Archives for category: Bancuri

Tocmai ce-am gasit bancul asta in casuta de posta electronica.

FIULE, DĂ-MI NIȘTE BANI DIN PENSIA TA, ȚI-I ÎNAPOIEZ CÂND IES LA PENSIE!
Tatăl are 62 de ani, e inginer și așteaptă anul 2020 să se pensioneze.
Fiul are 42 de ani, e polițist și a ieșit la pensie de curând.
Tatăl va avea 42 de ani de muncă și o pensie de 1.200 de lei.
Fiul s-a oprit la 20 ani de muncă și are o pensie de 8.500 de lei
Tatăl a muncit de 2,1 ori mai mult.
Fiul va avea o pensie de 7 ori mai mare.
Deocamdată, tatăl merge la uzină. Când ajunge acasă, istovit, îl întâmpină fiul, odihnit: “Ce să-ți fac, bătrâne, dacă ți-a plăcut munca?!”
Am incropit repede un raspuns:
“Bancul e bun.
Indeamna la reflexie.
Pe vremuri militia ii apara pe comunisti de nemultumirea poporului.
Astazi, cel putin teoretic, am revenit la normal. Politistii ne apara de infractori.
Pe vremuri era normal sa ii uram pe militieni.
Astazi e de-a dreptul ciudat sa facem bancuri amare despre cei care se presupune ca ne apara. Inclusiv de cei care savarsesc fapte de coruptie…
Ce nu reusesc eu e sa inteleg este cum fac astia sa ne pacaleasca… Ce vina au politistii ca politicienii, votati de noi, au condus tara in halul in care au facut-o?
Si, daca stau bine sa ma gandesc, tatal inginer a votat de mai multe ori in libertate decat fiul politist.”

Advertisements

I hear a lot of people discussing about the need to choose ‘the lesser evil’.

Otherwise the ‘greater evil will prevail’ they warn us.

I’m afraid that those who fall into this trap actually validate the idea that ‘evil is acceptable’.
Every time this subject comes up I keep remembering the joke about an older man asking a young lady:
‘Would you sleep with me if I gave you a million bucks?’.
‘Well, I’m not that kind of girl… but you know, that’s an awful lot of money… I could help my old parents… I could go back to school… OK…”
‘But what if I gave you $100?’
‘I told you I’m not a hooker!’
‘That’s already been settled. All that’s left for us to do now is to negotiate the price.’
Same thing with ‘choosing the lesser evil’. Once you’ve  accepted that evil is inevitable … you’re sure to get some. And keep getting it until you quit playing their game.
That doesn’t mean we schould quit voting all together. It would send the wrong message. Even if you don’t go to the voting booth because you are disgusted by the available options the ‘analysts’ interpret your stance as ‘they’re so despondent that they don’t care anymore about their own fate. They they don’t have enough energy left in them to protest so no need to change anything. Or, maybe, things might be allowed to become even a little worse. For them, of course.’
What we need to do is vote what we really like, even if that candidate doesn’t stand the slightest chance. This way the intention of the voter is absolutely clear – ‘I want exactly this’.
If there is no acceptable option, we can always check the ‘non of the above’ box – if available – or take the necessary steps to annul your vote – the specifics depend on local rules and regulations. Again, this sends a rather clear message. ‘I refuse to play into your hands and accept that evil is inevitable’.

„Să faci haz de necaz” a fost din-totdeauna metoda preferată a românilor de a trece peste hopurile vieții.

Reapariția bancurilor politice are o dublă semnificație.
Pe de o parte faptul că oamenii au probleme – dar asta nu este nici o noutate – precum și „amanuntul” că s-au cam prins cine sunt măcar o parte dintre vinovați.

Bancul ăsta, pe care abia ce l-am găsit in mail, spune multe în acest sens:

Inceputul anului scolar, intr-un liceu din America, diriginta le prezinta clasei un nou coleg: Sakiro Suzuki din Japonia.
Incepe ora:
– Sa vedem, cine stie cel mai mult despre istoria Americii. Cine a
zis: ‘Libertate sau moarte!’?
Tacere de mormant in clasa, numai Suzuki ridica mana:
– Patrick Henry 1775 Philadelphia.
– Bravo Suzuki, si cine a zis: ‘Tara este poporul, de aceea poporul nu poate sa moara.”?
Suzuki:
– Abraham Lincoln 1863 Washington.
Diriginta se uita peste clasa si zice:
– Mi-e rusine pentru voi, Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America decat voi!
Din spate se aude o voce:
– Pupa-ma-n cur Japp imputit!
– Cine a zis? intreaba diriginta.
Suzuki se ridica si zice:
– Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal, si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler.
In clasa iarasi liniste, numai din spate se aude iara:
– Imi vine sa vomit!
Diriginta striga:
– Cine a fost nemernicul?
Suzuki:
– George Bush senior catre Tanaka ministru japonez, in timpul unei mese de serviciu, Tokio 1991.
Un elev se ridica si zice:
– Suge-mi-o!
Diriginta crizata:
– De ajuns!
Cine a fost impertinentul?
Suzuki:
– Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997 Washington, Casa Alba, Biroul Oval.
Inca un elev se ridica si zice:
– Suzuki asta e un rahat mare!

Suzuki:
– Valentino Rossi 2002 Brazilia Superbike GP.
In clasa e un haos total, diriginta lesina, se deschide usa si intra directorul:
– O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut in viata mea!
Suzuki:
– Traian Basescu catre Gheorghe Ialomiteanu, ministru de finante, la o noua sedinta de rectificare a bugetului si de creare a noi impozite, Bucuresti ianuarie 2011

reducotorul impotentei

Ma documentam pentru postul precedent si am observat reclama din partea dreapta a imaginii.
Avand o oarecare vedere periferica am vazut si scrisul, nu doar picioarele.

Acum am o mare nedumerire.
O fi o simpla greseala de redactare sau un ‘genial’ joc de cuvinte?

Pentru conformitate am pus mai jos linkul de unde am facut captura. Degeaba il leg de poza ca s-ar putea sa nu nimeriti aceiasi reclama. Articolul merita citit.

http://www.huffingtonpost.com/2015/01/22/mommy-wars-similac-video_n_6517242.html

Just saw this picture:

giraffe, coffee

Couldn’t resist adding this comment:
‘Cold’ as in less hot than it was when it first touched the giraffe’s lips, not cold as in colder than the giraffe itself, right?
Anyway what kind of people would ever think about a giraffe drinking coffee?
The kind of self centered joker who twists his mind in constant search for new and devious ways to pester the others?
😀 😀 😀

“Tu ce planuri ai vara asta? Venim cu tine :)”

Am gasit mesajul asta in mail. Ma uit sa vad de la cine si hopa surpriza:

“eMAG.ro <oferte@newsletter.emag.ro> Unsubscribe”

N-am ce face, deschid mesajul si ma trezesc cu astia 4 in casa:

Image

Pe bune ma? Nu ca tipii n-ar fi simpatici, dar parca nici chiar asa…

In orice caz solutia e simpla.

Daca nu v-ati prins inca uitati-va la paragraful urmator:

“eMAG.ro <oferte@newsletter.emag.ro> Unsubscribe

Eh?!? Se poate spune ca si-au facut-o cu mana lor, nu?
(A, nu ca au pus ‘butonul’ de unsubscribe ci pentru ca trimit reclame din astea extrem de agresive!)

Freud sustine pe undeva ca abia atunci cand te ia gura pe dinainte spui cu adevarat ce ganduri iti trec prin cap si apoi propune o metoda de analiza a cuvintelor scapate fara voie din ‘gurile pacatosilor’.

Ia sa vedem ce iese daca aplicam principiul asta asupra sloganurilor electorale.

– “Trimitem la Bruxelles oameni Mandri ca sunt Romani, care vor apara Romania.”

Cam toti Romanii sunt mandri de apartenenta lor etnica asa ca partea asta este oarecum neutra, nici nu spune mare lucru si nici nu individualizeaza prea tare pe cei care folosesc sloganul. Exista totusi un mic semn de intrebare, mandria asta e doar asa, in general, sau se refera, direct sau indirect, la starea actuala a Romaniei si, mai ales, la directia in care se indreapta aceasta? Ma refer aici, bineinteles, la clasica intrebare din toate chestionarele de sondare a opiniei publice.
‘Oameni care vor apara Romania, la Bruxelles’.
‘Vor apara Romania…’ in principiu iarasi e OK …dar care Romania? Status quo-ul actual? Poporul in intregimea lui? Traditiile, granitele…? ‘Directia in care se indreapta tara’?
‘Vor apara Romania la Bruxelles’?!? De cine? Parca cei de la Bruxelles ne erau prieteni si urma sa ne aparam impreuna cu ei, nu? Vor apara Romania de imixtiunile birocratilor de la Bruxelles? De care dintre ele? De cele care ne deranjeaza pe toti, cum ar fi aiureala aia cu micii sau tot felul de alte sicane birocratice sau de insistentele lor sa ne facem o data ordine in batatura? (NB, nu ca ‘la ei’ ar fi totul in regula dar noi avem vorba aia foarte inteleapta cu ‘fa ce spune popa, nu ce face popa’ asa ca…)

Eurocampionii. Puterea de a schimba. 

Mobilizator si continand promisiunea implicita a unei schimbari, ceea ce ar trebui sa-i atraga pe cei nemultumiti de situatia actuala. Pe de alta parte, promisiunea este destul de vaga, de generala. In spirit liberal, intr-adevar, promisiunea se margineste sa ne ofere un spatiu de libertate pe care urmeaza sa il modelam noi insine, liberalii propunandu-si doar sa ne ofere conditiile, energia necesara schimbarii. Pe de alta parte e atat de imprecisa incat multa lume se intreaba nedumerita: ‘schimbare, schimbare, dar incotro vreti sa ne duceti?!?’
Pai exact aici e clou-ul. Nu vor sa ne duca nicaieri ci vor doar sa ne creeze conditiile necesare ca sa putem reinvata sa ne purtam singuri de grija.
Sau cel putin asa ar trebui sa faca un partid cu adevarat liberal si cam asa s-ar traduce, cu bunavointa, sloganul lor electoral.
Pana la urma dupa fiecare runda de alegeri, in afara de un numar de alesi, ramanem si cu cate o masuratoare extrem de precisa asupra ethosului popular de la un moment dat. In cazul asta sloganul pare a fi fost selectionat mai degraba ca o intrebare de pe un chestionar de sondaj decat ca un indemn mobilizator adresat nehotaratilor. Totusi, poate e mai bine asa. Nu promite nimic ce n-ar putea fi facut, bineinteles cu conditia ca populatia sa dea aceasta putere de a schimba unora care sa nu abuzeze de ea. Si dupa aceea tot populatia sa pazeasca acea putere cu foarte multa gelozie.

Europa in fiecare casa.

Principala calitate a acestui slogan este ca se pozitioneaza la antipodul celui care promite sa apere Romania la Bruxelles. Si totusi… chiar in fiecare casa? Tocmai acum cand restul Europei a inceput sa-i faca scandal Unchiului Sam ca inregistreaza prea multe convorbiri telefonice? Abia ce-am scapat de ‘Stalin si poporul rus libertate ne-au adus’ si acum ne punem singuri ‘fir scurt’ cu Bruxelles-ul, in fiecare casa? Parca depasisem faza “1984”! Sau poate ca nu?!?

Noi ridicam Romania.

Pana unde? Si mai ales de ce? Ca sa vedem si noi cum e sa sarim cu parasuta? De nevoie, ca de placere…

Schimba-i cu forta

Nu, multumesc. Am mai incercat o data in ’89 si tot cine a trebuit a iesit la suprafata. De data asta as prefera sa o luam mai pe-indelete si mai ales institutional. Ca da-ia ne socotim a fi stat de drept.

Furatul ucide.

Asta e o constatare cumva? Daca e asa atunci e perfect. Iata pe unii care si-au dat seama ca orice organism social care permite membrilor sai sa fure se indreapta negresit spre pieire. Dar parca sloganurile astea se refera la viitor, sunt un fel de promisiuni, nu?
Pana la urma ce isi propun sa faca? Sa-i omoare pe hoti? Pe toti sau doar pe unii dintre ei? Cum o sa-i aleaga? Sa fure ei tot ca sa se termine o data cu balciul asta?

 

 

 

Image

“But what, you may ask, has the early and welcome arrival of bees and blossoms to do with food?”

 

PS the video starts in earnest only after 0:30.

Cum dracu de mai functioneaza ceva in tara asta?
Daca asa e la privat la stat cum o fi oare?
Disclaimer: Am primit chestia asta prin mail si cica e o situatie generica, nu descrierea vreunei firme anume: “orice asemanare cu un caz real este o pura intamplare!”

Organigrama firmelor romanesti:
Patronul.
De obicei, un tip care a furat ceva de la stat.
A făcut chestia asta şi a avut noroc să fie printre primii.
Acum are succes şi bani şi angajeaza un director executiv să îi conducă businessul.
Directorul.
A fost ales pe baza unui criteriu sănătos: este ruda cuiva care poate ajuta afacerea.
Vărul lui lucrează la Ministerul X sau la Compania Y.
Prin conexiunea asta poate aduce comenzi pentru firmă.
Că nu are experienţă în management sau nu întelege businessul sunt detalii nesemnificative.
Toată lumea îl urăşte, pentru ca nu ştie să se comporte cu oamenii.
Angajează oameni la fel de nepricepuţi ca el.
Cumpără un server de 200 milioane, dar se zgârceşte să plătească 200 Euro pentru cineva care să îl pună pe picioare.
Îşi cumpără o maşină mare şi o zgârie în parcarea firmei, parcare trasată tot de el pe principiul “lasă bă că avem loc”.
Îşi ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor şi mută oamenii de colo. .. Închide uşa biroului când urlă patronul la el.
Îşi cumpăra computer ultra-perfomant şi refuză cererile de achiziţii pentru harduri si tastaturi pentru computerele angajaţilor.
După doi ani, când a învăţat businessul bine, concediază angajaţii are au fost martori la chiflele sale şi angajează juniori uşor impresionabili.
Echipa de vânzări.
Se cred cei mai mari şi mai tari din firmă şi la orice răspund cu “dacă nu aducem noi comenzi, firma moare”.
Cel puţin jumătate din ei se văd mai inteligenţi decât directorul şi ar vrea să îi ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste pe faţă, aşa că se mulţumesc să îl sape pe la „bericile cu colegii” de suferinţă.
De multe ori nu ştiu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificaţiile aiurea şi apoi dau vina pe muncitori că lucrează prost şi că ei nu pot face vânzări în condiţiile astea.
Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informaţiile posibile, pentru că, şi aici citez, “sunt clienţii mei”.
Contabilele.
Sunt nişte doamne nesatisfăcute de ani de zile.
Şi asta înseamnă că orice problema ai avea, ele sunt ocupate.
La ce îţi trebuie adeverinţa?
Ete na, trebuia să vii să mă deranjezi.
Tu nu ştii că am treabă?
Chiar dacă au predat bilanţul de 2 zile, ele oricum au foarte mult de muncă, pentru că solitaire nu se joacă singur.
Odată trecute de 40, ori sunt foarte blazate şi nervoase, ori se distrează de rup barurile….
IT-ul.
Orice ar face, trebuie să îţi dea de înţeles că eşti cel mai prost din firmă.
De aceea el are parola de administrator, pentru că tu eşti un netrebnic care nu ştie nimic şi nu merită să se afle în prezenţa lui.
Când nu rupe banda firmei cu „pornache”, joacă un joc online sau se plânge pe forumuri de geeks că este muncit ca un sclav.
Abia aşteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească scurgerea de informaţii din firmă ca să poată instala radmin şi să se distreze.
Magazionerul.
Este foarte plictisit şi enervat de fiecare dată când ai treaba cu el.
Dacă îndrăzneşti să îi sugerezi să se grăbeasca, îţi răbufneşte în nas că el e şef peste magazie şi îţi dă ce vrea şi dacă are el chef.
Tremură în faţa directorilor şi se dă cocoş în faţa şoferilor şi a femeii de serviciu.
Şoferii.
Ei urăsc pe toata lumea, în mod egal şi din principiu.
Scopul lor în viaţă e să îşi ia telefoane şi să se plângă că trebuie să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut şi serviciul îi cam încurca.
Cel puţin unul visează să ajungă la vânzări sau să conducă o firmă, pentru că el ştie ce e în neregulă, şi le împărtăşeşte asta colegilor în timp ce stau la mici la munte pe benzina şi pe maşina firmei.
Femeia de serviciu.
Ea e supărată că trebuie să facă curat şi cafele.
Nu înţelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul sau de ce trebuie ea să ştie când nu mai e hârtie la baie.
Le urăşte pe curvele de la vânzări şi de la marketing, dar se dă bine pe lângă ele pentru că are o fata care are nevoie de serviciu.
 
Secretara.
Scopul ei în viaţă e să se aboneze cu mailul http://us.mc1603.mail.yahoo.com/mc/compose?to=office@firma……lasite-urile de bancuri şi de porcărele.
Nu ştie niciodată nimic.
Nu are chef să se ducă la director în birou, nu are chef să îi facă legătura cu furnizorul X. Visează să ajungă la vânzări sau la marketing, pe care le consideră joburi mai uşoare decât ceea ce face ea, şi, când ajunge, se poartă mizerabil cu secretara.
Muncitorii.
Ăştia sunt urâţi de toata lumea şi toate se sparg în capul lor. Jumătate nu au chef de muncă, restul o fac in dorul lelii, de teamă să nu fie concediaţi, pentru că au rate şi copii.
Urăsc şoferii pentru că stau toata ziua în maşină în timp ce ei muncesc, pe curvele de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaun şi au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulţi oameni, ca să poată dormi şi ei la serviciu câteva ore.
Nu pleacă din firmă decât daţi afară şi le e lene să gâdească un pic.
Amantele.
Sunt prezente peste tot, în funcţie de ale cui sunt.
Amanta magazionerului e femeie de serviciu, amanta şoferului e secretară, amanta şefului e la marketing…
Se ştiu care sunt în firmă şi sunt urâte de toată lumea, deşi toţi se poartă frumos cu ele… Visul lor e să se integreze cât mai bine în colectiv, să aibă impresia că şi ele contribuie cu ceva, în speranţa ca vor fi invitate la ieşiri în club de colegele de departament.
În momentele post-coitum varsă amantului tot ce ştiu şi sugerează cine ar trebui dat afară. E singura care zâmbeşte sau are o mină inocentă atunci când directorul ţipă la toată lumea.

Am primit bancul asta pe mail si mi s-a parut ca se potriveste:

Vine limuzina sa-l ia pe Papă de la aeroport. Şoferul ia bagajele, le bagă in portbagaj (şi nu erau chiar puţine)…
Papa aştepta si nu se urcă….
– Sfinţia Ta, vă rog sa poftiţi.
– Ştii fiule, pe mine nu mă lasă niciodată nimeni să conduc maşina…
Lasă-mă de data asta tu, te rog.
– Sfinţia ta, e imposibil. Mi-aş pierde slujba.
– Te rog, şi să ştii ca sunt extrem de generos….
Şoferul până la urmă cedează. Papa la volan. Calca acceleratia… şi 120 Km /h.
Şoferul:
– Sfinţia Ta, vă rog, puţin mai uşor, ne prinde poliţia.
Papa, nimic. Bagă tare si… 160 Km/h.
In spate, masina poliţiei, ding dong, ding dong.
Papa opreste şi lasă geamul in jos. Vine poliţaiul, salută, şi rămâne cu gura căscată….
Se intoarce la maşina de poliţie. Ia staţia şi comunică:
– Sunt 1435. Dă-mi-l pe şefu…
– Care-i treaba, bă?
– Şefu, nu ştiu ce să fac. Am prins pe cineva cu 160 km/h.
– Arde-l.
– Nu cred că pot, e tare.
– Cine e bă, primaru?
– Nuu, mai important.
– Un guvernator, senator ceva?
– Şefu, e mai tare!
– Cine e bă?
– Cred că-i Dumnezeu, şefu! La volan e Papa!

%d bloggers like this: