Archives for category: aroganta

1916, 7 noiembrie. Mihai Șora vedea, pentru prima dată, lumina zilei.
2019, 6 octombrie. Astăzi, la aproape 103 ani de la fericitul eveniment, aude înjurături.

Emag, un magazin online, s-a gândit să-și facă un pic de reclamă. Așa, înainte de sărbători…
Și pentru că subiectul zilei este ‘libertatea’ – noi ne luăm ‘rația de libertate‘ tocmai atunci când restul Europei taie porcul, Robert Tiderle – Papaya Advertising, a pus la cale un clip in care Mihai Șora citește un text despre cât de liberi am fost cu toții între 1948 și 1989.
Concluzia lui Șora fiind „În anul în care România împlinește 30 de ani de libertate, am învățat că ea nu trebuie doar câștigată. Ea trebuie păstrată. Și cum altfel o putem păstra, dacă nu bucurându-ne de ea în fiecare zi?”
Și pentru că nimic nu este gratis, emag ne aduce aminte că „ Ai libertatea să comanzi ce vrei, de unde vrei și să alegi ce-ți place din milioane de produse din mii de categorii. etc., etc., etc., …

Ei da, numai că…
Noi ne pregătim și de schimbat guvernul!
Iar unii dintre noi au nevoie, ca de aer, de ‘rating’.

Așa că pune-te, frate române, pe comentat.

Am să fac o pauză și, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, voi puncta câteva repere din biografia lui Șora.
– 1938. Primește o bursă de la Institul Francez din Bucuresti și pleacă în Franța, la doctorat.
– În timpul războiului, intră în Rezistența Franceză și aderă la partidul comunist francez.
– 1948. Se intoarce în Romania in. Și rămâne aici. De voie, de nevoie… în funcție de sursa de informație găsită de pe net.
– 1948 – 1989. Îndeplinește diverse funcții. La ministerul de externe condus de Ana Pauker, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, la Editura Enciclopedică.
– 1990. Este numit ministru al învățământului în primul guvern Roman. Își dă demisia după mineriada din 13-15 Iunie.
– 1990 – 2019 Contribuie la fondarea Grupului pentru Dialog Social și ia poziții tranșante pentru promovarea democrației.

Dan Andronic descrie foarte pertinent perioada 1948-1989 din viața lui Mihai Șora:

„În primul rând vreau să spun că nu susțin nici un moment că Mihai Șora a fost vreun torționar comunist.
Dar nici nu trebuie văzut ca un dizident.”

Și-atunci?
De ce i se scoate pe nas ‘trecutul comunist’ de câte ori îndrăznește să deschidă gura?
Lui Rațiu i s-a reproșat că ‘n-a mâncat salam cu soia’. Șora e cam pe aceiași parte a baricadei cu Rațiu. El a mâncat salam cu soia. Și tot nu e bine…

„Starea Libertății”

Pentru cei care nu sunt foarte la curent – scuze pentru exprimarea bolovănoasă, face parte din culoarea locală, „Starea libertății” e un fel de vlog transmis la o televiziune. Nu mai știu care și, sincer să fiu, nici nu mă interesează.
‘Apăsați’ linkul de mai sus și ‘delectați-vă’. Dragoș Pătraru predă o adevărată lecție. Despre cum poți da, ‘imparțial’ – vorba lui Caragiale, în toți și din toate direcțiile. Și despre cum, de dragul ratingului, te poți transforma în ‘persoană ușoară’. Adică în curvă media. Spunând, cât se poate de convingător – urmăriți frazarea și gestica, nimic. Absolut nimic. Adică ceva ce poate fi interpretat de fiecare așa cum vrea. De fiecare dintre cei care are răbdare să se uite la așa ceva…

Subiectul putea fi tratat în fel și chip.
‘Tragedia intelectualului prins între război și dictatura comunistă.’
‘Iată de ce a supraviețuit comunismul atât de mult. Au fost prea puțini intelectualii care au avut curaj să i se opună cu adevărat.’
Și câte și mai câte…

Dar nu. Noi – Pătraru nu e singur iar cei ca el au suficient de multă audiență încât să-i dea înainte, preferăm să transformăm totul în derizoriu. În miștocăreală de prost gust.

Până la urmă, care e deosebirea dintre Șora și Iliescu?
Amândoi cu școală. Chiar dacă făcută în locuri diferite…
Nici unul nu a dus-o foarte rău în comunism. Chiar dacă unul mult mai bine decât celălalt…
Amândoi au ocupat funcții înalte după revoluție. Chiar daca unul nu s-a lasat dus în ispită iar celalalt nu s-a lasat dus de-acolo…

Iliescu a fost consecvent iar Șora a cotit-o la un moment dat?
Putem să spunem și așa…

Șora a învățat din greșeli? Și a avut curajul să-și afirme public noua credință?

Fiecare înțelege ce poate. Și ce vrea, bineînțeles.

Advertisements

In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.

Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.

Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.

‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.

Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.

Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.

„Îmi povestea cineva de la o corporație din București, din “bula care respectă femeia”, despre un teambuilding la care s-a pus următoarea întrebare: “O femeie care venea noaptea de la amantul ei este omorâtă, pe stradă. Cine e vinovat? Femeia, amantul sau criminalul?”. Ei bine, răspunsul vehement al uneia dintre participantele la teambuilding a fost “Femeia, evident. Ce căuta noaptea, pe stradă, ce-i trebuia amant? Trebuia să fie acasă, lângă soț și copii”.”

Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?

 

În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019

„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.

Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”

BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019

 

 

Ieri. Treceam cu mașina pe lângă un spațiu verde în curs de amenajare.
O piațetă care avea vreo doi copacei și un tufiș amărât înghesuiți pe un petic de iarbă.
Copăceii fuseseră smulși din rădăcină, trotuarul și o jumătate de bandă din carosabil erau ocupate de un morman de panânt proaspăt basculat iar un bobcat se străduia să facă ceva ordine pe acolo.
N-am ce face și mă întreb cu voce tare: „N-ar trebui ca banii aștia să fie folosiți mai degrabă pentru astupatul gropilor din pavaj? Sau pentru canalizarea străzilor de la periferie?”
Persoana care era cu mine, 80 și ceva de ani, : „Voi, haștaghiștii, n-ați spus nimic când Băsescu construia stadioane în pantă și pârtii de schi pe versantul sudic. Din banii pe care încerca să-i economisească din pensiile noastre! Aștia măcar fac orașul frumos. După ce ne-au mărit veniturile.”

Ce înseamnă puterea precedentului… dacă cineva a făcut deja o prostie, aceasta va fi imediat folosită pentru justificarea următoarei… iar dacă acum prostia este făcută de „omul nostru” aceasta devine chiar acceptabilă…

La fel a fost și cu sistemul de justiție. Care dă din ce în ce mai multe rateuri după ce a fost folosit prea multă vreme pe post de vătrai. Vătrai cu care cei aflați la putere și-au tot tras spuza pe turtele lor, de pe turtele ‘celorlați’.
Procese întoarse la CEDO, inconsecvență în jurisprudență, oameni sastisiți…

Înțelegem și noi odată? Înainte de a ne cădea cerul de sub picioare?
De câte ori mai trebuie să sune Alexandra la 112 ca să ne vină mintea la cap?

„Ies la iveală tot mai multe amănunte revoltătoare despre modul în care ar fi acționat poliția în cazul de la Caracal. O vecină a principalului suspect susține că a sunat de două ori la 112 în noaptea de 24 spre 25 iulie, pentru a raporta o activitate suspectă în fața porții acestuia. Ea a raportat că acolo erau parcate două mașini portbagaj în portbagaj și că crede că ar putea avea legătură cu dispariția fetei. Polițistul de serviciu i-a spus să stea liniștită și a trimis-o la culcare.”

 

 

Tin inca minte discursul cu care Basescu incerca sa ne convinga, prin ’98, ca nu aveam nevoie de autostrazi. Si asta pentru ca, atunci, l-am crezut!
Eram atat de pornit impotriva celor care il urmau pe Iliescu incat eram dispus sa cred pe oricine care li se opunea cu un cat de cat succes…
Atat de pornit incat n-am inteles, atunci, cat de mica era diferenta dintre Basescu, Iliescu, Nastase…

Pana la urma, singurul lucru care conteaza este respectul pe care il avem fata de cei din jurul nostru. In ce masura ii consideram oameni asemenea noua. Indiferent de ocupatie, culoarea pielii, limba vorbita…

Uite de-asta am fost nevoit aseara sa trec cu masina prin vad. Iarasi!
Era “standstill” intre Sebes si Alba Iulia asa ca Waze mi-a spus sa o iau la dreapta. Apoi la stanga si… pentru ca Waze-ul meu e setat sa ma duca pe orice fel de drum, am ajuns sa traversez un rau. Pe un pod improvizat din tuburi de beton.

De fapt, era un drum tehnologic. Aferent santierului viitoarei autostrazi dintre Sebes si Turda. “Viitoarei”…


Degeaba dam vina pentru necazurile de ‘acum’ pe ‘actuala’ guvernare.
Indiferent care o fi aceea.
Nimic nu se va schimba cu adevarat pana cand nu ne va veni NOUA mintea la cap.

Noi suntem cei care trebuie sa invatam.
Noi suntem cei care trebuie sa nu ne mai lasam invrajbiti.
Noi suntem cei care trebuie sa ne asumam greselile. Si prostiile pe care le-am facut. Noi, cu mainile si cu capetele noastre!

Doar asa vom putea merge mai departe.
Altfel, orice ‘miscare’ pe care o vom face va fi ‘la remorca’ cuiva.
Indiferent cui, in indiferent ce directie.

Pentru a ne putea hotari singuri destinul, pentru a ne putea deplasa, firesc – ‘inainte’, trebuie sa re-invatam ce inseamna cooperarea. Adica sa tragem cu totii la aceiasi caruta.

Altfel… vom da iarasi cu oistea-n gard.
Si iarasi…

Ce m-a apucat?!?
Ca doar n-o fi prima oara cand m-a scos Waze din tot felul de ‘incalceli’ din astea….
Ei bine, imediat dupa ce-am tras pe dreapta sa fac pozele alea, a oprit si o Dacie Dokker. Din care a coborat un OM.
“Veniti dupa noi. Sunteti pe drumul cel bun. Mai avem un pic si iesim in DeNeu”
“Multumesc foarte mult. Nu m-am speriat, doar m-am oprit sa fac niste fotografii!”
“A, OK… V-am vazut cu numar de Bucuresti. Doar localnicii stiu scurtatura asta si am crezut ca aveati ceva ‘indoieli'”.
“Va multumesc inca odata. Nu sunt foarte multi care sa faca asemenea gesturi.”

Adica se poate. Putem sa ne ajutam intre noi.
Nu ne costa nimic.
Iar impreuna putem muta muntii!

Sau traversa rauri.

Anumiți activiști politici și-au adus aminte că „dacă nu votezi, nu exiști”.

Ceea ce este perfect adevărat.
Pentru alegerile ‘normale’!
Locale, legislative, prezidențiale, pentru Parlamentul European….
In situația de mai sus, orice absență este un vot în alb dat întregii clase politice.

„Dați-i înainte că pe mine chiar nu mă interesează ce faceți voi acolo. Și voi accepta, cu ochii închiși, orice vă trece vouă prin cap.”

La referendum, la orice referendum, chestia e un pic diferită.
Din cauza pragului. Daca nu vin suficient de mulți oameni la vot, rezultă că subiectul nu este suficient de interesant pentru cetățeni așa că lucrurile vor fi lăsate așa cum erau și pănă atunci.
Cu alte cuvinte, la cele mai multe dintre referendumuri, absența echivalează cu un vot negativ.

„Nu mi-ați stârnit interesul. Ați ridicat o flamură mincinoasă!”

La referendumul ăsta, în mod special, absența devine o necesitate.
De data asta, însuși actul de a vota – indiferent cum, denotă că respectivul cetățean a acceptat deja principiul că drepturile omului pot fi reduse prin vot.

Referendumul acesta reprezintă, pur și simplu, o întoarcere în timp.

Cineva spunea că drepturile omului nu se votează iar altcineva îi replica că toate drepturile au fost înființate prin vot.
Amândoi au dreptate. Drepturile omului au fost, peste tot, confirmate prin vot. Al cetațenilor, al parlamentarilor… nici nu contează. Confirmarea drepturilor a fost, într-adevăr, un demers politic și democratic.

A le restrânge, chiar dacă tot prin vot, este extrem de periculos.

După îngustarea definiției cu privire la familie vor urma dreptul de a face avort, de a da divorț, de a  ‘glumi cu cele sfinte’, egalitatea femeii cu bărbatul, dreptul la vot al femeilor … iar lista poate fi prelungită până la infinit.

Educația pe care am primit-o, adică toată istoria pe care am citit-o până acum, mă obligă să stau acasă. Și să sper că mai puțin de o treime din electorat va considera că este normal să se bage în viețile concetățenilor lor.
Folosind cabina de vot pe post de scurtătură.

Doar pentru că așa sună o „vorbă din bătrâni”?

Religia, fiecare dintre ele și toate împreună, poate fi definită în multe feluri.
Iată două variante. Atât de diferite încât par a nu avea mare lucru în comun.

Un set de credințe, promovat de elită și acceptat de mase, care oferă maselor de credincioși un oarecare confort spiritual și elitei posibilitatea de a duce masele acolo unde vor ele.

Acolo unde vor elitele, bineînțeles….

Sau

‘Religia este ceva care oferă oamenilor capacitatea de a face, împreună, lucruri imposibil de făcut de unul singur’.

David Sloan Wilson, Darwin’s Cathedral, 2002

Dacă ne îndepărtăm un pic – cu ochii minții, distanța dintre cele doua definiții e doar în capul nostru. Amândouă sunt la fel de valabile, în același timp.
Singurul lucru care contează cu adevărat este direcția în care încearcă elitele să îndrepte masele… sau, în termenii celei de a doua definiții, ce se apucă oamenii să facă împreună.

NB, elitele sunt trecătoare – chiar dacă niciodată n-au fost conștiente de chestia asta, iar însăși supraviețuirea oamenilor este influențată decisiv de ceea ce fac. Sau îngăduie să fie făcut.

Hai să discutăm și ceva practic.
„Împreună” are și o dimensiune temporală.
Ar fi de-a dreptul imposibil să ne descurcăm în prezent fără să folosim moștenirea primită de la predecesorii noștri. Și nu mă refer doar la cea materială… Cum ar fi dacă ar trebui să reinventăm, fiecare generație, roata? Sau apa caldă?

Le avem deja?
Și le prețuim atât de mult încât au devenit banale? Pentru unii dintre noi….

Se pare că la fel de banale au devenit, printre altele, Cazinoul din Constanța

34892404534_528a681928_o

și Cetatea Brașovului.
Pentru cei care nu sunt la curent, Cetatea Brașovului este închisă de vreo trei ani.

DSC_2870

Iar cei care au mai intrat susțin că cetatea e în mare suferință.

Până acum a fost vorba despre ‘moștenirea materială’.
„3.892 de şcoli şi grădiniţe NU au autorizaţie privind securitatea la incendiu” și „la nivel naţional, aproximativ 4.000 de unităţi de învăţământ nu au avize sanitare, ceea ce „înseamnă că sute de mii de elevi vor începe anul şcolar într-o clădire fără apă curentă sau potabilă, fără toalete – aproximativ 2.300 de şcoli au toalete în curte -, cu risc crescut la cutremure, cu mobilier vechi sau neadecvat actului de studiu sau chiar fără gard”

Ca să nu fie discriminare… dacă tot ne batem joc de moștenirea materială… cine s-o mai prețuiască pe cea spirituală?
Cine să-și mai aducă aminte de conceptul că noua generație trebuie pregătită pentru a prelua ștafeta? Dacă vrem măcar ca lucrurile să rămână la același nivel…

Pe de altă parte, BOR se pregătește ca pe 27 Noiembrie să sfințească Catedrala Mântuirii Neamului.
Foarte bine. În sfârșit, un proiect național dus la bun sfârșit. Ar trebui să ne mândrim cu chestia asta.
Pai da, numai că BOR – beneficiarul direct, a pus jos doar 20% din cele 102 milioane de euro cheltuite până acum pe acest proiect. Restul au venit din bugete publice. Al statului, al Bucureștiului, al sectorului 1. Și mai urmează… încă cel puțin 24 de milioane, tot de euro. Tot din bugetul public.
Adică exact din bugetul ala care ar fi trebuit să aibe grijă de ‘moștenirea materială și spirituală a țării’. De monumentele care stau să cadă și de copiii care învață în condiții insalubre.

Și uite-așa, circular, ne întoarcem la ce spuneau bătrânii…
„Să stam strâmb ca să judecăm drept!”

Adică ‘Dacă vrem să înțelegem ce e în capul unora, trebuie să ne punem în poziția lor.’
Chiar dacă e strâmbă!
Ne-ndreptăm noi după aia. Dac-om mai fi în stare, bineînțeles…

Dar, până la urmă, chiar ne interesează ce e în capul lor?
Care sunt motivele care îi mână?

Sau ne dăm odată seama că am ajuns deja pe căstăi? Adică în bălării?

Și ne apucăm, cu toții – adică „împreună”, să readucem căruța pe drumul ei firesc?

Lucrurile tind sa aibe o cauză ‘de suprafață’ și o alta ‘de profunzime’.
De foarte multe ori, cauza ‘de profunzime’ este manipulată de unii și/sau de alții. În situația asta, manipularea devine cauză aparentă.
Indiferent de părerile fiecaruia dintre noi despre PSD, este prea multă sărăcie în România.
Sărăcie care are multe cauze și care poate fi folosită în multe feluri.
Problema este ce facem în continuare.
Dăm vina unii pe alții pentru existența ei?
Facem mișto de cei care se află în această situație?
Creem condiții reale pentru ca cine vrea să poată ieși din sărăcie?
Sau îi lasam pe ‘maeștri’ să-și construiască în continuare capital politic pe spatele săracilor de care facem noi mișto?
Eliminarea saraciei
„Stau într-un hotel din ăla aparent modernizat si renovat, dar în care poți să simți parfumul anilor de comunism ieșind de sub fiecare placă de gresie postdecembristă. Cobor la micul dejun. Nu mi-e foame, dar aș ucide pentru o cafea.
E frig. Azi s-a făcut răcoare. Pe terasă e un grup mare de copii veniți în tabără. Probabil sunt de pe undeva dintr-un orăsel mic de provincie, dar mai mult ca sigur sunt săraci. Mă uit la ei cum se bucură mâncând crenvuști din ăia trași în folie de plastic și cum chicotesc fericiți când își întind pe pâine un maglavais maro care seamănă a nutella. Doar seamănă. Nu le pasă, sunt fericiți.
Profesorii care au grijă de ei sunt la fel de săraci, dar asta nu mai e o noutate în România zilelor noastre. Nu-mi cereți să vă spun de unde știu că-s săraci, sărăcia se simte din cele mai mărunte gesturi, din șlapii de plastic ordinar, păstrați special pentru „la mare”, din bluzele de trening ponosite, din tot.
Din boxe se aude tare despacito. Îmi beau cafeaua și mă gândesc trist că asta-i România reală. Săracă și sărăcită, cu oameni care abia-și mai duc zilele și copii care se bucură la niște crenvurști de plastic.
Iar imbecilul ăla le-a cerut scuze pușcăriașilor.
Mihai Vasilescu
lucrul bine facut
Și pentru că domnul de la Transavia ne sugerează că dormim în cizme, să ne aducem aminte că ne-am mai trezit odată.
Doar pe jumătate… L-am lăsat să continue… De trei ori…. După ce o luase razna pe arătură….
romania trezestete

prosperitate nu securitate

O coalitie aflata la putere organizeaza un miting impotriva abuzurilor facute de ‘unele dintre organe’. Pe care le grupeaza sub apelativul de ‘stat paralel’.

‘Mascota’ fostei guvernari, Elena Udrea, posteaza si ea pe FB.

“Acest miting trebuia facut de mult timp si Romania nu ar fi fost azi tara cu asa zis sistem democratic si stat de drept, in care se petrec cele mai mari abuzuri in justitie. Majoritatea tacuta avea nevoie sa arate ca este impotriva incalcarilor grosolane ale legii si ale drepturilor minime ale cetatenilor facute de securisti si slugile lor. Dar nu s-a gasit cine sa o organizeze.
In Piata nu sunt doar psd-isti. Nici pe departe. Cunosc zeci de oameni care au votat si voteaza cu partidele din opozitie si care sunt acolo cu tot entuziasmul si convingerea.
Din pacate, l-a organizat Dragnea… Uite asa a reusit Sistemul, inca o data, sa distruga dreapta politica romaneasca si sa ii faca faca mari pe PSD si pe Dragnea…”

Pentru a avea o imagine cat de cat ‘rotunda’ asupra situatiei, trebuie sa mentionam ca:

– Presedintele Camerei Deputatilor are o condamnare, cu suspendare, pentru o infractiune savarsita in legatura cu un proces electoral si este judecat pentru o instigare la abuz in serviciu.
– Presedintele Senatului tocmai ce a fost achitat pentru ‘marturie mincinoasa si favorizarea infractorului’.
– ‘Mascota’ a fost condamnata, definitiv, pentru luare de mita si abuz in serviciu.

Mai trebuie remarcat si ‘amanuntul’ ca sistemul de justitie a fost reformat tocmai pe vremea ‘fostei guvernari’. Adica exact acea guvernare din care a facut parte Elena Udrea.

Ce rezulta din toata tarasenia asta?

Ca sistemul de justitie incearca sa-si croiasca o anumita independenta? Care deranjeaza pe multa lume? Inclusiv pe o parte dintre cei care au ‘pus la cale’ actuala configuratie a justitiei?

Ca dupa 30 de ani de post-comunism s-au adancit si mai tare fracturile din societate?
Fracturi care au condus la aparitia unei mase de manevra extrem de ‘agitata’?

“Ceausescu a cazut de la putere tocmai pentru ca prea multi dintre cetatenii acestei tari ramasesera in urma. In urma vecinilor europeni, in urma celor cu pile la partid…
Mitingul acesta a putut fi organizat tocmai pentru ca in ultimii 30 de ani am pierdut vremea. Unii dintre noi am luat-o inainte fara sa ne uitam in urma. Fara sa tinem cont de invataturile istoriei.
Iar acum, istoria se razbuna.
Sa nu ne miram ca aceasta multime de oameni nemultumiti este folosita ca masa de manevra. Indivizi fara scrupule exista si vor exista intotdeauna. Care indivizi vor incerca sa se ‘strecoare’ pe oriunde vad o ‘oportunitate’. Iar orice masa de manevra reprezinta o oportunitate imensa pentru astfel de indivizi.
Solutia? Sa ne aducem aminte ca si cei ‘ramasi in urma’ sunt oameni. Si sa-i tratam firesc, cu respect. Ca oameni ce suntem cu totii.
‘Altuia nu-i face ce tie nu-ti place’.
Cu cat ii vom plati mai prost si vom face mai mult misto de ei, cu atat ii vom arunca mai abitir in bratele celor care ii transforma in masa de manevra.
Cu cat vom face in asa fel incat copiii lor sa poata invata o meserie – ca tot e criza de forta de munca, cu atat o vom duce cu totii mai bine.

Am sa inchei cu o alta intrebare.
Cum se poate bucura cineva de o eventuala prosperitate in conditiile in care oricine, oricand, i-ar putea lua mancarea din farfurie si haina de pe spinare?

Si sa nu uitam avertismentul strabunilor nostri.
‘Fiat justitia, ruat caelum’ poate fi tradus si prin ‘aveti grija ce fel de justitie faceti ca s-ar putea sa va cada cerul in cap’!

 

Avertisment.
Acest text a fost scris la repezeală, în urma provocării primite din partea prietenului meu Lucian Ștefănescu.
Lipsa coerenței în argumentație și abundența de scurtături se datorează exclusiv nerăbdarii mele.
Promit că voi reveni.

Mai țineți minte regulile idioate care ‘guvernau’ comerțul socialist de stat pe vremea Odiosului?

„Cine nu papă bătăturică nu capătă ochișor!”

Suntem, de fapt, în aceiași situație.

Ruxandra Lungu – nu știu cine e, am dat de blogul ei încercând să găsesc textul bancului de pe vremuri, ne atrage atenția că ‘avantajele’ de care se bucură cei din vestul Europei vin la pachet cu ‘partea neplăcută a lucrurilor’:

„Noi, cei din Est am vrut sa traim ca in Vest. Pe scurt, democratie, pluripartidism, economie de piata, stat de drept, libertate de asociere, de deplasare si de exprimare. Libertatea de a bea Cola si a vorbi din fundul pamantului la telefonul mobil. Atunci, sa incetam cu vaicarerile ipocrite. Sa incetam sa ne aratam surprinsi ca toate aceste libertati au venit insotite si de alte bonus-uri: somaj, droguri, coruptie la cel mai inalt nivel, polarizare sociala, cipuri subcutanate (vin si ele!), politicieni-caricatura, personaje gen Magda Ciumac si sexy-porno-diverse fete care tin pagina 1 a ziarelor si a emisiunilor TV.”

Din păcate, situația e mult mai gravă de atât.
Chiar și ‘pendula’  după care își potrivea ceasurile întreaga lume liberă a început să bată într-o dungă și să-și pună căruțele în cerc.
În două cercuri separate, ca să fiu mai precis. Iar cei care se adăpostesc în interiorul fiecăruia dintre cercuri refuză cu obstinație să asculte ce spun cei din cealaltă tabără.

Am să folosesc un citat din Sorin Cucerai pentru a aduce nivelul discuției într-o zonă care să permită un schimb real de idei:

„Acea parte a stângii care se consideră, simultan, progresistă și anticapitalistă e la fel de toxică pentru un regim democratic ca acea parte a dreptei care se consideră simultan pro-business și conservatoare din punct de vedere social.”

Dacă-mi permiteți licența poetică, mă voi aventura să compar fraza de mai sus cu un haiku. Reușește să condenseze aproape toate confuziile cu care ne confruntăm în momentul de față.

– ‘Progresismul’ militant al unora dintre cei de stânga,
– Încercarea de a demola capitalismul fără a avea o alternativă măcar cât de cât plauzibilă,
– Convingerea unora – din ambele tabere, că democrația și capitalismul sunt două chestii diferite,
– Convingerea altora – de dată foarte recentă, că business-ul ar putea supraviețui atunci când toți ceilalți – ‘consumatorii’ tratați regește până nu demult, sunt reduși la mizerie – și eventual ținuți pe linia de plutire cu ajutorul unui „venit minim garantat”,
– Militantismul – total contra naturii, din ce în ce mai vehement al neo-conservatorilor…

Să le luăm pe rând.

Progresul este o chestie reală.
Chiar dacă unii se întreabă ‘Ce le-or fi trebuit strămoșilor noștri să se apuce de agricultură, în condițiile în care aveau nevoie de doar 17 ore de muncă pe săptămână pentru a aduna suficientă mâncare și de încă 19 ore pe săptămână pentru muncile gospodărești, în condițiile în care acum petrecem 40 de ore pe săptămână la scârbici și încă 36 de ore dereticând prin casă?
Am să folosesc legea talionului și le voi răspunde acestor anti-progresiști cu o întrebare în oglindă: ‘Câți dintre voi sunteți dispuși să vă bucurați de condițiile de viață cu care se desfată cei 10 000 de Ju/’hoansi care mai viețuiesc de-o parte și de alta a graniței dintre Namibia și Botswana?’ NB, cei mai mulți dintre noi se referă la oamenii aceștia folosind apelativul de ‘boșimani’. Sau ‘hotentoți’.
Realitatea progresului nu poate justifica însă, indiferent chiar de eventuala generozitate a activistului progresist, pretenția acestuia de a ști el ce este mai bine pentru mine. Cu atât mai puțin  aroganța unora dintre ei de a-mi băga mie pe gât, cu forța, varianta lor de progres.
Noi, ăștia din estul fost comunist al Europei, ar trebui să înțelegem foarte ușor chestia asta. Comunismul nu a fost nimic altceva decât instrumentalizarea pretenției arogante a unora că știu ei mai bine decât toți ceilalți ce este cel mai potrivit pentru întreaga societate.
Este mai puțin important, în faza asta a discuției, că această aroganță are rădăcini multimilenare. Ar trebui să fie suficiente suferințele produse de experimentarea ei pe scară largă.

Alternativele la capitalism pe care le-a inventariat Sorin Cucerai sunt mercantilismul și socialismul industrial. Pot fi găsite argumente de ordin intelectual pentru amândouă. Nu am loc să le demontez acum. Prima mea profesie fiind aceea de inginer am să invoc un argument de natură practică. Amândouă au eșuat. E adevărat că mercantilismul a reprezentat o treaptă în evoluția Europei de Vest și că socialismul industrial a fost o scurtătură prin care Uniunea Sovietică a trecut de la un feudalism primitiv la un fel de contemporaneitate dar…
Toată discuția asta îmi aduce aminte de stigătul de luptă cu care își îmbărbăta Spartacus tovarășii de suferință: ‘Trăiască feudalismul, viitorul luminos al omenirii!’ O fi fost, … pentru ei. Noi ce facem, să o luam de la început? Și cât de mult avem de gând să ne întoarcem – vezi faza cu ‘de ce ne-am apucat de agricultură’?

Am să sar, deocamdată, peste simbioza dintre capitalism și democrație – cuiul lui Pepelea, după părerea mea, și-am să mă ocup de chestiile relativ ușoare de la sfărșitul enumerării.

Penultima chestie este elucidată magistral chiar de Sorin Cucerai.
La fel de toxice sunt stânga anticapitalistă și neprogresistă/antiprogresistă, dreapta anticapitalistă și antiprogresistă sau dreapta pro-business (nu pro-market, ci pro-business).”
Cuvintele cheie fiind aici, evident, „nu pro-market, ci pro-business”.
Acuma, dacă ne scărpinăm un pic în creștetul capului, „pro-business” este un oximoron.
Cum adică business fără piață?
Cui o să mai vândă ceva business-manii (sic) aștia după ce toți ceilalți vor fi reduși la starea de lumpen-proletariat?
Ar fi vorba, de fapt, de un socialism industrial cu altă față – nici asta umană, bineînțeles. Socialismul industrial de sorginte sovietică era o economie planificată de la centru sub pretextul expertizei materialist științifice și dialectice de origine marxistă în timp ce ‘capitalismul pro-business’ este o concepție economică unde planificarea monopolistă – adică la fel de centralizată precum cea socialistă, este justificată prin eficiența financiară. Adică o întoarcere la mercantilismul 2.0 de care vorbea Sorin Cucerai…

Cu militantismul unora dintre conservatori… nu cred că are rost să vă bat prea tare la cap. Suntem în aceiași situație ca în cea a militantismului progresist.
Fără conservatori am lua-o pe arătură la prima curbă a istoriei. Fără progresiști am ajunge să se-mpută locul sub noi.
Câtă vreme moderații din cele două curente au reușit să țină deschise căile de comunicare dintre cele două grupuri, societatea, ca întreg, a continuat să evoleze.
Când militanții ‘progresiști’ au reușit să rupă echilibrul, societatea a luat-o atat de repede (înainte ?!?) încât unii dintre membrii ei au fost descăpățînați în piața Bastiliei sau au putrezit prin Gulaguri în timp ce majoritatea s-au trezit înnămoliți dincolo de marginea drumului. De unde au trebuit să fie scoși de aceia dintre conservatori care reușiseră să-și păstreze mintea limpede.
Când militanții conservatori au reușit să rupă echilibrul… societatea s-a oprit atât de brusc încât ‘inerția’ (concetățenilor) a permis ca unii dintre membrii ei să fie mânați în lagăre de concentrare sau să fie ‘dispăruți‘ fără urmă prin pampasul argentinian.

Și iată-ne ajunși la ‘cuiul lui Pepelea’…
Se poate capitalism fără democrație? Dar democrație fără capitalism?

NU! și NU!

Nu sunt profesor și nu suntem la cursuri așa că am să o iau de-a dreptul.

Capitalismul și democrația sunt cele două fețe ale celei mai prețioase monede batute vreodată de către oameni.

Monedă ‘metalică’ și nu bancnotă tipărită. Cunoscătorii știu la ce mă refer.

Și dacă valoarea unei monede de aur este și ea mai degrabă convențională decât reală – aurul, în sine, nu este o chestie prea folositoare, aliajul din care este bătută moneda la care mă refer acum este pur și simplu neprețuit!

Capitalismul și democrația ‘ascund’ între ele un amestec bine dozat de încredere și respect reciproc între membrii societății care le folosește.

Petru ca doua părți să intre, de bună voie, într-o ‘Relație de Producție Capitalistă’ – adică să încheie un contract, este absolut necesar ca fiecare dintre cele două părți să aibă încredere că cealaltă parte își va îndeplini obligația contractuală pe care și-a asumat-o. Și, dar numai în subsidiar, că se va bucura de protecția statului dacă cealaltă parte va încerca să-i tragă țeapă.

Iar e cazul să ne scărpinăm în cap. Și să observăm că încrederea în intervenția neutră a statului este expresia respectului reciproc dintre membrii societății.
Până la urmă, la asta se reduce contractul social, implicit, în care devenim parte – cu voie sau fără voie, atunci când suntem născuți într-o țară democratică.

Piua! Poate că nu e locul dar… e blogul meu! Scriu ce vreau în el.
‘Se spune’ că „m-am născut” sau „s-a născut”.
Pe bune?
Care dintre noi ‘s-a născut’ singur? Pe sine se?!?

Să revenim.
Contractul ăsta social are sens doar dacă măcar o majoritate funcțională dintre cei implicați se simt egali în drepturi între ei. Atena Antică a funcționat ca un organism (auto) condus democratic chiar dacă doar unii dintre bărbații ei erau considerați cetățeni cu drepturi depline. Și a prosperat, ca democrație, până când Platon s-a apucat să propovăduiască că unii dintre fii ei trebuie în mod necesar să se bucure de mai mult respect din partea ‘vulgului’ decât toți ceilalți din Agora. Că doar pentru asta au fost crescuți și educați.

Ce definiție perfectă, chiar dacă avant la lettre, pentru aristocrația feudală… cea care considera că efectiv merită, individual și în grup, să stea în fruntea bucatelor…

Am să trec în viteză peste amănuntul că aristocrația europeană era, prin excelență, de confesiune creștină. Convinsă până în măduva oaselor că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Că TOȚI oamenii au fost creați după același chip și aceiași asemănare a aceluiași Dumnezeu.
Deci, frați fiind – între ei și, în același timp, cu supușii lor, s-au luat la bătaie. S-au pus în fruntea supușilor lor și s-au luat la omor.
Că doar așa scrie în Biblie.

Si Cain a zis catre Abel, fratele sau: “Sa iesim la camp!” Si a fost ca’n timp ce erau ei pe camp, Cain s’a aruncat asupra lui Abel, fratele sau, si l-a omorat”.

De unde importanța respectului reciproc, necondiționat, dintre membrii oricărei societăți care se dorește a fi democratică.

M-am lăbărțat cam mult.
Ce vroiam să spun este că piața liberă descrisă de Adam Smith este esențială atât pentru eficiența comerțului cât și pentru cea a politicii.
N-am să intru în explicații de natură psiho-socială ci am să vă provoc să cautați în istorie un singur caz de imperiu care a supraviețuit în mod ‘sustenabil’ și un singur monopol care a reușit să facă același lucru.

De unde și diferența despre care vorbea Sorin Cucerai dintre capitaliștii pro-market și cei pro-business.
De unde și imposibilitatea unei societăți să supraviețuiască democratic în absența unui dialog real între membrii săi.

Și cum nu poate exista libertate reală – atât individuală cât și socială, într-o societate ai cărei membri nu se respectă între ei și nu au încredere unul în celălalt… iar atât comerțul cât și dialogul au nevoie de agenți liberi…

TFL stands for ‘Tinerii Frumoși și Liberi’ care au ieșit pe stradă după dezastrul de la Colectiv.

Am folosit ‘stands for’ pentru ca nu am reușit să găsesc un echivalent satisfăcător în limba română. Dacă foloseam ‘ține loc de’ s-ar fi pierdut aluzia la ‘sunt mândri când li se spune’. Așa că…

O definiție mai elaborată a termenului poate fi găsită aici.

Acum, nedumerit la culme de de reacția tefeleilor la numirea de către Iohannis a celui de-al treilea prim-ministru, tot PSD, in mai putin de 13 luni, încerc să înțeleg dacă nu cumva Mirel Palada are dreptate atunci când spune că ‘tefeleii se duc dupa fentă’ (Blogul lui Palada se cheama Turambar și ‘creste’ aici. Am să caut citatul mai târziu, dacă reușesc să îmi fac timp.)

„Comentariile luptătorilor de gherilă din spatele laptop-ului cu hidra PSD-istă au pendulat de la „blat ordinar“ până la „leneş egoist“.”

Autorul articolului de unde am imprumutat citatul de mai sus, Călin Nicolescu, Adevărul, merge mai departe și le atrage ‘hipsterilor’ atenția că rezultatele strategiei de a sta acasă la următoarele alegeri, ca ‘răzbunare’ pentru ‘conciliatorismul’ lui Iohannis,  s-ar putea să fie de-a dreptul ‘neașteptate’:

„…intransigenţa hipsterească îl va fi doborât pe duşmanul de clasă teleormănean. Pentru că Dragnea sigur se va îngrăşa şi, în cele din urmă, va muri. De râs!”

Atât de fraieri să fie?

Să ne uităm un pic în urmă. Fără mânie!

Indiferent de cât de lovitură de stat o fi fost ea, schimbarea de regim din 1989 a fost ‘propulsată’ de indignarea populației. Care indignare a fost ulterior ‘îndreptată în direcția cea bună’ de către ‘profesioniști’. 1-0 pentru Palada.

În 1996, încă o răbufnire de orgoliu a tefeleilor. Știu, termenul încă nu fusese inventat pe vremea aia dar… Răbufnire prilejuită de evidența faptului că ‘profesioniștii’ nu erau în stare să ‘livreze’. Că aburelile lor cum că ‘totul ar fi mers ca pe roate dacă Ceaușeștii nu s-ar fi bagat în toate celea’ au fost niște minciuni sfruntate.
Din păcate, și promisiunile cu privire la cei 20 000 de specialiști ai Convenției, care abia așteptau să preia frâiele și să ducă, în sfârșit, clasa muncitoare în paradisul promis de mult, s-au dovedit a fi niște exagerări.
Specialiștii existau, nu erau niște fantome.
Numai că cei din Convenția Democrată vânduseră pielea ursului din padure.
Pe specialiștii ăia nu îi întrebase nimeni ‘bă, voi veniți în administrația de stat? Să punem țara la cale?’
Așa că ‘specialiștii’ și-au văzut de treburile lor – de afaceri, mai bine spus, iar ‘la butoane’ au rămas tot ‘aia’.
Cu alte cuvinte, ‘specialiștii’ nu s-au prins, iar cei din partidele istorice nu s-au priceput să le explice, că dacă îi lasa tot pe ‘aia’ la butoane… Și uite-așa, mai bagă Palada încă un gol…

În 2000 lucrurile revin la normal. Adică la ce li se părea unora că ar fi normalitatea…
Și atât de normală a fost normalitatea asta încât s-a mai adunat un val de nemulțumire.
Suficient de înalt încât să-l cocoațe pe ‘surferul șef’ tocmai în vârful dealului de la Cotroceni.
Și suficient de puternic încât pe baza energiei furnizate de el să fie răscroite adânc o serie de instituții de forță. Care instituții au fost mai apoi folosite și în scopuri politice, nu doar pentru a readuce, cât de cât, situația către normal.
Ei bine, tocmai indiferența unei proporții masive din populație cu privire la mijloacele folosite pentru obținerea rezultatelor cu care s-au mândrit acele instituții constituie motivul pentru care Palada ajunge la 3-0.

Ca orice administrație închistată, și cea patronată de ‘surferul șef’ a ajuns să dea cu oiștea-n gard. Ajunsese, de fapt, în exact aceiași situație în care fusese administrația precedentă, înainte ca valul de nemulțumire populară să producă schimbarea.
La urne. Atunci…

De data asta, nemulțumirea n-a mai avut răbdare să aștepte alegerile.

O bâlbâială a puterii a oferit un pretext suficient de consistent, lumea a început să se agite – inclusiv pe stradă, și uite-așa guvernul Boc a fost înlocuit de cel prezidat de Mihai-Răzvan Ungureanu.
Care guvern Ungureanu nu a putut ține oiștea pe mijlocul drumului – nemulțumirea populației ajunsese suficient de mare încăt să fie simțită și de parlamentari, așa că România a trebuit să facă față primei situații de coabitare.
Guvernul să fie animat de un alt set de convingeri față de cel al președintelui aflat în funcție.

Din momentul ăsta, devine aproape imposibil să numărăm punctele marcate de Palada.
Băsescu fusese ales, cu un foarte clar entuziasm popular, pentru că Năstase lăsase o foarte groasă dâră de aroganță. Și pentru că guvernarea Năstase nu adusese mare lucru pentru populație – care avea ceva așteptări.
Chestia e că Băsescu și-a dat foarte repede arama pe față. Drept pentru care a fost suspendat din funcție în 2007. Iar rezultatele referendumului organizat pentru a da ocazie poporului să-și spună părerea aproape că îl îndeptățesc pe Palada să ceară consemnarea încă unui gol în dreptul său.
In 2004, la alegeri, veniseră să voteze puțin mai mult de 10 milioane de oameni. La referendul s-au prezentat doar un pic peste 8 milioane. Și mai interesant a fost faptul că, după aproapre 3 ani de mandat – timp în care tendințele dictatoriale ale lui Băsescu deveniseră aproape evidente, numărul susținătorilor săi a crescut! De unde fusese preferat, la alegerea în funcție, de către 5.100.000 de alegători, a fost susținut la referendum de 6 milioane de oameni…
Pentru ca mai apoi, la următoarele alegeri – în 2009, să revină în apropierea scorului inițial. 5 200 000 față de 5 100 000 în 2004. Asta după ce în tot timpul primului mandat Băsescu nu a făcut nimic altceva decât să-i pună tălpi lui Tăriceanu. Apoi să joace un fel de leapșă cu PSD-ul  în timpul scurtei coabitări dintre alegerile legislative și cele prezidențiale. 30 Noiembrie 2008 până în 2 Octombrie 2009.
În iulie 2012 a mai fost organizată o tentativă de debarcare a lui Băsescu. La care, din nou, s-au prezentat 8 459 000 de oameni. Spun ‘din nou’ pentru că cifra este aproape egală cu cea de la referendumul precedent.
De ce-o fi fost organizat referendumul pentru demitere cu 5 luni înainte de alegerile parlamentare… unde partidele ar fi putut să măsoare exact sprijinul popular de care se bucurau… de ce, după episoadele de furie populară care au dus la căderea guvernelor Boc și Ungureanu, atât de mulți alegători au preferat să rămână acasă… – și sub ascultarea aceluiași șef de stat…

O situație la fel de ciudată a fost și la alegerile legislative din 2016.
Tefeleii, ce-i care l-au dat jos pe Ponta, s-au molcomit după alegerea lui Iohannis ca președinte. Așa că alegerile legislative au fost câștigate, practic prin neprezentarea arbitrilor – doar 7 200 000 de alegători, tot de către PSD. Partidul alungat de la putere chiar de către tefelei…

Care tefelei îi reproșează lui Iohannis, după doar un an, că nu are o atitudine mai combativă… și îl amenință că la următoarele alegeri VOR STA ACASĂ…

Să trecem peste faptul că Iohannis este legat, constituțional, de mâini. Și de picioare… PSD-ALDE au majoritate în parlament – pentru că foarte mulți dintre tefelei nu au ieșit la vot, așa că ei sunt cei care numesc guvernul. Nu vă comvine… scrieți deputaților și senatorilor care vă reprezintă în parlament… nu știți care sunt aia? Stați liniștiți, nici lor nu le pasă de voi!

Revenind la Iohannis, da, poate că ar fi putut juca în frâu, undeva la limita legii. După care ar fi urmat suspendarea, numirea unui guvern, trecerea prin ordonanță de urgență a tuturor legilor dorite de PSD… și poate că ar fi fost repus, după aceea în funcție.
Dacă tefeleii și-ar fi adus aminte să iasă la vot.

Să spunem că Iohannis s-a gândit doar la el atunci când a numit actualul viitor prim ministru.
Consecința gestului său, pe plan extern, e aparența că România rămâne, încă, o țară guvernată. Bâlbâit – cum adică să ai o majoritate parlamentară confortabilă și să-ți demiți guvernul cu o zi înainte de a primi în vizită oficială, pentru prima oară, pe primul ministru al Japoniei – dar măcar cât de cât… Și să nu uităm că peste mai puțin de un an vom prelua președenția Uniunii Europene…

Până la urmă, nu e chiar foarte clar… Palada pare a avea, totuși, dreptate.
Foarte mulți dintre noi s-au cam dus după fentă…
Singura circumstanță atenuantă fiind realitatea că nu prea am avut de unde alege!

Și faptul că nimeni nu a explicat electoratului cum este văzut, de către cei care ajung la putere, votul pus în urnă de către elector.
Comisia electorală împarte, într-adevăr, acele voturi pe căprării. Și anunță un anumit rezultat. Cutare partid a căștigat alegerile…
Iar toată lumea, ‘civilii’, vede voturile ca fiind expresia preferinței pentru un anumit partid.
Da, așa este, numai că voturile exprimate mai înseamnă ceva.

Evidența faptului că persoanelor respective le pasă cu adevărat de soarta lor!

Hipsterii cred că absența de la vot este o palmă trasă pe obrazul întregii clase politice. Treaba lor.
Evidența, rezultată foarte clar din comportamentul respectivei clase politice, este că absența de la vot este interpretată de către politicieni ca fiind un vot de încredere în alb.

‘N-aveți decât să faceți ce vreți voi, nouă ni se rupe.’
De unde și comportamentul lui Băsescu…

De unde și mirarea politicienilor de profesie de câte ori nemulțumirea populară iese pe stradă. Atât de mirați sunt acești profesioniști ai politicii încât chiar sunt în stare să creadă, în adâncul sufletului lor, că manifestațiile de protest sunt organizate de ‘Soros’.
Ceaușescu vorbea de ‘agenturili străine’, Baconschi – ministrul culturii din guvernul Boc, despre „mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității” iar PSD-ul lui Dragnea vorbește despre „binomul” dintre DNA și un „sistem” nebulos despre care ni se lasă impresia că ar fi sinonim cu serviciile secrete precum și despre „banii lui Soros” care-i finanțează pe „corporatiștii care ies în stradă”.

Or fi și d-astea… n-am de unde ști dacă nu cumva și-or fi băgat și ceva drăcușori cozile prin chestiile astea.
Și cu toate astea…

Cel mai tare se duc după fentă cei care își închipuie că ar fi posibil ca niște drăcușori, oricât de capabili, să organizeze manifestații de intensitatea asta fără existe o autentică nemulțumire populară. Orice manipulator, oricât de priceput o fi el, are nevoie totuși de o pulsiune pe care să o redirecționeze… Degeaba biciuiești un cal mort… sau unul total ‘dezinteresat’…

Altfel spus, ‘poți duce un cal la apă dar nu-l poți face să bea când vrei tu!’

Dar și când i se face sete…

În realitate, faptul că Mirel Palada are dreptate – pe termen scurt, nu contează foarte mult – la scara istoriei.
Sau contează?
Numai că, pe termen lung, fraieri suntem cu toții?
Cei care au impresia că pot spune cailor când să bea precum și caii care acceptă să bea la comandă?

%d bloggers like this: