Cateva dintre volumele lui TristÂn Tzară.

Nu stiu cum a facut Tristan Tzara de s-a ales cu apelativul de ‘Omul Aproximativ’ insa omul acesta, Samuel Rosenstock pe numele sau ‘adevarat’, a aproximat perfect doua dintre trasaturile care caracterizeaza poporul la sanul caruia a crescut. Cel Român.

„Țara”, si ma refer acum la sensul pe care il avea acest cuvant inainte de a fi fost inghesuit intre granite si de a face obiectul a diverse confruntări armate, a insemnat, pur si simplu, locul unde traiau niste oameni. Echivalentul asiaticului ‘stan’. Hayastan (Armenia), Afganistan, Pakistan. Tara Armenilor, Tara Afganilor, Tara Pakistanezilor, Tara Romaneasca.
In sensul asta toate locurile unde traiesti sunt ‘tzari’.

Cat de nefericit poti fi, oare, daca esti trist in oricare dintre ele?
‘Acasa’ pentru ca acolo nu este atat de bine pe cat ar putea fi iar in ‘cealalta acasa’ din cauza dorului. De casa, de prietenii ramasi acolo, de viitorul care parca iti scapa tot timpul printre degete…

Destul cu tristetea.
‘Aproximativitatea’, cealalta caracterisca Romaneasca intruchipata de Samuel Rosenstock este, de fapt, marea noastra calitate.
Refuzul tiparelor si capacitatea de adaptare sunt cele doua atribute care au facut posibila supravietuirea noastra. A lui precum si a tuturor celorlalti Romani, indiferent daca si-au purtat tristetea peste hotare sau si-au dus crucea in interiorul granitelor tarii.

Tot ce mai avem de facut pentru a lasa tristetea in urma si a incepe sa traim din plin – sa folosim la adevarata valoare creativitatea pe care o avem din belsug – este sa punem in practica indemnurile pe care ni le-au transmis bunicii nostri. Adica si Samuel Rosenstock:
“Hai sa dam mâna cu mâna
Cei cu inima româna,
Sa-nvârtim hora fratiei
Pe pamântul României!

Iarba rea din holde piara!
Piara dusmania-n tara!
Între noi sa nu mai fie
Decât flori si omenie!

Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi, puterea creste
Si dusmanul nu sporeste!

Amândoi suntem de-o mama,
De-o faptura si de-o seama,
Ca doi brazi într-o tulpina,
Ca doi ochi într-o lumina.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grabire
Sa-1 secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Si sa vada sfântul soare
Într-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe câmpïa româneasca!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/