Archives for category: cadre mentale

1916, 7 noiembrie. Mihai Șora vedea, pentru prima dată, lumina zilei.
2019, 6 octombrie. Astăzi, la aproape 103 ani de la fericitul eveniment, aude înjurături.

Emag, un magazin online, s-a gândit să-și facă un pic de reclamă. Așa, înainte de sărbători…
Și pentru că subiectul zilei este ‘libertatea’ – noi ne luăm ‘rația de libertate‘ tocmai atunci când restul Europei taie porcul, Robert Tiderle – Papaya Advertising, a pus la cale un clip in care Mihai Șora citește un text despre cât de liberi am fost cu toții între 1948 și 1989.
Concluzia lui Șora fiind „În anul în care România împlinește 30 de ani de libertate, am învățat că ea nu trebuie doar câștigată. Ea trebuie păstrată. Și cum altfel o putem păstra, dacă nu bucurându-ne de ea în fiecare zi?”
Și pentru că nimic nu este gratis, emag ne aduce aminte că „ Ai libertatea să comanzi ce vrei, de unde vrei și să alegi ce-ți place din milioane de produse din mii de categorii. etc., etc., etc., …

Ei da, numai că…
Noi ne pregătim și de schimbat guvernul!
Iar unii dintre noi au nevoie, ca de aer, de ‘rating’.

Așa că pune-te, frate române, pe comentat.

Am să fac o pauză și, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, voi puncta câteva repere din biografia lui Șora.
– 1938. Primește o bursă de la Institul Francez din Bucuresti și pleacă în Franța, la doctorat.
– În timpul războiului, intră în Rezistența Franceză și aderă la partidul comunist francez.
– 1948. Se intoarce în Romania in. Și rămâne aici. De voie, de nevoie… în funcție de sursa de informație găsită de pe net.
– 1948 – 1989. Îndeplinește diverse funcții. La ministerul de externe condus de Ana Pauker, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura Enciclopedică.
– 1990. Este numit ministru al învățământului în primul guvern Roman. Își dă demisia după mineriada din 13-15 Iunie.
– 1990 – 2019 Contribuie la fondarea Grupului pentru Dialog Social și ia poziții tranșante pentru promovarea democrației.

Dan Andronic descrie foarte pertinent perioada 1948-1989 din viața lui Mihai Șora:

„În primul rând vreau să spun că nu susțin nici un moment că Mihai Șora a fost vreun torționar comunist.
Dar nici nu trebuie văzut ca un dizident.”

Și-atunci?
De ce i se scoate pe nas ‘trecutul comunist’ de câte ori îndrăznește să deschidă gura?
Lui Rațiu i s-a reproșat că ‘n-a mâncat salam cu soia’. Șora e cam pe aceiași parte a baricadei cu Rațiu. El a mâncat salam cu soia. Și tot nu e bine…

„Starea Libertății”

Pentru cei care nu sunt foarte la curent – scuze pentru exprimarea bolovănoasă, face parte din culoarea locală, „Starea libertății” e un fel de vlog transmis la o televiziune. Nu mai știu care și, sincer să fiu, nici nu mă interesează.
‘Apăsați’ linkul de mai sus și ‘delectați-vă’. Dragoș Pătraru predă o adevărată lecție. Despre cum poți da, ‘imparțial’ – vorba lui Caragiale, în toți și din toate direcțiile. Și despre cum, de dragul ratingului, te poți transforma în ‘persoană ușoară’. Adică în curvă media. Spunând, cât se poate de convingător – urmăriți frazarea și gestica, nimic. Absolut nimic. Adică ceva ce poate fi interpretat de fiecare așa cum vrea. De fiecare dintre cei care are răbdare să se uite la așa ceva…

Subiectul putea fi tratat în fel și chip.
‘Tragedia intelectualului prins între război și dictatura comunistă.’
‘Iată de ce a supraviețuit comunismul atât de mult. Au fost prea puțini intelectualii care au avut curaj să i se opună cu adevărat.’
Și câte și mai câte…

Dar nu. Noi – Pătraru nu e singur iar cei ca el au suficient de multă audiență încât să-i dea înainte, preferăm să transformăm totul în derizoriu. În miștocăreală de prost gust.

Până la urmă, care e deosebirea dintre Șora și Iliescu?
Amândoi cu școală. Chiar dacă făcută în locuri diferite…
Nici unul nu a dus-o foarte rău în comunism. Chiar dacă unul mult mai bine decât celălalt…
Amândoi au ocupat funcții înalte după revoluție. Chiar daca unul nu s-a lasat dus în ispită iar celalalt nu s-a lasat dus de-acolo…

Iliescu a fost consecvent iar Șora a cotit-o la un moment dat?
Putem să spunem și așa…

Șora a învățat din greșeli? Și a avut curajul să-și afirme public noua credință?

Fiecare înțelege ce poate. Și ce vrea, bineînțeles.

Advertisements

Digi24.ro a retransmis „De ce trag clopotele Mitică

Lucian Pintilie ne-a tras încă o dată de mânecă:

– Cât mai aveți de gând să organizați baluri mascate de la care să plecați prin noroaie?
Când o să pricepeți ca bătaia de joc o fi distractivă dar îi distruge atât pe cei care o practică cât și pe cei care se hăhăie cu gura până la urechi, scuzându-se ‘da’ ce-am facut nene, eu doar m-am uitat la cum se ceartă aștia’ ?

– Păi nu vezi, fraiere, că-n-timp ce tu the hlizești la ăștia, tovarășii lor îndoaie vinul cu apă și-ți pun cretă în pâine ca să-ți pară mai albă? Cum îi încurajezi tu pe cei care-și văd de treabă dacă toată atenția ta e acaparată de scălâmbăielile ăstora?

Din când în când, realitatea de zi cu zi are prostul obicei să ne dea cu firma-n cap.

Atunci chiar și cei mai individualiști dintre noi realizează că nici măcar ‘jmecherii’ nu se pot apăra singuri în toate situațiile.

În momentele astea în ne aducem aminte, ‘jmecheri’ și oameni de rând, de ‘protecția statului’.

Astea sunt momentele in care începem să reproșăm.
Polițistului de la 112 că nu a fost profesionist. Și nici măcar empatic.
Celor de la putere faptul că un astfel de incapabil a fost angajat pe un post de o asemenea importanță.
Și tuturor celorlalți ‘intermediari’ că nu și-au făcut ‘datoria’.

Tot astea sunt și momentele în care realizăm că, totuși, în administrația de stat sigur mai sunt măcar câțiva care știu ce fac. Pentru că altfel ar fi chiar și mai rău!

Mai realizăm ceva. Măcar unii dintre noi. Că „Statul Român trebuie resetat!

Perfect de acord.
Numai că, înainte de a ne apuca de treabă, avem nevoie să înțelegem cum am ajuns aici.
Ca nu cumva să ne întoarcem înapoi…

Nu e vorba doar de vinovății individuale. Și nici măcar de grup.
Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… partide… toți aștia sunt, într-adevăr, parte din problemă. Fiecare dintre ei au făcut câte ceva… mai bine, mai rău… Fiecare dintre ei au fost, la rândul lor, factori de decizie. Au avut ocazia să facă. Să-și pună pecetea pe mersul lucrurilor. Să ‘facă diferența’

Acum am ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu a făcut destul.
Situația actuală sugerează, cu putere, același lucru.

Dar noi, aștialalți, ce-am făcut?

Când aud că ‘statul nu-și face datoria’ mi se aprind beculețele de alarmă.
Și încep să urlu… în sinea mea!

Da’ cine populează statul ăsta?!?

Niște omuleți verzi, veniți de pe Marte?

Când te duci la primărie, mai ales într-o localitate mai mică, nu constați, cu ‘stupoare’, că-l cunoști pe cel de la ‘ghișeu’? Că d-aia ți-e ușor să-i dai ‘atenția’….?
Știm, cu toții, care sunt mecanismele prin care ‘slugile numite politic’ ajung să ocupe prea multe dintre pozițiile de la stat.
Avem, cu toții, rude și prieteni printre profesioniștii care rezistă încă în structurile de stat. Care ne tot povestesc ce se întâmplă pe-acolo.

Și cu toate că știm atâtea, dormim în cizme.
Până când nepoatele noastre sunt omorâte.

Abia atunci întelegem, încă odată, că suntem la voia întâmplării.

O furtună din senin. I se pune vre-unui nebun pata noi. Vine molima. Sau războiul.

Ce bine-ar fi dacă statul ar funcționa cum trebuie… Dacă toate cunoștințele – și poate chiar rudele, noastre ar face ce trebuie și atunci când sunt angajate la stat. Așa cum ne place să credem că facem noi, aștia din ‘privat’.

Dacă n-am fi dormit… dacă n-am fi lăsat pe toți neisprăviții aștia să ni se urce-n cârcă… dacă am fi ascultat poveștile profesioniștilor…

… dacă n-am fi dat șpaga aia atunci …

In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.

Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.

Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.

‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.

Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.

Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.

„Îmi povestea cineva de la o corporație din București, din “bula care respectă femeia”, despre un teambuilding la care s-a pus următoarea întrebare: “O femeie care venea noaptea de la amantul ei este omorâtă, pe stradă. Cine e vinovat? Femeia, amantul sau criminalul?”. Ei bine, răspunsul vehement al uneia dintre participantele la teambuilding a fost “Femeia, evident. Ce căuta noaptea, pe stradă, ce-i trebuia amant? Trebuia să fie acasă, lângă soț și copii”.”

Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?

 

În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019

„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.

Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”

BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019

 

 

Ieri. Treceam cu mașina pe lângă un spațiu verde în curs de amenajare.
O piațetă care avea vreo doi copacei și un tufiș amărât înghesuiți pe un petic de iarbă.
Copăceii fuseseră smulși din rădăcină, trotuarul și o jumătate de bandă din carosabil erau ocupate de un morman de panânt proaspăt basculat iar un bobcat se străduia să facă ceva ordine pe acolo.
N-am ce face și mă întreb cu voce tare: „N-ar trebui ca banii aștia să fie folosiți mai degrabă pentru astupatul gropilor din pavaj? Sau pentru canalizarea străzilor de la periferie?”
Persoana care era cu mine, 80 și ceva de ani, : „Voi, haștaghiștii, n-ați spus nimic când Băsescu construia stadioane în pantă și pârtii de schi pe versantul sudic. Din banii pe care încerca să-i economisească din pensiile noastre! Aștia măcar fac orașul frumos. După ce ne-au mărit veniturile.”

Ce înseamnă puterea precedentului… dacă cineva a făcut deja o prostie, aceasta va fi imediat folosită pentru justificarea următoarei… iar dacă acum prostia este făcută de „omul nostru” aceasta devine chiar acceptabilă…

La fel a fost și cu sistemul de justiție. Care dă din ce în ce mai multe rateuri după ce a fost folosit prea multă vreme pe post de vătrai. Vătrai cu care cei aflați la putere și-au tot tras spuza pe turtele lor, de pe turtele ‘celorlați’.
Procese întoarse la CEDO, inconsecvență în jurisprudență, oameni sastisiți…

Înțelegem și noi odată? Înainte de a ne cădea cerul de sub picioare?
De câte ori mai trebuie să sune Alexandra la 112 ca să ne vină mintea la cap?

„Ies la iveală tot mai multe amănunte revoltătoare despre modul în care ar fi acționat poliția în cazul de la Caracal. O vecină a principalului suspect susține că a sunat de două ori la 112 în noaptea de 24 spre 25 iulie, pentru a raporta o activitate suspectă în fața porții acestuia. Ea a raportat că acolo erau parcate două mașini portbagaj în portbagaj și că crede că ar putea avea legătură cu dispariția fetei. Polițistul de serviciu i-a spus să stea liniștită și a trimis-o la culcare.”

 

 

Tin inca minte discursul cu care Basescu incerca sa ne convinga, prin ’98, ca nu aveam nevoie de autostrazi. Si asta pentru ca, atunci, l-am crezut!
Eram atat de pornit impotriva celor care il urmau pe Iliescu incat eram dispus sa cred pe oricine care li se opunea cu un cat de cat succes…
Atat de pornit incat n-am inteles, atunci, cat de mica era diferenta dintre Basescu, Iliescu, Nastase…

Pana la urma, singurul lucru care conteaza este respectul pe care il avem fata de cei din jurul nostru. In ce masura ii consideram oameni asemenea noua. Indiferent de ocupatie, culoarea pielii, limba vorbita…

Uite de-asta am fost nevoit aseara sa trec cu masina prin vad. Iarasi!
Era “standstill” intre Sebes si Alba Iulia asa ca Waze mi-a spus sa o iau la dreapta. Apoi la stanga si… pentru ca Waze-ul meu e setat sa ma duca pe orice fel de drum, am ajuns sa traversez un rau. Pe un pod improvizat din tuburi de beton.

De fapt, era un drum tehnologic. Aferent santierului viitoarei autostrazi dintre Sebes si Turda. “Viitoarei”…


Degeaba dam vina pentru necazurile de ‘acum’ pe ‘actuala’ guvernare.
Indiferent care o fi aceea.
Nimic nu se va schimba cu adevarat pana cand nu ne va veni NOUA mintea la cap.

Noi suntem cei care trebuie sa invatam.
Noi suntem cei care trebuie sa nu ne mai lasam invrajbiti.
Noi suntem cei care trebuie sa ne asumam greselile. Si prostiile pe care le-am facut. Noi, cu mainile si cu capetele noastre!

Doar asa vom putea merge mai departe.
Altfel, orice ‘miscare’ pe care o vom face va fi ‘la remorca’ cuiva.
Indiferent cui, in indiferent ce directie.

Pentru a ne putea hotari singuri destinul, pentru a ne putea deplasa, firesc – ‘inainte’, trebuie sa re-invatam ce inseamna cooperarea. Adica sa tragem cu totii la aceiasi caruta.

Altfel… vom da iarasi cu oistea-n gard.
Si iarasi…

Ce m-a apucat?!?
Ca doar n-o fi prima oara cand m-a scos Waze din tot felul de ‘incalceli’ din astea….
Ei bine, imediat dupa ce-am tras pe dreapta sa fac pozele alea, a oprit si o Dacie Dokker. Din care a coborat un OM.
“Veniti dupa noi. Sunteti pe drumul cel bun. Mai avem un pic si iesim in DeNeu”
“Multumesc foarte mult. Nu m-am speriat, doar m-am oprit sa fac niste fotografii!”
“A, OK… V-am vazut cu numar de Bucuresti. Doar localnicii stiu scurtatura asta si am crezut ca aveati ceva ‘indoieli'”.
“Va multumesc inca odata. Nu sunt foarte multi care sa faca asemenea gesturi.”

Adica se poate. Putem sa ne ajutam intre noi.
Nu ne costa nimic.
Iar impreuna putem muta muntii!

Sau traversa rauri.

De vreo treizeci de ani tot discutam despre ‘moștenirea lui Ceaușescu’.
Ce-a dărâmat, ce-a construit, cum a plătit datoriile – lăsându-ne pe noi în foame și în frig.

De multe ori discuțiile astea se termină cu ‘aștia nu sunt în stare nici măcar să întrețină tot ce a construit Ceaușescu, darămite să continue’!

Ei bine, eu cred că suntem într-o eroare mare cât casa.
Cât Casa Poporului….

Ceaușescu n-a construit nimic.
N-a construit – și nici n-a dărâmat, nimic!
Noi am făcut toate astea.

Că el dădea câte o ‘indicație’…
Acea ‘indicație’ trecea întâi pe la CSP – unde devenea ‘indicator de plan’, apoi pe la ministerul economiei… și abia după aceea ajungea ‘pe teren’. Unde era pusă ‘în practică’.
Iar toate aceste operațiuni erau îndeplinite de noi. De ‘Oamenii Muncii’. De la ‘orașe și sate’.
Ceaușescu n-a dărâmat, cu mâna lui, nici o biserică și nici un sat. N-a construit nici un apartament și nici o fabrică. N-a scris nici o filă de plan și nici un borderou de materiale. N-a semnat nici o dispoziție de plata, internă sau externă.
Toate astea au fost făcute de noi.

Că am ascultat de el…. Asta-i altă chestie!
Că n-am fost în stare să-l contrazicem atunci când o lua razna… Și asta e tot ‘altă chestie’. Că s-a înconjurat el de oameni din ce în ce mai ‘ascultători’… și n-a mai fost cine să-l mai contrazică… până când situația devenise atât de ‘groasă’ încât chiar și cei mai ‘disciplinați’ și-au dat seama că ‘purceaua era moarta-n coteț’ și l-au ‘lăsat din brațe’… astea sunt deja istorie….

Dar mai rămăsese ceva!
Ceva unde contribuția lui Ceaușescu fusese cu adevărat consistentă.
Unde Ceaușescu dusese mai departe un început de tradiție – ‘Titulesciană’.
De fapt, ăsta a fost singurul domeniu în care Ceaușescu – și România, în ansamblu, a avut un real succes.

Standingul internațional!

Relativa independență față de URSS, relativa apropiere față de spațiul Euro-Atlantic, relația bună cu statele ne-aliniate, statutul de mediator între Israel și lumea arabă….
Aceasta fiind, de fapt, și singura ‘punte de legătură’ dintre regimul ceaușist și cel post-comunist.
Așa am fost acceptați în NATO și cooptați in UE.
Ai cărei președinți ‘rotativi’ suntem în momentul de față…

Cum de ne-om fi ales noi tocmai momentul asta pentru a irosi și ultimul lucru bun ‘moștenit de la Ceaușescu’?!?


Undeva în Romania….

Unul dintre motivele pentru care l-am împușcat pe Ceaușescu a fost ‘distrugerea satului românesc și a tradițiilor sale’.
Foarte mulți dintre copiii țaranilor care au refuzat atunci să-și părăsească rosturile s-au risipit acum în cele 4 zări ale pămîntului….
Și nu neapărat din cauza ‘mizeriei’. Cei de-aici aveau antenă de satelit!

Regina Maria,
Ana Pauker,
Elena Ceaușescu,
Viorica Dancilă.

In felul lor, fiecare dintre acestea au reprezentat câte o premieră în viața socio-politica a României.
Fiecare dintre ele au exemplificat câte un fel de culme.

Concluzia?

Sunt mai multe.
Aș menționa doar două.

Mamele românce au ezitat pentru prea multă vreme în a-și încuraja fetele să ‘spargă’ barierele și băieții în, la început, a accepta iar, mai apoi, a încuraja ei înșisi acest lucru.
Soții, tații și colegii, români nu au fost în stare să înțeleagă, autonom, că nu pot gestiona toate lucrurile de unii singuri.

Așa că singurele femei care au ‘reușit’ să ‘penetreze’ au fost ‘excepțiile’.

sondaj

Care a fost primul gând  care v-a trecut prin minte după ce ați terminat de  citit textul de mai sus?

Este vorba despre homosexuali?

Este vorba despre ‘homofobi’?

Este vorba despre o manipulare de-a dreptul genială!

Ce-o mai fi vrând și ăsta cu sondajul lui?!?

Loc de dat cu părerea proprie: ….

PS. Am pus homofobi in ‘scare-marks’ pentru ca termenul este impropriu.
Homofobia este, precum triscaidecafobia, o tulburare pshică. O anomalie.
Ura/disprețul față de homosexuali este altceva.
Cu toate că amândouă sunt puse, la gramadă, sub aceiași pălărie.

%d bloggers like this: