Archives for category: identitate colectiva

“Suntem o ciudată cultură a rușinii, în căutarea celui care ne-a făcut de rușine”

Vintila Mihailescu.

Tinerii din corporații, “care muncesc de le sar capacele”, au nevoie de țapi ispășitori pentru faptul că societatea românească avansează prea lent, iar țapii ispășitori pe care i-au găsit sunt țăranii și părinții, spune antropologul Vintilă Mihăilescu, într-un amplu interviu pentru PressOne.

In viziunea lui Mihailescu – care il citeaza pe Sorin Antohi, toate astea se intampla pentru ca ne complacem in starea de ” “bovarism cultural”. Ne visăm ceea ce nu suntem şi cădem în of şi jale pentru că nu suntem ceea ce ne-am dori, dar nu putem fi.

Ei bine, vom continua sa ‘nu fim’ atata vreme cat vom continua sa nu intelegem ca dorinta nu este, si nu a fost niciodata, suficienta.
Ca sa devenim ceea ce ne dorim trebuie, pur si simplu, sa parcurgem distanta dintre locul unde suntem si cel unde vrem sa ajungem.
Daca dormim in cizme, visand frumos, or sa ni se imputa, pana la urma, picioarele.

“– O altă temă a cărții este nevoia de miracole a societăţii românești. Se transferă ea şi în politică? Aşteaptă românii un lider providenţial?
–Ştiu la ce vă referiţi, e o întrebare pusă frecvent în sondaje, iar răspunsul este unul puternic: Da! Dar asta e o inducere a răspunsului.
Spontan, oamenii nu se gândesc la o soluţie, dar dacă li se serveşte răspunsul – Nu e aşa că vrei un tătic care să aibă grijă de tine și să te scape de belele? – Da, sigur că vreau!
Ce altceva să răspundă? În sensul ăsta, este o întrebare care induce răspunsul, iar acesta este unul general uman. În condiții de insecuritate, oricine visează la o “minune” care să-i confere siguranță și previzibilitate în viață.”

Si uite-asa am ajuns la mult mai spinoasa problema a lui ‘ce ne dorim’…

Adica ‘pornim, noi, pornim, dar incotro?’

Locul ala catre care tot vor unii sa ne porneasca… o fi bun pentru toti? Sau doar pentru cei cu ‘initiativa’?

Sa fie asta explicatia pentru numarul mare al celor care ‘au pornit’ peste granita?

Sa explice oare ‘selectia naturala inversa’ enormul numar de ‘guri deschise’ ‘ramas’ in fiecare seara in fata televizioarelor care transmit propaganda politica de ‘ambe sexe’?

Se pare ca avem mare nevoie sa-l recitim pe Eminescu. Vrem, nu vrem, ramanem ‘tributari’ – cititi articolul, ‘paturii superpuse’.
Cata vreme membrii acesteia se vor multumi sa se bata intre ei pentru cat mai multa spuza pe turta proprie in loc sa-si indeplineasca menirea inainte de a intinde mana dupa portia lor din spuza ‘nationala’…

Aici se aplica doua principii. ‘Sunt prea sarac pentru a cumpara lucruri ieftine’ si ‘nu-i nebun cine cere ci e prost cine da fara sa deschida ochii’.
Pe vremea lui Iliescu, ‘sarac si cinstit’, i-am platit prost pe politicieni si ne-am ales cu lepre. Pentru ca marea majoritate a celor cat de cat capabili au ales sa mearga in economia privata pentru ca acolo nu depindeau de ‘spaga’. Iar de unde nu-i… nici macar Dumnezeu nu cere.
Pe vremea lui Basescu, am taiat cu 25% veniturile celor din varful piramidei. Ca de, era criza.
Intorcand pe dos zicala cu nebunul si cu prostul, ar trebui sa ne intrebam cine sunt nebunii (prostii?!?) care se lasa platiti mizerabil, in conditiile in care – daca ar fi capabili!!!, in economia privata ar primi mult mai mult pentru o prestatie echivalenta?
Sa ne gandim doar la bugetul Bucurestiului.
1 miliard (1 000 000 000) de euro pe an.
Venitul primarului care gestioneaza acest buget?
20 000 de euro pe an!
Care consiliu de administratie al unei companii cu un turnover de 1 miliard de euro e atat de inconstient incat sa-si ‘compenseze’ CEO-ul cu 20 000 pe an?
Cu alte cuvinte, vom avea politicieni cat de cat capabili abia dupa ce vom incepe sa-i platim decent.
Daca suma totala ni se pare prea mare… putem lua exemplu de la Macron.
Grupam comunele in municipalitati rurale si ne vom putea permite sa ‘angajam’ niste primari mai de Doamne-ajuta, grupam judetele cate doua-trei si se va intampla acelasi lucru, reducem numarul de senatori la 100 si de deputati la 250 si vom avea suficienti bani sa le dam pentru a-si angaja niste consilieri care sa stie cate ceva… si asa mai departe…
 
Iar dupa aia va trebui sa stam cu ochii pe ei ca pe butelie.
Diferenta dintre stat si privat fiind ca la privat patronul sta tot timpul cu ochii pe tine.
Ei bine, noi suntem patronii lor!
Daca-i vrem performanti, atunci trebuie sa-i alegem cu grija, sa-i platim decent si sa-i tragem de maneca atunci cand incep sa picoteasca.
Altfel, indiferent de cu cat de putin ii vom plati, vom fi in postura prostului caruia ii sar banii din buzunar fara sa stie pe ce se duc.
orientare sexuala

“Încă un SCANDAL SEXUAL în Biserică. ÎNALT PRELAT BOR, decăzut din rang din cauza ORIENTĂRII sexuale”

Fiecare dintre noi incearca sa se ‘adaposteasca’ la intersectia dintre trei realitati.

Una ‘exterioara’ noua, cea pe care alde Marx o numea “obiectiva” – adica existand in afara constiintelor noastre.
O a doua, existand in constiintele fiecaruia dintre noi – si diferita atat de cea ‘obiectiva’ cat si de fiecare dintre cele care vietuiesc in constiintele contemporanilor nostri. Aceasta realitate, ‘virtuala’, este, la randul ei, constituita din doua niveluri distincte. Unul ‘perceput’ – adica ce pricepem fiecare dintre noi din ceea ce se intampla in jurul fiecaruia dintre noi, si cel ‘dorit’ – adica imaginea pe care o ticluim, fiecare dintre noi, despre ‘cum ar trebui sa fie’.
Si o a treia, rezultanta, ‘cu voie sau fara voie’, a eforturilor noastre colective de a transforma realitatea ‘perceputa’ in cea ‘dorita’.

Este evident ca aceste trei niveluri pot functiona ca un cerc virtuos – si mare parte din istoria omenirii este un foarte elocvent exemplu in acest sens, sau unul vicios.
Ganditi-va la momentele de criza, aparent inexplicabile, care au punctat ‘marsul catre progresul omenirii’.
Debutul primului razboi mondial, de exemplu.

Si ce legatura are scandalul sexual din BOR cu toata chestia asta?

Cu diferenta dintre cercul virtuos si cel vicios?

Cu vreo 150 de ani in urma, Eminescu formula teoria ‘paturii superpuse’.
‘Destinul unei comunitati/natiuni este determinat de comportamentul celor chemati sa fie liantul ei social’.
A celor a caror treaba este sa faca in asa fel incat respectivul grup de oameni sa colaboreze.
Sa actioneze ca o natiune.
Sa nu cumva sa decada la stadiul de gloata amorfa.

‘Proprietarii de teren agricol’ din vremea lui Eminescu au fost intre timp inlocuiti de intreprinzatorii de astazi dar rolul lor a ramas acelasi. Atata timp cat acestia isi vad de treaba, economia reuseste sa ‘dea de mancare’ tuturor. Daca ‘latifundiarii’ ‘pleaca la Paris’ si ii lasa pe arendasi sa-si bata joc atat de teren cat si de tarani – sau atunci cand intreprinzatorii autentici sunt sufocati de ‘speculanti’, tara gafaie sub ‘botnita’ ‘ciocoilor vechi si noi’.
‘Invatatorii’ – adica cei chemati sa asigure o anumita coerenta in modul in care membrii unei comunitati se raporteaza la realitatea ‘obiectiva’, pot, si ei, sa fie preocupati de menirea lor sau, din pacate, se pot lasa orbiti de modernul ‘interesul poarta fesul’.
Politicienii, cei care ar trebui sa ajute diversele parti ale societatii sa se imbine in mod armonios, pot alege sa isi indeplineasca menirea. Sau pot fugi cu darul strans la nunta, lasandu-si mireasa cu ochii-n soare – si cu un maldar de vase murdare in brate. Sau, si mai rau, cu burta la gura.

Cam asa si cu ‘inaltii nostri prelati’…
Si mai e o chestie pe care nu reusesc sa o pricep.
Din cate stiu eu, de la o anumita ‘inaltime’ in sus, se presupune ca acestia ar trebui sa lase in urma orice preocupare de natura sexuala…
Si atunci, ce importanta mai are “orientarea” lor?!?

Sau oi fi eu cel a cui realitate ‘virtuala’ este complet disjunsa de cea ‘obiectiva’ a momentului…

Liderul unei coalitii politice, venita la putere in urma unor alegeri generale, nu poate deveni prim-ministru din cauza unei ‘tehnicalitati’ – a fost condamnat penal. Pentru niste chestii legate de desfasurarea unui proces electoral.
Asa ca ‘scoate din palarie’ un relativ necunoscut.
Colegii sai de coalitie il confirma pe ‘necunoscut’ in functia de prim-ministru si il numesc pe condamnatul penal in pozitia de presedinte al Camerei Deputatilor.

‘Necunoscutul’ da o ordonanta de urgenta care ar fi atenuat cateva dintre problemele pe care inca le mai are in justitie seful sau de partid. Ordonanta starneste mania populara – exprimata prin vehemente demonstratii de strada, si este, intr-un sfarsit, retrasa prin intermediul unei alte ordonante de urgenta.

‘Reforma’ in justitie este reluata, printr-o initiativa parlamentara. In paralel cu tentativa de punere in practica a programului de guvernare.

Dupa aproximativ 6 luni, principalul partid al coalitiei – cel din randurile caruia fac parte atat liderul coalitiei cat si premierul, face o evaluare a activitatii guvernului.
Ajunge la concluzia ca acesta “n-a mers rau. Doar binisor.” Asa ca i-au retras sprijinul politic. Aproape toti ministrii au demisionat, in afara de premier si inca unul sau doi.
Coalitia nu a mai avut ce face si a trebuit sa depuna motiune de cenzura. Impotriva primului ministru numit chiar de ei. Care a incercat din rasputeri sa-si apere pozitia, inclusiv aratand ca are in vedere interesele superioare ale propriului partid cat si comportamentul pretins duplicitar al liderului coalitiei.
Membrii coalitiei au votat disciplinat in timp ce opozitia s-a abtinut sistematic.
Coalitia a obtinut cu 8 voturi mai multe ar fi avut neaparata nevoie si guvernul – sau mai bine spus, primul ministru, a fost destituit.

Concluzie.
Este clar ca liderul coalitiei a reusit sa isi mentina controlul asupra membrilor de rand ai coalitiei.

Intrebari.
Daca la prima incercare coalitia a reusit sa numeasca doar un guvern care sa mearga ‘binisor’ dar insuficient de bine, de unde vor gasi o alta garnitura care sa performeze ‘suficient de satisfacator’?
Daca vor reusi, se vor intreba de ce au pierdut primele 6 luni?
Daca nu vor reusi, vor mai incerca si o a treia varianta?

Update.
Dupa trecerea motiunii de cenzura, douazeci dintre ministrii demisionari si-au retras demisiile…

“În cererea de retragere a demisiei, foştii miniştri ai Guvernului Grindeanu au precizat că recurgerea la acest act a fost o formă de protest faţă de şeful lor direct.”

Democratia este o ‘boala’ care se raspandeste pe trei cai.

Generatie spontanee: Atena, spatiul cultural iudaic, Asia Centrala – vezi Kurultai si Loya Jirga, Scandinavia.
Aculturatie: cel mai impresionant exemplu este India, locul in care democratia a fost adoptata, de buna voie, cu un real entuziasm.
Experiment: toate locurile unde acest sistem politic a fost instaurat ca urmare a unor revolutii sau a incercarilor liderilor autoritari inca la putere de a-si salva tronurile. De la Revolutia Franceza pana la incercarile avortate ale dinastiei Qing  de a moderniza China si, bineinteles, neuitand futilitatea eforturilor lui Nicolae al doilea de a introduce parlamentarismul in Rusia.

Democratia romaneasca face parte din a treia categorie.

Regulamentele Organice au fost introduse ‘din-afara’ iar hotaririle adoptate de catre adunarile organizate ‘sub egida’ lor trebuiau ‘validate’ de Domnul aflat la putere in momentul respectiv.
Divanurile ad-hoc au fost organizate de militantii pro-unionisti si au putut avea loc tocmai datorita schimbarilor majore de pe scena politica europeana.
Bicameralismul a fost introdus de Cuza, odata cu infiintarea ‘adunarii ponderatrice‘ (Senatul) – gandita a fi o contrapondere a Adunarii elective.

Dar cea mai interesanta particularitate a sistemului electoral romanesc a fost cea introdusa de Carol I: “ „guvernul făcea parlamentul”. Sistemul era următorul: regele destituia guvernul şi numea un altul, apoi dizolva parlamentul şi anunţa organizarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat. Guvernul proceda la destituirea vechilor autorităţi locale (primari, prefecţi) şi numirea unor oameni de încredere aparţinând partidului instalat la putere; noile autorităţi acţionau pentru asigurarea victoriei electorale a guvernului. Prin acest sistem, parlamentarii îşi datorau în cea mai mare parte mandatul acţiunii guvernamentale. Vechea butadă a lui P.P. Carp: „Majestate, daţi-mi guvernul şi vă dau parlamentul”, a fost în bună măsură o realitate şi după 1918.

Din punct de vedere teoretic se poate argumenta ca acest mod de a face lucrurile era doar o continuare a adunarilor boieresti care confirmau urcarea pe tron a unui pretendent ‘de os domnesc‘. Din punct de vedere practic, metoda a conferit o anumita functionalitate sistemului numai ca a constituit si un precedent pentru ce avea sa se intample dupa caderea comunismului.

Un alt moment interesant din evolutia parlamentarismului romanesc a fost proclamarea de catre Carol al II-a a Constitutiei din 27 Februarie 1938:  “puterea legislativă se exercita de Rege prin Reprezentanţa naţională constituită din Adunarea deputaţilor şi Senat. Iniţiativa legilor aparţinea Regelui iar interpretarea lor se făcea numai de către puterea legiuitoare. Cu toate acestea, prin excepţie, şi adunările aveau drept de iniţiativă legislativă, propunând legi în interesul obştesc al statului, fără a se preciza şi înţelesul concret al sintagmei de „interes obştesc”. Tot regele avea în competenţă sancţionarea şi promulgarea legilor cu precizarea că în lumina art. 31 din Constituţie putea refuza sancţiunea.

Sa ne mai miram de rezultatele obtinute?
De usurinta cu care adeptii legiunii au reusit sa ‘suceasca’ chiar si mintile luminate ale unor Mircea Eliade, Petre Tutea si Bartolomeu Anania?
De relativul ‘entuziasm’ cu care o parte destul de mare din populatia romaneasca a intampinat comunismul exportat de sovietici?

Si uite-asa ne-am trezit in 1991 cu o constitutie care prevedea ca rolul presedintelui sa fie acela de mediator “între puterile statului, precum și între stat și societate” Cu alte cuvinte prima constitutie postcomunista a Romaniei scotea statul in afara societatii si il vedea pe presedintele tarii ca tronand undeva deasupra amandorura… Inca nu s-a schimbat nimic in domeniul asta…
Aceiasi constitutie prevedea, si acest aspect este inca valabil, capacitatea guvernului de a legifera in mod direct. Prin ordonante de urgenta, prin asumarea raspunderii…

Sa admitem ca primul rege, Carol I, a avut nevoie de acea pervertire a democratiei pentru ca organismul politic romanesc nu avusese timp sa ajunga la maturitate.

OK, au trecut 150 de ani de atunci… Ne vine si noua mintea la cap?

Eminescu ne-a explicat foarte clar cum e cu ‘patura suprapusa’.
‘Daca cei ca caror menire este sa asigure buna functionare a societatii nu isi fac datoria, intreaga societate va avea de suferit. Inclusiv cei responsabili de aceasta situatie’.
Carol al II-lea ne-a demonstrat ca intotdeauna atunci cand responsabilii politici ‘dorm in cizme’ se gaseste cate un oportunist care sa ‘dea cu mucii-n fasole’.

Repet intrebarea. Cu diacritice.

Ne vine și nouă, odată, mintea la cap?

salarii preoti

E o chestie foarte interesanta aici.
Asistenta medicala este platita prin intermediul unor taxe speciale, care se bazeaza pe principiul solidaritatii sociale. Daca nu platesti taxele alea, adult in putere fiind, beneficiezi doar de asistenta de urgenta. Teoretic, daca esti ‘liber profesionist’, poti chiar alege sa nu platesti aceste taxe, asumandu-ti riscurile.
Invatamantul obligatoriu si gratuit, cel care transforma populatiile aflate ‘sub vremi’ in natiuni capabile sa-si croiasca singure viitorul, este finantat de la bugetul de stat. Dupa cum este si firesc. Intreaga comunitate isi pregateste, impreuna, viitorul.
Asistenta ‘spirituala’ este, si ea, platita direct de la buget.
Cu alte cuvinte nu poti alege sa nu dai, sub o forma sau alta, niste bani catre ‘culte’. Indiferent de convingerile tale religioase. Sau de lipsa ta de convingeri in sensul asta.
In situatia asta, nu stiu sa existe multe asezari omenesti, din Romania, fara macar o biserica si multe biserici fara preoti.
Exista, in schimb, foarte multe comune fara medici si foarte multe scoli cu prea putini profesori calificati.
Sa inteleg ca ne pregatim, cu preponderenta si indiferent de convingerile fiecaruia dintre noi, pentru lumea de apoi?
Capitalismul nu are nici o legatura cu goana dupa profit…
Capitalismul este un sistem economic care se bazeaza pe incredere si respect reciproc intre partile contractuale iar goana dupa profit este o aberatie aparuta atunci cand prea multi dintre cei aflati in piata isi pierd busola.
In capitalismul autentic profitul este unul dintre indicatorii ca o ‘intreprindere’ se afla pe drumul cel bun.
In cazul ‘goanei dupa profit’, acesta devine unicul tel urmarit de ‘alergatori’.
Diferenta dintre cele doua situatii este data de atitudinea dominanta in piata, la un moment dat.
Sa nu cumva sa le confundam intre ele. Asemanarea este doar iluzorie.
In cazul unui organism biologic, placerea resimtita de acesta este un semnal ca lucrurile sunt pe calea cea buna.
Hrana este cea potrivita, temperatura ambianta este buna, tocmai si-a potolit setea… Orgasmul, placerea suprema, este ‘rasplata’ pentru perpetuarea speciei…
Pe de alta parte, indivizii care ‘vaneaza’ placerea cu orice pret incep sa experimenteze consecinte neplacute. Obezitate, cheltuieli exagerate la bordel, par in palma, consum de droguri…

marketing

“Arătându-se dezamăgit de votul de miercuri al senatorilor jurişti privind graţierea corupţilor, Liviu Dragnea a susţinut că nu va mai permite membrilor PSD să afecteze prin acţiunile lor imaginea partidului.”

“Păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie sau în alte locuri.”

“Condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la doi ani cu suspendare in dosarul “Referendumul” este suficienta pentru a-i atrage atentia si pentru a-l determina sa adopte o conduita corespunzatoare in cadrul campaniilor electorale viitoare, se arata in motivarea deciziei date de Inalta Curte de Casatie si Justitie, relateaza Agerpres.”

Imaginea PSD este afectată grav de faptul că preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Şerban Nicolae, nu şi-a prezentat încă demisia, a precizat, joi, deputatul PSD Victor Ponta, el referindu-se la voturile succesive date de acest for în ceea ce priveşte graţierea corupţilor, scrie Mediafax.

“Eu când vorbesc, ca președinte al PSD, vorbesc statutar în numele partidului și în urma unor decizii care s-au adoptat în partid”, a spus Dragnea, apreciind că “PSD nu e un partid rău”.”

“La botezul oricarui copil ortodox exista un anume moment solemn, cand parintii si nasii copilului se intorc cu spatele spre altar, iar preotul ii intreaba de trei ori:
– V-ati lepadat de Satana?
Si tot de trei ori, parintii si nasii raspund:
– Ne-am lepadat de Satana.
Dar la botezul acelui copil. botez ce a avut loc la Manastirea Sinaia si la care a participat, pe langa familiile copilului si ale nasilor, cam toata conducerea PNL, cand preotul a intrebat a treia oara:
– V-ati lepadat de Satana?
Din grupul liberal s-a auzit o voce:
– Am incercat la referendum, parinte, dar nu am reusit.
Momentul de ras care a urmat a detensionat intreaga atmosfera solemna instaurata de oficierea ritualului. Insusi inaltul prelat s-a intors cu spatele catre noi si i-am observat umerii zgaltaiti de spasmele rasului ce nu a mai putut fi stapanit.
Si de atunci, de cate ori particip la vreun botez, cand aud intrebarea ‘v-ati lepadat de Satana?’ m-a umfla rasul.
Dar si tristetea, amintindu-mi de … “Satana, cel ce pe toata lumea o inseala.” (Apocalipsa, 12/9)”

Dan Radu Rusanu,
Mai sunt judecatori la Berlin,
2017, Editura Rao, Bucuresti.

In realitate, Satana este doar un prilej, nimic altceva decat o ‘oportunitate’!
Tot ce face el este sa puna la cale ‘contextul’ in care noi ne inselam de zor unii pe altii…

Cateodata, Aghiuta se intrece pe el insusi si ne arata unde am gresit:

“Mai mult, corupţia dintr-o ţară ţine atât de stat, cât şi de mediul privat, a spus Băsescu, explicând că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu. El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.
Ca o soluţie la lipsa competivităţii din mediul administrativ, şeful statului a spus că până când nu vot fi instaurate criterii de carieră, el precizând că un preşedinte poate să ceară, dar că important este ce decid partidele, care nu pot renunţa la numirile pe criterii politice.

Si nici macar nu conteaza daca ‘atentionarea’ reprezinta un fel de spovedanie sau este facuta in bataie de joc…

Singurul lucru cu adevarat important pentru cei care se afla in aceasta situatie – simplu botez sau nevoia de a intoarce o tara intreaga catre ‘adevarata fata a lucrurilor’, este ca acestia sa inteleaga ‘logosul’ momentului, chiar daca celui care ‘tine slujba’ i se ‘zgaltaie umerii de ras’.

Altfel… dupa cum bine a observat si Radu Rusanu, ‘mai sunt judecatori’… la Berlin!

Iar pana acolo te mananca ‘sfintii’.

”Astăzi avem peste 4,4 milioane de cetăţeni români în aceste comunităţi (din diaspora – n.r.) şi anul trecut pentru prima dată, conform statisticilor Eurostat, s-au născut mai mulţi copii în diaspora decât în România. Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România – ţara de origine, care este echilibrul exact între dorinţa normală de perfecţionare, de continuare a unei cariere atât în România cât şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac.

Dupa o singura zi au inceput sa curga contestantiile.

Foarte multe canale media au cerut lamuriri de la Eurostat. Acesta a raspuns ca statisticile pe 2016 nu au fost centralizate inca si ca cele mai noi de care dispune sunt cele din 2015.
Altii s-au apucat sa cotrobaie ei prin internet.

Eurostat publica aici date privind nascutii vii in strainatate, unde in dreptul Romaniei apar 281.000 de nou-nascuti. Asta in timp ce datele INS confirma ca in tara, in 2016 s-au nascut 189.783 de romani. Numai ca cei 281.000 de nou- nascuti romani in strainatate reprezinta un stoc (mai exact numarul de nou nascutii vii dintr-o mama avand cetatenia romana de-a lungul unei perioade mai lungi) si nu nou-nascutii din 2016, cum eronat a “citit” ministrul aceste date.

Linkul invocat de Hotnews deschide tabelul de mai jos,

800px-foreign-born_population_by_country_of_birth2c_1_january_2015_28c2b929_yb16

sub titlul “File:Foreign-born population by country of birth, 1 January 2015 (¹) YB16.png
Mai pe romaneste, “Populația cetățenilor născuți în străinătate în funcție de țara de origine, 1 ianuarie 2015 (1)

Recunosc ca si mie mi-a luat cam mult pana am inteles despre ce e vorba aici, cu toate ca stiu ceva engleza. Si oarecare statistica – sunt inginer, ce dracu!

M-au salvat belgienii… cum e foarte greu de crezut ca 16% dintre belgieni au ales sa-si nasca copiii in afara tarii lor rezulta ca avem de a face cu o cu totul si cu totul alta chestie.
Pe romaneste se intelege un pic mai bine, cu toate ca si aici e cam neclar.
Numerele din tabel se refera la locuitorii tarii respective care s-au nascut in afara tarii despre care este vorba. In alt stat membru UE, cifre absolute si procentaj din populatia tarii (coloanele 3 si 4), sau in afara Comunitatii Europene (coloanele 5 si 6).

Nici o legatura cu copii nascuti de mame romance aflate peste granita….

Sa trecem peste, revenind la afirmatiile doamnei Pastarnac.

Si daca are dreptate?
OK, o fi citat niste cifre pe care nu ar fi trebuit sa le stie inca – de unde si dezmintirea ‘oblica’ data de Eurostat.
Pe care le-o fi citit precum cei de la Hotnews si n-o fi inteles mare lucru (“Potrivit Eurostat în anul 2015 s-au născut 197491 de copii vii în România, adică o rată a natalității de 10 la 1000. Un astfel de număr de noi născuți raportat la 4,4 milioane ar reprezenta o rată de aproape 45 la 1000, ceea ce ar plasa Diaspora românească alături de țări ca Niger sau Mali, cu cea mai mare natalitate din lume.“)

Dar daca a inteles, totusi, esentialul?
Si anume ca diaspora romaneasca a avut o rata a natalitatii mai mare in 2016 decat populatia ramasa in tara?

Pe romaneste, nu cumva romanii plecati peste hotare au facut, proportional si nu neaparat in cifre absolute, mai multi copii decat cei ramasi acasa?

Pentru a putea trage niste concluzii cu adevarat relevante ar trebui sa avem date mult mai clare decat am fost in stare sa ‘minez’ eu.
La o prima evaluare nici nu ar fi de necrezut, pana la urma transa de varsta a celor plecati la munca este cea potrivita atat pentru a incepe o noua viata cat si pentru a da nastere uneia noi…

Si tocmai aici se ascunde ‘capcaunul’.

Daca afirmatiile doamnei Pastarnac, indiferent de cat de stangace, sunt adevarate, atunci situatia e ‘albastra’. Ar insemna ca cei plecati afara au mai multa incredere in viitor decat cei ramasi acasa.

S-or mai intoarce vreodata?

Dupa vehementa cu care s-au manifestat cand a fost vorba de alegerile prezidentiale s-ar spune ca da. Dupa cati bani au trimis in tara… inca le pasa de ceea ce se intampla aici.

In principiu, ar fi trei lucruri care sa indemne la eventuala intoarcere.

Perspectiva iesirii la pensie, pierderea locului de munca/imbolnavirea unuia dintre membrii familiei, dorinta de a oferi copiilor posibilitatea de a-si pastra limba natala si traditiile.

Luand in calcul starea actuala a Romaniei, cati dintre noi – cei care traim aici, ne-am intoarce intr-una dintre cele trei situatii?

Asta sa fie motivul pentru care problema a fost ridicata in cadrul unei “dezbateri privind politicile pentru tineret“?
Si-au dat seama, macar unii dintre ei, ca daca o mai tinem mult asa, in curand majoritatea romanilor vor fi prea batrani, sau prea descurajati, sa mai stinga macar lumina?

 

“Saracia noastra ne omoara,
De atîta mars ne doare splina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Duca-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plina libertate,
Cea mai mare sa devina ura?”

Adrian Paunescu,
Cine iese ultimul din tara?

 

%d bloggers like this: