Archives for category: cooperare



We’re not the only ones able to use tools to solve problems.
We’re not the only ones capable of self-awareness. Otherwise said, to recognize ourselves in a mirror.
We’re not even the only ones able to use language to dampen our feelings for long enough so that the frontal cortex might take over from the amygdala.


But what does it mean to be human?

What if being human means being able to do all those three things, simultaneously?

Well, I’m not so sure I’d be comfortable with that…

‘Dampen our feelings for long enough so that the frontal cortex might take over from the amygdala’.

A key difference between a psychopath and a sociopath is whether he has a conscience, the little voice inside that lets us know when we’re doing something wrong, says L. Michael Tompkins, EdD. He’s a psychologist at the Sacramento County Mental Health Treatment Center.

A psychopath doesn’t have a conscience. If he lies to you so he can steal your money, he won’t feel any moral qualms, though he may pretend to. He may observe others and then act the way they do so he’s not “found out,” Tompkins says.

A sociopath typically has a conscience, but it’s weak. He may know that taking your money is wrong, and he might feel some guilt or remorse, but that won’t stop his behavior.

Both lack empathy, the ability to stand in someone else’s shoes and understand how they feel. But a psychopath has less regard for others, says Aaron Kipnis, PhD, author of The Midas Complex. Someone with this personality type sees others as objects he can use for his own benefit.


So one of the very things which make us human might also explain why some of us become psycho/sociopaths?

No, not only one. All three of them.

For a psycho/sociopath to become manifest, one has to behave like one. To act like one. To make the difference between their own persona and the rest – self-awareness, and then to use tools to defend/enhance what makes their own persona so special. Regardless of whatever consequences those actions might impose upon any second or third party.

Then how come we have survived for so long?
As a species?

According to Ernst Mayr – ‘evolution is not about ‘survival of the best’ but about the demise of the unfit’, whatever psycho/sociopathy has plagued us wasn’t enough to kill us.
What kept it in check?
We might have a natural propensity for doing the right thing but… bad things still happen… the mechanism which ‘tames’ us has to be a dynamic one… Does the job in an at least satisfactory manner – we’re still here, it has successfully adapted to whatever historical changes had fallen upon our head – again, we’re still here, but is not fail proof. From time to time, evil explodes into the world.

We’ve somehow coped with these ‘explosions’. For now, at least.

Basically, any future strategy for survival might imply one of the next two scenarios.

Put our faith in God. Who had created us. And who’ll lead us out of whatever predicament we might get in. Even if/when we do it to ourselves. Simply because he is our loving father.

Remember that when we had really pissed him off, he had preferred to cleanse the entire (known) world with water. And learn to reign in our own ability to do the wrong thing.

And, maybe, our distance nephews will consider that being human means being able to innovate AND to knowingly keep that ability in check.


There is an almost unanimous consensus about laws having to be considered either natural or man made.

As in the law of gravity is implacable – hence ‘natural’, while the Penal Code is a lot more ‘amenable’.

Yeah, right…

Then how come Hammurabi had been able to write his Code some three and a half Millennia before Newton famously noticed that apples do fall to the ground? Besides being such irresistible objects of temptation, of course.
One way out would be to assume that Hammurabi was a lot smarter than Newton but that would be too easy, don’t you think?

Now that I’ve mentioned the noticing game, let me point out some of my own observations.
People have tried to fly way before Newton had told them this is impossible – for us, at least.
Individuals might occasionally get away with murder but murderous societies are far less stable than the more peaceful ones.
Gravity has been already ‘defeated’ while no totalitarian government has yet managed to ‘stay afloat’ in a consistent manner – no matter how many dissidents it had murdered.

Another approach to this conundrum would be to consider that natural laws deal with the non responsive kind of chaos while man made ones are meant to approximate what happens when the chaos is able to respond to what’s being thrown in it.

For instance weather and financial market. No one can change the weather – hence it is considered a non-responsive kind of chaos, while the market is constantly pushed one way or another by the various pieces of information that reaches the participants. Which participants respond to those inputs – according to their own abilities and preferences, hence the ‘responsive’ character of the market.

So, could we consider that nature is non-responsively chaotic while humans behave equally chaotic but in a responsive manner?

The key word here being ‘we’, of course.
After all, we have coined the very concept of law, we are the ones speaking about the difference between ‘natural’ and ‘man made’ and we have discovered, formulated and eventually bent all laws… both natural and man made.

It seems that the whole situation is a lot foggier than at the begging.
That I’ve messed things up instead of making some sense of them…

Let me use another tack.

First of all, let me notice that we’re surrounded by ‘things’. And that these things relate to each other. And to us, of course.
From this point of view, the world is made of things AND of the relationships that appear amongst these things.

And here’s the catch. Laws are not things. They are a small part of the relationships that appear between the things that exist in this world. And since we’ve already discovered that there are a lot more things around us than we will ever be able to ‘see’/notice, it would be unreasonably to expect us to be able to notice all the relationships that ‘tie together’ the world.

That doesn’t mean we shouldn’t try!

Returning to what we call ‘laws’, let me add yet another classification.

‘Noticed’ laws versus ‘pro-active’ laws.

In this sense ‘thou shalt not kill’, the Law of Gravity and ‘drive on one side only’ are, all three of them, ‘noticed’ laws. In the sense that things remain in order as long as we observe these laws.

On the other hand, pro-active laws are a lot more trickier.

‘Do this, do that’! …


‘Because I know better AND/OR because I can make you obey my orders!’

While observing the noticed laws is essential in letting things flow naturally, imposing/accepting ‘pro-active’ laws is the recipe for disaster. Man made disaster.

Tanti UE ne-a spus sa dam jos sarmele de pe stalpi.

Si noi ne-am conformat.
Uite-asa a aparut reteaua de fibra optica care transporta tot internetul si turma de canale de televiziune la care ne holbam cu totii de parca am fi hipnotizati.
Deocamdata, aceasta retea acopera doar marile bulevarde.
Si se extinde, treptat, spre ‘interior’.

Undeva pe la mijlocul lui Decembrie, a venit randul strazii Matei Voivod.
Asa ca niste Dorei vajnici au profitat de vremea frumoasa si s-au apucat sa taie un santulet prin asfalt.
Intre timp s-a stricat timpul si, incet incet, a venit Vinerea Pastelui.
Alti Dorei vajnici au descarcat, dis-de-dimineata, niste colaci de cablu optic, au adancit santuletul si s-au apucat sa pozeze cablul.
Dupa care s-au apucat sa faca niste beton. La lopata pe trotuar.
Ca sa umple santul. Mi-au explicat ca nu pot lasa cablul ‘in aer’ si ca aia cu asfaltul sunt altii…

Discutia a inceput de la hohotele mele.
Tocmai treceam pe langa ei si contrastul dintre colacul de cablu optic si Dorelul lopatand pe trotuar a fost atat de grotesc incat m-a umflat rasul.
Dorel s-a uitat lung la mine, eu mi-am plimbat privirea de la cablu la lopata lui, el s-a prins si a inceput sa rada cot la cot cu mine.
Dupa care mi-a explicat cum e treaba cu asfaltul.

Si sa nu uitam ca Dorel stie sa monteze cablu optic. Poate ca nu toti, dar macar unul din echipa stie sa lege cablurile alea intre ele. Iar treaba asta se face cu un laptop si niste scule destul de complicate.

Nu stiu ce ma face sa cred ca Doreii astia ar fi in stare sa se coordoneze mai bine singuri, fara sefii aia care ii trimit sa sape santuri inainte de Craciun si sa le umple in Vinerea Mare.

We are constantly being told that we’re living in the best possible world.

I agree with that.
Of course it’s the best possible one… specially since there’s no other!

On this side of the Styx, anyway…

Let’s get real now.

This is the Century when we’ve managed to open up all corners of our round Planet. We’ve ‘conquered’ the most remote and inhospitable places – both poles, all mountain tops and most of the ocean floor, including that beneath the Arctic Ice Sheet, and, way more important, made most of the Earth solid surface accessible for almost everybody. By car, by train, by plane, by bike, by ferry …
We’ve managed to populate all the ‘cubicles’ designed by Mendeleev and we found uses for most of them.
We’ve managed to identify a vast array of natural resources. We’ve developed matching technologies to exploit each of them, to transform and combine them into what we thought it would fit our fancies and to distribute the results to whomever wished to receive them.
We’ve continued to develop already invented means of communication and we transformed them into something totally different. Practically, we’ve restored the world to it’s ‘Golden Age’. We now live in the Global Village.

Which is not that much different from the old one…

Now, with the world watching Aleppo burn, Daraya fall, and Idlib and other Syrian cities suffer so brutally, Pope Francis’s description of Syria as “abandoned and beloved” rings chillingly accurate. After Bosnia, I was sure the international community would never again stand by and watch in silence as hundreds of thousands of people were bombed relentlessly, starved, beaten, traumatized, and denied the most basic human rights, including education and medical facilities. During the height of the worst years in Sarajevo, from 1992 to 1994, you could chart the ebb and flow of the city’s hope, like the steady flow of the Mijacka River, whose shelled bridges we had to run across to avoid getting hit by snipers. Food supplies ran out; soldiers were getting slaughtered on the fronts; the hospitals’ generators went down.

Janine Di Giovanni, From Sarajevo to Aleppo, Lessons on Surviving a Siege,
The Atlantic, October 12, 2016

What happened with “only a fool learns from his own mistakes, the wise man learns from the mistakes of others“?

OK, back to square one…

1918 had seen the end of the First World War.
Which was the first ‘mixed’ war and the one which should have been the last…

‘The last’ part is obvious, let me elaborate on ‘the first mixed’ one.

Basically, people are both lazy and easily frightened. Their natural tendency is to ‘give in’, a.k.a. ‘trade in’ rather than ‘fight for it’ ‘to the ultimate consequence’.
Which actually makes a lot of sense. Just imagine what would have happened if we were just a tad more combative than we used to…

Need a clue? Click on the picture below.

sex bonobos chimps

Welcome back.

The proposition “Laziness and congeniality is our default mode (mood?)” is valid but from a ‘statistical point of view’.
On a ‘case by case approach’, the manner in which each of us reacts in specific circumstances depends both on those circumstances and on our own interpretation of what’s going on. In fact, it’s our individual consciousness which makes things even more complicated than the situation described in the video above.

During most of our history, human social arrangements have closely resembled those of the chimpanzees. Alpha males have somehow managed to climb to the top of the food chain while the ‘laziness’ of the rest kicked in and allowed the alpha males to do more or less what they pleased.
Which had included a lot of unwarranted aggression.

Up to WWI, most wars had been started by aggressive rulers who had somehow convinced their followers to attack one or more of the neighbors. Which neighbors were also organized more or less like a chimpanzee troupe – ‘lazy and congenial people’ ruled by which ever alpha male was aggressive/cunning enough to remain in power.
These social arrangements had a very interesting consequence.
All conflict was between rulers and all wars were ‘turf wars’.
The belligerents were not attempting to out-kill each-other but to establish hierarchies. More prosaically, war was nothing but ‘protection racket’. The loser had to pay a certain amount of money to the winner – ‘war reparations’, surrender a piece of the ‘turf’ or both at the same time.

In time – due to particular circumstances, some of what are currently known as ‘nations’ have learned that ‘chimpanzee social order’ leads to unnecessary suffering and have (re)invented an alternative. A.k.a. democracy.

WW1 was the first major war which pitted authoritarian regimes against democratic ones.
Yes, humankind had already witnessed some wars which had been started by more or less democratically run countries – the British Empire had attacked the Boer Republics in South Africa, for example, only this is but a blog post, not a 500 page dissertation…
Unfortunately, the democracies which had won the WWI had behaved totally inappropriately… with dire consequences. For them, as well as for the rest of the world.

The Treaty of Versailles imposed a huge amount of war reparations upon the main loser. Germany.
Two consequences have arisen from here.

The obvious one was WWII. And almost nobody disputes this.
The less obvious one was that those war reparations had transformed war itself.

A democratically run coalition imposing war reparations upon a defeated and leaderless/dispirited population had transformed war from a dispute between rulers into a dispute between nations.

This was the ‘accelerant’ used by Hitler to start the second funeral pyre which had engulfed Europe…

Democratically run nations behaving inconsiderately towards other nations also established an immensely dangerous precedent.

The first example of which had occurred less than 20 years later in Spain.


Enciclopedia Britannică susține că Magna Charta ar fi fost doar un fel de ‘pubertate’ a conceptului de habeas corpus și că ‘rudimente’ ale acestuia fuseseră deja formalizate înainte de 1215.

The origins of the writ cannot be stated with certainty. Before the Magna Carta (1215) a variety of writs performed some of the functions of habeas corpus. During the Middle Ages habeas corpus was employed to bring cases from inferior tribunals into the king’s courts.”

Să le luăm pe rând.

Pentru ‘civili’, „Habeas corpus” – „Aduceți corpul inculpatului în fața instanței” în latină, înseamnă două lucruri.
– Cei care au puterea ‘fizică’ să rețină pe cineva au nevoie de autorizație din partea unui judecător pentru a face acestu lucru ȘI
– Că persoana care urmează să fie reținută trebuie să fie prezentată instanței înainte ca această autorizație să fie emisă.

Pantru ‘analiști’, subiectul este mult mai generos.


Varianta relativ modernă a conceptului a apărut și a evoluat, aproape fără întreruperi, în Anglia.
Țara a cărui rege mitic, Arthur Pendragon, a construit o Masă Rotundă pentru a le demonstra ‘supușilor’ (?!?) săi că nu se consideră superiorul lor ci doar ‘Primul Dintre Egali’.
Și, în același timp, țara care a (re)definit, aproape de una singură, cam toate cutumele a ceea ce este cunoscut acum sub numele de ‘civilizație euro-atlantică’. Și asta indiferent de ce cred celelalte țări europene.

Pe ce bază?

Re-ul din paranteza de mai sus se referă la evidența faptului că, de la un moment dat încolo, englezii au reluat niște concepte din Antichitatea mai ales grecească precum și la amănuntul că civilizația euro-atlantică se bazează în foarte mare măsură pe idei care curg firesc din credința iudeo-creștină.
Habeas corpus însuși provine direct din credința că oamenii trebuie să se trateze între ei în mod egal – tocmai pentru că au fost creați după ‘același chip și aceiași asemănare’. Și, mai mult decât atât, din credința că oamenii trebuie să se trateze între ei cu respect pentru că acel chip după care au fost creați era de natură divină.

Ce efecte a avut?

Spuneam mai sus că Anglia a pus bazele civilizației euro-atlantice moderne. Faptul că a făcut acest lucru în paralel cu dezvoltarea și punerea în practică a conceptului de habeas corpus sugereză că s-ar putea să existe o corelație între aceste două dezvoltări. Un cerc virtuos, ca să mă exprim mai simplu.
Faptul că fiecare spațiu cultural care a reușit să importe, și să adapteze specificului său, conceptul de habeas corpus  a înflorit din punct de vedere civilizațional dă o oarecare credibilitate acestei ipoteze, nu-i așa?

Ce mă roade pe mine?

Orice lucru poate fi abuzat. Indiferent de cât de bun o fi.
Iar dacă nu mă credeți… încercați să mâncați 30 de mici și/sau 30 savarine… puteți să alegeți ce variantă vă place mai mult că tot o să vi se facă rău dacă le mâncați suficient de repede.
La fel s-a întâmplat și cu idea de ‘corectitudine politică’. De la ‘hai să scoatem din uz cuvintele care au fost folosite pentru a-i jigni pe ceilalți’ am ajuns la tot felul de aberații.
Exemple? Am scos ‘cioara’ din vocabular. Și foarte bine am făcut, numai că unii vor acum să-l scoată și pe ‘țigan’ în afara legii… Ce-o urmeze? O să le spunem ‘nemților’ ca sunt ‘Deutsch’?
Mai vreți? Cică limba română ar fi ‘romanică’. Adică de origine latină, nu ‘francină’! Și atunci de ce se supără doamnele noastre când li se spune că sunt muieri? De ce li se pare, unora dintre ele, că franțuzitul ‘femeie’ e mai elevat?

E o deosebire între numărul de mici pe care îl poate mânca fiecare dintre noi și sensul cuvintelor? Primul ține mai degrabă de biologia fiecărui individ iar al doilea de interacțiunile dintre cei care folosesc cuvintele?


Păi nu s-o fi întâmplând cam același lucru și când e vorba de ‘drepturi’?
Indiferent de cât de divine or fi ele, noi suntem cei care le punem în practică.
Noi suntem cei care am construit – sau încercăm să ne racordăm la, civilizația euro-atlantică.
Poate că ar fi cazul să înțelegem că cercurile se pot învârti și invers. Că orice abuz de drept poate transforma un cerc oricât de virtuos într-unul vicios.

De la 1 Ianuarie până pe 15 Februarie 2018 Statele Unite au deja fost martorele a 18 incidente armate petrecute în școli, 8 dintre ele soldate cu morți sau răniți.
Să existe oare vreo corelație între dreptul de a poseda arme de foc – înscris în Constituția Americană, și numarul de decese prin împușcare?
Nici o armă nu poate omorî de una singură? Adică oamenii sunt cei care fac legătura dintre (numărul de) arme și victime? Și tot oamenii sunt cei care hotărăsc în ce condiții poate fi exercitat dreptul de a poseda arme? Dreptul, nu obligația…

De ce?

Și, mă rog, ‘de ce ne tot batem capul cu drepturile astea? Le respectăm și gata!’

Și ce ne facem când drepturile se bat cap în cap?
Când dreptul de a avea armă se bate cap în cap cu dreptul de a trăi? Cât mai întreg la trup și în suflet? Ce-o fi fost în inima părinților care își trimiseseră copiii la vreuna dintre cele 18 școali din America? Ce-o fi în inima celor care mai au copii în toate școlile din America?
Când dreptul de a ne exprima opiniile se bate cap în cap cu dreptul la demnitate individuală?
Când habeas corpus, adică exact dreptul la libertate și demnitate individuală a celor acuzați de autoritățile publice de săvârșirea unor fapte de natură penală, se bate cap în cap cu dreptul celorlalți la o viață normală? Cu dreptul celorlalti de a nu fi furați, violați sau uciși? Indiferent cum?

Quadratura cercului sau despre cum să faci din rahat bici.

Spuneam mai sus că e foarte ușor să transformi un cerc virtuos într-unul vicios și că sensul în care se învârtesc cercurile este dat de rezultanta interacțiunilor dintre oamenii care le pun în mișcare.
Acoperirea spuselor mele poate fi găsită în orice carte de istorie…

Ne trezim și noi odată?

treziti-va ma


Acest text a fost scris la repezeală, în urma provocării primite din partea prietenului meu Lucian Ștefănescu.
Lipsa coerenței în argumentație și abundența de scurtături se datorează exclusiv nerăbdarii mele.
Promit că voi reveni.

Mai țineți minte regulile idioate care ‘guvernau’ comerțul socialist de stat pe vremea Odiosului?

„Cine nu papă bătăturică nu capătă ochișor!”

Suntem, de fapt, în aceiași situație.

Ruxandra Lungu – nu știu cine e, am dat de blogul ei încercând să găsesc textul bancului de pe vremuri, ne atrage atenția că ‘avantajele’ de care se bucură cei din vestul Europei vin la pachet cu ‘partea neplăcută a lucrurilor’:

„Noi, cei din Est am vrut sa traim ca in Vest. Pe scurt, democratie, pluripartidism, economie de piata, stat de drept, libertate de asociere, de deplasare si de exprimare. Libertatea de a bea Cola si a vorbi din fundul pamantului la telefonul mobil. Atunci, sa incetam cu vaicarerile ipocrite. Sa incetam sa ne aratam surprinsi ca toate aceste libertati au venit insotite si de alte bonus-uri: somaj, droguri, coruptie la cel mai inalt nivel, polarizare sociala, cipuri subcutanate (vin si ele!), politicieni-caricatura, personaje gen Magda Ciumac si sexy-porno-diverse fete care tin pagina 1 a ziarelor si a emisiunilor TV.”

Din păcate, situația e mult mai gravă de atât.
Chiar și ‘pendula’  după care își potrivea ceasurile întreaga lume liberă a început să bată într-o dungă și să-și pună căruțele în cerc.
În două cercuri separate, ca să fiu mai precis. Iar cei care se adăpostesc în interiorul fiecăruia dintre cercuri refuză cu obstinație să asculte ce spun cei din cealaltă tabără.

Am să folosesc un citat din Sorin Cucerai pentru a aduce nivelul discuției într-o zonă care să permită un schimb real de idei:

„Acea parte a stângii care se consideră, simultan, progresistă și anticapitalistă e la fel de toxică pentru un regim democratic ca acea parte a dreptei care se consideră simultan pro-business și conservatoare din punct de vedere social.”

Dacă-mi permiteți licența poetică, mă voi aventura să compar fraza de mai sus cu un haiku. Reușește să condenseze aproape toate confuziile cu care ne confruntăm în momentul de față.

– ‘Progresismul’ militant al unora dintre cei de stânga,
– Încercarea de a demola capitalismul fără a avea o alternativă măcar cât de cât plauzibilă,
– Convingerea unora – din ambele tabere, că democrația și capitalismul sunt două chestii diferite,
– Convingerea altora – de dată foarte recentă, că business-ul ar putea supraviețui atunci când toți ceilalți – ‘consumatorii’ tratați regește până nu demult, sunt reduși la mizerie – și eventual ținuți pe linia de plutire cu ajutorul unui „venit minim garantat”,
– Militantismul – total contra naturii, din ce în ce mai vehement al neo-conservatorilor…

Să le luăm pe rând.

Progresul este o chestie reală.
Chiar dacă unii se întreabă ‘Ce le-or fi trebuit strămoșilor noștri să se apuce de agricultură, în condițiile în care aveau nevoie de doar 17 ore de muncă pe săptămână pentru a aduna suficientă mâncare și de încă 19 ore pe săptămână pentru muncile gospodărești, în condițiile în care acum petrecem 40 de ore pe săptămână la scârbici și încă 36 de ore dereticând prin casă?
Am să folosesc legea talionului și le voi răspunde acestor anti-progresiști cu o întrebare în oglindă: ‘Câți dintre voi sunteți dispuși să vă bucurați de condițiile de viață cu care se desfată cei 10 000 de Ju/’hoansi care mai viețuiesc de-o parte și de alta a graniței dintre Namibia și Botswana?’ NB, cei mai mulți dintre noi se referă la oamenii aceștia folosind apelativul de ‘boșimani’. Sau ‘hotentoți’.
Realitatea progresului nu poate justifica însă, indiferent chiar de eventuala generozitate a activistului progresist, pretenția acestuia de a ști el ce este mai bine pentru mine. Cu atât mai puțin  aroganța unora dintre ei de a-mi băga mie pe gât, cu forța, varianta lor de progres.
Noi, ăștia din estul fost comunist al Europei, ar trebui să înțelegem foarte ușor chestia asta. Comunismul nu a fost nimic altceva decât instrumentalizarea pretenției arogante a unora că știu ei mai bine decât toți ceilalți ce este cel mai potrivit pentru întreaga societate.
Este mai puțin important, în faza asta a discuției, că această aroganță are rădăcini multimilenare. Ar trebui să fie suficiente suferințele produse de experimentarea ei pe scară largă.

Alternativele la capitalism pe care le-a inventariat Sorin Cucerai sunt mercantilismul și socialismul industrial. Pot fi găsite argumente de ordin intelectual pentru amândouă. Nu am loc să le demontez acum. Prima mea profesie fiind aceea de inginer am să invoc un argument de natură practică. Amândouă au eșuat. E adevărat că mercantilismul a reprezentat o treaptă în evoluția Europei de Vest și că socialismul industrial a fost o scurtătură prin care Uniunea Sovietică a trecut de la un feudalism primitiv la un fel de contemporaneitate dar…
Toată discuția asta îmi aduce aminte de stigătul de luptă cu care își îmbărbăta Spartacus tovarășii de suferință: ‘Trăiască feudalismul, viitorul luminos al omenirii!’ O fi fost, … pentru ei. Noi ce facem, să o luam de la început? Și cât de mult avem de gând să ne întoarcem – vezi faza cu ‘de ce ne-am apucat de agricultură’?

Am să sar, deocamdată, peste simbioza dintre capitalism și democrație – cuiul lui Pepelea, după părerea mea, și-am să mă ocup de chestiile relativ ușoare de la sfărșitul enumerării.

Penultima chestie este elucidată magistral chiar de Sorin Cucerai.
La fel de toxice sunt stânga anticapitalistă și neprogresistă/antiprogresistă, dreapta anticapitalistă și antiprogresistă sau dreapta pro-business (nu pro-market, ci pro-business).”
Cuvintele cheie fiind aici, evident, „nu pro-market, ci pro-business”.
Acuma, dacă ne scărpinăm un pic în creștetul capului, „pro-business” este un oximoron.
Cum adică business fără piață?
Cui o să mai vândă ceva business-manii (sic) aștia după ce toți ceilalți vor fi reduși la starea de lumpen-proletariat?
Ar fi vorba, de fapt, de un socialism industrial cu altă față – nici asta umană, bineînțeles. Socialismul industrial de sorginte sovietică era o economie planificată de la centru sub pretextul expertizei materialist științifice și dialectice de origine marxistă în timp ce ‘capitalismul pro-business’ este o concepție economică unde planificarea monopolistă – adică la fel de centralizată precum cea socialistă, este justificată prin eficiența financiară. Adică o întoarcere la mercantilismul 2.0 de care vorbea Sorin Cucerai…

Cu militantismul unora dintre conservatori… nu cred că are rost să vă bat prea tare la cap. Suntem în aceiași situație ca în cea a militantismului progresist.
Fără conservatori am lua-o pe arătură la prima curbă a istoriei. Fără progresiști am ajunge să se-mpută locul sub noi.
Câtă vreme moderații din cele două curente au reușit să țină deschise căile de comunicare dintre cele două grupuri, societatea, ca întreg, a continuat să evoleze.
Când militanții ‘progresiști’ au reușit să rupă echilibrul, societatea a luat-o atat de repede (înainte ?!?) încât unii dintre membrii ei au fost descăpățînați în piața Bastiliei sau au putrezit prin Gulaguri în timp ce majoritatea s-au trezit înnămoliți dincolo de marginea drumului. De unde au trebuit să fie scoși de aceia dintre conservatori care reușiseră să-și păstreze mintea limpede.
Când militanții conservatori au reușit să rupă echilibrul… societatea s-a oprit atât de brusc încât ‘inerția’ (concetățenilor) a permis ca unii dintre membrii ei să fie mânați în lagăre de concentrare sau să fie ‘dispăruți‘ fără urmă prin pampasul argentinian.

Și iată-ne ajunși la ‘cuiul lui Pepelea’…
Se poate capitalism fără democrație? Dar democrație fără capitalism?

NU! și NU!

Nu sunt profesor și nu suntem la cursuri așa că am să o iau de-a dreptul.

Capitalismul și democrația sunt cele două fețe ale celei mai prețioase monede batute vreodată de către oameni.

Monedă ‘metalică’ și nu bancnotă tipărită. Cunoscătorii știu la ce mă refer.

Și dacă valoarea unei monede de aur este și ea mai degrabă convențională decât reală – aurul, în sine, nu este o chestie prea folositoare, aliajul din care este bătută moneda la care mă refer acum este pur și simplu neprețuit!

Capitalismul și democrația ‘ascund’ între ele un amestec bine dozat de încredere și respect reciproc între membrii societății care le folosește.

Petru ca doua părți să intre, de bună voie, într-o ‘Relație de Producție Capitalistă’ – adică să încheie un contract, este absolut necesar ca fiecare dintre cele două părți să aibă încredere că cealaltă parte își va îndeplini obligația contractuală pe care și-a asumat-o. Și, dar numai în subsidiar, că se va bucura de protecția statului dacă cealaltă parte va încerca să-i tragă țeapă.

Iar e cazul să ne scărpinăm în cap. Și să observăm că încrederea în intervenția neutră a statului este expresia respectului reciproc dintre membrii societății.
Până la urmă, la asta se reduce contractul social, implicit, în care devenim parte – cu voie sau fără voie, atunci când suntem născuți într-o țară democratică.

Piua! Poate că nu e locul dar… e blogul meu! Scriu ce vreau în el.
‘Se spune’ că „m-am născut” sau „s-a născut”.
Pe bune?
Care dintre noi ‘s-a născut’ singur? Pe sine se?!?

Să revenim.
Contractul ăsta social are sens doar dacă măcar o majoritate funcțională dintre cei implicați se simt egali în drepturi între ei. Atena Antică a funcționat ca un organism (auto) condus democratic chiar dacă doar unii dintre bărbații ei erau considerați cetățeni cu drepturi depline. Și a prosperat, ca democrație, până când Platon s-a apucat să propovăduiască că unii dintre fii ei trebuie în mod necesar să se bucure de mai mult respect din partea ‘vulgului’ decât toți ceilalți din Agora. Că doar pentru asta au fost crescuți și educați.

Ce definiție perfectă, chiar dacă avant la lettre, pentru aristocrația feudală… cea care considera că efectiv merită, individual și în grup, să stea în fruntea bucatelor…

Am să trec în viteză peste amănuntul că aristocrația europeană era, prin excelență, de confesiune creștină. Convinsă până în măduva oaselor că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Că TOȚI oamenii au fost creați după același chip și aceiași asemănare a aceluiași Dumnezeu.
Deci, frați fiind – între ei și, în același timp, cu supușii lor, s-au luat la bătaie. S-au pus în fruntea supușilor lor și s-au luat la omor.
Că doar așa scrie în Biblie.

Si Cain a zis catre Abel, fratele sau: “Sa iesim la camp!” Si a fost ca’n timp ce erau ei pe camp, Cain s’a aruncat asupra lui Abel, fratele sau, si l-a omorat”.

De unde importanța respectului reciproc, necondiționat, dintre membrii oricărei societăți care se dorește a fi democratică.

M-am lăbărțat cam mult.
Ce vroiam să spun este că piața liberă descrisă de Adam Smith este esențială atât pentru eficiența comerțului cât și pentru cea a politicii.
N-am să intru în explicații de natură psiho-socială ci am să vă provoc să cautați în istorie un singur caz de imperiu care a supraviețuit în mod ‘sustenabil’ și un singur monopol care a reușit să facă același lucru.

De unde și diferența despre care vorbea Sorin Cucerai dintre capitaliștii pro-market și cei pro-business.
De unde și imposibilitatea unei societăți să supraviețuiască democratic în absența unui dialog real între membrii săi.

Și cum nu poate exista libertate reală – atât individuală cât și socială, într-o societate ai cărei membri nu se respectă între ei și nu au încredere unul în celălalt… iar atât comerțul cât și dialogul au nevoie de agenți liberi…

absenteism la vot

Judecând după cifre – iar numărătoarea voturilor așa trebuie făcută, PSD-ul poate spune, cu mâna pe suflet, că a „câștigat alegerile”.

Castigat alegerile

Cum adică „a câștigat alegerile”?!?
E un fel de turneu? Cu premii? Adică cei care adună cele mai multe voturi au dreptul să ‘facă ploile’ până la alegerile următoare?

Cam așa se pare…

Și cum am ajuns aici?
61% dintre noi nici măcar nu s-au ostenit să se ducă până la secția de votare!

„Păi n-am avut cu cine vota! Toți sunt o apă si-un pământ!”

Și-atunci de ce n-ai candidat tu?
De ce nu te-ai înscris în vre-unul dintre multele partide care există deja, pe care să-ncerci – înpreună cu ceilalți membrii de bună credință, să-l aduci la liman?
De ce n-ai înființat un partid nou, dacă nici unul dintre cele deja existente nu ți se par reformabile?

Sau, in extremis, de nu te-ai dus măcar să-ți anulezi votul? Puneai o ștampilă în plus … și gata!

De scărbă? De neputință?

De lene?!?

Mai degrabă din naivitate… ai crezut că politicienii vor interpreta absența ta ca pe un fel de palmă morală… ?
Așa ar fi trebuit… într-adevăr… și așa ar fi interpretată absența ta în situația în care candidații ar fi încercat să obțină onoarea de a face ceva pentru ‘casa în care trăim cu toții’.
Se pare că nu este cazul…

Să revenim cu picioarele pe pământ. Aici, unde alegerile sunt văzute, cel puțin de către unii dintre candidați, ca fiind un fel de trofeu. O ‘poartă’ deschisă către ce-or fi visând ei că pot obține odată ajunși la putere…

În situația asta, trebuie să vedem cum văd ei absenteismul electoral, nu cum credem noi că ar trebui interpretat!

Nu de alta, ci pur și simplu pentru că mesajul transmis de către ‘cei care nu cuvântă’ i-a debusolat total pe ‘analiștii’ aflați în slujba puterii.

Atât ei cât și cei pe care îi consiliază – adică cei care consideră că au ‘câștigat’ alegerile, nu pot înțelege de ce iese lumea în stradă.
De ce iese ATÂTA lume în stradă!
Așa că se apucă de căutat vinovați…

Dragnea Tudose Soros

Acum o să mă-ntrebați de ce li s-a pus pata tocmai pe el… după ce „fundaţia Soros a fost condusă aproape tot timpul cât a existat de PSD-işti / USL-işti de frunte ca Alin Teodorescu sau Renate Weber (ceea ce în sine nu-i o problemă”…
Sărim de la una la alta… „SOROS, o „conspiraţie” de miliarde de dolari. PSD, filiera israeliană și niște coincidențe”…

Să revenim la uluirea produsă PSD-iștilor de numărul imens de oameni care au afluit pe stradă și de intensitatea manifestațiilor de protest.

‘Ce i-o fi apucat pe toți ăștia? Orice analiză rațională ne spune că dacă oamenilor ăstora le-ar fi păsat de soarta lor, ar fi ieșit la vot! Ar fi pus ștampila acolo pe cineva, măcar să scape de noi… Dacă n-au făcut-o… înseamnă că le convine… mai ales că le-am mărit salariul minim… le-am mărit și pensiile…economia duduie… sigur și-a băgat dracul coada în toată chestia asta…’



„Nu înţeleg de ce nu vă place, de ce urâţi guvernarea PSD, pe Dragnea sau râdeţi de noul prim-ministru – Liviu Vasilica? Toţi sunt produsul deciziilor voastre şi a faptului că o duceţi bine, că aveţi un job şi un salariu relativ bun, că sunteţi corporatişti şi că nu vă confruntaţi acum cu o criză economică.”

TFL stands for ‘Tinerii Frumoși și Liberi’ care au ieșit pe stradă după dezastrul de la Colectiv.

Am folosit ‘stands for’ pentru ca nu am reușit să găsesc un echivalent satisfăcător în limba română. Dacă foloseam ‘ține loc de’ s-ar fi pierdut aluzia la ‘sunt mândri când li se spune’. Așa că…

O definiție mai elaborată a termenului poate fi găsită aici.

Acum, nedumerit la culme de de reacția tefeleilor la numirea de către Iohannis a celui de-al treilea prim-ministru, tot PSD, in mai putin de 13 luni, încerc să înțeleg dacă nu cumva Mirel Palada are dreptate atunci când spune că ‘tefeleii se duc dupa fentă’ (Blogul lui Palada se cheama Turambar și ‘creste’ aici. Am să caut citatul mai târziu, dacă reușesc să îmi fac timp.)

„Comentariile luptătorilor de gherilă din spatele laptop-ului cu hidra PSD-istă au pendulat de la „blat ordinar“ până la „leneş egoist“.”

Autorul articolului de unde am imprumutat citatul de mai sus, Călin Nicolescu, Adevărul, merge mai departe și le atrage ‘hipsterilor’ atenția că rezultatele strategiei de a sta acasă la următoarele alegeri, ca ‘răzbunare’ pentru ‘conciliatorismul’ lui Iohannis,  s-ar putea să fie de-a dreptul ‘neașteptate’:

„…intransigenţa hipsterească îl va fi doborât pe duşmanul de clasă teleormănean. Pentru că Dragnea sigur se va îngrăşa şi, în cele din urmă, va muri. De râs!”

Atât de fraieri să fie?

Să ne uităm un pic în urmă. Fără mânie!

Indiferent de cât de lovitură de stat o fi fost ea, schimbarea de regim din 1989 a fost ‘propulsată’ de indignarea populației. Care indignare a fost ulterior ‘îndreptată în direcția cea bună’ de către ‘profesioniști’. 1-0 pentru Palada.

În 1996, încă o răbufnire de orgoliu a tefeleilor. Știu, termenul încă nu fusese inventat pe vremea aia dar… Răbufnire prilejuită de evidența faptului că ‘profesioniștii’ nu erau în stare să ‘livreze’. Că aburelile lor cum că ‘totul ar fi mers ca pe roate dacă Ceaușeștii nu s-ar fi bagat în toate celea’ au fost niște minciuni sfruntate.
Din păcate, și promisiunile cu privire la cei 20 000 de specialiști ai Convenției, care abia așteptau să preia frâiele și să ducă, în sfârșit, clasa muncitoare în paradisul promis de mult, s-au dovedit a fi niște exagerări.
Specialiștii existau, nu erau niște fantome.
Numai că cei din Convenția Democrată vânduseră pielea ursului din padure.
Pe specialiștii ăia nu îi întrebase nimeni ‘bă, voi veniți în administrația de stat? Să punem țara la cale?’
Așa că ‘specialiștii’ și-au văzut de treburile lor – de afaceri, mai bine spus, iar ‘la butoane’ au rămas tot ‘aia’.
Cu alte cuvinte, ‘specialiștii’ nu s-au prins, iar cei din partidele istorice nu s-au priceput să le explice, că dacă îi lasa tot pe ‘aia’ la butoane… Și uite-așa, mai bagă Palada încă un gol…

În 2000 lucrurile revin la normal. Adică la ce li se părea unora că ar fi normalitatea…
Și atât de normală a fost normalitatea asta încât s-a mai adunat un val de nemulțumire.
Suficient de înalt încât să-l cocoațe pe ‘surferul șef’ tocmai în vârful dealului de la Cotroceni.
Și suficient de puternic încât pe baza energiei furnizate de el să fie răscroite adânc o serie de instituții de forță. Care instituții au fost mai apoi folosite și în scopuri politice, nu doar pentru a readuce, cât de cât, situația către normal.
Ei bine, tocmai indiferența unei proporții masive din populație cu privire la mijloacele folosite pentru obținerea rezultatelor cu care s-au mândrit acele instituții constituie motivul pentru care Palada ajunge la 3-0.

Ca orice administrație închistată, și cea patronată de ‘surferul șef’ a ajuns să dea cu oiștea-n gard. Ajunsese, de fapt, în exact aceiași situație în care fusese administrația precedentă, înainte ca valul de nemulțumire populară să producă schimbarea.
La urne. Atunci…

De data asta, nemulțumirea n-a mai avut răbdare să aștepte alegerile.

O bâlbâială a puterii a oferit un pretext suficient de consistent, lumea a început să se agite – inclusiv pe stradă, și uite-așa guvernul Boc a fost înlocuit de cel prezidat de Mihai-Răzvan Ungureanu.
Care guvern Ungureanu nu a putut ține oiștea pe mijlocul drumului – nemulțumirea populației ajunsese suficient de mare încăt să fie simțită și de parlamentari, așa că România a trebuit să facă față primei situații de coabitare.
Guvernul să fie animat de un alt set de convingeri față de cel al președintelui aflat în funcție.

Din momentul ăsta, devine aproape imposibil să numărăm punctele marcate de Palada.
Băsescu fusese ales, cu un foarte clar entuziasm popular, pentru că Năstase lăsase o foarte groasă dâră de aroganță. Și pentru că guvernarea Năstase nu adusese mare lucru pentru populație – care avea ceva așteptări.
Chestia e că Băsescu și-a dat foarte repede arama pe față. Drept pentru care a fost suspendat din funcție în 2007. Iar rezultatele referendumului organizat pentru a da ocazie poporului să-și spună părerea aproape că îl îndeptățesc pe Palada să ceară consemnarea încă unui gol în dreptul său.
In 2004, la alegeri, veniseră să voteze puțin mai mult de 10 milioane de oameni. La referendul s-au prezentat doar un pic peste 8 milioane. Și mai interesant a fost faptul că, după aproapre 3 ani de mandat – timp în care tendințele dictatoriale ale lui Băsescu deveniseră aproape evidente, numărul susținătorilor săi a crescut! De unde fusese preferat, la alegerea în funcție, de către 5.100.000 de alegători, a fost susținut la referendum de 6 milioane de oameni…
Pentru ca mai apoi, la următoarele alegeri – în 2009, să revină în apropierea scorului inițial. 5 200 000 față de 5 100 000 în 2004. Asta după ce în tot timpul primului mandat Băsescu nu a făcut nimic altceva decât să-i pună tălpi lui Tăriceanu. Apoi să joace un fel de leapșă cu PSD-ul  în timpul scurtei coabitări dintre alegerile legislative și cele prezidențiale. 30 Noiembrie 2008 până în 2 Octombrie 2009.
În iulie 2012 a mai fost organizată o tentativă de debarcare a lui Băsescu. La care, din nou, s-au prezentat 8 459 000 de oameni. Spun ‘din nou’ pentru că cifra este aproape egală cu cea de la referendumul precedent.
De ce-o fi fost organizat referendumul pentru demitere cu 5 luni înainte de alegerile parlamentare… unde partidele ar fi putut să măsoare exact sprijinul popular de care se bucurau… de ce, după episoadele de furie populară care au dus la căderea guvernelor Boc și Ungureanu, atât de mulți alegători au preferat să rămână acasă… – și sub ascultarea aceluiași șef de stat…

O situație la fel de ciudată a fost și la alegerile legislative din 2016.
Tefeleii, ce-i care l-au dat jos pe Ponta, s-au molcomit după alegerea lui Iohannis ca președinte. Așa că alegerile legislative au fost câștigate, practic prin neprezentarea arbitrilor – doar 7 200 000 de alegători, tot de către PSD. Partidul alungat de la putere chiar de către tefelei…

Care tefelei îi reproșează lui Iohannis, după doar un an, că nu are o atitudine mai combativă… și îl amenință că la următoarele alegeri VOR STA ACASĂ…

Să trecem peste faptul că Iohannis este legat, constituțional, de mâini. Și de picioare… PSD-ALDE au majoritate în parlament – pentru că foarte mulți dintre tefelei nu au ieșit la vot, așa că ei sunt cei care numesc guvernul. Nu vă comvine… scrieți deputaților și senatorilor care vă reprezintă în parlament… nu știți care sunt aia? Stați liniștiți, nici lor nu le pasă de voi!

Revenind la Iohannis, da, poate că ar fi putut juca în frâu, undeva la limita legii. După care ar fi urmat suspendarea, numirea unui guvern, trecerea prin ordonanță de urgență a tuturor legilor dorite de PSD… și poate că ar fi fost repus, după aceea în funcție.
Dacă tefeleii și-ar fi adus aminte să iasă la vot.

Să spunem că Iohannis s-a gândit doar la el atunci când a numit actualul viitor prim ministru.
Consecința gestului său, pe plan extern, e aparența că România rămâne, încă, o țară guvernată. Bâlbâit – cum adică să ai o majoritate parlamentară confortabilă și să-ți demiți guvernul cu o zi înainte de a primi în vizită oficială, pentru prima oară, pe primul ministru al Japoniei – dar măcar cât de cât… Și să nu uităm că peste mai puțin de un an vom prelua președenția Uniunii Europene…

Până la urmă, nu e chiar foarte clar… Palada pare a avea, totuși, dreptate.
Foarte mulți dintre noi s-au cam dus după fentă…
Singura circumstanță atenuantă fiind realitatea că nu prea am avut de unde alege!

Și faptul că nimeni nu a explicat electoratului cum este văzut, de către cei care ajung la putere, votul pus în urnă de către elector.
Comisia electorală împarte, într-adevăr, acele voturi pe căprării. Și anunță un anumit rezultat. Cutare partid a căștigat alegerile…
Iar toată lumea, ‘civilii’, vede voturile ca fiind expresia preferinței pentru un anumit partid.
Da, așa este, numai că voturile exprimate mai înseamnă ceva.

Evidența faptului că persoanelor respective le pasă cu adevărat de soarta lor!

Hipsterii cred că absența de la vot este o palmă trasă pe obrazul întregii clase politice. Treaba lor.
Evidența, rezultată foarte clar din comportamentul respectivei clase politice, este că absența de la vot este interpretată de către politicieni ca fiind un vot de încredere în alb.

‘N-aveți decât să faceți ce vreți voi, nouă ni se rupe.’
De unde și comportamentul lui Băsescu…

De unde și mirarea politicienilor de profesie de câte ori nemulțumirea populară iese pe stradă. Atât de mirați sunt acești profesioniști ai politicii încât chiar sunt în stare să creadă, în adâncul sufletului lor, că manifestațiile de protest sunt organizate de ‘Soros’.
Ceaușescu vorbea de ‘agenturili străine’, Baconschi – ministrul culturii din guvernul Boc, despre „mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității” iar PSD-ul lui Dragnea vorbește despre „binomul” dintre DNA și un „sistem” nebulos despre care ni se lasă impresia că ar fi sinonim cu serviciile secrete precum și despre „banii lui Soros” care-i finanțează pe „corporatiștii care ies în stradă”.

Or fi și d-astea… n-am de unde ști dacă nu cumva și-or fi băgat și ceva drăcușori cozile prin chestiile astea.
Și cu toate astea…

Cel mai tare se duc după fentă cei care își închipuie că ar fi posibil ca niște drăcușori, oricât de capabili, să organizeze manifestații de intensitatea asta fără existe o autentică nemulțumire populară. Orice manipulator, oricât de priceput o fi el, are nevoie totuși de o pulsiune pe care să o redirecționeze… Degeaba biciuiești un cal mort… sau unul total ‘dezinteresat’…

Altfel spus, ‘poți duce un cal la apă dar nu-l poți face să bea când vrei tu!’

Dar și când i se face sete…

În realitate, faptul că Mirel Palada are dreptate – pe termen scurt, nu contează foarte mult – la scara istoriei.
Sau contează?
Numai că, pe termen lung, fraieri suntem cu toții?
Cei care au impresia că pot spune cailor când să bea precum și caii care acceptă să bea la comandă?

Doi copii mici au fost agresați sexual.
Poliția a avut nevoie de două zile pentru a-l identifica pe suspect, folosind imaginile înregistrate de o cameră de supraveghere.
După arestarea acestuia, un polițist, au început disensiunile. Între ministrul de interne și inspectoratul general de poliție precum și între primul ministru si ministrul de interne.

Apoi disensiunile au ajuns și în spațiul virtual.

Un judecător atrage atenția pe FB că pedofilia și agresiunea sexuală față de un minor sunt două lucruri diferite. Prima fiind o stare mentală alterată iar a doua o infracțiune pedepsită de Codul Penal.

Susținătorii ‘familiei tradiționale’ se activează brusc:

„Într-un mesaj postat pe Facebook, judecătorul Cristi Dănileț, cunoscut ca un susținător al homosexualilor, lansează „o dezbatere” aprinsă printre internauți,  în contextul cazului polițistului care a abuzat doi minori, în Drumul Taberei, întrebând „Ce numiți voi pedofil?”. Judecătorul Dănileț spune, răspunzând avalanșei de comentarii la întrebarea sa, că „Termenul „pedofil” nu este unul juridic” și că pedofilia nu ar fi o infracțiune. Judecătorul care spunea la un moment dat că este de acord cu zoofilia, afirmă că diferența între violatori și pedofili este că primii comit o infracțiune, așa că merg la închisoare, în timp ce ultimii sunt bolnavi psihic, deci trebuie internați.”

Având în vedere gravitatea actului și consecințele oribile asupra victimelor, intensitatea reacției publice este perfect normală. Chiar și confuzia unora dintre cei care își exprimă sentimentele.

„Aș vrea să-l întreb pe dl Danileț așa:”Cum ați reacționa dacă fetita dvoastra ar fi violata de un individ ca asta?” . Ca sa fim seriosi , prea putin conteaza definitia in asemenea cazuri! Chiar nu m-ar interesa ce boala are sau ce dracu e aia pedofilie. Singura grija ar fi sa fie pedepsit, pentru ca altii ca el sa nu mai aiba curaj sa faca ce a facut el. Asa trebuie gandit stimate si distins domn!”

Acum, după ce suspectul a recunoscut faptele, poate că ar fi cazul să ne gândim un pic și la viitor. Nu doar la ‘cum a fost posibil așa ceva’ ci și la ‘ce facem de acum încolo’.

Cel mai important lucru în situații din astea este să reducem cât mai mult confuzia din jurul subiectului.

Adică exact ce încearcă judecătorul să facă.

Să ne explice diferența dintre ‘pedofilie’ – o ‘boală’ – și actele sexuale săvarșite cu un minor – acțiuni aflate sau nu sub influența vre-unor tendințe pedofile.

Partea proastă este că avem parte de multiple straturi de confuzie.

Unele chiar ‘instituționale’.

Codul Penal, ‘răscroit’ intens în ultima vreme, încă nu definește clar ce înseamnă „Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220” (în care se face vorbire despre „Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală”).
Nici măcar ultimele propuneri de modificare a Codului Penal nu aduc vre-o lămurire în această privință. Judecătorii sunt nevoiți să se ghideze după „Decizia nr.III din 23 mai 2005” a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Preocuparea judecătorului a cărui postare a generat toată această dispută începe să devină din ce în ce mai legitimă, nu vi se pare?

Dacă tot suntem la capitolul ‘întrebări’, hai să mai pun una.
Cum ați judeca – în robă fiind, nu pe o bancă în parc – acțiunile unui polițist care se urcă într-un lift lângă doi copii mici, îl oprește între etaje și se apucă să-i sărute pe copii și să-i pipăie pe sub haine? Cu sau fără voia lor…

Iată cum sunt descrise, cu o indignare perfect justificată, acțiunile care au dus la postarea de pe contul de FB al judecătorului:

„Frățică, fetița a fost pupată pe gură – nici mă-sa n-o pupă pe gură, pe abdomen, atinsă în zona intimă. Chiar ai pus întrebarea asta? Sigur nu vrei s-o ștergi? Dacă era fiică-ta ce ziceai, mă?”

În condițiile astea, de ‘vid legislativ’, postarea cu pricina capătă valențe de ‘semnal de alarmă’!

Dacă definițiile din Codul Penal nu sunt încă suficient de clare, ce mai contează dacă vre-un psiholog dibaci reușește să determine că un polițist are ceva tendințe de a ‘pupa copiii pe abdomen’?
Sau un profesor? Educator? Medic? Asistent?

Ce facem daca vreunul dintre aceștia este ‘arătat cu degetul’ de către ‘psihologul dibaci’?

Există pe undeva vre-un îndreptar la îndemâna ‘șefilor’? Ce poți face, în calitate de ‘conducător de unitate’, atunci când ți se atrage atenția, de către un psiholog – sau chiar de către colegi – că un subordonat/angajat are ‘tendințe de pedofilie’?
Or fi ceva mențiuni prin Codul Muncii cu privire la situația asta?

Ne mai ‘pieptănăm’ mult?



Omul sfințește locul!


Îl poate și împuți…

‘Diateza’ pasiv-fatalistă:

Dacă te amesteci cu tărâța, te mănâncă porcii.

‘Diateza’ activ-fatalistă:

Dacă fraternizezi cu porcii, vei fi nevoit – mai devreme sau mai târziu, să mănânci din același căcat cu ei.

‘Diateza’ activ-moralistă:

Dacă ești nevoit, la un moment dat, să te amesteci printre porci, măcar încearcă să nu adopți chiar toate obiceiurile lor.

Acuma… porcii, de felul lor, sunt niste animale destul de curate.
Cei salbatici fac, într-adevar, ‘băi de noroi’.  O acțiune cât se poate de justificată. Asta este singura metodă pe care o au la dispoziție pentru a scăpa de o parte din paraziții care li se cuibăresc in piele.
Iar cei domestici sunt mizerabili doar dacă cei care îi cresc nu le fac curat în cocină…
Mănâncă din rahat? Își fac nevoile în troacă?
Unii dintre ei, da!
Cei care au ‘ghinion’…
În sălbăticie, porcii mănâncă aproape tot timpul. Umblă de colo colo și ciugulesc tot ce li se pare mai bun.
Cei de prin cocine, mănâncă doar atunci când li se dă câte ceva…

Apropo, ați văzut vreodată cum sunt crescuți porcii?

Sunt, în mare, două situații.

Cel care îi crește se pricepe și îi pasă sau nu prea știe dar nici nu-l doare capul.
NB, vorbim aici despre porcii crescuți ‘în gospodărie’, pentru consum propriu. Nu despre cei ‘fabricați’ în ferme automatizate!

Cei care se pricep – și cărora le pasă de calitatea cărnii pe care urmează să o mănânce, împreună cu familiile lor, sunt atenți ca porcii să aibe aproape tot timpul câte ceva în troacă și apă proaspătă la discreție. În același timp, fac suficient de des curățenie în cocine – de preferință imediat după ce porcul s-a ghiftuit.

Cei care nu se pricep, fac totul pe dos. Aruncă porcilor de mâncare o dată sau cel mult de două ori pe zi. Mult mai mult decât pot aceștia mânca dintr-odată – să le ajungă pe toată ziua.
Iar porcul e un animal foarte inteligent. Care se plictisește groaznic atunci când este închis într-o cocină minusculă. Așa că își caută de joacă.
Dar nu găsește nimic în afară de troacă și de oala cu apă. Nu-i nimic, după ce se satură le transformă pe astea în jucării.
Sunt încă pline de mâncare și de apă? Oi fi spus eu că porcul e un animal foarte inteligent… și este… dar pentru un porc. Nu vă așteptați să aibe noțiuni de igienă… mai ales că are un stomac capabil să digere pământ… Așa că, de plictiseală, porcul se mai urcă în troacă, mai face o nefăcută tocmai pe unde nu trebuie… după care mai și mănâncă de acolo… pentru că i se face foame în funcție de sistemul său digestiv și nu doar atunci când i se năzare crescătorului să-i aducă de mâncare…
Iar genul ăsta de porcari își aduc aminte să facă curat în cocine doar din când în când și de obicei exact înainte de a-i da porcului tainul. Care porc, de foame, face scandal. Așa că îngrijitorul renunță. Fie din prima, fie după ce scoate o lopată, două de mizerie…
După care, dă vina pe porc!

În concluzie, dacă vreți ca porcii voștri personali, de care beneficiați voi înșivă, să fie ‘curați’, puneți mâna și aveți grijă de ei.
Dați-le de mâncare la timp. Suficient de mult încât să ‘aibe din ce să facă osânză’ dar nu atât de mult încât să ajungă să-și bată joc de mâncare.
Coborâți în cocină de câte ori este nevoie și faceti curat. Fără să vă fie frică că vă molipsiți de ceva. Asta se întâmplă doar atunci când vă lăsați porcii să zburde-n rahat.

Spor la treabă.
Și nu uitați că nici Roma nu a fost construită într-o singură zi.

%d bloggers like this: