Archives for category: Incredere

Unii spun că ‘ce nu te omoară, te face mai puternic’.
Poate. Amintirea momentului constituie întotdeauna un sprijin. Un precedent care îți aduce aminte de ceea ce ai fost în stare să faci. Peste ce ai fost capabil să treci…

Sprijinul devine mult mai puternic atunci când supraviețuitorul înțelege ceva din experiența trăită. Dacă nu atunci, măcar mai târziu…

Cert este că cele trăite lasă urme. Suficient de adânci încât să le pierdem din vedere.

Seria documentară „1989 – Decembrie roşu”, la TVR 1 | VIDEO

Abia aseară, la treizeci de ani după, mi-am dat seama cât de nepotrivită este alăturarea dintre „rație” și „libertate”.
Mi-au trebuit 30 de ani, mai mult de jumătate din viață, să realizez cât de adânc îmi intrase în suflet conceptul de „limită”. Zahărul era cu porția, carnea era cu porția, uleiul era cu porția, pâinea era cu porția… așa că atunci când am rupt băierile, chiar și libertatea ne-am luat-o cu porția.

Doar cât am considerat noi. Că ne-ajunge.
O rație…

Destul de liberi?!?

Se vede că cicatricile supraviețuirii sunt suficient de adânci încât să ne urmeze și dincolo.
Sunt curios dacă trec și peste generații.

Ce părere or avea copiii ‘lor’ despre toată chestia asta?
Cum o fi să te simți „destul de liber”?!?

Cu spatele la zid….

Clisura Dunarii, 2006

Foișorul ăsta a fost construit pentru a apăra frontiera.

Adică pentru a împiedica fugarii să-și încerce norocul în lumea liberă. Asta pe vremea când CSP-ul comunist planifica bunăstarea clasei muncitoare…

Apoi pentru a împiedica ‘contrabandiștii’ să ‘exporte’ combustibil în Serbia pe vremea embargoului.

Între timp a fost vândut la fiare vechi… acum vreo doi ani n-am mai văzut nici unul pe malul Dunării.

PS.
CSP = Comitetul de Stat al Planificării. „Înainte de 1989 Comitetul de Stat al Planificării (CSP) era instituţia centrală care  coordona activitatea de planificare a economiei naţionale şi repartiza materiile prime şi produsele necesare  diferitelor ramuri şi subramuri ale economiei.
Această planificare se baza pe cifrele raportate de ministere şi de judeţe. Dar, acestea, pentru a se evidenţia, raportau producţii mărite,  fără legatură cu realitatea. La rândul lor, întreprinderile îşi planificau producţia pe materii/materiale care în realitate nu existau întotdeauna. Situaţia devenea stânjenitoare când era vorba de export, de respectarea unor contracte
…” Octavian Silivestru, Rador.

Embargoul sârbilor, paradis pentru români”.

https://kmkz.ro/de-ras/daca-vreti-sa-va-invatati-pisica-sa-latre-asta-e-poza-pe-care-trebuie-sa-i-o-aratati

Cică ‘ridendo castigat mores’…
Poate…
În orice caz, examinarea bancurilor care circulă într-un anumit spațiu cultural ne oferă o foarte exactă masură a preocupărilor celor care viețuiesc pe acel tăram. Mioritic, în acest caz…

Bucureștiul dârdâie. Bine, doar o parte din el. Adică cei care n-au avut bani/nevoie să-și pună centrală până acum. Nu foarte tare, pentru că afară încă nu a venit iarna. Încă…
Bucureștiul se sufocă. Pentru că transportul în comun nu funcționează suficient de bine încât să fie atrăgător pentru suficient de mulți dintre cei care au de mers de colo-colo. Iar aceștia sunt foarte mulți și pentru că școlile/grădinițele/creșele bune sunt puține. Adică la distanță mare față de cei care au nevoie de ele.

Iar beneficiarii acestor minunate condiții de trai se chinuie să-și învețe pisicile să latre….

Luați-vă bre un câine!!!

La prima vedere, spunerea asta aduce a pleonasm.
Curiozitatea este, în sine, o nevoie. Nevoia de informație. De cunoștințe. De a înțelege ce se întâmplă.

Și atunci?
Nevoia de nevoie?!?
Cine are nevoie de nevoi?

Și totuși…
Am putea vedea lumina dacă n-ar fi de fața și măcar un petec de întuneric?
Am duce paharul la gură dacă nu ne-ar fi sete?
De ce să mâncăm dacă nu ne e foame?
Cât de conștienți suntem înainte de a înțelege nevoia de celălalt? De cooperare? De dragoste?

Ce ne întreabă nenea doctorul?
‘Aveți poftă de mâncare?’
Viața însăși este, până la urmă – și nu glumesc aici, o nevoie continuă.
Abia după ce murim…

Îl scoli de la 7. Poate, dacă are noroc, de la 7 jumate.
Îl îmbraci și-l bagi în mașină. Adormit și nemâncat, o să-i dea ăia ceva acolo.
Ajungi, odată cu traficul, și începi să cauți loc de parcare. De multe ori blochezi un garaj. Și te înjură câte cineva care întârzie el din cauza ta.
– Dă-l în mă-sa, uite ce căsoi are. În mijlocul Bucureștiului. Când o să am banii lui, am să-mi fac o casă în mijlocul câmpului, să nu mai miros eșapamentul altora.
O să ridici din umeri dacă te întreabă cineva cum o să meargă la școală copilul pe care îl duci la creșă. Acum ești prea ocupat să ajungi repede la servici. Iar o să te fută șeful la cap cu chestia aia care trebuia făcută ieri. Ca toate celelalte…

Pleci, în sfârșit. Bine că trebuie să-l iei pe ăla micu’, că altfel te mai ținea nebunul cine știe căt. Chiar dacă ai stat deja o oră peste program și iar o să fii ultimul părinte. Bine că măcar o să-l îmbrace educatoarea … Nu de alta, dar vrea și ea să plece odată acasă. La copiii ei…
Nici tu nu știi cum ai ajuns. Nebunia de pe stradă crește de la o zi la alta. Descoperi că nu ești ultimul. Atât de ne-ultimul încât și la ora asta singurul loc de parcare e tot în fața garajului celui cu care te-ai certat azi dimineață.
– Dă-l în mă-sa, doar n-o veni chiar acum!
Fugi înăutru și descoperi că trebuie să-l și îmbraci. Mai sunt cinci copii și educatoarea stă cu ei la povești. Nu poate să-i îmbrace pe toți odată și, oricum, ar muri de cald. Îl bagi cumva în haine, îi dai banana care trebuie să-i țină de foame până când ajungeți acasă, îl iei de mână și…
Bine măcar că n-a venit ‘căpcăunul’ acasă. Mai stai un minut să termine prâslea banana. Arunci coaja pe jos – de unde coș de gunoi pe străzile astea mici și doar n-o să murdărești mașina firmei. Pleci în sfărșit spre casă.
Unde-o să ajungi peste vre-o oră…

Poate că ai folosi și tu transportul în comun, ca cei care n-au mașină… dar cea mai apropiată stație e la aproape un sfert de oră…. și asta doar dacă-l iei pe ăla mic în brațe… iar drumul e plin de gropi și bălți… afară e întuneric… și dimineața și seara… bine că măcar au strâns căinii vagabonzi…

Uite, Ceaușescu a făcut creșele astea când i-a adus pe muncitori de la țară! Îl duceai frumos luni de dimineață… și-l luai tocmai sâmbăta! Nu te interesa că era departe de stație. Aștia de ce nu mai fac altele? Poate mai mici și mai dese, să nu mai pierzi atâta vreme pe drum… Că tot spun ei că-i interesează îmbătrânirea populației și lipsa forței de muncă!

Dar tu, tu ce faci?
Ce faci ca să ieși din ‘cercul ăsta strâmt’?
Și nu singur… că ieși degeaba, dacă toți prietenii tăi rămân acolo!

Cica ‘post coitum, omne animal triste’.

Constat o tristețe funciară pe plaiurile mioritice încă înainte ca ultimul buletin de vot să fi penetrat urna.
Inclusiv la mulți dintre cei care anticipează cu bucurie trecerea ‘în rezervă’ a Vioricăi Dăncilă dar care au destule de scos pe nas celui așteptat să se întoarcă la Cotroceni.

Și bine fac.

Cineva spunea că momentul 2019 seamănă foarte bine cu alegerile prezidențiale din 2000. Atunci când mulți am votat Iliescu ca să nu cumva Vadim.

Da, numai ca 2000 a fost urmarea firească a lui 1996. Atunci când am votat Constantinescu ca să scăpăm de Iliescu.
Nu prea știam noi bine ce înseamnă capitalismul – și cum să ne pregătim pentru el, dar vroiam neapărat să scăpăm de Iliescu. Și de comunism.
Atunci am crezut că treaba noastra se terminase. L-am ales președinte, de-atunci încolo era misiunea lui Constantinescu. El să schimbe Romania. De unul singur.
Noi ne-am văzut de afacerile noastre.
Ne-am trezit, în 2000, că Milică făcuse multe. Dar nu tot ce ne dorisem noi de la el. Și, mai ales, am descoperit ‘neisprăvirea’ celor pe cei pe care îi lăsasem – complet nesupravegheați, să gestioneze treburile publice. Privatizări la fel de aiurea, restructurări amatoristice, mai mult s-au certat între ei în loc să pregătească țara pentru ce urma să vină… Cel mai grav a fost că au convins electoratul că ‘dreapta’ habar n-avea să guverneze. Că PSD-ul, sau cum s-o fi numit pe vremea aia, era singurul partid cu adevarat organizat.

Așa că în 2000 l-am luat din nou în brațe pe Iliescu. Ne-am întors speranța către ‘salvatorul nației’.

În loc să înțelegem că adevărata salvare vine din interior.
Noi suntem cei care trebuie sa ne schimbăm primii.
Abia apoi putem pretinde politicienilor să ne urmeze.
Abia după ce vom înceta să-i privim ca pe niște dumnezei – sau ceaușesti mai mici, le vom putea cere socoteală pentru greșelile făcute. Și-i vom putea opri înainte ca greșelile lor să ne ducă, pe toți, în ‘ispită’.

Acesta este motivul pentru care sunt bucuros de nemulțumirea care domnește acum. Inclusiv cu privire la candidatul Iohannis.

Toată chestia este să nu uităm să mergem la vot. Degeaba suntem nemulțumiți dacă nu ne exprimăm opiniile. De unde să știe ce vrem de la ei dacă tăcem ca pietrele?

De unde să știe PSD-ul că a greșit dacă nu-l votăm pe Iohannis?
De unde să știe Iohannis că îi vom cere socoteală pentru greșelile pe care le va face dacă nu ieșim la vot?

Dacă nu le arătăm că ne pasă cu adevărat?

Mihai Gabriel Boboc.

“Forțele politice extremiste s-au folosit mereu, pentru a ajunge la putere, de paradigma țapului ispășitor, instigându-i pe sfinții ignoranți la ură și asmuțindu-i pe tineri, îndoctrinați cu ideologia urii, ca pe niște haite de câini sălbatici, asupra țapului ispășitor: fasciștii pe evrei;comuniștii pe chiaburii de la sate și burghezo-moșierimea;…”

Vasile Anton Ieșeanu: ”Sfânta ignoranță binecuvântată!

Începe bine, nu? Cum ai putea să nu fii de acord cu el?

Nu pe Viorica, Diaconu sau Paleologu trebuie să-i votăm, ci pe penalul fascist sau comunist, recte acum globalist ( extremele politice sunt la fel de odioase) internaționalistul Dan Barna, sluga securist – corporatistă , personaj sinistru pentru România și români pe scenă politică actuală la fel ca și Johannis- marioneta Bruxelles – Soroș – Washington D C, care-i iubesc pe români și România ca sarea-n ochi.

Hopa!
Voi menționa doar en-passant (am folosit intenționat acest franțuzism sorosist – Bruxelist) inconsistența logicii folosite.
Barna este simultan fascist și comunist – ambele curente într-adevăr ‘globaliste’, iar Soros este descris ca aliat al Washingtonului…

Și totuși!
Site-ul care adăpostește postarea din care am citat poate fi accesat la adresa „gandeste.org”.
Limbajul folosit de autor este cât se poate de ‘vehement’:

„Nu întâmplător liderii USR au participat la majoritatea mitingurilor #rezist sub motivația fariseică a strângerii de semnături „Fără penali la guvernare” , pentru că Participarea și complicitatea cu tinerii #rezist la demonstrațiile stradale fac parte din paradigma ideologiilor extremiste și demonstrează fără tăgadă extremismul criminal al oricărei ideologii, inclusiv a ideologiei Political Correctness și a partidelor propovăduitoare. Și la care pun botul tinerii din aceeași pornire psihomentală romantic-idealistă a schimbării lumii democratice cu o iluzorie lume mai bună – „oameni noi”, cum au pus botul alte generații de tineri spălați pe creier de mașinile de spălat ale propagandei fasciste și comuniste, ideologii care, în esența lor, au făcut din așa zișii oameni noi, tineri eroi criminali căci în numele acestor ideologii absurde care la fel au idealizat o societate utopică cu „oamenii noi” mai bună decât cea democratică, ghidați, ca și acum de același slogan stalinist – cine nu e cu noi e împotriva noastră și trebuie asasinat – au asasinat sute de milioane de oameni. Dacă luăm în calcul gulagurile rusești, lagărele de exterminare naziste și revoluția culturală al lui Mao, peste 180 milioane de oameni după calcule profesorului evreu homosexual Yuval Noah Harari au căzut victime ideologiilor fasciste și comuniste .
Oare cine au pus în aplicare ideologiile criminale al e unor criminali bolnavi ca Hitler, Stalin, Mao Ai ghicit aceeași tefeliștii, adică tinerii frumoși și liberi care în numele ideologiei s-au transformat în criminali- eroi. Cum remarca Marin Preda în excepționalul roman eseu autobiografic -Viața ca o pradă „ucideți, asasinați, în numele ideologiei și al partidului – iau eu asupra mea toate păcatele voastre.” ”

Mesajul final, pe de altă parte, este cât se poate de actual:

în realitatea noastră existențială demagogia ucide.

Să presupunem că suntem niște inocenți căzuți cu hârzobul din cer. Că habar n-avem de cele petrecute pe meleagurile mioritice în ultimele 3 decenii.

Cum traducem dihotomia dintre violența limbajului și scopul declarat al demersului? Cum putem accepta faptul că cel care ne îndeamnă să refuzăm totalitarismul jonglează cu trucuri propagandistice moștenite de la cei pe care îi reneagă?

Cheia cu care vom ieși din încurcătură a fost ascunsă sub ochii noștri.
Intenționat, oare?

Păi care e rolul oricărei operațiuni de propagandă?
Indiferent de semnul ei… propagandă, contrapropagandă…
Nu cumva acela de a semăna presupuneri în mintea celor care ‘știu’ câte ceva? Exact în ‘prelungirea’ lucrurilor presupus a fi știute?

Și care e singura șansă a ‘țintelor’?
Cele convinse că e absolut imposibil să le știi pe toate, evident?

Păi cea mai simplă metodă este să cauți contradicțiile din interiorul spunerilor. Cum ar fi ceea dintre stilul folosit și mesajul ce se dorește a fi transmis.

Un al doilea nivel al analizei se poate baza pe respectul manifestat față de ‘țintă’.
‘Trebuie să folosim acest tip de limbaj pentru că ăsta e singurul pe care sunt în stare să-l priceapă. Vezi care sunt emisiunile de televiziune cu cea mai mare audiență!’

Pâna la urmă, ne-am cam făcut-o cu mâna noastră…
Noi i-am lăsat să ne aducă în halul ăsta!
Nu-și dau seama de nivelul de exasperare la care am ajuns?
Asta e, într-adevăr, vina lor…
Dar noi, cei care până acum am asistat pasivi, n-ar fi cazul să devenim mai elocvenți?
Și să refuzăm, cât se poate de clar, pe cei care ne iau de proști?

Voi încheia cu două citate din înțelepciunea populară.

„Nu e prost cel care cere. Doar cel care dă.”

„Fă ce spune popa, nu ce face popa.”

Gândește.org.

PS. Demagogia este tot o formă de corupție. A discursului public.

1916, 7 noiembrie. Mihai Șora vedea, pentru prima dată, lumina zilei.
2019, 6 octombrie. Astăzi, la aproape 103 ani de la fericitul eveniment, aude înjurături.

Emag, un magazin online, s-a gândit să-și facă un pic de reclamă. Așa, înainte de sărbători…
Și pentru că subiectul zilei este ‘libertatea’ – noi ne luăm ‘rația de libertate‘ tocmai atunci când restul Europei taie porcul, Robert Tiderle – Papaya Advertising, a pus la cale un clip in care Mihai Șora citește un text despre cât de liberi am fost cu toții între 1948 și 1989.
Concluzia lui Șora fiind „În anul în care România împlinește 30 de ani de libertate, am învățat că ea nu trebuie doar câștigată. Ea trebuie păstrată. Și cum altfel o putem păstra, dacă nu bucurându-ne de ea în fiecare zi?”
Și pentru că nimic nu este gratis, emag ne aduce aminte că „ Ai libertatea să comanzi ce vrei, de unde vrei și să alegi ce-ți place din milioane de produse din mii de categorii. etc., etc., etc., …

Ei da, numai că…
Noi ne pregătim și de schimbat guvernul!
Iar unii dintre noi au nevoie, ca de aer, de ‘rating’.

Așa că pune-te, frate române, pe comentat.

Am să fac o pauză și, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, voi puncta câteva repere din biografia lui Șora.
– 1938. Primește o bursă de la Institul Francez din Bucuresti și pleacă în Franța, la doctorat.
– În timpul războiului, intră în Rezistența Franceză și aderă la partidul comunist francez.
– 1948. Se intoarce în Romania in. Și rămâne aici. De voie, de nevoie… în funcție de sursa de informație găsită de pe net.
– 1948 – 1989. Îndeplinește diverse funcții. La ministerul de externe condus de Ana Pauker, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura Enciclopedică.
– 1990. Este numit ministru al învățământului în primul guvern Roman. Își dă demisia după mineriada din 13-15 Iunie.
– 1990 – 2019 Contribuie la fondarea Grupului pentru Dialog Social și ia poziții tranșante pentru promovarea democrației.

Dan Andronic descrie foarte pertinent perioada 1948-1989 din viața lui Mihai Șora:

„În primul rând vreau să spun că nu susțin nici un moment că Mihai Șora a fost vreun torționar comunist.
Dar nici nu trebuie văzut ca un dizident.”

Și-atunci?
De ce i se scoate pe nas ‘trecutul comunist’ de câte ori îndrăznește să deschidă gura?
Lui Rațiu i s-a reproșat că ‘n-a mâncat salam cu soia’. Șora e cam pe aceiași parte a baricadei cu Rațiu. El a mâncat salam cu soia. Și tot nu e bine…

„Starea Libertății”

Pentru cei care nu sunt foarte la curent – scuze pentru exprimarea bolovănoasă, face parte din culoarea locală, „Starea libertății” e un fel de vlog transmis la o televiziune. Nu mai știu care și, sincer să fiu, nici nu mă interesează.
‘Apăsați’ linkul de mai sus și ‘delectați-vă’. Dragoș Pătraru predă o adevărată lecție. Despre cum poți da, ‘imparțial’ – vorba lui Caragiale, în toți și din toate direcțiile. Și despre cum, de dragul ratingului, te poți transforma în ‘persoană ușoară’. Adică în curvă media. Spunând, cât se poate de convingător – urmăriți frazarea și gestica, nimic. Absolut nimic. Adică ceva ce poate fi interpretat de fiecare așa cum vrea. De fiecare dintre cei care are răbdare să se uite la așa ceva…

Subiectul putea fi tratat în fel și chip.
‘Tragedia intelectualului prins între război și dictatura comunistă.’
‘Iată de ce a supraviețuit comunismul atât de mult. Au fost prea puțini intelectualii care au avut curaj să i se opună cu adevărat.’
Și câte și mai câte…

Dar nu. Noi – Pătraru nu e singur iar cei ca el au suficient de multă audiență încât să-i dea înainte, preferăm să transformăm totul în derizoriu. În miștocăreală de prost gust.

Până la urmă, care e deosebirea dintre Șora și Iliescu?
Amândoi cu școală. Chiar dacă făcută în locuri diferite…
Nici unul nu a dus-o foarte rău în comunism. Chiar dacă unul mult mai bine decât celălalt…
Amândoi au ocupat funcții înalte după revoluție. Chiar daca unul nu s-a lasat dus în ispită iar celalalt nu s-a lasat dus de-acolo…

Iliescu a fost consecvent iar Șora a cotit-o la un moment dat?
Putem să spunem și așa…

Șora a învățat din greșeli? Și a avut curajul să-și afirme public noua credință?

Fiecare înțelege ce poate. Și ce vrea, bineînțeles.

Din când în când, realitatea de zi cu zi are prostul obicei să ne dea cu firma-n cap.

Atunci chiar și cei mai individualiști dintre noi realizează că nici măcar ‘jmecherii’ nu se pot apăra singuri în toate situațiile.

În momentele astea în ne aducem aminte, ‘jmecheri’ și oameni de rând, de ‘protecția statului’.

Astea sunt momentele in care începem să reproșăm.
Polițistului de la 112 că nu a fost profesionist. Și nici măcar empatic.
Celor de la putere faptul că un astfel de incapabil a fost angajat pe un post de o asemenea importanță.
Și tuturor celorlalți ‘intermediari’ că nu și-au făcut ‘datoria’.

Tot astea sunt și momentele în care realizăm că, totuși, în administrația de stat sigur mai sunt măcar câțiva care știu ce fac. Pentru că altfel ar fi chiar și mai rău!

Mai realizăm ceva. Măcar unii dintre noi. Că „Statul Român trebuie resetat!

Perfect de acord.
Numai că, înainte de a ne apuca de treabă, avem nevoie să înțelegem cum am ajuns aici.
Ca nu cumva să ne întoarcem înapoi…

Nu e vorba doar de vinovății individuale. Și nici măcar de grup.
Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… partide… toți aștia sunt, într-adevăr, parte din problemă. Fiecare dintre ei au făcut câte ceva… mai bine, mai rău… Fiecare dintre ei au fost, la rândul lor, factori de decizie. Au avut ocazia să facă. Să-și pună pecetea pe mersul lucrurilor. Să ‘facă diferența’

Acum am ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu a făcut destul.
Situația actuală sugerează, cu putere, același lucru.

Dar noi, aștialalți, ce-am făcut?

Când aud că ‘statul nu-și face datoria’ mi se aprind beculețele de alarmă.
Și încep să urlu… în sinea mea!

Da’ cine populează statul ăsta?!?

Niște omuleți verzi, veniți de pe Marte?

Când te duci la primărie, mai ales într-o localitate mai mică, nu constați, cu ‘stupoare’, că-l cunoști pe cel de la ‘ghișeu’? Că d-aia ți-e ușor să-i dai ‘atenția’….?
Știm, cu toții, care sunt mecanismele prin care ‘slugile numite politic’ ajung să ocupe prea multe dintre pozițiile de la stat.
Avem, cu toții, rude și prieteni printre profesioniștii care rezistă încă în structurile de stat. Care ne tot povestesc ce se întâmplă pe-acolo.

Și cu toate că știm atâtea, dormim în cizme.
Până când nepoatele noastre sunt omorâte.

Abia atunci întelegem, încă odată, că suntem la voia întâmplării.

O furtună din senin. I se pune vre-unui nebun pata noi. Vine molima. Sau războiul.

Ce bine-ar fi dacă statul ar funcționa cum trebuie… Dacă toate cunoștințele – și poate chiar rudele, noastre ar face ce trebuie și atunci când sunt angajate la stat. Așa cum ne place să credem că facem noi, aștia din ‘privat’.

Dacă n-am fi dormit… dacă n-am fi lăsat pe toți neisprăviții aștia să ni se urce-n cârcă… dacă am fi ascultat poveștile profesioniștilor…

… dacă n-am fi dat șpaga aia atunci …

In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.

Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.

Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.

‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.

Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.

Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.

„Îmi povestea cineva de la o corporație din București, din “bula care respectă femeia”, despre un teambuilding la care s-a pus următoarea întrebare: “O femeie care venea noaptea de la amantul ei este omorâtă, pe stradă. Cine e vinovat? Femeia, amantul sau criminalul?”. Ei bine, răspunsul vehement al uneia dintre participantele la teambuilding a fost “Femeia, evident. Ce căuta noaptea, pe stradă, ce-i trebuia amant? Trebuia să fie acasă, lângă soț și copii”.”

Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?

 

În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019

„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.

Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”

BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019

 

 

%d bloggers like this: