Vorbeam intr-o postare anterioara despre cum, interpretandu-l ‘entuziast’ pe Descartes, am ajuns la concluzia ca ‘ratiunea il face pe om’.
Iata aici o noua dovada altceva il face pe om si nu ratiunea pura. Aceasta din urma este doar un mecanism, o modalitate de a asambla si folosi in scop propriu informatiile pe care le avem la indemana.
Catre ce scop? Ne putem folosi de ratiune pentru a incerca sa raspundem si la aceasta intrebare. Din pacate vom obtine doar atat, un raspuns. Atunci cind vom alege cu adevarat catre ce scop sa ne indreptam vor intra in joc caracterul nostru, bunul simt, educatia… Adica exact ceea ce am acumulat pina in acel moment din interactiunea cu oamenii de care ne-am ‘lovit’ de-a lungul vietii. Unii ar zice ca din acest moment intervine ‘morala’.
Se poate spune si asa. Eu prefer explicatia lui Humberto Maturana:
‘Oamenii nu sunt singurele fiinte constiente. Si cainele e constient, simte atunci cind este lovit. Spre deosebire de caine insa omul este constient de faptul ca este constient.
Iar aceasta constiinta nu a aparut din intimplare la unul dintre indivizi si apoi s-a raspandit pentru ca a fost folositoare ci a aparut prin interactiunea intensa si repetata intre indivizii societatii, mai ales prin intermediul limbajului. Acesta din urma a aparut tot asa, ‘intre’ indivizi, si impreuna, constiinta de a fi constienti impreuna cu abilitatea de a comunica idei in intreaga lor complexitate, au transformat o grupurile de ‘maimute’ pre-umane in societatile (aproape) umane de astazi.
Sa nu uitam totusi contributia esentiala a lui Descartes. El a inceput rationamentul sau cu ‘Dubito ergo…’
Asa gandesc cu adevarat oamenii: “Ce ar fi daca…” Unii ajung la concluzia “Ce tie nu-ti place altuia nu-i face”, altii la “cum sa fac sa mai castig odata alegerile”.
Poate ca ar fi timpul sa inceapa si alegatorii sa gandeasca: “Ce ar fi daca…?”