Recentele intamplari ale caror protagonist a fost Sorin Oprescu, edilul sef al Bucurestiului, i-au cam mirat pe comentatorii vietii politice si sociale romanesti.

‘Cum sa mai faci asa ceva in situatia in care DNA-ul deja a ‘saltat’ oameni din primarie?’
‘Ies la iveala din ce in ce mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen!’

Prima fraza este cat se poate de rezonabila, mai ales daca este luata separat.

Cea de a doua pare de-a dreptul ciudata. Din punct de vedere logic. Tot mai multe cazuri de coruptie ajung sa iasa la iveala tocmai datorita campaniei de combatere si in nici un caz in ciuda ei….

Indiferent de ‘ciudatenia’ ei, merita atentie
Genul asta de fraze sunt rostite de oameni de oameni care practica un stil de gandire extrem de rational, care elimina la rece orice urma de sentiment din procesul cognitiv. Analisti, nu? Din pacate acest mod de a percepe lumea nu este nici pe departe atat de infailibil pe cat se pretinde a fi.
In primul rand pacatuieste prin a atribui si celor analizati un mod similar de a vedea lumea – cum de au putut sa continue avand in vedere ce se intampla in jurul lor? – iar in al doilea rand ca nu tine cont de faptul ca nu prea poti sa intelegi ce se intampla in capul cuiva daca nu esti familiarizat, in mod real, cu modul sau de gandire si cu situatia in care se afla.

Pai nu?
Daca esti rational iti adaptezi instantaneu actiunile la reactiile pe care le-ai produs. Imediat ce s-au prins gaborii de cioaca bagi capul la cutie – te opresti din ce faceai – si strangi randurile – nimeni nu mai vorbeste nimic astfel incat totul sa ramana ingropat.
Abia acum intelegem cum adica ‘ies la iveala tot mai multe acte de coruptie in ciuda campaniei intense de combatere a acestui fenomen’. In viziunea celor care se mira de chestia asta atitudinea rationala ar fi fost ca nimeni sa nu mai spuna nimic.

Ei bine, in primul rand ca o atitudine cu adevarat rationala ar fi fost ca nimeni sa nu calce pe bec. De loc. Sau daca s-a intamplat si au auzit ca le trosnesc cioburile sub talpi sa se fi oprit de la primul sau de la al doilea. Faptul ca i-au dat inainte prin balarii nu denota prea multa rationalitate.
In al doilea rand coruptia asta nu se practica de unul singur.
Si daca in prima faza apartenenta la un grup de genul asta – chiar daca nu e organizat in mod mafiot – iti ofera un sentiment de siguranta, macar prin numar, descoperi foarte repede ca nu esti de capul tau. Adica nu poti sa te opresti atunci cand ti se pare tie ca ai ‘agonisit’ destul. Ceilalti au si ei pretentiile lor.

Si  uite asa, chiar daca intamplator ai inceput ca dirijor, ajungi sa joci dupa cum iti canta orchestra.

Solutia? Foarte simpla. Atata vreme cat functiile de decizie, indiferent care, vor fi platite prost, ele vor atrage doar pe acei oameni care stiu bine de la inceput ce ii asteapta. Iar daca cei din executie vor fi platiti si ei mizerabil atunci ii vor ajuta pe primii.
Varianta ar fi ca decidentii sa fie platiti bine iar cei din executie decent. In felul acesta vor fi atrasi si oameni cu adevarat capabili, care ii vor scoate din sistem pe cei nu doar coruptibili ci, mai ales, care isi ascund incapacitatea in spatele unei rigiditati de care nu poti trece – ca om care ai de rezolvat o problema – pana cand nu dai ‘o atentie’.

Iar pana nu vom intelege acest lucru situatia actuala se va mentine, indiferent de intensitatea cu care va lucra DNA-ul. Cei cu adevarat capabili vor ocoli genul acesta de slujbe iar noi vom avea de infruntat un hatis din ce in ce mai impenetrabil.
Si nu, cei cu adevarat capabili nu vor accepta sa se manjeasca, tocmai pentru ca isi cunosc valoarea si nu vor sa ‘plece’ in concedii obligatorii si extrem de prost platite.
Cu alte cuvinte salariile decente sunt doar o conditie, nu un panaceu. DNA-ul trebuie sa ramana vigilent. Ca si noi toti de altfel.