Archives for category: Respect Mutual.

Liderul unei coalitii politice, venita la putere in urma unor alegeri generale, nu poate deveni prim-ministru din cauza unei ‘tehnicalitati’ – a fost condamnat penal. Pentru niste chestii legate de desfasurarea unui proces electoral.
Asa ca ‘scoate din palarie’ un relativ necunoscut.
Colegii sai de coalitie il confirma pe ‘necunoscut’ in functia de prim-ministru si il numesc pe condamnatul penal in pozitia de presedinte al Camerei Deputatilor.

‘Necunoscutul’ da o ordonanta de urgenta care ar fi atenuat cateva dintre problemele pe care inca le mai are in justitie seful sau de partid. Ordonanta starneste mania populara – exprimata prin vehemente demonstratii de strada, si este, intr-un sfarsit, retrasa prin intermediul unei alte ordonante de urgenta.

‘Reforma’ in justitie este reluata, printr-o initiativa parlamentara. In paralel cu tentativa de punere in practica a programului de guvernare.

Dupa aproximativ 6 luni, principalul partid al coalitiei – cel din randurile caruia fac parte atat liderul coalitiei cat si premierul, face o evaluare a activitatii guvernului.
Ajunge la concluzia ca acesta “n-a mers rau. Doar binisor.” Asa ca i-au retras sprijinul politic. Aproape toti ministrii au demisionat, in afara de premier si inca unul sau doi.
Coalitia nu a mai avut ce face si a trebuit sa depuna motiune de cenzura. Impotriva primului ministru numit chiar de ei. Care a incercat din rasputeri sa-si apere pozitia, inclusiv aratand ca are in vedere interesele superioare ale propriului partid cat si comportamentul pretins duplicitar al liderului coalitiei.
Membrii coalitiei au votat disciplinat in timp ce opozitia s-a abtinut sistematic.
Coalitia a obtinut cu 8 voturi mai multe ar fi avut neaparata nevoie si guvernul – sau mai bine spus, primul ministru, a fost destituit.

Concluzie.
Este clar ca liderul coalitiei a reusit sa isi mentina controlul asupra membrilor de rand ai coalitiei.

Intrebari.
Daca la prima incercare coalitia a reusit sa numeasca doar un guvern care sa mearga ‘binisor’ dar insuficient de bine, de unde vor gasi o alta garnitura care sa performeze ‘suficient de satisfacator’?
Daca vor reusi, se vor intreba de ce au pierdut primele 6 luni?
Daca nu vor reusi, vor mai incerca si o a treia varianta?

Update.
Dupa trecerea motiunii de cenzura, douazeci dintre ministrii demisionari si-au retras demisiile…

“În cererea de retragere a demisiei, foştii miniştri ai Guvernului Grindeanu au precizat că recurgerea la acest act a fost o formă de protest faţă de şeful lor direct.”

Advertisements

salarii preoti

E o chestie foarte interesanta aici.
Asistenta medicala este platita prin intermediul unor taxe speciale, care se bazeaza pe principiul solidaritatii sociale. Daca nu platesti taxele alea, adult in putere fiind, beneficiezi doar de asistenta de urgenta. Teoretic, daca esti ‘liber profesionist’, poti chiar alege sa nu platesti aceste taxe, asumandu-ti riscurile.
Invatamantul obligatoriu si gratuit, cel care transforma populatiile aflate ‘sub vremi’ in natiuni capabile sa-si croiasca singure viitorul, este finantat de la bugetul de stat. Dupa cum este si firesc. Intreaga comunitate isi pregateste, impreuna, viitorul.
Asistenta ‘spirituala’ este, si ea, platita direct de la buget.
Cu alte cuvinte nu poti alege sa nu dai, sub o forma sau alta, niste bani catre ‘culte’. Indiferent de convingerile tale religioase. Sau de lipsa ta de convingeri in sensul asta.
In situatia asta, nu stiu sa existe multe asezari omenesti, din Romania, fara macar o biserica si multe biserici fara preoti.
Exista, in schimb, foarte multe comune fara medici si foarte multe scoli cu prea putini profesori calificati.
Sa inteleg ca ne pregatim, cu preponderenta si indiferent de convingerile fiecaruia dintre noi, pentru lumea de apoi?

Foarte multi si-au adus aminte de Olivia Steer.

olivia Steer ciudata

Steer îl citează pe controversatul politician Ninel Peia care afirmă că infestarea cu rujeolă “s-a făcut artificial şi intenționat de către agenţi cu dublă comandă”.
“Un fapt este clar: de la începutul anului, s-au descoperit circa 4.000 de cazuri de rujeolă, din care 17 s-au finalizat, tragic, cu moartea bolnavilor. Totuşi, în ce stat European se mai înregistrează o epidemie de proporţiile astea? Niciunde! Informaţiile mele spun că infestarea s-a făcut ARTIFICIAL şi INTENŢIONAT de către agenţi cu dublă comandă, agenţi dubli, cum li se mai spune. La Arad şi Nădlac se îmbonlăvesc copiii dar peste graniţă la Nagylak, Mako sau Szeged nici unul? Şi ungurii au grad de vaccinare mai mic cu 10% decât românii. Valul de rujeolă a generat ceea ce se şi intenţiona: un val de emoţie uriaş care ar împinge opinia publică la acceptarea rapidă şi fără mari dezbateri a Legii vaccinării”, a scris Olivia Steer pe Facebook, potrivit Antena 3.

Acelasi lucru se intampla in Statele Unite. Si acolo se manifesta o oarecare reticenta impotriva vaccinarii si, la fel ca in Romania, au re-inceput sa apara focare de infectie.

MeaslesIncrease2

Toata chestia asta seamana foarte bine cu o vanatoare de vrajitoare.

In loc sa ne concentram pe cauza reala ale imbolnavirilor – neincrederea unora dintre parinti, ii acuzam pe cei care – cu naivitate, din dorinta de a-si face publicitate sau orice combinatie din amandoua, vorbesc mult despre lucruri pe care le inteleg pe jumatate.

Da, exista o legatura extrem de stransa, si extrem de evidenta, intre neincrederea in vaccinuri si campaniile de presa desfasurate de anti-vaxxeri.

Partea proasta este ca toate atacurile ad-hominem la adresa anti-vaxxerilor sunt, de fapt, atacuri indreptate direct impotriva gandirii de tip stiintific.

Stupoare?!?

Sa o luam metodic.

Cunoasterea de tip stiintific se bazeaza pe ipoteze emise de cei care pun la indoiala consensul valabil la un moment dat si verificate de ‘colegii de breasla’ ai celor care au formulat acele ipoteze.
Daca respectivii colegi sunt de acord cu ipotezele analizate acestea devin teorii ‘acceptate de lumea stiintifica’.
Si ‘asteapta linistite’ ca niste alti ‘cârtitori’ sa le puna la indoiala si sa formuleze noi ipoteze, care, la randul lor, vor fi puse ‘in discutie publica’.
Iar tot acest proces se desfasoara, cel putin teoretic, intr-o atmosfera de transparenta si respect reciproc. Doate datele disponibile sunt puse pe masa si intre cercetatorii care se verifica unii pe ceilalti exista relatii de colegialitate. Repet, aici este vorba de teorie, locusul acela unde sunt evaluate doar ideile, nu si oamenii care le promoveaza.

Privind dintr-un anumit punct de vedere, cei ca Olivia Steer sunt un fel de ‘fluieratori in biserica’. Li se pare ca un lucru nu este la locul lui si atrag atentia celorlati asupra acelei ‘neregularitati’.
S-ar putea sa se insele – cum credem noi, cei care ne-am vaccinat copiii, ca este cazul anti-vaxxerilor.
Sau s-ar putea ca o cat de mica portiune din informatia vehiculata in jurul acestui subiect sa fie, totusi, valabila.

Si uite-asa ajungem la povestea cu Pastorul si Lupul… aia in care Pastorul se tot plictisea si, din cand in cand, striga ‘Lupul’. Iar satenii ii sareau in ajutor… numai ca lupul nu venise… Si asta pana cand satenii s-au plictisit la randul lor… si nu s-au mai dus… numai ca de data aia Lupul venise….

In varianta povestita copiilor, Satenii il ajuta pe Pastor sa adune, a doua zi, animalele ramase iar acesta intelege, in sfarsit, morala povestii… numai ca asta este doar o fabula…

In lumea reala trebuie sa sarim de fiecare data cand cineva striga ‘A venit Lupul’.

Nu de alta, ci doar pentru ca sunt oile noastre in joc! Iar pastorul ala este angajatul nostru. Adica este responsabilitatea noastra sa alegem un pastor responsabil, nu unul care sa-si bata joc de noi….
Iar daca un trecator ‘are vedenii’ si striga degeaba… asta e. Ghinion. Ne gandim la cate pagube ar fi putut face Lupul daca ar fi venit cu adevarat si mergem mai departe…
Singura situatie in care am putea sa-l pedepsim pe cel care tras alarma aiurea ar fi aceea in care ar fi evident ca a facut-o ca sa isi bata joc de noi. Altfel, daca pedeapsa e nejustificata, sau prea mare, acelasi om – sau oricare altii, ar putea intoarce capul si s-ar putea preface ca n-au vazut nimic. De ce sa-si riste ei fundul pentru ‘oile comunitatii’?
Daca Lupul pe care il vad in momentul asta ‘se razgandeste’ si nu-i asteapta pe Sateni?
Sau daca e ‘inteles cu primarul’, acesta ii conduce pe Sateni pe cai intortocheate si pana ajung la locul faptei Lupul are timp sa-si ascunda urmele? Nu mai bine sa se faca ca nu vede, avand in vedere experienta predecesorilor sai?

Bine, bine, asta facem cu oile… ce ne facem cu pojarul?
Nu de alta, ne mor copiii pana termini tu povestea cu oile…

Pai ce sa facem, cumparam vaccin!

In America, locul ala unde spuneam ca a inceput miscarea anti-vaxxer, parintii carora le vine mintea la cap au de unde sa cumpere o fiola de vaccin! Aici … mai greu…
Trecand peste amanuntul ca noi, toti, platim niste impozite. Din care ar trebui cumparate inclusiv vaccinurile care sa ne apere, pe noi si pe copiii nostri, de tot felul de boli…

Chiar credeti ca mama bebelusului cu care am inceput articolul stie macar cine e Olivia Steer? Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca acum 16 ani, cand ar fi trebuit sa fi fost vaccinata ea, mama, nu vorbea nimeni despre aiureli din astea…

Si nu, nu sunt de acord nici cu vaccinarea obligatorie!
Avem medici, ei trebuie sa decida daca un copil poate sau nu sa fie vaccinat. Pe semnatura si responsabilitatea lor!
Vrei sa-ti duci copilul la scoala? Scoti de la medic o adevarinta ca acel copil a fost vaccinat. Sau ca nu a putut fi inca vaccinat din cauzele 1, 2, 3 … consemnate precis, cu data, in fisa medicala a copilului si cu angajamentul ca, pe masura ce acele cauze vor inceta, copilul va fi imunizat de indata ce se va putea.
Altfel… tine-l taica acasa… sa te intrebe pe tine ce si cum cand s-o face mai mare, nu sa-l imbolnaveasca pe al meu pentru ca ai tu gargauni in cap…

Si lasati-o pe Steer in plata Domnului… cu cat o bagati mai mult in seama, cu atat mai multe trasnai o sa spuna…

Cum or fi reusind astia sa ne indrepte pe tot felul de piste false…
Sau ne-o facem cu mana noastra?
Dupa principiul ‘tara arde si baba se piaptana’…

NB. “Pojar” asta inseamna, de fapt.
“Incendiu”!
Iar ‘incendiul neincrederii generalizate’ nu poate fi stins atacandu-i, la persoana, pe cei care au curajul (inconstienta?) de a-si exprima sentimentele cu voce tare…
Ar fi similar cu a-i biciui pe canarii dusi in mina atunci cand gâfâie din cauza monoxidului de carbon acumulat in galerii…
Singurul remediu este redescoperirea respectului reciproc.
Intre medic si pacient, intre politician si alegator, intre specialist si profan, intre politicieni, intre specialisti, intre profani…

PS
Acum au inceput sa se cearte pe ambulante, pe asta cu vaccinarea au lasat-o deoparte…

Teoretic, și practic, o societate democratică este mult mai flexibilă față de una condusă în mod autocratic.

Bine, în realitate avem de a face cu un proces de optimizare derulat în timp.
Pe termen scurt, a existat întotdeauna tentația ‘concentrării pe rezultat’. Aproape toți dictatorii au fost, aparent, foarte eficienți – cel puțin pe termen scurt.
Din păcate, cei mai mulți dintre ei – eficienți sau neeficienți, fără deosebire, și-au dus, până la urmă, ‘turma’ către dezastru.
Excepțiile – Singapore si Coreea de Sud, pot fi numărate pe degetele de la o mână. Și nici măcar aici dictatura nu s-a terminat chiar ‘pașnic’. Coreea de Sud încă trage ponoasele anilor aceia iar Singapore a rămas, în mare măsură, un stat foarte centralizat.

Același lucru este valabil și pentru partide.

Cei care l-au urmat pe Hitler au sfarsit prin a fi judecati la Nurnberg.
Cei care l-au urmat pe Zelea Codreanu au sfarsit prin a fi fugariti de urmașii lor in ale totalitarismului, comuniștii.

Aceștia, la rândul lor, s-au împărțit în mai multe facțiuni.
Unii n-au înțeles nimic și au rămas împietriți în proiect. Cei care au sudat porțile fabricilor în 22 Decembrie 1989. De exemplu.
Alții s-au prins că nu mai ține și au cotit-o cu prima ocazie. Înțelegerea lor cu privire la cele întâmplate pe vremea comunismului se pare că a fost incompletă de vreme ce s-au regrupat in FSN – și, mai apoi, s-au splitat în FDSN(astazi PSD) și FSN (astazi PDL, fuzionat in PNL). Eu bănuiesc că membrii de rând ai acestor partide pur și simplu au continuat ce au fost condiționați, pe vremea UTC-ului, să considere a fi normal.
Iar liderii lor au crezut că vor fi mai ‘jmecheri’ decât Dej/Ceaușescu și că vor reuși să evite greșelile acestora, menținând totuși un stil de conducere cât se poate de centralizat.

A mai fost o categorie, care a dispărut foarte repede.
Cei care au înțeles cu adevărat fenomenul sau care s-au rușinat pur și simplu de rezultatul ‘muncii de partid’. Care și-au cerut scuze pentru ce-au făcut – măcar în fața oglinzii, și și-au văzut de viața lor.

Constatăm acum rezultatele lipsei de flexibilitate din politica românească.

Stilul centralist și centralizator de conducere practicat de mai toate partidele politice a produs o segregare a populației. Prea mulți dintre oameni nu au încredere în politicieni dar nici nu vor să intre în politică pentru că au ajuns să perceapă orice participare ca pe o înregimentare. Ceea ce, în codițiile de acum, nu este foarte departe de adevăr. Iar acest lucru este relevat foarte bine de către prezența din ce în ce mai scăzută la vot
Iar prea mulți dintre cei care intră o fac fie pentru oarece foloase fie pentru că efectiv le place să facă parte dintr-o organizație semnificativă.

Același stil centralist a produs niște organizații de partid aproape incapabile să se înnoiască singure. Demisiile ‘de onoare’ sunt extrem de puține iar marea majoritate a demiterilor sunt comandate de la centru.
Și uite așa am ajuns în situația în care liderii sunt schimbați abia atunci când încep să fie  anchetați în justiție.

Cum ar fi oare să învățăm și noi odată ce înseamnă aia democrație internă de partid?
Lideri care se dau singuri la o parte atunci când greșesc -știind că nu vor fi aruncați la gunoi?
Organizații care să fie în stare să își dea seama atunci când liderii lor o iau razna? Și nu doar să își dea seama ci să și adopte măsurile necesare?

Nu de alta, chiar organizațiile însele sunt acum în pericol…

După 27 de ani de prezență disciplinată la toate manifestațiile de protest semnificative mi-am dat seama, în sfârșit, cum stă treaba.

Scena politică e împărțită în trei, nu în două.

Avem politicieni, ‘protestatari’ și electorat.

În mod ciudat, primii care s-au maturizat au fost protestatarii. Chiar dacă, cel puțin teoretic, te-ai fi așteptat ca politicienii de profesie să facă tranziția mult mai rapid decât toți ceilalți.

Am ieșit, pentru prima dată, în stradă pe 22 decembrie, de dimineață.
Încă nu era nici o diferență între electorat și protestatari.
Nemulțumirea populației dăduse în foc iar oamenii și-au dus furia in piața publică.

Așa că unii dintre politicieni au profitat de moment și s-au cocoțat în fruntea bucatelor.

„Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră…”

A fost prima și ultima dată când politicienii, protestatarii și electoratul au fost de aceiași parte a baricadei.

Câteva zile după aceea, ‘ultimul de pe listă’ a făcut ceva care a aprins o scănteie de nemulțumire populară – imi pare rău dar nu mai țin minte ce și nu stau acum să caut – iar unul dintre ‘politicienii de vază ai vremii’ (Dumitru Mazilu) a încercat să folosească prilejul pentru a se pune pe sine în fruntea listei. Așa că a întărâtat pe cât a putut mulțimea adunată în Piața Victoriei.
Care mulțime, sub euforia momentului – cu doar câteva zile în urmă îl alungaserăm pe Ceaușescu – a ‘pus botul’ (‘hai că se mai poate odată’) și s-a încăierat cu ‘forțele de ordine’.

N-a mai fost să fie.
Dar a fost ultima oară cănd protestatarii s-au lăsat manipulați in halul ăsta de către politicieni.

Nici pe departe ultima dată când politicienii au încercat să folosească în scop propriu nemulțumirea străzii – sau să manipuleze electoratul… exact ăsta e subiectul de astăzi… dar să nu anticipăm.

Apoi Iliescu a transformat FSN-ul – care, pe vremea aia, juca rolul unei structuri de stat –  în partid politic. Ceea ce a produs o nouă repriză de indignare. Nu pot să folosesc expresia consacrată, „indignare populară”, tocmai pentru că indignarea nu a fost suficient de populară încât să aibe repercursiuni cu adevărat semnificative.

Fenomenul Piața Universității a fost însă momentul în care politrucii s-au convins pe ei înșiși că pot manipula electoratul după voia lor și că pot să-i alunge pe protestatari la periferia vieții publice.
Atunci a fost momentul în care electoratul – parțial obosit, parțial mulțumit cu ceea ce primise deja, a făcut ‘pactul cu diavolul’.
Atunci a fost prima dată, din păcate nu și ultima, când prea mulți dintre protestatari au făcut ‘exces de zel’. Intransigența e bună doar atunci cănd este reflexivă. Când se referă la propria persoană. Când refuzi dreptul de cetate tuturor celor care nu sunt complet de acord cu tine cazi, cu capul înainte, în capcana întinsă de cei mult mai experimentați decât tine în materie de manipulare.
Iliescu ne-a lăsat să strigăm ca disperații în Piața Universității știind foarte bine că poate controla eficient informația care ajunge în restul țării. La restul electoratului. Adunăndu-ne pe noi la un loc și lăsându-ne ‘să ne ne facem de cap’ a putut să le arate celorlați o imagine extrem de distorsionată a ‘democrației liberale’.

Următorul ‘puseu inflamatoriu’ a fost atunci cănd Iliescu a vrut să scape de Petre Roman. Pentru ca nu era sigur că poate să-l debarce doar sub presiunea ‘străzii’, și pentru că deja colaborase bine cu minerii, i-a chemat din prima.

Aceste doua veniri ale minerilor la București, ambele la chemarea și sub organizarea unor politicieni, relevă începutul maturizării protestatarilor. Marea majoritate a acestora înțeleseseră încă de atunci că rolul lor este doar să atragă atenția electoratului asupra lucrurilor care nu merg bine și, în nici un caz, să răstoarne ordinea de drept de fiecare dată cănd li se pare lor că cineva a greșit.
Că este rolul politicienilor să repare greșelile și că este rolul electoratului să îi aleagă pe acei politicieni care par mai capabili să le rezolve.

Din păcate evenimentele ulterioare au arătat că degeaba s-au maturizat protestatarii.
Cei mai multi dintre politicieni n-au vrut să înțeleagă mare lucru iar electoratul s-a lăsat pe tânjeală.

Penultimele două pusee demostreaza din plin cele de mai sus.

După ce guvernul Ungureanu a fost demis la presiunea străzii – deci fără vreo schimbare a ordinii de drept, prin mecanisme perfect legitime – mașinațiunile din spațiul politic au continuat după principiul ‘scoal-te tu ca să mă așez eu’. Ce altă dovadă mai bună a faptului că politicienii nu au înțeles nimic din ce s-a întâmplat în jurul lor?

Așa că protestatarii și-au făcut din nou simțită prezența.
A căzut și guvernul Ponta.
Din nou, cât se poate de constituțional!

A înțeles cineva ceva?

Politicienii s-au tras atat de tare pe cur încât a fost nevoie să fie adus cineva tocmai de la Bruxelles ca să formeze guvernul. Ba, mai mult, aproape nimeni nu a vrut să facă parte din el.
În plus, în loc ca cei care au greșit să își asume responsabilitatea pentru nemulțumirea populara, au început să fie colportate tot felul de zvonuri cum că această nemulțumire ar fi fost provocată de manipulările lui Soros….

Electoratul, la rândul lui, s-a tras și el pe cur. Atât de tare încât nici măcar nu a ieșit la vot.
OK, au considerat că nu au cu cine să voteze.
Păi dacă nu ai cu cine să votezi … atunci intri tu în politică și îi dai la o parte pe neisprăviți.
Dacă îți pasă despre ce ți se întâmplă.
Sau măcar te duci și îti anulezi votul.
Pentru că altfel politrucii, la fel de imaturi, interpretează absența de la vot ca fiind indiferență – și nu scărba pe care ai crezut tu că o ‘exprimi’.

Și uite așa am ajuns la protestele de acum…

Judecănd după răspândirea lor, nu doar după amploare, se pare că o parte din electoratul autopăcălit a trecut de partea protestatarilor. Adică a început să se maturizeze.
Cu atât mai mult cu căt nimeni dintre protestatari nu încearcă să iasă din limitele constituției. Protestele sunt cât se poate de pașnice.
Mai exagerează câte unii cu intransigența – cerând interzicerea unor posturi de televiziune, demisia unora care nu s-ar fi mișcat pe cât de repede le-ar fi plăcut unora dintre protestatari, ba chiar și înterzicerea unui anume partid… dureri de creștere.
Care trebuiesc, bineînțeles ‘tratate’, tocmai pentru că întârzie completarea maturizării.

Numai că aceste dureri de creștere sunt incomparabil mai puțin periculoase decât refuzul unora dintre politicieni de a ieși din obsesiva lor credință că doar ei au dreptate și că toți ceilalți sunt proști, manipulați sau la fel de ‘hoți’ ca și ei – ceea ce ar justifica atmosfera de ‘care pe care’, dominantă încă pe ‘mioriticele’ maluri ale Dâmboviței.

Atunci cand a propus-o pe Sevil Shhaideh.

S-au gasit 45% dintre noi sa voteze PSD?
A reusit Dragnea sa-l convinga si pe Tariceanu?
Atunci acestia doi urmeaza sa propuna pe cineva pentru functia de prim-ministru.

Sevil Shhaideh e femeie.

Jumatate din populatia tarii se afla in aceiasi situatie. Mamele, sotiile si fiicele noastre sunt si ele tot femei.

Sevil Shhaideh nu impartaseste aceiasi traditie religioasa cu majoritatea cetatenilor acestei tari.

Si ce daca? Actualul Presedinte al Tarii, ales cu mult mai multe voturi decat prezenta alianta post electorala, este in aceasi situatie. Si, cel putin pana acum, a fost un presedinte mult mai bun decat ultimii doi – care pretindeau a fi in comuniune cu majoritatea cetatenilor acestei tari.

Sevil Shhaideh este casatorita cu un cetatean strain.

Nu stiu daca Akram Shhaideh si-a pastrat cetatenia siriana sau nu. In orice caz a primit-o pe cea romana. In acelasi timp nu stiu daca sotia lui Dacian Ciolos a primit – sau daca macar a facut demersurile necesare – cetatenia tarii unde sotul sau a fost cel mai bun prim-ministru de ceva vreme incoace.

Sevil Shhaideh a lucrat multa vreme in compania si/sau in subordinea unor oameni actualmente condamnati si/sau cercetati penal.

Chestia asta este cat se poate de sensibila. Cred ca trei sferturi dintre noi, cetatenii acestei tari, suntem vinovati pentru aceasta situtie. Descrisa magistral de fostul presedinte, un ‘specialist’ in materie:
“Dacă vorbim de corupţie şi ea ţine de două părţi. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Un funcţionar corupt nu poate fi corupt dacă nu are un partener, care să-i dea un ban. Un minister nu poate factura cu 50% mai mult dacă nu există un consultant care să valideze ce zice constructorul”, a spus Traian Băsescu.
“Trebuie să ieşim din ipocrizie. Statul singur nu poate fi neperformant, el are un partener, şi acesta în general este economia privată. Haideţi să ne asumăm împreună ce avem de făcut”, a mai declarat preşedintele Traian Băsescu.

Akram Shhaideh a luat niste pozitii publice contadictorii cu pozita oficiala a Romaniei si a aliatilor sai din NATO.

Pe bune? Acuma nu mai are voie nimeni sa isi exprime opiniile de frica ca s-ar putea ‘jigni’ cineva? Traim cumva intr-o tara stalinista?

Akram Shhaideh este un sustinator public si loial al unui conducator de stat care, din dorinta de a ramane ‘pe tron’ impotriva vointei ‘supusilor’ sai, roaga o putere straina sa ii bombardeze pe acestia. Pe ei si pe pe copiii lor.

Si atunci de ce a mai parasit Akram Shhaideh tara pastorita de ‘idolul’ sau politic?

Ce mesaj vrea Dragnea sa ne transmita prin aceasta propunere de prim ministru?
De ce a acceptat Tariceanu?

Bine, mai exista o varianta. Nu au luat in calcul toate implicatiile acestei propuneri… Si nu stiu daca acest lucru poate fi interpretat in favoarea lor…

 

Traditia este o institutie foarte importanta.

Prin intermediul ei comunitatile pastreaza o suma de informatii care stau la baza functionarii comunitatilor respective. Renuntarea cu prea mare usurinta la respectul cuvenit traditiei a dus, de prea multe ori, la o adevarata dezradacinare a comunitatilor care au facut acest lucru. ‘Om fara Dumnezeu’ nu este chiar o vorba aruncata in vant.
Degringolada morala care a inceput sa devina evidenta de pe vremea comunismului si care face acum ravagii printre noi are niste cauze oarecum obiective numai ca a fost facilitata si de usuratatea cu care noi toti am acceptat ‘noul’, fara sa luam in calcul toate consecintele actiunilor noastre.

Pe de alta parte nici ‘incremenirea in proiect’ nu reprezinta un panaceu.
Apelul la ‘traditie’ doar de dragul ‘traditiei’ sau, si mai rau, pentru ca in felul acesta poate fi construit pretextul pentru un ‘atac la persoana’ impotriva unui dusman, ‘personal’ sau ‘de clasa’, nu reprezinta o alternativa cu adevarat viabila. Nu de alta, mai devreme sau mai tarziu realiatatea are prostul obicei de a ne da cate un branci – tocmai pentru a ne ‘readuce pe calea cea drepta’.

“„Problema calendarului există demult, dar a căpătat o însemnătate deosebită în zilele noastre, când devine tot mai evidentă necesitatea folosirii unui calendar comun, acelaşi cu calendarul folosit în celelalte ţări ale Europei şi în America. Din toate părţile Biserica primeşte cereri şi doleanţe de a se stabili un calendar comun în viaţa laică şi religioasă, nu numai pentru ca creştinul să fie în armonie cu sine însuşi, ca cetăţean şi creştin, ci şi pentru a contribui la unirea tuturor creştinilor chemaţi în numele Domnului, care să poată sărbători în aceeaşi zi Naşterea şi învierea Sa”.

Aceleaşi motive sunt invocate de către patriarhul Meletie şi în cuvântarea sa la deschiderea Congresului ”pan-ortodox”: Devine evident că principiile directe care au dus la reforma calendarului bisericesc îşi aveau rădăcinile nu în tradiţie, teologie,  în  viaţa  liturgică  şi  normele  canonice  ale  Bisericii  Ortodoxe,  ci  în dimensiunea orizontală a gândirii semilaice, semireligioase, în cultul ecumenic al ideii politico-religioase a unităţii creştine.”
(“125 de la proclamarea autocefaliei BOR, cadoul masonului Meletie Metaxakis pentru SCHIMBAREA CALENDARULUI în România ortodoxliber.wordpress.com

Cei care continua sa ‘apare’ calendarul iulian, indiferent de motivul pentru care o fac, uita un lucru. Peste vreo cateva sute de ani Craciunul ar fi cazut in mijlocul verii iar de Paste am fi savurat in exclusivitate miei congelati – de unde unii proaspeti prin septembrie, octombrie… Dar poate ca ar fi fost si unele avantaje… Posturile ar fi fost mai usor de tinut, avand in vedere bogatia de legume si fructe proaspete, de Paste am fi avut parte de tulburel…

1886

“Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: “Dati un leu pentru Ateneu!”. Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale.”

ateneu

De la Amarandei Lucian, DP, https://ro.wikipedia.org/w/index.php?curid=327965

 

2016

“Guvenul României şi Ministerul Culturii lansează oficial campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului”. Campania se va derula până pe 30 septembrie şi are nevoie de un sprijin cât mai larg, anunţă Guvernul.”

Vom reusi oare sa urmam exemplul stramosilor nostri?

certificat-de-donator_14687385370029

De cativa ani incoace finalul lunii iunie este marcat de controverse pe marginea “Examenului de Capacitate“.

Un timp discutiile s-au invartit in jurul examenului in sine iar mai apoi in fiecare an au fost gasite motive punctuale pentru alte controverse destul de aprinse.

‘Era mai bine pe vremea noastra. La sfarsitul scolii dadeai un examen de intrare la liceu si gata. Daca erai in stare sa intri la liceul pe care ti l-ai ales, bine. Daca nu, treaba ta… cine te-a pus sa incerci la liceul ala. Inseamna ca nu te-ai evaluat bine.
Acuma… vin dom-le unii de pe la tara cu niste medii… te doare mintea… si ocupa locurile de la liceele bune din orase… de parca nu stim si noi cum merge treaba acolo’.

Pe vremea cand am trecut eu prin experienta asta partidul sustinea sus si tare: “copiii sunt viitorul tarii”.
Si, in copilaria mea, chiar asa parea sa fie. Vaccinurile se faceau la timp, manualele nu lipseau la inceputurile fiecarui an scolar, parintii aveau unde muncii ca sa ne creasca, blocurile crestau ca din pamant si toata lumea avea un acoperis deasupra capului.
Iar noi, copiii, stiam foarte clar ca singura cale pentru a face ceva in viata era sa punem burta pe carte. Varianta PCR – pile, cunostinte, relatii – era luata in calcul doar de parintii nostri. Macar din punctul asta de vedere noi traiam intr-o naivitate totala.

Apoi lucrurile au inceput sa se imputa.

Mancarea a disparut treptat din magazine, hainele cat de cat aratoase se dadeau pe sub mana, sapunurile mai de soi devenisera atat de rare incat oamenii mai degraba isi parfumau rufele cu ele in loc sa le foloseasca la spalat.

La inceput oamenii spuneau ‘ai carte, ai parte’.
Pe la jumatatea anilor ’80 a inceput sa circule poanta cu ‘de ma, ce sa-ti fac eu daca ti-a placut cartea’. Pentru generatiile mai tinere era vorba despre doi colegi de liceu. Unul se dusese mai departe la facultate, ajunsese profesor de istorie, facea naveta la tara si traia inca in apartamentul primit de parintii lui cu chirie de la intreprinderea unde lucrau. Celalalt facuse scoala de macelari – carnea era la mare pret, nu se mai gasea in magazine – si la treizeci de ani avea deja casa lui, masina, etc, etc… Toate astea din spaga, bineinteles.

Imediat dupa revolutie scoala a devenit din nou la moda. Foarte multi dintre absolventii relativ tineri de facultate – in jur de 30 de ani – si-au gasit slujbe extrem de bune prin strainatate iar chestia asta a inceput sa-i remotiveze pe tineri. Cuplat cu faptul ca invatamantul superior din Romania era, in ciuda unor carcotasi, capabil sa dea absolventi de calitate, fenomenul a generat o noua efervescenta legata de educatie.

Din pacate ‘efervescenta’ asta era legata si de diplome in sine.
Ceea ce a dus, pe de o parte, la inflatia de doctori pe care o observam acum iar pe de alta la  aparitia unei intregi pletore de institutii de invatamant superior, private dar si de stat, unde era foarte usor de intrat. Ce invatai acolo… asta era alta problema…

Intre timp s-a mai intamplat ceva.
Parintii au inceput sa petreaca din ce in ce mai multe ore la servici si sa paseze din ce in ce mai multe asteptari si responsabilitati pe umerii scolii in ceea ce priveste educatia copiilor lor.
‘Eu ma spetesc sa-i asigur cele mai bune conditii, el (copilul) trebuie doar sa invete. Iar profesorii sa puna mana sa-i educe, ca doar de aia primesc leafa din impozitele platite de mine’.

Problema e ca niciodata scoala nu va putea sa le ofere copiilor cei 7 ani de-acasa. Anii aia in care inveti sa ai grija de tine si sa-i respecti pe cei din jurul tau.

Uite asa cele doua tabere au inceput sa se certe intre ele. Parintii dau vina pe profesori ca ‘nu se mai face scoala ca pe vremea mea’ iar profesorii sa le reproseze parintilor ca ‘nu sunt in stare sa-si tina copii in frau’.
Evident, toti uita ca si profesorii au copii – care nu se comporta deloc diferit de ceilalti – dar si ca toti profesorii, absolut toti, sunt si ei copiii cuiva.

Daca adaugam la asta si faptul ca prestigiul profesorilor a scazut foarte mult in ultima vreme… Ca sa nu mai vorbim de salariiile aproape derizorii, mai ales la nivelul debutantilor.
Ce chef de munca or avea acestia?
Sa plece daca nu le place?
Si copii nostrii sa fie educati doar de suplinitori?

Sa revenim la ceea ce s-a intamplat anul asta.

exercitiu-mate-diagrama

Se pare ca problema din diagrama a creat unele dificultati unora dintre copii.
Si suficienta emotie astfel incat 40000 dintre parinti sa faca o petitie pentru ca doua variante de raspuns, atat cea buna cat si una dintre cele gresite, sa fie luate in calcul.
Pe motivul ca formularea problemei nu a fost suficient de clara.

Ori tocmai asta este insusi scopul examenului de capacitate.
Sa determine daca cei care il dau, si in ce masura, sunt capabili sa jongleze cu informatia si sa o organizeze in mod eficient.

Cred ca inainte de a avea pretentii de la copii nostri, sau de la cei chemati sa ii invete, ar trebui sa ne uitam un pic in ochii nostri.

Ce vrem noi de la viata noastra si de la copiii carora le-am dat nastere?
Cum ne propunem sa ii ajutam si ce exemple le dam?

Ce inteleg copiii astia daca noi ne apucam sa injuram guvernul pentru ca unii dintre ei nu au inteles o problema?
Ce inteleg copiii astia daca noi facem petitii la nivel national pe tema ‘merge si asa’?
Cum adica
“Dlui ministru Adrian Curaj
La subiectul 6 cu diagrama, nu este menţionat că axa ox reprezintă notele şi axa oy elevii. Unii elevi au văzut invers, nu le poţi cere să fie subtili. Cel mai corect este să le acorde punctaj maxim indiferent cum au văzut.”

Cum ar fi trebuit sa fie formulata problema?
‘Nu-i asa ca din aceasta diagrama rezulta ca 3 elevi au luat nota 5 dar si ca ea ar putea fi interpretata in sensul ‘de fapt au fost 8 elevi care au luat 5′?’

In 2014 electoratul roman s-a dus la vot insufletit, in mare masura, de nevoia de a scapa de coruptie. Si uite asa a fost ales Iohannis. Ca sa nu iasa Ponta – despre care se vehiculau tot felul de informatii, inclusiv cea despre teza sa de doctorat – si nu atat pentru ca lumea ar fi avut vreo parere extraordinar de buna despre Iohannis.

In 2015 o multime furioasa l-a alungat  din Palatul Victoriei pe acelasi Ponta – ramas prim ministru cu toate ca pierduse alegerile,  sub sloganul “Coruptia Ucide!”. Nemultumirea populara, care ajunsese la un nivel greu de gestionat, daduse in foc din cauza tragediei de la Colectiv. De fapt aceasta tragedie fusese un fel de pretext, daca ea nu ar fi avut loc nemultumirea generalizata si-ar fi gasit alt motiv pentru a rabufni.

In iunie 2016 alegerile locale consemneaza patru premiere pentru Romania:

O femeie este aleasa ca primar al capitalei.
PSD-ul castiga toate primariile din Bucuresti.
Interesul alegatorilor scade dramatic, mai ales in randul tinerilor si in special in capitala.
Mai multi candidati condamnati sau anchetati pentru coruptie sunt realesi in functii. Printre ei se numara Catalin Chereches, aflat in arest preventiv, care a fost votat de 70.28% dintre baimarenii care au iesit la urne.

Mircea Toplean concluzioneaza (avant la lettre), in Blogary.ro, ca Romania sufera de o prea mare toleranta la coruptie.
Cred ca familiarizarea cu practica indelungata a coruptiei ne-a facut pe noi romanii extrem de toleranti la ideea de coruptie. Suntem aproape incapabili sa ne indignam sincer in fata coruptilor (dosare penale ale politicienilor, doctorate plagiate ale unor oameni iubiti si votati de tot poporul etc.). Cand mergem la spital sau avem de-a face cu vreun hop administrativ, dam noi insine spaga.
Adrian Papahagi, si mai realist (?!?), ne spune verde-n-fata: “Prefer ca România să fie condusă de pişicheri corupţi. Vanghelie e de o mie de ori preferabil lui Mungiu: incultura lor esentiala este aceeasi, doar gradul de alfabetizare difera. Vanghelie macar e mai tolerant si mai simpatic.

Acuma, daca e s-o spunem pe-a dreapta, toate astea au fost prevestite de excelentul eseu “Istoria si Mitologia Exceptionalismului Coruptiei Romanesti”, prezentat de Adrian Severin la conferinta organizata de Fundatia Europeana Nicolae Titulescu pe 26 noiembrie 2011:

“Sancţionată atât de regula morală cât şi de drept, corupţia nu are o definiţie legală ci numai aplicaţii legale (mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, înşelăciune etc.). Cum dreptul (în special cel penal) necesită precizie, lipsa unei definiţii legale a corupţiei ca atare, pune problema relaţiei între drept şi morală.”

Pai?

Intelectualii, in afara ca nu se inteleg cu privire la ‘relatia intre drept si morala’, se gratuleaza intre ei folosind termeni de tipul “monstru de aroganta, intoleranta si ideologie tampa“.
O parte dintre politicieni fura iar alta parte declara sus si tare ca ‘nu se mai poate cu coruptia asta’: ”Bucureştenii au vorbit şi au vorbit clar ! Noi, PNL, suntem de vină, nu alţii! Una am spus şi alta am făcut! Noi am iniţiat criteriile de integritate şi am sfârşit prin a defila cu persoane «penale», noi am susţinut cotele de gen şi am fost primii care am renunţat la ele, noi am stabilit reguli pentru desemnarea candidaţilor, dar am luat deciziile în funcţie de interesele şi sforile trase de unii şi de alţii. NOI nu am fost consecvenţi!
La randul ei, o mare parte din presa trateaza fenomenul in termeni de ‘coruptia lor’, ca si cum rolul ei ar fi mai degraba sa apere/promoveze interese de partid si nu sa informeze, cat se poate de onest, pe Maria Sa Cetateanul. Ba, mai mult, atunci cand este anchetat cineva din tabara ‘proprie’, de multe ori anchetatorii insisi ajung sa fie acuzati ca ar avea motivatii politice.

Nu ca nu ar fi si unii care or avea.

Dar asa cum in cazul acuzatilor functioneaza, sau mai bine spus ar trebui sa functioneze, prezumtia de nevinovatie, tot asa ar trebui sa functioneze si avertismentul “Fiat justitia, ruat caelum”.

In sensul sau mai larg.
‘Aveti grija sa se faca cu adevarat dreptate pentru ca altfel vi se va prabusi cerul in cap’.

Iar asta e valabil pentru noi toti. Cata vreme coruptia ‘noastra’ va fi socotita acceptabila/scuzabila si doar coruptia ‘lor’ va fi aratata vehement cu degetul nu vom reusi sa urnim carul din loc.

%d bloggers like this: