Aceasta postare este, deocamdata, o ciorna.

Pana la un moment dat sistemul de termoficare din Bucuresti a functionat, cel putin din punctul de vedere al ‘consumatorilor’, aproape ireprosabil. In apartamente era cald iar apa calda curgea tot timpul fierbinte. Iar pretul platit de populatie pentru acest ‘lux’ era cat se poate de accesibil. Singura chestie mai neplacuta era ‘revizia anuala’ – apa calda ‘se intrerupea’ pentru 2-3 saptamani – numai ca asta se intampla vara, adica exact atunci cand puteai face dus si cu apa rece.

Lucrurile au inceput sa se strice pe la sfarsitul anilor ’70.
Mai intai apa calda cu program, doar dimineata si seara. Apoi au restrictionat si caldura.
Iar cel mai ciudat, cel putin pentru mine, a fost faptul ca cei mai napastuiti erau chiar muncitorii, adica exact cei de la care se revendicau comunistii.Programul de apa calda fusese conceput in asa hal incat cei care lucrau in schimbul 1 se spalau dimineata cu apa inghetata – apa calda venea abia pe la 7 jumate iar ei trebuiau sa fie in fabrica la ora aia – iar cei care lucrau in schimbul 2 se culcau nespalati (sau inghetati, dupa preferinte) pentru ca apa calda se oprea pe la 9 jumate, zece, adica exact atunci cand ieseau ei de pe portile fabricilor.

In conditiile astea, si mai ales dupa ce lumea a inceput sa dardaie in propriile case, nu a fost decat o problema de timp pana cand sa apara o descriere mai ‘glumeata’ a fenomenului:

“Sistemul de termoficare este alcatuit din calorifere, tevi si centrale termice. Prin toate acestea circula apa. Aceasta se incalzeste in calorifere, apoi este pompata prin tevi si astfel energia termica ajunge la centrala, unde trebuie sa fie cald”.

Iar lucrurile au mers in felul acesta pana in 1989.

Cam acelasi lucru se intampla acum in sistemul bancar.

La prima vedere treaba bancilor ar fi sa faca legatura dintre cei care au bani, dar nu stiu ce sa faca, deocamdata, cu ei si cei care au, simultan, nevoie de bani si o suficient de buna perspectiva de a-i inapoia. In ipoteza asta banii care raman bancilor – diferenta dintre dobanzile active si cele pasive – ar fi recompensa pentru efortul lor de a organiza colectarea banilor de la deponenti, de a evalua bonitatea celor creditati precum si pentru abilitatea lor de a adecva dobanzile pasive cu ce se intampla pe piata si dobanzile active cu riscul prezentat de fiecare dintre cei creditati.
La o privire mai atenta observam ca, datorita consecintelor provocate de ‘principiul rezervelor fractionare‘, rolul sistemului bancar este mult mai complex decat atat.In loc sa ramana un simplu ‘broker de bani’, cum ar parea la prima vedere, sistemul bancar devine, in realitate, ‘creator de bani’. Iar lucrurile se complica prin faptul ca banii apar prin doua izvoare diferite.

Inainte de a trece mai departe simt nevoia sa fac cateva comentarii despre natura a ceea ce sunt, in realitate, banii. Si nu ma refer aici la diferenta dintre hard currency – adica aur, si fiat money – banii ‘tramway’ aflati astazi in circulatie.

Multa lume, inclusiv majoritatea economistilor, considera banii ca fiind un fel de marfa.
Eu, in calitate de inginer convertit in sociolog, consider ca banii sunt cu totul si cu totul altceva. Si anume ‘incredere formalizata’.

Va continua.

Advertisements