Archives for category: banii ca scop

salarii preoti

E o chestie foarte interesanta aici.
Asistenta medicala este platita prin intermediul unor taxe speciale, care se bazeaza pe principiul solidaritatii sociale. Daca nu platesti taxele alea, adult in putere fiind, beneficiezi doar de asistenta de urgenta. Teoretic, daca esti ‘liber profesionist’, poti chiar alege sa nu platesti aceste taxe, asumandu-ti riscurile.
Invatamantul obligatoriu si gratuit, cel care transforma populatiile aflate ‘sub vremi’ in natiuni capabile sa-si croiasca singure viitorul, este finantat de la bugetul de stat. Dupa cum este si firesc. Intreaga comunitate isi pregateste, impreuna, viitorul.
Asistenta ‘spirituala’ este, si ea, platita direct de la buget.
Cu alte cuvinte nu poti alege sa nu dai, sub o forma sau alta, niste bani catre ‘culte’. Indiferent de convingerile tale religioase. Sau de lipsa ta de convingeri in sensul asta.
In situatia asta, nu stiu sa existe multe asezari omenesti, din Romania, fara macar o biserica si multe biserici fara preoti.
Exista, in schimb, foarte multe comune fara medici si foarte multe scoli cu prea putini profesori calificati.
Sa inteleg ca ne pregatim, cu preponderenta si indiferent de convingerile fiecaruia dintre noi, pentru lumea de apoi?
Capitalismul nu are nici o legatura cu goana dupa profit…
Capitalismul este un sistem economic care se bazeaza pe incredere si respect reciproc intre partile contractuale iar goana dupa profit este o aberatie aparuta atunci cand prea multi dintre cei aflati in piata isi pierd busola.
In capitalismul autentic profitul este unul dintre indicatorii ca o ‘intreprindere’ se afla pe drumul cel bun.
In cazul ‘goanei dupa profit’, acesta devine unicul tel urmarit de ‘alergatori’.
Diferenta dintre cele doua situatii este data de atitudinea dominanta in piata, la un moment dat.
Sa nu cumva sa le confundam intre ele. Asemanarea este doar iluzorie.
In cazul unui organism biologic, placerea resimtita de acesta este un semnal ca lucrurile sunt pe calea cea buna.
Hrana este cea potrivita, temperatura ambianta este buna, tocmai si-a potolit setea… Orgasmul, placerea suprema, este ‘rasplata’ pentru perpetuarea speciei…
Pe de alta parte, indivizii care ‘vaneaza’ placerea cu orice pret incep sa experimenteze consecinte neplacute. Obezitate, cheltuieli exagerate la bordel, par in palma, consum de droguri…

Teoria clasica sustine ca piata cu adevarat libera este singura care reuseste sa ramana in echilibru pe termen nelimitat.

Tot aceasta teorie mai sustine ca orice interventie a statului pune in pericol libertatea pietei si, inevitabil, introduce dezechilibre.

Sa vedem ce se intampla pe o piata reala. A Travatanului, de exemplu.

Pentru cine nu stie, acesta este un medicament – niste picaturi – pentru glaucom. Recent substanta activa, Travoprost, a fost certificata de catre FDA si ca un adjuvant al cresterii parului. Pot certifica ambele proprietati. Glaucomul nu a progresat de cand folosesc aceasta substanta, genele aproape ca mi s-au dublat ca lungime iar barba a inceput sa mi se ridice pe obraz pana aproape sub ochi – partea neagra.

Selfie

In realitate nici o piata, si cu atat mai putin cea a medicamentelor, nu este cu adevarat libera. Influenta statelor se manifesta sub diverse forme.
Medicamentele incep prin a fi protejate de un patent. O chestie foarte normala de altfel. Fara existenta patentelor nimeni nu s-ar mai chinui sa cerceteze si sa dezvolte ceva.

Pe de alta parte, la adapostul patentelor unele dintre firme isi maximizeaza profitul, dincolo de orice ratiune de natura ‘economica’. Pentru ca pot.

Iar patentele sunt ‘aparate’ de catre stat.

Numai ca interventia statului nu se opreste aici.

Chiar si statele cele mai (neo) liberale – cum ar fi America, de exemplu – preiau o parte din costurile asistentei medicale, macar pentru o sectiune din populatie. Pentru cei peste 65 de ani si pentru copii, de exemplu, in SUA. Din postura de cel mai mare cumparator de medicamente statul devine in felul acesta si cel care ‘da tonul’ pe piata, in afara de protector, prin intermediul patentelor si a reglementarilor de acces po piata, a producatorilor deja consacrati.

Sa vedem cum functioneaza chestia asta in Romania.
Aici statul negociaza, pe baza unor legi, cu marii distribuitori de medicamente.
Pe de o parte in calitate de cumparator (Casa de Asigurari suporta medicamentele din spitale precum si compensatia) si pe de alta in calitate de ‘protector al populatiei’.
Iar legea, de fapt o hotarare de guvern, prevede ca pretul medicamentelor vandute in Romania sa fie la nivelul cel mai de jos practicat in cateva dintre tarile din restul Comunitatii Europene.
O hotarare cat se poate de logica. Avand veniturile cele mai mici pe cap de locuitor din Comunitate ar fi imoral sa platim mai mult decat platesc cei mai bogati decat noi.

Plecand, totusi, de la premiza ca producatorul/distribuitorul obtine un oarece profit din toata chestia asta.

Ei bine, din momentul asta lucrurile se complica rau de tot.
S-ar putea ca producatorul/distibuitorul respectiv sa nu scoata profit pe piata luata ca referinta dar sa continue sa o aprovizioneze din motive de marketing. Care s-ar putea sa nu fie valabile si in Romania.
Ar mai fi posibil si ca productia sa fie impartita in doua fabrici, cu costuri diferite. Iar producatorului sa ii convina mai mult sa inchida una dintre ele si sa nu mai aprovizioneze una dintre pietele cu pret minim.

Colac peste pupaza apare si fenomenul ‘exportului paralel’.
La nivelul anului 2015 20% din medicamentele importate in Romania – la preturi ‘negociate’ (in jos) de catre stat au fost reexportate catre alte tari din Comunitatea Europeana
. Presand, tot in jos, preturile de pe acele piete si scazand cu atat mai mult ‘entuziasmul’ marilor producatori/distribuitori de a mai livra unele dintre aceste medicamente pe piata din Romania. O rezolvare de urgenta/temporara a fost blocarea reexportului pentru unele substante dar asta este doar un ‘paleativ’.

Si pentru ca toate astea nu erau suficiente, pe masa Presedintelui Iohannis asteapta sa fie promulgata o lege prin care Parlamentul a permis oricarei farmacii din Romania sa exporta in restul comunitatii medicamente cumparate, la preturi mici, de pe piata interna.

Hai sa facem o ‘recapitulare’.

Principiul ‘Pietei Libere’ este extrem de valabil. Atunci cand poate fi aplicat in mod real acesta da rezultatele scontate.
Dar daca nu poate fi aplicat in integralitatea sa – si in cazul medicamentelor se pare ca ar fi chiar imposibil – atunci hai sa reglementam pana la capat!

Daca ne oprim la jumatatea drumului, si cu un picior in aer, am ajuns intr-o situatie ‘mai rea’ decat la inceput!

Adica am incalcat insusi principiul de baza de la care incepe medicina.

Primum non noccere. In primul rand sa nu strici ‘mai rau’.

Banuiesc ca ati inteles deja ca pe piata romaneasca nu se mai gaseste Travatan.
Am gasit un inlocuitor, Bondulc, numai ca are alti excipienti – adica substantele puse pe langa substanta de baza.
E mai ieftin, intr-adevar, dar de ce sa schimb ceva cu care pana acum mi-a mers bine?
Si nu e vorba despre o crema pentru bataturi…

Si inca ceva.
Cum or putea dormi noaptea cei care fac specula cu medicamente?
Pana la urma nu e acelasi lucru sa vinzi, la preturi babane, parfumuri unor cucoane de lux sau sa te imbogatesti luand medicamentele ieftine din noptiera saracilor pentru a le vinde unora care, de fapt, le-ar putea cumpara si la preturi putin mai mari!
Cat priveste intrebarea ‘de ce ni se pare normal ca medicamentele sa fie considerate, de majoritatea celor implicati, o “marfa” ca toate celelalte?’… ce sa mai vorbim…

PS. Cu cativa ani in urma, atunci cand am aflat ca am glaucom – boala care trebuie tratata pana in ‘ultima clipa’ – m-am intrebat ‘si ce dracu’ o sa fac daca incepe un razboi?’
Uite ca obsesia generalizata pentru bani – la care contribuim, de fapt, cu totii – poate produce ‘neplaceri’ si in absenta unui razboi ‘cald’.

sf_filofteia_w180

Nascuta la inceputul veacului al XIII in Tarnovo – capitala imperiului romano-bulgar condus de fratii Petru si Asan.

Mama sa, despre care se crede ca ar fi fost de origine romana, moare pe vremea cand viitoarea sfanta era copila, dar nu inainte de a o invata pe fiica ei “dragostea de Dumnezeu si de aproa­pele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin

Dupa moartea mamei sale, Filofteia continua sa locuiasca in casa tatalui sau – care s-a recasatorit relativ repede – si sa se comporte asa cum a invatat de la mama sa: “traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.

Comportament care se pare ca a iritat-o pe mama cea vitrega, ba chiar si pe tatal fetei: “acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.

Filofteia ajunge sa fie considerata sfanta iar moastele sale, pentru a nu fi profanate de turcii care au ocupat Tarnovo, au fost adapostite la biserica Sf. Nicolae din Curtea de Arges.

In scurt timp Sfanta Filofteia devine “o adevarata ocrotitoare a Tarii Romanesti“.

Daca stai bine sa te gandesti chiar se potriveste.
O sfanta ucisa de chiar tatal ei – si nu de pagani, ca de obicei – din cauza zgarceniei – si nu din motive ‘religioase’, ca de obicei – ajunge sa fie considerata ocrotitoarea unei tari ai carei copii sunt lasati de izbeliste prin orfelinate, parasiti de parintii plecati la munca in strainatate si dispretuiti de guvernanti.

In realitate suntem cu totii vinovati de destinul copiiilor nostri.

NB, astazi este 7 Noiembrie, ziua in care este “pomenita” sfanta Filofteia.
A doua zi dupa Sf. Nicolae.

 

WP_20160613_12_03_45_Pro

Mi-am dus nevasta la gara.
Nu va bucurati degeaba, se intoarce. A plecat in delegatie.

Trebuie sa ajunga la Miercurea Ciuc.
Trenul catre acea destinatie pleaca, cel putin cel de la 12:15, de la peronul 13.
Vagonul 7 era oprit in dreptul gaurii pe care o aveti in fata.

De unde si intrebarile care urmeaza.

Toata Gara de Nord e in halul asta sau peronul 13 e pastrat special pentru unguri?

Si care o fi fost desteptul care a pus genul asta de paviment acolo unde fiecare al doilea trecator taraste dupa el o valiza pe roti?

WP_20160613_12_04_00_Pro

Sa nu uit. Daca vi se face sete in Gara de Nord duceti-va la supermarketul de langa casele de bilete. E singurul loc unde au mai multe feluri de apa – la chioscuri exista doar Dorna – si unde flaconul de juma de litru costa 2 lei, ca in restul orasului. La chioscuri e cu 50% mai scump.

Aceasta postare este, deocamdata, o ciorna.

Pana la un moment dat sistemul de termoficare din Bucuresti a functionat, cel putin din punctul de vedere al ‘consumatorilor’, aproape ireprosabil. In apartamente era cald iar apa calda curgea tot timpul fierbinte. Iar pretul platit de populatie pentru acest ‘lux’ era cat se poate de accesibil. Singura chestie mai neplacuta era ‘revizia anuala’ – apa calda ‘se intrerupea’ pentru 2-3 saptamani – numai ca asta se intampla vara, adica exact atunci cand puteai face dus si cu apa rece.

Lucrurile au inceput sa se strice pe la sfarsitul anilor ’70.
Mai intai apa calda cu program, doar dimineata si seara. Apoi au restrictionat si caldura.
Iar cel mai ciudat, cel putin pentru mine, a fost faptul ca cei mai napastuiti erau chiar muncitorii, adica exact cei de la care se revendicau comunistii.Programul de apa calda fusese conceput in asa hal incat cei care lucrau in schimbul 1 se spalau dimineata cu apa inghetata – apa calda venea abia pe la 7 jumate iar ei trebuiau sa fie in fabrica la ora aia – iar cei care lucrau in schimbul 2 se culcau nespalati (sau inghetati, dupa preferinte) pentru ca apa calda se oprea pe la 9 jumate, zece, adica exact atunci cand ieseau ei de pe portile fabricilor.

In conditiile astea, si mai ales dupa ce lumea a inceput sa dardaie in propriile case, nu a fost decat o problema de timp pana cand sa apara o descriere mai ‘glumeata’ a fenomenului:

“Sistemul de termoficare este alcatuit din calorifere, tevi si centrale termice. Prin toate acestea circula apa. Aceasta se incalzeste in calorifere, apoi este pompata prin tevi si astfel energia termica ajunge la centrala, unde trebuie sa fie cald”.

Iar lucrurile au mers in felul acesta pana in 1989.

Cam acelasi lucru se intampla acum in sistemul bancar.

La prima vedere treaba bancilor ar fi sa faca legatura dintre cei care au bani, dar nu stiu ce sa faca, deocamdata, cu ei si cei care au, simultan, nevoie de bani si o suficient de buna perspectiva de a-i inapoia. In ipoteza asta banii care raman bancilor – diferenta dintre dobanzile active si cele pasive – ar fi recompensa pentru efortul lor de a organiza colectarea banilor de la deponenti, de a evalua bonitatea celor creditati precum si pentru abilitatea lor de a adecva dobanzile pasive cu ce se intampla pe piata si dobanzile active cu riscul prezentat de fiecare dintre cei creditati.
La o privire mai atenta observam ca, datorita consecintelor provocate de ‘principiul rezervelor fractionare‘, rolul sistemului bancar este mult mai complex decat atat.In loc sa ramana un simplu ‘broker de bani’, cum ar parea la prima vedere, sistemul bancar devine, in realitate, ‘creator de bani’. Iar lucrurile se complica prin faptul ca banii apar prin doua izvoare diferite.

Inainte de a trece mai departe simt nevoia sa fac cateva comentarii despre natura a ceea ce sunt, in realitate, banii. Si nu ma refer aici la diferenta dintre hard currency – adica aur, si fiat money – banii ‘tramway’ aflati astazi in circulatie.

Multa lume, inclusiv majoritatea economistilor, considera banii ca fiind un fel de marfa.
Eu, in calitate de inginer convertit in sociolog, consider ca banii sunt cu totul si cu totul altceva. Si anume ‘incredere formalizata’.

Va continua.

Recentul sondaj cu privire la legea ‘darii in plata’, si mai ales modul in care este comentat de presa, releva faptul ca majoritatea ‘consumatorilor’ nu prea inteleg care e treaba cu bancile si ca prea multi dintre cei care stiu se fac ca ploua.

“Majoritatea respondenților s-a pronunțat împotrivă ca beneficiarii legii să fie cei care și-au cumpărat mai multe case/terenuri și au dificultăți, fiind indicați ca beneficiari ai legii numai cei care au o singură casă (81%). De altfel, 89% dintre români consideră că este bine să existe o lege care să ajute persoanele fizice care au luat un credit și se află în dificultate financiară”, se menționează într-un comunicat al ARB.

Comunitatea bancară din România reiterează că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.”

Teoria spune ca rolul bancilor este relativ simplu.
Ca orice intreprindere comerciala, acestea supravietuiesc doar in masura in care reusesc sa se faca folositoare clientilor lor.
In cazul bancilor moderne serviciile ‘vandute’ acestora pot fi impartite in doua categorii: fundamentale si accesorii.
Cele accesorii fiind facilitarea transferului de fonduri si tot ceea ce are de a face cu chestia asta.
Pe vremuri mai era vorba si de asigurarea protectiei banilor numai ca acest aspect a cazut in desuetudine. Avand in vedere comisioanele de retragere si dobanzile pasive extrem de mici este mai ieftin sa inchiriezi o caseta de valori decat sa tii banii in banca, cel putin pe termene relativ scurte.

Si iata ca am ajuns la rolul fundamental al bancilor.
Sa ia cu imprumut bani de la cei care nu au ce face, momentan, cu ei si sa-i dea, tot cu imprumut, celor care au, acum, nevoie SI reusesc sa-i convinga pe oficialii bancii ca vor fi in stare sa returneze, la termen, respectivele fonduri.
Remarcati ca nu am facut nicaieri vorbire despre ce fel de clienti este vorba – persoane fizice sau juridice.

Ei bine, in momentul actual bancile fac aceasta diferenta.

In afara de faptul ca persoanele fizice platesc alte comisioane si primesc alte dobanzi pasive fata de persoanele juridice.

In realitate persoanele fizice sunt discriminate de banci in mod groaznic.

Sa luam cazul cuiva care se hotaraste sa intreprinda ceva si ia credit ca persoana juridica. Incepe operatiunea si, la un moment dat, totul se duce dracului. Ei bine, firma da faliment, investitorul pierde ce bani a bagat acolo – de obicei toti, iar banca mai recupereaza ceva, daca mai poate. Iar investitorul ramane fara nici un fel de datorii si chiar cu obrazul curat.
Bine, vorbim aici de ‘cazul banal’ in care nimeni dintre cei implicati nu a savarsit vreo ilegalitate – atunci cazul se schimba fundamental.

Daca acelasi investitor are proasta inspiratie sa incerce aceiasi operatiune pe persoana fizica – din diverse motive, le discutam mai tarziu, atunci s-ar putea ca acesta sa-si blesteme zilele. Daca operatiunea nu-i iese, chiar daca el nu are nici o culpa in chestia asta, acesta va trebui totusi sa returneze bancii toata suma.

Chiar si in conditiile in care ar functiona legea falimentului individual – ceea ce inca nu este cazul, situatiile ar fi complet diferite. Dupa declararea falimentului firmei investitorul este ‘spalat’ de orice in timp ce dupa declararea falimentului personal individul mai are multe de tras.

In anumite situatii diferenta asta este pe deplin justificata. De exemplu in cazul unui imprumut de nevoi personale sau a datoriilor facute pe cardul de credit.

Dar nu este in nici un fel justificata in situatia unui credit ipotecar. Care este similar pana la identificare cu un credit acordat unei persoane juridice.
Persoana juridica garanteaza cu capitalul social si cu celelalte active ale sale in timp ce persoana fizica garanteaza cu bunul supus ipotecii. Iar banca, inainte de a vira banii, analizeaza cu atentie atat valoarea, si perspectiva acesteia, bunului ipotecat precum si posibilitatile viitoare ale creditatului – atat persoana fizica cat si juridica, de a restitui creditul.

Diferenta de abordare se vede cu ochiul liber.
Unde mai este raspunderea bancii pentru due-dilligence inainte de acordarea creditului unuei persoane fizice? In ce fel mai putem spune ca cei doi sunt parteneri egali in contract?

In situatia in care creditul este acordat unei persoane juridice banca isi preia, in mod efectiv, partea ei de risc. Daca nu a apreciat bine valoarea gajurilor sau perspectivele planului de afaceri banca are mari sanse sa ‘o ia in barba’ – chiar daca cei implicati se comporta perfect onest.
In cazul unui credit ipotecar acordat unei persoane fizice, cel putin deocamdata, banca nu isi asuma nici un fel de raspundere. Indiferent de orice, acesta va fi urmarit pana in panzele albe. Dispare total egalitatea care ar trebui sa existe intre parti.
Atat egalitatea dintre partile aflate in contract cat si egalitatea dintre clientii persoane fizice si clientii persoane juridice.

Iar faptul ca ‘oamenii de rand’ sunt intrebati ‘ce opinie au despre chestia asta’ este o actiune interesanta din punct de vedere sociologic dar irelevanta din punct de vedere rational, economic.

Da, intr-adevar, nu este ‘frumos’ sa fie iertati de datorii cei care s-au gandit sa faca ‘dezvoltari imobiliare’ pe persoana fizica cu scopul de a scapa de impozite.
Numai ca treaba asta nu are logica. Nici economica si nici legala.
Fenomenul trebuie controlat cu ajutorul legislatiei despre ‘faptele de comert’, nu pe baza vre unor considerente de ordin moral.
Ca sa nu mai vorbesc despre imposibilitatea de a face diferenta intre cei care ‘nu pot plati’ si cei care ‘pot plati dar nu vor’!

Va povesteam ieri cum s-a facut de-am ramas o noapte deconectat de la reteaua de curent electric.

De fapt n-a fost mare chestie.

In timp ce ii povesteam unui prieten ce mi s-a intamplat acesta mi-a sugerat sa cer niste curent de la un vecin, nu de alta dar ca sa nu se dezghete frigiderul. (Norocul a facut ca noaptea trecuta a fost cea mai calda din iarna asta, iar ghinionul ca mi s-a stricat si centrala termica, dar asta e alta poveste)

Zis si facut. Am luat o ‘toba’ de cablu cu imprumut de la vecinul de vis-a-vis, am montat un prelungitor cu doua stechere ‘tata’, l-am rugat pe vecinul de alaturi sa bage unul dintre ele in priza de la masina de spalat, l-am bagat pe celalalt intr-o priza schucko de la mine (dupa ce am ‘scos’ sigurantele dintre casa si tablou, bineinteles) si uite-asa am avut curent in toata casa.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu astazi ci despre atitudinea pe care o au marile companii de ‘utilitati’ fata de clientii lor.

Companiile de telefonie si cablu TV se roaga efectiv de tine sa le platesti facturile si te deconecteaza abia dupa aceea.
Cei cu apa la fel.

Singurii care te ‘taie’ cu prima ocazie (si la care taxele de reconectare sunt mari) sunt cei cu curentul si cei cu gazele. Asta cu toate ca fara telefon poti trai foarte bine pe cand fara curent si/sau fara caldura aprope ca nu poti supravietui, mai ales iarna.

Care sa fie explicatia? In afara de faptul ca furnizorii celor doua chestii fara de care nu te poti descurca stiu ca nimeni nu e nebun sa stea fara?

Faptul ca nu ai alternativa valabila la nici unul dintre ei? Ca acum sunt suficiente oferte de telefonie incat sa existe concurenta pe piata? La fel si la cablul TV? Dar nici o alternativa viabila in ceea ce priveste alimentarea cu curent electric sau cu gaze naturale?

Cu apa e un pic mai complicat – poti sa iti faci put si deconectarea in sine e mai complicata. Intr-un fel sunt oarecum ‘la mijloc’, intre cele doua situatii ‘extreme’: monopol clar si concurenta cat de cat efectiva.

Asa ca…

“Pe 29 martie 2002, liderii sindicali ai federaţiilor Univers şi Energia Mileniului III (FEM) au decis să-şi facă propria firmă. Ei nu au făcut altceva decât să preia, pur şi simplu, de la Electrica, în baza unui protocol, serviciul de citire a contoarelor electrice, cu tot cu angajaţii respectivi. Astfel a rezultat firma SC Sindserv SA, deţinută în prezent de FEM III în proporţie de 54,4%, de câţiva acţionari persoane fizice şi de filialele din ţară ale federaţiei sindicale. Prin urmare, liderii sindicali au devenit şi acţionari, şi angajatori, dar erau concomitent şi sindicalişti pentru propriii muncitori.”

“Conform site-ului Ministerului Finanţelor, cifra de afaceri a firmei Sindserv a crescut de la an la an, în timp ce o parte din angajaţi au fost concediaţi. În 2005 Sindserv avea 1.487 de salariaţi şi venituri de 8,9 milioane euro. În 2008 firma a înregistrat venituri totale de 10,6 milioane euro, în contextul în care mai avea 1.192 de angajaţi. Cei doi salariaţi ai Sindserv care au dat firma în judecată nu înţeleg cum se poate să li se reducă leafa la jumătate, în contextul în care, în trei ani, firma sindicaliştilor-patroni a disponibilizat 300 de salariaţi şi a încasat cu 1,7 milioane euro mai mult.”

Cu vreo trei ani in urma n-am avut minte si am facut un contract cu Banc Post. Eu ma angajam sa am bani in cont iar ei sa-mi plateasca niste facturi la scadenta.

Asa ca ieri au venit doi angajati ai Sindserv si mi-au taiat curentul.

Undeva prin Decembrie probabil ca nu au fost suficienti bani in contul de la Banc Post asa ca factura de curent din noiembrie a ramas neplatita. In Ianuarie au fost destui asa ca factura pe Decembrie a fost achitata. Dar cea din Noiembrie a ramas asa cum era. Nu stiu de ce, nu am vorbit inca cu cei de la banca.

Ieri, cand au venit cei doi, le-am spus:
‘Aveti amabilitatea sa asteptati 10 minute si ma intorc cu factura platita.’.
‘Ne pare rau, nu putem face asa ceva. Noi avem un ordin de deplasare, daca nu il aducem la indeplinire avem de suferit consecintele’.

Azi dimineata, cand au venit sa reconecteze – aceiasi doi, discutia a continuat:

‘Voua nu vi se pare anormal sa deconectati un abonat care are factura curenta achitata? Nu e clar ca restanta este urmare a unei neintelegeri si mai bine ii dai un SMS spunandu-i ca il deconectezi peste doua – trei zile?’
‘Sigur ati primit o somatie de plata. Impreuna cu ultima factura’.
‘Se poate sa fi primit numai ca eu am facut contract cu Banc Postul tocmai ca sa nu mai trebuiasca sa citesc facturi. Si ma intreb in continuare cum de nu faceti si voi precum majoritatea tuturor celorlalti furnizori de utilitati. De ce nu trimiteti un SMS sau nu dati un telefon?’
‘Daca dumneavoastra ati fi patronul unei firme si ati avea posibilitatea sa castigati 300 de lei -taxa de reconectare, cu pretul deplasarii a doi oameni de doua ori cate 10 minute la cate o adresa, nu ati face acest lucru?

Cred ca unii oameni nu au auzit de ‘sa nu omori gaina cu oua de aur’.

Adoptarea acestei legi a impartit România in două tabere si a determinat Banca Centrala Europeana sa ne trimita un aviz extrem de ciudat dar care lamureste multe.

Unii se bucura ca in sfarsit cineva le-a dat peste nas bancilor, bancile – sau mai bine spus bancherii si actionarii – spumega de furie iar cei de la UE nu prea stiu pe unde sa mai scoata camasa.

Treburile nu sunt totusi chiar atat de complicate.

Pe vremea cand toata lumea era plina de sperante bancile au dat o gramada de credite cu garantie imobiliara iar „consumatorii” s-au angajat voiosi sa le plateasca. Bancile isi facusera calculul ca nu pot sa piarda – doar ele insele facusera evaluarile cu privire la bunurile puse sub ipoteca. In plus exista si prevederea ca atunci cand executarea garantiei nu acopera valoarea datoriei banca se poate indrepta asupra altor bunuri ale debitorului sau chiar asupra veniturilor sale viitoare. Iar clientii nu fusesera atenti la amanunte de genul asta.

Dupa criza situatia a devenit paradoxala. Oamenii s-au trezit ca au de platit rate enorme pentru o proprietate care valoreaza jumatate din pretul platit pe ea cu doar cativa ani inainte dar bancile inca nu aveau prea mari probleme. Toti cei care mai aveau slujbe – adica majoritatea debitorilor – au continuat sa plateasca ratele pentru ca nu aveau alta alternativa. Daca s-ar fi oprit banca le-ar fi luat casa – pe care ar fi vandut-o la un pret ridicol de mic – iar ei tot ar fi trebuit sa plateasca restul datoriei. In plus fata de chiria pentru noua locuinta.

In situatia asta nenea Parlamentul European de mana cu nenea Consiliul Europei s-au gandit ca macar de acum in colo sa ii protejeze pe consumatorii europeni de credite. Asa ca au emis Directiva 2014/17/UE. 50 de pagini din care rezulta ca incepand cu data de 21 martie 2016 contractele de credit ipotecar incheiate in Europa sa semene cu cele din America. Adica datoria sa fie stinsa in intregime atunci cand imobilul care face obiectul ipotecii intra in posesia bancii.

Parlamentarii romani au facut un pas mai departe si au prevazut in noua lege posibilitatea ca si cei care au incheiat contracte de credit inainte de aceasta data sa poata iesi din ele prin aceiasi metoda.

Din momentul acesta „formalistii” au sarit in sus. Cum se poate ca statul sa intervina legislativ intr-un contract deja incheiat, de comun acord, intre doua parti?
Cum se poate ca un act legislativ sa aibe efecte in mod retroactiv?

Pai hai sa o luam altfel.
Atunci cand a fost incheiat contractul banca a fost cea care a trimis un evaluator la fata locului si tot ea a stabilit cat din valoarea stabilita de acel evaluator va fi luata in calcul la stabilirea ipotecii.
Acea valoare nu face si ea parte din contract? De ce acum, cand debitorul nu mai poate – sau nu mai vrea, pentru ca nu mai are nici un sens din punct de vedere „economic” – sa ramburseze creditul nu se mai face in nici un fel vorbire despre acea „valoare”?
Nu este si asta o forma de modificare, chiar daca implicita, a contractului?
A manifestarii de incredere reciproca dintre parti?

Adica banca are voie sa spuna „pardon, am gresit” dar clientul nu?

Sincer sa fiu, inteleg foarte bine temerile bancherilor.
Si pe cele ale Bancii Centrale Europene.
Ba chiar si pe cele ale proprietarilor de case – daca legea va intra in vigoare in forma actuala preturile vor mai scadea, cel putin pe termen scurt.

Numai ca lucrurile trebuie lamurite repede.
Daca am inteles ca principiul dupa care au functionat lucrurile pana acum nu a fost bun – si asta este foarte clar, inclusiv din directiva citata mai sus – atunci situatia trebuie remediata pentru toti, nu doar pentru viitor.

Sau poate ca la asta se refera cei care vorbesc cu atata patima despre „hazardul moral”?
La faptul ca daca situatia nu se reglementeaza repede lumea isi va pierde de tot increderea in sistemul bancar?

%d bloggers like this: