Archives for category: comunicare efectiva

Au început cu homosexualii.
Am tăcut din gură. Pentru că nu eram homosexual.

Apoi le-au luat pe femei.
Nici femeie nu eram, așa ca am continuat să tac.

Apoi au venit după noi.
După toți ceilalți care eram diferiți de ei.

Nu mai era nimeni care să mai spună ceva.

Adaptare dupa Martin Niemoeller.

Cine sunt ei?

Sunt doi ei.
Nu-s chiar atât de diferiți, cu toate că unii sunt mulți iar ceilalți, puținii, se cred mult mai deștepți decât primii… Las-că și cei mulți se uită-n gura celor din a doua categorie de parcă s-ar aștepta să iasă de-acolo doar porumbei de-ai păcii…

Îi unește credința în puterea turmei. Cei mulți cred că dacă stau cuminți în țarc vor fi feriți de lupul cel rău iar cei puțini cred că, prin înțărcuire, mulțimea poate fi convinsă să credă orice și să asculte orbește.

Îi mai unește și o anumită ignoranță. Istorică!
Nici una dintre tabere nu reușește să-și aducă aminte că toate turmele ajung, inevitabil, la abator și că cel care taie găina cu oua de aur sfârșește prin a-și baga unghia-n gât.

Advertisements

Pentru a nu stiu câta oară, am găsit o mașină parcată în fața garajului.
Stau lângă o grădiniță… dimineața și spre seară n-ai unde să parchezi o bicicletă … pănă la urmă nici nu poți să te superi prea tare pe ei… mai ales că nu stă nimeni mai mult de 10 minute… se grăbesc la slujbă sau să-și ducă copiii acasă.
Muncitorii care lucrează în curtea de alături mi-au spus ca mașina era acolo de cel puțin o oră. Și că o mai văzuseră lăsată în același loc.

Peste alte 30 de minute, m-am dus la chioșcul din colț să cumpăr niște ouă.
Când m-am întors, cineva tocmai descuia ușa din dreptul șoferului.

– Nu vă supărați, dumneavoastră ce-ați face dacă v-ați găsi garajul blocat?
– Imi cer scuze, nu mi-am dat seama!

Pe ușă – din tablă albastră și decupată din zid,  e un semn mare, cu roșu:

„Nu Parcați, Garaj!”

– Nu v-ați dat seama că ăsta e garaj?!?
– Nu! Nu mi-am dat seama că am întârziat!!!!

Nici măcar nu era blondă…. și nici n-avea vre-un copil cu ea!

Un bunicuț simpatic care participă, din când în când, la proteste antiguvernamentale.

Ce-l face deosebit?

Doctoratul obținut în Franța, cu vreo 70 de ani în urmă?
Calitatea de membru al Partidului Comunist Francez, din aceiași perioadă?
Întoarcerea în Romania deja comunistă?
Colaborarea cu regimul? Unii susțin chiar că Șora ar fi fost, la un moment dat, mâna dreapta a Anei Pauker…
Prezenta în primul guvern Roman? De unde și-a dat demisia în semn de protest împotriva folosirea minerilor pentru curățirea Pieței Universității?
Calitatea de membru al Academiei Române? Cu cât prestigiu o mai avea aceasta, după ce a primit în rândurile ei pe vestita savantă de renume mondial…

Sau faptul ca Șora, și alții ca el, sunt dovada vie a evidenței că te poți vindeca de comunism?

Iar asta îi lasă fără nici un fel de scuză pe cei care….

Precum toate celelalte zicale, și aceasta are cel puțin două înțelesuri.

Unul direct, ‘orice regulă este întărită de fiecare dată atunci când este sancționată încălcarea ei.’

Și cel implicit. ‘Orice comportament aflat în afara regulii slăbește regula și pregătește cadrul pentru schimbarea acesteia’. Adică favorizeaza apariția unei noi reguli.

Ei bine, toate astea au, evident, consecințe.

Regulile, toate, stau la baza funcționarii organismelor sociale.
Care organisme sociale sunt forme de organizare prin care membrii lor – adică noi oamenii, încercă să-și maximizeze șansele de supraviețuire. Și, dacă se poate, bunăstarea.

Istoria demonstrează, cu asupra de măsură, că de cele mai mari șanse de supraviețuire, precum și de cea mai ridicată calitate a vieții, se bucură acei indivizi care trăiesc în societăți cu adevărat democratice.

Cu toate acestea, în absolut toate societățile – inclusiv în cele democratice, există indivizi care încearcă – din prostie, din credința că astfel le va fi lor mai bine sau din amandouă cauzele simultan, să promoveze idei de natură totalitaristă.

Pe cale de consecință, supraviețuirea – și bunăstarea majorității membrilor, acolo unde este cazul, societăților depinde de capacitatea membrilor de a-și înfrânge frica și de a ‘reaminti’ ‘excepțiilor’ cât de esențială este respectarea ‘regulii benefice’.

Și care este ‘regula benefică’?

Respectul reciproc. De acolo pleacă totul.

De fiecare dată când supraviețuirea individuală devine mai importantă decât respectul, incliv cel de sine, iar această atitudine devine regulă/virtute socială – ‘capul plecat, sabia nu-l taie’, se va găsi câte cineva care, în disprețul tuturor regulilor de bun simț, să se pună în ‘fruntea bucatelor’.

 

 

Eu fiind, așa… un pic mai țăran, prefer să o fac ‘din mână’.
Cu cardul, într-adevăr, dar ‘din mână.’ ‘Față-n față’, care-vasăzică, nu pe internet.
Sau ‘prin’ internet?!?

Așa că m-am prezentat în fața ghișeului. Unde eram a cincea persoană la coadă.

‘Mișto. Scap repede.’

De obicei, chiar merge relativ repede.
Sunt două ghișee, la unul dai ‘nota de plată’ – pe care ai primit-o prin poștă, ai cerut-o de la un alt ghișeu sau, mai nou, ai calculat-o (estimat-o) singur.
La celălalt dai banii. Sau cardul.

După vreo cinci minute – timp în care am aflat, din afișe, că trebuie să anunți la primul ghișeu că ai de gând să plătești cu cardul și că între 12 și 12:30 casieria e în pauză, am început să reconsider situația.
Încă nu plecase nimeni. Și era deja 11:47.
Am încercat o glumă cu cel din față dar n-a mers. A râs, politicos, dar se vedea că nu are chef.
Așa că am continuat să mă uit în jur. Ajung acolo cam de două, trei ori pe an – în medie, și fac treaba asta de aproape 20. De fiecare dată descopăr chestii noi.

Situația s-a deblocat relativ repede și cel din fața mea a ajuns sa dea un teanc de hârtii la primul ghișeu.
‘Cât plătiți?’
‘Păi scrie acolo’.
‘Nu știți cât ați calculat?’
‘N-am calculat eu. O colegă de-a dumneavoastră a făcut impunerea.’
‘Trebuia să-mi dați doar ultima pagină!’

Într-un fel, chiar avea dreptate… și totuși… ‘colega’, poate într-un exces de zel, capsase la-olalta tot teancul de hârtii…

Mă rog… Îmi vine și mie rândul, spun repede că am de gând să plătesc cu cardul – toți cei din fața mea făcuseră la fel, și mă blochez.
Observ, cu stupoare, că după a nu știu câta modernizare a softului, operatoarea de la ghișeu e nevoită să introducă data la fiecare tranzacție!
10 caractere bătute aiurea la fiecare notă de plată! Chestia asta n-ar avea sens nici dacă ar fi vorba de două note de plată pe săptămână, da-poi-mite nu știu câte zeci pe oră…

‘E 12! Domnul e ultimul!’ observă, aproape triumfător, operatoarea de la primul ghișeu.
Și închide, rapid, cele două gemulețe opace care o separă de ‘lumea dezlănțuită’.
Fac un pas lateral spre stânga, pentru a ajunge să plătesc, și mă uit – cu o oarecare jenă, în spate.

Mai era o singură persoană!
O doamnă de vreo 50 și ceva de ani.
Care se uita, cu un fel de resemnare senină, la cele două gemulețe…

‘Da-ți-mi cardul!’
‘I-l arăt și gata!’
‘Aici nu merge!’
Îi dau cardul, continuând să mă uit lung la teminalul POS, pe care se vedea clar simbolul pentru contact-less.
‘Pinul!!!’

La prima vedere, atitudinea celor două casiere pare cel puțin ciudată.
Cum poți să-i închizi cuiva oblonul în nas – și să-l lași să aștepte încă o jumătate de oră, în condițiile în care putea-i să-l ‘rezolvi’ în mai puțin de un minut?
Din timpul tău, într-adevăr…
Și totuși… un minut din timpul tău față de jumătate de oră din timpul altuia…

În cele două secunde – sau cât mi-o fi trebuit să bag pinul, mi-au trecut prin cap toate schimbările pe care le observasem în ultimele cinci minute.
Aparatul cel nou de aer condiționat. Cu invertor! A cărui conexiune cu unitatea exterioară fusese trasă prin, efectiv, „prin” geam. Fusese spart colțul unui ochi de geam ca să treacă legătura de țevi și cordonul de alimentare. Gaura, ciobită, era cam de trei ori mai mare decât ar fi fost nevoie și, probabil, urmează să fie lipită cu scotch. La iarnă… Și, de fapt, oricum nu contează prea mult… Toată ‘vitrina’ e făcută din ochiuri de cornier ‘astupate’ cu câte o singură foaie de geam. Lipit cu chit din ăla roșu! Așa cum se închideau balcoanele pe vremuri…
Iar în vitrină, chiar lângă casierie, sunt câteva tomberoane de gunoi! Înăuntru!
Nu put, într-adevăr, dar au câțiva ani buni… Și își arată vârsta… cu prisosință… Am încercat să arunc o hârtie într-unul dintre ele și am rămas cu capacul în mână…

În condițiile astea… cele două casiere se poartă de-a dreptul civilizat…  cel puțin în comparație cu condițiile în care trebuie să muncească…

 

Lucrurile tind sa aibe o cauză ‘de suprafață’ și o alta ‘de profunzime’.
De foarte multe ori, cauza ‘de profunzime’ este manipulată de unii și/sau de alții. În situația asta, manipularea devine cauză aparentă.
Indiferent de părerile fiecaruia dintre noi despre PSD, este prea multă sărăcie în România.
Sărăcie care are multe cauze și care poate fi folosită în multe feluri.
Problema este ce facem în continuare.
Dăm vina unii pe alții pentru existența ei?
Facem mișto de cei care se află în această situație?
Creem condiții reale pentru ca cine vrea să poată ieși din sărăcie?
Sau îi lasam pe ‘maeștri’ să-și construiască în continuare capital politic pe spatele săracilor de care facem noi mișto?
Eliminarea saraciei
„Stau într-un hotel din ăla aparent modernizat si renovat, dar în care poți să simți parfumul anilor de comunism ieșind de sub fiecare placă de gresie postdecembristă. Cobor la micul dejun. Nu mi-e foame, dar aș ucide pentru o cafea.
E frig. Azi s-a făcut răcoare. Pe terasă e un grup mare de copii veniți în tabără. Probabil sunt de pe undeva dintr-un orăsel mic de provincie, dar mai mult ca sigur sunt săraci. Mă uit la ei cum se bucură mâncând crenvuști din ăia trași în folie de plastic și cum chicotesc fericiți când își întind pe pâine un maglavais maro care seamănă a nutella. Doar seamănă. Nu le pasă, sunt fericiți.
Profesorii care au grijă de ei sunt la fel de săraci, dar asta nu mai e o noutate în România zilelor noastre. Nu-mi cereți să vă spun de unde știu că-s săraci, sărăcia se simte din cele mai mărunte gesturi, din șlapii de plastic ordinar, păstrați special pentru „la mare”, din bluzele de trening ponosite, din tot.
Din boxe se aude tare despacito. Îmi beau cafeaua și mă gândesc trist că asta-i România reală. Săracă și sărăcită, cu oameni care abia-și mai duc zilele și copii care se bucură la niște crenvurști de plastic.
Iar imbecilul ăla le-a cerut scuze pușcăriașilor.
Mihai Vasilescu
lucrul bine facut
Și pentru că domnul de la Transavia ne sugerează că dormim în cizme, să ne aducem aminte că ne-am mai trezit odată.
Doar pe jumătate… L-am lăsat să continue… De trei ori…. După ce o luase razna pe arătură….
romania trezestete

Huh?!?

thinking

We’re not the only ones able to use tools to solve problems.
We’re not the only ones capable of self-awareness. Otherwise said, to recognize ourselves in a mirror.
We’re not even the only ones able to use language to dampen our feelings for long enough so that the frontal cortex might take over from the amygdala.

So?

But what does it mean to be human?

What if being human means being able to do all those three things, simultaneously?

Well, I’m not so sure I’d be comfortable with that…

‘Dampen our feelings for long enough so that the frontal cortex might take over from the amygdala’.

A key difference between a psychopath and a sociopath is whether he has a conscience, the little voice inside that lets us know when we’re doing something wrong, says L. Michael Tompkins, EdD. He’s a psychologist at the Sacramento County Mental Health Treatment Center.

A psychopath doesn’t have a conscience. If he lies to you so he can steal your money, he won’t feel any moral qualms, though he may pretend to. He may observe others and then act the way they do so he’s not “found out,” Tompkins says.

A sociopath typically has a conscience, but it’s weak. He may know that taking your money is wrong, and he might feel some guilt or remorse, but that won’t stop his behavior.

Both lack empathy, the ability to stand in someone else’s shoes and understand how they feel. But a psychopath has less regard for others, says Aaron Kipnis, PhD, author of The Midas Complex. Someone with this personality type sees others as objects he can use for his own benefit.

Oops!

So one of the very things which make us human might also explain why some of us become psycho/sociopaths?

No, not only one. All three of them.

For a psycho/sociopath to become manifest, one has to behave like one. To act like one. To make the difference between their own persona and the rest – self-awareness, and then to use tools to defend/enhance what makes their own persona so special. Regardless of whatever consequences those actions might impose upon any second or third party.

Then how come we have survived for so long?
As a species?

According to Ernst Mayr – ‘evolution is not about ‘survival of the best’ but about the demise of the unfit’, whatever psycho/sociopathy has plagued us wasn’t enough to kill us.
What kept it in check?
We might have a natural propensity for doing the right thing but… bad things still happen… the mechanism which ‘tames’ us has to be a dynamic one… Does the job in an at least satisfactory manner – we’re still here, it has successfully adapted to whatever historical changes had fallen upon our head – again, we’re still here, but is not fail proof. From time to time, evil explodes into the world.

We’ve somehow coped with these ‘explosions’. For now, at least.

Basically, any future strategy for survival might imply one of the next two scenarios.

Put our faith in God. Who had created us. And who’ll lead us out of whatever predicament we might get in. Even if/when we do it to ourselves. Simply because he is our loving father.

Remember that when we had really pissed him off, he had preferred to cleanse the entire (known) world with water. And learn to reign in our own ability to do the wrong thing.

And, maybe, our distance nephews will consider that being human means being able to innovate AND to knowingly keep that ability in check.

Pentru cei care au reusit sa-si conserve suficienta naivitate, politica este o activitate care trebuie facuta ‘in echipa’.

In conditiile astea, ‘lupta politica’ ar trebui sa fie un oximoron…  adica o figura de stil.

Din pacate, cei care si-au pierdut naivitatea (virginitatatea?) politica au renuntat la ‘fineturile de salon’ si au introdus conceptul de ‘Real Politik’.
Initial in relatiile internationale.
Mai apoi, pe usa din dos, si in politica interna.

Cu ce consecinte?

Pe vremea cand Bismark se apucase sa ‘cizeleze’ conceptul de Real Politik, mantra relatiilor internationale era ‘divide et impera’. ‘Cauta orice fisura in pozitia adversarului, insinueaza-te si fa tot ce este necesar pentru a ajunge in pozitia dominanta’.

Daca politica ‘naiva’ se bazeaza pe convingerea partenerilor de discutie, politica ‘reala’ este doar despre atingerea rezultatului dorit.
Politicienii ‘naivi’ se aseaza la masa pentru a incerca sa afle parerea partenerilor de discutie inainte de a negocia o eventuala solutie. Una cat mai larg acceptabila.
Politicienii ‘realisti’ utilizeaza orice mijloace pentru a-si indeplini in cat mai mare masura obiectivul. Stabilit deja, inainte de orice consultare cu ceilalti membri ai comunitatii care urmeaza sa sufere consecintele atingerii respectivului obiectiv.

Unii dintre politicienii a caror ‘naivitate’ a fost ‘stirbita’ de contactul repetat cu realitatea sociala ajung sa fie dispusi a utiliza manipularea ca unealta politica. Mai ascund o parte din adevar, promit un pic mai mult decat stiu ca pot duce la indeplinire… dar pastreaza macar aparentele.

‘Realistii’ puri si duri sunt mult mai directi. Ard puntile. Darama fatadele. Aici nu mai poate fi vorba despre manipulare. Cuvantul ‘lupta’ nu mai este privit ca o figura de stil.

‘Lupta politica’ coboara in ring. Sau, mai bine spus, agora intreaga devine un ring.
Iar situatia devine ‘care pe care’.

Spre desfatarea ‘realistilor’ de dincolo de granite. Care abia asteapta ca cei cei ‘dinauntru’ sa se ia cu adevarat la bataie pentru a aplica, din-afara, principiul de la care a inceput totul.

Divide et impera.

M-a mâncat undeva și m-am uitat vreo cinci minute la un ‘telejurnal’.

Se uita taică-miu la Antena 3 și, stând de vorbă cu el, mi-am aruncat și eu ochii pe ecran.
Cu ocazia asta mi-am dat seama de ce o întreagă echipă de șoc de la Romprest mătura azi dimineață, cu foarte mare ‘aplecare’, prin spatele Universității.

La Sala Palatului era mare congres extraordinar. Unde urma să vină și doamna primar general…

Ei bine, imaginea din cauza căreia m-am hotărît să investesc cinci minute din viața mea în ‘știrile Antena 3’ a fost aceea a unei doamne destul de respectabile ca vârstă – undeva peste 55 de ani, și care, după cum arăta, nu prea se potrivește cu idea de protest spontan împotriva guvernului. Ca să nu vină cu mâna goală, adusese cu dânsa, și o ținea hotărâtă deasupra capului, o hârtie pe care era, scris de mână, textul din titlu.
Dacă hârtia aia ar fi fost printată, sau măcar daca ar fi fost ‘montată’ pe ceva pregătit din vreme, mai că m-aș fi gândit la ‘Soros’. Așa, mâzgâlită rapid cu pixul…
Am continuat să mă uit, sperând în orb că voi înțelege ce a făcut-o pe gospodina cu pricina să ia parte la un ‘protest neautorizat’ tocmai împotriva celor care abia i-au mărit pensia.

Speranța a fost deșartă.
Atenția mi-a fost deturnată de mesajele care defilau obsedant pe ‘burtieră’.

„BREAKING NEWS”
„DRAGNEA ANUNȚ BOMBĂ DESPRE SERVICIILE SECRETE”
„RĂSTURNARE DE SITUAȚIE ÎN LUPTA DIN PSD”
„MANEVRE ASCUNSE, ULTIMELE NEGOCIERI”

Asta în timp ce imaginile, unele dintre ele foarte atrăgătoare din punct de vedere grafic, nu spun, de fapt, nimic iar pe canalul audio vine un șir cuvinte aranjate într-o limbă de lemn și care mai mult ascund decât comunică.

În mai puțin de două minute am început să mă simt frustrat. Inițial nu am înțeles de la ce mi se trăgea. Apoi frustrarea a crescut exponențial.

Cu vreo câțiva ani în urmă m-am întors pe băncile școlii și ‘am făcut sociologia’.
Una dintre materii trata modul în care trebuie construită o campanie de promovare a unui produs. Cum să stârnești interesul potențialilor ‘consumatori’, cum să-i faci sa-și dorească respectivul produs, cum să crești ‘tensiunea așteptării’ și alte asemenea ‘amănunte tehnice’.
Ei bine, am recunoscut toate aceste ‘trucuri’ în modul în care sunt structurate emisiunile de știri. Și nu doar cele de la Antena 3.

Și care e problema? Televiziunile trăiesc din reclamă, așa că au nevoie de cât mai multă audiență, audiență pe care o fidelizează și ei așa cum o fac toți ceilalți operatori economici…
Cu alte cuvinte, televiziunile de știri transformă informația într-un produs oferit pentru consum. Și nișat pe diferite sectoare de piață.

O fi bine?

Vă place situația în care suntem?

Fără să vrea, cei care ‘operaționalizează’ aceste televiziuni de știri au contribuit la această stare de lucruri?

Pentru simplul fapt că marea majoritate a cetățenilor – adică cei care decid prin vot soarta noastră, a tuturor, nu știu să filtreze aceste ‘știri’?

Pur și simplu, aceștia nici măcar nu au habar despre ce li se întâmplă.
Tot ce simt ei este frustrarea care incepe se acumuleze din momentul cand citesc, pe burtieră, despre ‘marea revelație’ care ‘sta sa urmeze’ și care se accentueaza atunci cand revelația mult promisă se dovedește a fi un mare fâs.

Și uite-așa, din patru-n patru ani, cetățeanul turmentat – fără ghilimele, se prezintă la vot într-o stare de agitație frustrată și cunoscând doar felia de realitate pe care a primit-o, sub formă de „produs”, de la televiziunea de știri la care se întâmplă să se uite.

Indiferent care o fi aceasta.

Acum înțelegeți de ce m-a impresionat mesajul pe care încearcă ‘gospodina’ să ni-l trimită?

Să vă readuc aminte că în limbile slavice „gospodină” înseamnă „doamnă”?

„Doamnă”, nu ‘tovarășă’!

“Faptul că jurnaliștii cedează vitezei, dorinței de trafic și audiență, părăsind bunele deprinderi de verificare rezonabilă a informației, duce la distorsiuni grave ale realității și la pierderea rostului mass-media de a informa corect publicul.”
Brandusa Armanca, Argou de Jurnalisti (III), Fonfleul,
Revista 22, 2014-07-15

 

Vrand, nevrand, cand umbi pe internet esti supus unei multitudini de tentatii…
Om fiind, mai cad si eu in capcana.

Andronescu la atac

Evident ca prima reactie a fost un facepalm cat casa, urmat de o intrebare cat se poate de retorica: ‘Cum adica? Asta inseamna sa ataci ‘fara precedent’ un partid politic? Sa candidezi pentru responsabilitatea de a-l conduce?!?’

Dupa care am observat water-mark -ul… si mi-am adus aminte de epoca in care ‘maestrul’ Cristoiu era perceput ca un guru al presei romanesti din cauza tirajelor imense in care ne informa despre gainile care nasteau pui vii.

gaina cu pui vii

PS.
Cineva mi-a atras atentia asupra ‘amanuntului’ ca genul asta de articol era cunoscut in redactia EvZ sub numele de ‘fonfleu’, ceea ce mi-a mie ocazia de a adauga un motto si un citat din intelepciunea magistrului.

Maestrul fon­fleu­lui de presă, Ion Cristoiu, scria într-o rubrică din 2009 a ziarului Ring că în limbaj gaze­tă­resc „fonfleul e ştirea gogonată, fără nici o aco­perire în rea­litate, servită publicului con­su­ma­tor ca având credibilitatea unei surse si­gu­re“ și îl denunța pe Cozmin Gușă ca „fon­fleist“ periculos „de­oa­rece lansează pocnitori me­diatice atât de grav şi, mai ales, atât de misterios încât mulţi îl cred alimentat de ser­vi­ciile secrete autohtone, ba chiar şi pla­ne­ta­re.

Se pare ca fonfleistii de profesie nu se ghideaza dupa ‘corb la corb nu scoate ochii’… Ceea ce e bine. Viata noastra devine mult mai atata vreme cat se dau in git intre ei.

%d bloggers like this: