Archives for category: respect mutual

Mi-am adus aminte de versificația asta facilă în contextul unei discuții pe FB despre noul  drept al femeilor din Arabia Saudită.
Pentru cei care nu știu încă, de-abia de-acum încolo femeile saudite vor avea dreptul de a conduce autoturisme. Decretul a fost semnat de regele Salman acum cateva zile.
Una dintre participantele la dezbaterea ad-hoc a făcut observația:
‘Situația de acolo nu e chiar atât de groaznică precum pare. Homosexualitatea de exemplu. Cel puțin cea masculină. Într-o țară în care un bărbat se însoară abia după 30 de ani și asta doar dacă reușește să strângă suficienți bani pentru a plăti zestrea miresei și a-l convinge pe socru că are din ce să-și întrețină nevasta, nu se miră nimeni atunci când doi tineri se mai ajută între ei. Nimeni nu întoarce capul când vede doi bărbați mergând de mână pe stradă dar, în același timp, nimănui nu i-ar trece vreodată prin cap să anunțe public că are de gând să rămână pe veci la această opțiune. Și cu atât mai puțin să facă acest gen de declarație ‘cu mândrie’, împreună cu alte câteva sute, sau mii, de oameni care flutură steaguri în culoarea curcubeului.’

Am auzit strofele astea înainte de 1975.
Pe vremea când in România era valabil articolul 200 din Codul Penal, conform căruia relațiile sexuale între doi parteneri de același sex erau pedepsite cu închisoarea, indiferent de orice alte considerente. Merită menționat faptul că și Codul Penal din 1936 pedepsea „actele de inversiune sexuala savârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public cu închisoarea de la șase luni la doi ani”.
Tot aici trebuie amintit si Paragraful 175 care prevedea că „Actul sexual împotriva naturii, petrecut între persoane de sex masculin sau între ființe umane și animale, se pedepsește cu închisoarea; la aceasta se poate adăuga pierderea drepturilor civile” (Codul Penal german din 1871 rămas în vigoare și în Codul Penal al Germaniei Federale pâna în 1969). Lesbienele nu au fost incluse în acest paragraf, ele fiind asimilate femeilor cu “comportament antisocial”, din care făceau parte și prostituatele. Pe baza acestui paragraf peste 100.000 de homosexuali au fost trimiși în lagărele de concentrare naziste”

Ei bine, în condițiile alea, atunci când nu doar actul în sine era pedepsit cu închisoarea ci și “propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop”, noi recitam în spatele blocului, cu inocența pubertății – nu experimentasem încă acțiunea de a fute, în nici un fel, și nici nu stiam că ‘în cur’ era ilegal:

„Un cuc pe-o rămurea cânta:
Ce-i pasă lumii din-prejur
Că fut normal
Sau fut în cur?
Ce-i pula lor?!?
E pula mea,
Ce pula mea!”

Bineînțeles că pe noi ne atrăgea prilejul de a rosti cuvinte pe care nu le foloseam în mod obișnuit. Știam noi vag ce era aia a fute – și că vom face și noi cândva chestia asta, numai că deocamdată partea interesantă era să articulăm cuvintele ‘interzise’.
Să facem altceva decât era ‘normal’.

După relativ puțin timp, ne-am potolit.
Acum, că am trecut de 50 ani – și nici unul din gașcă, cel puțin din câte știu eu, nu a rămas virgin dar nici nu a trecut ‘de partea cealaltă’, abia dacă ne mai aducem aminte de versurile astea. Și în nici un caz nu le cântăm între noi, așa cum făceam în copilărie.

Un lucru ne-a rămas totuși.
Unii dintre noi am învățat că nu e bine sa ne băgăm nasurile în treburile altora.
Și că întreaga societate merge mai bine când cei care o compun se respectă între ei chiar și atunci când nu împărtășesc exact aceleași obiceiuri.

Advertisements

Postarea anterioara a starnit reactii foarte variate, care au venit pe mai multe canale.
De la “Rieu, un manelist putin mai cizelat” pana la “no, n-am priceput”.

Am asteptat pana acum cu explicatiile de natura ‘tehnica’ pur si simplu din curiozitate.
Fiecare om gandeste in felul lui si are propriile pareri. Era absolut normal ca unii dintre cei care se apleaca asupra randurilor mele – si le multumesc pentru asta, sa nu inteleaga exact ce am vrut sa spun.
Am vrut sa vad ce vor face in situatia asta.
Spre bucuria mea, unii dintre acestia au reactionat.

Sa revenim la obiect.
Maneaua este ‘un fel’ de muzica populara turceasca. Echivalenta cumva cu doina, sarba, hora…
Din punct de vedere muzical, e cu ‘forma fixa’, similar cu bluessul. Asta face ca
atat manelele cat si bluesurile sa fie foarte usor de recunoscut.
Una peste alta este vorba despre niste muzica creata mai ales pentru ca cei care o canta sa castige, usor, niste bani. De fapt, genul asta de oameni canta orice, daca au public.
Rieu face cam acelasi lucru, plecand de la muzica simfonica/clasica.
Cu alte cuvinte, atat manelistii cat si alde Rieu sunt ‘facili’
Ei ne ofera o foarte buna ocazie de a ne pacali singuri.

Si aici e problema.

Problema care dateaza de ceva vreme.
Am fost nevoit sa merg pana la Bellu cu cateva zile in urma.
Nu sunt foarte familiar cu acel loc si, oricum, am ajuns undeva unde nu mai fusesem.

DSC_54282017 Memento mori

Tocmai ce-am gasit bancul asta in casuta de posta electronica.

FIULE, DĂ-MI NIȘTE BANI DIN PENSIA TA, ȚI-I ÎNAPOIEZ CÂND IES LA PENSIE!
Tatăl are 62 de ani, e inginer și așteaptă anul 2020 să se pensioneze.
Fiul are 42 de ani, e polițist și a ieșit la pensie de curând.
Tatăl va avea 42 de ani de muncă și o pensie de 1.200 de lei.
Fiul s-a oprit la 20 ani de muncă și are o pensie de 8.500 de lei
Tatăl a muncit de 2,1 ori mai mult.
Fiul va avea o pensie de 7 ori mai mare.
Deocamdată, tatăl merge la uzină. Când ajunge acasă, istovit, îl întâmpină fiul, odihnit: “Ce să-ți fac, bătrâne, dacă ți-a plăcut munca?!”
Am incropit repede un raspuns:
“Bancul e bun.
Indeamna la reflexie.
Pe vremuri militia ii apara pe comunisti de nemultumirea poporului.
Astazi, cel putin teoretic, am revenit la normal. Politistii ne apara de infractori.
Pe vremuri era normal sa ii uram pe militieni.
Astazi e de-a dreptul ciudat sa facem bancuri amare despre cei care se presupune ca ne apara. Inclusiv de cei care savarsesc fapte de coruptie…
Ce nu reusesc eu e sa inteleg este cum fac astia sa ne pacaleasca… Ce vina au politistii ca politicienii, votati de noi, au condus tara in halul in care au facut-o?
Si, daca stau bine sa ma gandesc, tatal inginer a votat de mai multe ori in libertate decat fiul politist.”

Scriind postul de ieri mi-am dat seama ca in spatele sarbatorilor nationale se ascund tot felul de semnificatii.

Pentru ‘marea masa’ ele sunt un bun prilej pentru a ‘strange randurile in jurul idealului national’ – sau macar de a-si aduce aminte de existenta lui, si, de ce nu, de a petrece ziua libera cu prietenii sau cu familia.

Pentru ‘ideologi’ ele reprezinta o foarte buna ocazie de a-si da in stamba. Comentatorii comenteaza, actorii politici dau din coate…

Pentru cei curiosi, aceste momente sunt un foarte util prilej de reflexie. Data la care este sarbatorita fiecare dintre ele spune multe despre legatura dintre cei care au ales ziua/evenimentul comemorat si cei care o sarbatoresc.

10 Mai.

A fost sarbatorita ca Zi Nationala a Romaniei din 1866 pana in 1947.
Era cunoscuta in popor sub numele de ‘Ziua Regelui”, cu toata ca regii s-au mai schimbat dar ziua a ramas tot timpul aceiasi.
In realitate, la inceput a fost vorba despre ziua in care a ajuns la Bucuresti viitorul rege Carol I.
A urmat o serie de intamplari de care guvernantii epocii s-au folosit pentru a mari incarcatura de semnificatie acestei zile.
Pe 24 Aprilie 1877 Rusia a declarat razboi Imperiului Otoman. Romania era sub suzeranitatea acestuia dar Turcia nu avea trupe pe teritorul nostru. Pentru ca Rusia sa se poata lupta ‘pe bune’ cu turcii trebuia ca armata rusa sa ajunga macar pana in Bulgaria. Rusia era pusa in fata unei alternative. Ataca Romania – si ofera Turciei timpul necesar pentru a mobiliza armata, sau ofera Romaniei ceva si o convinge sa permita trupelor rusesti sa traverseze nestingherite tara.
Nu stiu ce ne-au oferit – probabil ca au promis ca se poarta frumos in timpul marsului, stiu insa ce ne-au luat – sudul Basarabiei. Dar asta e alta problema.
Cert este ca guvernantii de atunci ai Romaniei a sesizat oportunitatea istorica si au declarat independenta tarii. Pentru ca au avut ocazia, au avut grija sa faca in asa fel incat Carol I sa proclame aceasta independenta chiar pe 10 Mai. O actiune cat se poate de rezonabila, de altfel.
Mai apoi, in 1881, Constitutia Romaniei a fost modificata. Una dintre schimbari se referea la faptul ca Romania urma sa devina regat iar conducatorul ei din acel moment, rege. Si ce alta data ar fi fost mai potrivita decat 10 Mai pentru urcarea lui Carol I pe tronul noului regat?

Vedeti cu cata grija se scrie istoria, daca celor care fac asta le pasa de rezultat?

 

Pe 23 August 1944, viitorul ultim rege al Romaniei, Mihai I, isi ia inima-n dinti. La indemnul celor din jurul sau il destituie pe ‘Conducatorul Statului’, maresalul Antonescu. In felul acesta a facut posibila ‘intoarcearea armelor’ si supravietuirea in conditii cat de cat decente a Romaniei dupa cel de al doilea razboi mondial.
Comunistii, dupa ce au preluat puterea politica, au transformat aceasta zi in sarbatoare nationala.
Pentru a o confisca.
Daca ar fi facut-o ‘uitata’ – ca doar personajul principal fusese regele si in nici un caz ‘fortele revolutionare’, ziua ar fi ramas in memoria colectiva ca ‘marea fapta de arme a lui Mihai I” Chiar daca s-ar fi estompat in timp, le-ar fi ramas comunistilor ca un ghimpe-n coasta.
Deturnandu-i semnificatia le-a fost mult mai usor sa oculteze rolul istoric jucat de rege.

 

Vedeti ce inseamna sa fii un bun manipulator?

 

Degringolada comunismului in Romania a fost marcata de trei date foarte importante.
1 August 1977, Revolta Minerilor din Valea Jiului.
15 Noiembrie 1987, Revolta Muncitorilor din Brasov.
16 Decembrie 1989, Incepul Sfarsitului. Initial o miscare de protest impotriva evacuarii pastorului Laszlo Tokes din Timisoara, transformata rapid in protest anticomunist care s-a raspandit apoi ca un foc de paie in toata tara.

Formal, domnia comunismului s-a incheiat in Romania odata cu asumarea puterii politice de catre Frontul Salvarii Nationale in 22 Decembrie 1989.

Tema pentru acasa.
Fiecare sa-si spuna, in sinea lui si ‘cu cuvintele sale’, de ce a fost votata ziua de 1 Decembrie ca Zi Nationala de catre cei care s-au instalat la putere in 1989?

Simona Halep a mai mancat bataie intr-o finala.
Si a ramas tot pe locul 2. Din lume, dar ce mai conteaza chestia asta…

Simona-Halep-winner-at-Madrid

Sa vrei locul 1 e firesc.
Sa faci misto de locul 2… depinde…
N-am sa ma lansez in considerente de tipul ‘se vedea pe ea ca nu s-a straduit destul’. Nu ma pricep la tenis suficient de bine pentru a face judecati de tipul asta. Ba, mai mult, mi s-a parut ca Simona chiar s-a ofticat de cateva ori. Adica a vrut dar nu a putut. Sau nu i-a iesit.
A blama pe cel ajuns pe locul doi mi se pare interesant din alt punct de vedere. Toti avem o oarecare cantitate de invidie. Unii o recunoastem, altii nu. Nici macar in sinea noastra.
Cateodata aceasta invidie, mai ales cea ‘involuntara’, se manifesta oarecum pervers. Sub forma de dispret.
Nu-l putem dispretui pe cel de pe locul 1.
Nu are rost sa-l dispretuim pe cel de pe locul 10.
Dar fraierul ala care iese tot timpul pe 2… De ce sa nu facem misto de el pentru ca nu a fost in stare sa atinga o tinta pe care noi nici macar n-am fost in stare sa o visam?
Si ne dispretuim pentru asta dar nu avem curajul sa recunoastem… nici macar in sinea noastra…
Aici se aplica doua principii. ‘Sunt prea sarac pentru a cumpara lucruri ieftine’ si ‘nu-i nebun cine cere ci e prost cine da fara sa deschida ochii’.
Pe vremea lui Iliescu, ‘sarac si cinstit’, i-am platit prost pe politicieni si ne-am ales cu lepre. Pentru ca marea majoritate a celor cat de cat capabili au ales sa mearga in economia privata pentru ca acolo nu depindeau de ‘spaga’. Iar de unde nu-i… nici macar Dumnezeu nu cere.
Pe vremea lui Basescu, am taiat cu 25% veniturile celor din varful piramidei. Ca de, era criza.
Intorcand pe dos zicala cu nebunul si cu prostul, ar trebui sa ne intrebam cine sunt nebunii (prostii?!?) care se lasa platiti mizerabil, in conditiile in care – daca ar fi capabili!!!, in economia privata ar primi mult mai mult pentru o prestatie echivalenta?
Sa ne gandim doar la bugetul Bucurestiului.
1 miliard (1 000 000 000) de euro pe an.
Venitul primarului care gestioneaza acest buget?
20 000 de euro pe an!
Care consiliu de administratie al unei companii cu un turnover de 1 miliard de euro e atat de inconstient incat sa-si ‘compenseze’ CEO-ul cu 20 000 pe an?
Cu alte cuvinte, vom avea politicieni cat de cat capabili abia dupa ce vom incepe sa-i platim decent.
Daca suma totala ni se pare prea mare… putem lua exemplu de la Macron.
Grupam comunele in municipalitati rurale si ne vom putea permite sa ‘angajam’ niste primari mai de Doamne-ajuta, grupam judetele cate doua-trei si se va intampla acelasi lucru, reducem numarul de senatori la 100 si de deputati la 250 si vom avea suficienti bani sa le dam pentru a-si angaja niste consilieri care sa stie cate ceva… si asa mai departe…
 
Iar dupa aia va trebui sa stam cu ochii pe ei ca pe butelie.
Diferenta dintre stat si privat fiind ca la privat patronul sta tot timpul cu ochii pe tine.
Ei bine, noi suntem patronii lor!
Daca-i vrem performanti, atunci trebuie sa-i alegem cu grija, sa-i platim decent si sa-i tragem de maneca atunci cand incep sa picoteasca.
Altfel, indiferent de cu cat de putin ii vom plati, vom fi in postura prostului caruia ii sar banii din buzunar fara sa stie pe ce se duc.
orientare sexuala

“Încă un SCANDAL SEXUAL în Biserică. ÎNALT PRELAT BOR, decăzut din rang din cauza ORIENTĂRII sexuale”

Fiecare dintre noi incearca sa se ‘adaposteasca’ la intersectia dintre trei realitati.

Una ‘exterioara’ noua, cea pe care alde Marx o numea “obiectiva” – adica existand in afara constiintelor noastre.
O a doua, existand in constiintele fiecaruia dintre noi – si diferita atat de cea ‘obiectiva’ cat si de fiecare dintre cele care vietuiesc in constiintele contemporanilor nostri. Aceasta realitate, ‘virtuala’, este, la randul ei, constituita din doua niveluri distincte. Unul ‘perceput’ – adica ce pricepem fiecare dintre noi din ceea ce se intampla in jurul fiecaruia dintre noi, si cel ‘dorit’ – adica imaginea pe care o ticluim, fiecare dintre noi, despre ‘cum ar trebui sa fie’.
Si o a treia, rezultanta, ‘cu voie sau fara voie’, a eforturilor noastre colective de a transforma realitatea ‘perceputa’ in cea ‘dorita’.

Este evident ca aceste trei niveluri pot functiona ca un cerc virtuos – si mare parte din istoria omenirii este un foarte elocvent exemplu in acest sens, sau unul vicios.
Ganditi-va la momentele de criza, aparent inexplicabile, care au punctat ‘marsul catre progresul omenirii’.
Debutul primului razboi mondial, de exemplu.

Si ce legatura are scandalul sexual din BOR cu toata chestia asta?

Cu diferenta dintre cercul virtuos si cel vicios?

Cu vreo 150 de ani in urma, Eminescu formula teoria ‘paturii superpuse’.
‘Destinul unei comunitati/natiuni este determinat de comportamentul celor chemati sa fie liantul ei social’.
A celor a caror treaba este sa faca in asa fel incat respectivul grup de oameni sa colaboreze.
Sa actioneze ca o natiune.
Sa nu cumva sa decada la stadiul de gloata amorfa.

‘Proprietarii de teren agricol’ din vremea lui Eminescu au fost intre timp inlocuiti de intreprinzatorii de astazi dar rolul lor a ramas acelasi. Atata timp cat acestia isi vad de treaba, economia reuseste sa ‘dea de mancare’ tuturor. Daca ‘latifundiarii’ ‘pleaca la Paris’ si ii lasa pe arendasi sa-si bata joc atat de teren cat si de tarani – sau atunci cand intreprinzatorii autentici sunt sufocati de ‘speculanti’, tara gafaie sub ‘botnita’ ‘ciocoilor vechi si noi’.
‘Invatatorii’ – adica cei chemati sa asigure o anumita coerenta in modul in care membrii unei comunitati se raporteaza la realitatea ‘obiectiva’, pot, si ei, sa fie preocupati de menirea lor sau, din pacate, se pot lasa orbiti de modernul ‘interesul poarta fesul’.
Politicienii, cei care ar trebui sa ajute diversele parti ale societatii sa se imbine in mod armonios, pot alege sa isi indeplineasca menirea. Sau pot fugi cu darul strans la nunta, lasandu-si mireasa cu ochii-n soare – si cu un maldar de vase murdare in brate. Sau, si mai rau, cu burta la gura.

Cam asa si cu ‘inaltii nostri prelati’…
Si mai e o chestie pe care nu reusesc sa o pricep.
Din cate stiu eu, de la o anumita ‘inaltime’ in sus, se presupune ca acestia ar trebui sa lase in urma orice preocupare de natura sexuala…
Si atunci, ce importanta mai are “orientarea” lor?!?

Sau oi fi eu cel a cui realitate ‘virtuala’ este complet disjunsa de cea ‘obiectiva’ a momentului…

Democratia este o ‘boala’ care se raspandeste pe trei cai.

Generatie spontanee: Atena, spatiul cultural iudaic, Asia Centrala – vezi Kurultai si Loya Jirga, Scandinavia.
Aculturatie: cel mai impresionant exemplu este India, locul in care democratia a fost adoptata, de buna voie, cu un real entuziasm.
Experiment: toate locurile unde acest sistem politic a fost instaurat ca urmare a unor revolutii sau a incercarilor liderilor autoritari inca la putere de a-si salva tronurile. De la Revolutia Franceza pana la incercarile avortate ale dinastiei Qing  de a moderniza China si, bineinteles, neuitand futilitatea eforturilor lui Nicolae al doilea de a introduce parlamentarismul in Rusia.

Democratia romaneasca face parte din a treia categorie.

Regulamentele Organice au fost introduse ‘din-afara’ iar hotaririle adoptate de catre adunarile organizate ‘sub egida’ lor trebuiau ‘validate’ de Domnul aflat la putere in momentul respectiv.
Divanurile ad-hoc au fost organizate de militantii pro-unionisti si au putut avea loc tocmai datorita schimbarilor majore de pe scena politica europeana.
Bicameralismul a fost introdus de Cuza, odata cu infiintarea ‘adunarii ponderatrice‘ (Senatul) – gandita a fi o contrapondere a Adunarii elective.

Dar cea mai interesanta particularitate a sistemului electoral romanesc a fost cea introdusa de Carol I: “ „guvernul făcea parlamentul”. Sistemul era următorul: regele destituia guvernul şi numea un altul, apoi dizolva parlamentul şi anunţa organizarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat. Guvernul proceda la destituirea vechilor autorităţi locale (primari, prefecţi) şi numirea unor oameni de încredere aparţinând partidului instalat la putere; noile autorităţi acţionau pentru asigurarea victoriei electorale a guvernului. Prin acest sistem, parlamentarii îşi datorau în cea mai mare parte mandatul acţiunii guvernamentale. Vechea butadă a lui P.P. Carp: „Majestate, daţi-mi guvernul şi vă dau parlamentul”, a fost în bună măsură o realitate şi după 1918.

Din punct de vedere teoretic se poate argumenta ca acest mod de a face lucrurile era doar o continuare a adunarilor boieresti care confirmau urcarea pe tron a unui pretendent ‘de os domnesc‘. Din punct de vedere practic, metoda a conferit o anumita functionalitate sistemului numai ca a constituit si un precedent pentru ce avea sa se intample dupa caderea comunismului.

Un alt moment interesant din evolutia parlamentarismului romanesc a fost proclamarea de catre Carol al II-a a Constitutiei din 27 Februarie 1938:  “puterea legislativă se exercita de Rege prin Reprezentanţa naţională constituită din Adunarea deputaţilor şi Senat. Iniţiativa legilor aparţinea Regelui iar interpretarea lor se făcea numai de către puterea legiuitoare. Cu toate acestea, prin excepţie, şi adunările aveau drept de iniţiativă legislativă, propunând legi în interesul obştesc al statului, fără a se preciza şi înţelesul concret al sintagmei de „interes obştesc”. Tot regele avea în competenţă sancţionarea şi promulgarea legilor cu precizarea că în lumina art. 31 din Constituţie putea refuza sancţiunea.

Sa ne mai miram de rezultatele obtinute?
De usurinta cu care adeptii legiunii au reusit sa ‘suceasca’ chiar si mintile luminate ale unor Mircea Eliade, Petre Tutea si Bartolomeu Anania?
De relativul ‘entuziasm’ cu care o parte destul de mare din populatia romaneasca a intampinat comunismul exportat de sovietici?

Si uite-asa ne-am trezit in 1991 cu o constitutie care prevedea ca rolul presedintelui sa fie acela de mediator “între puterile statului, precum și între stat și societate” Cu alte cuvinte prima constitutie postcomunista a Romaniei scotea statul in afara societatii si il vedea pe presedintele tarii ca tronand undeva deasupra amandorura… Inca nu s-a schimbat nimic in domeniul asta…
Aceiasi constitutie prevedea, si acest aspect este inca valabil, capacitatea guvernului de a legifera in mod direct. Prin ordonante de urgenta, prin asumarea raspunderii…

Sa admitem ca primul rege, Carol I, a avut nevoie de acea pervertire a democratiei pentru ca organismul politic romanesc nu avusese timp sa ajunga la maturitate.

OK, au trecut 150 de ani de atunci… Ne vine si noua mintea la cap?

Eminescu ne-a explicat foarte clar cum e cu ‘patura suprapusa’.
‘Daca cei ca caror menire este sa asigure buna functionare a societatii nu isi fac datoria, intreaga societate va avea de suferit. Inclusiv cei responsabili de aceasta situatie’.
Carol al II-lea ne-a demonstrat ca intotdeauna atunci cand responsabilii politici ‘dorm in cizme’ se gaseste cate un oportunist care sa ‘dea cu mucii-n fasole’.

Repet intrebarea. Cu diacritice.

Ne vine și nouă, odată, mintea la cap?

Actualele contorsiuni din viata politica romaneasca par a fi desprinse dintr-o culegere de proverbe.

La loc de cinste fiind, bineinteles, cel din titlu!

Numai ca proverbul asta, cel putin pentru mine, este mai degraba o invitatie la meditatie decat un indemn.

‘Cat de important trebuie sa fie pentru tine sa treci puntea aia daca accepti perspectiva de a ramane, odata ajuns dincolo, brat la brat cu Uciga-l Toaca? Ca doar nu-ti inchipui ca dupa ce te va fi trecut puntea iti va spune “pa si-un praz verde”…’

Capitalismul nu are nici o legatura cu goana dupa profit…
Capitalismul este un sistem economic care se bazeaza pe incredere si respect reciproc intre partile contractuale iar goana dupa profit este o aberatie aparuta atunci cand prea multi dintre cei aflati in piata isi pierd busola.
In capitalismul autentic profitul este unul dintre indicatorii ca o ‘intreprindere’ se afla pe drumul cel bun.
In cazul ‘goanei dupa profit’, acesta devine unicul tel urmarit de ‘alergatori’.
Diferenta dintre cele doua situatii este data de atitudinea dominanta in piata, la un moment dat.
Sa nu cumva sa le confundam intre ele. Asemanarea este doar iluzorie.
In cazul unui organism biologic, placerea resimtita de acesta este un semnal ca lucrurile sunt pe calea cea buna.
Hrana este cea potrivita, temperatura ambianta este buna, tocmai si-a potolit setea… Orgasmul, placerea suprema, este ‘rasplata’ pentru perpetuarea speciei…
Pe de alta parte, indivizii care ‘vaneaza’ placerea cu orice pret incep sa experimenteze consecinte neplacute. Obezitate, cheltuieli exagerate la bordel, par in palma, consum de droguri…
%d bloggers like this: