Archives for category: identitate colectiva

În Decembrie 1989 manifestam în fața CC-ului pentru susținerea politicii partidului iar Ceaușescu ne promitea încă 100 de lei la salariu.

Ni s-a părut insuficient așa că ne-am mutat în Piața Universității.
Ceaușescu a înțeles mesajul, până la urmă, și s-a cărat.

În Ianuarie 1990, Iliescu și-a transformat Frontul în partid. Unii s-au ofticat și s-au întors în Piață.
Iliescu a aplicat metoda ‘câinii latră, ursul trece’.
Majoritatea a votat – în ‘Duminica Orbului’, minerii au venit să ‘facă ordine’ iar Iliescu s-a simțit dator să le mulțumească pentru spiritul lor civic.

Și uite-așa, ‘pe repede-nainte’, ajungem în Octombrie 2015.
Atunci când un incendiu catastrofal ne-a făcut să înțelegem cât de ‘ucigătoare’ este corupția.
Bine, incendiul acela a fost, de fapt, doar scânteia care a aprins mormanul de nemulțumire care mocnea deja… dar asta e altă mâncare de pește.

Partea proastă este că mulți se fac că nu pricep.
Sau poate că nu se prefac…

Cert este că la o lună după ce OUG 13 a scos din nou lumea în stradă, cineva a propus, în Parlament, să fie grațiate faptele de corupție (inclusiv cele care urmează să fie) săvârșite până la publicarea viitoarei/eventualei legi în Monitorul Oficial.

Se mai miră cineva că nu au trecut încă treizeci de ani de când strigam „Jos Securitatea” iar acum ‘oftăm’, din toți bojocii, „DNA, nu uita, noi suntem de partea ta!”?

_050

‘Doar un singur click’ va desparte de un ‘fotoreportaj de la fata locului’.

Între timp se discută și despre legea salarizării unitare pentru bugetari. ” “Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creșteri, dar nu foarte mari”, a afirmat ministrul Muncii. “.

 

 

 

Teoretic, și practic, o societate democratică este mult mai flexibilă față de una condusă în mod autocratic.

Bine, în realitate avem de a face cu un proces de optimizare derulat în timp.
Pe termen scurt, a existat întotdeauna tentația ‘concentrării pe rezultat’. Aproape toți dictatorii au fost, aparent, foarte eficienți – cel puțin pe termen scurt.
Din păcate, cei mai mulți dintre ei – eficienți sau neeficienți, fără deosebire, și-au dus, până la urmă, ‘turma’ către dezastru.
Excepțiile – Singapore si Coreea de Sud, pot fi numărate pe degetele de la o mână. Și nici măcar aici dictatura nu s-a terminat chiar ‘pașnic’. Coreea de Sud încă trage ponoasele anilor aceia iar Singapore a rămas, în mare măsură, un stat foarte centralizat.

Același lucru este valabil și pentru partide.

Cei care l-au urmat pe Hitler au sfarsit prin a fi judecati la Nurnberg.
Cei care l-au urmat pe Zelea Codreanu au sfarsit prin a fi fugariti de urmașii lor in ale totalitarismului, comuniștii.

Aceștia, la rândul lor, s-au împărțit în mai multe facțiuni.
Unii n-au înțeles nimic și au rămas împietriți în proiect. Cei care au sudat porțile fabricilor în 22 Decembrie 1989. De exemplu.
Alții s-au prins că nu mai ține și au cotit-o cu prima ocazie. Înțelegerea lor cu privire la cele întâmplate pe vremea comunismului se pare că a fost incompletă de vreme ce s-au regrupat in FSN – și, mai apoi, s-au splitat în FDSN(astazi PSD) și FSN (astazi PDL, fuzionat in PNL). Eu bănuiesc că membrii de rând ai acestor partide pur și simplu au continuat ce au fost condiționați, pe vremea UTC-ului, să considere a fi normal.
Iar liderii lor au crezut că vor fi mai ‘jmecheri’ decât Dej/Ceaușescu și că vor reuși să evite greșelile acestora, menținând totuși un stil de conducere cât se poate de centralizat.

A mai fost o categorie, care a dispărut foarte repede.
Cei care au înțeles cu adevărat fenomenul sau care s-au rușinat pur și simplu de rezultatul ‘muncii de partid’. Care și-au cerut scuze pentru ce-au făcut – măcar în fața oglinzii, și și-au văzut de viața lor.

Constatăm acum rezultatele lipsei de flexibilitate din politica românească.

Stilul centralist și centralizator de conducere practicat de mai toate partidele politice a produs o segregare a populației. Prea mulți dintre oameni nu au încredere în politicieni dar nici nu vor să intre în politică pentru că au ajuns să perceapă orice participare ca pe o înregimentare. Ceea ce, în codițiile de acum, nu este foarte departe de adevăr. Iar acest lucru este relevat foarte bine de către prezența din ce în ce mai scăzută la vot
Iar prea mulți dintre cei care intră o fac fie pentru oarece foloase fie pentru că efectiv le place să facă parte dintr-o organizație semnificativă.

Același stil centralist a produs niște organizații de partid aproape incapabile să se înnoiască singure. Demisiile ‘de onoare’ sunt extrem de puține iar marea majoritate a demiterilor sunt comandate de la centru.
Și uite așa am ajuns în situația în care liderii sunt schimbați abia atunci când încep să fie  anchetați în justiție.

Cum ar fi oare să învățăm și noi odată ce înseamnă aia democrație internă de partid?
Lideri care se dau singuri la o parte atunci când greșesc -știind că nu vor fi aruncați la gunoi?
Organizații care să fie în stare să își dea seama atunci când liderii lor o iau razna? Și nu doar să își dea seama ci să și adopte măsurile necesare?

Nu de alta, chiar organizațiile însele sunt acum în pericol…

dsc_0130

Afișul ăsta a fost pus cu ceva timp în urmă iar expoziția fusese organizată cu mult înainte.

OUG nr. 13/2017 a fost adoptată de către Guvernul Grindeanu în ultimele ore ale lui 31 ianuarie 2017 și publicată în Monitorul Oficial la prima oră a lui 1 februarie 2017.

Tot cam atunci a început și manifestația de protest.

Ordonanța a fost, în sfârșit, retrasă.

Vom reuși oare să des-veninăm scena politică înainte ca reptilele vii expuse vis a vis de clădirea Guvernului să se întoarcă la casele lor?

Și de ce atâta ‘homo homini lupus‘?
Uite, ‘exponatele’ astea nu se mănâncă între ele…

Dis de dimineață, în hală la Obor, o ‘babă PSD-istă’ le povestea unor vânzătoare impresii de la manifestația împotriva lui Iohannis.
Vânzătoarele, cu vreo 25 de ani mai tinere dar mult mai puțin ‘hotarâte’, i-au promis totuși ‘sprijin moral’.
Rămași între noi, le cunosc de cel puțin 5 ani și glumim de fiecare dată când cumpar de acolo, am continuat discuția. Prima pe teme politice, în toți anii ăștia. Foarte repede a devenit clar că ele nu se uită niciodată la știri și că se informează doar din ‘gură în gură’. Cu toate astea știau câte case are Iohannis și li se părea extrem de ciudat ‘cum de a putut el să strângă 6 case din meditații?’. ‘Sigur a mai făcut și altceva’. Adică ‘ceva necurat!’

Pe de altă parte au fost foarte receptive la observația mea ‘Păi da, dar pe el nu l-au prins încă!’
‘Da, aveți dreptate’, a spus una dintre ele. ‘Hoțul neprins, negustor cinstit’, a recunoscut ‘precupeața’.

De unde și nedumerirea care face obiectul postării de astăzi.

Segmentul +60ani a votat masiv cu Năstase 4 case și împotriva lui Iohannis 6 case.
Care să fie explicația?

Să fi fost OK să ai 4 case dar prea mult să te lăcomești la 6?

Au învățat între timp să nu mai accepte nici măcar un pic de corupție?
Ce bine ar fi…

Aș explora totuși și alte variante.

În primul rând trebuie să ținem cont de faptul că această categorie de oameni depinde în mod hotărâtor de ‘bunăvoința’ statului.
Și de ‘amănuntul’ că dinspre dreapta vin tot felul de mesaje cel puțin amestecate. De la ‘statul nu are de unde să dea pensii mai mari’ până la ‘voi l-ați făcut pe Iliescu președinte, acum tăceți odată din gură’.

Numai că astea două sunt insuficiente. Mai este ceva.

„Bogatul nu crede săracului” dar nici invers.

Oamenii de rând știu foarte bine ce este acela un profesor de liceu. Aproape toți au avut copii și au plătit meditații. Dacă nu ei, atunci măcar prietenii și/sau cunoscuții lor.
Nu e chiar același lucru ca un instalator sau un zugrav, dar tot cam pe-acolo. Un meseriaș ceva mai spălat.
Idea că un astfel de om – nu foarte diferit de ei, până la urmă, poate să ‘strângă’ 6 case e un fel de afront personal.
‘Dacă el a putut înseamnă că eu am fost un prost toată viața. Trebuie că a făcut el ceva necurat, altfel n-ar fi reușit!’

Năstase, pe de altă parte, a fost văzut cu totul altfel.
Ceea ce Iliescu îi reproșa ca fiind ‘aroganță’ a fost perceput ca ‘prestanță’.
Impresie întărită de abilitatea lui Năstase de a vorbi foarte elegant și, în același timp, suficient de inteligibil.
Pe cînd maniera oarecum ‘didactică’ folosită de către ‘sas’ îi indispune pe câte unii. ‘Ce ne tot dă asta lecții?’
Trecând la lucrurile care ‘nu se văd’, destul de mulți dintre oamenii din acest segment de vârstă nu prea înțeleg ei foarte bine cu ce se ocupă, și mai ales ce venituri are, un profesor universitar. Sau un ministru. Fie el și prim.
Pentru că Năstase așa a intrat în conștiința populară. Ca ministru de externe – care a repurtat câteva succese destul de notabile, ca prim-ministru pe vremea căruia lucrurile au mers – din punctul lor de vedere, destul de bine și, în tot acest timp, ca profesor universitar și om de cultură.
Oamenilor nu li s-a mai părut chiar atât de exagerat ca cineva cu o asemenea ‘statură’ să aibe 4 case. Sau, în orice caz, nu chiar atăt de greu de acceptat din punct de vedere emoțional.

OK, și dacă am ajuns la concluzia asta… acuma ce?

Păi hai să începem prin a nu le mai ‘înjura’ atâta pe ‘babele PSD-iste’. Nu de alta ci pentru că asta este echivalent cu a-l ‘înjura’ pe Iohannis pentru cele 6 case. Nu știm cum le-a agonisit – deocamdată e încă ‘negustor cinstit’, așa că ar fi mai normal să îl lăsăm în pace până ce situația va fi lămurită de cei ‘în temă’.
Tot așa nu e cazul să-i ‘înjurăm’ pe cei care au o părere diferită față de a noastră. Putem să fim în dezacord cu ei dar dacă vrem să asculte argumentele noastre am face mai bine să îi tratam cu respect, nu cu ironie sau chiar cu dispreț.

Abia după ce vom fi învățat să ne respectăm cu adevărat unii pe ceilalți, din ce în ce mai mulți dintre noi vor avea curajul de a încerca să își depășească condiția.

Și va înceta să li se pară ciudat ca unul dintre ei să aibă 4 sau chiar 6 case.
Dar vor veghea ca acestea să fi fost agonisite cinstit.

Oamenii de bază ai PSD-ului, adică ‘furnicuțele’ din teritoriu care țin partidul în spate, au în sfârșit ocazia să facă ordine în partidul lor.

Chirica, primarul Iașului, a dat semnalul.
Cătalin Ivan, euro-deputat, s-a declarat și el partizan al luptei anti-corupție.

Daniel Constantin, copreședintele aliatului ALDE, nu mai este dispus să facă figurație.
Tăriceanu nu a avut ce face și a mers pe mâna lui Constantin.

Dacă PSD-ul reușește să își facă ordine în ogradă va intra în istorie.
Ca să nu spun că va avea la dispoziție 4 ani în care să arate ce poate.

Și poate multe.

Orice încercare pripită din partea actualei opoziții de a ‘obține foloase necuvenite’ în situația curentă va avea repercusiuni nefericite pentru întreaga societate.
Să nu uitam că electoratul a stat acasă in decembrie pentru că nu prea avea încredere în nici una dintre ‘taberele’ care s-au înfruntat la urne. În nici un caz din cauza vre-unui acces de apatie.
Tocmai ce a dovedit că este cu ochii în patru.

Probabil că de-acum încolo va taxa la fel de prompt orice exces, indiferent de direcția din care ar veni.

Pe 11 Decembrie 2017 PSD a primit de două ori mai multe voturi decăt următoruș partid de pe lista electorală.
Nu suficient pentru a forma singur guvernul dar, repet, de două ori mai mult decăt cel mai apropiat ‘urmăritor’.

Asta în condițiile în care prezența la vot a fost mai mică de 40%.

Odată instalat, noul guvern a început să își pună intențiile în practică.
Atât pe cele asumate explicit – printre care diverse măriri, cât se poate de binevenite, de pensii și salarii, cât și pe cele menționate doar ‘implicit’ în programul de guvernare.
Sorin Grindeanu „a explicat că graţierea există în programul de guvernare al PSD, la capitolul privind „respectul pentru cetăţean” şi în ideea unui sistem judiciar normal, transmite News.ro.”

Spre marea mirare a unora, „De ce sunteţi în stradă, de ce protestaţi, de ce vreţi să daţi jos Guvernul? V-am crescut salariile, v-am majorat pensiile, v-am crescut bursele, v-am dat călătorii gratis cu trenul, vă dăm bani să vă faceţi afaceri. Ce e acela statul de drept şi cât costă el? Spuneţi un preţ!” trocul nu a fost acceptat de către ‘stradă’.

Nu vreau să discut aici motivele pentru care protestatarii au răbufnit atât de vehement. Fiecare cu motivele lui.

Ce mi se pare mie extrem de interesant este că pentru prima oară analiștii politici ai PSD-ului au ‘măsurat’ greșit starea de spirit a populației.
Schimbarea de generație, încremenirea în proiect, încrederea exagerată în forțele proprii – ca urmare a realizărilor trecute? Realizări care au fost remarcabile de altfel, cel puțin din punct de vedere ‘tehnic’.

Sau, pur și simplu, o greșeală de-a dreptul copilărească?

Și anume formularea unei concluzii ferme atunci când insuficiența datelor sugera mult mai multă prudență.

Cănd vorbesc despre ‘insuficiența datelor’ mă refer la faptul că orice proces electoral poate fi interpretat ca un uriaș ‘barometru de opinie’.
Și aici intervine chestia de ‘finețe’.
La ultimul ‘sondaj’ 61% dintre cei ‘intervievați’ au ‘dat cu pas’.

„Nu știu/Nu răspund”.

Cu toate astea, unii dintre analiști au tras concluzia că electoratul ar avea o părere favorabilă PSD-ului și că acesta ar fi îndreptățit de rezultatul votului să facă ce consideră a fi necesar pentru ceea ce crede a fi ‘bunul mers al țării’.

Recentele mișcări de stradă sugereză că acel „Nu știu/Nu răspund” înseamnă mai degrabă o neîncredere a majorității electoratului la adresa întreg spectrului politic actual.
În același timp absenteismul mai sugerează că mulți oameni au înțeles că ‘votul negativ’ nu duce nicăieri. Stârnește doar speranțe deșarte și dă naștere la grave neînțelegeri.

Anularea votului ar fi fost un mesaj mult mai clar decât neprezentarea la urne dar asta e altă discuție. Și, în afară de asta, e mai degrabă treaba analiștilor să înțeleagă mesajele care vin de la populație decăt treaba populației să-și formalizeze extrem de precis starea de spirit

Absența de la vot nu sugerează însă, în nici un caz, pasivitate.
Aici e vorba de wishful thinking. De proiectarea asupra altora a speranțelor proprii.

Poate ascunde, într-adevăr, promisiunea că ‘vă lăsăm în pace dacă nu săriți calul’ dar, în același timp, poate masca și determinarea de a ‘sări la beregată’ cu primul prilej.

Și încă ceva, extrem de important.
Sper ca ‘ceilalalți’ să nu interpreteze manifestațiile de acum ca pe un fel de vot în alb pentru ei.
Ar fi tragic.

 

http://www.money.ro/sorin-grindeanu-gratierea-este-in-programul-de-guvernare-la-capitolul-respectul-pentru-cetatean/

Două guverne diferite fac ceva care, pe dinafară, seamănă ca două picături de apă.

Adică modifică Codul Penal și pe cel de Procedură Penală prin ordonanțe de urgență.

Amăndouă sub aceiași justficare.

În preambulul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care modifică atât Codul Penal, cât şi Codul de Procedură Penală , Ministerul Justiţiei invocă drept temei pentru adoptarea ei ”numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu legea fundamentală, deşi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la norme procesual-penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor” şi ”existenţa mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat şi îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern”.

Legiferarea fără o dezbatere publică prealabilă este motivată astfel: ”datorită amplorii fenomenului şi a consecinţelor negative anterior prezentate asupra interesului public general, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţe negative care continuă să se producă asupra interesului public general care vizează încrederea societăţii în justiţie”.”

‘Se riscă’ cineva dintre voi să ghicească despre care dintre cele două era vorba aici?

Sunt cumva aceste motivări identice, în spiritul dacă nu și în litera lor?

Să mergem mai departe.

Pe vremea guvernului Cioloș coaliția condusă de PSD era majoritară în parlament.
Ordonanța inițiată de Rodica Prună a trecut de Senat prin adoptare tacită, și asta cu toate că „Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat Guvernul Cioloş pentru că a modificat Codul Penal prin Ordonanţă de Urgenţă, afirmând că aceasta trebuie „trântită în mod demonstrativ” în Legislativ.”

Guvernul Grindeanu, numit de un parlament în care tot PSD-ul conduce coaliția majoritară, emite și el o ordonanță de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală. Folosind o exact aceiași justificare pentru necesitatea legiferării prin ordonanță de urgență ca cea folosită de guvernul Cioloș.

Din motive pe care nu le voi analiza aici ‘strada’ se inflamează și dă în foc.

Susținătorii PSD încep să se întrebe cît se poate de mirați:

De ce este legitim ca guvernul Ciolos sa modifice legislatie penala prin ordonanta de urgenta iar guvernul Grindeanu sa nu modifice legislatie penala prin ordonanta de urgenta?

O fi oare vreo legătură între conținutul fiecareia dintre ordonanțe și reacția străzii?

Dacă ordonanța lui Cioloș nu a fost bună, de ce nu a reacționat Parlamentul atunci?

Dacă a fost bună, de ce mai este invocată acum?

Și, în general, de ce aruncă toată lumea cu fumigene?
Mă refer aici și la lamentările procurorilor cu privire la dosarele care ar fi rămas în sertar dacă ar fi fost ‘dezincriminat’ abuzul în serviciu.
Care este scopul actului de legiferare? Să pedepsim pe unii și pe alții sau să punem în concordanță legile cu realitatea?

Care este, pănă la urmă, adevărata problemă a acestei ordonanțe?
Că i-ar fi scăpat pe unii și pe alții sau că modificările aduse sunt neadecvate/nepotrivite situației actuale?

Ce vrem, dreptate sau răzbunare?

Și de ce mai avem nevoie de ordonanțe de urgență?

Ordonanţe de urgenţă de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, adoptate tacit de Senat Mediafax, 4 Oct 2016

Tăriceanu: OUG de modificare a Codului Penal „trebuie trântită în Parlament” Gândul, 22 Mai 2016

Guvernul Ciolos a modificat Codul Penal prin Ordonanta de Urgenta fara consultare publica ! Radu-Tudor.ro, 30 Ianuarie 2017

Fiat Justitia, ruat caelum. Nicichiarasa, 6 Ianuarie, 2014

După 27 de ani de prezență disciplinată la toate manifestațiile de protest semnificative mi-am dat seama, în sfârșit, cum stă treaba.

Scena politică e împărțită în trei, nu în două.

Avem politicieni, ‘protestatari’ și electorat.

În mod ciudat, primii care s-au maturizat au fost protestatarii. Chiar dacă, cel puțin teoretic, te-ai fi așteptat ca politicienii de profesie să facă tranziția mult mai rapid decât toți ceilalți.

Am ieșit, pentru prima dată, în stradă pe 22 decembrie, de dimineață.
Încă nu era nici o diferență între electorat și protestatari.
Nemulțumirea populației dăduse în foc iar oamenii și-au dus furia in piața publică.

Așa că unii dintre politicieni au profitat de moment și s-au cocoțat în fruntea bucatelor.

„Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră…”

A fost prima și ultima dată când politicienii, protestatarii și electoratul au fost de aceiași parte a baricadei.

Câteva zile după aceea, ‘ultimul de pe listă’ a făcut ceva care a aprins o scănteie de nemulțumire populară – imi pare rău dar nu mai țin minte ce și nu stau acum să caut – iar unul dintre ‘politicienii de vază ai vremii’ (Dumitru Mazilu) a încercat să folosească prilejul pentru a se pune pe sine în fruntea listei. Așa că a întărâtat pe cât a putut mulțimea adunată în Piața Victoriei.
Care mulțime, sub euforia momentului – cu doar câteva zile în urmă îl alungaserăm pe Ceaușescu – a ‘pus botul’ (‘hai că se mai poate odată’) și s-a încăierat cu ‘forțele de ordine’.

N-a mai fost să fie.
Dar a fost ultima oară cănd protestatarii s-au lăsat manipulați in halul ăsta de către politicieni.

Nici pe departe ultima dată când politicienii au încercat să folosească în scop propriu nemulțumirea străzii – sau să manipuleze electoratul… exact ăsta e subiectul de astăzi… dar să nu anticipăm.

Apoi Iliescu a transformat FSN-ul – care, pe vremea aia, juca rolul unei structuri de stat –  în partid politic. Ceea ce a produs o nouă repriză de indignare. Nu pot să folosesc expresia consacrată, „indignare populară”, tocmai pentru că indignarea nu a fost suficient de populară încât să aibe repercursiuni cu adevărat semnificative.

Fenomenul Piața Universității a fost însă momentul în care politrucii s-au convins pe ei înșiși că pot manipula electoratul după voia lor și că pot să-i alunge pe protestatari la periferia vieții publice.
Atunci a fost momentul în care electoratul – parțial obosit, parțial mulțumit cu ceea ce primise deja, a făcut ‘pactul cu diavolul’.
Atunci a fost prima dată, din păcate nu și ultima, când prea mulți dintre protestatari au făcut ‘exces de zel’. Intransigența e bună doar atunci cănd este reflexivă. Când se referă la propria persoană. Când refuzi dreptul de cetate tuturor celor care nu sunt complet de acord cu tine cazi, cu capul înainte, în capcana întinsă de cei mult mai experimentați decât tine în materie de manipulare.
Iliescu ne-a lăsat să strigăm ca disperații în Piața Universității știind foarte bine că poate controla eficient informația care ajunge în restul țării. La restul electoratului. Adunăndu-ne pe noi la un loc și lăsându-ne ‘să ne ne facem de cap’ a putut să le arate celorlați o imagine extrem de distorsionată a ‘democrației liberale’.

Următorul ‘puseu inflamatoriu’ a fost atunci cănd Iliescu a vrut să scape de Petre Roman. Pentru ca nu era sigur că poate să-l debarce doar sub presiunea ‘străzii’, și pentru că deja colaborase bine cu minerii, i-a chemat din prima.

Aceste doua veniri ale minerilor la București, ambele la chemarea și sub organizarea unor politicieni, relevă începutul maturizării protestatarilor. Marea majoritate a acestora înțeleseseră încă de atunci că rolul lor este doar să atragă atenția electoratului asupra lucrurilor care nu merg bine și, în nici un caz, să răstoarne ordinea de drept de fiecare dată cănd li se pare lor că cineva a greșit.
Că este rolul politicienilor să repare greșelile și că este rolul electoratului să îi aleagă pe acei politicieni care par mai capabili să le rezolve.

Din păcate evenimentele ulterioare au arătat că degeaba s-au maturizat protestatarii.
Cei mai multi dintre politicieni n-au vrut să înțeleagă mare lucru iar electoratul s-a lăsat pe tânjeală.

Penultimele două pusee demostreaza din plin cele de mai sus.

După ce guvernul Ungureanu a fost demis la presiunea străzii – deci fără vreo schimbare a ordinii de drept, prin mecanisme perfect legitime – mașinațiunile din spațiul politic au continuat după principiul ‘scoal-te tu ca să mă așez eu’. Ce altă dovadă mai bună a faptului că politicienii nu au înțeles nimic din ce s-a întâmplat în jurul lor?

Așa că protestatarii și-au făcut din nou simțită prezența.
A căzut și guvernul Ponta.
Din nou, cât se poate de constituțional!

A înțeles cineva ceva?

Politicienii s-au tras atat de tare pe cur încât a fost nevoie să fie adus cineva tocmai de la Bruxelles ca să formeze guvernul. Ba, mai mult, aproape nimeni nu a vrut să facă parte din el.
În plus, în loc ca cei care au greșit să își asume responsabilitatea pentru nemulțumirea populara, au început să fie colportate tot felul de zvonuri cum că această nemulțumire ar fi fost provocată de manipulările lui Soros….

Electoratul, la rândul lui, s-a tras și el pe cur. Atât de tare încât nici măcar nu a ieșit la vot.
OK, au considerat că nu au cu cine să voteze.
Păi dacă nu ai cu cine să votezi … atunci intri tu în politică și îi dai la o parte pe neisprăviți.
Dacă îți pasă despre ce ți se întâmplă.
Sau măcar te duci și îti anulezi votul.
Pentru că altfel politrucii, la fel de imaturi, interpretează absența de la vot ca fiind indiferență – și nu scărba pe care ai crezut tu că o ‘exprimi’.

Și uite așa am ajuns la protestele de acum…

Judecănd după răspândirea lor, nu doar după amploare, se pare că o parte din electoratul autopăcălit a trecut de partea protestatarilor. Adică a început să se maturizeze.
Cu atât mai mult cu căt nimeni dintre protestatari nu încearcă să iasă din limitele constituției. Protestele sunt cât se poate de pașnice.
Mai exagerează câte unii cu intransigența – cerând interzicerea unor posturi de televiziune, demisia unora care nu s-ar fi mișcat pe cât de repede le-ar fi plăcut unora dintre protestatari, ba chiar și înterzicerea unui anume partid… dureri de creștere.
Care trebuiesc, bineînțeles ‘tratate’, tocmai pentru că întârzie completarea maturizării.

Numai că aceste dureri de creștere sunt incomparabil mai puțin periculoase decât refuzul unora dintre politicieni de a ieși din obsesiva lor credință că doar ei au dreptate și că toți ceilalți sunt proști, manipulați sau la fel de ‘hoți’ ca și ei – ceea ce ar justifica atmosfera de ‘care pe care’, dominantă încă pe ‘mioriticele’ maluri ale Dâmboviței.

starea-natiei

Postarea asta descrie foarte bine ‘starea natiei’.
Un betivan se impiedica si cade.
O baba se sperie si incepe sa ii dea cu poseta in cap in loc sa verifice daca nu cumva si-a rupt gatul.
Niste ‘oameni de bine’ filmeaza incidentul si il pun pe net. (Sper totusi ca dupa ce au terminat de filmat s-au dus macar sa-l scoale de jos pe ‘actorul’ lor ‘principal’.)
Alti ‘oameni de bine’, care pana acum pareau a se ocupa cu lucruri mai serioase, se apuca sa refoloseasca clipul ca pe un ‘purtator de mesaj’ – cu toate ca se potriveste doar pe jumatate, Dragnea nu e deloc beat si stie foarte bine ce face.
 
Si, dupa ce clipul face ocolul internetului romanesc, aceiasi ‘oameni de bine’ se scarpina in cap intrebandu-se:
‘Cum dracu am ajuns aici?
De ce nu ne mai crede nimeni?
De ce nu mai iese lumea la vot?
De ce reactioneza din ce in ce mai multi exact la fel ca baba aia isterica?’
Vi se pare ca exagerez?
In situatia in care un vicepresedinte de partid parlamentar se adreseaza potentialilor sai alegatorilor cu:
In ziua in care cea mai democratica tara din lume il inaugureza pe Trump ca presedinte?

Vorbeam alaltaieri despre diferenta dintre zapada socialista, cea care astepta ‘indicatii de la centru’ inainte de a se lasa lopatata si cea liberala, care este curatata de fiecare dintre noi – in mod firesc si liber. Nu haotic, dar asta este alta discutie.

Ei bine, astazi este deja a doua zi in care am putut sa-mi reiau obiceiul de a-mi transporta iubita nevata catre locul de munca. Aceasta excursie include si un tur al Tribunalului Mare. Fac la dreapta de pe cheiul garlei, sotia coboara la prima intersectie iar eu fac doua curbe la stanga si apoi dreapta inapoi pe cheiul Dambovitei.

Dupa cum banuiti, locurile de parcare din zona sunt la mare cautare iar ‘parcangii’ unii dintre cei mai agresivi din Bucuresti.
Parcarile sunt de trei feluri.
Cateva locuri rezervate de catre tribunal – de care nu se atinge, evident, nimeni. Mai ales ca sunt foarte clar ‘evidentiate’ cu lant si lacat.
O parcare organizata de municipalitate.
Alte cateva locuri gestionate de ‘parcangii particulari’. Unele pe trotuar, altele ‘refolosite’ pe perioada cat locuitorii din zona – care le-au inchiriat de la primarie – pleaca si ei la munca.

Probabil ca n-o sa va vina a crede ca zona este una dintre cele mai greu accesibile din oras. Din cauza zapezii, evident.
Dupa ce au trecut pe acolo lamele ‘de la centru’ – banuiesc ca s-a intamplat si chestia asta, sunt ceva urme extrem de vagi, interesele ‘profesiilor liberale’ care stapanesc locul s-au manifestat din plin. Din nevoia de a elibera cat mai multe locuri parcangii au inceput sa mute zapada de colo colo. Si cum nu-i controleaza nimeni au ajuns la concluzia, fireasca pentru ei, ca cel mai bun loc pentru a depozita zapada care ii incurca este… ati ghicit, exact ‘suprafata carosabila’ proapat eliberata de lamele trimise de la centru.

O sa ma intrebati acum de ce nu trimite centrul ala si vreo doua trei ‘organe de ordine’….

Si de ce, ma rog, ar trebui sa trimita centrul niste alte ‘organe’?. Cele care au in sarcina mentinerea ordinii din jurul Tribunalului ce pazesc?

 

%d bloggers like this: