Mirel Palada, cel care a lipit de fruntea lui Basescu epitetul de ‘matrafoxat’, ne-a spus aseara un banc cu blonde:

“Un betiv, in tramvai, o tot batea pe o blonda la cap:- Dupa ce ca esti blonda mai esti si urata!
O data, de doua ori, de trei ori…Blonda se facea ca nu aude.
Totusi, dupa a cincisprezecea repetare, nu mai rezista si ii raspunde, cu un imens dispret:
– Esti beat!
– Da, dar mie imi trece!”

Implicatia, ulterior explicitata, era ca Basescu, chiar si atunci cand se trezeste din ‘matrafoxeala’, ramane nepasator fata de destinul si nevoile romanilor.

Am sa dau cateva definitii, personale si oarecum neconventionale:

– Democratie.
Metoda de adoptare a deciziilor in colectiv. Pentru a functiona cu adevarat presupune existenta unui acord, chiar si tacit, cu privire la obiectivele mari/implicite ale grupului, variantele supuse alegerilor referindu-se de fapt doar la caile de atingere a acelor obiective. Daca nu exista un oarecare consens cu privire la obiective, totul se transforma in ‘dictatura gloatei’: multimea debusolata trage caruta dintr-o parte intr-alta a drumului in functie de impulsurile de moment.

– Politica.Arta posibilului. Activitatea facuta in comun de catre membrii unui grup atunci cand incearca sa foloseasca cit mai eficient resursele aflate la indemana grupului pentru a se apropia cat mai mult de obiectivul comun.
Daca adminstrarea treburilor publice ajunge pe mana unor operatori politici, lipsiti nu doar de scrupule ci si de viziune pe termen lung, procupati doar de promovarea propriilor interese, politica degeneraza in politicianism. Manifestarea practica a acestuia poarta numele de populism si este o ‘metastaza’ a marketingului in politica. Actorii politici care practica acest mod de actiune publica nu mai incearca sa adune oamenii in jurul unor idei despre cum ar trebui facute lucrurile ci pur si simplu identifica niste publicuri tinta ca fiind cel mai usor de manipulat si apoi promit exact ce (cred ei ca) vor aceste publicuri sa auda. Cateodata se si tin de cuvant, adica incearca sa isi satisfaca ‘alegatorii’ pentru a-si conserva, sau in masura in care acest lucru este posibil mari, capitalul politic.

Cu adevarat ingrijorator este faptul ca si aici functioneaza legea lui Gresham: “Banii rai ii scot din circulatie pe cei buni!” Odata aparut ‘in piata publica’ populismul devine din ce in ce mai atractiv pentru toate gruparile politice (devenite intre timp grupari de interese), tocmai din cauza aparentei sale eficacitati. Au cazut prada tentatiei si tari cu traditii democratice mult mai puternice decat a noastra, luarile de pozitie impotriva tiganilor si a ‘turismului pentru beneficii sociale’ fiind suficient de elocvente in acest sens.

Si pana la urma cum ramane? Lovitura de geniu sau populism pe fata?
Eu cred ca amandoua la un loc. Ce, populistii n-au si ei dreptul la genii?
Mai ales ca tot ce se intampla acum era absolut previzibil inca de la incheierea ‘pactului de coabitare’. Pentru cineva obisnuit sa isi reconsidere tot timpul pozitia incheierea unui astfel de pact nu reprezinta promisiunea de a respecta niste conditii ci asigurarea ca celalalta parte nu va incalca acele conditii, cel putin la inceput. Iar daca o va face pactul ofera oportunitatea excelenta de a arata cu degetul: “V-am spus eu!”