Archives for category: Lumea descrisa prin bancuri

Optimistul:

Omul sfințește locul!

Realistul:

Îl poate și împuți…

‘Diateza’ pasiv-fatalistă:

Dacă te amesteci cu tărâța, te mănâncă porcii.

‘Diateza’ activ-fatalistă:

Dacă fraternizezi cu porcii, vei fi nevoit – mai devreme sau mai târziu, să mănânci din același căcat cu ei.

‘Diateza’ activ-moralistă:

Dacă ești nevoit, la un moment dat, să te amesteci printre porci, măcar încearcă să nu adopți chiar toate obiceiurile lor.

Acuma… porcii, de felul lor, sunt niste animale destul de curate.
Cei salbatici fac, într-adevar, ‘băi de noroi’.  O acțiune cât se poate de justificată. Asta este singura metodă pe care o au la dispoziție pentru a scăpa de o parte din paraziții care li se cuibăresc in piele.
Iar cei domestici sunt mizerabili doar dacă cei care îi cresc nu le fac curat în cocină…
Mănâncă din rahat? Își fac nevoile în troacă?
Unii dintre ei, da!
Cei care au ‘ghinion’…
În sălbăticie, porcii mănâncă aproape tot timpul. Umblă de colo colo și ciugulesc tot ce li se pare mai bun.
Cei de prin cocine, mănâncă doar atunci când li se dă câte ceva…

Apropo, ați văzut vreodată cum sunt crescuți porcii?

Sunt, în mare, două situații.

Cel care îi crește se pricepe și îi pasă sau nu prea știe dar nici nu-l doare capul.
NB, vorbim aici despre porcii crescuți ‘în gospodărie’, pentru consum propriu. Nu despre cei ‘fabricați’ în ferme automatizate!

Cei care se pricep – și cărora le pasă de calitatea cărnii pe care urmează să o mănânce, împreună cu familiile lor, sunt atenți ca porcii să aibe aproape tot timpul câte ceva în troacă și apă proaspătă la discreție. În același timp, fac suficient de des curățenie în cocine – de preferință imediat după ce porcul s-a ghiftuit.

Cei care nu se pricep, fac totul pe dos. Aruncă porcilor de mâncare o dată sau cel mult de două ori pe zi. Mult mai mult decât pot aceștia mânca dintr-odată – să le ajungă pe toată ziua.
Iar porcul e un animal foarte inteligent. Care se plictisește groaznic atunci când este închis într-o cocină minusculă. Așa că își caută de joacă.
Dar nu găsește nimic în afară de troacă și de oala cu apă. Nu-i nimic, după ce se satură le transformă pe astea în jucării.
Sunt încă pline de mâncare și de apă? Oi fi spus eu că porcul e un animal foarte inteligent… și este… dar pentru un porc. Nu vă așteptați să aibe noțiuni de igienă… mai ales că are un stomac capabil să digere pământ… Așa că, de plictiseală, porcul se mai urcă în troacă, mai face o nefăcută tocmai pe unde nu trebuie… după care mai și mănâncă de acolo… pentru că i se face foame în funcție de sistemul său digestiv și nu doar atunci când i se năzare crescătorului să-i aducă de mâncare…
Iar genul ăsta de porcari își aduc aminte să facă curat în cocine doar din când în când și de obicei exact înainte de a-i da porcului tainul. Care porc, de foame, face scandal. Așa că îngrijitorul renunță. Fie din prima, fie după ce scoate o lopată, două de mizerie…
După care, dă vina pe porc!

În concluzie, dacă vreți ca porcii voștri personali, de care beneficiați voi înșivă, să fie ‘curați’, puneți mâna și aveți grijă de ei.
Dați-le de mâncare la timp. Suficient de mult încât să ‘aibe din ce să facă osânză’ dar nu atât de mult încât să ajungă să-și bată joc de mâncare.
Coborâți în cocină de câte ori este nevoie și faceti curat. Fără să vă fie frică că vă molipsiți de ceva. Asta se întâmplă doar atunci când vă lăsați porcii să zburde-n rahat.

Spor la treabă.
Și nu uitați că nici Roma nu a fost construită într-o singură zi.

Advertisements

Astazi am fost in vizita la o multinationala.

Care s-a mutat de curand intr-un sediu nou. Si destul de elegant.
Nu atat de elegant incat clientii sa-si puna problema ca banii lor ar fi aruncati pe apa sambetei ci doar atat de elegant incat sa te simti bine atunci cand te duci sa-ti platesti factura.
Sau sa intrebi una si alta.

Am ajuns pe la vreo 8 si ceva. Office hours de la 7:30. Pentru cine nu vede bine, sapte impartit la treizeci. Ora Romaniei!
Bineinteles ca eram singurul client.
Atat de singur incat atunci cand am intrat pe usa, angajatele s-au raspandit precum potarnichile…

Ajung eu la casa, care e chiar langa usa, … ma holbez la un scaun gol… si incep sa sper ca macar una dintre ‘potarnichi’ va ajunge sa se aseze pe scaunul respectiv.
Dupa vreo 15-20 de secunde se aude o voce. Din spatele unei coloane. Care se afla dincolo de ‘tejgheaua’ dintre mine si scaunul cel gol. Vocea vorbea la telefon. Ceva banal, intr-o tonalitate foarte degajat-familiara.
Trag si un un ‘buna-ziua’. Destul de apasat, in speranta ca posesoarea vocii va afla de prezenta mea.
‘Ma scuzati’ spuse vocea si, imediat dupa aceea, posesoarea se retrage inapoi dupa coloana.
Conversatia mai dureaza vreo doua minute, fara sa fie atinse cine ce subiecte arzatoare. Vreo inundatie de la vecinul de sus, vre-un copil cu rosu-n gat… nimic de genul asta.

-Vreti sa platiti factura?
-Daca oi avea ceva de platit… nu am primit nici o factura de mai mult de o luna.
-Sa ma uit… nu aveti nimic de plata, nu a fost emisa nici o factura.
-Cum vine asta?
-Nu stiu, asta intrebati alaturi, la colega mea.
-Aveti un sediu ca la Paris.
-Se poate, eu n-am fost acolo.
-Mai ramane sa va invete sa va purtati ca la Paris.
-Pai mi-am cerut scuze, nu? Vorbeam cu sefa mea!
-Cu atat mai mult ar fi trebuit sa-i spuneti ca a intrat un client si ca veti reveni dupa ce pleaca. Orice sef ar aprecia chestia asta!

Mi-am dat seama ce prostie imensa am spus chiar inainte ca ecoul vorbelor mele sa se fi stins.
“Ma scuzati” fusese rostit tare si direct in microfon. Sefa respectiva nu avea cum sa nu fi auzit….
Sa ma fi mintit casiera? Vorbea cu altcineva?

Ma duc la colega de alaturi si o intreb care e situatia.
Ma gaseste, se uita si imi confirma:
-Nu a fost emisa factura.
-Asta stiu deja de la colega dumneavoastra. As vrea sa stiu si de ce.
-Nu stiu, ma duc sa intreb.
Inainte de a apuca sa plece, fizic!, am un moment de inspiratie.
-Dupa cate stiu, ultima factura a fost facuta pe baza unui consum estimat, nu pe baza unei citiri.
Se intoarce, se mai uita un pic si:
-Aveti dreptate, indexul citit acum 10 zile este inca mai mic decat cel pe care vi l-au trecut, dupa estimare, pe factura de acum o luna si jumatate.

-Multumesc. La revedere.
-La revedere.

Ce bine e sa lucrezi la o companie, cat se poate de ‘privata’ – asta este chiar unul dintre subdomeniile ei de activitate, care exploateaza un monopol natural…

 

AndreRieu_2015_LR_Quad

Am găsit chestia asta în mail:

JURNALUL UNUI ROMÂN NORMAL

 

  1. Azi am lăsat un șofer să intre în trafic de pe o stradă laterală. Mi-a zis: „Bă boule, nu vezi că ai prioritate tu?”…

  2. Azi am dat 2 lei unui cerșetor. Mi-a zis să-mi iau lumânări de ei…

  3. Azi am lăsat o femeie înaintea mea la coadă. Cei din spate m-au înjurat: „Băăăă, e și înaintea noastră!”…

  4. Azi am mers cu 50 km/h prin localitate. Mi-am luat la claxoane și „Ai murit la volan, bă?”…

  5. Azi l-am sunat pe un amic să-i spun ca îl iert de datoria de 1.000 de lei. Mi-a zis: „Ok, poți să-mi mai dai încă 1.000?”…

  6. Azi am adunat 3 (trei) hârtii de pe strada mea, de pe jos. Un vecin mi-a zis „Hai și adună și la mine, că uite ce mizerie e”…

  7. Azi am cerut o cafea în restaurant, apoi am intrebat dacă pot fuma.

„Îmi pare rău, aici nu se fumează!”

„Păi și dânșii de la masa aia de ce fumează?”

„Dânșii au comandat mai mult, și mâncare, și băutură”…


  1. Azi le-am zis gunoierilor că nu le mai dau bacșiș. Mi-am găsit tomberonul aruncat 50 de metri mai încolo…

  2. Azi am cerut un CD cu André Rieu. Vânzătoarea a căutat o oră pe sub teancurile de CD-uri cu manele…

  3. Azi am claxonat un trecător neatent, să nu-l lovesc. Mi-a arătat degetul mijlociu și m-a înjurat de morți…

  4. Azi am cumpărat o pâine. Am dat un leu și am cerut restul, 20 de bani. Mi i-a dat. Dar mi-a schimbat pâinea cu una mai veche…

  5. Azi am sunat la un club să-mi fac o rezervare.

„Da, sigur, Pe ce nume și câte persoane?”

Am spus, apoi am întrebat: Aveți aviz de funcționare de la ISU? Mi-a închis…


  1. Azi l-am atenționat pe un domn că i-a căzut chiștocul pe trotuar. Era să mănânc bătaie…

  2. Azi am chemat o echipă să-mi repare cablul TV.

Mi s-a spus „Vă programăm peste 3 zile”.

O dată am întârziat cu plata 2 zile. Mi-au tăiat cablul de 3 ori…

 

Am răspuns ‘dintr-un foc’:

Interesant.
Daca jurnalul ar fi avut 3 sau 4 ‘intrări’, aș fi spus că ‘ceilalți’ sunt de vină.
Dacă a ajuns pănă la 14 – fără să scrie și altceva între ele, înseamnă că-i place.

Să trăiască în halul ăsta, să vadă doar ce e rău în jurul lui sau amîndouă deodată.

PS. Mulțumesc că mi-ai adus aminte să plătesc cablul!

 

Abia după ce am apăsat pe ‘send’ mi-am data seama de unde provine toată încurcătura.
Autorul jurnalului are impresia ca ar exista vreo diferență între Andre Rieu și cântăreții de manele!

Florin Salam de capul lui

Tocmai ce-am gasit bancul asta in casuta de posta electronica.

FIULE, DĂ-MI NIȘTE BANI DIN PENSIA TA, ȚI-I ÎNAPOIEZ CÂND IES LA PENSIE!
Tatăl are 62 de ani, e inginer și așteaptă anul 2020 să se pensioneze.
Fiul are 42 de ani, e polițist și a ieșit la pensie de curând.
Tatăl va avea 42 de ani de muncă și o pensie de 1.200 de lei.
Fiul s-a oprit la 20 ani de muncă și are o pensie de 8.500 de lei
Tatăl a muncit de 2,1 ori mai mult.
Fiul va avea o pensie de 7 ori mai mare.
Deocamdată, tatăl merge la uzină. Când ajunge acasă, istovit, îl întâmpină fiul, odihnit: “Ce să-ți fac, bătrâne, dacă ți-a plăcut munca?!”
Am incropit repede un raspuns:
“Bancul e bun.
Indeamna la reflexie.
Pe vremuri militia ii apara pe comunisti de nemultumirea poporului.
Astazi, cel putin teoretic, am revenit la normal. Politistii ne apara de infractori.
Pe vremuri era normal sa ii uram pe militieni.
Astazi e de-a dreptul ciudat sa facem bancuri amare despre cei care se presupune ca ne apara. Inclusiv de cei care savarsesc fapte de coruptie…
Ce nu reusesc eu e sa inteleg este cum fac astia sa ne pacaleasca… Ce vina au politistii ca politicienii, votati de noi, au condus tara in halul in care au facut-o?
Si, daca stau bine sa ma gandesc, tatal inginer a votat de mai multe ori in libertate decat fiul politist.”

starea-natiei

Postarea asta descrie foarte bine ‘starea natiei’.
Un betivan se impiedica si cade.
O baba se sperie si incepe sa ii dea cu poseta in cap in loc sa verifice daca nu cumva si-a rupt gatul.
Niste ‘oameni de bine’ filmeaza incidentul si il pun pe net. (Sper totusi ca dupa ce au terminat de filmat s-au dus macar sa-l scoale de jos pe ‘actorul’ lor ‘principal’.)
Alti ‘oameni de bine’, care pana acum pareau a se ocupa cu lucruri mai serioase, se apuca sa refoloseasca clipul ca pe un ‘purtator de mesaj’ – cu toate ca se potriveste doar pe jumatate, Dragnea nu e deloc beat si stie foarte bine ce face.
 
Si, dupa ce clipul face ocolul internetului romanesc, aceiasi ‘oameni de bine’ se scarpina in cap intrebandu-se:
‘Cum dracu am ajuns aici?
De ce nu ne mai crede nimeni?
De ce nu mai iese lumea la vot?
De ce reactioneza din ce in ce mai multi exact la fel ca baba aia isterica?’
Vi se pare ca exagerez?
In situatia in care un vicepresedinte de partid parlamentar se adreseaza potentialilor sai alegatorilor cu:
In ziua in care cea mai democratica tara din lume il inaugureza pe Trump ca presedinte?

De cativa ani incoace finalul lunii iunie este marcat de controverse pe marginea “Examenului de Capacitate“.

Un timp discutiile s-au invartit in jurul examenului in sine iar mai apoi in fiecare an au fost gasite motive punctuale pentru alte controverse destul de aprinse.

‘Era mai bine pe vremea noastra. La sfarsitul scolii dadeai un examen de intrare la liceu si gata. Daca erai in stare sa intri la liceul pe care ti l-ai ales, bine. Daca nu, treaba ta… cine te-a pus sa incerci la liceul ala. Inseamna ca nu te-ai evaluat bine.
Acuma… vin dom-le unii de pe la tara cu niste medii… te doare mintea… si ocupa locurile de la liceele bune din orase… de parca nu stim si noi cum merge treaba acolo’.

Pe vremea cand am trecut eu prin experienta asta partidul sustinea sus si tare: “copiii sunt viitorul tarii”.
Si, in copilaria mea, chiar asa parea sa fie. Vaccinurile se faceau la timp, manualele nu lipseau la inceputurile fiecarui an scolar, parintii aveau unde muncii ca sa ne creasca, blocurile crestau ca din pamant si toata lumea avea un acoperis deasupra capului.
Iar noi, copiii, stiam foarte clar ca singura cale pentru a face ceva in viata era sa punem burta pe carte. Varianta PCR – pile, cunostinte, relatii – era luata in calcul doar de parintii nostri. Macar din punctul asta de vedere noi traiam intr-o naivitate totala.

Apoi lucrurile au inceput sa se imputa.

Mancarea a disparut treptat din magazine, hainele cat de cat aratoase se dadeau pe sub mana, sapunurile mai de soi devenisera atat de rare incat oamenii mai degraba isi parfumau rufele cu ele in loc sa le foloseasca la spalat.

La inceput oamenii spuneau ‘ai carte, ai parte’.
Pe la jumatatea anilor ’80 a inceput sa circule poanta cu ‘de ma, ce sa-ti fac eu daca ti-a placut cartea’. Pentru generatiile mai tinere era vorba despre doi colegi de liceu. Unul se dusese mai departe la facultate, ajunsese profesor de istorie, facea naveta la tara si traia inca in apartamentul primit de parintii lui cu chirie de la intreprinderea unde lucrau. Celalalt facuse scoala de macelari – carnea era la mare pret, nu se mai gasea in magazine – si la treizeci de ani avea deja casa lui, masina, etc, etc… Toate astea din spaga, bineinteles.

Imediat dupa revolutie scoala a devenit din nou la moda. Foarte multi dintre absolventii relativ tineri de facultate – in jur de 30 de ani – si-au gasit slujbe extrem de bune prin strainatate iar chestia asta a inceput sa-i remotiveze pe tineri. Cuplat cu faptul ca invatamantul superior din Romania era, in ciuda unor carcotasi, capabil sa dea absolventi de calitate, fenomenul a generat o noua efervescenta legata de educatie.

Din pacate ‘efervescenta’ asta era legata si de diplome in sine.
Ceea ce a dus, pe de o parte, la inflatia de doctori pe care o observam acum iar pe de alta la  aparitia unei intregi pletore de institutii de invatamant superior, private dar si de stat, unde era foarte usor de intrat. Ce invatai acolo… asta era alta problema…

Intre timp s-a mai intamplat ceva.
Parintii au inceput sa petreaca din ce in ce mai multe ore la servici si sa paseze din ce in ce mai multe asteptari si responsabilitati pe umerii scolii in ceea ce priveste educatia copiilor lor.
‘Eu ma spetesc sa-i asigur cele mai bune conditii, el (copilul) trebuie doar sa invete. Iar profesorii sa puna mana sa-i educe, ca doar de aia primesc leafa din impozitele platite de mine’.

Problema e ca niciodata scoala nu va putea sa le ofere copiilor cei 7 ani de-acasa. Anii aia in care inveti sa ai grija de tine si sa-i respecti pe cei din jurul tau.

Uite asa cele doua tabere au inceput sa se certe intre ele. Parintii dau vina pe profesori ca ‘nu se mai face scoala ca pe vremea mea’ iar profesorii sa le reproseze parintilor ca ‘nu sunt in stare sa-si tina copii in frau’.
Evident, toti uita ca si profesorii au copii – care nu se comporta deloc diferit de ceilalti – dar si ca toti profesorii, absolut toti, sunt si ei copiii cuiva.

Daca adaugam la asta si faptul ca prestigiul profesorilor a scazut foarte mult in ultima vreme… Ca sa nu mai vorbim de salariiile aproape derizorii, mai ales la nivelul debutantilor.
Ce chef de munca or avea acestia?
Sa plece daca nu le place?
Si copii nostrii sa fie educati doar de suplinitori?

Sa revenim la ceea ce s-a intamplat anul asta.

exercitiu-mate-diagrama

Se pare ca problema din diagrama a creat unele dificultati unora dintre copii.
Si suficienta emotie astfel incat 40000 dintre parinti sa faca o petitie pentru ca doua variante de raspuns, atat cea buna cat si una dintre cele gresite, sa fie luate in calcul.
Pe motivul ca formularea problemei nu a fost suficient de clara.

Ori tocmai asta este insusi scopul examenului de capacitate.
Sa determine daca cei care il dau, si in ce masura, sunt capabili sa jongleze cu informatia si sa o organizeze in mod eficient.

Cred ca inainte de a avea pretentii de la copii nostri, sau de la cei chemati sa ii invete, ar trebui sa ne uitam un pic in ochii nostri.

Ce vrem noi de la viata noastra si de la copiii carora le-am dat nastere?
Cum ne propunem sa ii ajutam si ce exemple le dam?

Ce inteleg copiii astia daca noi ne apucam sa injuram guvernul pentru ca unii dintre ei nu au inteles o problema?
Ce inteleg copiii astia daca noi facem petitii la nivel national pe tema ‘merge si asa’?
Cum adica
“Dlui ministru Adrian Curaj
La subiectul 6 cu diagrama, nu este menţionat că axa ox reprezintă notele şi axa oy elevii. Unii elevi au văzut invers, nu le poţi cere să fie subtili. Cel mai corect este să le acorde punctaj maxim indiferent cum au văzut.”

Cum ar fi trebuit sa fie formulata problema?
‘Nu-i asa ca din aceasta diagrama rezulta ca 3 elevi au luat nota 5 dar si ca ea ar putea fi interpretata in sensul ‘de fapt au fost 8 elevi care au luat 5′?’

zahar ulei

Zahar, Ulei

Cineva tocmai a pus clipul de mai sus pe Youtube.

Chestia asta imi aduce aminte de bancul ala cu ferma de porci.
Cica Ceasca, in vizita la o ferma de scroafe gestante, vede una deosebit de ‘umflata’ si, pentru ca asta-i era stilul, ‘rosteste’: ‘asta sigur face doisprezece purcei’.
Evident, toata asistenta isi noteaza scrupulos: ‘scroafa din ‘celula’ F19 trebuie sa fete macar 12 pui’.
Peste cateva zile ii vine sorocul.
Si, ce sa vezi, ies doar 2.
Ingrijitorul, ingrijorat – evident, raporteaza sefului de sectie: ‘A fatat. 4.’
Acesta, ingrijorat la randul lui, catre directorul fermei: ‘Tovarase director, avem o problema. Scroafa aia, stiti dumneavoastra care, a fatat. Doar 7!’.
Directorul fermei catre secretarul de partid pe judet: ‘Toarse secretar, avem o problema. Scroafa aia a facut doar 9 pui.’
Secretarul de partid catre ministrul agriculturii: ’10’.
Ministrul agriculturii catre secretarul cu agricultura din CC al PCR: ’11’.
La partid se aduna o celula de criza. ‘Ce dracu facem cu nebunu’? Daca ii spunem astuia ca scroafa aia despre care a spus el ca o sa fete 12 purcei a facut doar 11 o sa ne reproseze ca ne batem joc de el!’.
Ion Dinca, zis Teleaga, ia problema in mana si isi asuma responsabilitatea: ‘Las ca rezolv eu!’
Intra in cabinetul 1 si: ‘Tovarase Secretar General, permiteti sa raportez!’
‘Zi ba!’
‘In urma cu doua saptamani, in cursul vizitei de lucru pe care ati efectuat-o la ferma de scroafe gestante din judetul… ati prognosticat ca scroafa din celula F19 va da nastere la 12 purcei. Raportez cu mandrie patriotica ca a facut 13.’
‘Bine, foarte bine. Doi sa fie trimisi la export iar restul sa fie alocati pentru consumul intern.’

Am gasit bancul asta in mail.
Google susține că ar fi fost împărtașit de către Nicolae Cajal într-un interviu oferit Eugeniei Vodă, aproape de final:
http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/medicina/acad-prof-dr-nicolae-cajal

„Itic merge la rabin cu un teanc de bani.
– Dragă rabi, am vândut un teren și împreună cu banii stranși de-o viață am reușit să adun banii ăștia că să-i putem cumpara o casa fetei noastre când s-o mărita. Și ca să nu intram în ei, te rugăm pe tine dragă rabi să ni-i păstrezi.
– Măi Ițic, dacă ai tu așa încredere în mine, eu ți-i voi păstra în siguranță în acest fișet, la care am acces numai eu.
Ia rabinul teancul de bani și, fără să-i numere, îl pune în fișet.
Dupăvreo trei luni, vine Ițic la rabin și-i spune bucuros.
– Dragă rabi, am gasit în sfârșit casa potrivită pentru fetița noastră!
– Bravo măi Ițic, mă bucur pentru voi! Spune-mi cu ce pot să te ajut eu.
– Păi nu trebuie să mă ajuți, ci doar să-mi dai banii pe care te-am rugat să mi-i păstrezi.
– Care bani?
– Aia, luați după terenul vândut și economiile noastre de-o viata! Ăia cu care vroiam să-i cumpăram Rifcăi o casă!
– Mi-ai dat tu bani în păstrare?
– Bineînțeles, că altfel nu eram nebun să vin la tine!
– Și a mai văzut cineva treaba asta?
– Da, Smilovici și Leibovici!
– Smilovici, măi Smilovici, ia vino încoace!
– Ce e rabi?
– Ai văzut cumva tu că Ițic mi-ar fi dat mie niște bani sa-i țin spre păstrare?
– Doamne ferește rabi, cum sa vad eu un lucru care nu s-a întâmplat!
– Leibovici, măi Leibovici, ia vino pân-la mine!
– Am venit rabi.
– Măi Leibovici măi, mi-a dat mie Ițic niște bani ca să-i păstrez?
– Eu n-am văzut așa ceva!
Pleacă și Leibovici, iar Ițic rămâne impietrit de disperare că toți banii strânși cu atâta truda și renunțări, s-au dus dracului.
Rabinul se ridica de la birou, descuie casa de bani și-i înapoiază lui Ițic teancul de bani, exact așa cum îi primise spre păstrare. Ițic, revenindu-și cu greu, îl întreabă pe rabin:
– Bine rabi, deci recunoști ca ți-am dat banii să-i păstrezi?
– Bineînțeles că recunosc, doar nu-s pungaș!
– Atunci de ce a fost nevoie să faci tot circul ăsta?!
– Ca sa vezi și tu Ițic, cu ce oameni mi-a fost dat de bunul nostru Dumnezeu să lucrez!

Chiar dacă ați citit deja bancul uitați-vă și la interviu. Merită cu prisosință.

Din cand in cand simt nevoia sa ascult ‘Romania, Trezeste-te!’.
De data asta am deschis, pe Youtube, un clip cu mai putine vizualizari. Pur si simplu m-a atras fotografia de intro.

La inceput am ras, apoi m-am intrebat ce vrea sa spuna cel care a facut selectia iar la final mi-am dat seama ca nu voi putea niciodata sti ce gandeste cu adevarat o alta persoana.

In schimb am inteles ca toata tarasenia asta poate fi luata ca un fel de test.
Pe care putem foarte bine sa ni-l administram singuri.
Uitandu-ne la clip, chiar de mai multe ori, si apoi incercand sa clarificam, in cuvinte, ce am simtit.

– Asta isi bate joc de Romania!
– Situatia e complexa.
– Oamenii sunt foarte ‘ingeniosi’ si gasesc rezolvari/utilizari cateodata extrem de neasteptate.

proaspat primite pe mail:
– Nu inteleg de ce te enervezi, draga mea. Tu ai vorbit si eu am tacut.
– Da, dar ai tacut intr-un mod foarte provocator.

Doua tinere domnisoare:
– Am impresia ca barbatii astia nu au nici un pic de logica.
– De ce?
– Spre exemplu: a trebuit de 20 de ori sa-i explic agentului de
circulatie ca ieri eram in alte sandale, de aia am uitat permisul in
alta geanta.
Două blonde povestesc după noaptea de Revelion:
– La mulţi ani! Cum ai petrecut anul nou?
– Ca de obicei, în pat.
– Ş a fost multă lume?

Doi băieţei care se jucau pe stradă au intrat din întâmplare într-o
galerie de artă modernă. Câteva minute au privit înmărmuriţi picturile
şi sculpturile expuse, apoi unul dintre ai a ţipat:
– Repede! Să fugim înainte să spună că noi le-am stricat!

Arta abstractă este adesea greu de înţeles, aşa cum au păţit şi doi
vizitatori ai unei expoziţii de gen, buni prieteni şi pasionaţi de
artă. S-au oprit în faţa unei pânze, un amestec de culori şi forme,
iar unul dintre ei a întrebat:
– Ce e asta?
Celălalt i-a răspuns:
– Ar trebui să fie un cowboy pe cal!
După câteva momente de tăcere, a venit şi replica:
– Şi de ce nu este?

Uşa se deschide brusc şi băiatul intră în casă:
– Bună ziua, tată!
Tatăl, fără să-şi ia ochii de la monitor:
– Pe unde ai umblat?
– Am fost în armată!

– Dle doctor, îmi tremură mâinile tot timpul!
– Bei mult?
– Nu, mai mult dau pe jos!

– Domnişoară, de câte ori îmi surâdeţi, îmi vine să vă invit la mine!
– Vai, sunteţi un seducător!
– Nu. Sunt dentist!

Există asemănări între sutien şi istorie?
Desigur! Ambele deformează realitatea!

– Marie, tu crezi in reincarnare?
– Da, Ioane.
– Adica… eu dupa ce mor m-as putea reincarna intr-un bou?
– Nu, Ioane…nu se poate de doua ori la rand…

Viata e ca ardeiul iute..
Ceeace faci azi , ti-ar putea arde fundu’ maine…

Ca sa vinzi un lucru greu vandabil , spune-i unei femei ca e
un chilipir si unui barbat ca e deductibil…

Dovada că există civilizaţii extratereste inteligente e faptul că nu
ne-au contactat!

Azi-dimineata, nevasta-mea a inceput sa urle la mine:
-E numai vina ta!
-Dar ce am facut?
-Lasa-ma un minut sa ma gandesc, ……………abia m-am trezit!

*Un smecher de Dorobanti cu ultimul racnet de Lamborghini este oprit de
politia rutiera. Bineinteles acesta se foloseste de tupeul specific
si incepe conversatia cu un ton amenintator :
– Ce faci frate ? Pe mine te-ai gasit sa ma opresti ? Tu stii cine
este taica-meu ?
Politistul, in timp ce completeaza procesul verbal:
– De ce ? Ma-ta nu ti-a spus ?!?

%d bloggers like this: