Archives for category: feminism
https://kmkz.ro/de-ras/daca-vreti-sa-va-invatati-pisica-sa-latre-asta-e-poza-pe-care-trebuie-sa-i-o-aratati

Cică ‘ridendo castigat mores’…
Poate…
În orice caz, examinarea bancurilor care circulă într-un anumit spațiu cultural ne oferă o foarte exactă masură a preocupărilor celor care viețuiesc pe acel tăram. Mioritic, în acest caz…

Bucureștiul dârdâie. Bine, doar o parte din el. Adică cei care n-au avut bani/nevoie să-și pună centrală până acum. Nu foarte tare, pentru că afară încă nu a venit iarna. Încă…
Bucureștiul se sufocă. Pentru că transportul în comun nu funcționează suficient de bine încât să fie atrăgător pentru suficient de mulți dintre cei care au de mers de colo-colo. Iar aceștia sunt foarte mulți și pentru că școlile/grădinițele/creșele bune sunt puține. Adică la distanță mare față de cei care au nevoie de ele.

Iar beneficiarii acestor minunate condiții de trai se chinuie să-și învețe pisicile să latre….

Luați-vă bre un câine!!!

In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.

Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.

Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.

‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.

Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.

Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.

„Îmi povestea cineva de la o corporație din București, din “bula care respectă femeia”, despre un teambuilding la care s-a pus următoarea întrebare: “O femeie care venea noaptea de la amantul ei este omorâtă, pe stradă. Cine e vinovat? Femeia, amantul sau criminalul?”. Ei bine, răspunsul vehement al uneia dintre participantele la teambuilding a fost “Femeia, evident. Ce căuta noaptea, pe stradă, ce-i trebuia amant? Trebuia să fie acasă, lângă soț și copii”.”

Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?

 

În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019

„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.

Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”

BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019

 

 

Regina Maria,
Ana Pauker,
Elena Ceaușescu,
Viorica Dancilă.

In felul lor, fiecare dintre acestea au reprezentat câte o premieră în viața socio-politica a României.
Fiecare dintre ele au exemplificat câte un fel de culme.

Concluzia?

Sunt mai multe.
Aș menționa doar două.

Mamele românce au ezitat pentru prea multă vreme în a-și încuraja fetele să ‘spargă’ barierele și băieții în, la început, a accepta iar, mai apoi, a încuraja ei înșisi acest lucru.
Soții, tații și colegii, români nu au fost în stare să înțeleagă, autonom, că nu pot gestiona toate lucrurile de unii singuri.

Așa că singurele femei care au ‘reușit’ să ‘penetreze’ au fost ‘excepțiile’.

Pentru a nu stiu câta oară, am găsit o mașină parcată în fața garajului.
Stau lângă o grădiniță… dimineața și spre seară n-ai unde să parchezi o bicicletă … pănă la urmă nici nu poți să te superi prea tare pe ei… mai ales că nu stă nimeni mai mult de 10 minute… se grăbesc la slujbă sau să-și ducă copiii acasă.
Muncitorii care lucrează în curtea de alături mi-au spus ca mașina era acolo de cel puțin o oră. Și că o mai văzuseră lăsată în același loc.

Peste alte 30 de minute, m-am dus la chioșcul din colț să cumpăr niște ouă.
Când m-am întors, cineva tocmai descuia ușa din dreptul șoferului.

– Nu vă supărați, dumneavoastră ce-ați face dacă v-ați găsi garajul blocat?
– Imi cer scuze, nu mi-am dat seama!

Pe ușă – din tablă albastră și decupată din zid,  e un semn mare, cu roșu:

„Nu Parcați, Garaj!”

– Nu v-ați dat seama că ăsta e garaj?!?
– Nu! Nu mi-am dat seama că am întârziat!!!!

Nici măcar nu era blondă…. și nici n-avea vre-un copil cu ea!

Străbunicul a fost felcer.
Undeva în Bucovina.
Străbunica se născuse într-o familie, probabil scăpătată, care facea parte din șleahta poloneză. Adică din ‘nobilimea de spadă’.
După ce a născut doi copii, pe Nela – străbunica mea – și pe Gheorghe, străbunica s-a plictisit de ‘viața la țară’ și i-a lăsat baltă pe toți trei.

Străbunicu’, cu doi copii mici, n-a avut de ales. S-a recăsătorit. Și a mai făcut doi. Pe Andrei și pe Zizi.

După care a venit războiul.
Primul, bineînțeles.
Mobilizat, străbunicul a luptat cu armele meseriei sale. A fost ‘sanitar’.
Chiar înainte de sfârșit, medicul regimentului s-a îmbolnăvit de tifos. Împreună cu mulți alții, bineînțeles. Dar nu pentru ‘alții’ a refuzat străbunicul să fie lăsat la vatră printre primii – avea deja patru copii, ci pentru comandantul său. Care îi devenise între timp prieten.
Comandantul a scăpat dar străbunicul nu. Contaminat și el de tifos. Medicul, camaradul său de arme, abia scăpat de faza acută a bolii, fusese prea slăbit pentru a-i întoarce serviciul. Iar ceilalți erau erau prea prinși de bucuria momentului.

Așa că bunica, domnișoară în toată regula – se născuse odată cu secolul, a rămas acasă. Cei doi frați mai mici nu puteau fi crescuți, mai ales atunci, de o mamă singură.

S-a măritat mai târziu, aproape de treizeci de ani.
Cu bunicul meu. Funcționar la stat.
Au avut doi copii, născuți amândoi înainte de război. Cel de-al doilea, de data asta.

După cum bine știm, în 1940 Basarabia a fost ocupată de Stalin.
Nu știu care a fost politica oficiala a statului român. Nu știu dacă conducătorii de atunci au oferit funcționarilor din administrația locală posibilitatea reală de a se retrage odată cu trupele. Și iarăși nu știu câți dintre aceștia au folosit eventuala ofertă.
La fel de ‘în ceață’ sunt cu privire la soarta celor rămași pe loc. Câți din ei or fi ajuns în Siberia…?
Tot ce știu este că după „Ostași, vă ordon: „Trece-ți Prutul!” ”, bunicii mei au fost trimiși într-o comună din județul Bălți. Să refacă administrația locală. Au trăit acolo până în 1944.

După care au fost ‘refugiați’ undeva lângă Târgu Jiu.
Bunicul era deja grav bolnav. A murit în primăvara lui 1945.

Satul în care fuseseră încartiruiți era foarte sărac.
Bunică-mea ar fi trebuit să-și crească, singură, cei doi copii dintr-o alocație de hrană – niște făină, ulei, zahăr și ceva gaz, și o sumă modică de bani pe care le primeau, ca refugiați, de la stat. Situație care nu avea cum să continue multă vreme.
Iar în satul ala, unde nu conoștea pe nimeni, nu era nimic de făcut.

Așa că bunică-mea a plecat, pe jos, până în Bucovina. Aranjase ca maică-mea și unchiul meu să primească un litru de lapte și o jumătate de păine pe zi iar gazda unde stăteau îi lăsa să culeagă ce vroiau din curte.

S-a întors după câteva luni și au plecat cu toții, cu trenul de data asta, înapoi în Bucovina.
Acolo unde bunică-mea găsise posibilitatea de a deschide un debit de tutun – asimilată fiind cu o văduvă de război. Chiar dacă bunicul nu luptase efectiv pe front, fusese ‘mobilizat pe loc’. Precum angajații de la Căile Ferate.
Numai că treaba asta nu a durat prea mult iar bunica a tot schimbat slujbele si ocupațiile.
La un moment dat cumpăra lapte de la țărani, îl punea la prins, lua smântâna de-o-parte iar din restul făcea brânză de vaci. Vindea brânza și o parte din smântână la un spital de tuberculoză, restul de smântână îl mâncau copii cu mămăligă iar cu zerul, amestecat cu tărâțe, creștea porci.
Abia după ce-am aflat povestea asta am înțeles de ce n-am văzut-o niciodată pe maică-mea mâncând mămăligă cu brânză și smântână…

Ultima slujbă pe care avut-o bunică-mea a fost aceea de administratoare a căminului unui liceu de fete. Erau ea, o bucătăreasă, un paznic bun la toate și încă două femei – care ajutau la bucătărie când era nevoie și făceau curățenie în restul timpului.
Personalul locuia în orășel iar bunică-mea în cămin. Maică-mea venise deja la facultate în București îar unchiul meu făcea o școală tehnică de construcții.

Așa că bunică-mea, rămasă fără supraveghere, s-a apucat de furat.
De la stat!
Împărțea cu colegii cele doua-trei kile de ulei/zahar/făină/biscuiți care se adunau la fiecare sfîrșit de lună.
Cu resturile de la cantină creștea porci în fundul curții. E adevărat că introducea o parte dintre ei în apoi în gestiune…
Dar nu pe toți!
Pe restul îi împărțea cu personalul iar partea ei din carne o trimitea mamei mele și unchiului meu.
Din când în când mai lua și câte o fată sau două să doarmă în camera ei. Doar cele cu ‘dosar curat’ erau acceptate ‘cu acte’ în cămin, nu toți cei considerați ‘chiaburi’ aveau tot timpul destui bani să-și țină copii în gazdă… iar bunică-mea se mulțumea cu mult mai puțin decât ‘prețul pieței’…

În 1962 a ieșit la pensie.
Până atunci, în fiecare an a avut parte de câte o ‘revizie contabilă’. Un fel de inventar mai puțin riguros.
Înainte de a primi decizia de pensionare, a fost supusă unui ‘control la sânge’. Făcut de același inspector care venise și în ultimii cinci ani.

„Doamna Ungureanu, sau dumneata ai fost proastă și n-ai luat un capăt de ață… sau eu sunt prost pentru că nu sunt în stare să-mi dau seama dacă ai furat ceva toți anii aștia!”

‘You can’t beat a picture like this one.’

_DSC0158.jpg

‘Yeah, right…’

_DSC0159

DSC_0007

The way I see it, this lady is freer, in body and mind, than most of us will ever be.

Human Nature as a social construct

Now, that some doctors are not only able but also willing to perform sex/life changing surgery, the subject has spawned a rather hot debate.

The ‘inputs’ being ‘sex’, ‘gender’ and ‘how each of us feels about it’.

Feels about what?

Well… this is the tricky part.
The what of the matter isn’t so simple…

There are so many things that might be felt here…

How each of us feels about the sex they have been born with.
How each of us feels about the gender role assigned to their particular sex by the particular culture into which they have been born.
How each of us feels about those who have enough courage/money to assume another gender/change their sex.

Please note that while neither the society nor the individuals have anything to do with the birth sex, both the society and the individuals are instrumental in shaping all those feelings.

Since sex/gender is too ‘hot’ right now, let me take a parallel road.

Many of my friends are glad when I invite them to dinner. To a home cooked dinner.
Their appreciation has driven me to improve my cooking skills, over time.
Yet in my culture, men are not supposed to cook – if they are not professionals, of course.
Which I’m not.
Yet very few people, if any at all, see anything strange here.
That being the social construct part.
On the other hand, cooking implies certain individual characteristics. For instance, I find it harder when my nose is running. I have to do it ‘mechanically’. It also demands a lot of patience and the ability to plan in advance. Not to mention the fact that one needs both hands.
My point being that cooking, and gender, is based on a certain physical configuration – both hands, a working nose – a certain state of mind AND a lot of study/social conditioning.

My real point being that every ‘social construct’ is based on ‘nature’.
Just as no builder will ever be able to build anything without ‘bricks’, no society will ever be able to build anything out of nothing.
And just as all builders have to adapt their plans to what they have at their disposal, all social constructs will be limited by ‘human nature’ – how ever adaptable and ingenuous it might be.

Now it’s the moment to remind you that other cultures have dealt differently with this matters. Driven by different kinds of necessity.

“It began hundreds of years ago, deep in the Albanian Alps—an unusual tradition where women, with limited options in life, took the oath of the burrnesha. A pledge to live as a man. To dress like a man, to work like a man, to assume the burdens and the liberties of a man. But these freedoms came with a price: The burrneshas also made a pledge of lifelong celibacy. Today these sworn virgins live on, but their numbers have dwindled. Many Albanians don’t even know they exist. What happens when the society that created you no longer needs you? And how do you live in the meantime?”

 

“In Samoa, gender identity is largely based on a person’s role in the family and if one family has numerous sons and no daughters, it’s not uncommon to raise one of the boys as a girl.

In fact, being a Fa’afaine or the practice of males adopting female gender roles and the attributes traditionally associated with women is deeply embedded in much of Polynesia.”

Confused?

You’re not alone…

“Some Polynesian elders believe there are boys born with the “Fa’afafine spirit,” while others say it can be nurtured.”

 

The current President of the United States describes himself as a man always making good use – as a manner of speaking, anyway, of all opportunities he ever identifies.

grab them by the pussy

Erotically as well as financially.

trump eminent domain

“Trump turned to a government agency – the Casino Reinvestment Development Authority (CRDA) – to take Coking’s property. CRDA offered her $250,000 for the property – one-fourth of what another hotel builder had offered her a decade earlier. When she turned that down, the agency went into court to claim her property under eminent domain so that Trump could pave it and put up a parking lot.

Peter Banin and his brother owned another building on the block. A few months after they paid $500,000 to purchase the building for a pawn shop, CRDA offered them $174,000 and told them to leave the property. A Russian immigrant, Banin said: “I knew they could do this in Russia, but not here. I would understand if they needed it for an airport runway, but for a casino?” “

Now, after climbing a new pinnacle of popularity, he has become, himself, a very lucrative opportunity.

donations for coming out

“The Hill reported Friday that Bloom worked with campaign donors and tabloid media outlets to arrange compensation for the alleged victims and a commission for herself, offering to sell their stories. In one case, Bloom reportedly arranged for a donor to pay off one Trump accuser’s mortgage and attempted to score a six-figure payment for another woman. The former ultimately declined to come forward after being offered $750,000, the clients told The Hill.”

The first question which crossed my mind after reading this was:
‘OK, so why would any one bring all this up? What difference does it make if those women get some money for telling their stories? It’s the facts themselves which are really important here, right?

‘But what if?’ was the second one…
What if, after seeding enough ‘oblique doubt’ into people’s minds, facts start to look rather different than at ‘face value’?

I told you so

Remember that XX-th century aphorism, “The best defense is a good offense”?
And the smoke screen tactics pioneered by the military but also very important to those who study the Bible?

“When studying the Bible with teens, the term “smoke screen” refers to a commonly deployed tactic designed to avoid exposure of the heart. Smoke screens, though not unique to teens, are important to understand and overcome.

Each of us have areas in our lives and places in our hearts we do not want exposed. Sometimes we are afraid of what others may feel about us; sometimes we realize these areas in our lives and places in our hearts need to change, but we don’t want to change them or even believe that we can.

Practically, smoke screens are often the emotion we express, the issue we lead with, or the confusion we claim, in order to deflect what is really going on in the heart. When emotions are present, the words that are flowing out of a teenager’s mouth are rarely communicating what is actually driving them.

Getting past a smoke screen takes understanding and the willingness to go deep. It takes understanding and depth to remain calm when our teen is using emotions to derail a conversation that might be getting to the heart of the matter at hand. We learn depth when we are willing to look into our own hearts and be honest about the smoke screens we use.”

People are very passionate when discussing about their future and their rights.
As they should be.

Children are a very strong ‘avatar’ for our future while the rights to live and to freely dispose of our bodies two of the most important rights.

And this is where things get really complicated.

Some people advocate mandatory vaccination against the most dangerous diseases.
Some people advocate women’s absolute freedom to have an abortion – a few of them extending this right up to the last moment of the pregnancy.

Other people believe that vaccines are mostly benefiting the big pharma and choose not to immunize their children.
Other people believe in the absolute right of the fetus to live – so much so that some of them would even ban all contraceptive methods.

The ‘interesting’ thing here is how this four categories of people intersect each-other.

A lot of the people who advocate women’s right to have abortions also advocate the mandatory vaccination of children while a lot of people who consider abortion a mortal sin also consider vaccination to be inspired by the devil.

Now let me get this straight.
You have the right to ‘kill’ your baby inside the womb but you should not be allowed to let them die of a preventable infectious disease?
You are to defend a fetus, at all costs and against all consequences for the mother, as long as they inhabit the womb only to let them catch whatever preventable infectious disease might come across their path?

Consistency is over-rated?

We really need to restart using our common sense?

%d bloggers like this: