De prin anii 90 ai secolului trecut am inceput sa am impresia ca ‘bancurile’ sunt in realitate mult mai mult decat niste simple glume si ca reusesc foarte bine sa infatiseze perceptia publicului cu privire la ce se intampla in spatiul cultural in care circula.

Si nu-i asa  ca pusa sub forma asta idea mea pare aproape banala?

Mi-am adus aminte de chestia asta citind:

“Sa presupunem că… Guvernul acordă fiecăruia dintre noi cam 100.000 de lei.
Dacă cheltuim aceşti bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la arabi.
Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India şi Hong Kong.
Dacă cumpărăm fructe şi legume, vor ajunge în Turcia, Spania, Italia, Egipt.
Dacă cumpărăm autoturisme mici şi economice, vor ajunge în Japonia sau Germania.
Dacă cumpărăm unul din multele gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan.
Şi nu vor ajuta cu NIMIC economia românească.
Singura posibilitate de a păstra aceşti bani acasă, în România, este de a-i cheltui pe curve, pe gustosul vin românesc sau pe ţuică, deoarece acestea sunt garantat produse autohtone!
Eu aşa încerc să fac!
Dar e cam greu să-mi conving nevasta că fac aceste lucruri numai din patriotism.”

O dovada extrem de convingatoare ca ipoteza formulata de mine mai sus este corecta.

‘Intelepciunea populara’, cea care face ca bancurile sa circule, a sesizat cercul vicios in care ne aflam.
Daca procuparile noastre majore sunt betivaneala si curvasaritul intr-o atmosfera de inselatorie generalizata cum sa mai fim in stare sa ‘producem’ ceva de calitate?