Archives for category: democratie reprezentativa

M-a mâncat undeva și m-am uitat vreo cinci minute la un ‘telejurnal’.

Se uita taică-miu la Antena 3 și, stând de vorbă cu el, mi-am aruncat și eu ochii pe ecran.
Cu ocazia asta mi-am dat seama de ce o întreagă echipă de șoc de la Romprest mătura azi dimineață, cu foarte mare ‘aplecare’, prin spatele Universității.

La Sala Palatului era mare congres extraordinar. Unde urma să vină și doamna primar general…

Ei bine, imaginea din cauza căreia m-am hotărît să investesc cinci minute din viața mea în ‘știrile Antena 3’ a fost aceea a unei doamne destul de respectabile ca vârstă – undeva peste 55 de ani, și care, după cum arăta, nu prea se potrivește cu idea de protest spontan împotriva guvernului. Ca să nu vină cu mâna goală, adusese cu dânsa, și o ținea hotărâtă deasupra capului, o hârtie pe care era, scris de mână, textul din titlu.
Dacă hârtia aia ar fi fost printată, sau măcar daca ar fi fost ‘montată’ pe ceva pregătit din vreme, mai că m-aș fi gândit la ‘Soros’. Așa, mâzgâlită rapid cu pixul…
Am continuat să mă uit, sperând în orb că voi înțelege ce a făcut-o pe gospodina cu pricina să ia parte la un ‘protest neautorizat’ tocmai împotriva celor care abia i-au mărit pensia.

Speranța a fost deșartă.
Atenția mi-a fost deturnată de mesajele care defilau obsedant pe ‘burtieră’.

„BREAKING NEWS”
„DRAGNEA ANUNȚ BOMBĂ DESPRE SERVICIILE SECRETE”
„RĂSTURNARE DE SITUAȚIE ÎN LUPTA DIN PSD”
„MANEVRE ASCUNSE, ULTIMELE NEGOCIERI”

Asta în timp ce imaginile, unele dintre ele foarte atrăgătoare din punct de vedere grafic, nu spun, de fapt, nimic iar pe canalul audio vine un șir cuvinte aranjate într-o limbă de lemn și care mai mult ascund decât comunică.

În mai puțin de două minute am început să mă simt frustrat. Inițial nu am înțeles de la ce mi se trăgea. Apoi frustrarea a crescut exponențial.

Cu vreo câțiva ani în urmă m-am întors pe băncile școlii și ‘am făcut sociologia’.
Una dintre materii trata modul în care trebuie construită o campanie de promovare a unui produs. Cum să stârnești interesul potențialilor ‘consumatori’, cum să-i faci sa-și dorească respectivul produs, cum să crești ‘tensiunea așteptării’ și alte asemenea ‘amănunte tehnice’.
Ei bine, am recunoscut toate aceste ‘trucuri’ în modul în care sunt structurate emisiunile de știri. Și nu doar cele de la Antena 3.

Și care e problema? Televiziunile trăiesc din reclamă, așa că au nevoie de cât mai multă audiență, audiență pe care o fidelizează și ei așa cum o fac toți ceilalți operatori economici…
Cu alte cuvinte, televiziunile de știri transformă informația într-un produs oferit pentru consum. Și nișat pe diferite sectoare de piață.

O fi bine?

Vă place situația în care suntem?

Fără să vrea, cei care ‘operaționalizează’ aceste televiziuni de știri au contribuit la această stare de lucruri?

Pentru simplul fapt că marea majoritate a cetățenilor – adică cei care decid prin vot soarta noastră, a tuturor, nu știu să filtreze aceste ‘știri’?

Pur și simplu, aceștia nici măcar nu au habar despre ce li se întâmplă.
Tot ce simt ei este frustrarea care incepe se acumuleze din momentul cand citesc, pe burtieră, despre ‘marea revelație’ care ‘sta sa urmeze’ și care se accentueaza atunci cand revelația mult promisă se dovedește a fi un mare fâs.

Și uite-așa, din patru-n patru ani, cetățeanul turmentat – fără ghilimele, se prezintă la vot într-o stare de agitație frustrată și cunoscând doar felia de realitate pe care a primit-o, sub formă de „produs”, de la televiziunea de știri la care se întâmplă să se uite.

Indiferent care o fi aceasta.

Acum înțelegeți de ce m-a impresionat mesajul pe care încearcă ‘gospodina’ să ni-l trimită?

Să vă readuc aminte că în limbile slavice „gospodină” înseamnă „doamnă”?

„Doamnă”, nu ‘tovarășă’!

Advertisements

Enciclopedia Britannică susține că Magna Charta ar fi fost doar un fel de ‘pubertate’ a conceptului de habeas corpus și că ‘rudimente’ ale acestuia fuseseră deja formalizate înainte de 1215.

The origins of the writ cannot be stated with certainty. Before the Magna Carta (1215) a variety of writs performed some of the functions of habeas corpus. During the Middle Ages habeas corpus was employed to bring cases from inferior tribunals into the king’s courts.”

Să le luăm pe rând.

Pentru ‘civili’, „Habeas corpus” – „Aduceți corpul inculpatului în fața instanței” în latină, înseamnă două lucruri.
– Cei care au puterea ‘fizică’ să rețină pe cineva au nevoie de autorizație din partea unui judecător pentru a face acestu lucru ȘI
– Că persoana care urmează să fie reținută trebuie să fie prezentată instanței înainte ca această autorizație să fie emisă.

Pantru ‘analiști’, subiectul este mult mai generos.

Unde?

Varianta relativ modernă a conceptului a apărut și a evoluat, aproape fără întreruperi, în Anglia.
Țara a cărui rege mitic, Arthur Pendragon, a construit o Masă Rotundă pentru a le demonstra ‘supușilor’ (?!?) săi că nu se consideră superiorul lor ci doar ‘Primul Dintre Egali’.
Și, în același timp, țara care a (re)definit, aproape de una singură, cam toate cutumele a ceea ce este cunoscut acum sub numele de ‘civilizație euro-atlantică’. Și asta indiferent de ce cred celelalte țări europene.

Pe ce bază?

Re-ul din paranteza de mai sus se referă la evidența faptului că, de la un moment dat încolo, englezii au reluat niște concepte din Antichitatea mai ales grecească precum și la amănuntul că civilizația euro-atlantică se bazează în foarte mare măsură pe idei care curg firesc din credința iudeo-creștină.
Habeas corpus însuși provine direct din credința că oamenii trebuie să se trateze între ei în mod egal – tocmai pentru că au fost creați după ‘același chip și aceiași asemănare’. Și, mai mult decât atât, din credința că oamenii trebuie să se trateze între ei cu respect pentru că acel chip după care au fost creați era de natură divină.

Ce efecte a avut?

Spuneam mai sus că Anglia a pus bazele civilizației euro-atlantice moderne. Faptul că a făcut acest lucru în paralel cu dezvoltarea și punerea în practică a conceptului de habeas corpus sugereză că s-ar putea să existe o corelație între aceste două dezvoltări. Un cerc virtuos, ca să mă exprim mai simplu.
Faptul că fiecare spațiu cultural care a reușit să importe, și să adapteze specificului său, conceptul de habeas corpus  a înflorit din punct de vedere civilizațional dă o oarecare credibilitate acestei ipoteze, nu-i așa?

Ce mă roade pe mine?

Orice lucru poate fi abuzat. Indiferent de cât de bun o fi.
Iar dacă nu mă credeți… încercați să mâncați 30 de mici și/sau 30 savarine… puteți să alegeți ce variantă vă place mai mult că tot o să vi se facă rău dacă le mâncați suficient de repede.
La fel s-a întâmplat și cu idea de ‘corectitudine politică’. De la ‘hai să scoatem din uz cuvintele care au fost folosite pentru a-i jigni pe ceilalți’ am ajuns la tot felul de aberații.
Exemple? Am scos ‘cioara’ din vocabular. Și foarte bine am făcut, numai că unii vor acum să-l scoată și pe ‘țigan’ în afara legii… Ce-o urmeze? O să le spunem ‘nemților’ ca sunt ‘Deutsch’?
Mai vreți? Cică limba română ar fi ‘romanică’. Adică de origine latină, nu ‘francină’! Și atunci de ce se supără doamnele noastre când li se spune că sunt muieri? De ce li se pare, unora dintre ele, că franțuzitul ‘femeie’ e mai elevat?

E o deosebire între numărul de mici pe care îl poate mânca fiecare dintre noi și sensul cuvintelor? Primul ține mai degrabă de biologia fiecărui individ iar al doilea de interacțiunile dintre cei care folosesc cuvintele?

Aha…

Păi nu s-o fi întâmplând cam același lucru și când e vorba de ‘drepturi’?
Indiferent de cât de divine or fi ele, noi suntem cei care le punem în practică.
Noi suntem cei care am construit – sau încercăm să ne racordăm la, civilizația euro-atlantică.
Poate că ar fi cazul să înțelegem că cercurile se pot învârti și invers. Că orice abuz de drept poate transforma un cerc oricât de virtuos într-unul vicios.

De la 1 Ianuarie până pe 15 Februarie 2018 Statele Unite au deja fost martorele a 18 incidente armate petrecute în școli, 8 dintre ele soldate cu morți sau răniți.
Să existe oare vreo corelație între dreptul de a poseda arme de foc – înscris în Constituția Americană, și numarul de decese prin împușcare?
Nici o armă nu poate omorî de una singură? Adică oamenii sunt cei care fac legătura dintre (numărul de) arme și victime? Și tot oamenii sunt cei care hotărăsc în ce condiții poate fi exercitat dreptul de a poseda arme? Dreptul, nu obligația…

De ce?

Și, mă rog, ‘de ce ne tot batem capul cu drepturile astea? Le respectăm și gata!’

Și ce ne facem când drepturile se bat cap în cap?
Când dreptul de a avea armă se bate cap în cap cu dreptul de a trăi? Cât mai întreg la trup și în suflet? Ce-o fi fost în inima părinților care își trimiseseră copiii la vreuna dintre cele 18 școali din America? Ce-o fi în inima celor care mai au copii în toate școlile din America?
Când dreptul de a ne exprima opiniile se bate cap în cap cu dreptul la demnitate individuală?
Când habeas corpus, adică exact dreptul la libertate și demnitate individuală a celor acuzați de autoritățile publice de săvârșirea unor fapte de natură penală, se bate cap în cap cu dreptul celorlalți la o viață normală? Cu dreptul celorlalti de a nu fi furați, violați sau uciși? Indiferent cum?

Quadratura cercului sau despre cum să faci din rahat bici.

Spuneam mai sus că e foarte ușor să transformi un cerc virtuos într-unul vicios și că sensul în care se învârtesc cercurile este dat de rezultanta interacțiunilor dintre oamenii care le pun în mișcare.
Acoperirea spuselor mele poate fi găsită în orice carte de istorie…

Ne trezim și noi odată?

treziti-va ma

 

Avertisment.
Acest text a fost scris la repezeală, în urma provocării primite din partea prietenului meu Lucian Ștefănescu.
Lipsa coerenței în argumentație și abundența de scurtături se datorează exclusiv nerăbdarii mele.
Promit că voi reveni.

Mai țineți minte regulile idioate care ‘guvernau’ comerțul socialist de stat pe vremea Odiosului?

„Cine nu papă bătăturică nu capătă ochișor!”

Suntem, de fapt, în aceiași situație.

Ruxandra Lungu – nu știu cine e, am dat de blogul ei încercând să găsesc textul bancului de pe vremuri, ne atrage atenția că ‘avantajele’ de care se bucură cei din vestul Europei vin la pachet cu ‘partea neplăcută a lucrurilor’:

„Noi, cei din Est am vrut sa traim ca in Vest. Pe scurt, democratie, pluripartidism, economie de piata, stat de drept, libertate de asociere, de deplasare si de exprimare. Libertatea de a bea Cola si a vorbi din fundul pamantului la telefonul mobil. Atunci, sa incetam cu vaicarerile ipocrite. Sa incetam sa ne aratam surprinsi ca toate aceste libertati au venit insotite si de alte bonus-uri: somaj, droguri, coruptie la cel mai inalt nivel, polarizare sociala, cipuri subcutanate (vin si ele!), politicieni-caricatura, personaje gen Magda Ciumac si sexy-porno-diverse fete care tin pagina 1 a ziarelor si a emisiunilor TV.”

Din păcate, situația e mult mai gravă de atât.
Chiar și ‘pendula’  după care își potrivea ceasurile întreaga lume liberă a început să bată într-o dungă și să-și pună căruțele în cerc.
În două cercuri separate, ca să fiu mai precis. Iar cei care se adăpostesc în interiorul fiecăruia dintre cercuri refuză cu obstinație să asculte ce spun cei din cealaltă tabără.

Am să folosesc un citat din Sorin Cucerai pentru a aduce nivelul discuției într-o zonă care să permită un schimb real de idei:

„Acea parte a stângii care se consideră, simultan, progresistă și anticapitalistă e la fel de toxică pentru un regim democratic ca acea parte a dreptei care se consideră simultan pro-business și conservatoare din punct de vedere social.”

Dacă-mi permiteți licența poetică, mă voi aventura să compar fraza de mai sus cu un haiku. Reușește să condenseze aproape toate confuziile cu care ne confruntăm în momentul de față.

– ‘Progresismul’ militant al unora dintre cei de stânga,
– Încercarea de a demola capitalismul fără a avea o alternativă măcar cât de cât plauzibilă,
– Convingerea unora – din ambele tabere, că democrația și capitalismul sunt două chestii diferite,
– Convingerea altora – de dată foarte recentă, că business-ul ar putea supraviețui atunci când toți ceilalți – ‘consumatorii’ tratați regește până nu demult, sunt reduși la mizerie – și eventual ținuți pe linia de plutire cu ajutorul unui „venit minim garantat”,
– Militantismul – total contra naturii, din ce în ce mai vehement al neo-conservatorilor…

Să le luăm pe rând.

Progresul este o chestie reală.
Chiar dacă unii se întreabă ‘Ce le-or fi trebuit strămoșilor noștri să se apuce de agricultură, în condițiile în care aveau nevoie de doar 17 ore de muncă pe săptămână pentru a aduna suficientă mâncare și de încă 19 ore pe săptămână pentru muncile gospodărești, în condițiile în care acum petrecem 40 de ore pe săptămână la scârbici și încă 36 de ore dereticând prin casă?
Am să folosesc legea talionului și le voi răspunde acestor anti-progresiști cu o întrebare în oglindă: ‘Câți dintre voi sunteți dispuși să vă bucurați de condițiile de viață cu care se desfată cei 10 000 de Ju/’hoansi care mai viețuiesc de-o parte și de alta a graniței dintre Namibia și Botswana?’ NB, cei mai mulți dintre noi se referă la oamenii aceștia folosind apelativul de ‘boșimani’. Sau ‘hotentoți’.
Realitatea progresului nu poate justifica însă, indiferent chiar de eventuala generozitate a activistului progresist, pretenția acestuia de a ști el ce este mai bine pentru mine. Cu atât mai puțin  aroganța unora dintre ei de a-mi băga mie pe gât, cu forța, varianta lor de progres.
Noi, ăștia din estul fost comunist al Europei, ar trebui să înțelegem foarte ușor chestia asta. Comunismul nu a fost nimic altceva decât instrumentalizarea pretenției arogante a unora că știu ei mai bine decât toți ceilalți ce este cel mai potrivit pentru întreaga societate.
Este mai puțin important, în faza asta a discuției, că această aroganță are rădăcini multimilenare. Ar trebui să fie suficiente suferințele produse de experimentarea ei pe scară largă.

Alternativele la capitalism pe care le-a inventariat Sorin Cucerai sunt mercantilismul și socialismul industrial. Pot fi găsite argumente de ordin intelectual pentru amândouă. Nu am loc să le demontez acum. Prima mea profesie fiind aceea de inginer am să invoc un argument de natură practică. Amândouă au eșuat. E adevărat că mercantilismul a reprezentat o treaptă în evoluția Europei de Vest și că socialismul industrial a fost o scurtătură prin care Uniunea Sovietică a trecut de la un feudalism primitiv la un fel de contemporaneitate dar…
Toată discuția asta îmi aduce aminte de stigătul de luptă cu care își îmbărbăta Spartacus tovarășii de suferință: ‘Trăiască feudalismul, viitorul luminos al omenirii!’ O fi fost, … pentru ei. Noi ce facem, să o luam de la început? Și cât de mult avem de gând să ne întoarcem – vezi faza cu ‘de ce ne-am apucat de agricultură’?

Am să sar, deocamdată, peste simbioza dintre capitalism și democrație – cuiul lui Pepelea, după părerea mea, și-am să mă ocup de chestiile relativ ușoare de la sfărșitul enumerării.

Penultima chestie este elucidată magistral chiar de Sorin Cucerai.
La fel de toxice sunt stânga anticapitalistă și neprogresistă/antiprogresistă, dreapta anticapitalistă și antiprogresistă sau dreapta pro-business (nu pro-market, ci pro-business).”
Cuvintele cheie fiind aici, evident, „nu pro-market, ci pro-business”.
Acuma, dacă ne scărpinăm un pic în creștetul capului, „pro-business” este un oximoron.
Cum adică business fără piață?
Cui o să mai vândă ceva business-manii (sic) aștia după ce toți ceilalți vor fi reduși la starea de lumpen-proletariat?
Ar fi vorba, de fapt, de un socialism industrial cu altă față – nici asta umană, bineînțeles. Socialismul industrial de sorginte sovietică era o economie planificată de la centru sub pretextul expertizei materialist științifice și dialectice de origine marxistă în timp ce ‘capitalismul pro-business’ este o concepție economică unde planificarea monopolistă – adică la fel de centralizată precum cea socialistă, este justificată prin eficiența financiară. Adică o întoarcere la mercantilismul 2.0 de care vorbea Sorin Cucerai…

Cu militantismul unora dintre conservatori… nu cred că are rost să vă bat prea tare la cap. Suntem în aceiași situație ca în cea a militantismului progresist.
Fără conservatori am lua-o pe arătură la prima curbă a istoriei. Fără progresiști am ajunge să se-mpută locul sub noi.
Câtă vreme moderații din cele două curente au reușit să țină deschise căile de comunicare dintre cele două grupuri, societatea, ca întreg, a continuat să evoleze.
Când militanții ‘progresiști’ au reușit să rupă echilibrul, societatea a luat-o atat de repede (înainte ?!?) încât unii dintre membrii ei au fost descăpățînați în piața Bastiliei sau au putrezit prin Gulaguri în timp ce majoritatea s-au trezit înnămoliți dincolo de marginea drumului. De unde au trebuit să fie scoși de aceia dintre conservatori care reușiseră să-și păstreze mintea limpede.
Când militanții conservatori au reușit să rupă echilibrul… societatea s-a oprit atât de brusc încât ‘inerția’ (concetățenilor) a permis ca unii dintre membrii ei să fie mânați în lagăre de concentrare sau să fie ‘dispăruți‘ fără urmă prin pampasul argentinian.

Și iată-ne ajunși la ‘cuiul lui Pepelea’…
Se poate capitalism fără democrație? Dar democrație fără capitalism?

NU! și NU!

Nu sunt profesor și nu suntem la cursuri așa că am să o iau de-a dreptul.

Capitalismul și democrația sunt cele două fețe ale celei mai prețioase monede batute vreodată de către oameni.

Monedă ‘metalică’ și nu bancnotă tipărită. Cunoscătorii știu la ce mă refer.

Și dacă valoarea unei monede de aur este și ea mai degrabă convențională decât reală – aurul, în sine, nu este o chestie prea folositoare, aliajul din care este bătută moneda la care mă refer acum este pur și simplu neprețuit!

Capitalismul și democrația ‘ascund’ între ele un amestec bine dozat de încredere și respect reciproc între membrii societății care le folosește.

Petru ca doua părți să intre, de bună voie, într-o ‘Relație de Producție Capitalistă’ – adică să încheie un contract, este absolut necesar ca fiecare dintre cele două părți să aibă încredere că cealaltă parte își va îndeplini obligația contractuală pe care și-a asumat-o. Și, dar numai în subsidiar, că se va bucura de protecția statului dacă cealaltă parte va încerca să-i tragă țeapă.

Iar e cazul să ne scărpinăm în cap. Și să observăm că încrederea în intervenția neutră a statului este expresia respectului reciproc dintre membrii societății.
Până la urmă, la asta se reduce contractul social, implicit, în care devenim parte – cu voie sau fără voie, atunci când suntem născuți într-o țară democratică.

Piua! Poate că nu e locul dar… e blogul meu! Scriu ce vreau în el.
‘Se spune’ că „m-am născut” sau „s-a născut”.
Pe bune?
Care dintre noi ‘s-a născut’ singur? Pe sine se?!?

Să revenim.
Contractul ăsta social are sens doar dacă măcar o majoritate funcțională dintre cei implicați se simt egali în drepturi între ei. Atena Antică a funcționat ca un organism (auto) condus democratic chiar dacă doar unii dintre bărbații ei erau considerați cetățeni cu drepturi depline. Și a prosperat, ca democrație, până când Platon s-a apucat să propovăduiască că unii dintre fii ei trebuie în mod necesar să se bucure de mai mult respect din partea ‘vulgului’ decât toți ceilalți din Agora. Că doar pentru asta au fost crescuți și educați.

Ce definiție perfectă, chiar dacă avant la lettre, pentru aristocrația feudală… cea care considera că efectiv merită, individual și în grup, să stea în fruntea bucatelor…

Am să trec în viteză peste amănuntul că aristocrația europeană era, prin excelență, de confesiune creștină. Convinsă până în măduva oaselor că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Că TOȚI oamenii au fost creați după același chip și aceiași asemănare a aceluiași Dumnezeu.
Deci, frați fiind – între ei și, în același timp, cu supușii lor, s-au luat la bătaie. S-au pus în fruntea supușilor lor și s-au luat la omor.
Că doar așa scrie în Biblie.

Si Cain a zis catre Abel, fratele sau: “Sa iesim la camp!” Si a fost ca’n timp ce erau ei pe camp, Cain s’a aruncat asupra lui Abel, fratele sau, si l-a omorat”.

De unde importanța respectului reciproc, necondiționat, dintre membrii oricărei societăți care se dorește a fi democratică.

M-am lăbărțat cam mult.
Ce vroiam să spun este că piața liberă descrisă de Adam Smith este esențială atât pentru eficiența comerțului cât și pentru cea a politicii.
N-am să intru în explicații de natură psiho-socială ci am să vă provoc să cautați în istorie un singur caz de imperiu care a supraviețuit în mod ‘sustenabil’ și un singur monopol care a reușit să facă același lucru.

De unde și diferența despre care vorbea Sorin Cucerai dintre capitaliștii pro-market și cei pro-business.
De unde și imposibilitatea unei societăți să supraviețuiască democratic în absența unui dialog real între membrii săi.

Și cum nu poate exista libertate reală – atât individuală cât și socială, într-o societate ai cărei membri nu se respectă între ei și nu au încredere unul în celălalt… iar atât comerțul cât și dialogul au nevoie de agenți liberi…

absenteism la vot

Judecând după cifre – iar numărătoarea voturilor așa trebuie făcută, PSD-ul poate spune, cu mâna pe suflet, că a „câștigat alegerile”.

Castigat alegerile

Cum adică „a câștigat alegerile”?!?
E un fel de turneu? Cu premii? Adică cei care adună cele mai multe voturi au dreptul să ‘facă ploile’ până la alegerile următoare?

Cam așa se pare…

Și cum am ajuns aici?
Simplu.
61% dintre noi nici măcar nu s-au ostenit să se ducă până la secția de votare!

„Păi n-am avut cu cine vota! Toți sunt o apă si-un pământ!”

Și-atunci de ce n-ai candidat tu?
De ce nu te-ai înscris în vre-unul dintre multele partide care există deja, pe care să-ncerci – înpreună cu ceilalți membrii de bună credință, să-l aduci la liman?
De ce n-ai înființat un partid nou, dacă nici unul dintre cele deja existente nu ți se par reformabile?

Sau, in extremis, de nu te-ai dus măcar să-ți anulezi votul? Puneai o ștampilă în plus … și gata!

De scărbă? De neputință?

De lene?!?

Mai degrabă din naivitate… ai crezut că politicienii vor interpreta absența ta ca pe un fel de palmă morală… ?
Așa ar fi trebuit… într-adevăr… și așa ar fi interpretată absența ta în situația în care candidații ar fi încercat să obțină onoarea de a face ceva pentru ‘casa în care trăim cu toții’.
Se pare că nu este cazul…

Să revenim cu picioarele pe pământ. Aici, unde alegerile sunt văzute, cel puțin de către unii dintre candidați, ca fiind un fel de trofeu. O ‘poartă’ deschisă către ce-or fi visând ei că pot obține odată ajunși la putere…

În situația asta, trebuie să vedem cum văd ei absenteismul electoral, nu cum credem noi că ar trebui interpretat!

Nu de alta, ci pur și simplu pentru că mesajul transmis de către ‘cei care nu cuvântă’ i-a debusolat total pe ‘analiștii’ aflați în slujba puterii.

Atât ei cât și cei pe care îi consiliază – adică cei care consideră că au ‘câștigat’ alegerile, nu pot înțelege de ce iese lumea în stradă.
De ce iese ATÂTA lume în stradă!
Așa că se apucă de căutat vinovați…

Dragnea Tudose Soros

Acum o să mă-ntrebați de ce li s-a pus pata tocmai pe el… după ce „fundaţia Soros a fost condusă aproape tot timpul cât a existat de PSD-işti / USL-işti de frunte ca Alin Teodorescu sau Renate Weber (ceea ce în sine nu-i o problemă”…
Sărim de la una la alta… „SOROS, o „conspiraţie” de miliarde de dolari. PSD, filiera israeliană și niște coincidențe”…

Să revenim la uluirea produsă PSD-iștilor de numărul imens de oameni care au afluit pe stradă și de intensitatea manifestațiilor de protest.

‘Ce i-o fi apucat pe toți ăștia? Orice analiză rațională ne spune că dacă oamenilor ăstora le-ar fi păsat de soarta lor, ar fi ieșit la vot! Ar fi pus ștampila acolo pe cineva, măcar să scape de noi… Dacă n-au făcut-o… înseamnă că le convine… mai ales că le-am mărit salariul minim… le-am mărit și pensiile…economia duduie… sigur și-a băgat dracul coada în toată chestia asta…’

ianuarie-aprins-luminitele

 

„Nu înţeleg de ce nu vă place, de ce urâţi guvernarea PSD, pe Dragnea sau râdeţi de noul prim-ministru – Liviu Vasilica? Toţi sunt produsul deciziilor voastre şi a faptului că o duceţi bine, că aveţi un job şi un salariu relativ bun, că sunteţi corporatişti şi că nu vă confruntaţi acum cu o criză economică.”

2018 -01- 24 ziua unirii

Numai că oamenii cu care ‘am dat mână cu mână’ – în Piața Victoriei !!!, erau adunați să protesteze și nu să se bucure.

La Iași, acolo unde era organizată de obicei ‘sărbătoarea oficială’, a sărit în ochi dezinteresul oficialităților. „Pentru prima dată în istoria recentă a manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, ni­ciun oficial cu rang înalt din conducerea statului nu a venit la Iaşi. Anul trecut au participat doi membri ai Guvernului. Singurul ministru prezent a fost Monica Babuc, de la Ministerul Culturii din Republica Moldova.

Nu știu ce considerente de natură ‘politică’ le-a convins pe notabilitățile momentului să evite întâlnirea cu publicul.
Știu însă că nu se poate face politică de unul singur.

Îi aud pe câte unii că au relații ‘instituționale’ cu ‘ceilalți’.
Foarte bine. Fiecare dintre ei reprezintă câte o insituție iar treaba instituțiilor este să interacționeze. Teoretic, în interesul cetățenilor.
Numai că ‘relații instituționale’ înseamnă ‘relații bazate pe proceduri’.

‘Și ce-ai vrea? Fiecare să facă ce-l taie capul? Nu vezi că și-așa e o bulibășeală de te doare  sufletul?’

Păi nu vedeți că exact asta se întâmplă?!?

Cei mai mulți dintre așa zișii ‘factori de decizie’ se ascund în spatele procedurilor și nu decid, de fapt, nimic? Bine, nimic în afară de ce-i doare pe ei…

In democrațiile funcționale, ‘procedurile’ sunt percepute ca liniile care ‘desenează terenul de joc’. Care arată limitele între care se poate manifesta liberul arbitru al politicienilor. Precum și cel al cetățenilor obișnuiți. Spațiul în interiorul căruia are loc colaborarea cunoscută sub numele de politică – mă refer la cea autentică, nu la politicianism.
În democrațiile de fațadă, cele care se bazează mai degrabă pe domnia gloatei decât pe transparență și dialog, procedurile devin arme. Bâte cu care își dau unul altuia în cap cei care își dispută puterea politică. Politicianiștii.

Și atunci?

Treaba e relativ simplă.
De-a-lungul timpului, țările au funcționat mai degrabă după principiul ‘unde nu-i cap, vai de picioare’.
În ultima vreme, națiunile care au reușit să se doteze cu o democrație funcțională au schimbat radical macazul. Au abordat o paradigmă foarte apropiată de ‘capul face, capul trage’.
Dar pentru asta e nevoie ca ‘picioarele’ să rămână vigilente…

Pentru că vă este bine, pentru că aveţi IKEA, Ryanair, Blue Air, Carrefour, Mega Image, e-Mag, H&M, Zara, Starbucks, aţi lăsat puterea PSD, pentru că ei ştiu ce să facă cu ea.

Pentru că este democraţie, în deplină cunoştinţă de cauză, aţi lăsat să voteze pentru voi Teleormanul, Mehedinţiul, Caraş-Severinul sau Vrancea.

Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar.

Cu alte cuvinte, cei care se mulțumesc cu accesul la IKEA, Ryanair, etc…  nu mai au legături funcționale cu ‘Teleormanul’. Dar nici ‘Teleormanul’ nu are vre-o legătură funcțională cu ‘hipsterii’…
Și cum ‘hipsterii’ sunt mai degrabă satisfăcuți cu viața pe care o duc pe când ‘Teleormanul’ nu are după ce bea apă… unii au stat ‘mulțumiți’ acasă iar ceilalți au ieșit frumos și disciplinat la vot.
Decizii perfect „raționale”, ca să-l cităm din nou pe Cristian Hostiuc… ‘De ce să schimbi ceva ce funcționeză satisfăcător?’ precum și ‘De ce să nu-l votez pe cel care-mi promite ceva ce îmi doresc de mult?’

N-ar fi fost totuși mai bine ca cele două Românii să se fi înțeles între ele înainte de alegeri – așa cum prevede practica democratică, în loc să strige acum una la cealaltă prin intermediul televiziunilor de știri?
Unii ar fi aflat cum o duc ceilalți, ceilalți ar fi aflat de ce n-au după ce bea apă și împreună s-ar fi lămurit odată unde și cum sunt sifonați banii tuturor.

Cred c-ar trebui să ‘învârtim’ mai des Hora Unirii în loc să tot luam leapșa prin cabinele de probă de la H&M…

goga tara minora

Citatul ăsta este scos de la naftalină de fiecare dată când cineva se supără pe sat… indiferent de cât de justificată o fi supărarea respectivului…

Partea proastă este că supărarea respectivă e prost direcționată.
Începând de la Goga!

„țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei”…

Și cum rămâne atunci cu ‘zidul de latinitate care a apărat Europa de invazia turcilor’?
Cu faptul că  Principatele Romane au reușit să se unească aproape împotriva celor care conduceau pe atunci Europa?
Cu ‘amănuntul’ că 260 000 de soldati ruși dotati cu 810 tunuri n-au fost suficienți în fața celor 160 000 de turci, cu doar 210 tunuri, mobilizați în Bulgaria să apere Marea Poartă în 1877? Așa că marele duce Nicolae, comandantul corpului expediționar rus, cere ajutorul armatei Române și plasează dispozitivul ruso-român care asedia Plevna sub comanda lui Carol I…

Am menționat aici doar fapte care erau deja istorie pe vremea când Goga își varsa năduful!

Care sunt argumentele care ar demonstra că „țara” ar fi căzut, și încă rușinos, la vre-un examen de capacitate „în fața Europei”?
Foarte mulți indivizi care se comportau precum niște arendași veroși constituiau prea mare parte din clasa politică? Atunci și acum? Și cu ce era vinovată „țara” pentru chestia asta? În condițiile în care, cel puțin pe vremea aia, nu se putea vorbi despre vreo democrație cât de cât funcțională?
Eminescu atrăsese deja atenția că răspunderea, în astfel de situații, cade pe umerii clasei superpuse…

Chiar prin destinul său – de-a dreptul tragic, Goga este un excelent exemplu de disfuncționalitate a respectivei clase politice.
A început prin a face pușcărie, în imperiul chezaro-crăiesc, pentru eforturile sale de a apăra drepturile românilor din Ardeal și a sfărșit prin a da România pe mână lui Carol al II – alt ‘exemplar de primă mână’…

…și se curăță de la coadă!”

Numai că pentru asta trebuie să ne vină mintea la cap.
Atât nouă, alegătorilor, cât și lor, oamenilor politici – cei care își arogă lor toate victoriile ‘noastre’ și ne reproșează nouă toate neisprăvirile, inclusiv ale lor.

vot si absenteism

 

De ce-ar fi bine să le vină și ‘lor’ mintea la cap?

Am început cu Goga, l-am menționat pe Eminescu – în calitate de sociolog !, și voi încheia cu Coșbuc.

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea rabda,
Când foamea ne va rascula,
Hristoși sa fiți, nu veți scapa
Nici în mormânt!”

Nu cred că vrea cineva să joace în filmul ăsta!
Atunci hai să ne vedem fiecare dintre noi de ce avem de făcut, „transparent” și ‘pe bune’, astfel încât lucrurile să intre odată în normal.

Și România în Europa.
Cu capul sus!

 

Ieri, intr-un context, a venit vorba despre ‘inteligenta laterala‘.
Contextul a ‘facut’ in asa fel incat discutia nu s-a referit la continutul notiunii ci la mecanismele prin care fiecare dintre noi pierdem din capacitatea de a gandi lateral pe masura ce suntem ‘imersati’ (mai mult sau mai putin fortat) intr-o anumita cultura/civilizatie. Adica pe masura ce suntem ‘educati’/socializati.
Recapituland schimbul de idei – am acest prost obicei, mi-am dat seama ca asupra gandirii noastre mai actioneaza cel putin inca un set de limitari. Introdus de scopul pe care il avem atunci cand ‘flexam’ creierul.
Gandim intr-un anume fel atunci cand incercam sa intelegem ceva si destul de altfel atunci cand scopul nostru este sa obtinem ceva palpabil dintr-o anumita situatie data.

Intamplarea a facut ca azi dimineata sa dau peste un interesant articol scris de Vlad Petreanu. Stiu, nu exista coincidente, legaturile dintre diversele evenimente apar doar in mintile noastre.
Cu conditia sa avem suficiente informatii despre fiecare dintre evenimentele intre care sesizam/insailam legaturi….

prezenta la vot

http://www.petreanu.ro, Data viitoare, voteaza!

Articolul, foarte bine argumentat, demonstreaza “că atunci când nu votezi nu înseamnă că nu-ți exprimi nici o opțiune, ci că, dimpotrivă, dai mai multă greutate partidului care ia cele mai multe voturi. Nu votezi în semn de protest, ca să te excluzi din sistem? Bravo, sistemul își freacă mâinile de bucurie că încă n-ai priceput cum stă de fapt treaba.

Cu discutia despre inteligenta laterala inca proaspata in minte – repet, coincidentele exista doar in masura in care ne gandim la ele, pe baza informatiilor care ne ajung la cunostinta si in functie de interesele pe care le avem in momentul respectiv, m-am intrebat imediat ‘si, de fapt, cum sta treaba?’

Depinde…

Evident, de ce vrea fiecare dintre noi.
Sa castige alegerile?
Sa traiasca ‘mai bine’?
Sa inteleaga ce se intampla in jurul lui?

Iar fiecare dintre variantele de mai sus are subvariantele ei…

Ce sunt dispus sa fac pentru a castiga alegerile? Cat de ‘disperat’ sunt – adica ce consecinte pot decurge, pentru mine personal si/sau pentru grupul de interese din care fac parte, din rezultatul acestor alegeri? Ce conscinte sunt dispus sa accept, mai ales pentru ceilalti, ca urmare a deciziilor pe care urmeaza sa le iau eu – inainte si dupa alegeri? Ce inseamna si cat conteaza pentru mine caracterul democratic al procesului electoral? Ce inseamna democratia?

Cine sa traiasca mai bine? Eu si da-i dracului pe ceilalti? Eu impreuna cu ceilalti? Care, si cati, dintre ceilalti? Cat ma astept sa dureze aceasta ‘bunastare’?

Si la ce-o sa-mi foloseasca intelegerea asta? O sa mai scriu inca o postare pe blog? O sa aplic ce am inteles pentru a-mi creste sansele de castig? Electoral? Pecuniar? Una o conditioneza pe cealalta?  De alta natura?

Mi-ar trebui un raft intreg de biblioteca pentru a raspunde tututor acestor intrebari.
Si cam prea multe cicluri electorale…

Asa ca o voi lua pe scurtatura.
Imi voi pune tichia de eseist, abandonand orice pretentie ‘monografica’.
Voi pune pe masa doar opinia mea.

Da, vreau sa traiesc mai bine.
Cat de bine pot, cat de mult voi putea. Eu si tot neamul meu.
Asta este scopul incercarii mele de a intelege ce se intampla.

OK, si cu democratia cum ramane?

Care dintre democratii?

Democratia ‘turnir’? Unde cei interesati se ‘impauneaza’, mai mult sau mai putin fara rusine, in fata unui grup de ‘fete mari’ – dintre care doar foarte putine chiar nu pricep ce se intampla? Care ‘fete mari’ urmeaza a avea posibilitatea – ‘curat democratica, Coane Fanica’, de a alege care dintre concurenti sa fie ‘violatorul’ “lor” pentru urmatoarea perioada?

Sau democratia cu adevarat participativa? Adica acolo unde cel mai important episod al ciclului electoral este schimbul deschis de idei care are loc inaintea procesului de vot? Unde ‘cel ales’ se straduie cu onestitate sa duca la bun sfarsit ce a fost pus sa faca pentru toti membrii comunitatii? Si unde toti acesti comunarzi – nu doar opozitia, stau cu ochii pe alesul “lor” ca pe butelie? Nu atat pentru ca nu ar avea incredere in el ci pentru ca toti stim ca orice om, oricat de bine intentionat, este supus greselii?

Si cum tot acest demers a pornit de la prezenta/absenta de la vot, mai voi intoarce la ea.
Experimentam deja consecintele mentionate de Vlad Petreanu.
Din pacate, mai sunt si altele. Foarte vizibile, doar ca nu ne uitam la ele.

“Cum dracu au putut sa faca o asemenea prostie?”

De cate ori v-ati pus aceasta intrebare atunci cand cei aflati la putere au facut cate o gogomanie? Una atat de evidenta incat se vede cu ochiul liber?

De cele mai multe ori, cei care au votat ‘cu puterea’ gasesc scuze celor pe care i-au ales: ‘nu si-au dat seama’, ‘factori externi’, ‘nu intelegem noi’….
De la fel de multe ori, cei care care au votat ‘impotriva’ si cei care nu au votat deloc dar sunt afectati negativ de ‘gogomanie’ cauta explicatii cat mai ‘corozive’: ‘vor sa-si scape lor pielea’, ‘ca sa-si umple buzunarele’, ‘nu le pasa ce se va intampla maine, tot ce-i intereseaza este sa se imbuibe ei astazi’… si asa mai departe…

De cele mai multe ori, deciziile guvernantilor sunt influentate de toti – sau de foarte multi dintre, factorii enumerati mai sus.
Si de inca unul, care actioneaza cu atat mai puternic cu cat prezenta la vot a fost mai redusa la ultimele alegeri. Impresia guvernantilor ca nu vor trebui sa dea socoteala cu privire la efectele guvernarii lor.

Pai ce altceva sa inteleaga guvernantii, indiferent care dintre ei vor iesi din urne, in conditiile in care foarte putine dintre ‘fetele mari’ se ostenesc macar sa se deplaseze pana la cabina de vot?
Evident, ca respectivelor ‘fete mari’ nu prea le pasa de catre cine vor fi ‘violate’. Ca s-au impacat cu soarta…

Si atunci de s-ar purta ‘violatorii’ cu manusi?
Repet, oricare ar fi acestia!

Pentru ca asa ar fi frumos?
Pentru ca este evident, oricui a avut ochii deschisi atunci cand a citit manualele de istorie din liceu, ca toate greselile guvernantilor ajung la scadenta? Mai devreme sau mai tarziu?

Pai daca stiti toate chestiile astea, de nu iesiti la vot? Manca-v-as eu sufletelul vostru…

Zilele astea am mai invatat o smecherie. Cica nu e bine sa termini un text chiar in punctul culminant al expunerii… da-le cititorilor posibilitatea sa-si revina putin inainte de a se intoarce la ‘cealalta’ realitate…

“Toate sistemele de guvernare sufera de o problema recurenta. Puterea atrage personalitatile patologice. Nu este vorba atat despre efectul corupator al puterii cat despre faptul ca puterea are un efect de magnet asupra celor coruptibili. Pentru astfel de oameni exercitiul ‘violentei’ are efectul unui drog. Un drog care da foarte repede dependenta.” Frank Herbert, Chapterhouse Dune, Missionaria Protectiva.

Si, pana la urma, asta e rolul democratiei. Sa ofere ‘fetelor mari’ ocazia sa-si spuna, macar din cand in cand, parerea despre cat de ‘betivani’ au devenit ‘violatorii’.

Conceptul asta, de contract mai mult sau mai putin implicit intre membrii unei comunitati/societati, pleaca de la premiza – prea putin mentionata – ca marea majoritate a celor in cauza au aceiasi ‘tinta’.
Ca singura lor neintelegere se refera la traseu si nu la destinatie.
Chiar si democratiile, pentru a ramane autentice, au nevoie de aceiasi situatie.
Nu poti supune votului democratic mai mult decat ruta traseului – adica modalitatea prin care dorintele populatiei sa fie indeplinite. ‘Destinatia’ trebuie sa fie cunoscuta dinainte.
Conceptul in sine a aparut simultan in Anglia si in Franta, undeva prin secolul XVIII. Chiar daca unele variante incercau mai degraba sa justifice rolul monarhiei/conducatorului (Hobbes) iar altele sa puna in evidenta drepturile cetatenilor (Locke si J.J. Rouseau) toate plecau de la premiza ca rationalitatea partilor care interactioneaza in societate le impune acestora sa se uneasca si sa delege puterea executiva catre guvern.
Daca e sa judecam dupa efecte, totul a decurs cat se poate de bine.
Tarile unde a aparut ideea, impreuna cu cele care au adoptat-o si au pus-o in aplicare in mod onest, sunt cele mai dezvoltate din lume iar populatiile lor se bucura de cel mai inalt standard de viata din istoria umanitatii.
Si totusi.
Se pare ca unora li s-a urcat succesul la cap.
Prima chestie care a inceput sa ‘dispara in ceata’ a fost ‘unitatea’. Acum este in plina erodare chiar increderea in procesul de guvernare, in timp ce respectul fata de guverne/guvernanti a devenit o vorba goala.
Peste procesul de erodare, devenit deja istoric, se suprapune in prezent ‘lupta’ dintre generatii.
Iar discutia nu mai este despre ‘traseu’ ci despre ‘unde vrem sa ajungem’.
Daca pana nu demult tinerii voiau ‘mai repede’ iar batranii ‘stai asa ca nu e graba’, in prezent generatiile vor cu totul si cu totul alte chestii.
Jumatate din generatia ‘matura’ e multumita cu starea actuala si vrea sa o conserve – fara sa fie prea tare interesata de consecintele pastrarii ei, iar jumatatea cealalta moare de foame si sta cu mana intinsa la generatia tanara.
Care nici ea nu e mai breaza. Jumatate dintre ei nu stiu ce vor sa faca cu vietile lor – dar pretind sa traiasca mai bine decat cei de dinainte, iar jumatatea cealalta e atat de suparata pe predecesori incat chiar i-ar lasa sa moara de foame.
Pai cum sa mai negociezi traseul autobuzului daca pasagerii vor sa ajunga in locuri diametral opuse?
Iar daca soferul mai si fura din benzina, in timp ce o parte din pasageri se fac ca nu vad…. sau chiar il ajuta…
Mai tineti minte ca cei care imaginat conceptul de contract social si-au bazat intreaga constructia pe rationalitatea umana?

“Bugetul statului nu încasează aproximativ 38% din TVA”.

In incercarea de a recupera macar o parte din acesti bani, guvernul actual incearca introducerea incasarii defalcate a acestei taxe.

Avand in vedere ca aceste lucruri sunt discutate foarte intens in acest moment, voi trece peste amanuntele ‘tehnice’, efectele asupra diverselor categorii de contribuabili si voi aminti doar en-passant ca aceiasi masura a fost incercata si de vecinii nostri bulgari. Care au renuntat foarte repede.

defalcare TVA

Cu alte cuvinte, cel mai mare perdant al situatiei este ‘teritoriul’. Judetele si localitatile. Adica exact locul unde traim noi si unde o parte dintre firme ‘fenteaza’ achitarea unei parti din sumele datorate catre fisc.

Frauda fiscala, in general, are doua ‘motoare’. Unul evident si unul care nu este, in general, luat in seama. Lacomia si lehamitea.

N-am sa insist mult asupra lacomiei. Este ‘evident’ ca daca acesta pulsiune nu ar mobiliza atat de multi dintre concetatenii nostri, lucrurile ar sta cu totul si cu totul altfel.

Am sa fac o paranteza aici pentru a sublinia ca lacomia este total diferita de nevoia de eficienta. Prima te impinge sa cauti tot felul de mijloace prin care sa eludezi legea in timp ce a doua te motiveaza sa faci lucrurile cat mai bine.
Rezultatele sunt de cu totul si cu totul alta natura. Chiar daca se masoara tot in bani.

Lehamitea este …
M-am intrerupt pentru ca nu imi gaseam cuvintele.
Cred ca cel mai potrivit este “maligna”.
In primul rand descurajeaza si in al doilea rand te impinge spre ‘nefacute’.

‘De ce sa platesc impozite daca astia tot nu fac drumurile, nu repara spitalele? Nu platesc profesorii/medicii/functionarii publici/etc./etc….’
‘Ce, eu sunt mai fraier decat X,Y,Z care lucreaza la negru/nu declara mare parte din activitate si se plimba cu gipanu’ prin mijlocul satului?’

Astea ar fi motivele ‘antreprenorilor’.

‘De ce sa insist eu sa-mi dea factura cand daca acceptand sa-mi faca lucrarea la negru ies mult mai ieftin? Ce-mi pasa mie ca el nu plateste TVA pe manopera si nici impozit pe venit daca eu raman cu o gramada de bani? Ca statul oricum nu face drumurile, nu-i plateste pe….’

‘In general’ se refera la toate impozitele si la toate tarile.
Problema este ca noi suntem printre cei mai tari la capitolul asta. Cel putin din Europa. Italia ce ne mai sufla-n ceafa…

O fi ceva care sa ne apropie?
Coruptia? In special cea de la nivel local? In materie de lucrari publice?

Fac o noua paranteza. Se pare ca in materie de coruptie la nivel cu adevarat macro suntem undeva pe linie… adica la fel de prost ca ceilalti. Nu mai rau, ba poate chiar un pic mai bine, tocmai pentru ca tranzactiile mari, cu adevarat mari, au loc in conditii ‘europene’. Adica similare cu cele incheiate in restul ‘comunitatii’.

Sa revenim la lucrarile mai mult sau mai putin publice care sunt finantate la nivel mai mult sau mai putin local.

Multa vreme s-a discutat, secretul lui Polichinelle, despre comisionul ‘perceput’ de factorul de decizie din valoarea finala a fiecarui contract incheiat intre diverse autoritati ale statului si firme private. Sau intre diverse ‘deconcentrate’ si aceleasi, de multe ori, firme private.

Ei bine, comisionul ala trebuia platit de undeva. OK, umflau ei factura finala dar parca nici unui ‘antreprenor privat’ nu-i vine sa plateasca ‘comisioane’ din dividentele care ‘i se cuvin lui’. Cu atat mai mult cu cat ‘are spate’. Pai daca a fost baiat destept si a invatat si ‘tabla impartirii’, nu doar pe cea a inmultirii…

Cu alte cuvinte, cea mai buna metoda de evitare a evaziunii fiscale este neutralizarea coruptilor.

Fac aici a treia si ultima paranteza.
‘Lupta impotriva coruptie’ e o prostie. Nu te poti lupta cu o evidenta. Coruptia este o chestie ‘naturala’. Nu e ‘buna’ dar… Nici zaharul nu e bun – pentru sanatate si in cantitati mari… dar cui nu-i place o prajitura bine facuta?
‘Lupta impotriva coruptilor’… Exprimarea asta e, intr-adevar, mai potrivita. Sufera, din pacate, de un mare defect. Daca ar fi dusa pana la capat am fi mai multi ‘inauntru’ decat afara. E vre-unul dintre noi care n-a dat o spaga? Sau n-a luat?

‘Neutralizarea coruptilor… ‘
Adica? Sa-i invelim in pungi de plastic? In chihlimbar, ca pe insecte? Ca sa nu-i poata corupe pe cei din jurul lor?
Ar fi o idee… cam imposibila, totusi.

Varianta ar fi sa-i vaccinam pe cei care trebuie sa reziste tentatiei.

Mie unuia nu mi-a placut de Basescu.
Am votat cu el ca sa nu iasa Nastase.
Apoi am votat impotriva lui cu fiecare ocazie. Atat la referendumurile de demitere cat si in favoarea lui Geoana – a doua oara cand am votat cu stanga. Prima fiind atunci cand era sa iasa Vadim.
Asa cum nu mi-a placut mie de Basescu, a fost primul – si singurul – care a pus degetul pe rana.

“Dacă vorbim de corupţie şi ea ţine de două părţi. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Un funcţionar corupt nu poate fi corupt dacă nu are un partener, care să-i dea un ban. Un minister nu poate factura cu 50% mai mult dacă nu există un consultant care să valideze ce zice constructorul”

Spunea chestia asta in 2011… A mai adaugat ceva, l-am auzit cu urechile mele la televizor, dar nu reusesc sa gasesc undeva citatul. Era ceva de genul: ‘nici un ministru nu poate face ‘prostii’ daca nu sunt cativa pe langa el care sa-l ajute si daca restul nu se fac ca nu vad’.
Cam multe negatii una peste alta dar sensul e foarte clar.

O fi inteles ce efecte a avut masura luata chiar de el? Aia cu taierea salariilor primite de bugetari si plafonarea indemnizatiilor primite de parlamentari, ministri si directorii deconcentratelor/firmelor de stat? Masura care a dat bine ‘pe sticla’ dar care i-a gonit pe cei cu adevarat capabili din administratia de stat?

Tot aud justificari de tipul ‘indiferent cat le dai, tot fura’.

Perfect adevarat. Daca asta ar fi singura schimbare, ar fi inutila. Lacomia ramane principalul motiv. Atat al coruptiei cat si al evaziunii fiscale.

Numai ca lacomia poate fi tinuta in frau, daca dispare lehamitea.

Primul pas a fost facut. Lefurile au inceput a fi crescute. Incep sa devina ‘credibile’. Poti trai, cat de cat confortabil, cu banii astia. Nu mai esti nevoit sa fugi neaparat la privat. Sau sa accepti spaga ca sa-ti poti duce copilul la mare.
Acum trebuie sa facem si pasul doi.

Din tabelul cu ‘defalcarea sumelor’ rezulta foarte clar cine sunt adevaratii perdanti.

Noi. Locuitorii judetelor si ai localitatilor.

Noi suntem cei care acceptam tranzactii fara factura. De ambele parti. Noi suntem patronii – sau angajatii – care facem evaziune fiscala. Indiferent daca dam mai departe o parte din bani sau ii tinem doar pentru noi…. Pana la urma inceputul e greu… Dupa aceea, pofta vine mancand.
Noi votam autoritatile locale, lucram in cadrul administratiei locale, traim in teritoriu…

Am promis ca a treia paranteza trebuia sa fie ultima… Cine ma cred eu? Sa ma tin de promisiune?
Ca tot veni vorba despre alegeri, de unde vine o mare parte din fondurile electorale? Indiferent de cum sunt ele cheltuite…
Hai ca paranteza asta a fost scurta!

Pricepem odata ca ne furam caciula singuri?

Nu ne-au inghetat suficient urechile?

 

“Suntem o ciudată cultură a rușinii, în căutarea celui care ne-a făcut de rușine”

Vintila Mihailescu.

Tinerii din corporații, “care muncesc de le sar capacele”, au nevoie de țapi ispășitori pentru faptul că societatea românească avansează prea lent, iar țapii ispășitori pe care i-au găsit sunt țăranii și părinții, spune antropologul Vintilă Mihăilescu, într-un amplu interviu pentru PressOne.

In viziunea lui Mihailescu – care il citeaza pe Sorin Antohi, toate astea se intampla pentru ca ne complacem in starea de ” “bovarism cultural”. Ne visăm ceea ce nu suntem şi cădem în of şi jale pentru că nu suntem ceea ce ne-am dori, dar nu putem fi.

Ei bine, vom continua sa ‘nu fim’ atata vreme cat vom continua sa nu intelegem ca dorinta nu este, si nu a fost niciodata, suficienta.
Ca sa devenim ceea ce ne dorim trebuie, pur si simplu, sa parcurgem distanta dintre locul unde suntem si cel unde vrem sa ajungem.
Daca dormim in cizme, visand frumos, or sa ni se imputa, pana la urma, picioarele.

“– O altă temă a cărții este nevoia de miracole a societăţii românești. Se transferă ea şi în politică? Aşteaptă românii un lider providenţial?
–Ştiu la ce vă referiţi, e o întrebare pusă frecvent în sondaje, iar răspunsul este unul puternic: Da! Dar asta e o inducere a răspunsului.
Spontan, oamenii nu se gândesc la o soluţie, dar dacă li se serveşte răspunsul – Nu e aşa că vrei un tătic care să aibă grijă de tine și să te scape de belele? – Da, sigur că vreau!
Ce altceva să răspundă? În sensul ăsta, este o întrebare care induce răspunsul, iar acesta este unul general uman. În condiții de insecuritate, oricine visează la o “minune” care să-i confere siguranță și previzibilitate în viață.”

Si uite-asa am ajuns la mult mai spinoasa problema a lui ‘ce ne dorim’…

Adica ‘pornim, noi, pornim, dar incotro?’

Locul ala catre care tot vor unii sa ne porneasca… o fi bun pentru toti? Sau doar pentru cei cu ‘initiativa’?

Sa fie asta explicatia pentru numarul mare al celor care ‘au pornit’ peste granita?

Sa explice oare ‘selectia naturala inversa’ enormul numar de ‘guri deschise’ ‘ramas’ in fiecare seara in fata televizioarelor care transmit propaganda politica de ‘ambe sexe’?

Se pare ca avem mare nevoie sa-l recitim pe Eminescu. Vrem, nu vrem, ramanem ‘tributari’ – cititi articolul, ‘paturii superpuse’.
Cata vreme membrii acesteia se vor multumi sa se bata intre ei pentru cat mai multa spuza pe turta proprie in loc sa-si indeplineasca menirea inainte de a intinde mana dupa portia lor din spuza ‘nationala’…

%d bloggers like this: