Archives for category: Incredere

Din când în când, realitatea de zi cu zi are prostul obicei să ne dea cu firma-n cap.

Atunci chiar și cei mai individualiști dintre noi realizează că nici măcar ‘jmecherii’ nu se pot apăra singuri în toate situațiile.

În momentele astea în ne aducem aminte, ‘jmecheri’ și oameni de rând, de ‘protecția statului’.

Astea sunt momentele in care începem să reproșăm.
Polițistului de la 112 că nu a fost profesionist. Și nici măcar empatic.
Celor de la putere faptul că un astfel de incapabil a fost angajat pe un post de o asemenea importanță.
Și tuturor celorlalți ‘intermediari’ că nu și-au făcut ‘datoria’.

Tot astea sunt și momentele în care realizăm că, totuși, în administrația de stat sigur mai sunt măcar câțiva care știu ce fac. Pentru că altfel ar fi chiar și mai rău!

Mai realizăm ceva. Măcar unii dintre noi. Că „Statul Român trebuie resetat!

Perfect de acord.
Numai că, înainte de a ne apuca de treabă, avem nevoie să înțelegem cum am ajuns aici.
Ca nu cumva să ne întoarcem înapoi…

Nu e vorba doar de vinovății individuale. Și nici măcar de grup.
Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… partide… toți aștia sunt, într-adevăr, parte din problemă. Fiecare dintre ei au făcut câte ceva… mai bine, mai rău… Fiecare dintre ei au fost, la rândul lor, factori de decizie. Au avut ocazia să facă. Să-și pună pecetea pe mersul lucrurilor. Să ‘facă diferența’

Acum am ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu a făcut destul.
Situația actuală sugerează, cu putere, același lucru.

Dar noi, aștialalți, ce-am făcut?

Când aud că ‘statul nu-și face datoria’ mi se aprind beculețele de alarmă.
Și încep să urlu… în sinea mea!

Da’ cine populează statul ăsta?!?

Niște omuleți verzi, veniți de pe Marte?

Când te duci la primărie, mai ales într-o localitate mai mică, nu constați, cu ‘stupoare’, că-l cunoști pe cel de la ‘ghișeu’? Că d-aia ți-e ușor să-i dai ‘atenția’….?
Știm, cu toții, care sunt mecanismele prin care ‘slugile numite politic’ ajung să ocupe prea multe dintre pozițiile de la stat.
Avem, cu toții, rude și prieteni printre profesioniștii care rezistă încă în structurile de stat. Care ne tot povestesc ce se întâmplă pe-acolo.

Și cu toate că știm atâtea, dormim în cizme.
Până când nepoatele noastre sunt omorâte.

Abia atunci întelegem, încă odată, că suntem la voia întâmplării.

O furtună din senin. I se pune vre-unui nebun pata noi. Vine molima. Sau războiul.

Ce bine-ar fi dacă statul ar funcționa cum trebuie… Dacă toate cunoștințele – și poate chiar rudele, noastre ar face ce trebuie și atunci când sunt angajate la stat. Așa cum ne place să credem că facem noi, aștia din ‘privat’.

Dacă n-am fi dormit… dacă n-am fi lăsat pe toți neisprăviții aștia să ni se urce-n cârcă… dacă am fi ascultat poveștile profesioniștilor…

… dacă n-am fi dat șpaga aia atunci …

Advertisements

In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.

Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.

Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.

‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.

Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.

Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.

„Îmi povestea cineva de la o corporație din București, din “bula care respectă femeia”, despre un teambuilding la care s-a pus următoarea întrebare: “O femeie care venea noaptea de la amantul ei este omorâtă, pe stradă. Cine e vinovat? Femeia, amantul sau criminalul?”. Ei bine, răspunsul vehement al uneia dintre participantele la teambuilding a fost “Femeia, evident. Ce căuta noaptea, pe stradă, ce-i trebuia amant? Trebuia să fie acasă, lângă soț și copii”.”

Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?

 

În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019

„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.

Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”

BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019

 

 

Ieri. Treceam cu mașina pe lângă un spațiu verde în curs de amenajare.
O piațetă care avea vreo doi copacei și un tufiș amărât înghesuiți pe un petic de iarbă.
Copăceii fuseseră smulși din rădăcină, trotuarul și o jumătate de bandă din carosabil erau ocupate de un morman de panânt proaspăt basculat iar un bobcat se străduia să facă ceva ordine pe acolo.
N-am ce face și mă întreb cu voce tare: „N-ar trebui ca banii aștia să fie folosiți mai degrabă pentru astupatul gropilor din pavaj? Sau pentru canalizarea străzilor de la periferie?”
Persoana care era cu mine, 80 și ceva de ani, : „Voi, haștaghiștii, n-ați spus nimic când Băsescu construia stadioane în pantă și pârtii de schi pe versantul sudic. Din banii pe care încerca să-i economisească din pensiile noastre! Aștia măcar fac orașul frumos. După ce ne-au mărit veniturile.”

Ce înseamnă puterea precedentului… dacă cineva a făcut deja o prostie, aceasta va fi imediat folosită pentru justificarea următoarei… iar dacă acum prostia este făcută de „omul nostru” aceasta devine chiar acceptabilă…

La fel a fost și cu sistemul de justiție. Care dă din ce în ce mai multe rateuri după ce a fost folosit prea multă vreme pe post de vătrai. Vătrai cu care cei aflați la putere și-au tot tras spuza pe turtele lor, de pe turtele ‘celorlați’.
Procese întoarse la CEDO, inconsecvență în jurisprudență, oameni sastisiți…

Înțelegem și noi odată? Înainte de a ne cădea cerul de sub picioare?
De câte ori mai trebuie să sune Alexandra la 112 ca să ne vină mintea la cap?

„Ies la iveală tot mai multe amănunte revoltătoare despre modul în care ar fi acționat poliția în cazul de la Caracal. O vecină a principalului suspect susține că a sunat de două ori la 112 în noaptea de 24 spre 25 iulie, pentru a raporta o activitate suspectă în fața porții acestuia. Ea a raportat că acolo erau parcate două mașini portbagaj în portbagaj și că crede că ar putea avea legătură cu dispariția fetei. Polițistul de serviciu i-a spus să stea liniștită și a trimis-o la culcare.”

 

 

A plumber fixes a bathroom sink

“România se va confrunta în curând cu un dezastru demografic din cauza dezechilibrelor grave de pe piața muncii. Abia ieșiți de pe băncile liceului tot mai mulți tineri optează pentru diverse forme de șomaj deghizate sub meserii ca „DJ” sau „fotograf” evitând meseriile care le-ar putea aduce respectul comunității, cum ar fi cea de instalator sau electrician. 
„Nu știm exact care sunt cauzele acestui fenomen. Ori părinții sunt foarte bogați și atunci își permit să întrețină un DJ sau un fotograf în casă, ori pur și simplu nu vor să muncească. Sau poate o fi vorba de o nouă paradigmă, în care românilor nu le mai plac banii, considerând că câștigă suficient din cerșit”, a explicat socilogul Decebal Popescu. “

‘Evitand meseriile care le-ar putea aduce respectul comunitatii’…

Respect care poate fi masurat, facil, prin observarea imaginii de care se bucura meseriasii in media romaneasca.
Adica prin observarea imaginii de care se bucura Dorel. Inclusiv cel din fografia de mai sus.

“”Dorel” de Calarasi a asfaltat o balta…..
primarul Daniel Ștefan Drăgulin a dat o dispoziție viceprimarului Viorel Ivanciu de a identifica, împreună cu conducerea SPPSV, măsurile disciplinare care se impun. În acest moment se poartă discuții cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

Vom reveni cu prezentarea acestor măsuri disciplinare și dorim sa punctăm faptul că ceea ce s-a întâmplat nu caracterizează întregul colectiv al Serviciului Public Pavaje Spații Verzi”, a transmis Primăria Municipiului Călărași.”

 

“Muncitorul de la Drumuri a fost filmat în timp ce turna asfalt fierbinte direct în gorpile (sic) pline cu apă pe drumul dintre Craiova şi Calafat. Nu a fost deranjat nici măcar o secundă că afară ploua, iar în bălţi apa ajungea până la gleznă.
UPDATE Bogdan Bratu, şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri Craiova, au
(sic) precizat că angajaţii care au turnat asfalat în gropile pline cu apă au fost sancţionaţi. Imaginile cu „Dorel“ în timp ce turna asfalt încins în gropile pline cu apă au ajuns imediat pe internet. Oamenii au declarat că nu este normal să fie executată o lucrare în astfel de condiţii. „Câtă precizie la aruncarea banilor publici pe fereastră“, a scris…”

 

Si asa mai departe…

Si ce erau sa faca Doreii astia?
Sa le spuna ei sefilor lor ca ploua? Ca din birou nu se vede?
Sa nu iasa pe teren pana nu se usuca baltile? Daca foaia de lucru pe ziua respectiva le spune ca asta au de facut? Chiar daca ploua de trei zile?
Gura copiilor lor nu trebuie ‘sa manance si ea ceva’?

journalism-101-if-someone-says-its-raining-another-person-36442457

Traducere ‘dupa ureche’:

‘Draga jurnalistule incepator,
Atunci cand unul spune ca afara ploua iar altul spune ca e uscat, treaba ta nu este sa-i citezi pe amandoi. Treaba ta este sa te uiti dracului pe geam si sa vezi care este adevarul!’

‘Nu stim exact care sunt cauzele acestui fenomen. O posibila explicatie este ca cei care mai inteleg ceva din ce se intampla dincolo de fereastra au ramas atat de putini incat adevarul a devenit aproape imposibil de decelat.’

Citiți mai întâi textele, dacă nu cumva ați făcut-o deja.

Nici măcar faptul că accepţiile lui removal ţin de zona sanitar-medicală nu e o ironie. Sau o coincidenţă. Dacă te uiţi în dicţionar, vezi că removal înseamnă „eliminare, evacuare, extirpare, înlăturare, scoatere”. Ce se poate deduce aici? Printre altele, că escortarea lui Ilie Năstase în afara arenei de tenis a fost mai degrabă un act de de chirurgie comportamentală decât o pedeapsă. Până la urmă, un act de igienă.

Radu Paraschivescu, Rever,  27/04/2019

 

Cu cateva zile in urma, vorbeam despre fluviul de insulte la adresa mea, care foloseau cele mai ingenioase combinatii de injuraturi si urari din limba romana. 
Ieri, «aprecierile» au fost incununate de un articol scris de catre Radu Paraschivescu, unul dintre cei mai apreciati scriitori si critici literari ai momentului din Romania.
Opinia dumnealui este ca o judecata de apoi. 
Un om, o viata redusa la «evacuare, extirpare, badaranie, ofensa, anormalitate».
Nimic diferit fata de vorba directa, fara perdea, a altora, folosind insa limbajul rafinat al unui intelectual.”

Ilie Năstase, Smash (la Rever), publicat pe Facebook și preluat de pe Prosport, 29/04/2019

Aș putea începe prin a mă întreba cum de un “bufon” „oţărât şi mojic, cu înjurătura gata să decoleze oricând de pe pista buzelor“ este în stare să scrie cel puțin la fel de ‘savuros’ precum “unul dintre cei mai apreciati scriitori si critici literari ai momentului

Să depășim acest moment…

Și până la urmă?
Despre ce e vorba aici?

OK, cu Năstase ne-am lămurit. Jucător genial, spirit liber…
Ajuns la o anumită vârstă și având prea mult timp la dispoziție intră în niște combinații cel puțin dubioase.
Cu cei care încearcă să se folosească de notorietatea lui Nasty, iarăși ne-am lămurit. Sau ar fi trebuit să ne fi lămurit, dacă am fi fost cât de cât atenți în ultimii 30 de ani…
Gestul care declanșat toată această furtună … ar putea fi considerat o ‘lovitură genială de imagine’!
Un candidat, cunoscut din ‘civilie’ pentru ‘loviturile’ sale neașteptate, și având o oarecare priză la publicul larg, este ‘surprins’ aruncând cu cafea pe afișul electoral al unuia dintre contracandidații săi. Detestat de o largă majoritate, dar care mai are un grup de sustinatori fideli, și despre care ‘umblă vorba’ că ar ști cum se mânuiește paharul… Nimic neobișnuit pentru o campanie electorală ‘modernă’. În care ‘publicitarii’ au capul de afiș iar ‘ideologii’ se întreabă dacă vor mai fi vreodată băgați în seamă…

Cine ar fi cazul să intervină?
Și să-i arate ‘cetățeanului turmentat’, pe limba lui, care sunt alternativele?
Care cetățean, odată trezit, ar urma să ne călăuzească, cu votul său, spre ‘luminița de la capătul tunelului’?

Intelectualii de vază ai momentului?
Gânditorii respectați ai neamului?

Cine ar fi cazul să-i invite pe aceștia înapoi în arena publică?
‘Marile’ grupuri de presă?

De vreo treizeci de ani tot discutam despre ‘moștenirea lui Ceaușescu’.
Ce-a dărâmat, ce-a construit, cum a plătit datoriile – lăsându-ne pe noi în foame și în frig.

De multe ori discuțiile astea se termină cu ‘aștia nu sunt în stare nici măcar să întrețină tot ce a construit Ceaușescu, darămite să continue’!

Ei bine, eu cred că suntem într-o eroare mare cât casa.
Cât Casa Poporului….

Ceaușescu n-a construit nimic.
N-a construit – și nici n-a dărâmat, nimic!
Noi am făcut toate astea.

Că el dădea câte o ‘indicație’…
Acea ‘indicație’ trecea întâi pe la CSP – unde devenea ‘indicator de plan’, apoi pe la ministerul economiei… și abia după aceea ajungea ‘pe teren’. Unde era pusă ‘în practică’.
Iar toate aceste operațiuni erau îndeplinite de noi. De ‘Oamenii Muncii’. De la ‘orașe și sate’.
Ceaușescu n-a dărâmat, cu mâna lui, nici o biserică și nici un sat. N-a construit nici un apartament și nici o fabrică. N-a scris nici o filă de plan și nici un borderou de materiale. N-a semnat nici o dispoziție de plata, internă sau externă.
Toate astea au fost făcute de noi.

Că am ascultat de el…. Asta-i altă chestie!
Că n-am fost în stare să-l contrazicem atunci când o lua razna… Și asta e tot ‘altă chestie’. Că s-a înconjurat el de oameni din ce în ce mai ‘ascultători’… și n-a mai fost cine să-l mai contrazică… până când situația devenise atât de ‘groasă’ încât chiar și cei mai ‘disciplinați’ și-au dat seama că ‘purceaua era moarta-n coteț’ și l-au ‘lăsat din brațe’… astea sunt deja istorie….

Dar mai rămăsese ceva!
Ceva unde contribuția lui Ceaușescu fusese cu adevărat consistentă.
Unde Ceaușescu dusese mai departe un început de tradiție – ‘Titulesciană’.
De fapt, ăsta a fost singurul domeniu în care Ceaușescu – și România, în ansamblu, a avut un real succes.

Standingul internațional!

Relativa independență față de URSS, relativa apropiere față de spațiul Euro-Atlantic, relația bună cu statele ne-aliniate, statutul de mediator între Israel și lumea arabă….
Aceasta fiind, de fapt, și singura ‘punte de legătură’ dintre regimul ceaușist și cel post-comunist.
Așa am fost acceptați în NATO și cooptați in UE.
Ai cărei președinți ‘rotativi’ suntem în momentul de față…

Cum de ne-om fi ales noi tocmai momentul asta pentru a irosi și ultimul lucru bun ‘moștenit de la Ceaușescu’?!?


Regina Maria,
Ana Pauker,
Elena Ceaușescu,
Viorica Dancilă.

In felul lor, fiecare dintre acestea au reprezentat câte o premieră în viața socio-politica a României.
Fiecare dintre ele au exemplificat câte un fel de culme.

Concluzia?

Sunt mai multe.
Aș menționa doar două.

Mamele românce au ezitat pentru prea multă vreme în a-și încuraja fetele să ‘spargă’ barierele și băieții în, la început, a accepta iar, mai apoi, a încuraja ei înșisi acest lucru.
Soții, tații și colegii, români nu au fost în stare să înțeleagă, autonom, că nu pot gestiona toate lucrurile de unii singuri.

Așa că singurele femei care au ‘reușit’ să ‘penetreze’ au fost ‘excepțiile’.

Clorinarea apei este cea mai ieftină metodă de a reduce încărcarea microbiologică a apei. În același timp, prezența clorului în apa care intră în contact cu organismul uman este periculoasă pentru acesta. Mai ales atunci când sunt depășite anumite limite.

Un anumit număr de locuitori ai Bucureștiului au sesizat că apa care curge ziele astea la robinet miroase prea tare a clor.

Ministrul sănătății, om politic, le-a recomandat să nu mai folosească apa de la rețea. Să n-o mai bea și să nu se mai spele cu ea. ‘Nu este periculoasă pentru un om normal dar poate produce neplăceri persoanelor cu anumite sensibilități’.

O persoană suspusă în ierarhia furnizorului de apă potabilă – firmă cât se poate de privată, a dat asigurări că apa este cât se poate de potabilă și că prezența clorului este tocmai dovada eforturilor făcute de compania pe care o reprezintă pentru asigurarea potabilității apei furnizate.
După care a atras atenția asupra faptului că ei, ApaNova, au fost cei care au atras atenția ‘Apelor Române’ – regia de stat care furnizează apa brută către ApaNova, că ‘materia primă’ care intră în stațiile de epurare are foarte foarte mult amoniu – ceea ce impune folosirea unei mari cantități de clor.

Această situație a împărțit populația Bucureștiului în mai multe categorii.

Unii au băut apă plată și s-au spălat cu apă din puț.
Sau nu s-au mai spălat.
Alții au fost nevoiți să se spele cu apă de la robinet pentru că…
Sau au fost chiar nevoiți să bea apă de la robinet. Pentru că…

Și când o să dispară clorul din apă?

Încărcătura suplimentară de amoniu ar proveni din topirea bruscă a zăpezii. Ceea ce ar fi produs ‘spălarea’ terenurilor agricole de pe malurile Argeșului și ale Dâmboviței. Spălare care ar fi antrenat gunoi de grajd, azotat de amoniu și uree din îngrășăminte, alte gunoaie, etc., etc.,…
Când s-o termina de topit zăpada asta….

Dar nu toată apa cu care este alimentat Bucureștiul provine din Argeș și/sau Dâmbovița. Mai sunt forajele și încă câteva alte surse.
Mai scumpe însă. Nu e același lucru să lași Argeșul să-ți intre în stație sau să pompezi apa freatică de la o adâncime de 150 m…

Și uite-așa începi să te gandești la diferențele dintre o întreprindere privată și o companie de interes public.

Compania privată – tocmai pentru că acționarii ei pretind un anumit profit din partea administratorilor, va încerca să genereze măcar acel profit. Și, abia în subsidiar, va avea grijă doar de siguranța – nu și de confortul, mai ales când are monopol pe piața respectivă, celor cărora le furnizează apa.

Compania de interes public – controlată de politicienii aflați la putere în respectivul moment, va avea grijă – măcar declarativ, o foarte mare grijă față de confortul votanților și doar o preocupare secundară față de eficiența economică a demersului.

Asta în ipoteza – nerealist de optimistă, că atât ‘privații’ cât și ‘politicienii’ sunt oameni rezonabili. Care nu fură exagerat, care nu mint cu nerușinare…

Și-atunci?

Ce facem? Bem toți apă plată? Tot timpul? Și cum ne spălăm?

Dar care ar fi variantele?

Prima alternativă ar fi inlocuirea clorinării cu ozonificarea.
Să vorbesc românește?!?
Tehnologia folosită acum în București implică amestecarea unei anumite cantități de clor în apă. Care clor este dozat în funcție de încărcarea microbiologică a apei și care, în final, sterilizeaza respectiva apă.
Dezavantaje? Mirosul, clorul este toxic în sine iar combinațiile sale chimice cu alte substanțe dizolvate în apă sau întâlnite pe conducte pot fi și mai toxice.
Avantaje? Prețul și, mai ales, remanența! Adică acea cantitate minusculă de clor care rămâne în apă până în ‘ultima clipă’. Până când paharul cu apă ajunge la buzele noastre. Și care omoară agenții patogeni ajunși în apă, după ce aceasta a părăsit stația de epurare. Atunci când se tot peticesc conductele…
Ozonificarea – adică sterilizarea apei brute cu ajutorul ozonului, o forma foarte activă de oxigen, este cel puțin la fel de eficientă ca clorinarea, puțin mai scumpă, nu lasă nici un fel de miros, nu produce nici un fel de compuși toxici. Și nu usucă pielea după ce faci duș. Dar acționează doar în interiorul stației de tratare. Orice mizerie ‘cade’ în apă după ce aceasta a pornit pe conductă către robinetele noastre… acolo ajunge… O gasim ‘intactă’ în paharele noastre.

Asta înseamnă că dacă am vrea să trecem la ozonificare ar trebui să începem prin a aduce rețeaua de apă la niște parametri rezonabili de fiabilitate…
Cu ce bani?
Orice investitor privat ‘cere’ un profit. Care profit crește foarte mult costurile.
Din bani publici? Proveniți din majorarea taxelor? Orice majorarea ar duce la creșterea costurilor politice. Ca să nu mai vorbim de neîncrederea publicului în capacitatea administrației publice de a gestiona ‘banul cetățeanului’…

Ne-nvârtim într-un cerc vicios?
Nu vrem să plătim nici costurile bănești și nici pe cele politice?
Pentru ca nu mai avem încredere?
În nimic și în nimeni?

Și-atunci ce facem?
Ne săpăm fiecare câte un puț? Degeaba… apa din primii 20 de metri nu mai e potabilă iar mai jos e atât de scump ca nu mai merită. Și, oricum, ai nevoie de autorizație.
Ne lăsăm să murim de sete?

Și totuși… cercul ăsta vicios continuă să se învârtă doar pentru că ne furăm singuri căciulile… Unii fură/mint crezând că nu-i vede nimeni iar ceilalți se fac că nu văd… de lene. Asta într-o parte. În partea cealaltă … e invers. Fură unii dintre cei care se făceau că nu văd și închid ochii unii dintre cei care se știu deja cu musca pe căciulă…

O mai ținem mult?
Nu ni s-a facut sete încă?
Sau măcar un pic de scărbă?
De noi înșine?


https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/eliberari-in-masa-in-trei-dosare-celebre-deciziile-luate-de-instanta-suprema-1052295?fbclid=IwAR3nnHuF18rLpQvA3KoNutXU19rSW3K4q6xGiUbL9mRbSpJiLPI2zxIEM4Y

Chestia asta nu e chiar atat de simpla precum pare la prima vedere.
Nici astia, si nici aia care or urma, n-ar fi iesit daca intregul sistem judiciar ar fi respectat, ‘la sange’, “litera legii”.
A scoate pe cineva nevinovat pe baza de ‘tehnicalitati’ tine de arta avocatilor. Nu discutam aici moralitatea fenomenului.
A nu da nastere unor astfel de ocazii tine de profesionalismul celor care aplica legea. Nu este suficient ca acestia sa fie ‘bine intentionati’ – in orice directie, mai trebuie ca actul de justitie sa fie si convingator pentru restul societatii.

Fiat justitia, ruat caelum inseamna mult mai mult decat “faca-se dreptate chiar daca ar fi sa se prabuseasca cerul” (condamna-l cu orice pret daca il crezi vinovat).

Bunicii nostri romani erau, ‘la baza’, razboinici. Scrijeleau cuvintele cu varful sabiei, nu le mangaiau cu varful vreunei pene. Spusele lor erau mai degraba niste avertismente si mai putin indemnuri metafizice.
Erau mult mai interesati de amanuntele practice ale guvernarii imperiului decat de aspectele morale ale justitiei abstracte.

Ai grija! Daca dreptatea pe care o faci nu este cu adevarat dreapta, mai devreme sau mai tarziu cerul de asupra capului iti va cadea de sub picioare‘!

– Du-te mă la vot!

– Bunicule… hai să fim serioși… ăsta e circ, nu referendum.

– Tu nu ești mândru că ai făcut 19 ani și poți să votezi? Nu pentru asta s-a dus tac-tu la revoluție în ’89? Pentru democrație? Unde dacă nu votezi, nu exiști?

– Sunt foarte mândru că pot vota și, în același timp, foarte supărat că țara în care trăiesc – și în care ați tot votat tu și tata în ultimii 30 de ani, a făcut în așa fel încât să trebuiască să stau acasă tocmai prima oară când aș fi putut să votez și eu . Democrație este atunci când ai posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză și după cum crezi tu, nu despre a pune un vot în urnă pentru că așa ți-a spus cineva. Sau pentru că ‘așa e normal’… Stai liniștit, o să mai am și alte ocazii!

%d bloggers like this: