Archives for category: cooperare

Optimistul:

Omul sfințește locul!

Realistul:

Îl poate și împuți…

‘Diateza’ pasiv-fatalistă:

Dacă te amesteci cu tărâța, te mănâncă porcii.

‘Diateza’ activ-fatalistă:

Dacă fraternizezi cu porcii, vei fi nevoit – mai devreme sau mai târziu, să mănânci din același căcat cu ei.

‘Diateza’ activ-moralistă:

Dacă ești nevoit, la un moment dat, să te amesteci printre porci, măcar încearcă să nu adopți chiar toate obiceiurile lor.

Acuma… porcii, de felul lor, sunt niste animale destul de curate.
Cei salbatici fac, într-adevar, ‘băi de noroi’.  O acțiune cât se poate de justificată. Asta este singura metodă pe care o au la dispoziție pentru a scăpa de o parte din paraziții care li se cuibăresc in piele.
Iar cei domestici sunt mizerabili doar dacă cei care îi cresc nu le fac curat în cocină…
Mănâncă din rahat? Își fac nevoile în troacă?
Unii dintre ei, da!
Cei care au ‘ghinion’…
În sălbăticie, porcii mănâncă aproape tot timpul. Umblă de colo colo și ciugulesc tot ce li se pare mai bun.
Cei de prin cocine, mănâncă doar atunci când li se dă câte ceva…

Apropo, ați văzut vreodată cum sunt crescuți porcii?

Sunt, în mare, două situații.

Cel care îi crește se pricepe și îi pasă sau nu prea știe dar nici nu-l doare capul.
NB, vorbim aici despre porcii crescuți ‘în gospodărie’, pentru consum propriu. Nu despre cei ‘fabricați’ în ferme automatizate!

Cei care se pricep – și cărora le pasă de calitatea cărnii pe care urmează să o mănânce, împreună cu familiile lor, sunt atenți ca porcii să aibe aproape tot timpul câte ceva în troacă și apă proaspătă la discreție. În același timp, fac suficient de des curățenie în cocine – de preferință imediat după ce porcul s-a ghiftuit.

Cei care nu se pricep, fac totul pe dos. Aruncă porcilor de mâncare o dată sau cel mult de două ori pe zi. Mult mai mult decât pot aceștia mânca dintr-odată – să le ajungă pe toată ziua.
Iar porcul e un animal foarte inteligent. Care se plictisește groaznic atunci când este închis într-o cocină minusculă. Așa că își caută de joacă.
Dar nu găsește nimic în afară de troacă și de oala cu apă. Nu-i nimic, după ce se satură le transformă pe astea în jucării.
Sunt încă pline de mâncare și de apă? Oi fi spus eu că porcul e un animal foarte inteligent… și este… dar pentru un porc. Nu vă așteptați să aibe noțiuni de igienă… mai ales că are un stomac capabil să digere pământ… Așa că, de plictiseală, porcul se mai urcă în troacă, mai face o nefăcută tocmai pe unde nu trebuie… după care mai și mănâncă de acolo… pentru că i se face foame în funcție de sistemul său digestiv și nu doar atunci când i se năzare crescătorului să-i aducă de mâncare…
Iar genul ăsta de porcari își aduc aminte să facă curat în cocine doar din când în când și de obicei exact înainte de a-i da porcului tainul. Care porc, de foame, face scandal. Așa că îngrijitorul renunță. Fie din prima, fie după ce scoate o lopată, două de mizerie…
După care, dă vina pe porc!

În concluzie, dacă vreți ca porcii voștri personali, de care beneficiați voi înșivă, să fie ‘curați’, puneți mâna și aveți grijă de ei.
Dați-le de mâncare la timp. Suficient de mult încât să ‘aibe din ce să facă osânză’ dar nu atât de mult încât să ajungă să-și bată joc de mâncare.
Coborâți în cocină de câte ori este nevoie și faceti curat. Fără să vă fie frică că vă molipsiți de ceva. Asta se întâmplă doar atunci când vă lăsați porcii să zburde-n rahat.

Spor la treabă.
Și nu uitați că nici Roma nu a fost construită într-o singură zi.

Advertisements

Ieri, intr-un context, a venit vorba despre ‘inteligenta laterala‘.
Contextul a ‘facut’ in asa fel incat discutia nu s-a referit la continutul notiunii ci la mecanismele prin care fiecare dintre noi pierdem din capacitatea de a gandi lateral pe masura ce suntem ‘imersati’ (mai mult sau mai putin fortat) intr-o anumita cultura/civilizatie. Adica pe masura ce suntem ‘educati’/socializati.
Recapituland schimbul de idei – am acest prost obicei, mi-am dat seama ca asupra gandirii noastre mai actioneaza cel putin inca un set de limitari. Introdus de scopul pe care il avem atunci cand ‘flexam’ creierul.
Gandim intr-un anume fel atunci cand incercam sa intelegem ceva si destul de altfel atunci cand scopul nostru este sa obtinem ceva palpabil dintr-o anumita situatie data.

Intamplarea a facut ca azi dimineata sa dau peste un interesant articol scris de Vlad Petreanu. Stiu, nu exista coincidente, legaturile dintre diversele evenimente apar doar in mintile noastre.
Cu conditia sa avem suficiente informatii despre fiecare dintre evenimentele intre care sesizam/insailam legaturi….

prezenta la vot

http://www.petreanu.ro, Data viitoare, voteaza!

Articolul, foarte bine argumentat, demonstreaza “că atunci când nu votezi nu înseamnă că nu-ți exprimi nici o opțiune, ci că, dimpotrivă, dai mai multă greutate partidului care ia cele mai multe voturi. Nu votezi în semn de protest, ca să te excluzi din sistem? Bravo, sistemul își freacă mâinile de bucurie că încă n-ai priceput cum stă de fapt treaba.

Cu discutia despre inteligenta laterala inca proaspata in minte – repet, coincidentele exista doar in masura in care ne gandim la ele, pe baza informatiilor care ne ajung la cunostinta si in functie de interesele pe care le avem in momentul respectiv, m-am intrebat imediat ‘si, de fapt, cum sta treaba?’

Depinde…

Evident, de ce vrea fiecare dintre noi.
Sa castige alegerile?
Sa traiasca ‘mai bine’?
Sa inteleaga ce se intampla in jurul lui?

Iar fiecare dintre variantele de mai sus are subvariantele ei…

Ce sunt dispus sa fac pentru a castiga alegerile? Cat de ‘disperat’ sunt – adica ce consecinte pot decurge, pentru mine personal si/sau pentru grupul de interese din care fac parte, din rezultatul acestor alegeri? Ce conscinte sunt dispus sa accept, mai ales pentru ceilalti, ca urmare a deciziilor pe care urmeaza sa le iau eu – inainte si dupa alegeri? Ce inseamna si cat conteaza pentru mine caracterul democratic al procesului electoral? Ce inseamna democratia?

Cine sa traiasca mai bine? Eu si da-i dracului pe ceilalti? Eu impreuna cu ceilalti? Care, si cati, dintre ceilalti? Cat ma astept sa dureze aceasta ‘bunastare’?

Si la ce-o sa-mi foloseasca intelegerea asta? O sa mai scriu inca o postare pe blog? O sa aplic ce am inteles pentru a-mi creste sansele de castig? Electoral? Pecuniar? Una o conditioneza pe cealalta?  De alta natura?

Mi-ar trebui un raft intreg de biblioteca pentru a raspunde tututor acestor intrebari.
Si cam prea multe cicluri electorale…

Asa ca o voi lua pe scurtatura.
Imi voi pune tichia de eseist, abandonand orice pretentie ‘monografica’.
Voi pune pe masa doar opinia mea.

Da, vreau sa traiesc mai bine.
Cat de bine pot, cat de mult voi putea. Eu si tot neamul meu.
Asta este scopul incercarii mele de a intelege ce se intampla.

OK, si cu democratia cum ramane?

Care dintre democratii?

Democratia ‘turnir’? Unde cei interesati se ‘impauneaza’, mai mult sau mai putin fara rusine, in fata unui grup de ‘fete mari’ – dintre care doar foarte putine chiar nu pricep ce se intampla? Care ‘fete mari’ urmeaza a avea posibilitatea – ‘curat democratica, Coane Fanica’, de a alege care dintre concurenti sa fie ‘violatorul’ “lor” pentru urmatoarea perioada?

Sau democratia cu adevarat participativa? Adica acolo unde cel mai important episod al ciclului electoral este schimbul deschis de idei care are loc inaintea procesului de vot? Unde ‘cel ales’ se straduie cu onestitate sa duca la bun sfarsit ce a fost pus sa faca pentru toti membrii comunitatii? Si unde toti acesti comunarzi – nu doar opozitia, stau cu ochii pe alesul “lor” ca pe butelie? Nu atat pentru ca nu ar avea incredere in el ci pentru ca toti stim ca orice om, oricat de bine intentionat, este supus greselii?

Si cum tot acest demers a pornit de la prezenta/absenta de la vot, mai voi intoarce la ea.
Experimentam deja consecintele mentionate de Vlad Petreanu.
Din pacate, mai sunt si altele. Foarte vizibile, doar ca nu ne uitam la ele.

“Cum dracu au putut sa faca o asemenea prostie?”

De cate ori v-ati pus aceasta intrebare atunci cand cei aflati la putere au facut cate o gogomanie? Una atat de evidenta incat se vede cu ochiul liber?

De cele mai multe ori, cei care au votat ‘cu puterea’ gasesc scuze celor pe care i-au ales: ‘nu si-au dat seama’, ‘factori externi’, ‘nu intelegem noi’….
De la fel de multe ori, cei care care au votat ‘impotriva’ si cei care nu au votat deloc dar sunt afectati negativ de ‘gogomanie’ cauta explicatii cat mai ‘corozive’: ‘vor sa-si scape lor pielea’, ‘ca sa-si umple buzunarele’, ‘nu le pasa ce se va intampla maine, tot ce-i intereseaza este sa se imbuibe ei astazi’… si asa mai departe…

De cele mai multe ori, deciziile guvernantilor sunt influentate de toti – sau de foarte multi dintre, factorii enumerati mai sus.
Si de inca unul, care actioneaza cu atat mai puternic cu cat prezenta la vot a fost mai redusa la ultimele alegeri. Impresia guvernantilor ca nu vor trebui sa dea socoteala cu privire la efectele guvernarii lor.

Pai ce altceva sa inteleaga guvernantii, indiferent care dintre ei vor iesi din urne, in conditiile in care foarte putine dintre ‘fetele mari’ se ostenesc macar sa se deplaseze pana la cabina de vot?
Evident, ca respectivelor ‘fete mari’ nu prea le pasa de catre cine vor fi ‘violate’. Ca s-au impacat cu soarta…

Si atunci de s-ar purta ‘violatorii’ cu manusi?
Repet, oricare ar fi acestia!

Pentru ca asa ar fi frumos?
Pentru ca este evident, oricui a avut ochii deschisi atunci cand a citit manualele de istorie din liceu, ca toate greselile guvernantilor ajung la scadenta? Mai devreme sau mai tarziu?

Pai daca stiti toate chestiile astea, de nu iesiti la vot? Manca-v-as eu sufletelul vostru…

Zilele astea am mai invatat o smecherie. Cica nu e bine sa termini un text chiar in punctul culminant al expunerii… da-le cititorilor posibilitatea sa-si revina putin inainte de a se intoarce la ‘cealalta’ realitate…

“Toate sistemele de guvernare sufera de o problema recurenta. Puterea atrage personalitatile patologice. Nu este vorba atat despre efectul corupator al puterii cat despre faptul ca puterea are un efect de magnet asupra celor coruptibili. Pentru astfel de oameni exercitiul ‘violentei’ are efectul unui drog. Un drog care da foarte repede dependenta.” Frank Herbert, Chapterhouse Dune, Missionaria Protectiva.

Si, pana la urma, asta e rolul democratiei. Sa ofere ‘fetelor mari’ ocazia sa-si spuna, macar din cand in cand, parerea despre cat de ‘betivani’ au devenit ‘violatorii’.

Cica pe lumea asta sunt doua feluri de legi.

Cele care formalizeaza realitatea de pe teren.
Legea gravitatiei, de exemplu.
Sau Codul Penal. Societatile care respecta un cod penal bine pus la punct o duc mult mai bine decat cele ai caror membri isi fura caciulile intre ei.

Si legile care incearca sa adapteze realitatea la dorintele celor ce pot sa le emita. Nu are nici o importanta daca legile respective sunt adoptate democratic – legea anti-fumat, de exemplu, sau impuse de un autocrat – codul civil al lui Napoleon.

Legile

‘Optimizare fiscala’ este o caciula foarte mare.
Sub ea poate fi ascuns orice.
Bineinteles ca toti oamenii normali la cap isi planifica afacerile in asa fel incat sa obtina cat mai mult profit.
Diferentele apar din metodele folosite pentru a obtine acest profit. Unele dintre aceste metode sunt atat legale cat si morale, altele legale dar amorale sau chiar atat ilegale cat si imorale.
Practica sugereaza, cat se poate de puternic, ca pietele sunt cu atat mai fragile cu cat accepta mai multa imoralitate.
Ne e mult mai usor sa intelegem cat de periculoasa e acceptarea ilegalitatii – tuturor ne e frica de talhari.
Ne e mult mai greu sa intelegem ca ‘hotii’ care se folosesc de imoralitate in loc de violenta sunt mult mai periculosi decat talharii. Tocmai pentru ca nu ne e frica de ei. Ni se pare ca suntem suficient de smecheri incat sa ne pazim singuri de excroci iar chestia asta ne da un fel de mana libera sa incercam sa-i pacalim noi pe altii.
Nu facem altceva decat sa ne furam singuri caciula. Aia optimizata fiscal.
Conceptul asta, de contract mai mult sau mai putin implicit intre membrii unei comunitati/societati, pleaca de la premiza – prea putin mentionata – ca marea majoritate a celor in cauza au aceiasi ‘tinta’.
Ca singura lor neintelegere se refera la traseu si nu la destinatie.
Chiar si democratiile, pentru a ramane autentice, au nevoie de aceiasi situatie.
Nu poti supune votului democratic mai mult decat ruta traseului – adica modalitatea prin care dorintele populatiei sa fie indeplinite. ‘Destinatia’ trebuie sa fie cunoscuta dinainte.
Conceptul in sine a aparut simultan in Anglia si in Franta, undeva prin secolul XVIII. Chiar daca unele variante incercau mai degraba sa justifice rolul monarhiei/conducatorului (Hobbes) iar altele sa puna in evidenta drepturile cetatenilor (Locke si J.J. Rouseau) toate plecau de la premiza ca rationalitatea partilor care interactioneaza in societate le impune acestora sa se uneasca si sa delege puterea executiva catre guvern.
Daca e sa judecam dupa efecte, totul a decurs cat se poate de bine.
Tarile unde a aparut ideea, impreuna cu cele care au adoptat-o si au pus-o in aplicare in mod onest, sunt cele mai dezvoltate din lume iar populatiile lor se bucura de cel mai inalt standard de viata din istoria umanitatii.
Si totusi.
Se pare ca unora li s-a urcat succesul la cap.
Prima chestie care a inceput sa ‘dispara in ceata’ a fost ‘unitatea’. Acum este in plina erodare chiar increderea in procesul de guvernare, in timp ce respectul fata de guverne/guvernanti a devenit o vorba goala.
Peste procesul de erodare, devenit deja istoric, se suprapune in prezent ‘lupta’ dintre generatii.
Iar discutia nu mai este despre ‘traseu’ ci despre ‘unde vrem sa ajungem’.
Daca pana nu demult tinerii voiau ‘mai repede’ iar batranii ‘stai asa ca nu e graba’, in prezent generatiile vor cu totul si cu totul alte chestii.
Jumatate din generatia ‘matura’ e multumita cu starea actuala si vrea sa o conserve – fara sa fie prea tare interesata de consecintele pastrarii ei, iar jumatatea cealalta moare de foame si sta cu mana intinsa la generatia tanara.
Care nici ea nu e mai breaza. Jumatate dintre ei nu stiu ce vor sa faca cu vietile lor – dar pretind sa traiasca mai bine decat cei de dinainte, iar jumatatea cealalta e atat de suparata pe predecesori incat chiar i-ar lasa sa moara de foame.
Pai cum sa mai negociezi traseul autobuzului daca pasagerii vor sa ajunga in locuri diametral opuse?
Iar daca soferul mai si fura din benzina, in timp ce o parte din pasageri se fac ca nu vad…. sau chiar il ajuta…
Mai tineti minte ca cei care imaginat conceptul de contract social si-au bazat intreaga constructia pe rationalitatea umana?

chiar aici în țara ta, tot ți-o fură cineva!”

Din când în când, îmi iau aparatele în cârcă și mai mișun prin București.

Câteodată am noroc, întâlnesc ceva care chiar merită și fac câteva poze.

Azi dimineață eram în apropierea Mânăstirii Radu Vodă.

În rând cu blocurile dintre Radu-Vodă și cheiul gârlei se află biserica Bucur Ciobanu.

DSC_0083

Pe care nu o vazusem până atunci. Trec rar pe acolo, nu prea le am pe astea cu religia … și cu atât mai puțin cu cea organizată…. nu conteaza.

Bisericile mă atrag din alte motive. Eleganța arhitectonică, istoria…  trăirile, sentimentele și speranțele credincioșilor agățate parcă de fiecare dintre cărămizi…
Fără să împărtașesc credința care îi animă pe majoritatea oamenilor care trec – sau au trecut – pe-acolo, intru totuși într-un fel de comuniune cu ei.

Am urcat mai întâi la Radu Vodă. Am admirat eleganta clădirilor,

DSC_6671

DSC_6673

DSC_6677

migala neostentativă cu care e îngrijită curtea,

DSC_6674

DSC_6681

îngeniozitatea cu care a fost amenajat locul pentru lumânări…

DSC_6675

Chiar daca nu va vine a crede, acesta este rolul constructiei albe din fotografia de mai sus.

În timp ce o admiram mi-am adus aminte de bunica mea. Nela.

Bunicul, Gheorghe, a murit in ’45. De boală. În refugiu. Erau moldoveni, lucrau în administrația de stat și înainte ca sovieticii să intre în Iași, mare parte dintre functionari au fost retrași de guvernul Antonescu și trimiși în restul țării. Bunicul și bunica, cu  maică-mea și cu unchiul Vasile, au ajuns la Târgul Cărbunești. Undeva lângă Târgu Jiu.
Stateau în gazdă, primeau o leafă de mizerie – erau ‘supranumerari’, și un oarecare ajutor în alimente. Ulei, făină, zahăr, gaz de lampă… chestii din astea…
Moartea bunicului nu a fost o surpriză. Era bolnav de ceva vreme, condiții pentru a fi îngrijit nu erau… Surpriza a venit abia atunci când bunica s-a dus la preotul din sat și l-a rugat să-i înmormânteze bărbatul.
‘Taxa de înmormantare este atât, groparilor le dai atât, trebuie să aduci nu mai țin minte câte prosoape și cozonaci, colivă….’
‘Părinte, grâu de colivă am – că am strâns din timp, două prosoape iau din casă, dar bani și cozonac n-am de unde.’
‘Nu știu, descurcă-te. Nu e treaba mea.’

Bunică-mea era o femeie care nu se lăsa cu una, cu două.
În satul vecin era încartirută o unitate de pompieri, venită tot din Moldova.
S-a dus până acolo, pe jos, și i-a povestit colonelului ce și cum.
Acesta l-a rugat pe preotul unității să se ocupe el și i-a pus la dispoziție, de la popotă, o colivă și căte ceva pentru pomană. Nu mai stau să povestesc că preotul local a fost foarte supărat și că ar fi vrut să oprească ceremonia – de parcă cimitirul ar fi fost al lui. Nici că cei cățiva pompieri veniți să sape groapa și să facă ce mai era de făcut erau să… Ce mai contează…
Cert este că de atunci bunică-mea n-a prea mai avut de a face cu biserica.
Se ruga în fiecare seară, m-a dus și m-a botezat… dar nu s-a mai spovedit niciodată.
Mi-a explicat despre Dumnezeu – fără să insiste prea mult, m-a învățat Tatăl Nostru… când am fost suficient de mare mi-a povestit și cum a fost cu înmormântarea bunicului…
Și mi-a mai spus ceva. Că oamenii au suflet. Că sufletele care ‘trec dincolo’ se simt singure, cel puțin la început. Indiferent de locul unde ajung.
Și că atunci cănd cineva își aduce aminte de ele, și aprinde o lumânare, simt o alinare care le mai ostoiește singurătatea.

Bunică-mea era o femeie extrem de înțeleaptă. Făcuse doar 6 clase, înainte de primul război mondial, dar citise enorm. Mai ales după cel de-al doilea. Și în special după ce ieșise la pensie. Adică odată cu mine. După ce începuse să nu mai vadă bine. îi povesteam eu. Romane polițiste, cu Winnetou, mai apoi SF, cum a ajuns omul pe Lună, despre Darwin, Pasteur, Einstein… Iar ea îmi povestea despre oameni. Cum se comportă ei in diverse situații. Despre cum ‘afli’ cu adevărat pe cineva abia atunci cănd ai nevoie de ajutor.
Când te simți singur, de exemplu.
De aceea aprind, când și când, câte o lumânare.
Pentru sufletul ei. Si pentru celelalte suflete de care mi-e dor.

După ce am coborăt de la Radu Vodă am intrat la Bucur Ciobanu. Mi s-a părut mai potrivit să aprind lumânarea aici. Mai aproape de felul meu. Și, mai ales, mai aproape de simplitatea generoasă si atotcuprinzătoare a bunicii mele.
În pridvorul bisericii era o femeie, cu naframă, care pregătea niște flori penru altar.
Mi-am scos pălăria, am spus ‘bună ziua’, mi-a răspuns, am intrat….
Odată înăuntru, am observat stranele. Sunt dincolo de frumoase.
O rază de lumină se strecura pe ușă și învelea una dintre ele într-un fel de aura. Am pus un genunchi jos – doar așa putem să obțin unghiul de care aveam nevoie, și am ridicat unul dintre aparate la ochi.
Cu celălalt am observat-o pe femeia de la intrare care părea că vrea să intre. Tot ce povestesc eu aici se intâmpla la nici trei metri de ușă – toată biserica dacă are șapte sau opt. Am lăsat aparatul jos și i-am făcut semn să treacă.
„Puteți să faceți poze cu telefonul, dacă vreți. Dar nu cu aparatele astea, sunt profesionale. Așa a spus părintele.”
„Dacă așa a spus părintele…”
M-am ridicat, i-am întins un leu, am luat doua lumânări.
Mi-a dat o cutie cu chibrituri… am adus-o înapoi…

Dacă vreti să vedeți stranele – și merită efortul, trebuie să vă duceți pănă acolo.

“Bugetul statului nu încasează aproximativ 38% din TVA”.

In incercarea de a recupera macar o parte din acesti bani, guvernul actual incearca introducerea incasarii defalcate a acestei taxe.

Avand in vedere ca aceste lucruri sunt discutate foarte intens in acest moment, voi trece peste amanuntele ‘tehnice’, efectele asupra diverselor categorii de contribuabili si voi aminti doar en-passant ca aceiasi masura a fost incercata si de vecinii nostri bulgari. Care au renuntat foarte repede.

defalcare TVA

Cu alte cuvinte, cel mai mare perdant al situatiei este ‘teritoriul’. Judetele si localitatile. Adica exact locul unde traim noi si unde o parte dintre firme ‘fenteaza’ achitarea unei parti din sumele datorate catre fisc.

Frauda fiscala, in general, are doua ‘motoare’. Unul evident si unul care nu este, in general, luat in seama. Lacomia si lehamitea.

N-am sa insist mult asupra lacomiei. Este ‘evident’ ca daca acesta pulsiune nu ar mobiliza atat de multi dintre concetatenii nostri, lucrurile ar sta cu totul si cu totul altfel.

Am sa fac o paranteza aici pentru a sublinia ca lacomia este total diferita de nevoia de eficienta. Prima te impinge sa cauti tot felul de mijloace prin care sa eludezi legea in timp ce a doua te motiveaza sa faci lucrurile cat mai bine.
Rezultatele sunt de cu totul si cu totul alta natura. Chiar daca se masoara tot in bani.

Lehamitea este …
M-am intrerupt pentru ca nu imi gaseam cuvintele.
Cred ca cel mai potrivit este “maligna”.
In primul rand descurajeaza si in al doilea rand te impinge spre ‘nefacute’.

‘De ce sa platesc impozite daca astia tot nu fac drumurile, nu repara spitalele? Nu platesc profesorii/medicii/functionarii publici/etc./etc….’
‘Ce, eu sunt mai fraier decat X,Y,Z care lucreaza la negru/nu declara mare parte din activitate si se plimba cu gipanu’ prin mijlocul satului?’

Astea ar fi motivele ‘antreprenorilor’.

‘De ce sa insist eu sa-mi dea factura cand daca acceptand sa-mi faca lucrarea la negru ies mult mai ieftin? Ce-mi pasa mie ca el nu plateste TVA pe manopera si nici impozit pe venit daca eu raman cu o gramada de bani? Ca statul oricum nu face drumurile, nu-i plateste pe….’

‘In general’ se refera la toate impozitele si la toate tarile.
Problema este ca noi suntem printre cei mai tari la capitolul asta. Cel putin din Europa. Italia ce ne mai sufla-n ceafa…

O fi ceva care sa ne apropie?
Coruptia? In special cea de la nivel local? In materie de lucrari publice?

Fac o noua paranteza. Se pare ca in materie de coruptie la nivel cu adevarat macro suntem undeva pe linie… adica la fel de prost ca ceilalti. Nu mai rau, ba poate chiar un pic mai bine, tocmai pentru ca tranzactiile mari, cu adevarat mari, au loc in conditii ‘europene’. Adica similare cu cele incheiate in restul ‘comunitatii’.

Sa revenim la lucrarile mai mult sau mai putin publice care sunt finantate la nivel mai mult sau mai putin local.

Multa vreme s-a discutat, secretul lui Polichinelle, despre comisionul ‘perceput’ de factorul de decizie din valoarea finala a fiecarui contract incheiat intre diverse autoritati ale statului si firme private. Sau intre diverse ‘deconcentrate’ si aceleasi, de multe ori, firme private.

Ei bine, comisionul ala trebuia platit de undeva. OK, umflau ei factura finala dar parca nici unui ‘antreprenor privat’ nu-i vine sa plateasca ‘comisioane’ din dividentele care ‘i se cuvin lui’. Cu atat mai mult cu cat ‘are spate’. Pai daca a fost baiat destept si a invatat si ‘tabla impartirii’, nu doar pe cea a inmultirii…

Cu alte cuvinte, cea mai buna metoda de evitare a evaziunii fiscale este neutralizarea coruptilor.

Fac aici a treia si ultima paranteza.
‘Lupta impotriva coruptie’ e o prostie. Nu te poti lupta cu o evidenta. Coruptia este o chestie ‘naturala’. Nu e ‘buna’ dar… Nici zaharul nu e bun – pentru sanatate si in cantitati mari… dar cui nu-i place o prajitura bine facuta?
‘Lupta impotriva coruptilor’… Exprimarea asta e, intr-adevar, mai potrivita. Sufera, din pacate, de un mare defect. Daca ar fi dusa pana la capat am fi mai multi ‘inauntru’ decat afara. E vre-unul dintre noi care n-a dat o spaga? Sau n-a luat?

‘Neutralizarea coruptilor… ‘
Adica? Sa-i invelim in pungi de plastic? In chihlimbar, ca pe insecte? Ca sa nu-i poata corupe pe cei din jurul lor?
Ar fi o idee… cam imposibila, totusi.

Varianta ar fi sa-i vaccinam pe cei care trebuie sa reziste tentatiei.

Mie unuia nu mi-a placut de Basescu.
Am votat cu el ca sa nu iasa Nastase.
Apoi am votat impotriva lui cu fiecare ocazie. Atat la referendumurile de demitere cat si in favoarea lui Geoana – a doua oara cand am votat cu stanga. Prima fiind atunci cand era sa iasa Vadim.
Asa cum nu mi-a placut mie de Basescu, a fost primul – si singurul – care a pus degetul pe rana.

“Dacă vorbim de corupţie şi ea ţine de două părţi. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie împărţită şi asumată. Un funcţionar corupt nu poate fi corupt dacă nu are un partener, care să-i dea un ban. Un minister nu poate factura cu 50% mai mult dacă nu există un consultant care să valideze ce zice constructorul”

Spunea chestia asta in 2011… A mai adaugat ceva, l-am auzit cu urechile mele la televizor, dar nu reusesc sa gasesc undeva citatul. Era ceva de genul: ‘nici un ministru nu poate face ‘prostii’ daca nu sunt cativa pe langa el care sa-l ajute si daca restul nu se fac ca nu vad’.
Cam multe negatii una peste alta dar sensul e foarte clar.

O fi inteles ce efecte a avut masura luata chiar de el? Aia cu taierea salariilor primite de bugetari si plafonarea indemnizatiilor primite de parlamentari, ministri si directorii deconcentratelor/firmelor de stat? Masura care a dat bine ‘pe sticla’ dar care i-a gonit pe cei cu adevarat capabili din administratia de stat?

Tot aud justificari de tipul ‘indiferent cat le dai, tot fura’.

Perfect adevarat. Daca asta ar fi singura schimbare, ar fi inutila. Lacomia ramane principalul motiv. Atat al coruptiei cat si al evaziunii fiscale.

Numai ca lacomia poate fi tinuta in frau, daca dispare lehamitea.

Primul pas a fost facut. Lefurile au inceput a fi crescute. Incep sa devina ‘credibile’. Poti trai, cat de cat confortabil, cu banii astia. Nu mai esti nevoit sa fugi neaparat la privat. Sau sa accepti spaga ca sa-ti poti duce copilul la mare.
Acum trebuie sa facem si pasul doi.

Din tabelul cu ‘defalcarea sumelor’ rezulta foarte clar cine sunt adevaratii perdanti.

Noi. Locuitorii judetelor si ai localitatilor.

Noi suntem cei care acceptam tranzactii fara factura. De ambele parti. Noi suntem patronii – sau angajatii – care facem evaziune fiscala. Indiferent daca dam mai departe o parte din bani sau ii tinem doar pentru noi…. Pana la urma inceputul e greu… Dupa aceea, pofta vine mancand.
Noi votam autoritatile locale, lucram in cadrul administratiei locale, traim in teritoriu…

Am promis ca a treia paranteza trebuia sa fie ultima… Cine ma cred eu? Sa ma tin de promisiune?
Ca tot veni vorba despre alegeri, de unde vine o mare parte din fondurile electorale? Indiferent de cum sunt ele cheltuite…
Hai ca paranteza asta a fost scurta!

Pricepem odata ca ne furam caciula singuri?

Nu ne-au inghetat suficient urechile?

 

Tocmai ce-am gasit bancul asta in casuta de posta electronica.

FIULE, DĂ-MI NIȘTE BANI DIN PENSIA TA, ȚI-I ÎNAPOIEZ CÂND IES LA PENSIE!
Tatăl are 62 de ani, e inginer și așteaptă anul 2020 să se pensioneze.
Fiul are 42 de ani, e polițist și a ieșit la pensie de curând.
Tatăl va avea 42 de ani de muncă și o pensie de 1.200 de lei.
Fiul s-a oprit la 20 ani de muncă și are o pensie de 8.500 de lei
Tatăl a muncit de 2,1 ori mai mult.
Fiul va avea o pensie de 7 ori mai mare.
Deocamdată, tatăl merge la uzină. Când ajunge acasă, istovit, îl întâmpină fiul, odihnit: “Ce să-ți fac, bătrâne, dacă ți-a plăcut munca?!”
Am incropit repede un raspuns:
“Bancul e bun.
Indeamna la reflexie.
Pe vremuri militia ii apara pe comunisti de nemultumirea poporului.
Astazi, cel putin teoretic, am revenit la normal. Politistii ne apara de infractori.
Pe vremuri era normal sa ii uram pe militieni.
Astazi e de-a dreptul ciudat sa facem bancuri amare despre cei care se presupune ca ne apara. Inclusiv de cei care savarsesc fapte de coruptie…
Ce nu reusesc eu e sa inteleg este cum fac astia sa ne pacaleasca… Ce vina au politistii ca politicienii, votati de noi, au condus tara in halul in care au facut-o?
Si, daca stau bine sa ma gandesc, tatal inginer a votat de mai multe ori in libertate decat fiul politist.”

“Suntem o ciudată cultură a rușinii, în căutarea celui care ne-a făcut de rușine”

Vintila Mihailescu.

Tinerii din corporații, “care muncesc de le sar capacele”, au nevoie de țapi ispășitori pentru faptul că societatea românească avansează prea lent, iar țapii ispășitori pe care i-au găsit sunt țăranii și părinții, spune antropologul Vintilă Mihăilescu, într-un amplu interviu pentru PressOne.

In viziunea lui Mihailescu – care il citeaza pe Sorin Antohi, toate astea se intampla pentru ca ne complacem in starea de ” “bovarism cultural”. Ne visăm ceea ce nu suntem şi cădem în of şi jale pentru că nu suntem ceea ce ne-am dori, dar nu putem fi.

Ei bine, vom continua sa ‘nu fim’ atata vreme cat vom continua sa nu intelegem ca dorinta nu este, si nu a fost niciodata, suficienta.
Ca sa devenim ceea ce ne dorim trebuie, pur si simplu, sa parcurgem distanta dintre locul unde suntem si cel unde vrem sa ajungem.
Daca dormim in cizme, visand frumos, or sa ni se imputa, pana la urma, picioarele.

“– O altă temă a cărții este nevoia de miracole a societăţii românești. Se transferă ea şi în politică? Aşteaptă românii un lider providenţial?
–Ştiu la ce vă referiţi, e o întrebare pusă frecvent în sondaje, iar răspunsul este unul puternic: Da! Dar asta e o inducere a răspunsului.
Spontan, oamenii nu se gândesc la o soluţie, dar dacă li se serveşte răspunsul – Nu e aşa că vrei un tătic care să aibă grijă de tine și să te scape de belele? – Da, sigur că vreau!
Ce altceva să răspundă? În sensul ăsta, este o întrebare care induce răspunsul, iar acesta este unul general uman. În condiții de insecuritate, oricine visează la o “minune” care să-i confere siguranță și previzibilitate în viață.”

Si uite-asa am ajuns la mult mai spinoasa problema a lui ‘ce ne dorim’…

Adica ‘pornim, noi, pornim, dar incotro?’

Locul ala catre care tot vor unii sa ne porneasca… o fi bun pentru toti? Sau doar pentru cei cu ‘initiativa’?

Sa fie asta explicatia pentru numarul mare al celor care ‘au pornit’ peste granita?

Sa explice oare ‘selectia naturala inversa’ enormul numar de ‘guri deschise’ ‘ramas’ in fiecare seara in fata televizioarelor care transmit propaganda politica de ‘ambe sexe’?

Se pare ca avem mare nevoie sa-l recitim pe Eminescu. Vrem, nu vrem, ramanem ‘tributari’ – cititi articolul, ‘paturii superpuse’.
Cata vreme membrii acesteia se vor multumi sa se bata intre ei pentru cat mai multa spuza pe turta proprie in loc sa-si indeplineasca menirea inainte de a intinde mana dupa portia lor din spuza ‘nationala’…

Aici se aplica doua principii. ‘Sunt prea sarac pentru a cumpara lucruri ieftine’ si ‘nu-i nebun cine cere ci e prost cine da fara sa deschida ochii’.
Pe vremea lui Iliescu, ‘sarac si cinstit’, i-am platit prost pe politicieni si ne-am ales cu lepre. Pentru ca marea majoritate a celor cat de cat capabili au ales sa mearga in economia privata pentru ca acolo nu depindeau de ‘spaga’. Iar de unde nu-i… nici macar Dumnezeu nu cere.
Pe vremea lui Basescu, am taiat cu 25% veniturile celor din varful piramidei. Ca de, era criza.
Intorcand pe dos zicala cu nebunul si cu prostul, ar trebui sa ne intrebam cine sunt nebunii (prostii?!?) care se lasa platiti mizerabil, in conditiile in care – daca ar fi capabili!!!, in economia privata ar primi mult mai mult pentru o prestatie echivalenta?
Sa ne gandim doar la bugetul Bucurestiului.
1 miliard (1 000 000 000) de euro pe an.
Venitul primarului care gestioneaza acest buget?
20 000 de euro pe an!
Care consiliu de administratie al unei companii cu un turnover de 1 miliard de euro e atat de inconstient incat sa-si ‘compenseze’ CEO-ul cu 20 000 pe an?
Cu alte cuvinte, vom avea politicieni cat de cat capabili abia dupa ce vom incepe sa-i platim decent.
Daca suma totala ni se pare prea mare… putem lua exemplu de la Macron.
Grupam comunele in municipalitati rurale si ne vom putea permite sa ‘angajam’ niste primari mai de Doamne-ajuta, grupam judetele cate doua-trei si se va intampla acelasi lucru, reducem numarul de senatori la 100 si de deputati la 250 si vom avea suficienti bani sa le dam pentru a-si angaja niste consilieri care sa stie cate ceva… si asa mai departe…
 
Iar dupa aia va trebui sa stam cu ochii pe ei ca pe butelie.
Diferenta dintre stat si privat fiind ca la privat patronul sta tot timpul cu ochii pe tine.
Ei bine, noi suntem patronii lor!
Daca-i vrem performanti, atunci trebuie sa-i alegem cu grija, sa-i platim decent si sa-i tragem de maneca atunci cand incep sa picoteasca.
Altfel, indiferent de cu cat de putin ii vom plati, vom fi in postura prostului caruia ii sar banii din buzunar fara sa stie pe ce se duc.
%d bloggers like this: