Discutiile aprinse din actualitatea politica romaneasca m-au facut sa ma gandesc la ce rol joaca, de fapt, un guvern.

Pe vremuri, adica de mult. tarile erau conduse de regi. Dupa capul lor, sau, cel mult, dupa sfaturile unora sau altora din suita.

De la un moment dat suveranii au inceput sa numeasca prim ministri. Poate pentru ca si-au dat seama ca nu se pricep chiar asa de bine, poate pentru ca li se facuse lene… putin conteaza.
Si nu, chestia asta nu a fost neaparat legata de aparitia parlamentelor. Imperiul otoman a avut viziri dintotdeauna si niciodata vre-un ceva care sa semene macar pe departe cu vre-un fel de parlament. China imperiala a fost condusa multa vreme de Mandarini iar Japonia de Shoguni. Chiar si in Europa ministrii au fost insarcinati de regi cu administrarea regatelor cu mult inainte de dezvoltarea parlamentarismului.

Pentru ca pe vremea aia, cel putin teoretic, (prim) ministrii puneau in practica vointa regelui putem spune ca era vorba, avant la lettre, despre un sistem ‘tehnocratic’. Cei drept, in unele situatii, in Japonia de pilda, suveranul fusese redus la rolul de marioneta, dar acestea au fost doar cazuri punctuale.

Ei bine, democratia reprezentativa moderna a produs o rasturnare de situatie. Suveranitatea nationala este exercitata de fapt de catre parlamente, chiar si acolo unde nominal este reprezentata de monarhi constitutionali.
Daca ar fi sa ne luam dupa principiul care functionase pana atunci ar trebui ca toate guvernele sa fie formate din tehnocrati, care sa aibe ca sarcina indeplinirea programului de guvernare elaborat si adoptat de parlamentari, reprezentantii alesi ai poporului.

Situatia reala este total diferita. De cele mai multe ori liderul partidului care castiga alegerile, sau cineva numit de acesta, formeaza guvernul, elaboreaza un program de guvernare iar parlamentul este doar chemat sa aprobe. Atat componenta guvernului cat si programul acestuia. In practica, acest mod de functionare mimeaza ceea ce se intampla in Parlamentul englez pe vremea cand pricipalul rol al acestuia, conform Magna Charta, era sa aprobe taxele cerute de rege.
Abia atunci cand este nevoie de o coalitie de partide care sa alcatuiasca o majoritate parlamentara lucrurile incep sa semene cu ce descriam inainte. Atat programul de guvernare cat si componenta guvernului sunt negociate intre (o parte dintre) partidele parlamentare (cele care urmeaza sa constituie majoritatea), fiecare dintre ele urmarind sa se achite de cat mai multe dintre promisiunile pre-electorale. Atat de cele facute catre electorat cat si cele facute in interiorul grupului de interese reprezentat de fiecare dintre partide.

Si iata cum guvernul nu mai este, aproape niciodata, format din tehnicieni care sa cunoasca bine domeniile in care urmeaza sa sa activeze – sau chiar sa le conduca, conform anumitor curente de gandire, ci din ‘personaje cu anvergura politica’. Adica din oameni care se pricep mai degraba sa ‘motiveze masele’ decat la orice altceva.

Chiar si acest sistem functioneaza relativ bine in situatiile in care restul administratiilor de stat sunt populate cu oameni care stiu ce fac acolo si care nu sunt schimbati din post de fiecare data cand se schimba majoritatea parlamentara. Adica cu ‘tehnicieni’ – si care, pe deasupra, mai sunt si cat de cat onesti.

Din cand in cand sistemul intra in criza, asa cum este cazul acum in Romania. ‘Clasa politica’ simte ca i se clatina scaunul de sub picioare – tocmai din cauza ca marea masa este extrem de nemultumita de modul in care a fost condusa (adica dusa de nas), face un pas inapoi si numeste un asa numit ‘guvern tehnocrat care sa ramana in functie pana la alegeri’.

S-ar putea spune ca se revine la situatia ‘initiala’, cea in care suveranul – parlamentul in cazul acesta, intelege ca nu este capabil sa guverneze si lasa in locul sau pe cineva in stare sa faca acest lucru, el marginindu-se sa indice doar orientarea generala care sa fie urmata de guvern.

Problema reala. care ar trebui rezolvata dar care este foarte rar mentionata, este readucerea intregului sistem in stare de functionare. Acesta nu se gripase pentru ca factiunile parlamentare nu se mai intelegeau intre ele cu privire la directia de urmat – majoritatea parlamentara parea stabila pana nu demult, ci pentru ca intregul aparat nu mai functiona. Si cand spun intregul aparat nu ma refer doar la administratia de stat ci efectiv la tot ce se intampla in interiorul sistemului.

Alaltaieri au fost arestati, unul efectiv si altul la domiciliu, doi angajati ai ISU pentru ca i-ar fi ajutat pe patronii de la Colectiv sa eludeze legea. Pai cum sa functioneze o tara in care e nevoie de o asemenea catastrofa ca sa ne dam seama ca ‘e ceva putred in Danemarca’?

Ei bine, daca primul capitol din programul noului guvern tehnocrat ce urmeaza sa fie numit nu va fi depolitizarea aparatului administrativ, eficientizarea intreprinderilor de stat si combaterea coruptiei atunci nu am facut nimic. Batista va fi fost pusa pe tambal, lucrurile vor fi uitate in timp si, peste ceva vreme, ne vom trezi cu o noua criza.

Si cu o noua sansa de a face atunci ceea ce nu vom fi facut acum.

Dar poate ne vine o data mintea la cap. Atat celor din administratia de stat cat si celor din economia privata.

Foto nineoclock.ro
Traian Băsescu a arătat că un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens. “Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată”, a susţinut preşedintele Băsescu.

Cica ‘sa faci ce spune popa, nu ce face el’.
Nu cred ca ar putea cineva sa ne dea un sfat mai bun decat cel, implicit cei drept, din spatele citatului de mai sus.