Am descris intr-o postare precedenta ce se intampla atunci cand populatia este constant nemultumita de-a-lungul unei perioade considerabile de timp daca in toata acea perioada nu se intampla nimic care sa aduca lucrurile pe un fagas normal:

O scurta istorie a votului negativ.

Am enumerat cele trei conditii ce trebuie pastrate pentru ca democratia sa ramana autentica si sa nu se transforme in tirania majoritatii:

“Democratia, pentru a fi cu adevarat functionala – altfel are mari sanse sa se transforme in tiranie a majoritatii, are nevoie de un cadru institutional care sa asigure trei lucruri:

– Ca voturile exprimate sunt transformate in actiune politica conforma cu intentia alegatorilor – domnia legii!
– Ca informatia circula liber in societate, in asa fel incat alegatorii sa decida in cunostinta de cauza – libertatea cuvantului!
– Ca alegatorii sunt motivati sa analizeze cu atentie optiunile pe care le au la dispozitie si sa exprime in mod explicit, prin vot, deciziile la care au ajuns!”

Ce am putea face, toti cei interesati – populatie, societate civila/presa si clasa politica, pentru a pastra sistemul in stare de functionare?

Trebuie sa va marturisesc ca in momentul in care am ajuns in faza asta am avut o surpriza extrem de placuta. Exista un ‘loc comun’, un punct de plecare aupra caruia toti suntem de acord, cel putin la nivel declarativ.

Asa nu se mai poate.

‘Alegatorii’ sustin ca:

nu vrem stat...

Presa, prin gura cuiva cu adevarat priceput in materie, avertizeaza cat se poate de clar:

politicul sursa de risc

Din stanga spectrului politic ni se atrage atentia ca luptele intestine din interiorul clasei politice dau pe din-afara, otravind totul in jur, si ca o posibila solutie ar fi “Societatea in care castigatorul nu ia totul!”.

Din dreapta, si aici nu cred ca mai este nevoie sa citez pe cineva, se insista pe valori – in special pe libertatea individului – si pe necesitatea stringenta a consolidarii statului de drept.

Pai?!?
Ce ne mai opreste sa ne apucam de treaba si sa transformam aceasta stare de spirit – unanima, nu?!? – in realitate practica?!?

E distanta mare de la vorba pana la fapta?
E, intr-adevar, o distanta considerabila intre ele.
‘Pana la Dumnezeu te mananca sfintii’ si ‘camasa e mai aproape de corp decat paltonul? In sensul ca atunci cand vine vorba despre interesele personale omul, oricat de ‘sfant’ ar fi el, mai uita cateodata (dar de fapt prea des) ca ‘Dumnezeul e sus si vede’?
Da, si asta.

Eu cred totusi ca mai e un aspect pe care l-am cam pierdut din vedere.
Mai intai datorita marasmului spiritual in care ajunsesem in timpul si din cauza comunistilor. Da, ati citit bine, al comunistilor, nu al comunismului. Fara comunisti ‘comunismul’ ar fi ramas o vorba goala. Ba, mai mult, chiar si comunistii au fost de mai multe feluri. Altfel nu se explica de ce fiecare tara actual fost comunista arăta diferit inca de pe vremea regimului trecut…. Sa revenim totusi la zilele noastre.
Apoi datorita modului complet aiurea in care am inteles ‘sa devenim liberi’ imediat dupa ’89. “Gata bai, de-acum a venit libertatea, fac ce vreau. Ce te bagi tu in ciorba mea?”
Si uite asa am distrus cooperativele agricole si sistemele de irigatii.
Uite-asa am intors capul cand au fost furate (oare de catre cine daca nu chiar de unii dintre noi si chiar in prezenta noastra?) vapoare intregi de utilaje si vandute la fiare vechi.
Apoi cand fabricile au fost ‘luate’ cu totul…
Daca omului de pe strada nu-i mai vine sa atraga atentia semenului său ca nu e bine ce face atunci cand goleste scrumiera “Jeep”-ului cat un vapor pe jos, la stop, iar politistul de circulatie nu-i ia carnetul aceluiasi sofer de “Jeep” atunci cand intra in intersectie pe rosu dupa ce a ‘depasit’ si refugiul de tramvai atunci cum sa nu i se para politicianului ajuns, imun, in parlament, ca face parte din alta specie?
Libertatea e una, faptul ca nu ne mai ‘tragem de maneca’ unul pe celalalt atunci cand gresim e cu totul si cu totul alta chestie.

Solutii exista si intelepciunea populara este intotdeauna un bun punct de plecare in momente de genul asta.

Fa ce spune popa si nu ce face popa!

Basescu o fi avand o gramada de bube in cap numai ca a si spus, de foarte multe ori, lucrurilor pe nume:
“Coruptia si ea tine de doua parti. Nu mut la nimeni responsabilitatea, dar ea trebuie impartita si asumata. Un functionar corupt nu poate fi corupt daca nu are un partener care sa-i dea un ban in mana, un minister nu poate plati cu 50% mai mult daca nu exista un consultant care sa va­li­de­ze ce spune constructorul: «Da, ma­rim factura». Si ministerul este in im­posibilitatea de a actiona pentru ca in justitie oricine castiga daca are si avi­zul consultantului ca trebuie sa ma­reasca pretul cu 50% la lucrari publice. Eu cred ca esenta realitatilor romanesti, in primul rand, trebuie sa iasa din ipocrizie. Daca este coruptie, statul singur nu poate fi corupt, are un partener.”

Ce vreau sa spun e ca aceasta ‘clasa politica’ pe care o injuram cu totii si din toate pozitiile se afla intr-o situatie atat de ciudata incat eu unul ma mir ca n-au devenit cu totii schizofrenici.
Pe o parte avem un “mediu de afaceri” care se comporta extrem de fatarnic. La nivel colectiv toti clameaza necesitatea starpirii coruptiei iar la nivel individual prea multi dintre ei dau spaga.
De partea cealalta avem, la gramada, populatia. Care nici ea nu da un semnal clar. Unii dintre ei dau spaga. Altii iau. O a treia categorie se fac ca nu vad. O a patra nu fac nimic, nici macar nu fac efortul minim de a-si face cunoscute nemultumirile atunci cand au ocazia. Adica sa voteze.
In schimb toti, inclusiv cei care dau si iau spaga, ii injura pe politicieni si le reproseaza ca fac acelasi lucru ca ei. Ca sunt corupti si/sau ca nu le pasa.

Si ce sa facem?

Simplu. Sa nu mai asteptam sa vina alegerile pentru a ne spune parerea despre ce se intampla in jurul nostru. De cate ori am lasat nemultumirile sa ni se acumuleze in suflet am votat ‘negativ’. Si uite unde am ajuns.

Ne place unde suntem? Nu?!? Pai si atunci nu ar cam fi cazul sa schimbam cate ceva?

Slide105[1]

 Einstein spune ca doar cei care nu sunt intregi la cap fac acelasi lucru de mai multe ori la rand si se asteapta ca la un moment dat sa iasa altceva…

Daca vrem cu adevarat sa se schimbe ceva trebuie sa incepem mai intai cu noi.

Da, cu fiecare dintre noi.
E foarte important sa intelegem ca atunci cand cineva ne trage de maneca de fapt ne ajuta. Atragandu-ne atentia asupra greselii de-abia comise acea persoana ne ofera oportunitatea sa o remediem inainte ca aceasta sa aiba repercursiuni grave. Adica inainte ca efectele greselii noastre sa ne strice chiar noua insine vietile.
Asta inseamna cu adevarat sa ne respectam intre noi.
Intorsul cu spatele nu insemna prea des ‘respect pentru persoana/dorintele/intimitatea omului’. De prea multe ori inseamna doar lasitate. Si din pacate efectele lasitatii tind sa se acumuleze intr-atat incat unii ajung sa creada ca ‘mamaliga nu explodeaza’.
O fi bine sa ajungem pana acolo?

Nu mai bine, daca tot declaram in cor ca ‘asa nu se mai poate’, ne apucam sa facem ceva tocmai ca sa nu ajungem pana acolo?

Adica sa ne tragem unul pe celalalt, cu respect dar cu fermitate si la timp, de maneca?

Pana la urma despre asta este vorba in democratie.
Fiecare isi spune parerea despre ce se intampla in cetate. Cu respect pentru ceilalti si pentru parerile lor dar in asa fel incat sa se auda.
Abia dupa aceea vin ‘alegerile’. Dupa ce fiecare care a avut ceva de spus a avut ocazia sa o faca si spusele sale au fost luate in seama.

Altfel nu mai este vorba despre democratie ci despre domnia gloatei.