Sambata 5000 de biciclisti au cerut demisia lui Sorin Oprescu.
Pentru ca inca nu sunt suficiente piste pentru biciclisti, lucru pe care l-a promis in campania electorala.
Sunt de acord cu biciclistii (si eu mai merg din cand in cand pe doua roti, poate nu chiar atat de mult pe cat ar trebui) in ceea ce priveste pistele dar ‘demiterea’ mi se pare usor exagerata.
Nu ca as avea vreo prietenie pentru Oprescu. Nu-l cunosc, nu mi se pare ca ar fi facut ceva deosebit.
In schimb mi se pare ca revendicarile exagerate blocheaza comunicarea. Una e sa-i spui cuiva: “tine-ti promisiunea si vezi ca suntem cu ochii pe tine” si alta sa ii ceri aceluiasi demisia din prima, si asta pentru niste lucruri destul de relative.
In primul caz individul vizat, daca e normal la cap, va incerca, macar de forma, sa se tina de promisiune. In cel de al doilea va spune, linistit, ‘niste exagerati’. Iar ‘spectatorii’, adica votantii care nu sunt direct interesati de problema respectiva, vor fi de acord: ‘ietete, doar n-o sa-si dea demisia ditamai primarul doar pentru ca nu au astia pe unde sa se plimbe cu bicicleta’.

E adevarat ca de cind l-am ‘demis’ pe Ceausescu am ramas cu un sentiment placut de ‘impreuna se poate’ dar nu trebuie sa uitam totusi ca ‘demisia’ este ‘ultimul remediu’, nu primul.