We, but let me start with the beginning.

First of all, I find it very interesting that Adam Smith never used the expression.
He explained the intricacies of the market without describing it as being ‘free’. For him, the market had to be free in order to function properly…

But, perhaps, no country has ever yet arrived at this degree of opulence. China seems to have been long stationary, and had, probably, long ago acquired that full complement of riches which is consistent with the nature of its laws and institutions. But this complement may be much inferior to what, with other laws and institutions, the nature of its soil, climate, and situation, might admit of. A country which neglects or despises foreign commerce, and which admits the vessel of foreign nations into one or two of its ports only, cannot transact the same quantity of business which it might do with different laws and institutions. In a country, too, where, though the rich, or the owners of large capitals, enjoy a good deal of security, the poor, or the owners of small capitals, enjoy scarce any, but are liable, under the pretence of justice, to be pillaged and plundered at any time by the inferior mandarins, the quantity of stock employed in all the different branches of business transacted within it, can never be equal to what the nature and extent of that business might admit. In every different branch, the oppression of the poor must establish the monopoly of the rich, who, by engrossing the whole trade to themselves, will be able to make very large profits. Twelve per cent. accordingly, is said to be the common interest of money in China, and the ordinary profits of stock must be sufficient to afford this large interest.”

OK, he was talking about the XVIII-th century China… but I’m sure you already know that.

Then what was it which lead Britain on what is currently known as the ‘free market path’ but blocked China, until very recently, from following suit?
After all, the participants to both markets were driven by the same self interest and their efforts were determined by the same division of work. Not to mention the fact that China’s was a many times bigger market than Britain’s. Initially, of course.

Both countries had a lot in common. Both populations were similarly stratified and class conscious, both monarchies had reached the same level of impotency, both states were run by specialized coteries … what was the difference?

“A country which neglects or despises foreign commerce…”

For a market to be truly free – as in ‘fully functional’, those who participate in it need to be free to do as they see fit and to go wherever they wish.
For this to happen the participants have to feel free – to be conscious of their freedom, and those who oversee the market need to act only as ‘arbiters’ and never as rulers.

This was the difference between the XVIII-th England and China. The British authorities were a lot more permissive than those ‘in charge of’ China and the British subjects felt a lot freer than the Chinese.
While the British authorities did nothing more than police the market, the Chinese Mandarins actually run the day to day activity.
The end result being that the British merchant men learned to deal with each-other and ask for help only when the law was broken, while the Chinese were conditioned to look up for directions at every corner of the road.
As a consequence, the free participants to the free market have learned to respect each-other, and to collectively defend their freedom, while the mainland Chinese have been conditioned to accept that bowing your head was safer.

But people learn fast.
Just look at what’s currently happening in Hong-Kong.

Advertisements

If you think of it, life – yet another word for ‘survival’, is about growing up from being a ‘parazite’ to pulling your own weight.

And this is valid at both individual and ‘collective’ levels.

All individual organisms – from viruses to bacteria to human, are born as helpless ‘parasites’ and survive for only as long as they don’t go ‘against the grain’.
Similarity, new species appear completely by chance and survive for only as long as they do not create enough disturbance for the rest of those who live in the neihborhood to take ‘punitive actions’.

Higher up the ‘evolution tree, ‘cultures’ – ‘wisdom’ accrued while surviving specific sets of circumstances, continue to help those who observe them for only as long as the observants don’t try to impose ‘theirs’ where they do not fit.

Furthermore, rulers continue to rule for only as long as their presence is an asset for the system.
Otherwise, the whole system goes south but the responsibility belongs to the ruler, not to the entire system. Which, nevertheless, bears the brunt of the consequences.

In some circles, the process is also known as ‘becoming a responsible adult’.

Ever-since Descartes –  dubito ergo cogito, cogito ergo sum, the western culture had considered that a person becomes truly human only after they actively start looking for answers. Start thinking about their own persona, in a conscious manner.
Otherwise put, we start existing only after we notice our existence.

The corollary of this concept had been ‘rational thinking’. The belief that it is possible to consider something – to emit a judgement about a subject, only after dispassionately examining all available facts – and only the facts, pertinent to the matter.

While the ‘thinkers’ were coining the concept of rationality, the more practical minded had come up with the scientific approach. Gather as much information as possible about the subject you’re interested in, interpret it and come up with a conclusion. But keep an open mind about any new information which might come up and be prepared for your conclusion to be invalidated – or, at least, ‘nuanced’, at any moment.

At first sight, there isn’t much difference between these two approaches. Only at first sight, of course…
Those who consider themselves to be ‘rational’ have a hard time accepting other people’s conclusions while the bona fide ‘scientists’ are actually happy when they are contradicted. ‘My work has been considered important enough for somebody to check it. I’ll just have to make amends and all will  be fine’.

Now, I’m convinced that you’ve all figured out that I’m joking.
There’s no such thing as a fully rational person who denies the facts which happen to contradict their conclusions just as there’s no such thing as a scientist pure enough to actually enjoy being proven wrong.

But I’m not joking when I observe that there are so many people who consider themselves to be rational and who refuse to accept as fact anything which contradicts their beliefs. Who have a ‘scientific’ approach. Who cherry-pick only the facts which confirm their theory and dismiss – as ‘fake-news’, all the rest. Just as many as the scientists who do the same thing.

I wonder who supervises their thinking processes.
Are they truly aware about what’s going on inside their heads?
Or about the consequences?

“Do you know why I hate capitalists?

1. All they care about is money

2. They have all the money”

This is a bi-partisan joke. Some of the haves use it to demonstrate that money is the essence of modern life while the ‘lefties’ use it to demonstrate the ‘malign’ nature of capitalism.

Both sides are wrong.

According to Adam Smith, the market consists of many specialized economic actors who sell their wares/services. Thus helping each-other lead a better/simpler life than if each of them had to ‘do everything’. Furthermore, a free market is better than a ‘cornered’ one, simply because competition keeps everybody on their toes.
In this sense, a capitalist is a guy who organizes a group of synergically skilled operators in such a manner as to increase their aggregated efficiency.
In order for the market to remain free, a.k.a. efficient, there must continue to exist a certain degree of competition between the said capitalists. And for the whole thing to remain a market, each of the capitalists must remain but an actor, not become a dictator. A.k.a a monopolist.
Differently put, for the market to remain functionally free, capitalists should remain/must be kept level with the other ‘merchant-men’. The bakers sell their bread-making skills, the brewers their beer-making skills, the butchers their ability to carve carcasses while capitalists sell their ability to organize people. Their entrepreneurial skills.
OK, there is difference. But only in our heads. While each of the others use specialized tools – ovens, vats, knives, etc., capitalists use money. Yet another tool but one which seems familiar to all of us. But very few of us see money as a tool and even fewer accept that using money, a lot of it, implies a huge responsibility.  Hence the enormous misunderstanding. No reasonable human being – except for a carpenter, of course, would dream to amass a huge number of, say, hammers, but a majority of people are convinced that having a lot of money would make them happy.

And why did I say “both sides are wrong”?

Because real capitalists are focused on the needs of their business partners – a.k.a. ‘consumers’, not on their pockets/paychecks. Because real capitalists understand that sellers would go hungry if there was no money to buy their wares.
Because free market capitalists are focused on making money go round – and getting handsomely paid for this, instead of constantly attempting to hoard all the money in their grasp.

It’s not me who says so.
Jamie Dimon, Alex Gorsky, Tim Cook, Ray Dalio….

 

Digi24.ro a retransmis „De ce trag clopotele Mitică

Lucian Pintilie ne-a tras încă o dată de mânecă:

– Cât mai aveți de gând să organizați baluri mascate de la care să plecați prin noroaie?
Când o să pricepeți ca bătaia de joc o fi distractivă dar îi distruge atât pe cei care o practică cât și pe cei care se hăhăie cu gura până la urechi, scuzându-se ‘da’ ce-am facut nene, eu doar m-am uitat la cum se ceartă aștia’ ?

– Păi nu vezi, fraiere, că-n-timp ce tu the hlizești la ăștia, tovarășii lor îndoaie vinul cu apă și-ți pun cretă în pâine ca să-ți pară mai albă? Cum îi încurajezi tu pe cei care-și văd de treabă dacă toată atenția ta e acaparată de scălâmbăielile ăstora?

Decision is the frontier between action and understanding.

All frontiers are, in fact, links.

Present decisions set the stage where future will be played, just as past decisions have built the theater.
While we, “the people”, are the building actors. The script writers. And the spectators who will eventually bear the brunt.

 

Din când în când, realitatea de zi cu zi are prostul obicei să ne dea cu firma-n cap.

Atunci chiar și cei mai individualiști dintre noi realizează că nici măcar ‘jmecherii’ nu se pot apăra singuri în toate situațiile.

În momentele astea în ne aducem aminte, ‘jmecheri’ și oameni de rând, de ‘protecția statului’.

Astea sunt momentele in care începem să reproșăm.
Polițistului de la 112 că nu a fost profesionist. Și nici măcar empatic.
Celor de la putere faptul că un astfel de incapabil a fost angajat pe un post de o asemenea importanță.
Și tuturor celorlalți ‘intermediari’ că nu și-au făcut ‘datoria’.

Tot astea sunt și momentele în care realizăm că, totuși, în administrația de stat sigur mai sunt măcar câțiva care știu ce fac. Pentru că altfel ar fi chiar și mai rău!

Mai realizăm ceva. Măcar unii dintre noi. Că „Statul Român trebuie resetat!

Perfect de acord.
Numai că, înainte de a ne apuca de treabă, avem nevoie să înțelegem cum am ajuns aici.
Ca nu cumva să ne întoarcem înapoi…

Nu e vorba doar de vinovății individuale. Și nici măcar de grup.
Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… partide… toți aștia sunt, într-adevăr, parte din problemă. Fiecare dintre ei au făcut câte ceva… mai bine, mai rău… Fiecare dintre ei au fost, la rândul lor, factori de decizie. Au avut ocazia să facă. Să-și pună pecetea pe mersul lucrurilor. Să ‘facă diferența’

Acum am ajuns la concluzia că nici unul dintre ei nu a făcut destul.
Situația actuală sugerează, cu putere, același lucru.

Dar noi, aștialalți, ce-am făcut?

Când aud că ‘statul nu-și face datoria’ mi se aprind beculețele de alarmă.
Și încep să urlu… în sinea mea!

Da’ cine populează statul ăsta?!?

Niște omuleți verzi, veniți de pe Marte?

Când te duci la primărie, mai ales într-o localitate mai mică, nu constați, cu ‘stupoare’, că-l cunoști pe cel de la ‘ghișeu’? Că d-aia ți-e ușor să-i dai ‘atenția’….?
Știm, cu toții, care sunt mecanismele prin care ‘slugile numite politic’ ajung să ocupe prea multe dintre pozițiile de la stat.
Avem, cu toții, rude și prieteni printre profesioniștii care rezistă încă în structurile de stat. Care ne tot povestesc ce se întâmplă pe-acolo.

Și cu toate că știm atâtea, dormim în cizme.
Până când nepoatele noastre sunt omorâte.

Abia atunci întelegem, încă odată, că suntem la voia întâmplării.

O furtună din senin. I se pune vre-unui nebun pata noi. Vine molima. Sau războiul.

Ce bine-ar fi dacă statul ar funcționa cum trebuie… Dacă toate cunoștințele – și poate chiar rudele, noastre ar face ce trebuie și atunci când sunt angajate la stat. Așa cum ne place să credem că facem noi, aștia din ‘privat’.

Dacă n-am fi dormit… dacă n-am fi lăsat pe toți neisprăviții aștia să ni se urce-n cârcă… dacă am fi ascultat poveștile profesioniștilor…

… dacă n-am fi dat șpaga aia atunci …

In social nu se poate vorbi despre cauze directe. Doar despre circumstanțe. Și despre presiuni sociale, bineînțeles.

Au trecut aproape 4 ani de la demisia guvernului Ponta. Adică de la catastrofa din clubul Colectiv. Care a avut loc pe fondul unei atitudini cât se poate de ‘relaxată’ a autorităților competente cu privire la respectarea normelor de siguranță la incendiu. Care ‘relaxare’ face parte din atmosfera de ‘merge și așa’ pe care o respirăm de la naștere.

Atunci, Ponta și-a dat demisia. Să fi fost vorba despre un calcul politic… al lui, al celor care ‘dirijau’ partidul… în orice caz, gestul a avut o aparență de normalitate.

‘Astăzi’ avem de a face cu o crimă dublă. Una dintre acuzațiile aduse suspectului este aceea de „trafic de persoane în vederea exploatării sexuale”.
Aici e o problemă. Că un individ o ia razna și omoară pe cineva… e o nenorocire. Care ține de psihologie. Că un număr de indivizi fac apel la serviciile unor prostituate… iarăși ține tot de psihologie. Că un număr suficient de mare de indivizi cumpără atâta ‘carne vie’ de la ‘distribuitori’ încât fenomenul să devină o ‘afacere’… asta deja ține de sociolgie. Chiar dacă fiecare dintre indivizii implicați – clienți, furnizori și, eventual, un anumit număr dintre victime, au probleme de natura psihologică faptul ca fenomenul are loc în ‘mijlocul’ societății îi conferă acestuia o nouă dimensiune.
Dimensiune care pune pe același palier cele două tragedii.

Nepăsarea este acea dimensiune a psihicului nostru social care a dat naștere atât circumstanțelor pentru incendiul din clubul Colectiv cât și relativei indiferențe cu care tratăm cazurile de ‘trafic de persoane în vederea exploatării sexuale’.

Problemele de genul ăsta nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea ‘formei’. ‘Vrem o țară ca afară’ nu este suficient.
Adoptarea celui mai ‘progresist’ cod legislativ poate fi un pas înainte doar cu condiția internalizării normelor conținute acolo. Degeaba introducem noi ‘castrarea chimică’ atâta vreme cât prea mulți dintre bărbați se consideră superiori femeilor și prea multe dintre femei sunt învățate – direct sau indirect, prin exemplul familial, să lase capul jos.

„Îmi povestea cineva de la o corporație din București, din “bula care respectă femeia”, despre un teambuilding la care s-a pus următoarea întrebare: “O femeie care venea noaptea de la amantul ei este omorâtă, pe stradă. Cine e vinovat? Femeia, amantul sau criminalul?”. Ei bine, răspunsul vehement al uneia dintre participantele la teambuilding a fost “Femeia, evident. Ce căuta noaptea, pe stradă, ce-i trebuia amant? Trebuia să fie acasă, lângă soț și copii”.”

Ce educație – și ce exemplu personal, ofera ‘participanta’ de mai sus eventualilor săi copii?

 

În “bula care respectă femeia”, tot femeia e vinovată” Simona Tache, 18 Ianuarie 2019

Cum batjocorește justiția fetele de 10 ani violate. Procuror și judecător: «Victima s-a îmbrăcat sumar și a consimțit actele sexuale»!” Mirela Neag, Adriana Oprea, Cătălin Tolontan și Răzvan Luțac, 17 Ianuarie 2019

„Apar detalii halucinante din dosarul “minore și droguri pentru polițiști”, în care un comisar de la Serviciul de Acțiuni Speciale din IPJ Bacău a fost arestat preventiv.

Dosarul instrumentat de DIICOT ar putea să zdruncine nume importante din poliția băcăuană, în condiţiile în care clubul clandestin, mascat într-un depozit de bulion, se afla chiar lângă sediul Poliţiei – transmite corespondenta Europa FM, Claudia Toader.”

BACĂU: Detalii halucinante din dosarul “droguri şi minore pentru polițiști””, Europa FM, 2 Aprilie 2019

 

 

Ieri. Treceam cu mașina pe lângă un spațiu verde în curs de amenajare.
O piațetă care avea vreo doi copacei și un tufiș amărât înghesuiți pe un petic de iarbă.
Copăceii fuseseră smulși din rădăcină, trotuarul și o jumătate de bandă din carosabil erau ocupate de un morman de panânt proaspăt basculat iar un bobcat se străduia să facă ceva ordine pe acolo.
N-am ce face și mă întreb cu voce tare: „N-ar trebui ca banii aștia să fie folosiți mai degrabă pentru astupatul gropilor din pavaj? Sau pentru canalizarea străzilor de la periferie?”
Persoana care era cu mine, 80 și ceva de ani, : „Voi, haștaghiștii, n-ați spus nimic când Băsescu construia stadioane în pantă și pârtii de schi pe versantul sudic. Din banii pe care încerca să-i economisească din pensiile noastre! Aștia măcar fac orașul frumos. După ce ne-au mărit veniturile.”

Ce înseamnă puterea precedentului… dacă cineva a făcut deja o prostie, aceasta va fi imediat folosită pentru justificarea următoarei… iar dacă acum prostia este făcută de „omul nostru” aceasta devine chiar acceptabilă…

La fel a fost și cu sistemul de justiție. Care dă din ce în ce mai multe rateuri după ce a fost folosit prea multă vreme pe post de vătrai. Vătrai cu care cei aflați la putere și-au tot tras spuza pe turtele lor, de pe turtele ‘celorlați’.
Procese întoarse la CEDO, inconsecvență în jurisprudență, oameni sastisiți…

Înțelegem și noi odată? Înainte de a ne cădea cerul de sub picioare?
De câte ori mai trebuie să sune Alexandra la 112 ca să ne vină mintea la cap?

„Ies la iveală tot mai multe amănunte revoltătoare despre modul în care ar fi acționat poliția în cazul de la Caracal. O vecină a principalului suspect susține că a sunat de două ori la 112 în noaptea de 24 spre 25 iulie, pentru a raporta o activitate suspectă în fața porții acestuia. Ea a raportat că acolo erau parcate două mașini portbagaj în portbagaj și că crede că ar putea avea legătură cu dispariția fetei. Polițistul de serviciu i-a spus să stea liniștită și a trimis-o la culcare.”

 

 

Trial an error (motor, muscular, directly related to actions)

Emotional

Discursive

All three depend, evidently, on memory. Different kinds – evidently, again.

This is a stub.

%d bloggers like this: