Sînt un tip foarte corect şi conştiincios. În fiecare zi mă duc
şi vin regulat de la muncă. Plec de-acasă regulat de nevastă-mea
şi mă-ntorc de la serviciu regulat de şef.

Soacra îşi invită ginerele la masă. Ginerele, foarte suspicios,
acceptă invitaţia. Pe masă, diferite salate, preparate din carne de pui
şi de porc, cartofi vreo 3 feluri, deserturi, bere rece, vin…
La un moment dat soacra iese din bucătărie. Ginerele apucă o bucăţică
de carne şi i-o dă pisicii. Aceasta, după două-trei crampe, cade inertă sub masă.
Nervos tare, ginerele apucă o cratiţă goală şi, cînd soacra intră,
îi trage una de-o lasă lată pe jos. La care pisica iese de sub masă zicînd:
– YEESSSSSSS!!!!!!

Mitică, un bărbat plăpînd, n-a prea avut noroc în căsătorie.
Prima lui soţie, activistă de partid, noaptea în pat îi tot spunea:
“Mai mult şi mai bine, Mitică!”
A doua era profesoară:
“Repetă, Mitică!””, îi tot spunea.
A treia, care era farmacistă, îl înnebunise pur şi simplu:
“Mitică, de trei ori pe zi: dimineaţa, la prînz şi seara!”
Dar acum, cu a patra, care era inginer agronom, a avut şi el în sfîrşit noroc.
Aceasta a fost înţelegătoare şi i-a spus de la bun început:
“Mitică, numai cînd poţi. Pentru restul, chemăm soldaţii şi studenţii!”

Băieţelul unui inginer ridică nasul din cartea pe care-o citea şi întreabă:
– Tată, ce-i aia “pompă”?
La care inginerul ia imediat o foaie de hîrtie şi-ncepe să-i explice:
– Fii atent: e un cilindru cu-n piston înăuntru, care are o valvă
prin care fluidul trece într-un singur sens… etc.
Şi se-apucă să-i explice copilului principiile presiunii, noţiunea de vacuum
şi toate celelalte, pentru ca într-un final să-l întrebe:
– Dar de unde ai aflat tu de pompă?
– Păi, uite aici, în cartea de istorie, scrie că “Cezar a intrat cu mare pompă în Roma”.


Un tip dă un anunţ la matrimoniale: “Caut soţie”.
A doua zi primeşte cîteva mii de răspunsuri: “Ia-o pe-a mea!”

Î: Cum transformi o găină în pitbull?
R: Pur şi simplu o iei de nevastă!

Discuţie între două prietene bune:
– Fată, ştii, eu niciodată nu mi-am înşelat iubitul…
– Dragă, tu acum te lauzi sau te plîngi?

Am coborît în genunchi în faţa prietenei mele blonde şi i-am spus:
– Ai vrea să-mi porţi numele?
– Nu, a răspuns ea scurt. Nu-mi place să mă cheme Costel.

Soţia l-a aşteaptat îngrijorată toată noaptea pe soţ.
În sfîrşit, acesta apare în zori.
Ea: Poţi să-mi spui pentru ce vii la ora asta?
El: Pentru micul dejun!

Două blonde se întîlnesc:
– Dragă, zice prima, am fost la doctor şi mi-a spus că sînt gravidă.
– Extraordinar! Şi cine este tatăl?
– E, asta nu mi-a mai spus!

Un bărbat se vaită  către prietenul său:
– Astăzi am pierdut controlul asupra maşinii.
– Cum aşa? Ai condus prea repede?
– Nu. Nevastă-mea şi-a luat permisul.

Doi îndrăgostiţi pe-o bancă, în parc:
– Iubitule, cînd o să ne căsătorim o s-avem doi copii, un băiat şi-o fată.
– Dar de unde ştii?
– Fiindcă amîndoi sînt la mama, la ţară .

Soţia către soţ:
– Dragul meu, să ştii că-n curînd vom fi trei…
– Asta e o veste minunată! răspunse el, sărutînd-o pătimaş.
– Mama a obţinut divorţul şi va veni să locuiască cu noi…

PS.
La prima vedere cea cu ‘pompa’ nu prea are ce cauta aici dar mi s-a parut prea buna.
Si cine stie, poate ca baietelul cel curios a fost conceput chiar de un Valentine’s Day. E posibil, nu?