“Se zice că pe Petre Țuțea l-a întrebat gardianul său, cum e posibil ca un om atât de deștept ca profesorul Țuțea să creadă în Dumnezeu?
Și Petre Țuțea i-a răspuns – “Din orgoliu.”
Și gardianul zice, interzis: “Cum adică, din orgoliu?”
“Sunt atât de mândru, încât nu-mi vine să cred că-s făcut din maimuță!”

monkey-02

Evident ca nu am de unde sa stiu daca Tutea chiar a spus aceste cuvinte si mai ales in ce context a facut asta.
Ca poanta e foarte buna si chiar se potriveste atat cu stilul lui cat si in timpul discutiei cu un gardian dintr-o temnita comunista.

Pe de alta parte faptul ca este atat de des citata spune multe despre cei ce fac acest lucru.

“Nici un defect nu-l face mai neplacut pe un om si, in acelasi timp, nu este nici un altul pe care sa ni-l trecem mai usor cu vederea. Si cu cat cusurul propriu este mai dezvoltat in noi, cu atat el ne supara mai mult cand se manifesta la altii.”

Clive Staple Lewis, citat de CrestinOrtodox.ro, se refera la acest defect al nostru cu apelativul “Pacatul cel Mare”. In limbajul comun el este cunoscut sub numele de ‘trufie’.

De unde provine convingerea noastra, sau a lui Tutea, ca Dumnezeu nu ne-a facut din maimute? Doar din faptul ca cei care au scris Biblia au consemnat doar un rezumat a ceea ce s-o fi intamplat in realitate?

Sau chiar din orgoliu?