Archives for category: coruptie

Actualele contorsiuni din viata politica romaneasca par a fi desprinse dintr-o culegere de proverbe.

La loc de cinste fiind, bineinteles, cel din titlu!

Numai ca proverbul asta, cel putin pentru mine, este mai degraba o invitatie la meditatie decat un indemn.

‘Cat de important trebuie sa fie pentru tine sa treci puntea aia daca accepti perspectiva de a ramane, odata ajuns dincolo, brat la brat cu Uciga-l Toaca? Ca doar nu-ti inchipui ca dupa ce te va fi trecut puntea iti va spune “pa si-un praz verde”…’

Capitalismul nu are nici o legatura cu goana dupa profit…
Capitalismul este un sistem economic care se bazeaza pe incredere si respect reciproc intre partile contractuale iar goana dupa profit este o aberatie aparuta atunci cand prea multi dintre cei aflati in piata isi pierd busola.
In capitalismul autentic profitul este unul dintre indicatorii ca o ‘intreprindere’ se afla pe drumul cel bun.
In cazul ‘goanei dupa profit’, acesta devine unicul tel urmarit de ‘alergatori’.
Diferenta dintre cele doua situatii este data de atitudinea dominanta in piata, la un moment dat.
Sa nu cumva sa le confundam intre ele. Asemanarea este doar iluzorie.
In cazul unui organism biologic, placerea resimtita de acesta este un semnal ca lucrurile sunt pe calea cea buna.
Hrana este cea potrivita, temperatura ambianta este buna, tocmai si-a potolit setea… Orgasmul, placerea suprema, este ‘rasplata’ pentru perpetuarea speciei…
Pe de alta parte, indivizii care ‘vaneaza’ placerea cu orice pret incep sa experimenteze consecinte neplacute. Obezitate, cheltuieli exagerate la bordel, par in palma, consum de droguri…

marketing

“Arătându-se dezamăgit de votul de miercuri al senatorilor jurişti privind graţierea corupţilor, Liviu Dragnea a susţinut că nu va mai permite membrilor PSD să afecteze prin acţiunile lor imaginea partidului.”

“Păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie sau în alte locuri.”

“Condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la doi ani cu suspendare in dosarul “Referendumul” este suficienta pentru a-i atrage atentia si pentru a-l determina sa adopte o conduita corespunzatoare in cadrul campaniilor electorale viitoare, se arata in motivarea deciziei date de Inalta Curte de Casatie si Justitie, relateaza Agerpres.”

Imaginea PSD este afectată grav de faptul că preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Şerban Nicolae, nu şi-a prezentat încă demisia, a precizat, joi, deputatul PSD Victor Ponta, el referindu-se la voturile succesive date de acest for în ceea ce priveşte graţierea corupţilor, scrie Mediafax.

“Eu când vorbesc, ca președinte al PSD, vorbesc statutar în numele partidului și în urma unor decizii care s-au adoptat în partid”, a spus Dragnea, apreciind că “PSD nu e un partid rău”.”

”Astăzi avem peste 4,4 milioane de cetăţeni români în aceste comunităţi (din diaspora – n.r.) şi anul trecut pentru prima dată, conform statisticilor Eurostat, s-au născut mai mulţi copii în diaspora decât în România. Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România – ţara de origine, care este echilibrul exact între dorinţa normală de perfecţionare, de continuare a unei cariere atât în România cât şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a declarat ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac.

Dupa o singura zi au inceput sa curga contestantiile.

Foarte multe canale media au cerut lamuriri de la Eurostat. Acesta a raspuns ca statisticile pe 2016 nu au fost centralizate inca si ca cele mai noi de care dispune sunt cele din 2015.
Altii s-au apucat sa cotrobaie ei prin internet.

Eurostat publica aici date privind nascutii vii in strainatate, unde in dreptul Romaniei apar 281.000 de nou-nascuti. Asta in timp ce datele INS confirma ca in tara, in 2016 s-au nascut 189.783 de romani. Numai ca cei 281.000 de nou- nascuti romani in strainatate reprezinta un stoc (mai exact numarul de nou nascutii vii dintr-o mama avand cetatenia romana de-a lungul unei perioade mai lungi) si nu nou-nascutii din 2016, cum eronat a “citit” ministrul aceste date.

Linkul invocat de Hotnews deschide tabelul de mai jos,

800px-foreign-born_population_by_country_of_birth2c_1_january_2015_28c2b929_yb16

sub titlul “File:Foreign-born population by country of birth, 1 January 2015 (¹) YB16.png
Mai pe romaneste, “Populația cetățenilor născuți în străinătate în funcție de țara de origine, 1 ianuarie 2015 (1)

Recunosc ca si mie mi-a luat cam mult pana am inteles despre ce e vorba aici, cu toate ca stiu ceva engleza. Si oarecare statistica – sunt inginer, ce dracu!

M-au salvat belgienii… cum e foarte greu de crezut ca 16% dintre belgieni au ales sa-si nasca copiii in afara tarii lor rezulta ca avem de a face cu o cu totul si cu totul alta chestie.
Pe romaneste se intelege un pic mai bine, cu toate ca si aici e cam neclar.
Numerele din tabel se refera la locuitorii tarii respective care s-au nascut in afara tarii despre care este vorba. In alt stat membru UE, cifre absolute si procentaj din populatia tarii (coloanele 3 si 4), sau in afara Comunitatii Europene (coloanele 5 si 6).

Nici o legatura cu copii nascuti de mame romance aflate peste granita….

Sa trecem peste, revenind la afirmatiile doamnei Pastarnac.

Si daca are dreptate?
OK, o fi citat niste cifre pe care nu ar fi trebuit sa le stie inca – de unde si dezmintirea ‘oblica’ data de Eurostat.
Pe care le-o fi citit precum cei de la Hotnews si n-o fi inteles mare lucru (“Potrivit Eurostat în anul 2015 s-au născut 197491 de copii vii în România, adică o rată a natalității de 10 la 1000. Un astfel de număr de noi născuți raportat la 4,4 milioane ar reprezenta o rată de aproape 45 la 1000, ceea ce ar plasa Diaspora românească alături de țări ca Niger sau Mali, cu cea mai mare natalitate din lume.“)

Dar daca a inteles, totusi, esentialul?
Si anume ca diaspora romaneasca a avut o rata a natalitatii mai mare in 2016 decat populatia ramasa in tara?

Pe romaneste, nu cumva romanii plecati peste hotare au facut, proportional si nu neaparat in cifre absolute, mai multi copii decat cei ramasi acasa?

Pentru a putea trage niste concluzii cu adevarat relevante ar trebui sa avem date mult mai clare decat am fost in stare sa ‘minez’ eu.
La o prima evaluare nici nu ar fi de necrezut, pana la urma transa de varsta a celor plecati la munca este cea potrivita atat pentru a incepe o noua viata cat si pentru a da nastere uneia noi…

Si tocmai aici se ascunde ‘capcaunul’.

Daca afirmatiile doamnei Pastarnac, indiferent de cat de stangace, sunt adevarate, atunci situatia e ‘albastra’. Ar insemna ca cei plecati afara au mai multa incredere in viitor decat cei ramasi acasa.

S-or mai intoarce vreodata?

Dupa vehementa cu care s-au manifestat cand a fost vorba de alegerile prezidentiale s-ar spune ca da. Dupa cati bani au trimis in tara… inca le pasa de ceea ce se intampla aici.

In principiu, ar fi trei lucruri care sa indemne la eventuala intoarcere.

Perspectiva iesirii la pensie, pierderea locului de munca/imbolnavirea unuia dintre membrii familiei, dorinta de a oferi copiilor posibilitatea de a-si pastra limba natala si traditiile.

Luand in calcul starea actuala a Romaniei, cati dintre noi – cei care traim aici, ne-am intoarce intr-una dintre cele trei situatii?

Asta sa fie motivul pentru care problema a fost ridicata in cadrul unei “dezbateri privind politicile pentru tineret“?
Si-au dat seama, macar unii dintre ei, ca daca o mai tinem mult asa, in curand majoritatea romanilor vor fi prea batrani, sau prea descurajati, sa mai stinga macar lumina?

 

“Saracia noastra ne omoara,
De atîta mars ne doare splina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Duca-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plina libertate,
Cea mai mare sa devina ura?”

Adrian Paunescu,
Cine iese ultimul din tara?

 

dragnea tariceanu

Tocmai ce m-am impiedicat de articolul asta pe Facebook.

Imediat mi-am adus aminte de intrebarea adresata de Basescu contracandidatului sau Nastase:

“Mai, Adriane, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pana la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti?”

Sa fie oare vorba despre blestemul urnei de vot?

In fata careia nu reusim odata sa ne urnim “de sub poala lui Tatuca”?

Adica de sub “obișnuința … de a ‘cauta lumină’ la instanțe percepute a fi superioare nouă“?
Sa renuntam odata la “siguranța pe care multi dintre noi o simt atunci când ‘la cârma lucrurilor’ se află o figură paternă care promite rezolvarea tuturor problemelor și care dă impresia că îi pasă“?

In ce alt mod poate fi explicat cum de “Iliescu a fost ales cu atât entuziasm în 1990 și mai ales cum de a fost reales în 2000 după ce Constantinescu a interpretat o cu totul și cu totul altă partitură“?
Sau “alegerea ‘popularului’ Băsescu în fata ‘apretaților’ Năstase și Geoană“?

Uite ca nici de data asta ‘nu s-a putut’…

hot sau prost

Corupție există în toată lumea asta și la nivele de o mie de ori mai mari, nu la nivele de cârnat. Eu, între un hoț și un prost, prefer hoțul. După hoț mai rămâne ceva. După prost, nu mai rămâne nimic”, a mai spus Țiriac.

Încercând să înțeleg ceva din cuvintele lui, am ajuns la concluzia că singura ‘traducere’ plauzibilă ar fi că un hoț are mai multe șanse de a lăsa ceva moștenire urmașilor decât are un prost.

Analizând la rece, este evident ca are dreptate.

Să facem un pas mai departe.

Să presupunem ca avem o societate constituită doar din proști și din hoți.
Foarte repede întreaga avuție ar ajunge în posesia hoților iar proștii ar începe să moară efectiv de foame – prin definiție, hoților nu le pasă ce se întâmplă cu cei din jurul lor.
După care hoții vor fi nevoiți să se fure între ei – pentru că proștii se vor fi terminat iar hoții, tot prin definiție, nu se pricep să muncească.

Se pare că o societate constituită doar din proști și din hoți nu poate supraviețui prea multă vreme, nu-i așa?

De fapt, hoții și proștii suntem chiar noi.

Sau, mai exact, cei mai mulți dintre noi suntem atât hoți cât și proști în timp ce foarte puțini dintre noi sunt la cele doua extreme. Unii atât de proști încât stau prin azile iar alții au furat atât de mult încât stau prin pușcării. Iar faptul că mulți dintre cei din pușcării au reușit să ‘salveze’ o parte din pradă este cea mai bună dovadă că noi, aștia care producem mai mult decât furăm, suntem într-adevăr proști.

De ce spun că suntem și hoți?

Să nu-mi spuneți că nu ați adus niciodată acasă, de la ‘scârbici’, măcar un top de hârtie. Sau o cutie cu agrafe de birou. „Nu avea ăla mic pe ce să scrie și era închis la librărie”. Sau, cei care aveți firme, că nu ați trecut ‘la cheltuieli’ măcar un rezervor de benzină sau o masă cu prietenii.

Explicații există cu duiumul. Explicații și nu ‘scuze’.

Pentru ca membrii unei populații să dezvolte atât de mult respect reciproc încât să nu mai fure unul de la altul (adică să nu mai încerce să se fraierească unul pe celălalt) este nevoie ca acea populație să petreacă o suficient de lungă perioadă de timp în condiții de relativă stabilitate socială. Adică este nevoie ca lucrurile să se ‘așeze’.

Ceea ce nu s-a prea întâmplat în spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic. Adică mai ales în exteriorul arcului Carpatic.
Nu este deloc întâmplător că la câmpie ‘moravurile’ sunt mult mai ‘laxe’ decât dincolo de Carpați sau decât în depresiunile dintre munți – acolo unde cooperativizarea agriculturii nu a ‘desăvârșit’ procesul început de Mihai prin legarea țăranilor de glie iar apoi ‘continuat’ de fanarioți și de arendași.
Idea este că Ardealul, în întregimea lui, a avut parte de o evoluție mai mult sau mai puțin echivalentă ce cea a Europei Centrale iar populația din depresiunile montane a fost ‘constrânsă’ de geografie să coopereze pe când cei de la câmpie au fost, efectiv, în bataia vântului.
Ardelenii au avut la dispoziție, la fel ca restul Europei, întreg Evul Mediu pentru a se maturiza din punct de vedere social astfel încât au putut intra în capitalism ‘cu lecțiile făcute’. Nu atât de bine făcute precum vecinii noștri din vestul Europei – cu cât înaintăm spre Atlantic cu atât populațiile au avut parte de mai multă stabilitate, istorică și socială, dar în orice caz mult mai pregătiți decât țăranii din Muntenia și din Moldova.

Iar capitalismul, pentru a funcționa, are nevoie, în primul rând, de respect. Fiind despre ducerea la bună îndeplinire a unor contracte, capitalismul pleacă de la premiza că părțile contractante chiar intenționeză, cu bună credință, să facă ce au promis.
Adică ceea ce se întâmplă, firesc, între membrii unei populații mature din punct de vedere social. Care a stat suficient de mult ‘împreună’ încât să aibe timp să îi scoată pe ‘hoți’ la periferia vieții sociale.

Exact contrariul a ceea ce s-a întâmplat ‘la câmpie’ în Moldova și în Muntenia. Acolo unde mai întăi s-au perindat nenumarate valuri de popoare migratoare iar apoi istoria s-a comprimat brusc. Dacă în vestul Europei evoluția sociala a trecut prin faza cavalerismului – atunci când regele era doar primul dintre egali, iar abia apoi a ajuns – și asta doar în anumite locuri, la absolutismul monarhic, în Câmpia Romană am avut de-a face, de la inceput, cu un ‘absolutism avant la lettre’. Ștefan însuși era descris ca ‘aprig la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat’. Iar Vlad a ajuns să fie numit ‘Dracul’. Ce vreți mai absolut de-atât?
În situația asta ‘supușii’, care nu aveau alt exemplu la îndemână, s-au comportat ‘în oglindă’. Boierii îi oprimau pe țărani și complotau împotriva domnitorilor iar țăranii îi furau pe boieri și se fraiereau între ei. Lucrurile s-au agravat și mai tare, evident, după ce Mihai a introdus iobagia și după ce Înalta Poartă – devenită putere suzerana, a început să plece urechea la pârile boierilor. De unde să se mai nască vre-un respect reciproc între cei care trebuiau să supraviețuiască în condițiile astea?
Lucrurile nu s-au schimbat prea tare nici măcar în a doua jumatate a secolului XIX, după abolirea iobagiei și după dezrobirea țiganilor. Apariția arendașilor – care îi furau atât pe boieri cât și pe țărani, a anulat progresul făcut prin dezlegarea țăranilor de glie. Aceștia au continuat să fure pentru a supraviețui, clasa avută nu a reușit să dezvolte un cult al contractului iar amandouă categoriile sociale au continuat să considere statul ca pe ceva impus din ‘exteriorul’ firescului. Cu atat mai mult cu cât până la Războiul de Independență chiar așa era iar după ce a fost adus Carol I a durat o vreme până când dinastia a fost ‘asimilată’. Să adăugăm la acest tablou întârzierea dezvoltării îndustriale – muncitorii calificați tind să se respecte între ei, și imaginea începe să capete contur.
Lucrurile au fost ‘desăvârșite’ de impunerea comunismului de către sovietici.
A fost adus din afară iar asta a contribuit la sentimentul că statul este ceva exterior societății. Adică atunci când ai o problemă cu ‘vecinul’ o rezolvi cum poți, de unul singur, fără să-ți treacă prin cap să apelezi la lege sau să te raportezi la oarecari drepturi. De unde și obiceiul de a da ‘șpagă’. Precum și vestilele zicale „hoțul neprins, negustor cinstit” și „legea e o barieră pe sub care trec câinii, pe care o sar caii și în dreptul căreia se opresc boii”.
Numai că lucrurile nu s-au oprit aici.
Prin introducerea ‘cooperativizării’ – nu doar a agriculturii,  comunismul a mai distrus o cale prin care oamenii ar fi putut să genereze respect mutual. Când proprietatea devine ‘a nimănui’ – să nu uităm că nimeni nu avea nici un fel de respect pentru stat – atunci lucrurile se duc rău la vale. Țăranii furau de la câmp pentru a supraviețui iar muncitorii luau din fabrici ce nu găseau prin magazinele golite de ineficiența sistemului centralizat de luare a deciziilor.

Pe vremea aia nu se putea vorbi despre proști și despre hoți ca fiind doua categorii distincte. Doar cei foarte proști, sau naivi, nu furau. Sau exagerau cu furatul și erau prinși…
Ceilalți, hoții de rând, eram doar atât de proști încât să ne resemnăm la gândul că lucrurile vor merge așa la nesfărșit. Și încă nu ne-am revenit după surpriza din ’89.

Pentru a înțelege ce se întâmplă acum trebuie să ne aducem aminte că nu s-au împlinit încă 30 de ani de la schimbarea de regim. Prea puțin timp pentru o schimbare atat de drastică de mentalitate.

Mai ales în condițiile în care o parte semnificativă din ‘pătura suprapusă’ ‘achiesează’ la ‘să nu mă întrebi cum am făcut primul milion’, îi preferă pe hoți și îi disprețuieste pe proști.
Sau vorbeste despre corupție doar atunci când le aduce aminte străinilor că o parte dintre ei s-au comportat aici altfel decât ni se spune de către guvernele lor că ar trebui să ne comportăm noi.

Numai că e o șmecherie cu bariera aia. Boii nu se opresc chiar de proști. Fiind mai încetuci – munca obosește, ce să-i faci, au avut timp să observe că mare parte dintre căinii care se strecoară pe dedesupt și dintre caii care sar pe deasupra sunt spulberați de trenul istoriei.

boii la bariera

În Decembrie 1989 manifestam în fața CC-ului pentru susținerea politicii partidului iar Ceaușescu ne promitea încă 100 de lei la salariu.

Ni s-a părut insuficient așa că ne-am mutat în Piața Universității.
Ceaușescu a înțeles mesajul, până la urmă, și s-a cărat.

În Ianuarie 1990, Iliescu și-a transformat Frontul în partid. Unii s-au ofticat și s-au întors în Piață.
Iliescu a aplicat metoda ‘câinii latră, ursul trece’.
Majoritatea a votat – în ‘Duminica Orbului’, minerii au venit să ‘facă ordine’ iar Iliescu s-a simțit dator să le mulțumească pentru spiritul lor civic.

Și uite-așa, ‘pe repede-nainte’, ajungem în Octombrie 2015.
Atunci când un incendiu catastrofal ne-a făcut să înțelegem cât de ‘ucigătoare’ este corupția.
Bine, incendiul acela a fost, de fapt, doar scânteia care a aprins mormanul de nemulțumire care mocnea deja… dar asta e altă mâncare de pește.

Partea proastă este că mulți se fac că nu pricep.
Sau poate că nu se prefac…

Cert este că la o lună după ce OUG 13 a scos din nou lumea în stradă, cineva a propus, în Parlament, să fie grațiate faptele de corupție (inclusiv cele care urmează să fie) săvârșite până la publicarea viitoarei/eventualei legi în Monitorul Oficial.

Se mai miră cineva că nu au trecut încă treizeci de ani de când strigam „Jos Securitatea” iar acum ‘oftăm’, din toți bojocii, „DNA, nu uita, noi suntem de partea ta!”?

_050

‘Doar un singur click’ va desparte de un ‘fotoreportaj de la fata locului’.

Între timp se discută și despre legea salarizării unitare pentru bugetari. ” “Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creșteri, dar nu foarte mari”, a afirmat ministrul Muncii. “.

 

 

 

Dis de dimineață, în hală la Obor, o ‘babă PSD-istă’ le povestea unor vânzătoare impresii de la manifestația împotriva lui Iohannis.
Vânzătoarele, cu vreo 25 de ani mai tinere dar mult mai puțin ‘hotarâte’, i-au promis totuși ‘sprijin moral’.
Rămași între noi, le cunosc de cel puțin 5 ani și glumim de fiecare dată când cumpar de acolo, am continuat discuția. Prima pe teme politice, în toți anii ăștia. Foarte repede a devenit clar că ele nu se uită niciodată la știri și că se informează doar din ‘gură în gură’. Cu toate astea știau câte case are Iohannis și li se părea extrem de ciudat ‘cum de a putut el să strângă 6 case din meditații?’. ‘Sigur a mai făcut și altceva’. Adică ‘ceva necurat!’

Pe de altă parte au fost foarte receptive la observația mea ‘Păi da, dar pe el nu l-au prins încă!’
‘Da, aveți dreptate’, a spus una dintre ele. ‘Hoțul neprins, negustor cinstit’, a recunoscut ‘precupeața’.

De unde și nedumerirea care face obiectul postării de astăzi.

Segmentul +60ani a votat masiv cu Năstase 4 case și împotriva lui Iohannis 6 case.
Care să fie explicația?

Să fi fost OK să ai 4 case dar prea mult să te lăcomești la 6?

Au învățat între timp să nu mai accepte nici măcar un pic de corupție?
Ce bine ar fi…

Aș explora totuși și alte variante.

În primul rând trebuie să ținem cont de faptul că această categorie de oameni depinde în mod hotărâtor de ‘bunăvoința’ statului.
Și de ‘amănuntul’ că dinspre dreapta vin tot felul de mesaje cel puțin amestecate. De la ‘statul nu are de unde să dea pensii mai mari’ până la ‘voi l-ați făcut pe Iliescu președinte, acum tăceți odată din gură’.

Numai că astea două sunt insuficiente. Mai este ceva.

„Bogatul nu crede săracului” dar nici invers.

Oamenii de rând știu foarte bine ce este acela un profesor de liceu. Aproape toți au avut copii și au plătit meditații. Dacă nu ei, atunci măcar prietenii și/sau cunoscuții lor.
Nu e chiar același lucru ca un instalator sau un zugrav, dar tot cam pe-acolo. Un meseriaș ceva mai spălat.
Idea că un astfel de om – nu foarte diferit de ei, până la urmă, poate să ‘strângă’ 6 case e un fel de afront personal.
‘Dacă el a putut înseamnă că eu am fost un prost toată viața. Trebuie că a făcut el ceva necurat, altfel n-ar fi reușit!’

Năstase, pe de altă parte, a fost văzut cu totul altfel.
Ceea ce Iliescu îi reproșa ca fiind ‘aroganță’ a fost perceput ca ‘prestanță’.
Impresie întărită de abilitatea lui Năstase de a vorbi foarte elegant și, în același timp, suficient de inteligibil.
Pe cînd maniera oarecum ‘didactică’ folosită de către ‘sas’ îi indispune pe câte unii. ‘Ce ne tot dă asta lecții?’
Trecând la lucrurile care ‘nu se văd’, destul de mulți dintre oamenii din acest segment de vârstă nu prea înțeleg ei foarte bine cu ce se ocupă, și mai ales ce venituri are, un profesor universitar. Sau un ministru. Fie el și prim.
Pentru că Năstase așa a intrat în conștiința populară. Ca ministru de externe – care a repurtat câteva succese destul de notabile, ca prim-ministru pe vremea căruia lucrurile au mers – din punctul lor de vedere, destul de bine și, în tot acest timp, ca profesor universitar și om de cultură.
Oamenilor nu li s-a mai părut chiar atât de exagerat ca cineva cu o asemenea ‘statură’ să aibe 4 case. Sau, în orice caz, nu chiar atăt de greu de acceptat din punct de vedere emoțional.

OK, și dacă am ajuns la concluzia asta… acuma ce?

Păi hai să începem prin a nu le mai ‘înjura’ atâta pe ‘babele PSD-iste’. Nu de alta ci pentru că asta este echivalent cu a-l ‘înjura’ pe Iohannis pentru cele 6 case. Nu știm cum le-a agonisit – deocamdată e încă ‘negustor cinstit’, așa că ar fi mai normal să îl lăsăm în pace până ce situația va fi lămurită de cei ‘în temă’.
Tot așa nu e cazul să-i ‘înjurăm’ pe cei care au o părere diferită față de a noastră. Putem să fim în dezacord cu ei dar dacă vrem să asculte argumentele noastre am face mai bine să îi tratam cu respect, nu cu ironie sau chiar cu dispreț.

Abia după ce vom fi învățat să ne respectăm cu adevărat unii pe ceilalți, din ce în ce mai mulți dintre noi vor avea curajul de a încerca să își depășească condiția.

Și va înceta să li se pară ciudat ca unul dintre ei să aibă 4 sau chiar 6 case.
Dar vor veghea ca acestea să fi fost agonisite cinstit.

La inceputul lui februarie 1990 Ion Iliescu a transformat Frontul Salvarii Nationale, organizatia para-statala care fusese ’emanata’ in urma Revolutiei anti-comuniste din Decembrie 1989, in partid politic.

Operatiune cat se poate de dubioasa, cel putin din punct de vedere al bunului simt, dar avand si o oarecare acoperire: ‘Pana la urma noi suntem cei care am facut revolutia. Acuma ce vreti, sa ne dam la o parte?’
Exact in spatiul delimitat de aceste doua limite – cea a bunului simt si cea a conservarii propriei persoane – ne aflam si acum.

Ion Iliescu a invatat sa faca politica de la Stalin, in Moscova anilor 1950-1954.
In ianuarie 1990 nici o persoana rezonabila nu ar fi avut nimic impotriva ca el sa isi fi organizat ce partid ar fi vrut, cu conditia sa o faca in mod normal. Ca toti ceilalti.
Numai ca, in virtutea celor invatate cu 40 de ani in urma, Iliescu a ales sa utilizeze la maximum resursele pe care le avea la dispozitie. Adica ale proto-statului pe care tot el il organizase. Pe care l-a transformat in partid. Readucand, de fapt, situatia exact in punctul in care era atunci cand Ceausescu s-a urcat in elicopter.
Statul si partidul erau o singura entitate, conduse de un singur om.

Reteta care s-a dovedit a fi nefunctionala.
Nu doar imorala ci, pur si simplu, nefunctionala.
Prabusirea inevitabila a tuturor dictaturilor, nu doar a celor comuniste, demonstreaza cat se poate de elocvent evidenta acestui fapt.

O parte dintre cetatenii Romaniei de atunci au protestat cat se poate de energic. Atunci a luat nastere ‘Piata Universitatii’. Din pacate majoritatea nu a inteles ce i se intampla iar Ion Iliescu, intr-o ultima sfidare a bunului simt, a organizat ‘curatarea de catre mineri a pietii din fata Teatrului National’. Atunci cand, de fapt, nici nu mai avea nevoie de asa ceva. Castigase alegerile iar lumea incepuse sa oboseasca.

Gestul sau a oripilat in asemenea masura Europa incat aceasta s-a intors cu spatele la noi.
Iar o parte dintre concetatenii nostri si-au pierdut speranta in viitor. Asa ca au plecat sa il construiasca pe alte meleaguri.

Noul partid ‘unic’ nu a avut nici el viata lunga. Cele doua aripi – reformistii lui Petre Roman si conservatorii fundamentalisti condusi de Iliescu – au inceput sa se certe intre ele. Aparent pe motive doctrinare.
Cele intamplate mai tarziu sugereaza insa ca adevarata batalie a fost ‘pentru ciolan’. Ei erau prea multi iar resursele statului – adica ceea ce putea fi furat – prea mici pentru lacomia lor.
Mai ales ca ‘poporul trebuia hranit’ – si acesta uitase cum sa-si poarte singur de grija.

Lupta dintre cele doua aripi a continuat tot in spiritul celor invatate de la stalinisti. Armele folosite erau cele aflate in panoplia statului.
In principal Justitia, Administratia Financiara si Bugetul de Stat.
Nastase, Basescu si Voiculescu si-au tras la gioale unul altuia pana cand Justitia ajunsese o palida stafie a ceea ce ar fi trebuit sa fie, Administratia Financiara se blocase iar Bugetul de Stat mai ca secase.

In mod paradoxal, criza financiara din 2007-2008 a fost un fel de balon de oxigen pentru noi. Uniunea Europeana s-a simtit datoare sa ne ajute, iar pentru asta a instituit o serie de mecanisme de control. Fondurile Europene vin doar daca sunt respectate anumite standarde iar continuare procesului de integrare este conditionata de rapoartele ‘pe justitie’ – vestitele MCV.

Usor, usor, au inceput sa iasa primii ‘ghiocei’.

Pe Basescu l-a luat gura pe din-ainte si ne-a explicat cum e cu coruptia:
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu. El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.

Parchetele au inceput sa mai actioneze si de capul lor, nu doar dupa comanda politica.

Iar strada a inceput si ea sa iasa din letargie.
Atunci cand Basescu a fost incomodat de Raed Arafat si a vrut sa scape de el.
Atunci cand Ponta incepuse sa se poarte precum Basescu – daca nu mai tineti minte acesta i-a tras clapa PSD-ului dupa alegerile din 2008 exact asa cum Ponta i-a tras clapa lui Antonescu dupa cele din 2012.

Numai ca degeaba a iesit strada din letargie daca cei a caror menire ar fi fost sa inteleaga ceva au ramas cu capetele intre picioare.

Asa ca strada s-a culcat la loc.

Atat de bine incat nici nu a mai iesit la vot.
Nici la locale si nici macar la parlamentare.

Asa ca unii dintre politicieni au ajuns la concluzia ca ‘acum e momentul’.

Si uite asa ne-am procopsit cu o ordonanta de urgenta prin care “Guvernul Romaniei decriminalizeaza abuzurile oficialilor

Asta e adevarata problema, nu ca unii sau altii scapa de o eventuala pedeapsa.

Ca statul a ajuns, din nou, sa fie redus la statutul de ‘scula’ cu ajutorul careia unii si altii incearca sa-si satisfaca maruntele ambitii.

Macar Iliescu se straduia – declarativ sau din convingere – sa puna in practica niste idealuri.
Acum e vorba despre niste amarati de 200 000 de lei.

Si toate astea doar pentru ca, stiu ca ma repet, cei care ar fi trebuit sa fi inteles deja nu baga odata la cap ca sistemele corupte se prabusesc cu atat mai repede cu cat sunt mai roase de acest ‘cancer’.

 

 

 

Da, craca de sub picioare nu se taie cu fierăstrăul ci cu grație.
Cu multă grație și cu joc de gleznă.

Găsesc azi dimineață pe FB un ‘reportaj’ sui-generis.
Într-un microbuz Satu-Mare – Cluj-Napoca cățiva călători se laudă cu isprăvile lor.

O doamnă ‘respectabilă’ povestește unei cunoștințe cu care nu s-a mai întălnit demult cum și câtă șpagă a dat medicului psihiatru care scos-o (doar?) atât de nebună încât să poată ieși la pensie înainte de termen iar un tânăr plin de ‘energie’ îi relatează unui prieten că era atât de beat când a ‘luat sala’ încât polițistul care îl supraveghea – și care fusese „arvunit” doar să-i șoptească răspunsurile corecte – a fost nevoit să ‘ia problema în mână’ și să apese el însuși  tastele calculatorului. (La ‘traseu’, tânărul nostru nu ar mai fi avut nevoie de ajutor, conducea deja ‘printre sate’ de câțiva anișori, tot cu complicitatea poliției).

OK, și de ce vă plictisesc eu cu toate astea? Fiecare dintre noi știe cel puțin câteva povești echivalente, nimic de aici nu reprezintă vreo noutate… Nici măcar relatarea amănuntului că restul călătorilor, spectatori fără vină ai spovedaniilor ad-hoc, dădeau din cap aprobator/amuzați – sau poate doar plictisiți, aici depindem exclusiv de starea de spirit și de punctul de vedere al ‘raportorului’…

Ei bine, partea interesantă abia acum începe.
Sau, mai bine spus, prima frază cu adevărat semnificativă din articolul respectiv – care, de fapt, nu era ‘reportaj’ ci o filipică masochistă la adresa noastră, a tuturor – este abia antepenultima:

„Poporul ăsta are o minoritate conștientă, educată și preocupată de moralitate și onestitate care reprezintă doar 5, maxim 10% din volumul total al locuitorilor, pe când corpul majoritar al nației este putred, ignorant și captiv exclusiv în primele două etaje ale piramidei lui Maslow, cu rare evadări absolut întâmplătoare la al treilea nivel.”

Ei bine, de mult nu am mai fost în prezența unei atât de intense combinații de semi-doctism agresiv cu un defetism atât de coroziv încât, dacă ar fi fost autentic, ar fi dizolvat demult ‘flaconul’ în care este purtat prin lume.

Dar asta nu e totul.

„Talpa țării e inimaginabil de nespălată și perforată purulent de cuiele ruginite pe care și le bate singură, iar modelul Dragnea, infractorul condamnat definitiv care continuă să își taie felii din ciolanul național, este, din perspectiva majorității, doar un ”băeat dăștept, care se descurcă, fiindcă e bazat, frățioare!” Corupția nu este o problemă națională, decât în măsura în care indivizii de la etajul de jos îi invidiază pe marii bandiți ai poporului și doresc doar să le ia locul și să le preia avantajele abuziv acordate.”

Acuma, că m-am calmat – nici nu știți cât de mult te liniștește efortul de a scrie cu diacritice dacă nu faci chestia asta în mod curent, să o luăm metodic.

„Poporul ăsta are o minoritate conștientă, educată și preocupată de moralitate și onestitate care reprezintă doar 5, maxim 10% din volumul total al locuitorilor”.
Așa o fi, n-am date cu care să contrazic această afirmație. Și, de fapt, nici nu știu vre-un alt popor (de ‘filozofi’) unde să existe o ‘minoritate mai mare de 10%’ care să fie „preocupată” de chestii din astea ‘eterice’. Nota bene, vorbesc aici de oamenii „preocupați” și nu de cei care respectă, în mod normal, în viața de zi cu zi, normele de morală general acceptate de comunitatea din care fac parte.

„… pe când corpul majoritar al nației este putred, ignorant … ”

Hait!
Prima mea reacție a fost să-mi iau valiza și pașaportul și să mă îndrept, în pas vioi, către primul punct de trecere al frontierei – cel de la Aeroportul Internațional Otopeni.
Noroc că am mai avut răbdare să citesc și ultima frază – „În ziua când o să aflați că am plecat definitiv de aici, vă veți aminti poate de acest articol și veți înțelege de ce.” – de unde mi-am dat seama că situația nu e încă chiar atât de ‘groasă’ – dacă nici Doru Șupeală, autorul acestor rânduri nu a plecat încă… pot să termin mai întâi ce am început să scriu…

Și totuși!
Așa putred și ignorant cum e ‘corpul asta majoritar’, am reușit să supraviețuim unor condiții geo-politice nu foarte prielnice și unor tentative destul de bine organizate de a fi furați cu țară cu tot.
Nici macar nu am pus botul la tentativele de a fi învrajbiți unul împotriva celuilalt, pe indiferent ce motive.

S-ar putea ca explicația, și soluția, să fie în altă parte.

Toată lumea, înclusiv ‘ignoranții’ din corpul majoritar, stie ca Mihai Eminescu a fost un poet de geniu. Puțini știu, si din păcate printre ignoranții în domeniu se numără foarte mulți dintre ‘minoritarii’ ce se bat cu cărămida cinstei in piept, că Eminescu a fost și un foarte pătrunzător sociolog. Dincolo de exagerările sale ‘poetice’, teoria lui cu privire la ‘patura superpusă’ și la rolul pe care aceasta îl joacă în cadrul ‘statului organic’ precede cu câteva decenii bune teoria echivalentă a lui Pareto cu privire la circulația elitelor precum și teoria complementară a lui Maslow, cea cu privire la ierarhia nevoilor umane – invocată de altfel și de Doru Șupeală.

Coborând cu picioarele pe pământ, aici unde ‘corpul majoritar, putred, ignorant și „captiv exclusiv în primele două etaje ale piramidei lui Maslow”‘ este nevoit să ‘se descurce’, constatăm că situația este mult mai nuanțată decât ne este prezentată de către manicheiști (masochiști?).

‘Majoritarii cei putrezi’ se revoltă periodic – de fiecare dată când le ajunge cuțitul la os.
Fizic, ca în Decembrie ’89, sau atunci când nu mai pot suporta fariseismul celor aflați, temporar, în ‘fruntea bucatelor’ – așa cum s-a întâmplat după tragedia de la Colectiv.
După care se întorc ‘liniștiți’ la casele lor, punându-și, pentru a câta oară?, speranța în ‘noua patură superpusă’ – ‘poate că de data asta…’

Poate că o fi vorba aici de o oarecare doză de naivitate.
Cu siguranță că este vorba și de o mare doză de oportunism. Prea mulți dintre noi – inclusiv foarte mulți dintre cei ‘5, maxim 10% din volumul total al locuitorilor’ care sunt preocupați de moralitate și onestitate – își calcă pe inimă atunci când se simt la ananghie și copiază comportamentul aberant promovat de prea mulți dintre cei care fac parte din patura super-pusă.

Și uite-așa, cătinel, am reușit să punem degetul pe rană.

„…comportamentul aberant promovat de prea mulți dintre cei care fac parte din patura super-pusă.”

Șpaga, de exemplu, este comportament aberant doar atunci când o dai – sau o iei – ca să te îmbogațești.
Frizerii, profesorii, și chiar doctorii, care nu ar putea să traiască decent fără ‘suplimentele’ care le sunt oferite benevol de către cei care beneficiază de serviciile lor se comportă de-a dreptul normal. Acțiunile lor sunt justificate atât de ‘piramida’ lui Maslow – după cum bine, dar incomplet, arăta Doru Șupeală – precum și de ‘obiceiul pământului’ – norma socială dominantă în societate, normă exemplificată și promovată, de facto, de chiar pătura super-pusă.

‘Păi dacă toți șmecherii ăia de la televizor fac chestii din astea tot timpul, de ce n-aș face și eu?’

Iar ‘șmecherii aia de la televizor’ nu sunt doar ‘clienții’ DNA-ului.

Cei care se duc la biserică știu ca preoții își cumpără parohiile, cei care iau parte, oricât de tangențial, la o campanie electorală știu ca lucrurile nu sunt chiar atât de curate pe cât ar trebui să fie iar oamenii care trăiesc în viața reală știu că și printre cei care predică ‘abstinența premaritală’ mai sunt câte unii care ‘calcă alături’:

“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu. El a subliniat că asumarea responsabilităţii trebuie făcută de ambele părţi.

Și atunci?
De ce să dăm vina exclusiv pe ‘corpul majoritar’? Care, în fond, se comportă cât se poate de ‘rațional’. Dau șpagă doar atunci când este absolută nevoie, fură mai ales de la ‘stat’ și în nici un caz tot timpul…. Până la urmă marea majoritate, chiar și cei mai ‘hoți’ dintre noi, respectăm cea mai mare parte a normelor, aproape tot timpul.
Nu prea aduce chiar a ‘putreziciune ignorantă’…

O fi mai ușor să dăm vina pe ‘ceilalți’ – indiferent de cât de mulți or fi ei, cel puțin atâta vreme cât rămân ‘ignoranți cu privire la ce le punem cârcă’ – numai că acțiunea asta are rezultate foarte limitate. Ne simțim noi eliberați de responsabilitate și atât.
Iar cand ‘ignoranții’ vor pricepe ce le-am pus în cârcă s-ar putea ca eforturile noastre să devină contraproductive, dacă nu chiar sinucigașe de-adreptul.

Problemele noastre iși vor găsi rezolvarea abia atunci când vom înțelege întreaga semnificație a proverbului despre ‘peștele care se-mpute de la cap dar se curață de la coadă’.
La pești e simplu. Iei un cuțit și îi cureți. Dacă merită. Sau îi arunci, dacă sunt prea ‘împuțiți’ ca să mai merite efortul.
Când avem de a face cu o întreagă societate, chestia devine mult mai complicată.

Cel care își asumă cuțitul, și care pretinde că vrea să facă curățenie, face parte, și el, din acea societate. Până nu își asumă contribuția lui la starea în care se află întregul organism nu merită încrederea celorlalți.

Câtă vreme va incerca să paseze celorlalți întrega răspundere pentru ce s-a întâmplat până atunci e clar cum are de gând să folosească cuțitul, dacă acesta va ajunge vreo-data pe mâna lui.

Atenție!
Asta nu însemnă că acel cuțit trebuie încredințat primului care își pune cenușă în cap!
Penitența este o condiție necesară dar nici pe departe suficientă.
Pentru asta avem la dispoziție partea a doua a proverbului, cea referitoare la ‘coadă’.
OK, ai greșit, ți-ai recunoscut partea de vină, ți-ai cerut scuze și acum vrei să participi la efortul de curățire a obștii. Foarte bine!

Dar ai făcut mai întăi ordine la tine în batătură?
Ai pus lucrurile la loc, așa cum erau înainte de a fi căzut tu ‘în greșeală’?

%d bloggers like this: