aceasta lista va fi specificata prin hotarare de guvern, interzice in mod expres infiintarea de “noi servicii sau instituţii publice de interes local sau judeţean” atunci cand unitatea administrativ teritoriala intra in insolventa. Adica atunci cand intra sub incidenta … si trebuie – incepand de atunci?!? – sa asigure serviciile de pe lista…

Aha din nou.
Avem o OUG care hotaraste ca in situatie de insolvabilitate toate ‘unitatile administrativ-teritoriale’ sunt obligate sa asigure niste servicii publice si ca aceasta lista va fi aprobata prin hotarare de guvern. Logica demersului ar fi fost ca aceasta lista sa cuprinda un minim absolut – nu?!? – si prevederea clara ca chiar si furnizarea acestor servicii minimale se va face doar in cazul in care ele au fost disponibile inainte de intrarea in insolventa.
Stiu, sunt pricinos. Daca citesti, in ansamblu, atat ordonanta de urgenta cat si hotararea iar pe de-asupra iti folosesti bunul simt lucrurile devin clare. Dar nu ar fi fost mai bine ca aceste lucruri sa fie clare de la inceput?

Si mai ales, daca tot vorbim de bunul simt, n-ar fi mai bine sa lasam cultele religioase in afara actului de guvernare/finantare publica?

Dupa cum bine spune preotul Mihai Tanasescu “Pe de alta parte, am si o rezerva fata de aceasta decizie. Stiind bine ca lumea politica este o lume a negocierilor, unde interesele primeaza, nu sunt atat de naiv incat sa cred ca autoritatile mor de dragul religiei si au luat aceasta decizie total dezinteresat…..Cultelor li s-a dat ceva. Mult sau putin, inca nu mi-e clar. Ce li se cere in schimb, ma intereseaza deopotriva.”

Oare cat mai trebuie sa treaca pana vom renunta la genul asta de politica ‘tranzactionala’ – “da-mi sa-ti dau” – si vom trece la ‘politica mare’? Cea care are in vedere armonizarea intereselor tuturor actorilor sociali? Cand vor oare intelege cei aflati, temporar si intamplator, ‘deasupra’ ca indiferent de cat de ‘mascat’ isi trag spuza pe turta lor pana la urma ‘adevarul iese ca untdelemnul la iveala’ si ca ciclul asta de pacaleli reciproce este de fapt un cerc vicios in care ne invartim cu totii ca niste bezmetici?

Lumea de rand, masa de votanti, a dat un semnal puternic ca s-a cam prins cum sta treaba. Nu neaparat prin persoana celui trimis la Cotroceni ci prin prezenta masiva la vot! Acum e randul ‘politicienilor de meserie’.
Iar rateul nu mai este o optiune.
Am auzit aseara un analist politic care spunea ca Iohannis a starnit multa asteptare din partea populatiei si ca ar fi foarte grav daca nu si-ar indeplini toate promisiunile, chiar si pe cele implicite.
Daca aceasta opinie, pe jumatate adevarata, va prinde radacini in forma asta atunci inseamna ca societatea romaneasca, in ansamblul ei, nu s-a maturizat inca.
Iohannis este doar un om. A fost ales nu doar pentru ca a promis ceva, fie si implicit, ci pentru ca simbolizeaza – inca – acel ceva. Daca ‘politicienii de profesie’ nu inteleg acest lucru si nu se apuca ei isisi sa transpuna in viata mesajul extrem de puternic venit dinspre alegatori atunci nu doar Iohannis, ca persoana politica, va avea de suferit. Ci noi toti, inclusiv persoanele fizice care constituie clasa politica. Crizele majore sunt extrem de periculoase pentru toata lumea, inclusiv pentru cei care isi inchipuie ca pot profita de ele. Exemplul anarhistilor rusi este primul care imi vine in minte. Urmeaza lista extrem de lunga a dictatorilor care s-au perindat prin intreaga istorie a secolului XX si din care aproape niciunul nu a sfarsit cu bine.

Doar in sensul acesta ‘religia’ este un serviciu public prestat si de ‘unitatile administrativ-teritoriale’.
‘Religie’ vine de la ‘reliegare’. ‘A te uni cu’ in latina. Adica a forma o comunitate cu cei din jurul tau. A gasi o forma de cooperare pasnica. A gasi modalitatea prin care ‘lupta pentru supravietuire’ sa devina o concurenta pasnica in loc de un conflict permanent, indiferent de cat de bine camuflat o fi el.

‘Interesul poarta fesul’ este o vorba foarte inteleapta numai ca inainte de a o aplica ar fi bine sa vedem care sunt interesele noastre reale.
Eu cred ca interesul primordial ar trebui sa fie ‘supravietuirea’. Atat la nivel individual cat si, sau poate mai degraba, la nivelulul comunitatii largite care poarta numele de natiune.

impozite pentru medici

Tocmai de aceea ma intreb si eu impreuna cu anonimul de mai sus de ce nu scutim de impozite si industria medicala daca tot am scutit cultele religioase?
Sau, si mai bine, de ce nu le impozitam la fel pe amandoua?

religie in scoli

Tovarasul Pimen critica dur sentinta CCR prin care educatia religioasa din scoli devine cu adevarat optionala, adica daca familia isi doreste acest lucru il inscrie pe copil si nu invers – copilul este incris din oficiu iar familia n-are decat sa il retraga daca nu vrea ca ceea ce se preda la biologie si istorie sa fie contrazis de ceea ce se preda la religie. Deosebirea este evidenta!
Mai bine tacea. Si nu doar pentru ca tinea slujbe inca de pe vremea cand fiecare serviciu divin se termina cu o rugaciune pentru ‘tovarasul’.
Inainte de a ma apuca de scris am cautat pe net sa vad si eu ‘ce fel de salam a mancat inainte de ’89’. Las la o parte faptul ca justitia a consfintit calitatea de turnator a tovarasului Pimen – ‘tovaras de drum’ vreau sa spun.
“IPS Pimen a îndeplinit câteva misiuni peste hotare: în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Române din Statele Unite și Canada (1977), la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim (1978-1979), membru în câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici.” Biserica ortodoxa n-a fost niciodata ‘misionara’ si s-a apucat de prozelitism chiar pe vremea comunistilor si tocmai in America… Oare cat de prosti ne cred astia?

Sa revenim totusi la ‘educatie’.
Toata lumea se plange ca invatamantul este subfinantat. Si atunci de ce sa mai platim un profesor care sa ce? Catehism se face in mod normal la biserica, pentru cine vrea, iar la scoala exista dirigentie si ore de ‘educatie civica’. Ce treaba mai are profesorul de religie?

Si cu asta ajungem la o problema cu adevarat grava.
Sectia de pediatrie a spitalului din Tulcea este tinuta in viata, deocamdata, de voluntari, tocmai pentru ca nu vrea nimeni sa se angajeze acolo din cauza salariilor foarte mici.Cica nu sunt mai multi bani la buget pentru sanatate. Dar pentru popi si pentru biserici sunt? Si pentru profesorii de religie?

Ca sa lucrez cu materialul clientului si nu cu cifre ‘propagandistice’ am cautat punctul de vedere al patriarhiei.
0.4% din buget pentru cultele religioase si 7700 de profesori de religie platiti de ministerul Educatiei.
Asta se intampla in 2013.
O fi mult, o fi putin?
Incercand sa vad ce inseamna acesti 0.4% din buget, mentionati intr-un comunicat al patriarhiei citat de doxologia.ro, am constatat o chestie extrem de interesanta. Foarte multe alte surse, nu pot sa spun toate pentru ca nu am rascolit tot netul, evident, mentioneaza doar 0.2% pentru culte… Necunoscute sunt caile domnului dar presupun ca o fi stiind ‘doxologia’ ceva…
In sume concrete, cei care vorbesc despre 0.2% din buget mentioneaza 0.487 miliarde, adica 9% din bugetul ministerului sanatatii sau 2.1% din bugetul casei de sanatate. Iarasi, o fi mult, o fi putin? Dar de ce sa fie?
In loc sa dam ‘atentii’ medicilor hai sa dam, cine vrea, cate o contributie ‘la biserica’ iar bugetul primit de departamentul cultelor sa se duca, aproape in intregime, la ministerul sanatatii! Ce ziceti de chestia asta? Si sa intretinem de la bugetul statului doar acele lacasuri bisericesti care au o importanta istorica sau culturala reala. Manastirea Putna, de pilda. Sau Voronetul. Dar cam atat, nu si bisericile aparute ca ciupercile dupa ploaie la umbra blocurilor ‘comuniste’…
Mai raman cei 7700 de profesori de religie. Tot cam atatia cat profesorii din invatamantul profesional, adica 8700.
Parca asta era una dintre problemele noastre, nu? Ca prea multi dintre absolventii sistemului romanesc de invatamant termina scoala fara sa stie sa faca ceva practic.
Ce-or sa invete copii nostrii din toata chestia asta? Ca inaltele fete bisericesti se roaga pentru oricine se intampla sa fie la putere dar cu conditia sa le fie lor bine? Si ca atunci cand interesele lor sunt in pericol pot pune in discutie chiar si hotararile uneia dintre cele mai inalte instante ale tarii?
O alta hotarare recenta, a Curtii Supreme de data asta, statueaza faptul ca medicii platiti de stat sunt functionari publici. De acum incolo orice ‘atentie’ primita de la un pacient recunoscator poate fi considerata mita. Cam acelasi lucru este valabil si pentru profesori. Pentru preoti nu… In afara de leafa pe care o iau de la stat acestia taxeaza orice ‘serviciu’ prestat. Pentru o parte din sumele primite dau chitanta, pentru altele nu. Vrei sa ti se citeasca numele in biserica, tie sau vreunei rude sau prieten? Marca banul. Te insori sau iti botezi un copil? Sari la cap. Ai murit si nu mai poti contribui la bunul mers al bisericii? Nu-i nimic, platesc rudele tale daca vor sa fii ingropat ‘crestineste’… Ce-o fi crestinesc in toate astea, numai Dumnezeu stie….
Si inca o chestie. Nu exista comuna sau sat mai mare care pe linga biserica sa nu aibe si cate o casa parohiala. De cele mai multe ori construita si ingrijita prin grija comunitatii. Cred ca asta este una dintre explicatiile pentru faptul ca aproape toate comunitatile rurale au cate un preot iar multe dintre ele chiar doi sau trei. In schimb, prea multe dintre ele nu au medic si nici invatatori. Sa ne mai miram ca tinerii nu vor sa mai stea la tara si ca batranii de acolo mor cu zile? Nu este si asta o forma prin care comunitatile insile se condamna pe sine la pieire? Poate ca o fi intr-adevar potrivit sa ne pregatim pentru viata de apoi, dar n-ar fi mai bine sa traim cu adevarat inaite de asta? Sanatosi si educati, nu doar pocaiti?

%d bloggers like this: