Image

“Vezi fa ca ala micu iar s-a cacat pe el. Ce facem, il schimbam odata sau facem altul?”

Cam asa si cu clasa politica, ne tot plingem de ea, ‘din toate pozitiile’ spectrului politic, dar nu facem nimic concret pentru primenirea ei.

Ca in bancul de  mai sus, aparent avem doua variante, schimbam ‘scutecele’ celor deja acolo – constienti fiind de faptul ca nici un ‘bebelus’ nu invata din prima sa se tina curat dar ca o data si o data tot va trebui ‘pus pe olita’ – sau ii schimbam cu o garnitura complet noua?

In realitate, tot ca in bancul de mai sus, nu prea avem de ales: ‘Si cu asta (astia de acum) ce facem?’
In cazul copilului e evident, in cazul politicienilor poate mai putin: ‘ce ma intereseaza pe mine ce se intampla cu ei, au facut deja destule belele si oricum s-au infruptat pe saturate!’

De fapt lucrurile nu stau chiar atat de simplu. Asa cum nici un copil nu se invata ‘curat’ din prima si de unul singur tot asa nici politicienii nu au actionat de unii singuri. In termenii lui Basescu “Let’s drop the hypocrisy. A state on its own cannot be either uncompetitive or corrupt, because the state always has a partner, which is the private sector.”

Toata chestia e ca trebuie sa intelegem o data ce a vrut Gresham sa spuna cu “banii ‘rai’ ii gonesc de pe piata pe cei ‘buni’ “ Povestea a inceput atunci cand au inceput sa fie folosite monezile de metal aur sau argint. Valoarea unei monezi consta in cantitatea de metal pretios continuta. Cum aurul este cu atat mai usor de prelucrat cu cat este mai curat, primele monezi au fost batute din aur aproape pur. Aurul pur este insa foarte putin rezistent asa ca cei care faceau monezi (si bijuterii) au inceput sa experimenteze diverse aliaje. In acelasi timp cei care aveau de a face cu multe monezi – marii comercianti si ‘zarafii’, cei care schimbau banii dintr-o moneda intr-alta – incepusera sa pileasca cate un pic de aur din fiecare moneda care le trecea prin mana.
In situatia asta cei care utilizau monezile aveau in fata doua incertitudini: cat aur intra in realitate in compozitia aliajului din care a fost batura o anumita moneda si cat din cantitatea initiala de aliaj se mai afla in moneda atunci cand ea era oferita la schimb – pentru marfa sau pentru alte monede.
Prima problema a fost rezolvata de Arhimede – asta descoperise el de fapt atunci cand a luat-o la fuga dezbracat pe strada strigand Eureka, o metoda sa masoare simplu densitatea unui aliaj, si deci procentajul de aur din acel aliaj – iar a doua prin introducerea monedelor zimtate – din cauza zimtilor orice tentativa de a pili o moneda iese foarte repede in evidenta.
Numai ca pana la rezolvarea lor circulatia banilor nu fusese pe atat de simpla pe cat ar fi trebuit sa fie. Orice noua emisiune monetara era tratata cu neincredere pana cand nu se afla ‘in piata’ cu certitudine titlul (continutul in aur) aliajului din care fusese batuta si apoi fiecare moneda era cantarita cu grija la zaraf. Iar monezile noi si fara zgarieturi din seriile ‘bune’ erau tezaurizate cu grija, ceea ce provoca o criza de bani pe piata, adica deflatie.
Pe de alta parte, din punct de vedere individual, in conditiile in care pe piata circulau si bani ‘prosti’ (adica ‘piliti’, pentru indivizi era practic imposibil sa bata ei moneda dintr-un aliaj mai prost) ar fi fost de-a dreptul o prostie sa nu incerce si ei sa pileasca cate putin din monezile care le treceau prin mana sau cel putin sa le cantareasca pe cele care li se ofereau inaite de a le primi ca plata.

Numai ca toate astea distorsionau piata in asa masura si presiunea pentru ca problemele sa fie rezovate a fost atat de mare incat cei din ‘fruntea  bucatelor’ au fost fortati sa implementeze masurile care se impuneau: emiterea de monezi cu continut fix de metal pretios si care aveau zimti de siguranta.
Aici trebuie facuta remarca ca cei care au avut cel mai mult de castigat din masluirea aliajului si din pilirea banilor erau cei care bateau moneda (suveranii locurilor, de cate ori trebuiau sa isi plateasca creditorii sau armatele mai bateau o cantitate noua de moneda in care puneau atat aur pe cat aveau sau pe cat credeau ca vor accepta creditorii) cat si marii comercianti ai momentului (cei care aveau oportunitatea sa pileasca cat mai multe monezi). Totusi si acestia au inteles pana la urma ca le va fi si lor mai bine daca instrumentele de plata vor functiona corect si intreaga economie va fi deblocata.

Cam acelasi lucru ar trebui sa se intample si in politica actuala. Nu e nevoie de cine stie ce filozofie. In momentul in care cei aflati ‘la butoane’, atat cei de la putere cat si cei din opozitie, vor intelege ca daca mai continua asa li se va prabusi sandramau in cap sa vedeti ce repede vor incepe sa faca ce trebuie.
Numai ca oamenii acestia, ca noi toti de altfel, au nevoie sa fie trasi tot timpul de maneca. Ce sa intelega ei daca noi, cei de rand, atunci cand avem o problema ‘sarim la cap cu cate o spaga’? Ca li se cuvine, nu? Iar atunci cand ne vine randul sa spunem ce parere avem despre ei nici macar nu mergem la vot.

“Pai degeaba merg la vot, ca nu am pe cine sa votez. Toti sunt la fel!” Poate ca or fi ei atat de asemanatori incat e greu sa-i deosebesti dar daca nu mergem de loc la vot semnalul pe care il trimitem este ca nu ne pasa, ca ei pot face ce vor si ca noi nu vom reactiona. Asa ca daca suntem atat de scarbiti incat nu ne vine sa votam cu nici unul dintre candidati ar trebui sa le spunem clar chestia asta si sa punem doua trei stampile pe buletinul de vot ca semnalul sa fie atat de puternic incat sa il auda si ei: “ne pasa de ce faceti voi acolo, aveti grija!”

Asa ca mai usor cu spaga si mai mergeti pe la cabina de vot.

Apropo, cati dintre voi stiu cine ii reprezinta in parlament sau in consiliile locale?

Dar cati dintre voi s-a gandit pe vremea lui Boc ca in loc sa fie taiate lefurile ar fi mai eficient sa fie stavilita ‘risipa’ resurselor statului si ca in loc sa fie marit TVA-ul ar fi fost mai bine sa fi fost imbunatatita colectarea lui? Cele 30-40% din economie care raman nefiscalizate sunt populate tot cu oameni din tara asta, nu?

Extrapoland citatul din Basescu rezulta ca ‘nici un smecher de pe lumea asta nu poate face nimic de unul singur’. Ar fi timpul ca toti, atat smecherii cat si cei care ii ajuta, sa inteleaga ca nu mai tine.
Mai e un pic si chiar ne cade sandramaua in cap.