Archives for category: respect reciproc

„Imaginează-ți că te numești Luca Străjescu și ești personajul care colectează cotele țăranilor pentru stat din fragmentul extras din romanul „Moromeții” de Marin Preda.

Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care să denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constatat-o când ai fost să colectezi de la el cota”.

Fiecare lucru care iese de pe buzele noastre are o dublă încărcatura semantică.
Primul iese în evidență sensul pe care îl atribuim noi, în mod voit și conștient, spuselor noastre.
În spatele acestuia vine, de la sine – și câteodată divulgând mult mai mult decât am vrea noi să dezvăluim, mai ales atunci când vorbim ‘cu pasiune’, un fel de ‘destăinure’. Pentru un observator atent, și care se poate detașa emoțional de situația în cauză, modul în care ne raportăm la o problemă punctuală relevă foarte mult din starea în care ne aflăm în momentul respectiv. Ce ne procupă, cât de emotivi suntem, cât de maturi în gândire… amanunte de genul ăsta…

Iar analiza de mai sus poate fi făcută atât la nivel individual cât și la nivel social.

Duminica trecută a avut loc faza judeană a Olimpiadei de Limba si Literatura Româna. Unul dintre subiecte, valorând un sfert din punctajul întregii lucrări, a fost ‘raportul scris’ către ‘conducerea de partid’ cu privire la „calitatea de element dușmanos a lui Ilie Moromete”.

Reacțiile apărute, mai ales în presă, spun foarte multe despre tensiunea și dezbinarea care ne macină. Și despre cât de tabloidizată a devenit presa.

SUBIECT HALUCINANT LA OLIMPIADA DE ROMÂNĂ ÎN REPUBLICA LUI ZDREANȚĂ: Un denunț ca în anii 50

Tragi-comedie la români. Şefii învăţământului din Prahova le-au cerut elevilor „să-l denunţe“ pe Ilie Moromete

Cu MOROMETE la DNA: Personajele din Marin Preda fac DENUNȚURI la Olimpiada de Română

Eu unul m-am plictisit deja de senzaționalismul ieftin al titlurilor.

OK, este important să discutăm, serios, despre importanța parchetelor în funcționarea statului și despre rolul cetățeanului ‘activ’ – fără de care parchetele nu ar putea să își îndeplinească funcția socială.

Numai că aici nu avem de a face cu vre-un denunț.
Cu un denunț normal, care își are locul său în orice țară care funcționează cât de cât.

Aici era vorba, de fapt, despre redactarea unui „raport” de ‘poliție politică’.
Cel care a formulat subiectul a fost foarte clar în această privință.
„Raportul” era adresat „conducerii de partid” iar el trebuia să se refere la „calitatea de element dușmanos” al persoanei ‘scoase în evidență’.

Nimeni dintre cei care și-au manifestat, vehement, indignarea nu a făcut această diferență.
După cum nu a făcut-o nici măcar vre-unul dintre dintre oficialii care au încercat să explice situația.

Trebuie să fac o paranteză aici. „Nimeni” de mai sus sună foarte dur. Este o formulare care se apropie foarte tare de cele folosite în presa ‘de can-can’. Ar fi fost mai potrivit ‘nu am găsit vre-o reacție, publicată în presă, din partea societății civile sau a Ministerului Învățământului, care să fi scos în evidență, suficient de precis, acest aspect al problemei’.

Să revenim.
Chiar atât de polarizată să fi devenit societatea noastră?

‘Denunțul’, ca instituție, să fi devenit, pentru majoritatea ‘vocală’ dintre noi, doar o armă politică? Doar un mijloc de răzbunare?

NB Se pare că rezultatele concrete ale învățământului românesc nu sunt chiar atât de ‘groaznice’ precum vor unii să le prezinte.
Probabil că dacă acești copii erau crescuți într-un spirit aliniat cu o sumă de valori, unii dintre ei ar fi ieșit din sală, ca o formă de protest. Ar fi spus că este un subiect care descalifică concursul la care participă, că este un subiect care nu îi încurajează ca elevi și ca personalitate. Probabil, s-ar fi putut ca profesorii care supraveghează să fi făcut un gest de protest, ar fi putut să conteste concursul și să ceară reluarea lui peste o săptămână, cu alte subiecte adecvate. Dar noi nu creștem în școală oameni care se uită critic la ceea ce se întâmplă. Întrebarea este „ce competențe validezi prin acest concurs la olimpiadă?”. Adecvarea la un comportament indezirabil într-o societate democratică? Ceea ce eu trebuie să văd la un absolvent sunt niște comportamente de bun cetățean. Dacă am considerat că valoarea pe care școala trebuie să o formeze este să construiască cetățeni apți să își folosească creativitatea, o calitate valoroasă, ca să scrie delațiuni inventate, înseamnă că lucrurile sunt grave atât în cazul persoanelor care au gândit acest subiect, cât și pentru sistem.

Copiii noștrii, sau măcar unii dintre ei, au înțeles despre ce era vorba.

Subiectele au fost imprevizibile pentru că, de obicei, cam asta înseamnă olimpiada la română. Oricât ai încerca să studiezi din manual sau din program va fi mereu ceva la care nu te vei aştepta. Ar fi o ipocrizie să zic: vai, ce uşoare au fost subiectele. Sincer, mi-au dat de gândit. Mi s-au părut problematice, dar, totodată, şi interesante pentru că până acum nu am mai avut subiecte care să ne propună o astfel de incursiune în trecut şi o transpunere. Efectiv, o parte neagră a istoriei noastre şi din câte am înţeles, au fost destul de controversate subiectele, dar mie mi s-au părut provocatoareIonela Neagoe, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Nicolae Grigorescu din Câmpina, declarație dată pentru Mediafax și consemnată de Laura Petrescu

dsc_0130

Afișul ăsta a fost pus cu ceva timp în urmă iar expoziția fusese organizată cu mult înainte.

OUG nr. 13/2017 a fost adoptată de către Guvernul Grindeanu în ultimele ore ale lui 31 ianuarie 2017 și publicată în Monitorul Oficial la prima oră a lui 1 februarie 2017.

Tot cam atunci a început și manifestația de protest.

Ordonanța a fost, în sfârșit, retrasă.

Vom reuși oare să des-veninăm scena politică înainte ca reptilele vii expuse vis a vis de clădirea Guvernului să se întoarcă la casele lor?

Și de ce atâta ‘homo homini lupus‘?
Uite, ‘exponatele’ astea nu se mănâncă între ele…

La inceputul lui februarie 1990 Ion Iliescu a transformat Frontul Salvarii Nationale, organizatia para-statala care fusese ’emanata’ in urma Revolutiei anti-comuniste din Decembrie 1989, in partid politic.

Operatiune cat se poate de dubioasa, cel putin din punct de vedere al bunului simt, dar avand si o oarecare acoperire: ‘Pana la urma noi suntem cei care am facut revolutia. Acuma ce vreti, sa ne dam la o parte?’
Exact in spatiul delimitat de aceste doua limite – cea a bunului simt si cea a conservarii propriei persoane – ne aflam si acum.

Ion Iliescu a invatat sa faca politica de la Stalin, in Moscova anilor 1950-1954.
In ianuarie 1990 nici o persoana rezonabila nu ar fi avut nimic impotriva ca el sa isi fi organizat ce partid ar fi vrut, cu conditia sa o faca in mod normal. Ca toti ceilalti.
Numai ca, in virtutea celor invatate cu 40 de ani in urma, Iliescu a ales sa utilizeze la maximum resursele pe care le avea la dispozitie. Adica ale proto-statului pe care tot el il organizase. Pe care l-a transformat in partid. Readucand, de fapt, situatia exact in punctul in care era atunci cand Ceausescu s-a urcat in elicopter.
Statul si partidul erau o singura entitate, conduse de un singur om.

Reteta care s-a dovedit a fi nefunctionala.
Nu doar imorala ci, pur si simplu, nefunctionala.
Prabusirea inevitabila a tuturor dictaturilor, nu doar a celor comuniste, demonstreaza cat se poate de elocvent evidenta acestui fapt.

O parte dintre cetatenii Romaniei de atunci au protestat cat se poate de energic. Atunci a luat nastere ‘Piata Universitatii’. Din pacate majoritatea nu a inteles ce i se intampla iar Ion Iliescu, intr-o ultima sfidare a bunului simt, a organizat ‘curatarea de catre mineri a pietii din fata Teatrului National’. Atunci cand, de fapt, nici nu mai avea nevoie de asa ceva. Castigase alegerile iar lumea incepuse sa oboseasca.

Gestul sau a oripilat in asemenea masura Europa incat aceasta s-a intors cu spatele la noi.
Iar o parte dintre concetatenii nostri si-au pierdut speranta in viitor. Asa ca au plecat sa il construiasca pe alte meleaguri.

Noul partid ‘unic’ nu a avut nici el viata lunga. Cele doua aripi – reformistii lui Petre Roman si conservatorii fundamentalisti condusi de Iliescu – au inceput sa se certe intre ele. Aparent pe motive doctrinare.
Cele intamplate mai tarziu sugereaza insa ca adevarata batalie a fost ‘pentru ciolan’. Ei erau prea multi iar resursele statului – adica ceea ce putea fi furat – prea mici pentru lacomia lor.
Mai ales ca ‘poporul trebuia hranit’ – si acesta uitase cum sa-si poarte singur de grija.

Lupta dintre cele doua aripi a continuat tot in spiritul celor invatate de la stalinisti. Armele folosite erau cele aflate in panoplia statului.
In principal Justitia, Administratia Financiara si Bugetul de Stat.
Nastase, Basescu si Voiculescu si-au tras la gioale unul altuia pana cand Justitia ajunsese o palida stafie a ceea ce ar fi trebuit sa fie, Administratia Financiara se blocase iar Bugetul de Stat mai ca secase.

In mod paradoxal, criza financiara din 2007-2008 a fost un fel de balon de oxigen pentru noi. Uniunea Europeana s-a simtit datoare sa ne ajute, iar pentru asta a instituit o serie de mecanisme de control. Fondurile Europene vin doar daca sunt respectate anumite standarde iar continuare procesului de integrare este conditionata de rapoartele ‘pe justitie’ – vestitele MCV.

Usor, usor, au inceput sa iasa primii ‘ghiocei’.

Pe Basescu l-a luat gura pe din-ainte si ne-a explicat cum e cu coruptia:
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu. El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.

Parchetele au inceput sa mai actioneze si de capul lor, nu doar dupa comanda politica.

Iar strada a inceput si ea sa iasa din letargie.
Atunci cand Basescu a fost incomodat de Raed Arafat si a vrut sa scape de el.
Atunci cand Ponta incepuse sa se poarte precum Basescu – daca nu mai tineti minte acesta i-a tras clapa PSD-ului dupa alegerile din 2008 exact asa cum Ponta i-a tras clapa lui Antonescu dupa cele din 2012.

Numai ca degeaba a iesit strada din letargie daca cei a caror menire ar fi fost sa inteleaga ceva au ramas cu capetele intre picioare.

Asa ca strada s-a culcat la loc.

Atat de bine incat nici nu a mai iesit la vot.
Nici la locale si nici macar la parlamentare.

Asa ca unii dintre politicieni au ajuns la concluzia ca ‘acum e momentul’.

Si uite asa ne-am procopsit cu o ordonanta de urgenta prin care “Guvernul Romaniei decriminalizeaza abuzurile oficialilor

Asta e adevarata problema, nu ca unii sau altii scapa de o eventuala pedeapsa.

Ca statul a ajuns, din nou, sa fie redus la statutul de ‘scula’ cu ajutorul careia unii si altii incearca sa-si satisfaca maruntele ambitii.

Macar Iliescu se straduia – declarativ sau din convingere – sa puna in practica niste idealuri.
Acum e vorba despre niste amarati de 200 000 de lei.

Si toate astea doar pentru ca, stiu ca ma repet, cei care ar fi trebuit sa fi inteles deja nu baga odata la cap ca sistemele corupte se prabusesc cu atat mai repede cu cat sunt mai roase de acest ‘cancer’.

 

 

 

starea-natiei

Postarea asta descrie foarte bine ‘starea natiei’.
Un betivan se impiedica si cade.
O baba se sperie si incepe sa ii dea cu poseta in cap in loc sa verifice daca nu cumva si-a rupt gatul.
Niste ‘oameni de bine’ filmeaza incidentul si il pun pe net. (Sper totusi ca dupa ce au terminat de filmat s-au dus macar sa-l scoale de jos pe ‘actorul’ lor ‘principal’.)
Alti ‘oameni de bine’, care pana acum pareau a se ocupa cu lucruri mai serioase, se apuca sa refoloseasca clipul ca pe un ‘purtator de mesaj’ – cu toate ca se potriveste doar pe jumatate, Dragnea nu e deloc beat si stie foarte bine ce face.
 
Si, dupa ce clipul face ocolul internetului romanesc, aceiasi ‘oameni de bine’ se scarpina in cap intrebandu-se:
‘Cum dracu am ajuns aici?
De ce nu ne mai crede nimeni?
De ce nu mai iese lumea la vot?
De ce reactioneza din ce in ce mai multi exact la fel ca baba aia isterica?’
Vi se pare ca exagerez?
In situatia in care un vicepresedinte de partid parlamentar se adreseaza potentialilor sai alegatorilor cu:
In ziua in care cea mai democratica tara din lume il inaugureza pe Trump ca presedinte?

tariceanu permis 1

tariceanu permis 2

Foarte interesanta chestia asta.
De vreo cateva zile ‘o anumita parte’ a ‘opiniei publice’ e ocupata sa il injure pe Tariceanu:

‘De ce nu stai ba la coada?!?’

Pai de asta avem nevoie noi? De un presedinte de Senat care sa stea la coada?
Daca ar fi sa judecam dupa rezultatele obtinute de presedintele care se ducea la mall cu Loganul personal – si dupa aia confisca telefoane de la tiganci imputite‘ – poate ca ar fi cazul sa o lasam mai moale cu ‘populismele’ astea.

N-ar fi mai bine sa-i intrebam pe toti presedintii astia, de Senat, de Tara, de bloc… s.a.m.d.:

‘De ce mai este nevoie sa stam la coada in secolul XXI?’

Aud?!?

PS. Pana nu demult personajele atat de marete nici macar nu se deplasau atunci cand aveau de rezolvat chestii din astea marunte. Se ocupau altii si veneau cu carnetul in dinti.
Tariceanu s-a dus pana acolo si a intrat prin spate. Mie unuia mi se pare un progres.
Dar daca ni s-a pus pata pe el…

Nu stiu daca asa o fi de obicei.
Tot ce pot sa va spun este ca asa a fost ieri seara.

Am iesit sa ne intalnim cu niste prieteni.
In piateta din fata Hanului Manuc ne-am bucurat ca niste copii urmarind un spectacol de acrobatie oferit cu extrema dezinvoltura de o trupa din Kenya. Click aici pentru fotografii.

Doua ore de discutii extrem de interesante la o carciuma. Curtea Berarilor Timisoreana.
Mancare banala, serviciu tern, prietenii la inaltime.

Incepe al doilea meci. Nici habar n-am avut ca fusese deja unul.
Din motive pe care n-am reusit sa le intelegem, atunci cand a inceput Anglia-Rusia cineva a dat sonorul atat de tare incat nu ne mai puteam auzi gandurile din cap. L-am intrebat pe chelner, a spus ceva despre management si si-a cerut scuze, in nume propriu.

Plecam, evident.

Ne mutam la Hanul lui Manuc sa bem o cafea.

La usa, maitre d’, o domnisoara, ne spune ca toate mesele sunt rezervate… ca ar avea o masa de 2 (noi eram 6)… ca daca mai asteptam un pic…
Era deja 10 jumate iar cel putin o treime din mesele din curtea interioara erau goale. Dupa vreo doua minute de ‘parlamentari’ descopera ca ar mai fi o masa la care ar putea sa ne ‘plaseze’. Abia cand ajungem acolo incep sa ma intreb daca nu cumva o fi asteptat ceva de la noi… Eu stiam ca se lasa ceva chelnerului, daca esti multumit de serviciu… si ca doar la curve e cu plata inainte… poate ma insel si atribui motivatii care exista doar in capul meu… sper din tot sufletul sa fie asa.
Stam vreo ora, timp in care terasa se goleste vazand cu ochii. Cand iesim uitam sa o intrebam pe maitre d’ unde e aglomeratia promisa.

Hai la taxi.
Cand sa ne urcam: “unde mergeti?”
Ne uitam in jur. O multime de oameni umbla printre taxiurile parcate in fata si in jurul Magazinului Unirea.
Toate cu lampa verde aprinsa pe tavan, semn ca sunt libere. Marea majoritate a soferilor vorbesc la telefon si toti intreaba: ‘unde mergeti’?
Cei mai multi dintre potentialii clienti ii injura si fac comanda pe telefoanele mobile. Strainii se urca, neavand alta optiune.
Cineva din apropiere ii spune unui prieten: ‘Un taximetrist mi-a cerut 30 de lei pana in Dorobanti’. Cam de trei ori mai mult decat pe ceas.

Mergem la autobuz, daca tot au introdus liniile de noapte.

In doua minute vine N104. Nu ne credem ochilor ce noroc avem. 104, cel de zi, trece foarte aproape de unde locuim noi.
Incercam sa ne urcam. Singura usa deschisa e cea de la sofer. Aglomeratie. Unii vor sa urce, altii vor sa coboare ‘la prima’. Asa ca stau un usa si nu ai cum sa te urci. Cineva il intreaba pe sofer de ce nu deschide si celelalte usi. ‘Asa e regula pe cursele de noapte!’. N-ai cum sa-l contrazici, cu toate ca celelalte doua autobuze din statie au toate trei usile deschise.
Reusim sa ne urcam, vreo 4 oameni raman pe din=afara cu toate ca autobuzul era gol in spate.
La prima statie: ‘Faceti-ne va rog loc, vrem sa coboram’. Vreo 4 dintre noi coboara, doar pentru a face loc. Ii intreb pe cei care coboara: ‘Ce ar fi fost daca faceam si noi ca dumneavoastra? Daca nu ne-ati lasat sa urcam, de ce sa va facem loc sa coborati?’
Evident ca mai raman cativa in statie, din fericire nu dintre cei 4 care coborasem.
Se incinge discutia cu soferul. Acesta o tine tare pe a lui – ‘Asa e regula si pe mine ma da seful afara daca nu o respect’ – iar calatorii mai au putin si sar la bataie.
Cu toate astea multi prefera sa se inghesuie la usa din fata in loc sa se duca toti in spate si sa se apropie de usa doar cand vor cu adevarat sa coboare. Loc ar fi fost berechet, chiar daca s-ar fi urcat si cei care ramasesera pe jos.
La un moment dat autobuzul iese din traseul lui 104. De, era N104, nu 104 normal. De ce or fi folosit un indicativ care sa produca confuzie? De ce nu i-r fi spus N-IJGBTZ in loc de N104 daca traseul e comun doar in prima treime iar destinatia cu totul si cu totul alta?
Spiritele se incing din nou intre sofer si calatori, noroc ca intre timp acesta primise ‘intariri’ – in ‘ghereta’ din fata autobuzului aparuse un ghertoi de cel putin 100 de kile. Chiar daca avea mai mult de 50 de ani era suficient de malac incat sa mai domoleasca furia calatorilor.

Coboram.

Trecem strada si ne speriem ingrozitor.

Nu, nu era nici un spectru. Doar o reprezentare post modernista a lui Cajal.

Noapte buna.

WP_20160612_00_34_55_Pro 2

PS. Intr-adevar regulile RATB prevad ca pe liniile de noapte “Accesul publicului călător se realizează numai pe la uşa 1” dar si ca “Abonamentul eliberat pe o linie/două linii RATB este valabil şi pe liniile de noapte care au traseu comun cu aceasta/acestea, dar numai pe porţiunile de traseu comun.” iar “Controlul titlurilor de călătorie se efectuează de către conducatorii de vehicule”.
Acum ati inteles de ce se deschide doar usa din fata?

http://www.ratb.ro/v_noapte.php

Recentul sondaj cu privire la legea ‘darii in plata’, si mai ales modul in care este comentat de presa, releva faptul ca majoritatea ‘consumatorilor’ nu prea inteleg care e treaba cu bancile si ca prea multi dintre cei care stiu se fac ca ploua.

“Majoritatea respondenților s-a pronunțat împotrivă ca beneficiarii legii să fie cei care și-au cumpărat mai multe case/terenuri și au dificultăți, fiind indicați ca beneficiari ai legii numai cei care au o singură casă (81%). De altfel, 89% dintre români consideră că este bine să existe o lege care să ajute persoanele fizice care au luat un credit și se află în dificultate financiară”, se menționează într-un comunicat al ARB.

Comunitatea bancară din România reiterează că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.”

Teoria spune ca rolul bancilor este relativ simplu.
Ca orice intreprindere comerciala, acestea supravietuiesc doar in masura in care reusesc sa se faca folositoare clientilor lor.
In cazul bancilor moderne serviciile ‘vandute’ acestora pot fi impartite in doua categorii: fundamentale si accesorii.
Cele accesorii fiind facilitarea transferului de fonduri si tot ceea ce are de a face cu chestia asta.
Pe vremuri mai era vorba si de asigurarea protectiei banilor numai ca acest aspect a cazut in desuetudine. Avand in vedere comisioanele de retragere si dobanzile pasive extrem de mici este mai ieftin sa inchiriezi o caseta de valori decat sa tii banii in banca, cel putin pe termene relativ scurte.

Si iata ca am ajuns la rolul fundamental al bancilor.
Sa ia cu imprumut bani de la cei care nu au ce face, momentan, cu ei si sa-i dea, tot cu imprumut, celor care au, acum, nevoie SI reusesc sa-i convinga pe oficialii bancii ca vor fi in stare sa returneze, la termen, respectivele fonduri.
Remarcati ca nu am facut nicaieri vorbire despre ce fel de clienti este vorba – persoane fizice sau juridice.

Ei bine, in momentul actual bancile fac aceasta diferenta.

In afara de faptul ca persoanele fizice platesc alte comisioane si primesc alte dobanzi pasive fata de persoanele juridice.

In realitate persoanele fizice sunt discriminate de banci in mod groaznic.

Sa luam cazul cuiva care se hotaraste sa intreprinda ceva si ia credit ca persoana juridica. Incepe operatiunea si, la un moment dat, totul se duce dracului. Ei bine, firma da faliment, investitorul pierde ce bani a bagat acolo – de obicei toti, iar banca mai recupereaza ceva, daca mai poate. Iar investitorul ramane fara nici un fel de datorii si chiar cu obrazul curat.
Bine, vorbim aici de ‘cazul banal’ in care nimeni dintre cei implicati nu a savarsit vreo ilegalitate – atunci cazul se schimba fundamental.

Daca acelasi investitor are proasta inspiratie sa incerce aceiasi operatiune pe persoana fizica – din diverse motive, le discutam mai tarziu, atunci s-ar putea ca acesta sa-si blesteme zilele. Daca operatiunea nu-i iese, chiar daca el nu are nici o culpa in chestia asta, acesta va trebui totusi sa returneze bancii toata suma.

Chiar si in conditiile in care ar functiona legea falimentului individual – ceea ce inca nu este cazul, situatiile ar fi complet diferite. Dupa declararea falimentului firmei investitorul este ‘spalat’ de orice in timp ce dupa declararea falimentului personal individul mai are multe de tras.

In anumite situatii diferenta asta este pe deplin justificata. De exemplu in cazul unui imprumut de nevoi personale sau a datoriilor facute pe cardul de credit.

Dar nu este in nici un fel justificata in situatia unui credit ipotecar. Care este similar pana la identificare cu un credit acordat unei persoane juridice.
Persoana juridica garanteaza cu capitalul social si cu celelalte active ale sale in timp ce persoana fizica garanteaza cu bunul supus ipotecii. Iar banca, inainte de a vira banii, analizeaza cu atentie atat valoarea, si perspectiva acesteia, bunului ipotecat precum si posibilitatile viitoare ale creditatului – atat persoana fizica cat si juridica, de a restitui creditul.

Diferenta de abordare se vede cu ochiul liber.
Unde mai este raspunderea bancii pentru due-dilligence inainte de acordarea creditului unuei persoane fizice? In ce fel mai putem spune ca cei doi sunt parteneri egali in contract?

In situatia in care creditul este acordat unei persoane juridice banca isi preia, in mod efectiv, partea ei de risc. Daca nu a apreciat bine valoarea gajurilor sau perspectivele planului de afaceri banca are mari sanse sa ‘o ia in barba’ – chiar daca cei implicati se comporta perfect onest.
In cazul unui credit ipotecar acordat unei persoane fizice, cel putin deocamdata, banca nu isi asuma nici un fel de raspundere. Indiferent de orice, acesta va fi urmarit pana in panzele albe. Dispare total egalitatea care ar trebui sa existe intre parti.
Atat egalitatea dintre partile aflate in contract cat si egalitatea dintre clientii persoane fizice si clientii persoane juridice.

Iar faptul ca ‘oamenii de rand’ sunt intrebati ‘ce opinie au despre chestia asta’ este o actiune interesanta din punct de vedere sociologic dar irelevanta din punct de vedere rational, economic.

Da, intr-adevar, nu este ‘frumos’ sa fie iertati de datorii cei care s-au gandit sa faca ‘dezvoltari imobiliare’ pe persoana fizica cu scopul de a scapa de impozite.
Numai ca treaba asta nu are logica. Nici economica si nici legala.
Fenomenul trebuie controlat cu ajutorul legislatiei despre ‘faptele de comert’, nu pe baza vre unor considerente de ordin moral.
Ca sa nu mai vorbesc despre imposibilitatea de a face diferenta intre cei care ‘nu pot plati’ si cei care ‘pot plati dar nu vor’!

Intensitatea reactiilor cu care a fost primita decizia CCR cu privire la modul in care sunt puse in aplicare mandatele de urmarire tehnica imi readuce in minte cuvintele ‘strabunilor’ nostri:

“Fiat justitia, ruat caelum!”

Traducerea cea mai raspandita fiind: ‘Faca-se dreptate, chiar de-ar fi sa cada cerul’.

Mai pe romaneste, aceasta varianta ii indeamna pe cei cu putere de decizie in domeniu sa nu se lase influentati de alte considerente in afara de idea de justitie si nici de alte argumente in afara celor ce au strict de a face cu cauza in sine.

O interpretare formulata in stil moralist ar putea suna: ‘Judecatorule, sa cumva sa-ti fie frica atunci cand imparti justitia. Fii drept, indiferent de pericolele care te pasc pe tine, personal.’

O alta, draga aparatorilor drepturilor omului: ‘Dreptatea individului nu trebuie, in nici un caz, sa fie pusa mai prejos de interesele comunitatii’. Vezi si varianta anglo-saxona: ‘Mai bine sa scape 100 de vinovati decat sa fie pedepsit, pe nedrept, un inocent’.

Cu ceva vreme in urma mi-a trecut prin minte o alta abordare:

‘Faceti cu adevarat dreptate, tocmai ca sa nu va cada cerul in cap’!

De fapt nu e mare diferenta fata de variantele de mai sus.

Pana la urma chiar si cei mai idealisti dintre noi sunt de acord ca idea de justitie a pornit tocmai de la viata de zi cu zi. In care ne-am convins, cu totii, ca nici o colectivitate umana nu functioneaza cu adevarat bine atata vreme cat membrii ei, toti membrii ei, nu se se simt in largul lor.

Atunci cand unii incep sa fure ceilalti incep sa isi piarda increderea in semenii lor. Relatiile dintre membrii societatii se deterioreaza foarte mult, ba chiar ajung sa se blocheze.
Atunci cand unii incep sa se foloseasca de forta pentru a-si impune punctul de vedere – de la talharie pana la dictatura armata – indivizii obisnuiti, indiferent de tabara din care se intampla sa faca fata, sufera o serie de transformari care, insumate, conduc la o degradare marcata a intregii societati. A se vedea soarta comunitatilor de pirati, a societatilor dominate de Mafie sau a dictaturilor – de orice coloratura.

Daca stam bine sa ne gandim, balanta justitiei nu cantareste doar meritele relative ale celor doua parti supuse judecatii ci si efectele produse de modul in care este administrat actul de justitie asupra intregii comunitati.

Iliescu, demisia

Fotografia este de pe vremea Pietei Universitatii,  ‘contemporana’ cu strigatura care da titlul postarii.

Sa facem un pic de istorie.

In August 1977 minerii din Valea Jiului au protestat contra indiferentei “regimului comunist fata de situatia de mizerie in care traiau“.
In Noiembrie 1987 muncitorii din Brasov au protestat “fata de masura autoritatilor de a fi redus salariile“.
In Decembrie 1989 prima faza a Revolutiei s-a terminat atunci cand muncitorii din Bucuresti au iesit pe strada in dimineata zilei de 22, indignati fiind de modul in care fusese reprimata manifestatia de protest din seara zilei de 21, cea din fata hotelului Intercontinental.
Din Ianuarie 1990 pana in 13-15 Iunie 1990 au avut loc mai multe manifestatii anti-comuniste, dar fara mare succes. Marea majoritate a populatiei era satisfacuta cu schimbarile ce avusesera deja loc, fapt confirmat in mod decisiv la alegerile din Duminica Orbului, precum si de venirile minerilor la Bucuresti – indiferent ca acestia au venit de capul lor sau au fost chemati, nu poti convinge o asemenea masa de oameni sa faca ceva fara ca ei sa fie deja intr-o stare de spirit care sa-i predispuna catre actiunea respectiva.
In Ianuarie 1999 minerii din Valea Jiului actioneaza, pentru prima oara din 1977, strict in interes propriu. De data aceasta nu mai aveau ca scop ‘apararea ordinii de drept si a statului’ ci ‘siguranta locurilor de munca‘. Pentru prima data dupa Ianuarie 1990 actiunea lor nu a avut rezultatul scontat de ei. Cererile liderilor lor erau total nerealiste si prost vazute de restul societatii romanesti.
In 2000 debusolarea politica a fost atat de mare incat electoratul a fost in stare sa aduca in turul doi al alegerilor pe Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor.
In 2007 44% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 74% dintre ei au votat impotriva demiterii.
In Ianuarie 2012 Bucurestiul a fost martorul unor manifestatii suficient de puternice incat sa produca, in cele din urma, demisia guvernului Boc. Manifestatiile fusesera o reactie la ‘tratamentul’ primit de Raed Arafat ca urmare a opozitie sale fata de unele reforme din domeniul sanitar.
In Iulie 2012 46% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 88% dintre ei au votat pentru demitere.
In Noiembrie 2014, suparati pe modul in care fusesera organizate alegerile prezidentiale, foarte multi romani au iesit ‘pe strazile patriei‘ pentru a protesta impotriva guvernului Ponta si in semn de sprijin pentru candidatul Iohannis.
In Noiembrie 2015, indignati de cele intamplate la clubul Colectiv, suficient de multi romani au protestat, sub lozinca “Coruptia Ucide“, in Bucuresti precum si in alte orase din tara si din Europa, impotriva guvernului Ponta incat acesta si-a dat demisia. Este posibil ca o parte din indignarea populatiei sa fi fost produsa si de acuzatiile de coruptie aduse de catre parchet unora dintre apropiații premierului cat si lui personal.
In Februarie 2016, cativa dintre functionarii ANAF-ului incep formalitatile pentru evacuarea unor cladiri ce fusesera confiscate, prin sentinta judecatoreasca, ca despagubire pentru pagubele produse de Dan Voiculescu Ministrului Agriculturii.
Antena 3, una dintre locatarele respectivelor cladiri, se foloseste de prilej pentru a lansa o campanie furibunda de presa prin care se victimizeaza si prezinta cazul ca pe o grava atingere a libertatii presei.
Senatul se aduna in sedinta speciala si cere Primului Ministru Ciolos lamuriri pentru ce se intampla acolo.
Presedintele Iohannis, intrebat cu privire la acest subiect, spune unor reporteri Antena 3: “Eu cred ca ati ajuns intr-o situatie neplacuta si inutila. In primul rand, cred ca libertatea de exprimare in media nu poate fi suprimata pentru banale motive administrative. In al doilea rand, aceasta abordare heirupista a ANAF mi se pare cel putin nepotrivita, daca nu discutabila”
Cateva zile mai tarziu Antena 3 organizeaza un miting de protest la care se aduna cateva mii de persoane.
Peisajul politic se imparte in doua. Unii iau partea Antenei 3 iar altii incep sa-i reproseze presedintelui pozitia pe care a adoptat-o si sa faca misto de cei care s-au adunat la mitingul Antenei 3.

Ei bine, exact acesti “o mână de bătrâni decuplați de România și nevoile sale reale, analfabeți în democrație, săraci, prost îmbrăcați și cu o sănătate precară” sunt cei care au adus Romania unde este acum.

Si, daca citim cu putina atentie enumerarea de mai sus, vom constata, cu bucurie, ca din ce in ce mai multi dintre ei refuza, din ce in ce mai intens, comportamentul discretionar al celor aflati temporar ‘in fruntea bucatelor’. Oamenii, chiar si cei ‘de rand’ au inceput sa inteleaga ca ‘siguranta alimentara’ este, in realitate, un ‘subprodus’ al libertatii si ca ‘mita electorala’ cu care s-au multumit in 1990 nu le-a ajuns pentru multa vreme.

Refuzul arbitrariului, atunci cand acesta a putut fi identificat de catre electorat, s-a manifestat chiar si fata de cei care incercau sa ajunga la putere. Ganditi-va la alegerile din 2000, atunci cand, calcandu-si pe inima, foarte multi oameni au votat cu Iliescu doar ca sa nu iasa Vadim. Iliescu, caruia foarte multi dintre cei care l-au votat atunci ii cerusera, vehement, demisia in 1990, era perceput, 10 ani mai tarziu, ca fiind mai putin ‘imprevizibil’ decat Vadim.

Iar refuzul arbitrarului este exact esența democrației.

Se pare ca ‘cei de-acasă’ au început sa priceapă lucrul asta.
Chiar dacă unii, mai grăbiți, sunt dispuși la expediente.
Uitând ca orice precedent se întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva celui care i-a dat naștere.

 

 

jos-iliescu-ceausescu-basescu-huligan-golan-ciumpalac-hipster

 

presedintele critica fiscul

Cred că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă din partea ANAF mi se pare nepotrivită, dacă nu discutabilă, și am constatat din discuții avute că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme se găsesc soluții convenabile”,

Indiferent de cati ii sar acum la beregata omul are dreptate.

Am folosit ‘omul’ in loc de ‘Presedintele’ pentru a sublinia faptul ca atat el cat si toti ceilalti – admiratori, detractori precum si cei care incearca sa isi pastreze capul limpede, sunt oameni, cu o capacitate de intelegere inerent limitata.
Si tocmai de aceea ar face bine ca macar sa incerce sa se inteleaga unii pe ceilalti inainte de a se exprima in ‘sentinte’.

De ce cred ca are dreptate Iohannis in cazul asta?

Simplu.
Hotararile justitiei au fost puse in aplicare. Din punct de vedere ‘contabil’ pagubele stabilite de instanta au fost acoperite. Imobilele in cauza sunt intabulate ‘pe statul roman’.

Mai sunt, intr-adevar, multe de facut. Aceste imobile trebuie valorificate.

Numai ca aceasta este o problema administrativa. Tine de modul in care niste functionari, niste angajati ai statului, inteleg sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu.

Este o lege care cere ca imobilele confiscate sa fie valorificate prin vanzare?
Foarte bine! Atunci sa fie vandute.
Spune legea ca proprietarul are dreptul, in anumite conditii, sa ceara celui care ocupa o cladire sa o evacueze in termen de 5 zile? Asta inseamna ca proprietarul, sau un reprezentant al sau, are intr-adevar dreptul sa ceara acest lucru.

Dreptul!

Nu neaparat obligatia. Aceasta poate decurge, insa, din legea care prevede modul in care sunt valorificate imobilele confiscate.

Iar cei chemati sa aplice aceste doua legi mai trebuie, atunci cand isi indeplinesc obligatiile de serviciu, sa tina cont si de celelalte reglementari care au tangenta cu situatia.

De fapt exact asta este datoria functionarilor publici. Sa faca in asa fel incat interesele noastre, ale tuturor, sa fie respectate.
In conditiile specificate de lege. De toate legile aflate in vigoare la un moment dat.

Inclusiv de cele care le permit celor de la Antena 3 sa ceara tot felul de lucruri in instante.

Iar evacuarea propriu-zisa, daca va fi pusa in aplicare vreodata, va putea fi facuta abia dupa ce toate formalitatile legale vor fi fost indeplinite. Altfel insusi conceptul de justitie va fi fost tarat in mocirla.

‘Da’, dar cei de la Antena 3 se dedau la niste actiuni oribile de manipulare a opiniei publice!’

Da, si mie mi se pare chestia asta.

Numai ca atunci cand te injura cineva ai la dispozitie trei variante.

– Te faci ca nu auzi.
Cateodata merge, mai ales daca nu te vei mai intalni vreodata cu respectivul.

– Il injuri si tu pe el.
Toata situatia degenereaza si peste putin timp vei avea de solutionat o problema mult mai mare decat cea de la inceput.

– Cauti o alta rezolvare.
De exemplu iti pastrezi calmul si ii raspunzi astfel incat sa i se faca lui rusine de ce a facut. Sau macar sa il faci de ras in fata spectatorilor.
Iar daca nu merge cu frumosul, il ‘dai in judecata’. Si astepti ca justitia sa isi urmeze cursul.

Ca daca nu ai o incredere reala in mersul justitiei toata discutia de pana acum a fost degeaba.
Iar daca nu iti plac legile in vigoare la un moment dai nu ai decat sa incerci sa le schimbi.
Daca incerci sa te fofilezi pe langa ele nu faci decat sa creezi un precedent care se va intoarce impotriva ta, mult mai repede decat iti poti inchipui.

Asta asa, ca sa-i dau dreptate si lui Ciolos.

ciolos are dreptate

%d bloggers like this: