Archives for category: Ce tara lasam copiilor nostri?

DSC_6401

Tot aud că ‘nu-s în stare aștia nici măcar să întrețină tot ce ne-a lăsat Ceaușescu, darămite să mai adauge ceva’!

Judecând după ritmul în care construim autostrăzi, de exemplu, s-ar putea ca zicerea respectivă să nu fie foarte departe de adevăr…

Dar, până la urmă, ce ne-a ‘lăsat’ Ceaușescu?
Sau, mai bine spus, cât de bună a fost moștenirea lui?

Și dacă a fost atât de bună, de ce o ducem noi atât de greu?… Mă rog, unii dintre…
Ne-am bătut noi joc de ea?!?… Iarăși ‘Mă rog, unii dintre …’

Dar ia stai un pic!
Noi, NOI nu suntem cumva tot ‘moștenirea’ lui Ceaușescu?

N-am fost noi crescuți să-i fim ‘demni urmași’?
Nu era el slăvit ca ‘cel mai iubit fiu al întregului popor’? De către părinții și bunicii noștri?
Nu zice înțelepciunea populară că ‘așchia nu sare departe de trunchi’?

Ce-ar fi sa ne luăm și noi un pic de avânt?
Macar acum, dupa 30 de ani… Nu de alta, da’ ne vad copiii astia, puțini, care au mai rămas pe aici… și care nu mai înțeleg nimic…

Advertisements

A plumber fixes a bathroom sink

“România se va confrunta în curând cu un dezastru demografic din cauza dezechilibrelor grave de pe piața muncii. Abia ieșiți de pe băncile liceului tot mai mulți tineri optează pentru diverse forme de șomaj deghizate sub meserii ca „DJ” sau „fotograf” evitând meseriile care le-ar putea aduce respectul comunității, cum ar fi cea de instalator sau electrician. 
„Nu știm exact care sunt cauzele acestui fenomen. Ori părinții sunt foarte bogați și atunci își permit să întrețină un DJ sau un fotograf în casă, ori pur și simplu nu vor să muncească. Sau poate o fi vorba de o nouă paradigmă, în care românilor nu le mai plac banii, considerând că câștigă suficient din cerșit”, a explicat socilogul Decebal Popescu. “

‘Evitand meseriile care le-ar putea aduce respectul comunitatii’…

Respect care poate fi masurat, facil, prin observarea imaginii de care se bucura meseriasii in media romaneasca.
Adica prin observarea imaginii de care se bucura Dorel. Inclusiv cel din fografia de mai sus.

“”Dorel” de Calarasi a asfaltat o balta…..
primarul Daniel Ștefan Drăgulin a dat o dispoziție viceprimarului Viorel Ivanciu de a identifica, împreună cu conducerea SPPSV, măsurile disciplinare care se impun. În acest moment se poartă discuții cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

Vom reveni cu prezentarea acestor măsuri disciplinare și dorim sa punctăm faptul că ceea ce s-a întâmplat nu caracterizează întregul colectiv al Serviciului Public Pavaje Spații Verzi”, a transmis Primăria Municipiului Călărași.”

 

“Muncitorul de la Drumuri a fost filmat în timp ce turna asfalt fierbinte direct în gorpile (sic) pline cu apă pe drumul dintre Craiova şi Calafat. Nu a fost deranjat nici măcar o secundă că afară ploua, iar în bălţi apa ajungea până la gleznă.
UPDATE Bogdan Bratu, şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri Craiova, au
(sic) precizat că angajaţii care au turnat asfalat în gropile pline cu apă au fost sancţionaţi. Imaginile cu „Dorel“ în timp ce turna asfalt încins în gropile pline cu apă au ajuns imediat pe internet. Oamenii au declarat că nu este normal să fie executată o lucrare în astfel de condiţii. „Câtă precizie la aruncarea banilor publici pe fereastră“, a scris…”

 

Si asa mai departe…

Si ce erau sa faca Doreii astia?
Sa le spuna ei sefilor lor ca ploua? Ca din birou nu se vede?
Sa nu iasa pe teren pana nu se usuca baltile? Daca foaia de lucru pe ziua respectiva le spune ca asta au de facut? Chiar daca ploua de trei zile?
Gura copiilor lor nu trebuie ‘sa manance si ea ceva’?

journalism-101-if-someone-says-its-raining-another-person-36442457

Traducere ‘dupa ureche’:

‘Draga jurnalistule incepator,
Atunci cand unul spune ca afara ploua iar altul spune ca e uscat, treaba ta nu este sa-i citezi pe amandoi. Treaba ta este sa te uiti dracului pe geam si sa vezi care este adevarul!’

‘Nu stim exact care sunt cauzele acestui fenomen. O posibila explicatie este ca cei care mai inteleg ceva din ce se intampla dincolo de fereastra au ramas atat de putini incat adevarul a devenit aproape imposibil de decelat.’

Citiți mai întâi textele, dacă nu cumva ați făcut-o deja.

Nici măcar faptul că accepţiile lui removal ţin de zona sanitar-medicală nu e o ironie. Sau o coincidenţă. Dacă te uiţi în dicţionar, vezi că removal înseamnă „eliminare, evacuare, extirpare, înlăturare, scoatere”. Ce se poate deduce aici? Printre altele, că escortarea lui Ilie Năstase în afara arenei de tenis a fost mai degrabă un act de de chirurgie comportamentală decât o pedeapsă. Până la urmă, un act de igienă.

Radu Paraschivescu, Rever,  27/04/2019

 

Cu cateva zile in urma, vorbeam despre fluviul de insulte la adresa mea, care foloseau cele mai ingenioase combinatii de injuraturi si urari din limba romana. 
Ieri, «aprecierile» au fost incununate de un articol scris de catre Radu Paraschivescu, unul dintre cei mai apreciati scriitori si critici literari ai momentului din Romania.
Opinia dumnealui este ca o judecata de apoi. 
Un om, o viata redusa la «evacuare, extirpare, badaranie, ofensa, anormalitate».
Nimic diferit fata de vorba directa, fara perdea, a altora, folosind insa limbajul rafinat al unui intelectual.”

Ilie Năstase, Smash (la Rever), publicat pe Facebook și preluat de pe Prosport, 29/04/2019

Aș putea începe prin a mă întreba cum de un “bufon” „oţărât şi mojic, cu înjurătura gata să decoleze oricând de pe pista buzelor“ este în stare să scrie cel puțin la fel de ‘savuros’ precum “unul dintre cei mai apreciati scriitori si critici literari ai momentului

Să depășim acest moment…

Și până la urmă?
Despre ce e vorba aici?

OK, cu Năstase ne-am lămurit. Jucător genial, spirit liber…
Ajuns la o anumită vârstă și având prea mult timp la dispoziție intră în niște combinații cel puțin dubioase.
Cu cei care încearcă să se folosească de notorietatea lui Nasty, iarăși ne-am lămurit. Sau ar fi trebuit să ne fi lămurit, dacă am fi fost cât de cât atenți în ultimii 30 de ani…
Gestul care declanșat toată această furtună … ar putea fi considerat o ‘lovitură genială de imagine’!
Un candidat, cunoscut din ‘civilie’ pentru ‘loviturile’ sale neașteptate, și având o oarecare priză la publicul larg, este ‘surprins’ aruncând cu cafea pe afișul electoral al unuia dintre contracandidații săi. Detestat de o largă majoritate, dar care mai are un grup de sustinatori fideli, și despre care ‘umblă vorba’ că ar ști cum se mânuiește paharul… Nimic neobișnuit pentru o campanie electorală ‘modernă’. În care ‘publicitarii’ au capul de afiș iar ‘ideologii’ se întreabă dacă vor mai fi vreodată băgați în seamă…

Cine ar fi cazul să intervină?
Și să-i arate ‘cetățeanului turmentat’, pe limba lui, care sunt alternativele?
Care cetățean, odată trezit, ar urma să ne călăuzească, cu votul său, spre ‘luminița de la capătul tunelului’?

Intelectualii de vază ai momentului?
Gânditorii respectați ai neamului?

Cine ar fi cazul să-i invite pe aceștia înapoi în arena publică?
‘Marile’ grupuri de presă?

Tin inca minte discursul cu care Basescu incerca sa ne convinga, prin ’98, ca nu aveam nevoie de autostrazi. Si asta pentru ca, atunci, l-am crezut!
Eram atat de pornit impotriva celor care il urmau pe Iliescu incat eram dispus sa cred pe oricine care li se opunea cu un cat de cat succes…
Atat de pornit incat n-am inteles, atunci, cat de mica era diferenta dintre Basescu, Iliescu, Nastase…

Pana la urma, singurul lucru care conteaza este respectul pe care il avem fata de cei din jurul nostru. In ce masura ii consideram oameni asemenea noua. Indiferent de ocupatie, culoarea pielii, limba vorbita…

Uite de-asta am fost nevoit aseara sa trec cu masina prin vad. Iarasi!
Era “standstill” intre Sebes si Alba Iulia asa ca Waze mi-a spus sa o iau la dreapta. Apoi la stanga si… pentru ca Waze-ul meu e setat sa ma duca pe orice fel de drum, am ajuns sa traversez un rau. Pe un pod improvizat din tuburi de beton.

De fapt, era un drum tehnologic. Aferent santierului viitoarei autostrazi dintre Sebes si Turda. “Viitoarei”…


Degeaba dam vina pentru necazurile de ‘acum’ pe ‘actuala’ guvernare.
Indiferent care o fi aceea.
Nimic nu se va schimba cu adevarat pana cand nu ne va veni NOUA mintea la cap.

Noi suntem cei care trebuie sa invatam.
Noi suntem cei care trebuie sa nu ne mai lasam invrajbiti.
Noi suntem cei care trebuie sa ne asumam greselile. Si prostiile pe care le-am facut. Noi, cu mainile si cu capetele noastre!

Doar asa vom putea merge mai departe.
Altfel, orice ‘miscare’ pe care o vom face va fi ‘la remorca’ cuiva.
Indiferent cui, in indiferent ce directie.

Pentru a ne putea hotari singuri destinul, pentru a ne putea deplasa, firesc – ‘inainte’, trebuie sa re-invatam ce inseamna cooperarea. Adica sa tragem cu totii la aceiasi caruta.

Altfel… vom da iarasi cu oistea-n gard.
Si iarasi…

Ce m-a apucat?!?
Ca doar n-o fi prima oara cand m-a scos Waze din tot felul de ‘incalceli’ din astea….
Ei bine, imediat dupa ce-am tras pe dreapta sa fac pozele alea, a oprit si o Dacie Dokker. Din care a coborat un OM.
“Veniti dupa noi. Sunteti pe drumul cel bun. Mai avem un pic si iesim in DeNeu”
“Multumesc foarte mult. Nu m-am speriat, doar m-am oprit sa fac niste fotografii!”
“A, OK… V-am vazut cu numar de Bucuresti. Doar localnicii stiu scurtatura asta si am crezut ca aveati ceva ‘indoieli'”.
“Va multumesc inca odata. Nu sunt foarte multi care sa faca asemenea gesturi.”

Adica se poate. Putem sa ne ajutam intre noi.
Nu ne costa nimic.
Iar impreuna putem muta muntii!

Sau traversa rauri.

De vreo treizeci de ani tot discutam despre ‘moștenirea lui Ceaușescu’.
Ce-a dărâmat, ce-a construit, cum a plătit datoriile – lăsându-ne pe noi în foame și în frig.

De multe ori discuțiile astea se termină cu ‘aștia nu sunt în stare nici măcar să întrețină tot ce a construit Ceaușescu, darămite să continue’!

Ei bine, eu cred că suntem într-o eroare mare cât casa.
Cât Casa Poporului….

Ceaușescu n-a construit nimic.
N-a construit – și nici n-a dărâmat, nimic!
Noi am făcut toate astea.

Că el dădea câte o ‘indicație’…
Acea ‘indicație’ trecea întâi pe la CSP – unde devenea ‘indicator de plan’, apoi pe la ministerul economiei… și abia după aceea ajungea ‘pe teren’. Unde era pusă ‘în practică’.
Iar toate aceste operațiuni erau îndeplinite de noi. De ‘Oamenii Muncii’. De la ‘orașe și sate’.
Ceaușescu n-a dărâmat, cu mâna lui, nici o biserică și nici un sat. N-a construit nici un apartament și nici o fabrică. N-a scris nici o filă de plan și nici un borderou de materiale. N-a semnat nici o dispoziție de plata, internă sau externă.
Toate astea au fost făcute de noi.

Că am ascultat de el…. Asta-i altă chestie!
Că n-am fost în stare să-l contrazicem atunci când o lua razna… Și asta e tot ‘altă chestie’. Că s-a înconjurat el de oameni din ce în ce mai ‘ascultători’… și n-a mai fost cine să-l mai contrazică… până când situația devenise atât de ‘groasă’ încât chiar și cei mai ‘disciplinați’ și-au dat seama că ‘purceaua era moarta-n coteț’ și l-au ‘lăsat din brațe’… astea sunt deja istorie….

Dar mai rămăsese ceva!
Ceva unde contribuția lui Ceaușescu fusese cu adevărat consistentă.
Unde Ceaușescu dusese mai departe un început de tradiție – ‘Titulesciană’.
De fapt, ăsta a fost singurul domeniu în care Ceaușescu – și România, în ansamblu, a avut un real succes.

Standingul internațional!

Relativa independență față de URSS, relativa apropiere față de spațiul Euro-Atlantic, relația bună cu statele ne-aliniate, statutul de mediator între Israel și lumea arabă….
Aceasta fiind, de fapt, și singura ‘punte de legătură’ dintre regimul ceaușist și cel post-comunist.
Așa am fost acceptați în NATO și cooptați in UE.
Ai cărei președinți ‘rotativi’ suntem în momentul de față…

Cum de ne-om fi ales noi tocmai momentul asta pentru a irosi și ultimul lucru bun ‘moștenit de la Ceaușescu’?!?


Undeva în Romania….

Unul dintre motivele pentru care l-am împușcat pe Ceaușescu a fost ‘distrugerea satului românesc și a tradițiilor sale’.
Foarte mulți dintre copiii țaranilor care au refuzat atunci să-și părăsească rosturile s-au risipit acum în cele 4 zări ale pămîntului….
Și nu neapărat din cauza ‘mizeriei’. Cei de-aici aveau antenă de satelit!

Regina Maria,
Ana Pauker,
Elena Ceaușescu,
Viorica Dancilă.

In felul lor, fiecare dintre acestea au reprezentat câte o premieră în viața socio-politica a României.
Fiecare dintre ele au exemplificat câte un fel de culme.

Concluzia?

Sunt mai multe.
Aș menționa doar două.

Mamele românce au ezitat pentru prea multă vreme în a-și încuraja fetele să ‘spargă’ barierele și băieții în, la început, a accepta iar, mai apoi, a încuraja ei înșisi acest lucru.
Soții, tații și colegii, români nu au fost în stare să înțeleagă, autonom, că nu pot gestiona toate lucrurile de unii singuri.

Așa că singurele femei care au ‘reușit’ să ‘penetreze’ au fost ‘excepțiile’.

Clorinarea apei este cea mai ieftină metodă de a reduce încărcarea microbiologică a apei. În același timp, prezența clorului în apa care intră în contact cu organismul uman este periculoasă pentru acesta. Mai ales atunci când sunt depășite anumite limite.

Un anumit număr de locuitori ai Bucureștiului au sesizat că apa care curge ziele astea la robinet miroase prea tare a clor.

Ministrul sănătății, om politic, le-a recomandat să nu mai folosească apa de la rețea. Să n-o mai bea și să nu se mai spele cu ea. ‘Nu este periculoasă pentru un om normal dar poate produce neplăceri persoanelor cu anumite sensibilități’.

O persoană suspusă în ierarhia furnizorului de apă potabilă – firmă cât se poate de privată, a dat asigurări că apa este cât se poate de potabilă și că prezența clorului este tocmai dovada eforturilor făcute de compania pe care o reprezintă pentru asigurarea potabilității apei furnizate.
După care a atras atenția asupra faptului că ei, ApaNova, au fost cei care au atras atenția ‘Apelor Române’ – regia de stat care furnizează apa brută către ApaNova, că ‘materia primă’ care intră în stațiile de epurare are foarte foarte mult amoniu – ceea ce impune folosirea unei mari cantități de clor.

Această situație a împărțit populația Bucureștiului în mai multe categorii.

Unii au băut apă plată și s-au spălat cu apă din puț.
Sau nu s-au mai spălat.
Alții au fost nevoiți să se spele cu apă de la robinet pentru că…
Sau au fost chiar nevoiți să bea apă de la robinet. Pentru că…

Și când o să dispară clorul din apă?

Încărcătura suplimentară de amoniu ar proveni din topirea bruscă a zăpezii. Ceea ce ar fi produs ‘spălarea’ terenurilor agricole de pe malurile Argeșului și ale Dâmboviței. Spălare care ar fi antrenat gunoi de grajd, azotat de amoniu și uree din îngrășăminte, alte gunoaie, etc., etc.,…
Când s-o termina de topit zăpada asta….

Dar nu toată apa cu care este alimentat Bucureștiul provine din Argeș și/sau Dâmbovița. Mai sunt forajele și încă câteva alte surse.
Mai scumpe însă. Nu e același lucru să lași Argeșul să-ți intre în stație sau să pompezi apa freatică de la o adâncime de 150 m…

Și uite-așa începi să te gandești la diferențele dintre o întreprindere privată și o companie de interes public.

Compania privată – tocmai pentru că acționarii ei pretind un anumit profit din partea administratorilor, va încerca să genereze măcar acel profit. Și, abia în subsidiar, va avea grijă doar de siguranța – nu și de confortul, mai ales când are monopol pe piața respectivă, celor cărora le furnizează apa.

Compania de interes public – controlată de politicienii aflați la putere în respectivul moment, va avea grijă – măcar declarativ, o foarte mare grijă față de confortul votanților și doar o preocupare secundară față de eficiența economică a demersului.

Asta în ipoteza – nerealist de optimistă, că atât ‘privații’ cât și ‘politicienii’ sunt oameni rezonabili. Care nu fură exagerat, care nu mint cu nerușinare…

Și-atunci?

Ce facem? Bem toți apă plată? Tot timpul? Și cum ne spălăm?

Dar care ar fi variantele?

Prima alternativă ar fi inlocuirea clorinării cu ozonificarea.
Să vorbesc românește?!?
Tehnologia folosită acum în București implică amestecarea unei anumite cantități de clor în apă. Care clor este dozat în funcție de încărcarea microbiologică a apei și care, în final, sterilizeaza respectiva apă.
Dezavantaje? Mirosul, clorul este toxic în sine iar combinațiile sale chimice cu alte substanțe dizolvate în apă sau întâlnite pe conducte pot fi și mai toxice.
Avantaje? Prețul și, mai ales, remanența! Adică acea cantitate minusculă de clor care rămâne în apă până în ‘ultima clipă’. Până când paharul cu apă ajunge la buzele noastre. Și care omoară agenții patogeni ajunși în apă, după ce aceasta a părăsit stația de epurare. Atunci când se tot peticesc conductele…
Ozonificarea – adică sterilizarea apei brute cu ajutorul ozonului, o forma foarte activă de oxigen, este cel puțin la fel de eficientă ca clorinarea, puțin mai scumpă, nu lasă nici un fel de miros, nu produce nici un fel de compuși toxici. Și nu usucă pielea după ce faci duș. Dar acționează doar în interiorul stației de tratare. Orice mizerie ‘cade’ în apă după ce aceasta a pornit pe conductă către robinetele noastre… acolo ajunge… O gasim ‘intactă’ în paharele noastre.

Asta înseamnă că dacă am vrea să trecem la ozonificare ar trebui să începem prin a aduce rețeaua de apă la niște parametri rezonabili de fiabilitate…
Cu ce bani?
Orice investitor privat ‘cere’ un profit. Care profit crește foarte mult costurile.
Din bani publici? Proveniți din majorarea taxelor? Orice majorarea ar duce la creșterea costurilor politice. Ca să nu mai vorbim de neîncrederea publicului în capacitatea administrației publice de a gestiona ‘banul cetățeanului’…

Ne-nvârtim într-un cerc vicios?
Nu vrem să plătim nici costurile bănești și nici pe cele politice?
Pentru ca nu mai avem încredere?
În nimic și în nimeni?

Și-atunci ce facem?
Ne săpăm fiecare câte un puț? Degeaba… apa din primii 20 de metri nu mai e potabilă iar mai jos e atât de scump ca nu mai merită. Și, oricum, ai nevoie de autorizație.
Ne lăsăm să murim de sete?

Și totuși… cercul ăsta vicios continuă să se învârtă doar pentru că ne furăm singuri căciulile… Unii fură/mint crezând că nu-i vede nimeni iar ceilalți se fac că nu văd… de lene. Asta într-o parte. În partea cealaltă … e invers. Fură unii dintre cei care se făceau că nu văd și închid ochii unii dintre cei care se știu deja cu musca pe căciulă…

O mai ținem mult?
Nu ni s-a facut sete încă?
Sau măcar un pic de scărbă?
De noi înșine?


https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/eliberari-in-masa-in-trei-dosare-celebre-deciziile-luate-de-instanta-suprema-1052295?fbclid=IwAR3nnHuF18rLpQvA3KoNutXU19rSW3K4q6xGiUbL9mRbSpJiLPI2zxIEM4Y

Chestia asta nu e chiar atat de simpla precum pare la prima vedere.
Nici astia, si nici aia care or urma, n-ar fi iesit daca intregul sistem judiciar ar fi respectat, ‘la sange’, “litera legii”.
A scoate pe cineva nevinovat pe baza de ‘tehnicalitati’ tine de arta avocatilor. Nu discutam aici moralitatea fenomenului.
A nu da nastere unor astfel de ocazii tine de profesionalismul celor care aplica legea. Nu este suficient ca acestia sa fie ‘bine intentionati’ – in orice directie, mai trebuie ca actul de justitie sa fie si convingator pentru restul societatii.

Fiat justitia, ruat caelum inseamna mult mai mult decat “faca-se dreptate chiar daca ar fi sa se prabuseasca cerul” (condamna-l cu orice pret daca il crezi vinovat).

Bunicii nostri romani erau, ‘la baza’, razboinici. Scrijeleau cuvintele cu varful sabiei, nu le mangaiau cu varful vreunei pene. Spusele lor erau mai degraba niste avertismente si mai putin indemnuri metafizice.
Erau mult mai interesati de amanuntele practice ale guvernarii imperiului decat de aspectele morale ale justitiei abstracte.

Ai grija! Daca dreptatea pe care o faci nu este cu adevarat dreapta, mai devreme sau mai tarziu cerul de asupra capului iti va cadea de sub picioare‘!

– Du-te mă la vot!

– Bunicule… hai să fim serioși… ăsta e circ, nu referendum.

– Tu nu ești mândru că ai făcut 19 ani și poți să votezi? Nu pentru asta s-a dus tac-tu la revoluție în ’89? Pentru democrație? Unde dacă nu votezi, nu exiști?

– Sunt foarte mândru că pot vota și, în același timp, foarte supărat că țara în care trăiesc – și în care ați tot votat tu și tata în ultimii 30 de ani, a făcut în așa fel încât să trebuiască să stau acasă tocmai prima oară când aș fi putut să votez și eu . Democrație este atunci când ai posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză și după cum crezi tu, nu despre a pune un vot în urnă pentru că așa ți-a spus cineva. Sau pentru că ‘așa e normal’… Stai liniștit, o să mai am și alte ocazii!

%d bloggers like this: