Archives for category: Tara lui Iohannis

Dis de dimineață, în hală la Obor, o ‘babă PSD-istă’ le povestea unor vânzătoare impresii de la manifestația împotriva lui Iohannis.
Vânzătoarele, cu vreo 25 de ani mai tinere dar mult mai puțin ‘hotarâte’, i-au promis totuși ‘sprijin moral’.
Rămași între noi, le cunosc de cel puțin 5 ani și glumim de fiecare dată când cumpar de acolo, am continuat discuția. Prima pe teme politice, în toți anii ăștia. Foarte repede a devenit clar că ele nu se uită niciodată la știri și că se informează doar din ‘gură în gură’. Cu toate astea știau câte case are Iohannis și li se părea extrem de ciudat ‘cum de a putut el să strângă 6 case din meditații?’. ‘Sigur a mai făcut și altceva’. Adică ‘ceva necurat!’

Pe de altă parte au fost foarte receptive la observația mea ‘Păi da, dar pe el nu l-au prins încă!’
‘Da, aveți dreptate’, a spus una dintre ele. ‘Hoțul neprins, negustor cinstit’, a recunoscut ‘precupeața’.

De unde și nedumerirea care face obiectul postării de astăzi.

Segmentul +60ani a votat masiv cu Năstase 4 case și împotriva lui Iohannis 6 case.
Care să fie explicația?

Să fi fost OK să ai 4 case dar prea mult să te lăcomești la 6?

Au învățat între timp să nu mai accepte nici măcar un pic de corupție?
Ce bine ar fi…

Aș explora totuși și alte variante.

În primul rând trebuie să ținem cont de faptul că această categorie de oameni depinde în mod hotărâtor de ‘bunăvoința’ statului.
Și de ‘amănuntul’ că dinspre dreapta vin tot felul de mesaje cel puțin amestecate. De la ‘statul nu are de unde să dea pensii mai mari’ până la ‘voi l-ați făcut pe Iliescu președinte, acum tăceți odată din gură’.

Numai că astea două sunt insuficiente. Mai este ceva.

„Bogatul nu crede săracului” dar nici invers.

Oamenii de rând știu foarte bine ce este acela un profesor de liceu. Aproape toți au avut copii și au plătit meditații. Dacă nu ei, atunci măcar prietenii și/sau cunoscuții lor.
Nu e chiar același lucru ca un instalator sau un zugrav, dar tot cam pe-acolo. Un meseriaș ceva mai spălat.
Idea că un astfel de om – nu foarte diferit de ei, până la urmă, poate să ‘strângă’ 6 case e un fel de afront personal.
‘Dacă el a putut înseamnă că eu am fost un prost toată viața. Trebuie că a făcut el ceva necurat, altfel n-ar fi reușit!’

Năstase, pe de altă parte, a fost văzut cu totul altfel.
Ceea ce Iliescu îi reproșa ca fiind ‘aroganță’ a fost perceput ca ‘prestanță’.
Impresie întărită de abilitatea lui Năstase de a vorbi foarte elegant și, în același timp, suficient de inteligibil.
Pe cînd maniera oarecum ‘didactică’ folosită de către ‘sas’ îi indispune pe câte unii. ‘Ce ne tot dă asta lecții?’
Trecând la lucrurile care ‘nu se văd’, destul de mulți dintre oamenii din acest segment de vârstă nu prea înțeleg ei foarte bine cu ce se ocupă, și mai ales ce venituri are, un profesor universitar. Sau un ministru. Fie el și prim.
Pentru că Năstase așa a intrat în conștiința populară. Ca ministru de externe – care a repurtat câteva succese destul de notabile, ca prim-ministru pe vremea căruia lucrurile au mers – din punctul lor de vedere, destul de bine și, în tot acest timp, ca profesor universitar și om de cultură.
Oamenilor nu li s-a mai părut chiar atât de exagerat ca cineva cu o asemenea ‘statură’ să aibe 4 case. Sau, în orice caz, nu chiar atăt de greu de acceptat din punct de vedere emoțional.

OK, și dacă am ajuns la concluzia asta… acuma ce?

Păi hai să începem prin a nu le mai ‘înjura’ atâta pe ‘babele PSD-iste’. Nu de alta ci pentru că asta este echivalent cu a-l ‘înjura’ pe Iohannis pentru cele 6 case. Nu știm cum le-a agonisit – deocamdată e încă ‘negustor cinstit’, așa că ar fi mai normal să îl lăsăm în pace până ce situația va fi lămurită de cei ‘în temă’.
Tot așa nu e cazul să-i ‘înjurăm’ pe cei care au o părere diferită față de a noastră. Putem să fim în dezacord cu ei dar dacă vrem să asculte argumentele noastre am face mai bine să îi tratam cu respect, nu cu ironie sau chiar cu dispreț.

Abia după ce vom fi învățat să ne respectăm cu adevărat unii pe ceilalți, din ce în ce mai mulți dintre noi vor avea curajul de a încerca să își depășească condiția.

Și va înceta să li se pară ciudat ca unul dintre ei să aibă 4 sau chiar 6 case.
Dar vor veghea ca acestea să fi fost agonisite cinstit.

Advertisements

Oamenii de bază ai PSD-ului, adică ‘furnicuțele’ din teritoriu care țin partidul în spate, au în sfârșit ocazia să facă ordine în partidul lor.

Chirica, primarul Iașului, a dat semnalul.
Cătalin Ivan, euro-deputat, s-a declarat și el partizan al luptei anti-corupție.

Daniel Constantin, copreședintele aliatului ALDE, nu mai este dispus să facă figurație.
Tăriceanu nu a avut ce face și a mers pe mâna lui Constantin.

Dacă PSD-ul reușește să își facă ordine în ogradă va intra în istorie.
Ca să nu spun că va avea la dispoziție 4 ani în care să arate ce poate.

Și poate multe.

Orice încercare pripită din partea actualei opoziții de a ‘obține foloase necuvenite’ în situația curentă va avea repercusiuni nefericite pentru întreaga societate.
Să nu uitam că electoratul a stat acasă in decembrie pentru că nu prea avea încredere în nici una dintre ‘taberele’ care s-au înfruntat la urne. În nici un caz din cauza vre-unui acces de apatie.
Tocmai ce a dovedit că este cu ochii în patru.

Probabil că de-acum încolo va taxa la fel de prompt orice exces, indiferent de direcția din care ar veni.

Pe 11 Decembrie 2017 PSD a primit de două ori mai multe voturi decăt următoruș partid de pe lista electorală.
Nu suficient pentru a forma singur guvernul dar, repet, de două ori mai mult decăt cel mai apropiat ‘urmăritor’.

Asta în condițiile în care prezența la vot a fost mai mică de 40%.

Odată instalat, noul guvern a început să își pună intențiile în practică.
Atât pe cele asumate explicit – printre care diverse măriri, cât se poate de binevenite, de pensii și salarii, cât și pe cele menționate doar ‘implicit’ în programul de guvernare.
Sorin Grindeanu „a explicat că graţierea există în programul de guvernare al PSD, la capitolul privind „respectul pentru cetăţean” şi în ideea unui sistem judiciar normal, transmite News.ro.”

Spre marea mirare a unora, „De ce sunteţi în stradă, de ce protestaţi, de ce vreţi să daţi jos Guvernul? V-am crescut salariile, v-am majorat pensiile, v-am crescut bursele, v-am dat călătorii gratis cu trenul, vă dăm bani să vă faceţi afaceri. Ce e acela statul de drept şi cât costă el? Spuneţi un preţ!” trocul nu a fost acceptat de către ‘stradă’.

Nu vreau să discut aici motivele pentru care protestatarii au răbufnit atât de vehement. Fiecare cu motivele lui.

Ce mi se pare mie extrem de interesant este că pentru prima oară analiștii politici ai PSD-ului au ‘măsurat’ greșit starea de spirit a populației.
Schimbarea de generație, încremenirea în proiect, încrederea exagerată în forțele proprii – ca urmare a realizărilor trecute? Realizări care au fost remarcabile de altfel, cel puțin din punct de vedere ‘tehnic’.

Sau, pur și simplu, o greșeală de-a dreptul copilărească?

Și anume formularea unei concluzii ferme atunci când insuficiența datelor sugera mult mai multă prudență.

Cănd vorbesc despre ‘insuficiența datelor’ mă refer la faptul că orice proces electoral poate fi interpretat ca un uriaș ‘barometru de opinie’.
Și aici intervine chestia de ‘finețe’.
La ultimul ‘sondaj’ 61% dintre cei ‘intervievați’ au ‘dat cu pas’.

„Nu știu/Nu răspund”.

Cu toate astea, unii dintre analiști au tras concluzia că electoratul ar avea o părere favorabilă PSD-ului și că acesta ar fi îndreptățit de rezultatul votului să facă ce consideră a fi necesar pentru ceea ce crede a fi ‘bunul mers al țării’.

Recentele mișcări de stradă sugereză că acel „Nu știu/Nu răspund” înseamnă mai degrabă o neîncredere a majorității electoratului la adresa întreg spectrului politic actual.
În același timp absenteismul mai sugerează că mulți oameni au înțeles că ‘votul negativ’ nu duce nicăieri. Stârnește doar speranțe deșarte și dă naștere la grave neînțelegeri.

Anularea votului ar fi fost un mesaj mult mai clar decât neprezentarea la urne dar asta e altă discuție. Și, în afară de asta, e mai degrabă treaba analiștilor să înțeleagă mesajele care vin de la populație decăt treaba populației să-și formalizeze extrem de precis starea de spirit

Absența de la vot nu sugerează însă, în nici un caz, pasivitate.
Aici e vorba de wishful thinking. De proiectarea asupra altora a speranțelor proprii.

Poate ascunde, într-adevăr, promisiunea că ‘vă lăsăm în pace dacă nu săriți calul’ dar, în același timp, poate masca și determinarea de a ‘sări la beregată’ cu primul prilej.

Și încă ceva, extrem de important.
Sper ca ‘ceilalalți’ să nu interpreteze manifestațiile de acum ca pe un fel de vot în alb pentru ei.
Ar fi tragic.

 

http://www.money.ro/sorin-grindeanu-gratierea-este-in-programul-de-guvernare-la-capitolul-respectul-pentru-cetatean/

Două guverne diferite fac ceva care, pe dinafară, seamănă ca două picături de apă.

Adică modifică Codul Penal și pe cel de Procedură Penală prin ordonanțe de urgență.

Amăndouă sub aceiași justficare.

În preambulul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care modifică atât Codul Penal, cât şi Codul de Procedură Penală , Ministerul Justiţiei invocă drept temei pentru adoptarea ei ”numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu legea fundamentală, deşi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la norme procesual-penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor” şi ”existenţa mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat şi îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern”.

Legiferarea fără o dezbatere publică prealabilă este motivată astfel: ”datorită amplorii fenomenului şi a consecinţelor negative anterior prezentate asupra interesului public general, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţe negative care continuă să se producă asupra interesului public general care vizează încrederea societăţii în justiţie”.”

‘Se riscă’ cineva dintre voi să ghicească despre care dintre cele două era vorba aici?

Sunt cumva aceste motivări identice, în spiritul dacă nu și în litera lor?

Să mergem mai departe.

Pe vremea guvernului Cioloș coaliția condusă de PSD era majoritară în parlament.
Ordonanța inițiată de Rodica Prună a trecut de Senat prin adoptare tacită, și asta cu toate că „Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat Guvernul Cioloş pentru că a modificat Codul Penal prin Ordonanţă de Urgenţă, afirmând că aceasta trebuie „trântită în mod demonstrativ” în Legislativ.”

Guvernul Grindeanu, numit de un parlament în care tot PSD-ul conduce coaliția majoritară, emite și el o ordonanță de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală. Folosind o exact aceiași justificare pentru necesitatea legiferării prin ordonanță de urgență ca cea folosită de guvernul Cioloș.

Din motive pe care nu le voi analiza aici ‘strada’ se inflamează și dă în foc.

Susținătorii PSD încep să se întrebe cît se poate de mirați:

De ce este legitim ca guvernul Ciolos sa modifice legislatie penala prin ordonanta de urgenta iar guvernul Grindeanu sa nu modifice legislatie penala prin ordonanta de urgenta?

O fi oare vreo legătură între conținutul fiecareia dintre ordonanțe și reacția străzii?

Dacă ordonanța lui Cioloș nu a fost bună, de ce nu a reacționat Parlamentul atunci?

Dacă a fost bună, de ce mai este invocată acum?

Și, în general, de ce aruncă toată lumea cu fumigene?
Mă refer aici și la lamentările procurorilor cu privire la dosarele care ar fi rămas în sertar dacă ar fi fost ‘dezincriminat’ abuzul în serviciu.
Care este scopul actului de legiferare? Să pedepsim pe unii și pe alții sau să punem în concordanță legile cu realitatea?

Care este, pănă la urmă, adevărata problemă a acestei ordonanțe?
Că i-ar fi scăpat pe unii și pe alții sau că modificările aduse sunt neadecvate/nepotrivite situației actuale?

Ce vrem, dreptate sau răzbunare?

Și de ce mai avem nevoie de ordonanțe de urgență?

Ordonanţe de urgenţă de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, adoptate tacit de Senat Mediafax, 4 Oct 2016

Tăriceanu: OUG de modificare a Codului Penal „trebuie trântită în Parlament” Gândul, 22 Mai 2016

Guvernul Ciolos a modificat Codul Penal prin Ordonanta de Urgenta fara consultare publica ! Radu-Tudor.ro, 30 Ianuarie 2017

Fiat Justitia, ruat caelum. Nicichiarasa, 6 Ianuarie, 2014

De cativa ani incoace finalul lunii iunie este marcat de controverse pe marginea “Examenului de Capacitate“.

Un timp discutiile s-au invartit in jurul examenului in sine iar mai apoi in fiecare an au fost gasite motive punctuale pentru alte controverse destul de aprinse.

‘Era mai bine pe vremea noastra. La sfarsitul scolii dadeai un examen de intrare la liceu si gata. Daca erai in stare sa intri la liceul pe care ti l-ai ales, bine. Daca nu, treaba ta… cine te-a pus sa incerci la liceul ala. Inseamna ca nu te-ai evaluat bine.
Acuma… vin dom-le unii de pe la tara cu niste medii… te doare mintea… si ocupa locurile de la liceele bune din orase… de parca nu stim si noi cum merge treaba acolo’.

Pe vremea cand am trecut eu prin experienta asta partidul sustinea sus si tare: “copiii sunt viitorul tarii”.
Si, in copilaria mea, chiar asa parea sa fie. Vaccinurile se faceau la timp, manualele nu lipseau la inceputurile fiecarui an scolar, parintii aveau unde muncii ca sa ne creasca, blocurile crestau ca din pamant si toata lumea avea un acoperis deasupra capului.
Iar noi, copiii, stiam foarte clar ca singura cale pentru a face ceva in viata era sa punem burta pe carte. Varianta PCR – pile, cunostinte, relatii – era luata in calcul doar de parintii nostri. Macar din punctul asta de vedere noi traiam intr-o naivitate totala.

Apoi lucrurile au inceput sa se imputa.

Mancarea a disparut treptat din magazine, hainele cat de cat aratoase se dadeau pe sub mana, sapunurile mai de soi devenisera atat de rare incat oamenii mai degraba isi parfumau rufele cu ele in loc sa le foloseasca la spalat.

La inceput oamenii spuneau ‘ai carte, ai parte’.
Pe la jumatatea anilor ’80 a inceput sa circule poanta cu ‘de ma, ce sa-ti fac eu daca ti-a placut cartea’. Pentru generatiile mai tinere era vorba despre doi colegi de liceu. Unul se dusese mai departe la facultate, ajunsese profesor de istorie, facea naveta la tara si traia inca in apartamentul primit de parintii lui cu chirie de la intreprinderea unde lucrau. Celalalt facuse scoala de macelari – carnea era la mare pret, nu se mai gasea in magazine – si la treizeci de ani avea deja casa lui, masina, etc, etc… Toate astea din spaga, bineinteles.

Imediat dupa revolutie scoala a devenit din nou la moda. Foarte multi dintre absolventii relativ tineri de facultate – in jur de 30 de ani – si-au gasit slujbe extrem de bune prin strainatate iar chestia asta a inceput sa-i remotiveze pe tineri. Cuplat cu faptul ca invatamantul superior din Romania era, in ciuda unor carcotasi, capabil sa dea absolventi de calitate, fenomenul a generat o noua efervescenta legata de educatie.

Din pacate ‘efervescenta’ asta era legata si de diplome in sine.
Ceea ce a dus, pe de o parte, la inflatia de doctori pe care o observam acum iar pe de alta la  aparitia unei intregi pletore de institutii de invatamant superior, private dar si de stat, unde era foarte usor de intrat. Ce invatai acolo… asta era alta problema…

Intre timp s-a mai intamplat ceva.
Parintii au inceput sa petreaca din ce in ce mai multe ore la servici si sa paseze din ce in ce mai multe asteptari si responsabilitati pe umerii scolii in ceea ce priveste educatia copiilor lor.
‘Eu ma spetesc sa-i asigur cele mai bune conditii, el (copilul) trebuie doar sa invete. Iar profesorii sa puna mana sa-i educe, ca doar de aia primesc leafa din impozitele platite de mine’.

Problema e ca niciodata scoala nu va putea sa le ofere copiilor cei 7 ani de-acasa. Anii aia in care inveti sa ai grija de tine si sa-i respecti pe cei din jurul tau.

Uite asa cele doua tabere au inceput sa se certe intre ele. Parintii dau vina pe profesori ca ‘nu se mai face scoala ca pe vremea mea’ iar profesorii sa le reproseze parintilor ca ‘nu sunt in stare sa-si tina copii in frau’.
Evident, toti uita ca si profesorii au copii – care nu se comporta deloc diferit de ceilalti – dar si ca toti profesorii, absolut toti, sunt si ei copiii cuiva.

Daca adaugam la asta si faptul ca prestigiul profesorilor a scazut foarte mult in ultima vreme… Ca sa nu mai vorbim de salariiile aproape derizorii, mai ales la nivelul debutantilor.
Ce chef de munca or avea acestia?
Sa plece daca nu le place?
Si copii nostrii sa fie educati doar de suplinitori?

Sa revenim la ceea ce s-a intamplat anul asta.

exercitiu-mate-diagrama

Se pare ca problema din diagrama a creat unele dificultati unora dintre copii.
Si suficienta emotie astfel incat 40000 dintre parinti sa faca o petitie pentru ca doua variante de raspuns, atat cea buna cat si una dintre cele gresite, sa fie luate in calcul.
Pe motivul ca formularea problemei nu a fost suficient de clara.

Ori tocmai asta este insusi scopul examenului de capacitate.
Sa determine daca cei care il dau, si in ce masura, sunt capabili sa jongleze cu informatia si sa o organizeze in mod eficient.

Cred ca inainte de a avea pretentii de la copii nostri, sau de la cei chemati sa ii invete, ar trebui sa ne uitam un pic in ochii nostri.

Ce vrem noi de la viata noastra si de la copiii carora le-am dat nastere?
Cum ne propunem sa ii ajutam si ce exemple le dam?

Ce inteleg copiii astia daca noi ne apucam sa injuram guvernul pentru ca unii dintre ei nu au inteles o problema?
Ce inteleg copiii astia daca noi facem petitii la nivel national pe tema ‘merge si asa’?
Cum adica
“Dlui ministru Adrian Curaj
La subiectul 6 cu diagrama, nu este menţionat că axa ox reprezintă notele şi axa oy elevii. Unii elevi au văzut invers, nu le poţi cere să fie subtili. Cel mai corect este să le acorde punctaj maxim indiferent cum au văzut.”

Cum ar fi trebuit sa fie formulata problema?
‘Nu-i asa ca din aceasta diagrama rezulta ca 3 elevi au luat nota 5 dar si ca ea ar putea fi interpretata in sensul ‘de fapt au fost 8 elevi care au luat 5′?’

 

presedintele critica fiscul

Cred că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă din partea ANAF mi se pare nepotrivită, dacă nu discutabilă, și am constatat din discuții avute că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme se găsesc soluții convenabile”,

Indiferent de cati ii sar acum la beregata omul are dreptate.

Am folosit ‘omul’ in loc de ‘Presedintele’ pentru a sublinia faptul ca atat el cat si toti ceilalti – admiratori, detractori precum si cei care incearca sa isi pastreze capul limpede, sunt oameni, cu o capacitate de intelegere inerent limitata.
Si tocmai de aceea ar face bine ca macar sa incerce sa se inteleaga unii pe ceilalti inainte de a se exprima in ‘sentinte’.

De ce cred ca are dreptate Iohannis in cazul asta?

Simplu.
Hotararile justitiei au fost puse in aplicare. Din punct de vedere ‘contabil’ pagubele stabilite de instanta au fost acoperite. Imobilele in cauza sunt intabulate ‘pe statul roman’.

Mai sunt, intr-adevar, multe de facut. Aceste imobile trebuie valorificate.

Numai ca aceasta este o problema administrativa. Tine de modul in care niste functionari, niste angajati ai statului, inteleg sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu.

Este o lege care cere ca imobilele confiscate sa fie valorificate prin vanzare?
Foarte bine! Atunci sa fie vandute.
Spune legea ca proprietarul are dreptul, in anumite conditii, sa ceara celui care ocupa o cladire sa o evacueze in termen de 5 zile? Asta inseamna ca proprietarul, sau un reprezentant al sau, are intr-adevar dreptul sa ceara acest lucru.

Dreptul!

Nu neaparat obligatia. Aceasta poate decurge, insa, din legea care prevede modul in care sunt valorificate imobilele confiscate.

Iar cei chemati sa aplice aceste doua legi mai trebuie, atunci cand isi indeplinesc obligatiile de serviciu, sa tina cont si de celelalte reglementari care au tangenta cu situatia.

De fapt exact asta este datoria functionarilor publici. Sa faca in asa fel incat interesele noastre, ale tuturor, sa fie respectate.
In conditiile specificate de lege. De toate legile aflate in vigoare la un moment dat.

Inclusiv de cele care le permit celor de la Antena 3 sa ceara tot felul de lucruri in instante.

Iar evacuarea propriu-zisa, daca va fi pusa in aplicare vreodata, va putea fi facuta abia dupa ce toate formalitatile legale vor fi fost indeplinite. Altfel insusi conceptul de justitie va fi fost tarat in mocirla.

‘Da’, dar cei de la Antena 3 se dedau la niste actiuni oribile de manipulare a opiniei publice!’

Da, si mie mi se pare chestia asta.

Numai ca atunci cand te injura cineva ai la dispozitie trei variante.

– Te faci ca nu auzi.
Cateodata merge, mai ales daca nu te vei mai intalni vreodata cu respectivul.

– Il injuri si tu pe el.
Toata situatia degenereaza si peste putin timp vei avea de solutionat o problema mult mai mare decat cea de la inceput.

– Cauti o alta rezolvare.
De exemplu iti pastrezi calmul si ii raspunzi astfel incat sa i se faca lui rusine de ce a facut. Sau macar sa il faci de ras in fata spectatorilor.
Iar daca nu merge cu frumosul, il ‘dai in judecata’. Si astepti ca justitia sa isi urmeze cursul.

Ca daca nu ai o incredere reala in mersul justitiei toata discutia de pana acum a fost degeaba.
Iar daca nu iti plac legile in vigoare la un moment dai nu ai decat sa incerci sa le schimbi.
Daca incerci sa te fofilezi pe langa ele nu faci decat sa creezi un precedent care se va intoarce impotriva ta, mult mai repede decat iti poti inchipui.

Asta asa, ca sa-i dau dreptate si lui Ciolos.

ciolos are dreptate

Mai bine spus nu-mi mai place.

A fost o vreme cand ma uitam la cateva dintre emisiunile lor.
La Mircea Badea, de exemplu. La inceput era interesant. Obraznic, proaspat. Obraznicia a ramas numai ca de vreo cativa ani incoace se cam repeta. Asa ca …

Singura lor emisiune care merita atentie in continuare este “In Premiera” cu Carmen Avram. De fapt aceasta este emisiunea lor fanion, cea care castiga premii internationale si care i-a facut cunoscuti peste hotare.

In rest… s-au coborat si ei la stilul tabloidizant care face ‘breaking news’ din orice si unde la ordinea zilei sunt exagerarile si can-canurile.

Dar faptul ca au coborat stacheta nu inseamna ca trebuie desfiintati. Ci doar ca noi, spectatorii, nu pierdem nimic daca nu ne mai uitam la emisiunile lor.

N-am sa ma apuc sa discut acum despre actiunea ANAF-ului sau daca interventia Senatului reprezinta o imixtiune, sau nu, in mersul justitiei.

Ce ma intereseaza pe mine este reactia publicului.

Care, din nou, s-a lasat impartit in tabere. Atat de distantate incat nici nu-si mai vorbesc intre ele. Ba chiar unii isi retrag like-rile date lui Iohannis pe Facebook pentru ca a indraznit sa spuna ca nu este de acord cu evacuarea fortata.

N-am sa va ‘plictisesc’ acum cu ‘libertatea de expresie este esenta democratiei’ si cu ‘actul de justitie s-a incheiat atunci cand cladirea a intrat in posesia statului iar ce se intampla in continuare are de-a face doar cu modul in care niste functionari gestioneaza aceste proprietati in numele nostru’.

Am sa va intreb insa cat mai avem de gand sa ne lasam manipulati?
Impartiti in gasti pentru a fi dusi de nas cu si mai multa usurinta?

Chiar asa? Doar Moise Guran s-a prins ca victimizarea Antenelor poate fi extrem de folositoare pentru unii si extrem de nociva pentru ceilalti? Doar Patrick Andre de Hillerin a avut curajul sa ne spuna ca nu e bine sa ne bucuram de raul altora?

Si totusi dracul nu este chiar atat de negru.

Sunt multi cei care nu se lasa orbiti.

Presedintele Tarii, primul ministru, presedintele Senatului, ziaristii pe care i-am mentionat deja precum si inca multi altii. Nu doar ziaristi.

Si inca ceva. Foarte multa lume ii atribuie lui Basescu ‘meritul’ de a fi bagat zazanie in clasa politica romaneasca. Din pacate fenomenul a inceput mult mai devreme. ‘Meritul’ acesta nu ii apartine, in nici un caz, in totalitate.
Mai tineti minte Mineriadele? Manifestatiile si contra-manifestatiile din 1990-1991?
‘Noi muncim, Nu gandim’ si ‘Moarte Intelectualilor’?

Poate ca, sub valurile facute de ‘agitatorii’ de profesie, oamenii care conteaza, adica poporul, au inceput sa isi dea seama ca nu are rost sa astepte ca politicienii sa-si faca datoria singuri. Ca acestia trebuiesc impinsi de la spate.
Asa cum a facut multimea indignata de ce s-a intamplat in ‘Colectiv’.

Si uite ca cei aflati astazi ‘in fruntea bucatelor’ nu mai afiseaza nepasarea suficienta cu care ne obisnuisem pe vremurile lui Nastase si ale lui Basescu.

Daca vom continua sa stam cu ochii pe ei, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine.
Bineinteles, cu conditia ca pana atunci noi sa nu ne luam, unii pe altii, de beregata.

2-capsunari

Abia ce a fost promulgata legea votului prin corespondenta ca au si inceput sa umble pe net tot felul de mesaje care exprima nemultumirea unora dintre cei ce au ramas sa manance ‘salam cu soia’ fata de posibilitatea ca si cei care ‘au fugit’ sa isi exprime optiunile in ceea ce priveste viitorul Romaniei.

O parte dintre argumente, bineinteles ca mult mai frumos ambalate decat am facut-o eu, se regasesc intr-un articol aparut nu demult in Deutsche Welle si datorat lui Horatiu Pepine: Votul de la distanta si natiunea extrateritoriala”.
Cele mai uzuale dintre ele sunt grupate in doua categorii.
Una de natura ‘tehnica’ – cica nu se poate asigura confidentialitatea votului si certitudinea ca cel care exercita votul este chiar persoana care ar avea dreptul sa o faca.
Si o alta de natura morala – ce treaba are ‘el’, de acolo, sa ne hotarasca ‘noua’ destinul. Aici.

Cu alte cuvinte ‘tehnicienii’ se opun idei de vot prin corespondenta, sau chiar electronic, pentru ca s-ar putea ca unii sa ‘vanda’ buletinele de vot. Sau sa accepte ca cineva sa li se uite peste umar atunci cand voteaza.
Teoretic au dreptate.
Practic e echivalent cu a banui ca o proportie semnificativa din electorat ar fi dispusa sa faca asa ceva. Se poate, cine stie…
Totusi nu prea imi vine a crede ca o operatiune care ar aduna un numar semnificativ de voturi in felul asta ar ramane ne-sesizata.

In ceea ce priveste argumentul moral… Aici treburile sunt putin mai complicate. “Cei care s-au exprimat într-o formă sau alta, par să ignore faptul că numai românii au pretenția de a vota masiv din țări străine. Toți ceilalți europeni fie se întorc acasă în ziua votului, fie își vor fi pierdut între timp dreptul de vot.”
Prima natiune moderna care a (re)introdus ideea de democratie in Europa a fost Anglia iar principiul care a stat la baza demersului a fost ca regele sa nu poata impune impozite fara acceptul celor care urmeaza sa le plateasca. Acest principiu continua sa functioneze si in zilele noastre. Se organizeaza alegeri locale – care determina cum vor fi cheltuite taxele stranse la nivel local, alegeri nationale – guvern si taxe la nivel national, ba chiar si alegeri pentru Parlamentul European.
Ei bine, exista o tendinta prin vestul continentului ca la nivel local sa voteze toti cei care au resedinta intr-o anumita localitate, fara sa conteze cetatenia. Locuiesti legal, adica platesti taxe, in localitatea respectiva? Votezi. Si gata.
Largind putin perspectiva nu putem sa nu observam ca marea majoritate a Romanilor care ‘au pretentia de a vota masiv din tari straine’ au o stransa legatura cu tara. Au proprietati aici – si platesc taxe pentru ele, trimit gramezi de bani rudelor ramase in tara, vin aici de doua, trei ori pe an… Foarte multi dintre ei chiar planuiesc sa se intoarca pentru a-si cheltui aici pensiile pe care  le vor primi ‘de-acolo’.
In situatia asta ‘pretentia’ lor nu mai pare chiar atat de exagerata…

Iar toata discutia cade in derizoriu in momentul in care intelegem ca tot razboiul asta se poarta pentru 2 locuri in Senat si 4 in Camera.

Sau poate ca tocmai de asta a fost starnit tot ‘scandalul’ asta? Ca sa nu se prinda oamenii ca legea este foarte frumoasa dar ca de fapt nu are mare importanta cate voturi vor fi exprimate in afara granitelor atunci cand vine vorba despre alegerile parlamentare?

Disparitia lui Vadim Tudor a reusit ceva ce parea imposibil.

A adancit si mai tare clivajele care impart populatia Romaniei in tabere.
Am folosit intentionat cuvantul ‘populatie’ pentru ca nu ne mai comportam de mult ca un popor, si cu atat mai putin ca o natiune.

Culmea e ca ultima oara cand am reusit sa constientizam starea deplorabila in care ne aflam am facut acel lucru tot datorita lui Vadim Tudor. Adica atunci cand am iesit disperati la vot si l-am ales, cu entuziasm, pe Iliescu ca nu cumva sa ne trezim cu ‘Tribunul’ facand spume la Cotroceni. Din pacate am fost atat de oripilati de oroarea pe care am fost in starea sa ne-o facem cu mana noastra incat dupa aceea parca ne-am inchis in noi. Si inca nu am reusit sa iesim din starea asta.

Dovada pentru asta este chiar modul in care am reactionat la trecerea in nefiinta a celui despre care este vorba aici.

In loc sa trecem cu gratie peste acest episod am reinceput sa dezgropam schelete. Unii s-au dat cu capul de pereti: ‘Si pe noi cui ne lasi’ – a se citi ‘si noi pe cine mai pupam in fund de-acum incolo?’ iar altii s-au trezit, acum ca ‘Marele Tribun’ a devenit mai inofensiv decat un pui de gaina, sa-i ceara socoteala pentru toate chestiile pe care nu au avut curajul sa i le reproseze in fata.

iar cand cineva incearca sa ne atraga atentia ca atitudinea noastra a fost nepotrivita, atat reactiile la nefacutele cu care ne-a blagoslovit Vadim in timpul vietii cat si exagerarile la care s-au dedat unii dintre noi dupa moartea sa, ii sarim in cap – fiecare din cate o alta directie. Parca refacand pactul contra naturii din 2000, atunci cand am sarit din lac in put. Tocmai de frica (scarba?) pe care ne-o produsesem singuri propulsandu-l pe Vadim in turul 2.


Desen & Copyright @DION

O manea, doua manele de Dorin Tudoran.
Cititi, va rog, si comentariile de pe blogul lui Dorin Tudoran. Articolul o fi el genial dar contributiile cititorilor sunt cele cu adevarat relevante in situatia asta.

Astazi dimineata am gasit o invitatie pe FB din partea ‘Opriti finantarea cultelor religioase’.
Vineri, 6 Februarie, mare adunare populara la care cei interesati isi vor putea manifesta opozitia fata de faptul ca toti contribuabilii romani, indiferent de convingerile lor spirituale, sunt obligati sa finanteze, prin intermediul impozitelor platite dar si pe alte cai, mai subtile, activitatea cultelor religioase ‘recunoscute de stat’.
Intentionez sa particip.

Inainte de a lua aceasta hotarare am ‘rasfoit’ un pic pagina de pe ‘reteaua de socializare’. Chiar daca sunt de acord cu idea centrala a actiunii inainte de a ma alatura unui ‘grup de actiune’ simt nevoia de ma informa, cat de putin, cu privire la ce se intampla acolo.
Cu ocazia asta am aflat ceva care m-a ‘dat pe spate’.
Prin hotararea de guvern numarul 647/27 August 2013 religia a devenit ‘serviciu public esential prestat de unitatile administrativ-teritoriale’.

Sunt multe lucruri de discutat aici, inclusiv ideea in sine.
N-am sa intru in adancimea problemei acum. Nu atat ca nu am timpul necesar – astazi e inca 1 Ianuarie – ci pur si simplu pentru ca ceva striga atat de tare in aceasta hotarare de guvern incat nu ma pot concentra.

Actul normativ este de fapt o completare adusa Ordonantei “de urgenţă a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale” si prin aceasta hotarare “Se aprobă Lista serviciilor publice esenţiale fără de care unităţile administrativ-teritoriale, aflate în situaţie de criză financiară sau insolvenţă, nu pot funcţiona, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
In aceasta lista se regasesc si ‘serviciile religioase’, cu anumite limitari, e adevarat. Alaturi de, printre altele, ‘interventia in cazuri de urgenta’, ‘sanatatea’ si ‘producerea, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat’.

Aha. Deci primariile, chiar si cele aflate in insolventa, nu pot functiona fara sa asigure niste servicii publice. Pana aici totul are o anumita logica. Si probabil ca banii necesari vor proveni de la bugetul statului, sau mai precis din fondul de urgenta al Guvernului.

Dar ce te faci daca ‘unitatea administrativ-teritoriala’ respectiva nu ‘furniza’, inainte de a intra in insolventa, unele dintre serviciile de mai sus? Cu interventia in caz de urgenta e clar. Intra si in atributiile primarului. Macar organizarea ei daca nu si interventia propriu zisa. Dar ce te faci cu sanatatea, de exemplu? In cate comune dispensarele nu mai au nici macar o asistenta, daramite medic. Si in cate comune s-au inchis, de tot, scolile? Ce vor face toate aceste ‘unitati administrativ-teritoriale’ atunci cand vor intra in insolventa? Acum vad ca nu le intreaba nimeni de scoli sau de dispensare! Dar atunci? Atunci cand aceasta hotarare de guvern le va cere imperios sa asigure acea lista de servicii? Si mai ales cum vor reusi sa ‘produca, transporte, distribuie si furnizeze energie termica in sistem centralizat’? In conditiile in care articolul 71 litera b din Ordonanta de Urgenta 46/2013, cea care a stabilit ca trebuie sa existe o lista cu servicii asigurate in mod obligatoriu si ca aceasta lista va fi specificata prin hotarare de guvern, interzice in mod expres infiintarea de “noi servicii sau instituţii publice de interes local sau judeţean” atunci cand unitatea administrativ teritoriala intra in insolventa. Adica atunci cand intra sub incidenta … si trebuie – incepand de atunci?!? – sa asigure serviciile de pe lista…

Aha din nou.
Avem o OUG care hotaraste ca in situatie de insolvabilitate toate ‘unitatile administrativ-teritoriale’ sunt obligate sa asigure niste servicii publice si ca aceasta lista va fi aprobata prin hotarare de guvern. Logica demersului ar fi fost ca aceasta lista sa cuprinda un minim absolut – nu?!? – si prevederea clara ca chiar si furnizarea acestor servicii minimale se va face doar in cazul in care ele au fost disponibile inainte de intrarea in insolventa.
Stiu, sunt pricinos. Daca citesti, in ansamblu, atat ordonanta de urgenta cat si hotararea iar pe de-asupra iti folosesti bunul simt lucrurile devin clare. Dar nu ar fi fost mai bine ca aceste lucruri sa fie clare de la inceput?

Si mai ales, daca tot vorbim de bunul simt, n-ar fi mai bine sa lasam cultele religioase in afara actului de guvernare/finantare publica?

Dupa cum bine spune preotul Mihai Tanasescu “Pe de alta parte, am si o rezerva fata de aceasta decizie. Stiind bine ca lumea politica este o lume a negocierilor, unde interesele primeaza, nu sunt atat de naiv incat sa cred ca autoritatile mor de dragul religiei si au luat aceasta decizie total dezinteresat…..Cultelor li s-a dat ceva. Mult sau putin, inca nu mi-e clar. Ce li se cere in schimb, ma intereseaza deopotriva.”

Oare cat mai trebuie sa treaca pana vom renunta la genul asta de politica ‘tranzactionala’ – “da-mi sa-ti dau” – si vom trece la ‘politica mare’? Cea care are in vedere armonizarea intereselor tuturor actorilor sociali? Cand vor oare intelege cei aflati, temporar si intamplator, ‘deasupra’ ca indiferent de cat de ‘mascat’ isi trag spuza pe turta lor pana la urma ‘adevarul iese ca untdelemnul la iveala’ si ca ciclul asta de pacaleli reciproce este de fapt un cerc vicios in care ne invartim cu totii ca niste bezmetici?

Lumea de rand, masa de votanti, a dat un semnal puternic ca s-a cam prins cum sta treaba. Nu neaparat prin persoana celui trimis la Cotroceni ci prin prezenta masiva la vot! Acum e randul ‘politicienilor de meserie’.
Iar rateul nu mai este o optiune.
Am auzit aseara un analist politic care spunea ca Iohannis a starnit multa asteptare din partea populatiei si ca ar fi foarte grav daca nu si-ar indeplini toate promisiunile, chiar si pe cele implicite.
Daca aceasta opinie, pe jumatate adevarata, va prinde radacini in forma asta atunci inseamna ca societatea romaneasca, in ansamblul ei, nu s-a maturizat inca.
Iohannis este doar un om. A fost ales nu doar pentru ca a promis ceva, fie si implicit, ci pentru ca simbolizeaza – inca – acel ceva. Daca ‘politicienii de profesie’ nu inteleg acest lucru si nu se apuca ei isisi sa transpuna in viata mesajul extrem de puternic venit dinspre alegatori atunci nu doar Iohannis, ca persoana politica, va avea de suferit. Ci noi toti, inclusiv persoanele fizice care constituie clasa politica. Crizele majore sunt extrem de periculoase pentru toata lumea, inclusiv pentru cei care isi inchipuie ca pot profita de ele. Exemplul anarhistilor rusi este primul care imi vine in minte. Urmeaza lista extrem de lunga a dictatorilor care s-au perindat prin intreaga istorie a secolului XX si din care aproape niciunul nu a sfarsit cu bine.

Doar in sensul acesta ‘religia’ este un serviciu public prestat si de ‘unitatile administrativ-teritoriale’.
‘Religie’ vine de la ‘reliegare’. ‘A te uni cu’ in latina. Adica a forma o comunitate cu cei din jurul tau. A gasi o forma de cooperare pasnica. A gasi modalitatea prin care ‘lupta pentru supravietuire’ sa devina o concurenta pasnica in loc de un conflict permanent, indiferent de cat de bine camuflat o fi el.

‘Interesul poarta fesul’ este o vorba foarte inteleapta numai ca inainte de a o aplica ar fi bine sa vedem care sunt interesele noastre reale.
Eu cred ca interesul primordial ar trebui sa fie ‘supravietuirea’. Atat la nivel individual cat si, sau poate mai degraba, la nivelulul comunitatii largite care poarta numele de natiune.

impozite pentru medici

Tocmai de aceea ma intreb si eu impreuna cu anonimul de mai sus de ce nu scutim de impozite si industria medicala daca tot am scutit cultele religioase?
Sau, si mai bine, de ce nu le impozitam la fel pe amandoua?

%d bloggers like this: