Archives for posts with tag: bani

Am mentionat in postarea trecuta modul in care pozitia geografica in care s-a intamplat sa traim a constituit cadrul in care a aparut si s-a dezvoltat ceea ce Mihai Eminescu a denumit ‘selectie negativa’.

Simplul fapt ca jocul ‘geopoliticii’ a facut ca marea majoritate a conducatorilor din acest spatiu sa fie schimbati sub imperiul unor forte exterioare acestuia si fara ca ceea ce se intampla in interior sa aiba mare influenta asupra destinului suportat de locuitori a generat aparitia unei stari de spirit descrisa foarte bine de ‘capul plecat, sabia nu-l taie’ si ‘te faci frate cu dracu’ pana treci puntea’.
Conducatorii isi vedeau de treburile lor, isi angajau/numeau in posturi cheie tot felul de ciraci si rubedenii fara sa tina cont de ce erau acestia in stare sa faca cu adevarat ci doar in functie de cat de loiali erau fata de cel care i-a numit. Adica exact ce descria Eminescu atat de plastic prin ‘selectie negativa’.
In acelasi timp marea masa a dezvoltat ceva care s-ar putea numi ‘strategie de supravietuire’: “zi ca el si fa ca tine”. Adica, pe de o parte, un dispret total fata de ‘clasa superpusa’ dar, in acelasi timp, un fel de resemnare, ‘n-ai ce dracu sa le faci, trebuie cumva sa te descurci fara ca ei sa bage de seama’.

Acest sistem a functionat, de bine de rau, atata vreme cat conducatorii erau inca ‘cenzurati’ de ceva/cineva. Cand treaba se imputea prea tare se mai ducea cineva cu cate o ‘jalba in protap’ la Marea Poarta, la Viana… si ocupantul, preocupat pana la urma de stabilitatea domeniului de unde primea tribut, mai trimetea cate un basbuzuc sau macar cate o mustrare.
De cand am devenit independenti insa, sistemul a inceput sa isi arate coltii. Scandaluri de coruptie care au afectat pana si Casa Regala inainte de primul razboi mondial, dictatura regala inainte de cel de al doilea, cel mai idiot dictator comunist in afara de Stalin, Pol Pot si dinastia Kim…

Ei bine, se pare ca intrarea in UE a inceput sa produca roade.
Insistenta lor ca legile sa fie respectate si in spiritul lor, nu doar de fatada, a inceput sa produca ceva rezultate.
Numai ca si mai mari rezultate sunt cele produse de faptul ca romanii au inceput sa umble prin lume si sa vada cum merg lucrurile prin alte parti.
Foarte multi dintre cei protesteaza zilele astea au fost pe afara sau/si lucreaza pentru companii private.
Dupa ce ai vazut cum arata normalitatea nu ai cum sa nu iti doresti si pentru tine asa ceva.

Tocmai de asta spun ca pentru a rezolva problema coruptiei trebuie sa ne uitam, cu mare atentie, la numere.
Nu vom putea depasi aceasta situatie pana cand cei care inteleg fenomenul si isi doresc, cu putere, sa il schimbe nu vor constitui o majoritate confortabila.

Pentru a ajunge pana acolo mai trebuie sa examinam cateva seturi de date.
Primarul Bucurestiului – buget de un miliard de Euro anual, adica 1 000 000 000 – are leafa de 24 de mii de Euro pe an.
Ce presedinte de corporatie cu cifra de afaceri de un miliard s-ar duce la munca pentru un asemenea salariu?
Avem 500 si ceva de parlamentari pe care ii platim cu cate 5 000 de lei pe luna.
‘Pai da, dar mai au o gramada de bani pentru biroul teritorial si pentru cazare, isi mai iau si de acolo’.
Vedeti?
Exact asta spuneam si eu. Atitudinea noastra este extrem de ambivalenta. Ni se pare firesc sa ii platim prost pentru ca ei oricum fura.
N-ar fi mai bine sa ii platim rezonabil de bine si apoi sa nu-i mai lasam sa fure?

Nu de alta dar in momentul acela vor intra in competitie pentru posturile astea si oameni care pana acum au stat deoparte tocmai pentru ca n-au vrut sa se manjeasca. Suficient de capabili incat sa castige bine in economia privata – acolo unde cel mult dadeau ei spaga, din partea firmelor pentru care lucrau, dar nu aveau nevoie sa primeasca.

V-as propune sa mai facem un calcul, Nu am suficiente date ca incep de undeva dar hai sa ne imaginam cat se pierde in economie din cauza coruptiei. Ce inseamna atunci cineva plateste un kilometru de sosea de doua ori mai mult decat face? Ce inseamna atunci cand un antreprenor trebuie sa dea un ‘para-ndarat’ de 10%? Ce evaziune face pentru a putea plati? Ce alte spagi mai trebuie sa dea pentru a nu fi prins? Ce costuri taie? Ce nu face cum trebuie?
Oare de asta trebuie refacute autostrazi de abia date in folosinta? Oare de asta circula acum trenurile de doua ori mai incet decat acum 20 de ani?

Nu cumva daca am plati preturile corecte – atat pentru kilometrul de autostrada cat si pentru munca primarilor, a medicilor, profesorilor si celorlalti bugetari – ar ajunge banii pentru toata lumea?

Bineinteles cu conditia ca taxele sa fie platite in mod corect. Adica de catre noi toti.
Dar daca cei de la stat nu ar mai lua spaga atunci cum ar mai putea privatii sa evite plata impozitelor?

E un fel de cerc vicios?
Intr-adevar.
Numai ca orice cerc vicios poate fi transformat foarte usor intr-unul virtuos.
Pur si simplu ne oprim, ne intoarcem cu 180 de grade si pornim din nou.

Ca la patinoar, cand eram mici. Si daca facem suficient de multi chestia asta ii vom lua si pe ceilalti cu noi.
De asta vorbeam la inceput despre numere. Tot ce trebuie sa facem este sa ne adunam suficient de multi atunci cand facem manevra.
‘Iesiti din casa, daca va pasa!’

Advertisements

Am gasit bancul asta in mail.
Google susține că ar fi fost împărtașit de către Nicolae Cajal într-un interviu oferit Eugeniei Vodă, aproape de final:
http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/medicina/acad-prof-dr-nicolae-cajal

„Itic merge la rabin cu un teanc de bani.
– Dragă rabi, am vândut un teren și împreună cu banii stranși de-o viață am reușit să adun banii ăștia că să-i putem cumpara o casa fetei noastre când s-o mărita. Și ca să nu intram în ei, te rugăm pe tine dragă rabi să ni-i păstrezi.
– Măi Ițic, dacă ai tu așa încredere în mine, eu ți-i voi păstra în siguranță în acest fișet, la care am acces numai eu.
Ia rabinul teancul de bani și, fără să-i numere, îl pune în fișet.
Dupăvreo trei luni, vine Ițic la rabin și-i spune bucuros.
– Dragă rabi, am gasit în sfârșit casa potrivită pentru fetița noastră!
– Bravo măi Ițic, mă bucur pentru voi! Spune-mi cu ce pot să te ajut eu.
– Păi nu trebuie să mă ajuți, ci doar să-mi dai banii pe care te-am rugat să mi-i păstrezi.
– Care bani?
– Aia, luați după terenul vândut și economiile noastre de-o viata! Ăia cu care vroiam să-i cumpăram Rifcăi o casă!
– Mi-ai dat tu bani în păstrare?
– Bineînțeles, că altfel nu eram nebun să vin la tine!
– Și a mai văzut cineva treaba asta?
– Da, Smilovici și Leibovici!
– Smilovici, măi Smilovici, ia vino încoace!
– Ce e rabi?
– Ai văzut cumva tu că Ițic mi-ar fi dat mie niște bani sa-i țin spre păstrare?
– Doamne ferește rabi, cum sa vad eu un lucru care nu s-a întâmplat!
– Leibovici, măi Leibovici, ia vino pân-la mine!
– Am venit rabi.
– Măi Leibovici măi, mi-a dat mie Ițic niște bani ca să-i păstrez?
– Eu n-am văzut așa ceva!
Pleacă și Leibovici, iar Ițic rămâne impietrit de disperare că toți banii strânși cu atâta truda și renunțări, s-au dus dracului.
Rabinul se ridica de la birou, descuie casa de bani și-i înapoiază lui Ițic teancul de bani, exact așa cum îi primise spre păstrare. Ițic, revenindu-și cu greu, îl întreabă pe rabin:
– Bine rabi, deci recunoști ca ți-am dat banii să-i păstrezi?
– Bineînțeles că recunosc, doar nu-s pungaș!
– Atunci de ce a fost nevoie să faci tot circul ăsta?!
– Ca sa vezi și tu Ițic, cu ce oameni mi-a fost dat de bunul nostru Dumnezeu să lucrez!

Chiar dacă ați citit deja bancul uitați-vă și la interviu. Merită cu prisosință.

Au trecut 5 luni de când explozia cursului de schimb leu-franc a scos, încă o dată, la iveală faptul că sistemul bancar a lansat pe piaţă un produs toxic din dorinţa de a acumula profit maxim de pe urma cetăţenilor, în ciuda riscurilor pe care acest produs le presupunea. Deşi riscurile au fost cunoscute de către instituţiile bancare şi BNR, deşi sunt vinovate de dezinformarea în masă a clienţilor, băncile sunt în continuare protejate de asumarea oricărei responsabilităţi, timp în care client, îi suportă toate costurile lăcomiei sistemului bancar: dobânzi majorate, rate dublate de evoluţia agresivă a cursului valutar, comisioane abuzive de risc valutar sau de administrare’, notează organizatorii protestului, într-un comunicat de presă.

Chestia asta seamăna foarte bine cu ‘eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod belește oaia!’

Organizatorii protestului vor să ne convingă de „inocența” celor care s-au „aruncat” la oferta, aparent irezistibilă, făcută de bănci – cărora li se reproșează „dezinformarea în masă a clienților”.

În realitate problema e ușor mai nuanțată.

În primul rând Isărescu a repetat până la saturație „luați credite în moneda în care aveți veniturile!”
Unii clienți au ales să le ia în franci elvețieni.

Aceștia pot fi împărțiți în două categorii.
Unii știau bine ce fac. Creditele în CHF erau oferite la o dobândă mult mai mică decât cele în Eur. Dacă respectivul client negocia un comision suficient de mic pentru restituirea anticipată și avea grijă să nu plătească comisioane enorme de administrare și de acordare a creditului afacerea ar fi putut fi una benefică pentru ambele părți.
A doua categorie a fost reprezentată mai ales de clienți relativ naivi și/sau lacomi. Voiau să ia un credit mai mare decât le-ar fi permite veniturile – ratele ieșeau prea mari dacă creditul ar fi fost exprimat în Eur iar dobânzile la lei erau enorme – așă că au acceptat ofertele făcute băncile care nu s-au gândit ce se vor face dacă rata de schimb va crește atât de mult în defavoarea clienților încât aceștia nu vor mai putea să plătească.
Și pentru că tot i-au prins la cotitură și au văzut cât de „disperați” erau clienții lor să-și cumpere „casele visurilor lor” atunci i-au împovărat și cu o droaie de comisioane enorme. Din nou, fără să se gândească deloc la „nu omorî găina cu oua de aur”!

Ce nu prea iau în calcul „analiștii” fenomenului – sau cel puțin nu prea vorbesc despre asta – este ce se întâmplă dacă cineva are un credit cu garanție imobiliară și nu mai poate plăti.
În America banca îți ia casa, o vinde, își oprește câți bani are de luat de la tine, îți dă restul – dacă mai rămâne ceva, și „la revedere”. Iar dacă între timp valoarea caselor a scăzut foarte mult și banca nu-și poate acoperi paguba… ghinion. Clientul nu mai are nici o treabă cu chestia asta.
La noi situația e alta. Dacă banca nu își acoperă ce are de luat prin executarea garanției atunci se întoarce înapoi la client și continua să îi ceară restul de bani.
Exact această situație a indus în conducătorii băncilor sentimentul de siguranță că lor nu li se poate întâmpla nimic. O dată semnat contractul clientul nu mai are scăpare. Acesta este și motivul pentru care băncilor le este groază de ideea introducerii conceptului de faliment personal.

Pe de altă parte și solicitările celor care nu mai pot efectiv răsufla de sub povara ratelor sunt cel puțin excesive. Dorința lor ca statul să legifereze conversia forțată la un curs ales de legiuitor – în favoarea clienților, bineînțeles – este contrară celor mai elementare precepte ale pieței libere… Dacă nu te-ai gândit bine înainte de a intra într-un contract n-ai decât să tragi consecințele…

OK, și atunci?

În orice piață funcțională există regula negocierii. Când apare o problemă care pune în pericol continuarea colaborării părțile caută să renegocieze clauzele înțelegerii iar arbitrul pieței, de obicei statul, are grijă ca situația să nu intre în blocaj.
În momentul de față este clar ca o mare parte dintre clienți sunt de-a dreptul disperați și că mare parte dintre bănci încă nu au înțeles gravitatea fenomenului. Sau că nu le pasă.

Și ce ar putea face statul? Mai ales după ce am sugerat ca a legifera conversia forțată este contrar preceptelor pieței libere.

Ei bine, ar putea legifera altceva.
Orice contract de bun simț presupune împărțirea atât a riscurilor cât și a beneficiilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci putem bănui partea care se bucură doar de beneficii fără a-și fi asumat și o parte din riscuri că a făcut abuz de puterea sa sau că a avut parte de „informații privilegiate”. Ori exact asta este treaba statului, să se asigure că cei puternici nu abuzează de forța lor în detrimentul oamenilor de pe stradă. Așa se justifică, de altfel, și intervenția justiției în cazul comisioanelor considerate a fi fost abuzive.
Făcand analiza risc/beneficii constatăm că clienții și-au asumat, implicit sau explicit, volatilitatea cursului valutar, a ratelor dobânzilor cât și volatilitatea prețurilor de pe piața imobiliară în timp ce băncile doar pe primele două.
Cu toate că băncile își trimit experții evaluatori înainte de a acorda orice credit cu garanții imobiliare și apoi aplică niște corecții zdravene asupra „valorii de piață” înainte de a accepta un imobil ca garanție pentru un credit ele nu își asumă nici o responsabilitate în această privință. Clientul n-are decât să plătească cât s-a angajat cu toate că obiectul în sine n-ar mai merita să fie scos de sub gaj pe când banca nu-și asumă în nici un fel posibilitatea ca obiectul acceptat ca garanție să fi suferit o depreciere în timp.

Ei bine exact aici ar putea interveni legiuitorul.
Ideea falimentului personal e bună dar s-ar putea să fie prea devreme pentru România zilelor noastre.
În schimb ar putea fi introdusă regula că băncile nu mai pot urmări debitorii pentru sumele rămase restante după executarea și valorificarea garanțiilor imobiliare.

Să vezi atunci flexibilitate din partea băncilor în privința renegocierii condițiilor creditului dar și grija lor atunci când vine vorba despre valorificarea cât mai buna a imobilelor preluate de la datornici.

Pentru cei ce locuiesc pe Luna voi face un scurt rezumat.
800 de fosti si actuali elevi ai liceului au facut un grup pe Facebook, loc in care si-au varsat naduful acumulat in timpul vietii de licean. Unii dintre profesori s-au simtit jigniti de modul ‘frust’ in care au fost exprimate aceste ‘frustrari’. Ca urmare o parte dintre elevi au ‘suferit consecinte’. ‘Asistenta’ este profund dezbinata.

Unul dintre cele mai pertinente comentarii asupra subiectului, cu toate ca destul de pasional si pe alocuri partinitor, mi se pare cel facut de presedintele Consiliului National al Elevilor, Horia Onita. Iata un scurt fragment:

“Educaţia centrată pe elev, educaţia fundamentata pe principii de răspundere publică şi de reprezentativitate, aşa cum stipulează şi art. 3 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011 vor rămâne doar utopii până în momentul în care se va înţelege că profesorul şi elevul din România sunt parteneri ai aceluiaşi sistem, şi nu subordonaţi unul altuia.”

Acesta este un bun punct de pornire pentru a intelege ce se intampla.

Pentru ca tabloul sa devina cu adevarat inteligibil trebuie sa ‘marim cadrul’ pana cand reusim sa cuprindem si pe cel de al treilea mare actor al acestei drame. Si anume “publicul”, format in cea mai mare parte din “rude/parinti”.

Rude si parinti nu doar ale elevilor ci si ale profesorilor!

Sa vedem ce cred unii despre ceilalti.

Parerea unora dintre elevi fata de o parte dintre profesori rezulta din pozele si comentariile deja publicate in presa.

Parerea majoritara a profesorilor despre respectivii elevi rezulta din ‘sentintele’ primite de acestia.

Parerea parintilor elevilor despre profesori rezulta foarte clar din lefurile primite de profesori. Destul de indirect, intr-adevar, dar pana la urma noi, cetatenii, prin vot, suntem cei care am tot hotarat destinul acestei tari. Adica noi suntem cei care am adus la putere generatii dupa generatii de politicieni care nu au reusit sa reorganizeze invatamantul.
Tot noi, parintii, suntem cei care discutam ‘fara perdea’ despre subiectul asta. Atat in familie, in fata copiiilor, cat si in media.
“Invatamantul romanesc produce tampiti”.
“Profesorii sunt corupti”.
In conditiile astea chiar ne asteptam ca odata ajunsi elevi copiii or sa nutreasca vre-un mare respect pentru ‘cadrele didactice’?

Parerea parintilor despre proprii lor copii rezulta din toate cele de mai sus.
Daca ne-ar fi pasat cu adevarat de ei faceam in asa fel incat sa le lasam mostenire o tara in stare de functionare si nu o vaca atat slaba din cauza mulsului excesiv la care a fost supusa incat abia mai sta in picioare.
Daca ne pasa cu adevarat faceam in asa fel incat sa avem timp si pentru ei. Degeaba le luam telefoane performante cu care sa faca poze in timpul orelor si calculatoare cu care sa ‘aranjeze’ acele poze si sa le puna pe Internet daca atunci cand ajungem acasa suntem atat de sleiti de puteri incat nu ne mai pasa de nimic.

Copiii nostri au nevoie de sufletul nostru mai mult decat de banii nostri.
Copiii nostri au nevoie de educatie, nu doar de informatie bruta. Iar educatia nu poate veni nici de la parinti spetiti de munca si nici de la profesori flamanzi, rupti in spate sau preocupati mai mult de meditatii decat de orele de la scoala.

Ce parere au copii nostri despre noi?
O sa vedem peste vreo douazeci de ani cand ne va veni vremea sa iesim la pensie.
Si nu va ganditi ca veti fi strans destui bani pana atunci incat nu veti mai avea nevoie de ajutorul lor.
Degeaba toti banii din conturi daca copii nostri se vor fi dus sa-i ‘stearga la cur’ pe batranii din vestul Europei sau de aiurea.

Banii nu valoreaza nimic daca nu sunt pusi in miscare de niste oameni suficient de calificati din punct de vedere profesional incat sa poata tine o economie in carca si suficient de educati incat sa isi dea seama ca o tara corupta nu poate supravietui prea multa vreme.

http://adevarul.ro/locale/oradea/scandalul-pozelor-porno-liceul-elita-cluj-reactia-dura-consiliului-elevilor-singurii-trebuie-anchetati-caz-tocmai-profesori-1_54f2ff6f448e03c0fd1af44f/index.html#
http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/replica-elevului-cluj-dat-afara-postari-porno-facebook-despre-profesori-liceul-Sincai-auschwitz-Scolar-contineau-mesajele-liceenilor-1_54f0740f448e03c0fd0b002b/index.html
http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/scoala-noastra-chiar-scoate-tampiti-1105168
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16399007-profesorii-corupti-sunt-stapanii-sau-capusele-educatiei.htm

N-am reusit niciodata sa termin ‘In Numele Trandafirului’ si cu atat mai putin orice alta carte a lui.

Pe vremea cand facea furori mi-a cazut in mana o ‘cronica/critica’ in care cineva explica pe larg ca Eco a vrut doar sa faca o demonstratie despre cum un mesaj poate fi construit pe mai multe paliere si cat de mirat a fost de succesul de librarie al cartii sale.

Am inceput-o si eu, de curiozitate.

Dupa cateva zeci de pagini m-am oprit. De ce sa ‘ma mai chinui’ daca tot stiu cum ‘se termina’?

Dar ideea de mesaj multistratificat a ramas ascunsa undeva in mintea mea si de atunci incerc sa ‘vad’ ce se afla ‘in spatele’ ‘spunerilor’ care imi ajung la ureche.

Azi dimineata am gasit un banc in e-mail.

“Un tigan prinde pestisorul de aur, il roteste pe toate partile si nu stie ce sa faca cu el.

Pestele nu mai rabda:

– Hai, ma omule, pune-ti o dorinta?

– Ce fel de dorinta?

– Pai cum sa-ti explic… Spre exemplu, ieri m-a prins un om si m-a rugat sa-i dau 1.000.000.000 de euro si eu i-am indeplinit dorinta. Tu ce vrei?

– Adresa lui.. “

Bancul asta spune extrem de multe despre cei care il ‘colporteaza’ si foarte putine ‘noutati’ despre tigani.

Da, unii dintre ei fura. Si dintre români. Asta stim cu totii.

Numai ca din bancul asta rezulta altceva. O convingere atat de gresita incat e greu de explicat perpetuarea ei.

Si anume aceea ca tiganii ar fi tâmpiti.

Eu unul nu am văzut încă hoți tâmpiți. Mărginiți da. Trebuie să fii ușor mărginit să nu pricepi ca până la urmă deciziile tale vor avea niște repercusiuni, că vei suferi niște consecințe pentru alegerile pe care le faci.

Și totuși hoți de-a dreptul tâmpiți … nu merge.

Ori trebuie sa fii tâmpit de-a binelea ca atunci cand cineva spune ca iti poate da un milion de euro, scuze, un miliard – 1.000.000.000 !!!! – tu să ceri doar adresa de unde l-ai putea, eventual, fura.

Nu prea se potrivește cu istoria. Având în vedere condițiile în care au reușit sa supraviețuiască, țiganii nu au cum să fi fost tâmpiți. Oarecum ‘relaxati’ cu privire la ce inseamna ‘proprietate privata’… poate. Tâmpiti?… în nici un caz!

Poate ca asta e ‘mesajul’ real al bancului. Traim alaturi de cateva sute de ani dar nu ne intelegem cu adevarat intre noi.

Inca nu “convietuim”!

Astazi dimineata am gasit o invitatie pe FB din partea ‘Opriti finantarea cultelor religioase’.
Vineri, 6 Februarie, mare adunare populara la care cei interesati isi vor putea manifesta opozitia fata de faptul ca toti contribuabilii romani, indiferent de convingerile lor spirituale, sunt obligati sa finanteze, prin intermediul impozitelor platite dar si pe alte cai, mai subtile, activitatea cultelor religioase ‘recunoscute de stat’.
Intentionez sa particip.

Inainte de a lua aceasta hotarare am ‘rasfoit’ un pic pagina de pe ‘reteaua de socializare’. Chiar daca sunt de acord cu idea centrala a actiunii inainte de a ma alatura unui ‘grup de actiune’ simt nevoia de ma informa, cat de putin, cu privire la ce se intampla acolo.
Cu ocazia asta am aflat ceva care m-a ‘dat pe spate’.
Prin hotararea de guvern numarul 647/27 August 2013 religia a devenit ‘serviciu public esential prestat de unitatile administrativ-teritoriale’.

Sunt multe lucruri de discutat aici, inclusiv ideea in sine.
N-am sa intru in adancimea problemei acum. Nu atat ca nu am timpul necesar – astazi e inca 1 Ianuarie – ci pur si simplu pentru ca ceva striga atat de tare in aceasta hotarare de guvern incat nu ma pot concentra.

Actul normativ este de fapt o completare adusa Ordonantei “de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale” si prin aceasta hotarare “Se aprobă Lista serviciilor publice esenţiale fără de care unităţile administrativ-teritoriale, aflate în situaţie de criză financiară sau insolvenţă, nu pot funcţiona, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
In aceasta lista se regasesc si ‘serviciile religioase’, cu anumite limitari, e adevarat. Alaturi de, printre altele, ‘interventia in cazuri de urgenta’, ‘sanatatea’ si ‘producerea, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat’.

Aha. Deci primariile, chiar si cele aflate in insolventa, nu pot functiona fara sa asigure niste servicii publice. Pana aici totul are o anumita logica. Si probabil ca banii necesari vor proveni de la bugetul statului, sau mai precis din fondul de urgenta al Guvernului.

Dar ce te faci daca ‘unitatea administrativ-teritoriala’ respectiva nu ‘furniza’, inainte de a intra in insolventa, unele dintre serviciile de mai sus? Cu interventia in caz de urgenta e clar. Intra si in atributiile primarului. Macar organizarea ei daca nu si interventia propriu zisa. Dar ce te faci cu sanatatea, de exemplu? In cate comune dispensarele nu mai au nici macar o asistenta, daramite medic. Si in cate comune s-au inchis, de tot, scolile? Ce vor face toate aceste ‘unitati administrativ-teritoriale’ atunci cand vor intra in insolventa? Acum vad ca nu le intreaba nimeni de scoli sau de dispensare! Dar atunci? Atunci cand aceasta hotarare de guvern le va cere imperios sa asigure acea lista de servicii? Si mai ales cum vor reusi sa ‘produca, transporte, distribuie si furnizeze energie termica in sistem centralizat’? In conditiile in care articolul 71 litera b din Ordonanta de Urgenta 46/2013, cea care a stabilit ca trebuie sa existe o lista cu servicii asigurate in mod obligatoriu si ca aceasta lista va fi specificata prin hotarare de guvern, interzice in mod expres infiintarea de “noi servicii sau instituţii publice de interes local sau judeţean” atunci cand unitatea administrativ teritoriala intra in insolventa. Adica atunci cand intra sub incidenta … si trebuie – incepand de atunci?!? – sa asigure serviciile de pe lista…

Aha din nou.
Avem o OUG care hotaraste ca in situatie de insolvabilitate toate ‘unitatile administrativ-teritoriale’ sunt obligate sa asigure niste servicii publice si ca aceasta lista va fi aprobata prin hotarare de guvern. Logica demersului ar fi fost ca aceasta lista sa cuprinda un minim absolut – nu?!? – si prevederea clara ca chiar si furnizarea acestor servicii minimale se va face doar in cazul in care ele au fost disponibile inainte de intrarea in insolventa.
Stiu, sunt pricinos. Daca citesti, in ansamblu, atat ordonanta de urgenta cat si hotararea iar pe de-asupra iti folosesti bunul simt lucrurile devin clare. Dar nu ar fi fost mai bine ca aceste lucruri sa fie clare de la inceput?

Si mai ales, daca tot vorbim de bunul simt, n-ar fi mai bine sa lasam cultele religioase in afara actului de guvernare/finantare publica?

Dupa cum bine spune preotul Mihai Tanasescu “Pe de alta parte, am si o rezerva fata de aceasta decizie. Stiind bine ca lumea politica este o lume a negocierilor, unde interesele primeaza, nu sunt atat de naiv incat sa cred ca autoritatile mor de dragul religiei si au luat aceasta decizie total dezinteresat…..Cultelor li s-a dat ceva. Mult sau putin, inca nu mi-e clar. Ce li se cere in schimb, ma intereseaza deopotriva.”

Oare cat mai trebuie sa treaca pana vom renunta la genul asta de politica ‘tranzactionala’ – “da-mi sa-ti dau” – si vom trece la ‘politica mare’? Cea care are in vedere armonizarea intereselor tuturor actorilor sociali? Cand vor oare intelege cei aflati, temporar si intamplator, ‘deasupra’ ca indiferent de cat de ‘mascat’ isi trag spuza pe turta lor pana la urma ‘adevarul iese ca untdelemnul la iveala’ si ca ciclul asta de pacaleli reciproce este de fapt un cerc vicios in care ne invartim cu totii ca niste bezmetici?

Lumea de rand, masa de votanti, a dat un semnal puternic ca s-a cam prins cum sta treaba. Nu neaparat prin persoana celui trimis la Cotroceni ci prin prezenta masiva la vot! Acum e randul ‘politicienilor de meserie’.
Iar rateul nu mai este o optiune.
Am auzit aseara un analist politic care spunea ca Iohannis a starnit multa asteptare din partea populatiei si ca ar fi foarte grav daca nu si-ar indeplini toate promisiunile, chiar si pe cele implicite.
Daca aceasta opinie, pe jumatate adevarata, va prinde radacini in forma asta atunci inseamna ca societatea romaneasca, in ansamblul ei, nu s-a maturizat inca.
Iohannis este doar un om. A fost ales nu doar pentru ca a promis ceva, fie si implicit, ci pentru ca simbolizeaza – inca – acel ceva. Daca ‘politicienii de profesie’ nu inteleg acest lucru si nu se apuca ei isisi sa transpuna in viata mesajul extrem de puternic venit dinspre alegatori atunci nu doar Iohannis, ca persoana politica, va avea de suferit. Ci noi toti, inclusiv persoanele fizice care constituie clasa politica. Crizele majore sunt extrem de periculoase pentru toata lumea, inclusiv pentru cei care isi inchipuie ca pot profita de ele. Exemplul anarhistilor rusi este primul care imi vine in minte. Urmeaza lista extrem de lunga a dictatorilor care s-au perindat prin intreaga istorie a secolului XX si din care aproape niciunul nu a sfarsit cu bine.

Doar in sensul acesta ‘religia’ este un serviciu public prestat si de ‘unitatile administrativ-teritoriale’.
‘Religie’ vine de la ‘reliegare’. ‘A te uni cu’ in latina. Adica a forma o comunitate cu cei din jurul tau. A gasi o forma de cooperare pasnica. A gasi modalitatea prin care ‘lupta pentru supravietuire’ sa devina o concurenta pasnica in loc de un conflict permanent, indiferent de cat de bine camuflat o fi el.

‘Interesul poarta fesul’ este o vorba foarte inteleapta numai ca inainte de a o aplica ar fi bine sa vedem care sunt interesele noastre reale.
Eu cred ca interesul primordial ar trebui sa fie ‘supravietuirea’. Atat la nivel individual cat si, sau poate mai degraba, la nivelulul comunitatii largite care poarta numele de natiune.

impozite pentru medici

Tocmai de aceea ma intreb si eu impreuna cu anonimul de mai sus de ce nu scutim de impozite si industria medicala daca tot am scutit cultele religioase?
Sau, si mai bine, de ce nu le impozitam la fel pe amandoua?

religie in scoli

Tovarasul Pimen critica dur sentinta CCR prin care educatia religioasa din scoli devine cu adevarat optionala, adica daca familia isi doreste acest lucru il inscrie pe copil si nu invers – copilul este incris din oficiu iar familia n-are decat sa il retraga daca nu vrea ca ceea ce se preda la biologie si istorie sa fie contrazis de ceea ce se preda la religie. Deosebirea este evidenta!
Mai bine tacea. Si nu doar pentru ca tinea slujbe inca de pe vremea cand fiecare serviciu divin se termina cu o rugaciune pentru ‘tovarasul’.
Inainte de a ma apuca de scris am cautat pe net sa vad si eu ‘ce fel de salam a mancat inainte de ’89’. Las la o parte faptul ca justitia a consfintit calitatea de turnator a tovarasului Pimen – ‘tovaras de drum’ vreau sa spun.
“IPS Pimen a îndeplinit câteva misiuni peste hotare: în cadrul Arhiepiscopiei misionare ortodoxe Române din Statele Unite și Canada (1977), la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim (1978-1979), membru în câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici.” Biserica ortodoxa n-a fost niciodata ‘misionara’ si s-a apucat de prozelitism chiar pe vremea comunistilor si tocmai in America… Oare cat de prosti ne cred astia?

Sa revenim totusi la ‘educatie’.
Toata lumea se plange ca invatamantul este subfinantat. Si atunci de ce sa mai platim un profesor care sa ce? Catehism se face in mod normal la biserica, pentru cine vrea, iar la scoala exista dirigentie si ore de ‘educatie civica’. Ce treaba mai are profesorul de religie?

Si cu asta ajungem la o problema cu adevarat grava.
Sectia de pediatrie a spitalului din Tulcea este tinuta in viata, deocamdata, de voluntari, tocmai pentru ca nu vrea nimeni sa se angajeze acolo din cauza salariilor foarte mici.Cica nu sunt mai multi bani la buget pentru sanatate. Dar pentru popi si pentru biserici sunt? Si pentru profesorii de religie?

Ca sa lucrez cu materialul clientului si nu cu cifre ‘propagandistice’ am cautat punctul de vedere al patriarhiei.
0.4% din buget pentru cultele religioase si 7700 de profesori de religie platiti de ministerul Educatiei.
Asta se intampla in 2013.
O fi mult, o fi putin?
Incercand sa vad ce inseamna acesti 0.4% din buget, mentionati intr-un comunicat al patriarhiei citat de doxologia.ro, am constatat o chestie extrem de interesanta. Foarte multe alte surse, nu pot sa spun toate pentru ca nu am rascolit tot netul, evident, mentioneaza doar 0.2% pentru culte… Necunoscute sunt caile domnului dar presupun ca o fi stiind ‘doxologia’ ceva…
In sume concrete, cei care vorbesc despre 0.2% din buget mentioneaza 0.487 miliarde, adica 9% din bugetul ministerului sanatatii sau 2.1% din bugetul casei de sanatate. Iarasi, o fi mult, o fi putin? Dar de ce sa fie?
In loc sa dam ‘atentii’ medicilor hai sa dam, cine vrea, cate o contributie ‘la biserica’ iar bugetul primit de departamentul cultelor sa se duca, aproape in intregime, la ministerul sanatatii! Ce ziceti de chestia asta? Si sa intretinem de la bugetul statului doar acele lacasuri bisericesti care au o importanta istorica sau culturala reala. Manastirea Putna, de pilda. Sau Voronetul. Dar cam atat, nu si bisericile aparute ca ciupercile dupa ploaie la umbra blocurilor ‘comuniste’…
Mai raman cei 7700 de profesori de religie. Tot cam atatia cat profesorii din invatamantul profesional, adica 8700.
Parca asta era una dintre problemele noastre, nu? Ca prea multi dintre absolventii sistemului romanesc de invatamant termina scoala fara sa stie sa faca ceva practic.
Ce-or sa invete copii nostrii din toata chestia asta? Ca inaltele fete bisericesti se roaga pentru oricine se intampla sa fie la putere dar cu conditia sa le fie lor bine? Si ca atunci cand interesele lor sunt in pericol pot pune in discutie chiar si hotararile uneia dintre cele mai inalte instante ale tarii?
O alta hotarare recenta, a Curtii Supreme de data asta, statueaza faptul ca medicii platiti de stat sunt functionari publici. De acum incolo orice ‘atentie’ primita de la un pacient recunoscator poate fi considerata mita. Cam acelasi lucru este valabil si pentru profesori. Pentru preoti nu… In afara de leafa pe care o iau de la stat acestia taxeaza orice ‘serviciu’ prestat. Pentru o parte din sumele primite dau chitanta, pentru altele nu. Vrei sa ti se citeasca numele in biserica, tie sau vreunei rude sau prieten? Marca banul. Te insori sau iti botezi un copil? Sari la cap. Ai murit si nu mai poti contribui la bunul mers al bisericii? Nu-i nimic, platesc rudele tale daca vor sa fii ingropat ‘crestineste’… Ce-o fi crestinesc in toate astea, numai Dumnezeu stie….
Si inca o chestie. Nu exista comuna sau sat mai mare care pe linga biserica sa nu aibe si cate o casa parohiala. De cele mai multe ori construita si ingrijita prin grija comunitatii. Cred ca asta este una dintre explicatiile pentru faptul ca aproape toate comunitatile rurale au cate un preot iar multe dintre ele chiar doi sau trei. In schimb, prea multe dintre ele nu au medic si nici invatatori. Sa ne mai miram ca tinerii nu vor sa mai stea la tara si ca batranii de acolo mor cu zile? Nu este si asta o forma prin care comunitatile insile se condamna pe sine la pieire? Poate ca o fi intr-adevar potrivit sa ne pregatim pentru viata de apoi, dar n-ar fi mai bine sa traim cu adevarat inaite de asta? Sanatosi si educati, nu doar pocaiti?

“România are cea mai ridicată rată cumulată a contribuţiilor sociale plătite de angajatori şi angajaţi din regiune, de 55% din salariu, ceea ce poate favoriza munca la negru, cu efect negativ asupra veniturilor colectate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM).”

Stirea zilei din domeniul economic in Romania este ca platim cele mai mari contributii sociale din aceasta parte a Europei si ca rata mare a taxelor are un efect negativ asupra veniturilor colectate.
Aha, a descoperit si Banca Mondiala ca pe lumea asta exista apa calda. Mai are un pic si observa ca unii practica mersul pe jos…

Dar hai sa vedem partea plina a paharului. Daca ii incurajam poate inteleg si ce se intampla in jumatatea cealalta … care e adevarata problema a taxelor mari.

Cu cat acestea sunt mai mari SI consensul social cu privire la plata lor este mai slab cu atat existenta acestor taxe distorsioneaza extrem de grav intreaga viata sociala a unei tari.
Da, ati citit bine. Intreaga viata sociala este afectata, nu doar cea economica. Totul. Economia, politica, viata de zi cu zi a fiecaruia dintre cei care traiesc in acea societate.

E adevarat ca exista tari in care taxele sunt mari si unde oamenii sunt in general multumiti. Scandinavia, Germania, chiar si Franta pana nu de mult…
Chestia e ca in tarile alea cetateanul contribuie foarte mult la ‘bugetul tarii’ numai ca acolo primeste inapoi sub forma de servicii sociale aproape tot ce a platit ca taxe. Drumurile sunt ca in palma, politia functioneaza, invatamantul si sanatatea ofera servicii de calitate iar politicienii nu (prea) fura si in orice caz atunci cand sunt prinsi o incurca rau de tot. In conditiile astea cei mai multi dintre contribuabili isi platesc taxele relativ de buna voie iar cei care incearca sa insele sunt prinsi destul de repede. Aproape nimeni nu este avantajat in mod nejustificat.

In tarile in care serviciile sociale nu sunt de calitate dar unde taxele sunt mari – la noi de pilda – apare un cerc vicios. Contribuabilul de rand, care nu se simte aparat/ajutat de stat, are un dispret suveran fata de ideea de a plati ceva catre stat: ‘de ce, sa se ingrase aia?’. In conditiile astea fentarea fiscului devine un sport national si nimeni nu mai sesizeaza adevaratul pericol: cei care reusesc sa nu plateasca taxele si sa nu fie prinsi au un mare avantaj competitiv fata de ceilalti. Daca TVA-ul este de 24% si reusesti sa nu-l platesti atunci tu poti sa mergi cu o marja negativa de 14% si la sfarsitul anului sa ramai totusi cu un profit de 10% din cifra de afaceri…(bine, calculul nu este foarte exact dar ati priceput ce vreau sa spun) Nu e rau de loc, nu?
Si daca tot nu platesc TVA-ul ce rost mai are sa angajez muncitorii ‘cu carte de munca’? Ar insemna ca sunt tampit, nu? Daca n-am TVA de platit inseamna ca n-am produs nimic si atunci de ce as avea nevoie de muncitori?

In conditiile astea cum sa concureze cu mine cei care isi platesc toate taxele? Poate doar daca or fi de doua-trei ori mai eficienti decat mine… precum si un pic naivi… Iar eu o sa ma descurc daca vin niste controale… ca am de unde…iar angajatii de la stat au niste salarii de mizerie…  de unde bani la buget pentru lefuri daca nu-si plateste nimeni taxele?

Aveti impresia ca asta mai este economie de piata libera?

Ce nu inteleg eu e cat mai dureaza pana intelegem ca in conditiile astea absolut toti avem numai de pierdut. Inclusiv cei care, doar aparent, profita acum si isi umplu buzunarele de bani. Copii lor tot in scolile astea proaste invata, isi rup masinile in aceleasi gropi ca si ‘fraierii’ iar daca au nevoie de o operatie ceva trebuie sa se duca tocmai pana la Viena…

Cand eram mic am citit povestea asta sub o alta forma.
Astazi am gasit-o in mail.
Sa fie oare o coincidenta cu ce se intampla acum?

“De aici s-au inspirat românii !

Targovetul cu mere.

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:

“Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.

Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră văzu un târgoveţ ce vindea într-adevăr mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.

“Trebuie să fie tare bune merele alea” , îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:

“Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:

“Uite patru galbeni , du-te şi cumpără mere”.

Paharnicul se adresă , la rândul său , stolnicului:

“Poftim trei galbeni , de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.

Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:

“Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut.

Întors la şeful său , străjerul se lăudă:

“Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic:

“M-am târguit şi , cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.

Stolnicul – repede la paharnic:

“Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:

“Iată , cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:

“Măria ta , iată , am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii , muşcă dintr-un măr şi cugetă:

“Hmmm. Cinci mere pentru cinci galbeni. scump, foarte scump!

Şi, cu toate acestea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători.

Înseamnă că lumea o duce bine, are bani.

Ia să măresc eu birurile!”

Reverse engineering e o chestie care poate fi facuta si in industria comunicarii, nu doar in manufacturing.

Acu’ vreo cateva zile nevasta-mea m-a intrebat:
‘Mai tii minte reclama aia de la FNI, ‘Dormi linistit’?’
‘Cea care m-a facut sa cred ca aia ne luau de prosti si care m-a convins sa scot banii de acolo? Da, o tin minte. Da’ ce ti-a venit?’
‘Pai tu n-ai vazut ce reclame se fac acum la Credit de nevoi personale? Sau alea in care e vorba despre Amanarea inevitabilului ? BNR-ul a redus dobanda la 4% pe an si astia vor sa vanda credite cu DAE de 14.9%? Adica cu un ‘spread’/’adaos comercial’ de 10.9 %? Ce parere au astia despre clientii lor? Sau se adreseaza doar ‘zapacitilor’?
‘Depinde cum vrei s-o iei…Creditul ala despre care vorbeai tu, cel cu DAE de 14.9% vad ca se adreseaza direct unora care au nevoie de refinantare.  Daca au folosit prea des cardul de credit … 14.9% e mult mai bine decat 22.8%, dobanda de pe un card de credit de la aceiasi banca…’
‘Bine, intr-un fel ai dreptate…Numai ca exista tot felul de carduri de cumparaturi cu 6 sau 12 rate fara dobanda… si atunci de ce sa te bagi la un credit, indiferent de dobanda?…0% e mult mai bine decat 14.9% care e intr-adevar mai bun decat 22.8% dar de ce sa platesti dobanda daca se poate si fara… Am revenit de unde am plecat, astia incearca sa momeasca fraierii…’
‘Poti sa o iei si asa… Pe de alta parte nu era regula aia ca inainte de a da un credit bancherul trebuie sa se asigure ca creditatul este in stare sa inapoieze banii? Pai daca te apuci sa cauti fraieri ca sa le dai cu tot-din-adinsul bani cu imprumut …si la o dobanda atat de mare incat pare de pe alta lume… pana la urma asta inseamna ca strategia ta de business este cel putin dubioasa…’

Din momentul acela al discutiei am inceput sa ma gandesc la reverse engineering.

Daca analizezi un mesaj poti afla multe lucruri.
Ce vrea celalalt sa comunice, la primul nivel.
Care este publicul tinta si cam care este parerea comunicatorului despre publicul sau tinta – din modul in care este formulat mesajul si din strategia de difuzare a acestuia. Asta ar fi al doilea nivel.
Care este parerea acelui public tinta despre el insusi! Sa nu uitam ca inainte de difuzare mesajele se verifica, in focus grupuri de pilda. Iar daca ajung sa fie difuzate inseamna ca respectivele mesaje au trecut de faza focus grupurilor. Mai mult, pe masura ce sunt difuzate li se masoara impactul si eficienta. Iar faptul ca unele sunt difuzate mai multa vreme inseamna ca acele mesajel e sunt receptate bine, cel putin de publicurile lor tinta. “Mici de la McDonald’s” e atat de popular incat face cariera pe internet. Nu ma credeti? Faceti o cautare pe Google si vedeti cata reclama este ‘vanduta’ cu ajutorul acestui clip publicitar postat pe o gramada de site-uri. Iar asta nu inseamna nimic altceva decat ca printre noi sunt suficient de multi oameni care se recunosc cu mandrie …”Ia da ma sa vedem exact…Zici ca sunt la varu-miu  in curte…Bine patrunsi, mustar cat trebuie… Fii atent, gustul il face pe mic ma!… Ce e bah, ne grabim?” Asta ar fi al treilea nivel.
Cat de disperat/nepasator este cel care comunica! La un moment dat ar trebui ca cel care initiaza o campanie de comunicare sa se intrebe cam ce efect are campania lui la un nivel mai general, nu doar la nivelul publicului tinta al acelei campanii. De exemplu McDonald, care la nivel mondial a inceput sa isi modifice usor usor imaginea, ar trebui sa se intrebe cam ce parere are intreg poporul roman despre faptul ca este personificat printr-un sofer obraznic care ii fura sandvisul ajutorului sau dar care nu e in stare sa-si friga proprii sai mici, ii evoca cu mare placere pe cei ai ‘varului’… UniCredit Tiriac ar trebui sa-si faca un serios examen de constiinta referitor la cum adica sa-i dai cuiva bani cu credit daca acea persoana se gandea serios sa amane nasterea sau bacalaureatul copilului sau… Oare cata vreme vor mai accepta clientii Bancii Transilvania sa fie leganati de ‘zanul din poveste’?… Sau poate ca aici vorbim deja despre deontologia caselor de publicitate care ar trebui sa atraga atentia clientilor lor asupra acestor ‘amanunte’? Or fi si ‘publicitarii’ atat de disperati dupa comenzi incat nu le mai pasa nici lor de nimic?

Sa fie oare o explicatie mult, mult mai simpla? ‘Ei’ ne iau pe noi de prosti iar noua nu ne pasa pentru ca si noi ii luam pe ‘ei’ tot de prosti? Iar acesti ‘ei’ suntem de fapt tot ‘noi’? In functie de partea oglinzii pe care ne aflam la un moment dat?

%d bloggers like this: