Antena 3 a organizat o intalnire cu spectatorii sai.

Daca stai sa te gandesti ar fi fost chiar ciudat sa nu fi folosit la maxim prilejul asta.

La un moment dat Mircea Badea a facut o aluzie la Dan Voiculescu iar cativa din multime i-au scandat numele.

Ceea ce m-a facut sa ma intreb: ‘Oare ce-o fi in capul oamenilor astia? Or fi platiti? Sau poate ca nu inteleg eu toate fineturile situatiei?’

S-o luam metodic.

– A fost sau nu ‘omul Securitatii?’
Inca nu a prezentat nimeni dovezi clare in sensul acesta. Este cert insa ca Voiculescu a avut legaturi stranse cu oameni puternici, atat din vechiul regim cat si din cel proaspat instalat dupa ’89. Pe de alta parte, chiar daca a avut legaturi cu Securitatea se pare ca acestea au fost cu acea parte a Securitatii care nu se ocupa de oropsirea oamenilor de rand. Amanunt foarte important pentru modul in care este vazut de oamenii de pe strada.
– Dupa Revolutie si-a folosit relatiile pentru a se imbogati.
OK, si cine dintre cei care au putut face asa ceva nu a profitat de relatiile sale?
– A infiintat un partid politic extrem de oportunist.
Si unde e diferenta dintre el si ceilalti sefi de partide?
– A furat de la stat.
Nu a fost, nici pe departe, singurul.
– A fost condamnat pentru asta.
Iarasi, nu este singurul.

Si atunci cum se explica polarizarea extrema a opiniei publice cu privire la persoana sa?

In acest moment al discutiei trebuie sa vorbim un pic de diferenta dintre realitate si perceptie. Aceia dintre noi care ne consideram intelectuali pretindem ca am auzit despre ea in timp ce restul lumii merge dupa principiul ‘ce e-n gusa, si-n capusa’. Sau, altfel spus, ‘faptele vorbeste’.

Cu alte cuvinte perceptiile intelectualilor sunt influentate mai ales de ideologiile la care au aderat fiecare dintre ei pe cand perceptiile oamenilor ‘de rand’ mai degraba de gesturile pe care le sesizeaza.

Parca a inceput sa se mai ridice ceata, nu?
Deja nu mai e chiar atat de complicat de inteles intensitatea cu care il urasc pe Voiculescu cei care se considera a fi de dreapta: Un tip care a avut stranse legaturi cu fostul regim, care si-a folosit relatiile pentru a se imbogati pe spinarea statului, pentru a infiinta un partid cameleon si o televiziune aservita intereselor stangii.
Pentru cei de stanga toate ‘realizarile’ lui Voiculescu – mai putin imbogatirea pe seama statului – sunt pe atat de remarcabile pe cat sunt de reprobabile pentru cei de dreapta. Ba chiar si bogatia lui devine oarecum acceptabila – printr-un proces de ‘normalizare’ (orice lucru des intalnit devine ‘normal’, adica acceptabil), cu atat mai mult cu cat o parte din ea a fost folosita pentru infiintarea Antenelor iar o alta parte pentru fundatia Mereu Aproape si pentru burse de studiu.

Iar pentru oamenii de rand, adica pentru cei care i-au scandat numele in piata si care nu dau atentie sofisticariilor ideologice, faptele sunt hotaratoare.
– ‘A facut televiziunea la care ne uitam? Si care a fost singura care i-a tinut piept lui Basescu pe vremea cand ne taia pensiile si inchidea spitalele?’
– ‘S-a imbogatit pe seama statului? Si care dintre bogatasii de astazi nu a facut chestia asta? Macar asta vad ca tine cu ‘noi’.’

Si uite-asa in ochii unora dintre concetatenii nostri Voiculescu a inceput sa capete un aer daca nu de haiduc autentic atunci macar de personaj tragic care a ajuns la puscarie nu atat pentru faptele sale cat, mai ales, pentru indrazneala sa de a se certa, la cutite, cu Basescu.

Logica pe care se bazeaza acestia fiind simpla. Ei nu neaga furturile lui Voiculescu, nu sunt naivi. Pur si simplu se intreaba ‘Bine, si restul celor care au furat de ce nu sunt in puscarie? De ce pe vremea lui Basescu au fost ‘saltati’ mai ales cei din tabara ‘cealalta’?
Asta in conditiile in care pentru foarte multi dintre romani a fura de la stat nu e chiar atat de reprobabil ca a fura de la o persoana fizica. N-am sa intru in amanunte, asta este o stare de spirit caracteristica pentru societatile care au trait multa vreme sub regimuri dictatoriale, unde statul este un dusman si nu un partener.

Greu de contracarat asa ceva, doar cu argumente de natura ideologica si mai ales in situatia in care interlocutorii nu sunt sensibili la argumente de genul acesta.

Pana la urma problema reala nu este Voiculescu in sine ci modul in care ne raportam noi la Voiculestii din jurul nostru. Si, impreuna, la stat.

Advertisements