Archives for category: Incredere

“Bugetul statului nu încasează aproximativ 38% din TVA”.

In incercarea de a recupera macar o parte din acesti bani, guvernul actual incearca introducerea incasarii defalcate a acestei taxe.

Avand in vedere ca aceste lucruri sunt discutate foarte intens in acest moment, voi trece peste amanuntele ‘tehnice’, efectele asupra diverselor categorii de contribuabili si voi aminti doar en-passant ca aceiasi masura a fost incercata si de vecinii nostri bulgari. Care au renuntat foarte repede.

defalcare TVA

Cu alte cuvinte, cel mai mare perdant al situatiei este ‘teritoriul’. Judetele si localitatile. Adica exact locul unde traim noi si unde o parte dintre firme ‘fenteaza’ achitarea unei parti din sumele datorate catre fisc.

Frauda fiscala, in general, are doua ‘motoare’. Unul evident si unul care nu este, in general, luat in seama. Lacomia si lehamitea.

N-am sa insist mult asupra lacomiei. Este ‘evident’ ca daca acesta pulsiune nu ar mobiliza atat de multi dintre concetatenii nostri, lucrurile ar sta cu totul si cu totul altfel.

Am sa fac o paranteza aici pentru a sublinia ca lacomia este total diferita de nevoia de eficienta. Prima te impinge sa cauti tot felul de mijloace prin care sa eludezi legea in timp ce a doua te motiveaza sa faci lucrurile cat mai bine.
Rezultatele sunt de cu totul si cu totul alta natura. Chiar daca se masoara tot in bani.

Lehamitea este …
M-am intrerupt pentru ca nu imi gaseam cuvintele.
Cred ca cel mai potrivit este “maligna”.
In primul rand descurajeaza si in al doilea rand te impinge spre ‘nefacute’.

‘De ce sa platesc impozite daca astia tot nu fac drumurile, nu repara spitalele? Nu platesc profesorii/medicii/functionarii publici/etc./etc….’
‘Ce, eu sunt mai fraier decat X,Y,Z care lucreaza la negru/nu declara mare parte din activitate si se plimba cu gipanu’ prin mijlocul satului?’

Astea ar fi motivele ‘antreprenorilor’.

‘De ce sa insist eu sa-mi dea factura cand daca acceptand sa-mi faca lucrarea la negru ies mult mai ieftin? Ce-mi pasa mie ca el nu plateste TVA pe manopera si nici impozit pe venit daca eu raman cu o gramada de bani? Ca statul oricum nu face drumurile, nu-i plateste pe….’

‘In general’ se refera la toate impozitele si la toate tarile.
Problema este ca noi suntem printre cei mai tari la capitolul asta. Cel putin din Europa. Italia ce ne mai sufla-n ceafa…

O fi ceva care sa ne apropie?
Coruptia? In special cea de la nivel local? In materie de lucrari publice?

Fac o noua paranteza. Se pare ca in materie de coruptie la nivel cu adevarat macro suntem undeva pe linie… adica la fel de prost ca ceilalti. Nu mai rau, ba poate chiar un pic mai bine, tocmai pentru ca tranzactiile mari, cu adevarat mari, au loc in conditii ‘europene’. Adica similare cu cele incheiate in restul ‘comunitatii’.

Sa revenim la lucrarile mai mult sau mai putin publice care sunt finantate la nivel mai mult sau mai putin local.

Multa vreme s-a discutat, secretul lui Polichinelle, despre comisionul ‘perceput’ de factorul de decizie din valoarea finala a fiecarui contract incheiat intre diverse autoritati ale statului si firme private. Sau intre diverse ‘deconcentrate’ si aceleasi, de multe ori, firme private.

Ei bine, comisionul ala trebuia platit de undeva. OK, umflau ei factura finala dar parca nici unui ‘antreprenor privat’ nu-i vine sa plateasca ‘comisioane’ din dividentele care ‘i se cuvin lui’. Cu atat mai mult cu cat ‘are spate’. Pai daca a fost baiat destept si a invatat si ‘tabla impartirii’, nu doar pe cea a inmultirii…

Cu alte cuvinte, cea mai buna metoda de evitare a evaziunii fiscale este neutralizarea coruptilor.

Fac aici a treia si ultima paranteza.
‘Lupta impotriva coruptie’ e o prostie. Nu te poti lupta cu o evidenta. Coruptia este o chestie ‘naturala’. Nu e ‘buna’ dar… Nici zaharul nu e bun – pentru sanatate si in cantitati mari… dar cui nu-i place o prajitura bine facuta?
‘Lupta impotriva coruptilor’… Exprimarea asta e, intr-adevar, mai potrivita. Sufera, din pacate, de un mare defect. Daca ar fi dusa pana la capat am fi mai multi ‘inauntru’ decat afara. E vre-unul dintre noi care n-a dat o spaga? Sau n-a luat?

‘Neutralizarea coruptilor… ‘
Adica? Sa-i invelim in pungi de plastic? In chihlimbar, ca pe insecte? Ca sa nu-i poata corupe pe cei din jurul lor?
Ar fi o idee… cam imposibila, totusi.

Varianta ar fi sa-i vaccinam pe cei care trebuie sa reziste tentatiei.

Mie unuia nu mi-a placut de Basescu.
Am votat cu el ca sa nu iasa Nastase.
Apoi am votat impotriva lui cu fiecare ocazie. Atat la referendumurile de demitere cat si in favoarea lui Geoana – a doua oara cand am votat cu stanga. Prima fiind atunci cand era sa iasa Vadim.
Asa cum nu mi-a placut mie de Basescu, a fost primul – si singurul – care a pus degetul pe rana.

“Dacă vorbim de corupţie şi ea ţine de două părţi. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Un funcţionar corupt nu poate fi corupt dacă nu are un partener, care să-i dea un ban. Un minister nu poate factura cu 50% mai mult dacă nu există un consultant care să valideze ce zice constructorul”

Spunea chestia asta in 2011… A mai adaugat ceva, l-am auzit cu urechile mele la televizor, dar nu reusesc sa gasesc undeva citatul. Era ceva de genul: ‘nici un ministru nu poate face ‘prostii’ daca nu sunt cativa pe langa el care sa-l ajute si daca restul nu se fac ca nu vad’.
Cam multe negatii una peste alta dar sensul e foarte clar.

O fi inteles ce efecte a avut masura luata chiar de el? Aia cu taierea salariilor primite de bugetari si plafonarea indemnizatiilor primite de parlamentari, ministri si directorii deconcentratelor/firmelor de stat? Masura care a dat bine ‘pe sticla’ dar care i-a gonit pe cei cu adevarat capabili din administratia de stat?

Tot aud justificari de tipul ‘indiferent cat le dai, tot fura’.

Perfect adevarat. Daca asta ar fi singura schimbare, ar fi inutila. Lacomia ramane principalul motiv. Atat al coruptiei cat si al evaziunii fiscale.

Numai ca lacomia poate fi tinuta in frau, daca dispare lehamitea.

Primul pas a fost facut. Lefurile au inceput a fi crescute. Incep sa devina ‘credibile’. Poti trai, cat de cat confortabil, cu banii astia. Nu mai esti nevoit sa fugi neaparat la privat. Sau sa accepti spaga ca sa-ti poti duce copilul la mare.
Acum trebuie sa facem si pasul doi.

Din tabelul cu ‘defalcarea sumelor’ rezulta foarte clar cine sunt adevaratii perdanti.

Noi. Locuitorii judetelor si ai localitatilor.

Noi suntem cei care acceptam tranzactii fara factura. De ambele parti. Noi suntem patronii – sau angajatii – care facem evaziune fiscala. Indiferent daca dam mai departe o parte din bani sau ii tinem doar pentru noi…. Pana la urma inceputul e greu… Dupa aceea, pofta vine mancand.
Noi votam autoritatile locale, lucram in cadrul administratiei locale, traim in teritoriu…

Am promis ca a treia paranteza trebuia sa fie ultima… Cine ma cred eu? Sa ma tin de promisiune?
Ca tot veni vorba despre alegeri, de unde vine o mare parte din fondurile electorale? Indiferent de cum sunt ele cheltuite…
Hai ca paranteza asta a fost scurta!

Pricepem odata ca ne furam caciula singuri?

Nu ne-au inghetat suficient urechile?

 

Advertisements

Scriind postul de ieri mi-am dat seama ca in spatele sarbatorilor nationale se ascund tot felul de semnificatii.

Pentru ‘marea masa’ ele sunt un bun prilej pentru a ‘strange randurile in jurul idealului national’ – sau macar de a-si aduce aminte de existenta lui, si, de ce nu, de a petrece ziua libera cu prietenii sau cu familia.

Pentru ‘ideologi’ ele reprezinta o foarte buna ocazie de a-si da in stamba. Comentatorii comenteaza, actorii politici dau din coate…

Pentru cei curiosi, aceste momente sunt un foarte util prilej de reflexie. Data la care este sarbatorita fiecare dintre ele spune multe despre legatura dintre cei care au ales ziua/evenimentul comemorat si cei care o sarbatoresc.

10 Mai.

A fost sarbatorita ca Zi Nationala a Romaniei din 1866 pana in 1947.
Era cunoscuta in popor sub numele de ‘Ziua Regelui”, cu toata ca regii s-au mai schimbat dar ziua a ramas tot timpul aceiasi.
In realitate, la inceput a fost vorba despre ziua in care a ajuns la Bucuresti viitorul rege Carol I.
A urmat o serie de intamplari de care guvernantii epocii s-au folosit pentru a mari incarcatura de semnificatie acestei zile.
Pe 24 Aprilie 1877 Rusia a declarat razboi Imperiului Otoman. Romania era sub suzeranitatea acestuia dar Turcia nu avea trupe pe teritorul nostru. Pentru ca Rusia sa se poata lupta ‘pe bune’ cu turcii trebuia ca armata rusa sa ajunga macar pana in Bulgaria. Rusia era pusa in fata unei alternative. Ataca Romania – si ofera Turciei timpul necesar pentru a mobiliza armata, sau ofera Romaniei ceva si o convinge sa permita trupelor rusesti sa traverseze nestingherite tara.
Nu stiu ce ne-au oferit – probabil ca au promis ca se poarta frumos in timpul marsului, stiu insa ce ne-au luat – sudul Basarabiei. Dar asta e alta problema.
Cert este ca guvernantii de atunci ai Romaniei a sesizat oportunitatea istorica si au declarat independenta tarii. Pentru ca au avut ocazia, au avut grija sa faca in asa fel incat Carol I sa proclame aceasta independenta chiar pe 10 Mai. O actiune cat se poate de rezonabila, de altfel.
Mai apoi, in 1881, Constitutia Romaniei a fost modificata. Una dintre schimbari se referea la faptul ca Romania urma sa devina regat iar conducatorul ei din acel moment, rege. Si ce alta data ar fi fost mai potrivita decat 10 Mai pentru urcarea lui Carol I pe tronul noului regat?

Vedeti cu cata grija se scrie istoria, daca celor care fac asta le pasa de rezultat?

 

Pe 23 August 1944, viitorul ultim rege al Romaniei, Mihai I, isi ia inima-n dinti. La indemnul celor din jurul sau il destituie pe ‘Conducatorul Statului’, maresalul Antonescu. In felul acesta a facut posibila ‘intoarcearea armelor’ si supravietuirea in conditii cat de cat decente a Romaniei dupa cel de al doilea razboi mondial.
Comunistii, dupa ce au preluat puterea politica, au transformat aceasta zi in sarbatoare nationala.
Pentru a o confisca.
Daca ar fi facut-o ‘uitata’ – ca doar personajul principal fusese regele si in nici un caz ‘fortele revolutionare’, ziua ar fi ramas in memoria colectiva ca ‘marea fapta de arme a lui Mihai I” Chiar daca s-ar fi estompat in timp, le-ar fi ramas comunistilor ca un ghimpe-n coasta.
Deturnandu-i semnificatia le-a fost mult mai usor sa oculteze rolul istoric jucat de rege.

 

Vedeti ce inseamna sa fii un bun manipulator?

 

Degringolada comunismului in Romania a fost marcata de trei date foarte importante.
1 August 1977, Revolta Minerilor din Valea Jiului.
15 Noiembrie 1987, Revolta Muncitorilor din Brasov.
16 Decembrie 1989, Incepul Sfarsitului. Initial o miscare de protest impotriva evacuarii pastorului Laszlo Tokes din Timisoara, transformata rapid in protest anticomunist care s-a raspandit apoi ca un foc de paie in toata tara.

Formal, domnia comunismului s-a incheiat in Romania odata cu asumarea puterii politice de catre Frontul Salvarii Nationale in 22 Decembrie 1989.

Tema pentru acasa.
Fiecare sa-si spuna, in sinea lui si ‘cu cuvintele sale’, de ce a fost votata ziua de 1 Decembrie ca Zi Nationala de catre cei care s-au instalat la putere in 1989?

“Suntem o ciudată cultură a rușinii, în căutarea celui care ne-a făcut de rușine”

Vintila Mihailescu.

Tinerii din corporații, “care muncesc de le sar capacele”, au nevoie de țapi ispășitori pentru faptul că societatea românească avansează prea lent, iar țapii ispășitori pe care i-au găsit sunt țăranii și părinții, spune antropologul Vintilă Mihăilescu, într-un amplu interviu pentru PressOne.

In viziunea lui Mihailescu – care il citeaza pe Sorin Antohi, toate astea se intampla pentru ca ne complacem in starea de ” “bovarism cultural”. Ne visăm ceea ce nu suntem şi cădem în of şi jale pentru că nu suntem ceea ce ne-am dori, dar nu putem fi.

Ei bine, vom continua sa ‘nu fim’ atata vreme cat vom continua sa nu intelegem ca dorinta nu este, si nu a fost niciodata, suficienta.
Ca sa devenim ceea ce ne dorim trebuie, pur si simplu, sa parcurgem distanta dintre locul unde suntem si cel unde vrem sa ajungem.
Daca dormim in cizme, visand frumos, or sa ni se imputa, pana la urma, picioarele.

“– O altă temă a cărții este nevoia de miracole a societăţii românești. Se transferă ea şi în politică? Aşteaptă românii un lider providenţial?
–Ştiu la ce vă referiţi, e o întrebare pusă frecvent în sondaje, iar răspunsul este unul puternic: Da! Dar asta e o inducere a răspunsului.
Spontan, oamenii nu se gândesc la o soluţie, dar dacă li se serveşte răspunsul – Nu e aşa că vrei un tătic care să aibă grijă de tine și să te scape de belele? – Da, sigur că vreau!
Ce altceva să răspundă? În sensul ăsta, este o întrebare care induce răspunsul, iar acesta este unul general uman. În condiții de insecuritate, oricine visează la o “minune” care să-i confere siguranță și previzibilitate în viață.”

Si uite-asa am ajuns la mult mai spinoasa problema a lui ‘ce ne dorim’…

Adica ‘pornim, noi, pornim, dar incotro?’

Locul ala catre care tot vor unii sa ne porneasca… o fi bun pentru toti? Sau doar pentru cei cu ‘initiativa’?

Sa fie asta explicatia pentru numarul mare al celor care ‘au pornit’ peste granita?

Sa explice oare ‘selectia naturala inversa’ enormul numar de ‘guri deschise’ ‘ramas’ in fiecare seara in fata televizioarelor care transmit propaganda politica de ‘ambe sexe’?

Se pare ca avem mare nevoie sa-l recitim pe Eminescu. Vrem, nu vrem, ramanem ‘tributari’ – cititi articolul, ‘paturii superpuse’.
Cata vreme membrii acesteia se vor multumi sa se bata intre ei pentru cat mai multa spuza pe turta proprie in loc sa-si indeplineasca menirea inainte de a intinde mana dupa portia lor din spuza ‘nationala’…

orientare sexuala

“Încă un SCANDAL SEXUAL în Biserică. ÎNALT PRELAT BOR, decăzut din rang din cauza ORIENTĂRII sexuale”

Fiecare dintre noi incearca sa se ‘adaposteasca’ la intersectia dintre trei realitati.

Una ‘exterioara’ noua, cea pe care alde Marx o numea “obiectiva” – adica existand in afara constiintelor noastre.
O a doua, existand in constiintele fiecaruia dintre noi – si diferita atat de cea ‘obiectiva’ cat si de fiecare dintre cele care vietuiesc in constiintele contemporanilor nostri. Aceasta realitate, ‘virtuala’, este, la randul ei, constituita din doua niveluri distincte. Unul ‘perceput’ – adica ce pricepem fiecare dintre noi din ceea ce se intampla in jurul fiecaruia dintre noi, si cel ‘dorit’ – adica imaginea pe care o ticluim, fiecare dintre noi, despre ‘cum ar trebui sa fie’.
Si o a treia, rezultanta, ‘cu voie sau fara voie’, a eforturilor noastre colective de a transforma realitatea ‘perceputa’ in cea ‘dorita’.

Este evident ca aceste trei niveluri pot functiona ca un cerc virtuos – si mare parte din istoria omenirii este un foarte elocvent exemplu in acest sens, sau unul vicios.
Ganditi-va la momentele de criza, aparent inexplicabile, care au punctat ‘marsul catre progresul omenirii’.
Debutul primului razboi mondial, de exemplu.

Si ce legatura are scandalul sexual din BOR cu toata chestia asta?

Cu diferenta dintre cercul virtuos si cel vicios?

Cu vreo 150 de ani in urma, Eminescu formula teoria ‘paturii superpuse’.
‘Destinul unei comunitati/natiuni este determinat de comportamentul celor chemati sa fie liantul ei social’.
A celor a caror treaba este sa faca in asa fel incat respectivul grup de oameni sa colaboreze.
Sa actioneze ca o natiune.
Sa nu cumva sa decada la stadiul de gloata amorfa.

‘Proprietarii de teren agricol’ din vremea lui Eminescu au fost intre timp inlocuiti de intreprinzatorii de astazi dar rolul lor a ramas acelasi. Atata timp cat acestia isi vad de treaba, economia reuseste sa ‘dea de mancare’ tuturor. Daca ‘latifundiarii’ ‘pleaca la Paris’ si ii lasa pe arendasi sa-si bata joc atat de teren cat si de tarani – sau atunci cand intreprinzatorii autentici sunt sufocati de ‘speculanti’, tara gafaie sub ‘botnita’ ‘ciocoilor vechi si noi’.
‘Invatatorii’ – adica cei chemati sa asigure o anumita coerenta in modul in care membrii unei comunitati se raporteaza la realitatea ‘obiectiva’, pot, si ei, sa fie preocupati de menirea lor sau, din pacate, se pot lasa orbiti de modernul ‘interesul poarta fesul’.
Politicienii, cei care ar trebui sa ajute diversele parti ale societatii sa se imbine in mod armonios, pot alege sa isi indeplineasca menirea. Sau pot fugi cu darul strans la nunta, lasandu-si mireasa cu ochii-n soare – si cu un maldar de vase murdare in brate. Sau, si mai rau, cu burta la gura.

Cam asa si cu ‘inaltii nostri prelati’…
Si mai e o chestie pe care nu reusesc sa o pricep.
Din cate stiu eu, de la o anumita ‘inaltime’ in sus, se presupune ca acestia ar trebui sa lase in urma orice preocupare de natura sexuala…
Si atunci, ce importanta mai are “orientarea” lor?!?

Sau oi fi eu cel a cui realitate ‘virtuala’ este complet disjunsa de cea ‘obiectiva’ a momentului…

Liderul unei coalitii politice, venita la putere in urma unor alegeri generale, nu poate deveni prim-ministru din cauza unei ‘tehnicalitati’ – a fost condamnat penal. Pentru niste chestii legate de desfasurarea unui proces electoral.
Asa ca ‘scoate din palarie’ un relativ necunoscut.
Colegii sai de coalitie il confirma pe ‘necunoscut’ in functia de prim-ministru si il numesc pe condamnatul penal in pozitia de presedinte al Camerei Deputatilor.

‘Necunoscutul’ da o ordonanta de urgenta care ar fi atenuat cateva dintre problemele pe care inca le mai are in justitie seful sau de partid. Ordonanta starneste mania populara – exprimata prin vehemente demonstratii de strada, si este, intr-un sfarsit, retrasa prin intermediul unei alte ordonante de urgenta.

‘Reforma’ in justitie este reluata, printr-o initiativa parlamentara. In paralel cu tentativa de punere in practica a programului de guvernare.

Dupa aproximativ 6 luni, principalul partid al coalitiei – cel din randurile caruia fac parte atat liderul coalitiei cat si premierul, face o evaluare a activitatii guvernului.
Ajunge la concluzia ca acesta “n-a mers rau. Doar binisor.” Asa ca i-au retras sprijinul politic. Aproape toti ministrii au demisionat, in afara de premier si inca unul sau doi.
Coalitia nu a mai avut ce face si a trebuit sa depuna motiune de cenzura. Impotriva primului ministru numit chiar de ei. Care a incercat din rasputeri sa-si apere pozitia, inclusiv aratand ca are in vedere interesele superioare ale propriului partid cat si comportamentul pretins duplicitar al liderului coalitiei.
Membrii coalitiei au votat disciplinat in timp ce opozitia s-a abtinut sistematic.
Coalitia a obtinut cu 8 voturi mai multe ar fi avut neaparata nevoie si guvernul – sau mai bine spus, primul ministru, a fost destituit.

Concluzie.
Este clar ca liderul coalitiei a reusit sa isi mentina controlul asupra membrilor de rand ai coalitiei.

Intrebari.
Daca la prima incercare coalitia a reusit sa numeasca doar un guvern care sa mearga ‘binisor’ dar insuficient de bine, de unde vor gasi o alta garnitura care sa performeze ‘suficient de satisfacator’?
Daca vor reusi, se vor intreba de ce au pierdut primele 6 luni?
Daca nu vor reusi, vor mai incerca si o a treia varianta?

Update.
Dupa trecerea motiunii de cenzura, douazeci dintre ministrii demisionari si-au retras demisiile…

“În cererea de retragere a demisiei, foştii miniştri ai Guvernului Grindeanu au precizat că recurgerea la acest act a fost o formă de protest faţă de şeful lor direct.”

Capitalismul nu are nici o legatura cu goana dupa profit…
Capitalismul este un sistem economic care se bazeaza pe incredere si respect reciproc intre partile contractuale iar goana dupa profit este o aberatie aparuta atunci cand prea multi dintre cei aflati in piata isi pierd busola.
In capitalismul autentic profitul este unul dintre indicatorii ca o ‘intreprindere’ se afla pe drumul cel bun.
In cazul ‘goanei dupa profit’, acesta devine unicul tel urmarit de ‘alergatori’.
Diferenta dintre cele doua situatii este data de atitudinea dominanta in piata, la un moment dat.
Sa nu cumva sa le confundam intre ele. Asemanarea este doar iluzorie.
In cazul unui organism biologic, placerea resimtita de acesta este un semnal ca lucrurile sunt pe calea cea buna.
Hrana este cea potrivita, temperatura ambianta este buna, tocmai si-a potolit setea… Orgasmul, placerea suprema, este ‘rasplata’ pentru perpetuarea speciei…
Pe de alta parte, indivizii care ‘vaneaza’ placerea cu orice pret incep sa experimenteze consecinte neplacute. Obezitate, cheltuieli exagerate la bordel, par in palma, consum de droguri…

Foarte multi si-au adus aminte de Olivia Steer.

olivia Steer ciudata

Steer îl citează pe controversatul politician Ninel Peia care afirmă că infestarea cu rujeolă “s-a făcut artificial şi intenționat de către agenţi cu dublă comandă”.
“Un fapt este clar: de la începutul anului, s-au descoperit circa 4.000 de cazuri de rujeolă, din care 17 s-au finalizat, tragic, cu moartea bolnavilor. Totuşi, în ce stat European se mai înregistrează o epidemie de proporţiile astea? Niciunde! Informaţiile mele spun că infestarea s-a făcut ARTIFICIAL şi INTENŢIONAT de către agenţi cu dublă comandă, agenţi dubli, cum li se mai spune. La Arad şi Nădlac se îmbonlăvesc copiii dar peste graniţă la Nagylak, Mako sau Szeged nici unul? Şi ungurii au grad de vaccinare mai mic cu 10% decât românii. Valul de rujeolă a generat ceea ce se şi intenţiona: un val de emoţie uriaş care ar împinge opinia publică la acceptarea rapidă şi fără mari dezbateri a Legii vaccinării”, a scris Olivia Steer pe Facebook, potrivit Antena 3.

Acelasi lucru se intampla in Statele Unite. Si acolo se manifesta o oarecare reticenta impotriva vaccinarii si, la fel ca in Romania, au re-inceput sa apara focare de infectie.

MeaslesIncrease2

Toata chestia asta seamana foarte bine cu o vanatoare de vrajitoare.

In loc sa ne concentram pe cauza reala ale imbolnavirilor – neincrederea unora dintre parinti, ii acuzam pe cei care – cu naivitate, din dorinta de a-si face publicitate sau orice combinatie din amandoua, vorbesc mult despre lucruri pe care le inteleg pe jumatate.

Da, exista o legatura extrem de stransa, si extrem de evidenta, intre neincrederea in vaccinuri si campaniile de presa desfasurate de anti-vaxxeri.

Partea proasta este ca toate atacurile ad-hominem la adresa anti-vaxxerilor sunt, de fapt, atacuri indreptate direct impotriva gandirii de tip stiintific.

Stupoare?!?

Sa o luam metodic.

Cunoasterea de tip stiintific se bazeaza pe ipoteze emise de cei care pun la indoiala consensul valabil la un moment dat si verificate de ‘colegii de breasla’ ai celor care au formulat acele ipoteze.
Daca respectivii colegi sunt de acord cu ipotezele analizate acestea devin teorii ‘acceptate de lumea stiintifica’.
Si ‘asteapta linistite’ ca niste alti ‘cârtitori’ sa le puna la indoiala si sa formuleze noi ipoteze, care, la randul lor, vor fi puse ‘in discutie publica’.
Iar tot acest proces se desfasoara, cel putin teoretic, intr-o atmosfera de transparenta si respect reciproc. Doate datele disponibile sunt puse pe masa si intre cercetatorii care se verifica unii pe ceilalti exista relatii de colegialitate. Repet, aici este vorba de teorie, locusul acela unde sunt evaluate doar ideile, nu si oamenii care le promoveaza.

Privind dintr-un anumit punct de vedere, cei ca Olivia Steer sunt un fel de ‘fluieratori in biserica’. Li se pare ca un lucru nu este la locul lui si atrag atentia celorlati asupra acelei ‘neregularitati’.
S-ar putea sa se insele – cum credem noi, cei care ne-am vaccinat copiii, ca este cazul anti-vaxxerilor.
Sau s-ar putea ca o cat de mica portiune din informatia vehiculata in jurul acestui subiect sa fie, totusi, valabila.

Si uite-asa ajungem la povestea cu Pastorul si Lupul… aia in care Pastorul se tot plictisea si, din cand in cand, striga ‘Lupul’. Iar satenii ii sareau in ajutor… numai ca lupul nu venise… Si asta pana cand satenii s-au plictisit la randul lor… si nu s-au mai dus… numai ca de data aia Lupul venise….

In varianta povestita copiilor, Satenii il ajuta pe Pastor sa adune, a doua zi, animalele ramase iar acesta intelege, in sfarsit, morala povestii… numai ca asta este doar o fabula…

In lumea reala trebuie sa sarim de fiecare data cand cineva striga ‘A venit Lupul’.

Nu de alta, ci doar pentru ca sunt oile noastre in joc! Iar pastorul ala este angajatul nostru. Adica este responsabilitatea noastra sa alegem un pastor responsabil, nu unul care sa-si bata joc de noi….
Iar daca un trecator ‘are vedenii’ si striga degeaba… asta e. Ghinion. Ne gandim la cate pagube ar fi putut face Lupul daca ar fi venit cu adevarat si mergem mai departe…
Singura situatie in care am putea sa-l pedepsim pe cel care tras alarma aiurea ar fi aceea in care ar fi evident ca a facut-o ca sa isi bata joc de noi. Altfel, daca pedeapsa e nejustificata, sau prea mare, acelasi om – sau oricare altii, ar putea intoarce capul si s-ar putea preface ca n-au vazut nimic. De ce sa-si riste ei fundul pentru ‘oile comunitatii’?
Daca Lupul pe care il vad in momentul asta ‘se razgandeste’ si nu-i asteapta pe Sateni?
Sau daca e ‘inteles cu primarul’, acesta ii conduce pe Sateni pe cai intortocheate si pana ajung la locul faptei Lupul are timp sa-si ascunda urmele? Nu mai bine sa se faca ca nu vede, avand in vedere experienta predecesorilor sai?

Bine, bine, asta facem cu oile… ce ne facem cu pojarul?
Nu de alta, ne mor copiii pana termini tu povestea cu oile…

Pai ce sa facem, cumparam vaccin!

In America, locul ala unde spuneam ca a inceput miscarea anti-vaxxer, parintii carora le vine mintea la cap au de unde sa cumpere o fiola de vaccin! Aici … mai greu…
Trecand peste amanuntul ca noi, toti, platim niste impozite. Din care ar trebui cumparate inclusiv vaccinurile care sa ne apere, pe noi si pe copiii nostri, de tot felul de boli…

Chiar credeti ca mama bebelusului cu care am inceput articolul stie macar cine e Olivia Steer? Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca acum 16 ani, cand ar fi trebuit sa fi fost vaccinata ea, mama, nu vorbea nimeni despre aiureli din astea…

Si nu, nu sunt de acord nici cu vaccinarea obligatorie!
Avem medici, ei trebuie sa decida daca un copil poate sau nu sa fie vaccinat. Pe semnatura si responsabilitatea lor!
Vrei sa-ti duci copilul la scoala? Scoti de la medic o adevarinta ca acel copil a fost vaccinat. Sau ca nu a putut fi inca vaccinat din cauzele 1, 2, 3 … consemnate precis, cu data, in fisa medicala a copilului si cu angajamentul ca, pe masura ce acele cauze vor inceta, copilul va fi imunizat de indata ce se va putea.
Altfel… tine-l taica acasa… sa te intrebe pe tine ce si cum cand s-o face mai mare, nu sa-l imbolnaveasca pe al meu pentru ca ai tu gargauni in cap…

Si lasati-o pe Steer in plata Domnului… cu cat o bagati mai mult in seama, cu atat mai multe trasnai o sa spuna…

Cum or fi reusind astia sa ne indrepte pe tot felul de piste false…
Sau ne-o facem cu mana noastra?
Dupa principiul ‘tara arde si baba se piaptana’…

NB. “Pojar” asta inseamna, de fapt.
“Incendiu”!
Iar ‘incendiul neincrederii generalizate’ nu poate fi stins atacandu-i, la persoana, pe cei care au curajul (inconstienta?) de a-si exprima sentimentele cu voce tare…
Ar fi similar cu a-i biciui pe canarii dusi in mina atunci cand gâfâie din cauza monoxidului de carbon acumulat in galerii…
Singurul remediu este redescoperirea respectului reciproc.
Intre medic si pacient, intre politician si alegator, intre specialist si profan, intre politicieni, intre specialisti, intre profani…

PS
Acum au inceput sa se cearte pe ambulante, pe asta cu vaccinarea au lasat-o deoparte…

“La botezul oricarui copil ortodox exista un anume moment solemn, cand parintii si nasii copilului se intorc cu spatele spre altar, iar preotul ii intreaba de trei ori:
– V-ati lepadat de Satana?
Si tot de trei ori, parintii si nasii raspund:
– Ne-am lepadat de Satana.
Dar la botezul acelui copil. botez ce a avut loc la Manastirea Sinaia si la care a participat, pe langa familiile copilului si ale nasilor, cam toata conducerea PNL, cand preotul a intrebat a treia oara:
– V-ati lepadat de Satana?
Din grupul liberal s-a auzit o voce:
– Am incercat la referendum, parinte, dar nu am reusit.
Momentul de ras care a urmat a detensionat intreaga atmosfera solemna instaurata de oficierea ritualului. Insusi inaltul prelat s-a intors cu spatele catre noi si i-am observat umerii zgaltaiti de spasmele rasului ce nu a mai putut fi stapanit.
Si de atunci, de cate ori particip la vreun botez, cand aud intrebarea ‘v-ati lepadat de Satana?’ m-a umfla rasul.
Dar si tristetea, amintindu-mi de … “Satana, cel ce pe toata lumea o inseala.” (Apocalipsa, 12/9)”

Dan Radu Rusanu,
Mai sunt judecatori la Berlin,
2017, Editura Rao, Bucuresti.

In realitate, Satana este doar un prilej, nimic altceva decat o ‘oportunitate’!
Tot ce face el este sa puna la cale ‘contextul’ in care noi ne inselam de zor unii pe altii…

Cateodata, Aghiuta se intrece pe el insusi si ne arata unde am gresit:

“Mai mult, corupţia dintr-o ţară ţine atât de stat, cât şi de mediul privat, a spus Băsescu, explicând că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu. El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.
Ca o soluţie la lipsa competivităţii din mediul administrativ, şeful statului a spus că până când nu vot fi instaurate criterii de carieră, el precizând că un preşedinte poate să ceară, dar că important este ce decid partidele, care nu pot renunţa la numirile pe criterii politice.

Si nici macar nu conteaza daca ‘atentionarea’ reprezinta un fel de spovedanie sau este facuta in bataie de joc…

Singurul lucru cu adevarat important pentru cei care se afla in aceasta situatie – simplu botez sau nevoia de a intoarce o tara intreaga catre ‘adevarata fata a lucrurilor’, este ca acestia sa inteleaga ‘logosul’ momentului, chiar daca celui care ‘tine slujba’ i se ‘zgaltaie umerii de ras’.

Altfel… dupa cum bine a observat si Radu Rusanu, ‘mai sunt judecatori’… la Berlin!

Iar pana acolo te mananca ‘sfintii’.

”Astăzi avem peste 4,4 milioane de cetăţeni români în aceste comunităţi (din diaspora – n.r.) şi anul trecut pentru prima dată, conform statisticilor Eurostat, s-au născut mai mulţi copii în diaspora decât în România. Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România – ţara de origine, care este echilibrul exact între dorinţa normală de perfecţionare, de continuare a unei cariere atât în România cât şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac.

Dupa o singura zi au inceput sa curga contestantiile.

Foarte multe canale media au cerut lamuriri de la Eurostat. Acesta a raspuns ca statisticile pe 2016 nu au fost centralizate inca si ca cele mai noi de care dispune sunt cele din 2015.
Altii s-au apucat sa cotrobaie ei prin internet.

Eurostat publica aici date privind nascutii vii in strainatate, unde in dreptul Romaniei apar 281.000 de nou-nascuti. Asta in timp ce datele INS confirma ca in tara, in 2016 s-au nascut 189.783 de romani. Numai ca cei 281.000 de nou- nascuti romani in strainatate reprezinta un stoc (mai exact numarul de nou nascutii vii dintr-o mama avand cetatenia romana de-a lungul unei perioade mai lungi) si nu nou-nascutii din 2016, cum eronat a “citit” ministrul aceste date.

Linkul invocat de Hotnews deschide tabelul de mai jos,

800px-foreign-born_population_by_country_of_birth2c_1_january_2015_28c2b929_yb16

sub titlul “File:Foreign-born population by country of birth, 1 January 2015 (¹) YB16.png
Mai pe romaneste, “Populația cetățenilor născuți în străinătate în funcție de țara de origine, 1 ianuarie 2015 (1)

Recunosc ca si mie mi-a luat cam mult pana am inteles despre ce e vorba aici, cu toate ca stiu ceva engleza. Si oarecare statistica – sunt inginer, ce dracu!

M-au salvat belgienii… cum e foarte greu de crezut ca 16% dintre belgieni au ales sa-si nasca copiii in afara tarii lor rezulta ca avem de a face cu o cu totul si cu totul alta chestie.
Pe romaneste se intelege un pic mai bine, cu toate ca si aici e cam neclar.
Numerele din tabel se refera la locuitorii tarii respective care s-au nascut in afara tarii despre care este vorba. In alt stat membru UE, cifre absolute si procentaj din populatia tarii (coloanele 3 si 4), sau in afara Comunitatii Europene (coloanele 5 si 6).

Nici o legatura cu copii nascuti de mame romance aflate peste granita….

Sa trecem peste, revenind la afirmatiile doamnei Pastarnac.

Si daca are dreptate?
OK, o fi citat niste cifre pe care nu ar fi trebuit sa le stie inca – de unde si dezmintirea ‘oblica’ data de Eurostat.
Pe care le-o fi citit precum cei de la Hotnews si n-o fi inteles mare lucru (“Potrivit Eurostat în anul 2015 s-au născut 197491 de copii vii în România, adică o rată a natalității de 10 la 1000. Un astfel de număr de noi născuți raportat la 4,4 milioane ar reprezenta o rată de aproape 45 la 1000, ceea ce ar plasa Diaspora românească alături de țări ca Niger sau Mali, cu cea mai mare natalitate din lume.“)

Dar daca a inteles, totusi, esentialul?
Si anume ca diaspora romaneasca a avut o rata a natalitatii mai mare in 2016 decat populatia ramasa in tara?

Pe romaneste, nu cumva romanii plecati peste hotare au facut, proportional si nu neaparat in cifre absolute, mai multi copii decat cei ramasi acasa?

Pentru a putea trage niste concluzii cu adevarat relevante ar trebui sa avem date mult mai clare decat am fost in stare sa ‘minez’ eu.
La o prima evaluare nici nu ar fi de necrezut, pana la urma transa de varsta a celor plecati la munca este cea potrivita atat pentru a incepe o noua viata cat si pentru a da nastere uneia noi…

Si tocmai aici se ascunde ‘capcaunul’.

Daca afirmatiile doamnei Pastarnac, indiferent de cat de stangace, sunt adevarate, atunci situatia e ‘albastra’. Ar insemna ca cei plecati afara au mai multa incredere in viitor decat cei ramasi acasa.

S-or mai intoarce vreodata?

Dupa vehementa cu care s-au manifestat cand a fost vorba de alegerile prezidentiale s-ar spune ca da. Dupa cati bani au trimis in tara… inca le pasa de ceea ce se intampla aici.

In principiu, ar fi trei lucruri care sa indemne la eventuala intoarcere.

Perspectiva iesirii la pensie, pierderea locului de munca/imbolnavirea unuia dintre membrii familiei, dorinta de a oferi copiilor posibilitatea de a-si pastra limba natala si traditiile.

Luand in calcul starea actuala a Romaniei, cati dintre noi – cei care traim aici, ne-am intoarce intr-una dintre cele trei situatii?

Asta sa fie motivul pentru care problema a fost ridicata in cadrul unei “dezbateri privind politicile pentru tineret“?
Si-au dat seama, macar unii dintre ei, ca daca o mai tinem mult asa, in curand majoritatea romanilor vor fi prea batrani, sau prea descurajati, sa mai stinga macar lumina?

 

“Saracia noastra ne omoara,
De atîta mars ne doare splina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Duca-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plina libertate,
Cea mai mare sa devina ura?”

Adrian Paunescu,
Cine iese ultimul din tara?

 

Ascultandu-i pe salvamontistii care i-au scos din munte pe supravietuitorii tragediei din Retezat mi-am adus aminte de prima echipa care a reusit sa urce pe Chomolungma.

Pana la venirea englezilor, pentru localnici muntii erau doar ‘acasa’. Locul in care traiau si potecile pe care transportau marfa dintr-o parte in alta a granitei ce separa, si separa inca, India de China. Stiau locurile ca-n palma si nici macar nu isi pusesera problema sa urce pe crestetul ‘gainii celei mari’. (Se pare ca asta inseamna, in realitate, Chomolungma. O alta varianta, sugerata de mama lui Tensing Norgay, ar fi  “muntele atat de inalt incat nici o pasare nu poate zbura deasupra lui”.)

Ceea ce pentru englezi – care nu prea au munti pe la ei pe acasa, a fost o provocare – cel mai inalt munte din lume, pentru serpasi era doar cel mai ‘larg’ – si cel mai greu de ocolit. De unde si porecla “Big Fat Hen“.

Si atunci? Sa fi fost intregul efort de a urca pe Everest doar un moft? Al unor colonisti plictisiti?

Eu prefer sa il privesc ca pe un succes al colaborarii!
O echipa mixta. Unii au adus imboldul catre nou si necunoscut iar celalti expertiza intima cu privire la realitatea locului. Impreuna au reusit. Ceva ce unii n-ar fi putut face  singuri si  ce nici macar nu le-a trecut prin cap celorlalti.
Atat ascensiunea initiala cat si, poate mult mai important, transformarea ‘gainii celei grase’ din cel mai greu de ocolit munte din lume intr-o closca cu oua de aur.
Asta avand in vedere contributia turismului, inclusiv cel montan, la PIB-ul Nepalului. Pentru chinezi n-o fi atat de important … dar nu despre ei este vorba aici.

Intorcandu-ma la Retezatul nostru, si reascultandu-i pe cei de la Salvamont, trebuie sa iau in discutie modul in care actioneaza fiecare dintre cele doua categorii de oameni: exploratorii care incearca sa mareasca aria definita de barierele fizice si fiziologice care ne limiteaza si salvatorii care vin dupa noi atunci cand am cazut de partea ‘gresita’ a acelor bariere.

Nici nu stiu pe cine sa admir mai mult. Pe ‘exploratorii’ care, dupa ce toate ‘varfurile’ au fost cucerite, au inceput sa exploreze, de fapt, limitele organismului uman sau pe salvatorii care, cu netarmurita rabdare, isi pun expertiza, si sanatatea, la bataie. Si le ofera exploratorilor siguranta ca va veni cineva dupa ei. Daca, sau mai bine spus ‘cand’, ‘se intampla ceva’.

Poate ca exploratorii, din entuziasm?, sa fi impins putin cam tare limitele… sa duci copii pe varful muntelui doar de dragul ‘aventurii’ …

“Ne-am bagat cum am putut in resturile de panza care le-am recuperate, izoprenele le luase vantul, sacii i-am recuperate, plini de zapada. si am stat cred ca inca o noapte acolo. Inghetasem, nu sa deger, tata degerase la maini.

Imi era frica, batea vantul si ma rostogolea peste tata. Ma gandeam ca o sa m-arunce peste el si o sa alunecam la vale, asa ca incercam sa stau contra vantului sa nu ma miste! Ne foiam pentru a ne incalti cat de cat, miscam intai picioarele apoi din corp, numaram.

[…]

La un moment dat am inceput sa plang, imi era frica, eram inghetata si vroiam acasa! Parca auzeam ceva zgomote in noaptea de cosmar, dar credeam ca deja am halucinatii, asa ca nu ne-am facut sperante.”

Dar cine sunt eu sa judec?
Pana la urma nu asta e rolul ‘exploratorilor’? Sa intinda ‘coarda la maxim’?

Si nu asta e rolul nostru, al celor care pretindem ca ‘salvam’ lumea de propriile ei excese?
Sa ii asteptam pe exploratori cu bratele deschise si sa le oblojim ranile?

Bine, in masura in care explorarile lor nu ne pun tuturor viata in pericol… dar asta e alta problema.

Si nu este cazul aici!

%d bloggers like this: