Istoria se repeta, chiar daca actorii isi mai schimba rolurile intre ei… si asta se intampla pana cand intreaga ‘sala’: distributie, spectatori si ‘tehnicieni’, inteleg cu adevarat ce s-a intamplat acolo.
Cu doua sute si ceva de ani in urma s-a rasculat un popor care se simtea oprimat de regele sau si care nu se putea exprima la adevarata sa valoare pentru ca era incorsetat intr-un set rigid de reguli. Pentru ca cei care conduceau statele din jurul acelui popor au incercat sa profite de situatia creata acel popor s-a asezat disciplinat in spatele celui mai competent conducator pe care l-a gasit, Napoleon Bonaparte, si a inceput ‘sa-si faca dreptate’.
Undeva pe parcurs lucrurile au degenerat fara ca nimeni sa isi dea seama, din ‘razboi de eliberare’ toata operatiunea s-a transformat intr-o enorma manifestare de vointa, cea a lui Napoleon I.
Pentru era un excelent tactician acesta a reusit, cel putin la inceput, sa profite de disensiunile celor pe care ii avea in fata si sa-i invinga unul cate unul. Totusi, pe masura ce Napoleon deranja pe din ce in ce mai multi, acestia au inteles la un moment dat ca ‘unirea face puterea’ si au pus disensiunile la o parte. Abia incepand cu acel moment coalitia anti-Napoleon a putut folosi la adevarata sa valoare ajutorul oferit de o putere oarecum exterioara Europei din acel moment si anume Anglia.
Restul poate fi citit in cartile de istorie.
Nu cred ca este nevoie sa transpun distributia si in cheie contemporana mai ales ca este a treia oara cand se joaca piesa asta.
Data trecuta in rolul lui Napoleon a fost Hitler.

Advertisements