Cineva a comentat, pe mail, cu privire la postarea despre Marx si Platon.
Cica: “Prea multa filozofie, si pe deasupra si complicata, in special privind ce este REAL si ce NU, sau cand devine Realul Real ???”

Evident ca am raspuns, bucuros, provocarii:

Dupa cum ne-au invatat filozofii materialisti, de la vechii greci pana la urmasii lui Marx, lucrurile exista independent de vointa noastra.
Au existat inainte ca noi sa ne nastem si unele dintre ele vor supravietui chiar si dupa ce noi nu vom mai fi pe aici sa vorbim despre ele.
La un moment dat au aparut niste alcatuiri care nu numai ca reactionau la ceea ce li se intampla ba chiar au inceput sa reflecteze (sa se gandeasca) la ce ar fi mai bine de facut intr-o anumita situatie. Cu alte cuvinte unele dintre fiinte au inceput sa fie constiente de constiinta lor.
Definitii:
Plantele si animalele sunt fiinte.
‘A fiinta’ inseamna a exista dupa niste legi proprii, pe care le cari dupa tine codificate in ADN, si care se suprapun peste legile generale ale fizicii si chimiei.
Pentru ca si cele mai primitive dintre fiinte controleaza ce intra in ele si ce iese din ele ba chiar unele dintre ele reactioneaza la ce se intampla in jurul lor – se misca pe sine, isi misca frunzele si/sau membrele, inghit, excreta, respira, etc, etc, – inseamna ca ele, toate, sunt ‘constiente’ (adica iau ‘decizii’, chiar si involuntar – in virtutea unor instructiuni inscrise in ADN-ul lor, in functie de anumiti parametrii ai unor variabile din jurul lor. Plantele, cele mai ‘tampite’ dintre fiinte, incep sa traga mai multa seva primavara si sa imboboceasca cand se lungeste ziua. Bacteriile stiu sa se transforme in spori atunci cand conditiile din jurul lor nu le mai sunt prielnice. Chiar si virusii, aia despre care multa lume nu crede ca sunt vii cu adevarat, sunt in stare ca o data intrati in celulele potrivite – oare de unde or sti care sunt alea? – se ‘desfac’ si apoi preiau controlul celulei respective si o obliga sa produca alti virusi.)
Fiintele suficient de evoluate au inceput sa gandeasca. Adica au devenit constiente de faptul ca sunt constiente si in loc sa reactioneze au inceput sa actioneze.
Orice alcatuire vie care are o cat de cata capacitate de a se misca se indeparteaza de sursa unui pericol, daca e in stare sa il perceapa. O planta isi strange frunzele daca o bate prea tare soarele, orice animal se indeparteaza de obiectele fierbinti atunci cand le este prea cald iar oamenii sunt instare sa tina in mana, o perioada destul de lunga de timp, o tigaie cu ulei incins daca sub tigaie se afla piciorul propriu sau vreun copil. Tot oamenii sunt in stare sa isi evalueze destul de bine sansele de a duce la bun sfarsit sarcini destul de complicate.
Pentru a face toate astea oamenii au nevoie sa ‘stie pe ce lume traiesc’. Pentru asta au inceput ‘sa se uite in jurul lor.’ Sa atribuie calitatea de ‘real’ unora dintre lucrurile pe care le intalnesc (de obicei pe cele pe care le inteleg sau pe cele a caror evidenta nu poate fi negata) si de ireal unora pe care le observa dar pe a caror existenta le vine greu sa o accepte).
Cateva exemple.
Antarctica exista si inainte de a fi descoperita dar a devenit cu adevarat ‘reala’ abia dupa ce povestirile despre ea au inceput sa fie crezute. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Africa. Chiar si pe hartile desenate de romani, cei care au cucerit o buna bucata din nordul ‘continentului negru’, portiunea de dincolo de provinciile lor era descrisa cu mentiunea ‘hic sunt leones’ – ‘aici se afla lei’.
Sotului naiv ii vine greu sa accepte ca nevasta-sa il inseala – cu toate ca prietenii il avertizeaza asupra acestui lucru – si va fi convins cu adevarat abia cand o prinde ‘in fapt’. Abia atunci inselatoria devine ‘reala’, pentru el.
In schimb pentru sotul gelos realitatea este cu totul si cu totul alta. El este convins ca sotia sa il inseala chiar inainte ca aceasteia sa ii treaca prin cap asa ceva. Si tocmai atitudinea lui o va convinge pe nevastă sa transforme in fapt o realitate care pana atunci fusese doar virtuala.
Simplu, nu?