Archives for category: Justitie

“La botezul oricarui copil ortodox exista un anume moment solemn, cand parintii si nasii copilului se intorc cu spatele spre altar, iar preotul ii intreaba de trei ori:
– V-ati lepadat de Satana?
Si tot de trei ori, parintii si nasii raspund:
– Ne-am lepadat de Satana.
Dar la botezul acelui copil. botez ce a avut loc la Manastirea Sinaia si la care a participat, pe langa familiile copilului si ale nasilor, cam toata conducerea PNL, cand preotul a intrebat a treia oara:
– V-ati lepadat de Satana?
Din grupul liberal s-a auzit o voce:
– Am incercat la referendum, parinte, dar nu am reusit.
Momentul de ras care a urmat a detensionat intreaga atmosfera solemna instaurata de oficierea ritualului. Insusi inaltul prelat s-a intors cu spatele catre noi si i-am observat umerii zgaltaiti de spasmele rasului ce nu a mai putut fi stapanit.
Si de atunci, de cate ori particip la vreun botez, cand aud intrebarea ‘v-ati lepadat de Satana?’ m-a umfla rasul.
Dar si tristetea, amintindu-mi de … “Satana, cel ce pe toata lumea o inseala.” (Apocalipsa, 12/9)”

Dan Radu Rusanu,
Mai sunt judecatori la Berlin,
2017, Editura Rao, Bucuresti.

In realitate, Satana este doar un prilej, nimic altceva decat o ‘oportunitate’!
Tot ce face el este sa puna la cale ‘contextul’ in care noi ne inselam de zor unii pe altii…

Cateodata, Aghiuta se intrece pe el insusi si ne arata unde am gresit:

“Mai mult, corupţia dintr-o ţară ţine atât de stat, cât şi de mediul privat, a spus Băsescu, explicând că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu. El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.
Ca o soluţie la lipsa competivităţii din mediul administrativ, şeful statului a spus că până când nu vot fi instaurate criterii de carieră, el precizând că un preşedinte poate să ceară, dar că important este ce decid partidele, care nu pot renunţa la numirile pe criterii politice.

Si nici macar nu conteaza daca ‘atentionarea’ reprezinta un fel de spovedanie sau este facuta in bataie de joc…

Singurul lucru cu adevarat important pentru cei care se afla in aceasta situatie – simplu botez sau nevoia de a intoarce o tara intreaga catre ‘adevarata fata a lucrurilor’, este ca acestia sa inteleaga ‘logosul’ momentului, chiar daca celui care ‘tine slujba’ i se ‘zgaltaie umerii de ras’.

Altfel… dupa cum bine a observat si Radu Rusanu, ‘mai sunt judecatori’… la Berlin!

Iar pana acolo te mananca ‘sfintii’.

dsc_0130

Afișul ăsta a fost pus cu ceva timp în urmă iar expoziția fusese organizată cu mult înainte.

OUG nr. 13/2017 a fost adoptată de către Guvernul Grindeanu în ultimele ore ale lui 31 ianuarie 2017 și publicată în Monitorul Oficial la prima oră a lui 1 februarie 2017.

Tot cam atunci a început și manifestația de protest.

Ordonanța a fost, în sfârșit, retrasă.

Vom reuși oare să des-veninăm scena politică înainte ca reptilele vii expuse vis a vis de clădirea Guvernului să se întoarcă la casele lor?

Și de ce atâta ‘homo homini lupus‘?
Uite, ‘exponatele’ astea nu se mănâncă între ele…

Două guverne diferite fac ceva care, pe dinafară, seamănă ca două picături de apă.

Adică modifică Codul Penal și pe cel de Procedură Penală prin ordonanțe de urgență.

Amăndouă sub aceiași justficare.

În preambulul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care modifică atât Codul Penal, cât şi Codul de Procedură Penală , Ministerul Justiţiei invocă drept temei pentru adoptarea ei ”numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu legea fundamentală, deşi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la norme procesual-penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor” şi ”existenţa mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat şi îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern”.

Legiferarea fără o dezbatere publică prealabilă este motivată astfel: ”datorită amplorii fenomenului şi a consecinţelor negative anterior prezentate asupra interesului public general, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţe negative care continuă să se producă asupra interesului public general care vizează încrederea societăţii în justiţie”.”

‘Se riscă’ cineva dintre voi să ghicească despre care dintre cele două era vorba aici?

Sunt cumva aceste motivări identice, în spiritul dacă nu și în litera lor?

Să mergem mai departe.

Pe vremea guvernului Cioloș coaliția condusă de PSD era majoritară în parlament.
Ordonanța inițiată de Rodica Prună a trecut de Senat prin adoptare tacită, și asta cu toate că „Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat Guvernul Cioloş pentru că a modificat Codul Penal prin Ordonanţă de Urgenţă, afirmând că aceasta trebuie „trântită în mod demonstrativ” în Legislativ.”

Guvernul Grindeanu, numit de un parlament în care tot PSD-ul conduce coaliția majoritară, emite și el o ordonanță de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală. Folosind o exact aceiași justificare pentru necesitatea legiferării prin ordonanță de urgență ca cea folosită de guvernul Cioloș.

Din motive pe care nu le voi analiza aici ‘strada’ se inflamează și dă în foc.

Susținătorii PSD încep să se întrebe cît se poate de mirați:

De ce este legitim ca guvernul Ciolos sa modifice legislatie penala prin ordonanta de urgenta iar guvernul Grindeanu sa nu modifice legislatie penala prin ordonanta de urgenta?

O fi oare vreo legătură între conținutul fiecareia dintre ordonanțe și reacția străzii?

Dacă ordonanța lui Cioloș nu a fost bună, de ce nu a reacționat Parlamentul atunci?

Dacă a fost bună, de ce mai este invocată acum?

Și, în general, de ce aruncă toată lumea cu fumigene?
Mă refer aici și la lamentările procurorilor cu privire la dosarele care ar fi rămas în sertar dacă ar fi fost ‘dezincriminat’ abuzul în serviciu.
Care este scopul actului de legiferare? Să pedepsim pe unii și pe alții sau să punem în concordanță legile cu realitatea?

Care este, pănă la urmă, adevărata problemă a acestei ordonanțe?
Că i-ar fi scăpat pe unii și pe alții sau că modificările aduse sunt neadecvate/nepotrivite situației actuale?

Ce vrem, dreptate sau răzbunare?

Și de ce mai avem nevoie de ordonanțe de urgență?

Ordonanţe de urgenţă de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, adoptate tacit de Senat Mediafax, 4 Oct 2016

Tăriceanu: OUG de modificare a Codului Penal „trebuie trântită în Parlament” Gândul, 22 Mai 2016

Guvernul Ciolos a modificat Codul Penal prin Ordonanta de Urgenta fara consultare publica ! Radu-Tudor.ro, 30 Ianuarie 2017

Fiat Justitia, ruat caelum. Nicichiarasa, 6 Ianuarie, 2014

“Este de necontestat faptul că o persoană care urmează să ocupe o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de integritate, legalitate şi corectitudine menite să consolideze încrederea cetăţenilor în autorităţile statului, însă cadrul legislativ ce guvernează condiţiile de accedere la o funcţie trebuie să fie unul coerent, predictibil şi unitar, aplicabil tuturor reprezentanţilor celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale”

Avocatul Poporului, in prezent Victor Ciorbea, a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei cu privire la o posibila neconstitutionalitate a unei prevederi din legea cu privire la organizarea si functionarea Guvernului Romaniei.

O anumita jumatate din presa/spectrul politic i-au sarit in cap, acuzandu-l ca vrea sa deschida drumul ‘penalilor’ catre fotoliile ministeriale. Cu alte cuvinte, ca ar vrea sa il ajute pe Liviu Dragnea sa ajunga premier.

Nefiind Mafalda, nu pot sa stiu ce e in capul lui Ciorbea. S-ar putea ca acestia sa aibe dreptate.

Ce stiu insa, foarte clar, este ca demersul sau este extrem de util pentru democratia damboviteana. Din mai multe puncte de vedere.

In primul rand vom avea ocazia sa vedem cum reactioneaza Curtea Constitutionala.

In al doilea rand vom avea cateva clarificari.
Intreba cineva mai deunazi ‘Pai cum, dom-le, daca ai facut la un moment dat un accident de masina, sa nu mai poti fi ministru?’
Trecand peste amanuntul ca dupa ce te ‘reabilitezi‘ poti deveni ministru indiferent de ce ai facut inainte, l-as intreba pe respectivul ‘pai daca nu esti in stare sa te controlezi la volanul unei masini, ce te face sa crezi ca ai putea face chestia asta asezat intr-un fotoliu ministerial?!?’
Si totusi, ar fi buna ceva mai multa precizie. Hotararea Curtii Constitutionale ne va spune daca orice condamnare penala va continua sa il impiedice pe cel care o sufera sa indeplineasca functia de ministru sau, daca nu, care dintre ele si in ce conditii.

In al treilea rand, cel mai important, Victor Ciorbea chiar are dreptate. Legislatia, orice legislatie, trebuie sa fie coerenta si predictibila.
Din pacate, nu este cazul.
Un condamnat penal nu poate fi numit ministru. Si nici ales primar.
Dar poate fi ales in Parlamentul Romaniei. Si numit Presedinte al Camerei Deputatilor.

Si uite-asa ne dam noi cu stangu-n dreptul…
Condamnarea lui Dragnea a fost extrem de ‘subtire’.
De asta nu au tinut cont unii dintre alegatori de ea, nu pentru ca acestia ar fi neaparat “prosti“! Naivi… poate.

Intrebarea e ‘ce ne facem cu statul de drept’?

Poate fi folosita oare justitia dupa cum avem chef, la un moment dat?

Mai are rost dupa aceea sa ne miram ‘de ce ne-o fi cazut cerul in cap‘?

Actualizare.
Intre timp din ce in ce mai multi oameni au inceput sa priceapa ca neparticiparea la vot nu este o solutie.

WP_20160613_12_03_45_Pro

Mi-am dus nevasta la gara.
Nu va bucurati degeaba, se intoarce. A plecat in delegatie.

Trebuie sa ajunga la Miercurea Ciuc.
Trenul catre acea destinatie pleaca, cel putin cel de la 12:15, de la peronul 13.
Vagonul 7 era oprit in dreptul gaurii pe care o aveti in fata.

De unde si intrebarile care urmeaza.

Toata Gara de Nord e in halul asta sau peronul 13 e pastrat special pentru unguri?

Si care o fi fost desteptul care a pus genul asta de paviment acolo unde fiecare al doilea trecator taraste dupa el o valiza pe roti?

WP_20160613_12_04_00_Pro

Sa nu uit. Daca vi se face sete in Gara de Nord duceti-va la supermarketul de langa casele de bilete. E singurul loc unde au mai multe feluri de apa – la chioscuri exista doar Dorna – si unde flaconul de juma de litru costa 2 lei, ca in restul orasului. La chioscuri e cu 50% mai scump.

Sau poate ca da?!?

Povestea asta cu evacuarea Antenelor incepe sa devina un fel de test cu turnesol.

E adevarat ca cei de la Antene au contribuit decisiv la incingerea atmosferei din media – nu stiu cati dintre voi tin minte cu cata ‘lipsa de eleganta’ dadeau pe post cifrele audientelor si ce misto faceau de ceilalti – dar nu cred ca asta este un motiv suficient pentru  valul de satisfactie care se simte prin redactiile multora dintre televiziunile concurente.

E la fel de adevarat ca exact acelasi tip de indarjire domneste si printre multi dintre cei ‘de-acasa’ – asta ca sa folosesc un termen ‘drag’ specialistilor din marketingul de media.
O parte dintre spectatorii fideli uneia dintre parti sunt aproape gata sa se repeada la beregata celor din tabara adversa – si asta este valabil pentru ambele tabere.
Daca vreti sa va convingeti deschideti orice pagina de pe Internet care are cat de cat de a face cu subiectul asta si cititi cateva dintre comentarii…

Explicatia?

Simplu.
Unii duc ‘divide et impera’ pina aproape de ultima consecinta iar ceilalti – adica noi – se lasa manipulati.
Prea multe dintre televiziuni au devenit ‘portavoci’ si prea putini dintre spectatori si-au facut publica nemultumirea fata de actuala stare de fapt.

Poate ca dupa ce corbii se vor fi chiorat suficient unii pe ceilalti ne va veni mintea la cap, tuturor, si vom reveni fiecare la ce avem de facut.

Televiziunile sa informeze in mod cat mai onest iar spectatorii sa foloseasca in mod judicios telecomenzile. Si creierele din dotare, bineinteles!
Adica sa aleaga.

Sunt naiv?
Nu cred.
Si asta pentru ca alternativa este groaznica!

In Roma antica se spunea ‘Fiat justitia, ruat caelum’.
In general aceasta fraza este tradusa prin: ‘Sa se faca dreptate chiar de ar fi sa cada cerurile’.
Am propus mai demult o alta interpretare: ‘Sa avem grija ca justitia sa fie cu adevarat dreapta pentru ca altfel ne va cadea cerul in cap’.

Lucrurile au inceput din nou sa se incinga pe malurile Dambovitei.

Mi-am adus aminte ca pe aici e mai populara varianta ‘Fiat iustita et pereat mundus’, evident cu traducerea echivalenta: ‘Faca-se dreptate chiar de ar fi sa vina sfarsitul lumii’.

Cum de cativa ani incoace Google functioneaza chiar bine am vrut sa vad ce mai poate fi gasit pe aceasi tema prin cotloanele netului.

Surpriza…

Cica varianta cu sfarsitul lumii nu provine din Antichitate – dupa cum ar sugera limba in care este formulata – ci a fost “Deviza lui Ferdinand I de Habsburg (1563–1564), întemeietorul monarhiei austriece, rege al Boemiei şi al Ungariei (1526), împărat germanic de la 1558 la 1564, fratele mai mic al lui Carol Quintul”.

Si mai interesant este insa faptul ca Immanuel Kant a folosit o varianta a acestei expresii, pe care a ‘tradus-o’ intr-un mod mult mai folositor pentru oricine este preocupat cu adevarat de problema asta:

“The true but somewhat boastful sentence which has become proverbial, Fiat iustitia, pereat mundus (“Let justice reign even if all the rascals in the world should perish from it”), is a stout principle of right which cuts asunder the whole tissue of artifice or force. But it should not be misunderstood as a permission to use one’s own right with extreme rigor (which would conflict with ethical duty); it should be understood as the obligation of those in power not to limit or to extend anyone’s right through sympathy or disfavor.”

Am dat citatul in engleza pentru ca nu stiu daca voi fi in stare sa traduc suficient de bine si ‘spiritul’ spuselor lui Kant. Voi incerca totusi:

“Expresia ‘Fiat justitia, pereat mundus’ (faca-se dreptate chiar daca ar fi sa piara toate canaliile din cauza asta), adevarata cu toate ca are in ea destula fanfaronada, exprima un puternic principiu de drept si dezvaluie realitatea din spatele cortinei alcatuita din farsa si agresivitate. Mare grija totusi, ea nu trebuie inteleasa ca un indemn catre utilizarea unui drept pana la ultima sa consecinta (acest lucru ar intra in conflict cu ideea de datorie etica) ci ca obligatie a celor de la putere ca acestia sa imparta dreptatea in mod egal, fara sa tina cont de simpatiile sau antipatiile lor.”

Kant nu se osteneste sa mentioneze explicit si ce se va intampla cu cei care nu ii respecta sfaturile.
Sa-i fi considerat oare, in mod implict, ‘canalii’?

Pana la urma chiar si cei mai idealisti dintre noi sunt de acord ca idea de justitie a pornit tocmai de la viata de zi cu zi. In care ne-am convins, cu totii, ca nici o colectivitate umana nu functioneaza cu adevarat bine atata vreme cat membrii ei, toti membrii ei, nu se se simt in largul lor.

Atunci cand unii incep sa fure ceilalti incep sa isi piarda increderea in semenii lor. Relatiile dintre membrii societatii se deterioreaza foarte mult, ba chiar ajung sa se blocheze.
Atunci cand unii incep sa se foloseasca de forta pentru a-si impune punctul de vedere – de la talharie pana la dictatura armata – indivizii obisnuiti, indiferent de tabara din care se intampla sa faca fata, sufera o serie de transformari care, insumate, conduc la o degradare marcata a intregii societati. A se vedea soarta comunitatilor de pirati, a societatilor dominate de Mafie sau a dictaturilor – de orice coloratura.

Daca stam bine sa ne gandim, balanta justitiei nu cantareste doar meritele relative ale celor doua parti supuse actului de judecata ci si efectele produse asupra intregii comunitati  de insusi modul in care este administrata functionarea justitie.
Este foarte important ca o sentinta sa fie justa dar este cel putin la fel de important ca respectiva sentinta sa fie adoptata mergand pe ‘drumuri drepte’ si nu ‘luand-o pe scurtatura’.

Principiul cu ‘mai bine sa scape 99 de vinovati decat sa fie pedepsit pe nedrept un singur nevinovat’ nu are ca scop protejarea vinovatilor ci pe membrii de rand ai societatii, vinovati si nevinovati laolalta.
Respectarea stricta a acestui principiu convinge foarte repede populatia de corectitudinea sistemului judiciar si conduce la cresterea rapida a coeziunii sociale si a cooperarii dintre oamenii ‘obisnuiti’ si ‘oamenii legii’.Iar pentru ca acest principiu sa fie respectat nu este nevoie sa fie ‘lasat sa scape’ nici macar unul dintre cei 99 ci doar ca fiecare condamnare sa fie facuta abia dupa ce au fost administrate probe suficiente pentru a spulbera si orice urma de indoiala cu privire la vinovatia acuzatului. Nu este de ajuns ca o sentinta sa satisfaca ethosul colectiv de la un moment dat. Acesta se poate schimba foarte repede insa soarta unui om nu poate fi data inapoi, ca ceasul.

Dupa cum nici cerurile nu mai pot fi urcate la locul lor, dupa ce ne vor fi cazut in cap.
Si daca mai continuam asa… nu mai dureaza mult.

Din pacate prea multi dintre pacatosi se decid sa spuna adevarul abia atunci cand este prea tarziu.
Atat pentru ei, adica dupa ce au pacatuit, cat si pentru ceilalalti, care nu mai cred nimic din ce spun acestia tocmai din cauza prea multelor pacate comise de ei.

Tot din pacate si tot de prea multe ori nici macar ajunsi in momente de criza prea multi dintre pacatosi nu au curajul sa dezvaluie intregul adevar. Mai degraba transforma oportunitatea unei confesiuni potential eliberatoare, macar din punct de vedere psihologic/moral, intr-o sordida lupta de ariergarda.
Dar asta nu inseamna ca printre spusele lor nu se gasesc adevarate perle. Ar fi pacat sa nu le ridicam din mizeria de pe jos, mai ales ca ne sunt extrem de folositoare chiar noua.

Ca sa nu prelungesc prea mult introducerea iata ce spunea Elena Udrea atunci cand procuratura a cerut pentru ea, intr-o sigura sedinta a Parlamentului, trei incuviintari pentru anchetare si tot trei incuviintari pentru arestare.(Exista oare rubrica pentru chestii din astea in World Book of Guinness Records? Poate la ‘ciudatenii’?!?)

“Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice. Sunt dintre cei care au acuzat Parlamentul că nu poate garanta progresul României şi nu poate da ţării viitorul de care are nevoie, despre ineficienţa Legsilativului, despre reducerea parlamentarilor la 300, de nevoia întăririi justiţiei şi reformele pozitive la nivelul serviciilor de securitate. Am încercat în discursul meu să mut greutatea acţiunii de pe Parlament pe alte instituţii. Într-o anumită măsură recunosc că am greşit. Am pierdut legitimitatea publică a Parlamentului pentru a creşte prestigiul altora din păcate. Cosnstat astăzi eu însămi ce înseamnă să faci parte dintr-o clasă politică şi un Parlament cu credibilitatea pierdută pe fondul clădirii unor statui unor instituţii de forţă.”

Pentru ‘conspirationisti’ acest pasaj ar putea constitui un argument de genul ‘uite dom-le cum vor astia sa slabeasca Romania’. Pentru cei care au ‘boala’ pe ‘servicii’ inca un motiv sa sustina ‘astia au deja prea multa putere’!
N-am de unde sa stiu nici ce a vrut cu adevarat sa spuna Elena Udrea si nici daca serviciile au prea multa putere sau nu. Cu atat mai putin am vre-un argument clar cum ca ar exista vreo conspiratie malefica care ar incearca sa distruga, din exterior, statul roman.
Ca or fi tot felul de oportunisti si de pescuitori in ape tulburi care isi incearca permanent norocul… asta e cu totul si cu totul altceva.

Si, de fapt, exact asta a marturisit, printre dinti, Elena Udrea. Ca a facut parte dintr-un grup de indivizi care odata ajunsi la putere au incercat sa foloseasca aceasta putere in scop personal. Ba, mai mult, ca nu s-au multumit cu firmituri ci ca au incercat, din pozitiile pe care le ocupau si in mod total ‘netransparent’, sa schimbe structurile de putere din interiorul statului roman, tocmai pentru ca sa isi poata atinge mai usor scopurile. Indiferent care or fi fost acelea.

Ar fi mare pacat sa trecem prea usor peste marturisirea, chiar din partea unui ‘initiat’, ca exista astfel de tentative.

http://m.adevarul.ro/news/politica/arestare-elena-udrea-dosarul-microsoft-gala-bute-urmarire-penala–noaptea-mai-lunga-1_54d90b6b448e03c0fd71923a/index.html

‘Gândul’ ne întrebă: Decembrie 1989 – Revoluţie sau lovitură de stat?

Și, de fapt, care e diferența?

Amândouă presupun o minuțioasă pregătire anterioară – atfel ar fi fost răscoale, nu?

Gradul de participare al populației? Da, ăsta ar putea fi un criteriu de departajare. Numai că și în cazul unei lovituri de stat ai nevoie măcar de acceptul tacit al populației… Cu alte cuvinte atât ‘Revoluție’ cât și ‘Lovitură de Stat’ sunt doar grade de comparație pentru ‘Schimbare de Regim Pregatită din Timp’.

OK, numai că nu am răspuns la întrebare…

După câte îmi dau eu seama am avut de a face cu o Răscoală urmată de o Lovitură de Stat.

Au fost unii, mai experimentați în ale istoriei, care înțeleseseră că situația devenise explozivă și că, mai devreme sau mai târziu, se va repeta momentul Brașov 1987.
Așa că s-au pregătit pentru ceea ce erau convinși că urma să vină și astfel au fost capabili să preia puterea, toată, în doar câteva zile după ce răscoala populară l-a răsturnat pe Ceaușescu și a convins pe majoritatea celor din aparatul represiv că cel mai bun lucru, pe care îl pot face ca ‘persoane fizice’, este să treacă de parte putsch-știlor.

Simplu, nu?

Acum, dupa 25 de ani, aud din ce in ce mai des cum că am fi in ‘halul’ în care ne aflam ca ispășire pentru crima, colectivă, de a-l fi executat pe Ceaușescu în noaptea de Crăciun.

Dintr-un punct de vedere îngust, mecanicist, logica pare perfectă – pentru credincioși. Corelația este evidentă, crima enormă.

Da, numai că simpla corelație nu e suficientă. Mă rog, pentru cei care vor sa înțelegă, nu doar să creadă…

Mie mi se pare că ceea ce i s-a întâmplat lui Ceaușescu la trecerea dintre regimurile politice a fost un simptom și nicidecum o cauza a ceea ce ni se întamplă nouă în ultimii 25 de ani.

Ne pregateam – sau măcar ne doream – să intrăm în democrație. Adică într-un regim politic bazat exclusiv pe respect reciproc între membrii societății.
Și cum ne-am făcut, ca societate, debutul în noua eră? Printr-un act de linșaj cu acte în regulă urmat la doar 6 luni și jumătate de un mini razboi civil în care susținători deghizați în mineri ai președintelui proaspăt ales – același care a hotărât soarta cuplului Ceaușescu – au luat de pe străzi protestatari pașnici și i-au dus tot la Jilava – adică exact acolo unde fuseseră duși in Decembrie ’89 protestatarii anti-comuniști de către Securitatea încă fidelă celui ce urma să fie ‘jertfit’ de Crăciun?

Păi dacă nici ăsta nu este un exemplu perfect de cerc vicios… Atât de perfect încât a rămas aproape invizibil chiar și acum, după 25 de ani de când ne tot învărtim în el și nu înțelegem ce ne trage înapoi!

„Dar Ceușeștii meritau să moară pentru tot ceea ce au făcut!”

Am zis eu altceva? Am zis eu că ar fi trebuit trimiși pe coasta de Azur (sau în Coreea de Nord) cu vreo pensie viageră?

Bineînțeles că cei doi, ‘pe persoane fizice’, au primit ceea ce au meritat.

NOI, noi aveam nevoie de mai mult!
Aveam nevoie de un proces civilizat, care să închidă cât mai multe dintre rănile pricinuite de comunism, nu să deschidă altele noi, în plus față de cele care încă supurează, netratate, și în zilele noastre.
Noi eram cei care aveam nevoie să intrăm în noua era cu capul sus, nu cu măinile mânjite de sânge.

Pănă la urmă asta e deosebirea dintre democrație și totalitarism. Modul în care este stabilită vinovăția. Acest lucru este cel putin la fel de important ca rezultatul judecății. Dacă actul de justiție nu este transparent, adică dacă depinde de dispoziția celor aflați vremelnic la putere, nici nu mai conteaza daca este ‘just’ sau nu. Atâta vreme cât individul mediu, cel de pe stradă, știe că soarta sa ‘atârnă’ de cel aflat la putere nici unul dintre cei doi – guvernat sau guvernant – nu vor trăi cu adevărat în democrație.

Cel mult într-o societate în care gloatei i se ia periodic pulsul electoral numai că nici măcar chestia asta nu se face pe bune. Înainte de ‘măsurătoarea oficială’ au loc atâtea manipulări încât nici nu mai știi ce se determina cu adevărat, starea de spirit a populației sau abilitățile echipelor de manipulatori…

PS I. Acum intelegeti de ce ‘cancelariile vest-europene’ au privit cu extremă neîncredere modul hei-rupist în care a fost orchestrată debarcarea lui Băsescu în 2012? Anti-băsiștii, autodeclarați ‘singurii democrați adevărați’, reușiseră să adune, cum necum, suficientă majoritate parlamentară încât să facă lucrurile ca la carte… au ales varianta ‘las-ca merge și așa’… păi până când ‘o viață-amară și un trai umilitor’, până când avem de gând să continuăm cu fușereala?

PS II Incă mai sunt câte unii care cred ca Ponta a pierdut alegerile. Sau ca strategii lui ar fi pierdut alegerile… Altii nu inteleg cum de a reusit Iohannis să le căștige…
În primul rând că alegerile democratice nu sunt despre căștig sau pierdere ci despre a determina care dintre propunerile aflate în discuție înspiră mai multă încredere celor ce vor fi nevoiți să experimenteze pe pielea lor efectele aplicării uneia sau alteia dintre respectivele propuneri…
În al doilea rând singurii câștigători ai acestor alegeri am fost noi, cei care ne-am săturat de improvizații și am ales ‘Romania Lucrului Bine Făcut’. Tot mai e ceva! Pentru a ne bucura cu adevărat de victorie, trebuie să veghem în continuare, cu cerbicie, ca acestă promisiune generoasă să fie tranpusă în practică!

%d bloggers like this: