Archives for posts with tag: Aici sunt banii dumneavoastra

Pertractarile intense care au loc in ultima vreme pe tema noului Cod Fiscal si pozitionarile diversilor actori politici si economici mi-au readus in atentie diferenta fundamentala dintre TVA si taxa pe stalp/supraacciza pe combustitbil.

Sumele colectate la buget din TVA sunt undeva la 58% din cat ar trebui sa fie pe cand taxa pe stalp si cea pe combustibil se incaseaza aproape in intregime.

De ce? Simplu. Stalpii si cantitatile de combustibil sunt foarte greu de ascuns. Si atunci taxele care li se adreseaza sunt usor de evidentiat si de perceput.

In schimb atunci cand vine vorba de TVA lucrurile pot fi complicate la nesfarsit. Nu sunt specialist in contabilitate dar nu e foarte greu sa pricepi notiunea de firma fantoma in carca careia sa pui TVA-ul neplatit dupa care sa o dizolvi. Nu poti face acelasi lucru si in cazul celorlalte doua taxe.

Si mai e o chestie. 24% e un procentaj enorm fata coeficientii de rentabilitate cu care se lucreaza acum. Iar acest lucru ofera un avantaj competitiv imens celor care reusesc sa fenteze fiscul in materie de TVA, in raport cu cei care il platesc. De voie sau de nevoie.
Haideti sa facem un experiment mental.
Sa presupunem ca avem o firma care are vanzari, nete, de 1 miliard de lei anual. Asta iseamna ca pana la sfarsitul anului ar fi trebuit sa plateasca TVA de 240 de milioane. Sa presupunem, in continuare, ca se hotaraste sa plateasca doar jumatate din suma. Ramane cu 120 de milioane. Dar are si cheltuieli suplimentare, de la contabili care sa aranjeze lucrurile pana atentii oferite celor care contribuie la bunul mers al lucrurilor. Sa presupunem ca aceste cheltuieli consuma jumatate din TVA-ul neplatit.
La sfarsitul ‘schemei’ firma respectiva tot ramane cu 60 de milioane de lei. ‘Curati’, in sensul ca nu mai trebuie sa plateasca impozit pe venit si apoi pe dividende. Asta corespunde unei eficiente economice de 6% pe an, ceea ce in conditiile actuale este excelent. Unii se chinuie sa obtina o asemenea performanta din activitatea de baza.

Concurentul acestei firme, un nou venit pe piata, are, fiind la inceput, doar 100 de milioane vanzari si inca nu si-a pus la punct schema de evaziune fiscala. Ca atare va plati tot TVA-ul.
Pentru ca este o firma mai mica si mai ‘nervoasa’ reuseste sa fie putin mai eficienta in activitatea de baza dar, per total – adica cu tot cu ce castiga prima firma neplatind tot TVA-ul, nu poate ajunge la performanta celui ‘harsit in rele’.
Oare cat va dura pana cand isi va pune la punct schema de evaziune? Cu toate ca pentru el va fi mai anevoios, tocmai pentru ca acesta din urma va avea la dispozitie doar 12 milioane de lei pentru a ‘organiza lucrurile’ – presupunand ca va actiona in aceiasi parametrii cu prima firma. Iar ipoteza de la care am plecat, ca o firma mai mica si chiar la inceputul activitatii reuseste sa fie mai eficienta decat una matura, amandoua actionand intr-un domeniu in care sunt volume mari de vanzari – aici apare tentatia mare in materie de fentare a TVA-ului – reprezinta un ideal destul de greu de atins.

Si uite asa se explica de ce in 2014 incasarile din TVA au scazut cu toate ca vanzarile au crescut. Pentru ca daca TVA-ul este suficient de mare chiar ‘merita’ sa nu il platesti.

Ce s-ar intampla daca TVA-ul ar scadea la 20%?

Pastrand premisa ca ‘intreprinzatorul’ e hotarat sa plateasca doar jumatate atunci firma cu vanzari de 1 miliard ar opri pentru ea 100 de milioane. Din care ar trebui sa ‘dea mai departe’ tot 60 de milioane, in situatii din astea nu prea poti miscora ‘contributiile’. Ar insemna sa ramana cu 40 de milioane. Tot o suma uriasa si sunt mari sanse ca cel putin un timp sa continue in aceasta maniera. Firmele mai mici, in schimb, ar fi puternic descurajate sa mai incerce sa puna pe picioare scheme de genul asta.

Am lasat pentru final o alta deosebire. Aceea ca taxa pe stalp este platita de firme din banii lor si abia dupa aceea transferata sub forma de costuri catre consumatori in timp ce TVA-ul si supraacciza sunt platite direct de consumatori si doar colectate de catre firme.

Advertisements

in 1 ianuarie 2016 intra in vigoare o taxa pentru depunerea deseurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tona

“In prezent nu se plateste nicio taxa de mediu pentru depozitarea deseurilor la groapa de gunoi, introducerea acesteia avand ca scop descurajarea depozitarii, a explicat ministrul Mediului.”

Pentru ca lucrurile sa fie clare, aceasta taxa se adauga la tariful perceput de operatorii gropilor de gunoi, tarif care se percepea si pana acum.

Pe de alta parte organizatiile ecologiste ne atrag atentia ca, cel putin la blocuri, oamenii sunt foarte putin interesati in selectarea selectiva a gunoiului – cea mai simpla cale spre transformarea acestuia intr-o materie prima utilizabila – din cauza existentei ‘ghenelor’ de gunoi. Adica a tevilor acelea groase in care locatarii blocurilor arunca la gramada tot ce nu le mai trebuie prin casa, fara nici un minim efort de selectare.

Cu alte cuvinte incercam sa stimulam transformarea gunoiului in materie prima instituind o taxa pana la urma insignifianta pentru cei care pot face cel mai mult in directia dorita.

Se poate si altfel.

Daca stam bine sa ne gandim invazia de gunoi provine in mare parte din ‘bucuria’ cu care consumam. Cei care vand incearca sa ne convinga sa cumparam cat mai mult pentru ca ei sa aibe castiguri cat mai mari iar noi cumparam mai multe lucruri decat avem cu adevarat nevoie tocmai pentru ca acest lucru ne creeaza o ciudata stare de bine. Pana la urma toate acestea au o foarte puternica legatura cu obsesia noastra pentru bani.

Ei bine, insusi principiul ‘poluatorul plateste‘ nu face decat sa intareasca aceasta obsesie. In momentul in care cel care polueaza are optiunea de a plati pentru a continua sa polueze s-ar putea ca el sa aleaga aceasta varianta. Si atunci nu am facut nimic. Daca problema este reala atunci ea trebuie rezolvata pana la capat iar daca nu este chiar atat de importanta incat nu merita rezolvata de ce sa mai zapacim lumea cu ea?

Revenind la ‘gunoiul nostru cel de toate zilele’ ce-ar fi daca in loc de taxa pe tona ar fi implementata obligatia cetatenilor si a colectorilor de gunoi sa il selecteze? Si n-ar fi greu de facut, daca am organiza lucrurile ca lumea.

In primul rand ar trebui ca acest serviciu municipal sa nu mai fie platit direct de gospodarii catre colectori ci de catre primarii. Din impozitul local care ar putea fi ajustat in acest sens.
Primariile ar urma sa scoata la licitatie inversa atat colectarea gunoiului cat si salubrizarea strazilor. Pe portiuni, in cazul oraselor mari, si pe termene fixe, bineinteles. Iar proprietatea asupra gunoiului va urma sa treaca de la cel care a generat deseurile la compania care il colecteaza in momentul in care a fost scos pe strada.
In felul acesta colectorii vor putea sa vanda catre reciclatori mare parte din gunoi si chiar sa foloseasca fractia combustibila pentru generarea de apa calda/caldura. Tocmai de aceea vor insista chiar ei pentru ca gunoiul sa fie selectat de la inceput.
In ceea ce priveste gospodariile si acestea vor fi direct interesate in respectarea regulilor tocmai pentru ca altfel vor ramane cu gunoiul in curte.

Daca stam bine sa ne gandim tot la bani am ajuns numai ca in aceasta situatie nu mai exista varianta ‘de scapare’ pentru cei care nu au ‘chef’ sa selecteze gunoiul.

Iar faptul ca nu vor mai exista contracte individuale va avea si alte efecte pozitive. Gospodariile individuale nu vor mai trebui sa-si bata capul cu ele si atunci nu vor mai fi tentate sa duca gunoiul ‘pe camp’ iar colectorii nu vor mai putea sa justifice neridicarea gunoiului, daca acesta a fost selectat conform regulilor stabilite.

Au trecut 5 luni de când explozia cursului de schimb leu-franc a scos, încă o dată, la iveală faptul că sistemul bancar a lansat pe piaţă un produs toxic din dorinţa de a acumula profit maxim de pe urma cetăţenilor, în ciuda riscurilor pe care acest produs le presupunea. Deşi riscurile au fost cunoscute de către instituţiile bancare şi BNR, deşi sunt vinovate de dezinformarea în masă a clienţilor, băncile sunt în continuare protejate de asumarea oricărei responsabilităţi, timp în care client, îi suportă toate costurile lăcomiei sistemului bancar: dobânzi majorate, rate dublate de evoluţia agresivă a cursului valutar, comisioane abuzive de risc valutar sau de administrare’, notează organizatorii protestului, într-un comunicat de presă.

Chestia asta seamăna foarte bine cu ‘eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod belește oaia!’

Organizatorii protestului vor să ne convingă de „inocența” celor care s-au „aruncat” la oferta, aparent irezistibilă, făcută de bănci – cărora li se reproșează „dezinformarea în masă a clienților”.

În realitate problema e ușor mai nuanțată.

În primul rând Isărescu a repetat până la saturație „luați credite în moneda în care aveți veniturile!”
Unii clienți au ales să le ia în franci elvețieni.

Aceștia pot fi împărțiți în două categorii.
Unii știau bine ce fac. Creditele în CHF erau oferite la o dobândă mult mai mică decât cele în Eur. Dacă respectivul client negocia un comision suficient de mic pentru restituirea anticipată și avea grijă să nu plătească comisioane enorme de administrare și de acordare a creditului afacerea ar fi putut fi una benefică pentru ambele părți.
A doua categorie a fost reprezentată mai ales de clienți relativ naivi și/sau lacomi. Voiau să ia un credit mai mare decât le-ar fi permite veniturile – ratele ieșeau prea mari dacă creditul ar fi fost exprimat în Eur iar dobânzile la lei erau enorme – așă că au acceptat ofertele făcute băncile care nu s-au gândit ce se vor face dacă rata de schimb va crește atât de mult în defavoarea clienților încât aceștia nu vor mai putea să plătească.
Și pentru că tot i-au prins la cotitură și au văzut cât de „disperați” erau clienții lor să-și cumpere „casele visurilor lor” atunci i-au împovărat și cu o droaie de comisioane enorme. Din nou, fără să se gândească deloc la „nu omorî găina cu oua de aur”!

Ce nu prea iau în calcul „analiștii” fenomenului – sau cel puțin nu prea vorbesc despre asta – este ce se întâmplă dacă cineva are un credit cu garanție imobiliară și nu mai poate plăti.
În America banca îți ia casa, o vinde, își oprește câți bani are de luat de la tine, îți dă restul – dacă mai rămâne ceva, și „la revedere”. Iar dacă între timp valoarea caselor a scăzut foarte mult și banca nu-și poate acoperi paguba… ghinion. Clientul nu mai are nici o treabă cu chestia asta.
La noi situația e alta. Dacă banca nu își acoperă ce are de luat prin executarea garanției atunci se întoarce înapoi la client și continua să îi ceară restul de bani.
Exact această situație a indus în conducătorii băncilor sentimentul de siguranță că lor nu li se poate întâmpla nimic. O dată semnat contractul clientul nu mai are scăpare. Acesta este și motivul pentru care băncilor le este groază de ideea introducerii conceptului de faliment personal.

Pe de altă parte și solicitările celor care nu mai pot efectiv răsufla de sub povara ratelor sunt cel puțin excesive. Dorința lor ca statul să legifereze conversia forțată la un curs ales de legiuitor – în favoarea clienților, bineînțeles – este contrară celor mai elementare precepte ale pieței libere… Dacă nu te-ai gândit bine înainte de a intra într-un contract n-ai decât să tragi consecințele…

OK, și atunci?

În orice piață funcțională există regula negocierii. Când apare o problemă care pune în pericol continuarea colaborării părțile caută să renegocieze clauzele înțelegerii iar arbitrul pieței, de obicei statul, are grijă ca situația să nu intre în blocaj.
În momentul de față este clar ca o mare parte dintre clienți sunt de-a dreptul disperați și că mare parte dintre bănci încă nu au înțeles gravitatea fenomenului. Sau că nu le pasă.

Și ce ar putea face statul? Mai ales după ce am sugerat ca a legifera conversia forțată este contrar preceptelor pieței libere.

Ei bine, ar putea legifera altceva.
Orice contract de bun simț presupune împărțirea atât a riscurilor cât și a beneficiilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci putem bănui partea care se bucură doar de beneficii fără a-și fi asumat și o parte din riscuri că a făcut abuz de puterea sa sau că a avut parte de „informații privilegiate”. Ori exact asta este treaba statului, să se asigure că cei puternici nu abuzează de forța lor în detrimentul oamenilor de pe stradă. Așa se justifică, de altfel, și intervenția justiției în cazul comisioanelor considerate a fi fost abuzive.
Făcand analiza risc/beneficii constatăm că clienții și-au asumat, implicit sau explicit, volatilitatea cursului valutar, a ratelor dobânzilor cât și volatilitatea prețurilor de pe piața imobiliară în timp ce băncile doar pe primele două.
Cu toate că băncile își trimit experții evaluatori înainte de a acorda orice credit cu garanții imobiliare și apoi aplică niște corecții zdravene asupra „valorii de piață” înainte de a accepta un imobil ca garanție pentru un credit ele nu își asumă nici o responsabilitate în această privință. Clientul n-are decât să plătească cât s-a angajat cu toate că obiectul în sine n-ar mai merita să fie scos de sub gaj pe când banca nu-și asumă în nici un fel posibilitatea ca obiectul acceptat ca garanție să fi suferit o depreciere în timp.

Ei bine exact aici ar putea interveni legiuitorul.
Ideea falimentului personal e bună dar s-ar putea să fie prea devreme pentru România zilelor noastre.
În schimb ar putea fi introdusă regula că băncile nu mai pot urmări debitorii pentru sumele rămase restante după executarea și valorificarea garanțiilor imobiliare.

Să vezi atunci flexibilitate din partea băncilor în privința renegocierii condițiilor creditului dar și grija lor atunci când vine vorba despre valorificarea cât mai buna a imobilelor preluate de la datornici.

Din lipsa de altceva Antena 3 a reincalzit o stire mai veche cu privire la veniturile PF Daniel.

Ocazie cu care mi-am adus aminte de ‘banii nu aduc fericirea ci Prea Fericirea’. OK, sa trecem peste…

Cautand o reactie a Patriarhiei cu privire la chestia asta am gasit urmatoarea precizare:

“În semn de recunoaştere şi apreciere a contribuţiei Cultelor religioase la viaţa spirituală, culturală şi socială a României, statul român acordă salarii conducătorilor Cultelor religioase recunoscute din România prin analogie cu cele ale demnitarilor de stat. Astfel, Patriarhul României este asimilat la salarizare cu Primul Ministru sau Preşedinţii Curţii de Conturi şi Curţii Constituţionale, dar nu cu Preşedintele României, aşa cum dezinformează Comisarul.ro.”

Hait! Si ceilalti sefi ai cultelor religioase recunoscute cum or fi platiti oare?

Conform legii cadru 284/2010 cu privire la salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice in Romania exista 110 clase de salarizare a celor care sunt platiti din bugetul de stat sau din cele locale. Presedintele Romaniei este sigurul ocupant (pe care am reusit sa il identific eu) al clasei ‘de top’ in timp ce din clasa 109 fac parte primul ministru, presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, presedintii curtilor Constitutionale, si de Conturi, Patriarhul BOR. Tot prin apropiere, clasele de salarizare 105 si peste, se afla vicepresedintii Camerelor si alte cateva functii din Parlament, membrii Guvernului alti cativa vicepresedinti de curti, etc., avocatul Poporului, primarul Bucurestiului … dar si inca 11 arhiepiscopi majori si mitropoliti, 16 arhiepiscopi si sefi de culte si 39 de episcopi/episcopi-vicari patriarhali. Toti cu lefuri de cel putin 13 ori mai mari decat minimul de incadrare.
Ca numar sunt undeva cam tot pe acolo cei din conducerea statului cu cei din conducerea cultelor religioase.

Trebuie sa fac o paranteza aici. Din aceasta trecere in revista lipsesc Presedintele Curtii de Casatie si Justitie si procurorii sefi ai diverselor Parchete precum si personalul diplomatic. N-am reusit sa-i gasesc ‘din prima’ si nici nu m-am chinuit prea tare pentru ca fac parte din alta zona – una care a inceput sa functioneze.

Dar abia de aici incolo incepe marea ciudatenie. Conform declaratiei patriarhiei, citata de Adevarul.ro
Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preşedinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajaţi, Preafericitul Părinte Daniel primeşte de la stat un salariu net de 7731 lei.

Ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştilor, având în subordine aproape 400 de angajaţi, el primeşte un singur salariu, nu două, şi anume de 6169 lei net, nu de la stat, cum afirmă tendenţios Comisarul.ro, ci din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor.”

Si tot conform declaratiei aceleiasi patriarhii: “orice donaţie financiară, pe care o primeşte personal, Patriarhul nu o reţine pentru sine, ci este îndreptată integral spre susţinerea activităţilor liturgice, sociale şi culturale ale Bisericii, oferindu-se donatorului iniţial chitanţă şi scrisoare de mulţumire.”

Buna treaba. Cei care lucreaza ‘la stat’ – si au cele mai mici lefuri din toata Europa asta – sunt fugariti de ANI daca intraznesc sa isi angajeze soacra la cabinetul de parlamentar sau daca sunt numiti in vre-un consiliu de administratie iar conducatorii cultelor religioase – platiti de la acelasi buget – pot incasa in conditii perfect legale cate doua lefuri. Ba mai au si posibilitatea de a alege ei insisi daca sa ‘dea mai departe’ sau nu donatiile pe care le primesc in exercitiul functiunii…

NB. Eu nu spun ca este bine ca parlamentarii sa isi angajeze soacrele sau ca primarii sa incalce legile in vigoare cu privire la incompatibilitati ci sustin sus si tare ca ar fi cazul sa facem o data ordine in societatea noastra.

Astazi dimineata am gasit o invitatie pe FB din partea ‘Opriti finantarea cultelor religioase’.
Vineri, 6 Februarie, mare adunare populara la care cei interesati isi vor putea manifesta opozitia fata de faptul ca toti contribuabilii romani, indiferent de convingerile lor spirituale, sunt obligati sa finanteze, prin intermediul impozitelor platite dar si pe alte cai, mai subtile, activitatea cultelor religioase ‘recunoscute de stat’.
Intentionez sa particip.

Inainte de a lua aceasta hotarare am ‘rasfoit’ un pic pagina de pe ‘reteaua de socializare’. Chiar daca sunt de acord cu idea centrala a actiunii inainte de a ma alatura unui ‘grup de actiune’ simt nevoia de ma informa, cat de putin, cu privire la ce se intampla acolo.
Cu ocazia asta am aflat ceva care m-a ‘dat pe spate’.
Prin hotararea de guvern numarul 647/27 August 2013 religia a devenit ‘serviciu public esential prestat de unitatile administrativ-teritoriale’.

Sunt multe lucruri de discutat aici, inclusiv ideea in sine.
N-am sa intru in adancimea problemei acum. Nu atat ca nu am timpul necesar – astazi e inca 1 Ianuarie – ci pur si simplu pentru ca ceva striga atat de tare in aceasta hotarare de guvern incat nu ma pot concentra.

Actul normativ este de fapt o completare adusa Ordonantei “de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale” si prin aceasta hotarare “Se aprobă Lista serviciilor publice esenţiale fără de care unităţile administrativ-teritoriale, aflate în situaţie de criză financiară sau insolvenţă, nu pot funcţiona, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
In aceasta lista se regasesc si ‘serviciile religioase’, cu anumite limitari, e adevarat. Alaturi de, printre altele, ‘interventia in cazuri de urgenta’, ‘sanatatea’ si ‘producerea, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat’.

Aha. Deci primariile, chiar si cele aflate in insolventa, nu pot functiona fara sa asigure niste servicii publice. Pana aici totul are o anumita logica. Si probabil ca banii necesari vor proveni de la bugetul statului, sau mai precis din fondul de urgenta al Guvernului.

Dar ce te faci daca ‘unitatea administrativ-teritoriala’ respectiva nu ‘furniza’, inainte de a intra in insolventa, unele dintre serviciile de mai sus? Cu interventia in caz de urgenta e clar. Intra si in atributiile primarului. Macar organizarea ei daca nu si interventia propriu zisa. Dar ce te faci cu sanatatea, de exemplu? In cate comune dispensarele nu mai au nici macar o asistenta, daramite medic. Si in cate comune s-au inchis, de tot, scolile? Ce vor face toate aceste ‘unitati administrativ-teritoriale’ atunci cand vor intra in insolventa? Acum vad ca nu le intreaba nimeni de scoli sau de dispensare! Dar atunci? Atunci cand aceasta hotarare de guvern le va cere imperios sa asigure acea lista de servicii? Si mai ales cum vor reusi sa ‘produca, transporte, distribuie si furnizeze energie termica in sistem centralizat’? In conditiile in care articolul 71 litera b din Ordonanta de Urgenta 46/2013, cea care a stabilit ca trebuie sa existe o lista cu servicii asigurate in mod obligatoriu si ca aceasta lista va fi specificata prin hotarare de guvern, interzice in mod expres infiintarea de “noi servicii sau instituţii publice de interes local sau judeţean” atunci cand unitatea administrativ teritoriala intra in insolventa. Adica atunci cand intra sub incidenta … si trebuie – incepand de atunci?!? – sa asigure serviciile de pe lista…

Aha din nou.
Avem o OUG care hotaraste ca in situatie de insolvabilitate toate ‘unitatile administrativ-teritoriale’ sunt obligate sa asigure niste servicii publice si ca aceasta lista va fi aprobata prin hotarare de guvern. Logica demersului ar fi fost ca aceasta lista sa cuprinda un minim absolut – nu?!? – si prevederea clara ca chiar si furnizarea acestor servicii minimale se va face doar in cazul in care ele au fost disponibile inainte de intrarea in insolventa.
Stiu, sunt pricinos. Daca citesti, in ansamblu, atat ordonanta de urgenta cat si hotararea iar pe de-asupra iti folosesti bunul simt lucrurile devin clare. Dar nu ar fi fost mai bine ca aceste lucruri sa fie clare de la inceput?

Si mai ales, daca tot vorbim de bunul simt, n-ar fi mai bine sa lasam cultele religioase in afara actului de guvernare/finantare publica?

Dupa cum bine spune preotul Mihai Tanasescu “Pe de alta parte, am si o rezerva fata de aceasta decizie. Stiind bine ca lumea politica este o lume a negocierilor, unde interesele primeaza, nu sunt atat de naiv incat sa cred ca autoritatile mor de dragul religiei si au luat aceasta decizie total dezinteresat…..Cultelor li s-a dat ceva. Mult sau putin, inca nu mi-e clar. Ce li se cere in schimb, ma intereseaza deopotriva.”

Oare cat mai trebuie sa treaca pana vom renunta la genul asta de politica ‘tranzactionala’ – “da-mi sa-ti dau” – si vom trece la ‘politica mare’? Cea care are in vedere armonizarea intereselor tuturor actorilor sociali? Cand vor oare intelege cei aflati, temporar si intamplator, ‘deasupra’ ca indiferent de cat de ‘mascat’ isi trag spuza pe turta lor pana la urma ‘adevarul iese ca untdelemnul la iveala’ si ca ciclul asta de pacaleli reciproce este de fapt un cerc vicios in care ne invartim cu totii ca niste bezmetici?

Lumea de rand, masa de votanti, a dat un semnal puternic ca s-a cam prins cum sta treaba. Nu neaparat prin persoana celui trimis la Cotroceni ci prin prezenta masiva la vot! Acum e randul ‘politicienilor de meserie’.
Iar rateul nu mai este o optiune.
Am auzit aseara un analist politic care spunea ca Iohannis a starnit multa asteptare din partea populatiei si ca ar fi foarte grav daca nu si-ar indeplini toate promisiunile, chiar si pe cele implicite.
Daca aceasta opinie, pe jumatate adevarata, va prinde radacini in forma asta atunci inseamna ca societatea romaneasca, in ansamblul ei, nu s-a maturizat inca.
Iohannis este doar un om. A fost ales nu doar pentru ca a promis ceva, fie si implicit, ci pentru ca simbolizeaza – inca – acel ceva. Daca ‘politicienii de profesie’ nu inteleg acest lucru si nu se apuca ei isisi sa transpuna in viata mesajul extrem de puternic venit dinspre alegatori atunci nu doar Iohannis, ca persoana politica, va avea de suferit. Ci noi toti, inclusiv persoanele fizice care constituie clasa politica. Crizele majore sunt extrem de periculoase pentru toata lumea, inclusiv pentru cei care isi inchipuie ca pot profita de ele. Exemplul anarhistilor rusi este primul care imi vine in minte. Urmeaza lista extrem de lunga a dictatorilor care s-au perindat prin intreaga istorie a secolului XX si din care aproape niciunul nu a sfarsit cu bine.

Doar in sensul acesta ‘religia’ este un serviciu public prestat si de ‘unitatile administrativ-teritoriale’.
‘Religie’ vine de la ‘reliegare’. ‘A te uni cu’ in latina. Adica a forma o comunitate cu cei din jurul tau. A gasi o forma de cooperare pasnica. A gasi modalitatea prin care ‘lupta pentru supravietuire’ sa devina o concurenta pasnica in loc de un conflict permanent, indiferent de cat de bine camuflat o fi el.

‘Interesul poarta fesul’ este o vorba foarte inteleapta numai ca inainte de a o aplica ar fi bine sa vedem care sunt interesele noastre reale.
Eu cred ca interesul primordial ar trebui sa fie ‘supravietuirea’. Atat la nivel individual cat si, sau poate mai degraba, la nivelulul comunitatii largite care poarta numele de natiune.

impozite pentru medici

Tocmai de aceea ma intreb si eu impreuna cu anonimul de mai sus de ce nu scutim de impozite si industria medicala daca tot am scutit cultele religioase?
Sau, si mai bine, de ce nu le impozitam la fel pe amandoua?

“România încheie epoca Băsescu cu un PIB dublu în termeni nominali şi cu 25% mai mare în termeni reali şi cu 430 de kilometri de autostradă în plus”

Eu unul nu mai inteleg nimic.
Din textul articolului rezulta ca ‘e de bine’. O serie intreaga de laude insotite si de cateva ‘bemoluri’, ca sa nu poata spune ‘rauvoitorii’ (adica eu, rasete in surdina) ca textul ar fi prea laudativ.

Pe de alta parte titlul spune totul. 43 de km de autostrada pe an !!! si 25% crestere in termeni reali a PIB-ului in aceiasi perioada. Pai si daca faceam un depozit la banca tot ieseam mai bine!

Sau poate ca toata chestia o fi la misto?

vin alegerile

Prin ’89-’90 deviza/speranta era ‘ieri in Timisoara, azi in toata tara’.
Ia sa vedem, e cineva in stare sa faca o rima cu ‘Insulele Solomon’?

Transparency Solomon Islands are running a clean elections campaign before their country goes to the polls next week. They They have been tracking the performance of MPs to inform voters and have created an election pledge for candidates to sign.

They are also running a voter education campaign to stop vote-buying, here is one of the posters that you would find across the Solomon Islands this week.”

“SIF Moldova renunta la intentia de a imparti cu SIF Banat-Crisana controlul la Muntenia Invest”

“Partile au convenit incetarea contractului de cesiune de drepturi si obligatii incheiat la data de 23.08.2013 (…) Partile declara ca acest contract nu a produs si nu produce efectele juridice avute in vedere de parti la incheierea contractului si convin in mod expres ca acesta se desfiinteaza cu efect retroactiv, fiind considerat ca nu a fost incheiat niciodata”, se arata intr-un comunicat transmis, miercuri, de SIF Moldova (SIF2) Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

SIF Moldova arata ca decizia a fost luata dupa ce ASF a stabilit ca preluarea pachetului de actiuni Muntenia Invest “poate fi solutionata doar ulterior eliminarii prevederilor art. 14 alin. (1) din actul constitutiv al SIF Moldova”. Articolul prevede ca societatea, membrii Consiliului de Administratie si directorii nu pot detine actiuni la alte societati de administrare a investitiilor, iar pentru modificarea statutului este necesara intrunirea unei adunari generale extraordinare a actionarilor, care necesita un cvorum ridicat, de minim 50% din actiuni.”

Traducere: SIF2 a vrut sa cumpere ceva, avea nevoie de aprobare pentru a face acest lucru, s-a dus sa ceara acea aprobare si autoritatea de supraveghere i-a explicat ca in statutul sau, adica in statutul care defineste modul de functionare a SIF2, exista o prevedere expresa care ii interzice fondului exact genul de investitie pe care dorea sa il faca. Mai mult, administratorii fondului nu cred ca pot mobiliza suficient de multi investitori incat sa poata schimba acea prevedere, de care oricum uitasera, asa ca renunta de tot.

?!?

Cand eram eu mic – istorie antica, nici comunismul nu cazuse inca – umbla un banc printre ‘intelectualii’ vremii:

Doi tipi se ciocnesc din neatentie pe trotuar. Inainte de a incepe sa se injure se uita fiecare la celalalt, sa-si dea seama fiecare cu cine are de-a face. Amandoi aratau destul de prosper, proaspat barbieriti dar fara taieturi – semn ca aveau acces la lame bune, mirosind a after-shave, imbracati in alain-deloin-e (haina lunga din blana intoarsa de oaie, la mare moda in anii 1980), pantofi de piele de la Clujana…
– Nelule, tu iesti?
– Bai Vasile, mai sa nu te recunosc!
– Pai de, se mai schimba omul… De cand nu ne-am mai vazut?
– De cinspe ani, de cand am terminat a 8-a.
– Da, ma, ce-a mai trecut timpul… Tu ce mai faci?
– Pai ce sa fac ma, ia, sunt macelar, lucrez in Hala la Obor, m-am insurat cu o vanzatoare la aprozar – iti dai seama ca n-avem nici o problema cu mancarea, ne-am luat casa, masina, avem doi copii la scoala…bine, nu pot sa ma plang. Da’ tu cum esti?
– Pai tot cam asa. Eu is frizer, nevasta la alimentara, in rest ca tine – casa, masina, doi copii…

– Ba, da de Mihai ce mai stii?
– Nu-i chiar asa bine, Stii ca el s-a dus mai departe la liceu…
– Da, si?
– Pai nu numai la liceu, dupa aia a intrat si la facultate!
– Pe bune ma?
– Da, da’ stai sa vezi ce a patit dupa aia… Stii ca in generala era el in limba dupa una Veronica, de era ta-su gestionar la o crisma?
– Da!
– Pai cand a vazut ta-su lu’ Veronica ca Mihai a intrat la facultate n-a mai facut gat ca e coate goale – stii ca Mihai era orfan si maica-sa era cam saracuta, si i-a lasat sa se casatoreasca.
– Si ce, asta e rau?
– Stai sa vezi. Veronica a terminat si ea liceul si a bagat-o ta-su dactilografa la directia comerciala. Cind Mihai a terminat facultatea – el intrase la istorie, stii ca aia ii placea lui, socru-su i-a spus: “Da-o dracu’ de facultate si vino la mine la carciuma. In doi ani te fac sef de sala si dupa aia ramai in locul meu ca eu in 5-6 ani ies la pensie!” Da’ Mihai nu. Luase repartitie dubla, invatase bine, si dupa doi ani la tara avea post la facultate, ca asistent. N-a vrut sa renunte. Asa ca a facut naveta. Veronica a ramas aici, el la cucuietii din deal…se vedeau sambata seara si duminica dimineata…Ea si-a gasit pe cineva si intr-o sambata seara cand Mihai a venit acasa – stateau amandoi la parintii ei – Veronica i-a spus ca i-a mutat lucrurile inapoi la ma-sa acasa… Asa ca Mihai s-a apucat de baut, aia la facultate nu l-au mai primit… sta cu ma-sa la treizeci de ani… face naveta la dracii chiori…
– De ma, asa-i trebuie…cine l-a pus sa-i placa cartea…

Fast forward catre zilele noastre.
Intre timp ne-am desteptat si ne-am luat viata in mainile proprii: nu mai asteptam slujbe de la stat ci ne mutam noi acolo unde ne e mai bine:

Un profesor de matematica, observand ca are probleme cu chiuveta din bucatarie, a fost nevoit sa cheme un instalator.
A doua zi, instalatorul a venit, a strans cateva suruburi, a infiletat cateva chestii, apoi totul a functionat ca inainte. Profesorul a fost multumit.  Totusi, cand instalatorul i-a dat nota de plata, profesorul a fost socat:
– Asta inseamna o treime din salariul meu lunar!!! A platit pana la urma iar instalatorul i-a zis:
– Va inteleg, sa stiti. De ce nu veniti la firma noastra, sa depuneti dosarul pentru o slujba de instalator? Veti castiga de trei ori mai mult decat o faceti acum. Dar nu uitati, cand depuneti dosarul, sa le spuneti ca ati terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educati.
Prin urmare, profesorul nostru si-a luat o slujba de instalator, iar viata lui a devenit mai usoara din punct de vedere financiar. Tot ce trebuia sa faca era sa stranga un surub-doua.
Intr-o zi, seful companiei a hotarat ca trebuie ca fiecare angajat sa se duca la seral, pentru a-si termina si clasa a 8-a.
Profesorul nostru a trebuit sa mearga, evident. S-a intamplat ca primul curs sa fie de matematica.
Profesorul clasei, vrand sa vada nivelul de cunoastere al studentilor, i-a intrebat care e aria cercului si l-a scos la tabla chiar pe profesorul nostru. Ajungand la tabla acesta si-a dat seama ca a uitat formula asa ca a inceput sa o deduca. A umplut tablele cu integrale, diferentiale etc.
La sfarsit, rezultatul pe care-l avea era “minus pi r patrat”.
Neconvenindu-i acel minus, s-a apucat iarasi de calcule, de la inceput.
Nimic nu s-a schimbat, tot acelasi rezultat a obtinut. De fiecare data a obtinut aceeasi chestie.
S-a uitat putin spre clasa, speriat, moment in care a observat ca toti instalatorii ii sopteau:
“Schimba limitele de integrare! Schimba limitele de integrare !”

Image

“Vezi fa ca ala micu iar s-a cacat pe el. Ce facem, il schimbam odata sau facem altul?”

Cam asa si cu clasa politica, ne tot plingem de ea, ‘din toate pozitiile’ spectrului politic, dar nu facem nimic concret pentru primenirea ei.

Ca in bancul de  mai sus, aparent avem doua variante, schimbam ‘scutecele’ celor deja acolo – constienti fiind de faptul ca nici un ‘bebelus’ nu invata din prima sa se tina curat dar ca o data si o data tot va trebui ‘pus pe olita’ – sau ii schimbam cu o garnitura complet noua?

In realitate, tot ca in bancul de mai sus, nu prea avem de ales: ‘Si cu asta (astia de acum) ce facem?’
In cazul copilului e evident, in cazul politicienilor poate mai putin: ‘ce ma intereseaza pe mine ce se intampla cu ei, au facut deja destule belele si oricum s-au infruptat pe saturate!’

De fapt lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Asa cum nici un copil nu se invata ‘curat’ din prima si de unul singur tot asa nici politicienii nu au actionat de unii singuri. In termenii lui Basescu “Let’s drop the hypocrisy. A state on its own cannot be either uncompetitive or corrupt, because the state always has a partner, which is the private sector.”

Toata chestia e ca trebuie sa intelegem o data ce a vrut Gresham sa spuna cu “banii ‘rai’ ii gonesc de pe piata pe cei ‘buni’ “ Povestea a inceput atunci cand au inceput sa fie folosite monezile de metal aur sau argint. Valoarea unei monezi consta in cantitatea de metal pretios continuta. Cum aurul este cu atat mai usor de prelucrat cu cat este mai curat, primele monezi au fost batute din aur aproape pur. Aurul pur este insa foarte putin rezistent asa ca cei care faceau monezi (si bijuterii) au inceput sa experimenteze diverse aliaje. In acelasi timp cei care aveau de a face cu multe monezi – marii comercianti si ‘zarafii’, cei care schimbau banii dintr-o moneda intr-alta – incepusera sa pileasca cate un pic de aur din fiecare moneda care le trecea prin mana.
In situatia asta cei care utilizau monezile aveau in fata doua incertitudini: cat aur intra in realitate in compozitia aliajului din care a fost batura o anumita moneda si cat din cantitatea initiala de aliaj se mai afla in moneda atunci cand ea era oferita la schimb – pentru marfa sau pentru alte monede.
Prima problema a fost rezolvata de Arhimede – asta descoperise el de fapt atunci cand a luat-o la fuga dezbracat pe strada strigand Eureka, o metoda sa masoare simplu densitatea unui aliaj, si deci procentajul de aur din acel aliaj – iar a doua prin introducerea monedelor zimtate – din cauza zimtilor orice tentativa de a pili o moneda iese foarte repede in evidenta.
Numai ca pana la rezolvarea lor circulatia banilor nu fusese pe atat de simpla pe cat ar fi trebuit sa fie. Orice noua emisiune monetara era tratata cu neincredere pana cand nu se afla ‘in piata’ cu certitudine titlul (continutul in aur) aliajului din care fusese batuta si apoi fiecare moneda era cantarita cu grija la zaraf. Iar monezile noi si fara zgarieturi din seriile ‘bune’ erau tezaurizate cu grija, ceea ce provoca o criza de bani pe piata, adica deflatie.
Pe de alta parte, din punct de vedere individual, in conditiile in care pe piata circulau si bani ‘prosti’ (adica ‘piliti’, pentru indivizi era practic imposibil sa bata ei moneda dintr-un aliaj mai prost) ar fi fost de-a dreptul o prostie sa nu incerce si ei sa pileasca cate putin din monezile care le treceau prin mana sau cel putin sa le cantareasca pe cele care li se ofereau inaite de a le primi ca plata.

Numai ca toate astea distorsionau piata in asa masura si presiunea pentru ca problemele sa fie rezovate a fost atat de mare incat cei din ‘fruntea  bucatelor’ au fost fortati sa implementeze masurile care se impuneau: emiterea de monezi cu continut fix de metal pretios si care aveau zimti de siguranta.
Aici trebuie facuta remarca ca cei care au avut cel mai mult de castigat din masluirea aliajului si din pilirea banilor erau cei care bateau moneda (suveranii locurilor, de cate ori trebuiau sa isi plateasca creditorii sau armatele mai bateau o cantitate noua de moneda in care puneau atat aur pe cat aveau sau pe cat credeau ca vor accepta creditorii) cat si marii comercianti ai momentului (cei care aveau oportunitatea sa pileasca cat mai multe monezi). Totusi si acestia au inteles pana la urma ca le va fi si lor mai bine daca instrumentele de plata vor functiona corect si intreaga economie va fi deblocata.

Cam acelasi lucru ar trebui sa se intample si in politica actuala. Nu e nevoie de cine stie ce filozofie. In momentul in care cei aflati ‘la butoane’, atat cei de la putere cat si cei din opozitie, vor intelege ca daca mai continua asa li se va prabusi sandramau in cap sa vedeti ce repede vor incepe sa faca ce trebuie.
Numai ca oamenii acestia, ca noi toti de altfel, au nevoie sa fie trasi tot timpul de maneca. Ce sa intelega ei daca noi, cei de rand, atunci cand avem o problema ‘sarim la cap cu cate o spaga’? Ca li se cuvine, nu? Iar atunci cand ne vine randul sa spunem ce parere avem despre ei nici macar nu mergem la vot.

“Pai degeaba merg la vot, ca nu am pe cine sa votez. Toti sunt la fel!” Poate ca or fi ei atat de asemanatori incat e greu sa-i deosebesti dar daca nu mergem de loc la vot semnalul pe care il trimitem este ca nu ne pasa, ca ei pot face ce vor si ca noi nu vom reactiona. Asa ca daca suntem atat de scarbiti incat nu ne vine sa votam cu nici unul dintre candidati ar trebui sa le spunem clar chestia asta si sa punem doua trei stampile pe buletinul de vot ca semnalul sa fie atat de puternic incat sa il auda si ei: “ne pasa de ce faceti voi acolo, aveti grija!”

Asa ca mai usor cu spaga si mai mergeti pe la cabina de vot.

Apropo, cati dintre voi stiu cine ii reprezinta in parlament sau in consiliile locale?

Dar cati dintre voi s-a gandit pe vremea lui Boc ca in loc sa fie taiate lefurile ar fi mai eficient sa fie stavilita ‘risipa’ resurselor statului si ca in loc sa fie marit TVA-ul ar fi fost mai bine sa fi fost imbunatatita colectarea lui? Cele 30-40% din economie care raman nefiscalizate sunt populate tot cu oameni din tara asta, nu?

Extrapoland citatul din Basescu rezulta ca ‘nici un smecher de pe lumea asta nu poate face nimic de unul singur’. Ar fi timpul ca toti, atat smecherii cat si cei care ii ajuta, sa inteleaga ca nu mai tine.
Mai e un pic si chiar ne cade sandramaua in cap.

%d bloggers like this: