Eu va bat la cap? Voi nu sunteti conectati la realitate?

Am facut ieri o scurta istorie a transformarilor prin care a trecut conceptul de justitie.
Astazi voi incerca sa fac o scurta istorie a modului in care a functionat justitia pe plaiurile mioritice.

Si pentru ca tot veni vorba de Miorita nu pot sa nu ma gandesc la varianta interpretata de Nicolae Sulac, in care dialogul are loc intre mama ciobanasului ucis si mioara nazdravana:
“Puisorul mamei pui,
Unde-i el sau poate nu-i…
.
.
Of, of, of,
Ficiorasul tau,
Dorit stapanul meu,
S-o-ntalnit pe-un verde plai,
Ca gradinile din Rai,
Cu doi ciobani lăcomosi,
Oameni rai si fiorosi.
Si pe langa dânsul s-o dat
Si-atata l-au inconjurat
Pana zilele i-au luat.
Amandoi si-au impartit turma
Si in lume si-au pierdut urma.

Dar nici ca le-o ticnit,
Ca ei iarasi s-o-ntalnit.
De l-avere s-or sfadit,
S-au batut pan-au murit.
C-asa-i pe pamant lasat,
Din averea cu pacat
Sa n-ai parte niciodat,
S-o platesti nemasurat!”

Naivitatea ‘primitivului’ coplesit de nedreptatea vietii de zi cu zi si care isi spune singura speranta in justitia divina?
Sau observatia extrem de pertinenta a ‘omului din popor’ – ne prea bagat in seama dar suficient de inteligent pentru a supravietui chiar si atunci cand ‘fruntea’ isi pierde mintile de lacomie sau disperare – care a sesizat de-a lungul timpului ca
“Ţara, ca o precupeaţă,
Face de ruşine glia,
Când se vând, precum la piaţă,
Cinstea şi cu omenia.”?

Sa revenim.
Se vorbeste foarte mult despre trei dintre rolurile justitiei, retributiv, educativ si, mai nou, restaurativ. Adica pedepsirea vinovatului, convingerea lui si a celorlalti membri ai societatii ca nu merita sa incalci legea si readucerea situatiei post fapta cat mai aproape posibil de situatia de dinainte ca fapta sa fi fost comisa.
Simplu si la obiect, nu-i asa?

Totusi destul de incomplet…

Pe vremea, si in locurile, in care oamenii invatau mestesugul oieritului justitia – sau mai degraba siguranta persoanei si avutului sau – depindea de fiecare dintre cei implicati. Vroiai sa te mai intorci si la anul cu oile pe acelasi munte… te purtai omeneste cu ceilalti. Calcai prea tare pe bec…sau erai prea slab…

Mai apoi a aparut si s-a dezvoltat organizarea statala. Una dintre primele sarcini ale acesteia a fost colectarea birurilor si transportul sumelor de bani, in siguranta, pana in capitalele principatelor. Aceste sume, imense pentru vremea aceea, reprezentau tentatii enorme pentru niste oameni destul de obisnuiti cu pericolul fizic datorita deselor razboaie si buni cunoscatori ai folosirii armelor din exact acelasi motiv.
Iata si motivele pentru care au aparut haiducii, ocnele si completa lipsa de incredere pe care romanii o au fata de stat, organizatia aceea care strange biruri, reactioneaza violent atunci cand cineva incearca sa ‘ia inapoi’ banii ‘furati de la popor’ si, mai tarziu, nu ne-a lasat, neam, sa furam de la boier. Iar aceasta situatie a durat pana la primul razboi mondial.
Nu ca dupa aceea s-ar fi schimbat multe. Alegerile pretins democratice erau organizate chiar de ‘castigator’ in niste conditii cel putin dubioase si pe care toti se faceau ca nu le vad.
Pentru cei ce nu stiau inca ‘democratia’ romaneasca a fost originala de la inceput, termenul nu a fost inventat de Iliescu. Regele numea guvernul iar guvernul nou numit organiza alegerile. In situatia asta oamenii de rand au inteles ca societatea era impartita in doua si ca regulile sunt facute pentru a pastra status quo-ul, si nicidecum pentru pentru a oferi tuturor in parte si societatii in ansamblul ei posibilitatea de a-si desfasura cat mai nestingheriti viata.

Ca urmare a acestei stari de spirit nu-i mare mirare ca populatia nu s-a opus prea tare atunci cand tancurile sovietice au descarcat comunismul in piata publica, mai ales ca acest lucru a fost statuat printr-o metoda binecunoscuta: niste alegeri trucate grosolan. Cele din 1946.

Urmatorii 45 ani n-au facut nimic altceva decat sa intareasca opinia poporului ca sistemul de justitie are ca menire sa pastreze privilegiile clasei dominante – ce conteaza ca acum aceasta clasa era nomenclatura comunista, sistemul functiona in continuare.

Si nici macar caderea comunismului nu a adus nimic nou. Ceausescu a fost omorat in urma unui simulacru de proces iar apoi ‘seful statului’ s-a folosit de niste ‘trupe neregulate de comando’ pentru a reinstaura ordinea pe care o credea periclitata – adica pentru a-si conserva puterea politica.

In situatia asta mi se pare de-a dreptul remarcabil faptul ca in ultimii 10 ani foarte multi dintre cei care muncesc in interiorul sistemului de justitie au facut un imens salt conceptual. Acela de la statutul de membru al unui sistem represiv – ceea ce a fost sistemul de justitie pana prin 1996 – la acela de persoana insarcinata in primul rand cu responsabilitatea de a pastra increderea in societate, adica de a mentine coeziunea sociala.

Caci acesta este cel mai important rol al sistemului de justitie!
Atunci cand persoana, un membru al societatii, renunta la o parte din libertatea sa individuala si o cedeaza statului acesta se asteapta ca ‘statu’ sa isi asume acea responsabilitate si sa se achite de ea. Adica sa faca in asa fel incat individul sa se simta in siguranta in interiorul comunitatii largite care este natiunea.
In situatia asta, in care fiecare membru al societatii stie/simte ca nu traieste in ‘jungla’ si ca regulile sunt egale pentru toata lumea, apar conditiile necesare pentru ca indivizii sa colaboreze mult mai eficient intre ei fata de situatia in care indivizii sunt preocupati mai ales sa isi ‘apere spatele’ decat de ceea ce au de facut – adica asa cum erau nevoiti sa faca ciobanii din Miorita.

Pana la urma asta e singura diferenta reala care exista intre celelalte tari ex-comuniste din afara fostei Uniuni Sovietice si Romania, Bulgaria si Albania. Peste tot oamenii se respectau intre ei chiar fara sa se cunoasca personal inca din perioada de dinaintea instaurarii cu forta a comunismului si le-a fost foarte usor sa revina la acel modus vivendi dupa ce comunismul a ajuns la cosul de gunoi al istoriei. In cele trei tari ramase de caruta din acest punct de vedere acel gen de respect reciproc nu avusese nici macar posibilitatea sa apara, cu atat mai putin sa se consolideze.

Si nu, nu e nici o nevoie sa ne apucam acum sa plangem in pumni pe chestia asta si sa sa dam vina pe unii sau pe altii dintre vecini. Este suficient daca intelegem ca respectul reciproc ‘largit’ este esential pentru constructia si functionarea unei societati ‘asezate’ si ca una dintre manifestarile la scara macro a acestui gen de respect reciproc este functionarea corecta a sistemului de justitie din respectiva tara.

ce ne tine pe loc

The caption on this photo maintains that ‘sometimes the only thing that keeps you from going forward resides solely in your head’.

I completely agree with that idea.

Meanwhile I find it extremely funny that the image illustrates only what’s going on in the mind of the caption-er!!!

If you don’t believe me go and honk near the horse!

My point is that both horse and rider know that tying the reins on something is just a ‘stay put’ message from the rider and nothing more.

The photographer found the entire thing too funny and didn’t stop to consider the situation in any depth. Something in his head had stopped him!

As to who’s the third person needed for a tango session… have you ever tried to dance without music? Easier to do it alone…

“Laura Codruta Kovesi : Voilà plusieurs années que le peuple roumain attendait cela. Enfin, l’Etat s’engage contre la corruption ! Un travail de longue haleine : il a d’abord fallu prouver à la population que la justice était, aujourd’hui, indépendante du pouvoir. C’est chose faite. Ministre ou “simple” citoyen, tout le monde est désormais traité de la même façon. Et, plus important, des peines de prison sont prononcées – jusqu’à dix ans, pour les dossiers les plus lourds. Quand les Roumains voient des hommes politiques derrière les barreaux, ils se disent que les choses changent vraiment dans leur pays. Du coup, plus de 50% de la population nous fait confiance, d’après un récent sondage. C’est encourageant.”

Pentru cei cu franceza putin mai ruginita:
“Sunt deja cativa ani de cand poporul roman astepta asa ceva. In sfarsit, statul se ‘ia de piept’ cu coruptia. Si nu a fost o treaba simpla: mai intai a fost nevoie ca populatia sa fie convinsa ca justitia este, astazi, independenta de putere. Acest lucru a fost facut. Ministru sau ‘simplu’ cetatean, toti sunt tratati la fel. Si, chiar mai important, pedepse privative de libertate au fost pronuntate – pana la 10 ani, pentru dosarele mai grele. Atunci cand Romanii vad politicieni in spatele gratiilor, isi spun ca lucrurile se schimba cu adevarat in tara lor. Deja mai mult de 50% din populatie are incredere in noi, conform unui sondaj recent. Este incurajant.”
.
.
.

Craignez-vous que le futur président roumain remette en cause votre indépendance ? Le premier ministre sortant, Victor Ponta, est candidat du Parti social-démocrate (PSD), dont plusieurs membres éminents font, actuellement, l’objet d’investigations…

J’ai été nommée par l’actuel président, sur proposition du Premier ministre. Si leurs successeurs ne nous soutiennent pas dans notre lutte contre la corruption, tout sera perdu. Le risque existe, c’est vrai, mais nous avons deux alliés indéfectibles. D’abord, l’Union européenne, qui joue un rôle de garde-fou. Il y a quelques mois, une loi a failli être votée : elle nous aurait empêché de mener des enquêtes contre des députés, sénateurs ou maires suspectés de corruption. C’est grâce à Bruxelles et aux diplomates occidentaux que cette loi n’est pas passée. La société civile, ensuite, constitue notre meilleure protection. L’idée d’une justice indépendante a fait son chemin, et personne ne veut retourner en arrière. “

Suntenti ingrijorata daca nu cumva viitorul presedinte va pune in pericol independenta dumneavoastra? Primul ministru in functie, Victor Ponta, candideaza din partea PSD-ului iar cativa membri marcanti ai acestui partid sunt, acum, sub investigatie…

Am fost numita in functie de actualul presedinte, la propunerea Primului ministru. Daca succesorii lor nu ne vor sustine in continuare in lupta noastra contra coruptiei, totul va fi pierdut. Riscul exista, e adevarat, dar avem doi aliati ce nu pot fi infranti. Mai intai Uniunea Europeana, cea care joaca rolul de ariergarda. Acum cateva luni o lege a picat la vot: ne-ar fi impiedicat sa anchetam deputati, senatori sau primari suspecti de coruptie. Datorita Bruxelles-ului si diplomatilor occidentali aceasta lege nu a trecut. In plus, societatea civila reprezinta cea mai buna protectie pe care o avem. Idea de justitie independenta si-a facut drum si nimeni nu mai vrea sa se intoarca din drum.”

Citatele au fost luate din L’Express://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/aujourd-hui-la-justice-roumaine-est-independante-du-pouvoir_1616851.html#D63rfdpKKbHhc0PI.99.

Din acelasi articol. Dar parca nu descriu o aceiasi realitate. Ba justitia este, deja, independenta de ‘putere’ ba ‘daca urmatorii (presedinte si prim ministru) nu ne vor sprijini in lupta noastra impotriva coruptiei totul va fi pierdut’.

Ba mai mult: “Cat vom fi lasati sa ne facem treaba, o vom face la fel de bine si eficient.” (http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/exclusivkovesi-despre-marile-dosare-dna-valul-de-denunturi-si-sri-eads-a-fost-detonat-putem-sa-ne-asteptam-la-orice-interviu-video-1334355)

Destul de confuza situatia. Ba justitia a devenit independenta si se bucura de increderea populatiei, ba depinde de sprijinul unor politicieni care urmeaza a fi votati de aceiasi populatie despre care era vorba mai devreme…
Cred ca ar trebui sa facem un pic de istorie pentru a vedea care este fisa postului pe care il ocupa doamna legata la ochi si inarmata cu sabie si balanta.

- Fiat Justitia, ruat caelum (tradusa indeobste, destul de nefericit, prin ‘faca-se dreptate, chiar de ar fi sa cada cerurile’)
– “Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-133-rolul-si-structura/)
– “Nimeni nu este mai presus de lege.” (http://www.constitutiaromaniei.ro/art-16-egalitatea-in-drepturi/)
– Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

O voi lua pe rand, de jos in sus.

‘Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte’, cunoscuta acum sub numele de lege aTalionului a fost primul pas facut de oameni dincolo de stadiul de gloata. Inainte de aparitia acestei ‘legi’ interactiunile dintre oameni se bazau pe marimea pumnului si pe cei 7 ani de-acasa. De obicei se purtau frumos, mai ales intre cunoscuti iar daca cineva gresea, intentionat sau nu, vinovatul isi primea pedeapsa nu in functie de vinovatia sa ci de capacitatea celui lezat – sau a rudelor/prietenilor/aliatilor sai – de a se ‘razbuna’, adica de a ‘rani’ la randul sau, intr-un fel sau altul, pe vinovat sau pe un membru al familiei/grupului sau.
Indiferent de cat de barbara ni se pare noua acum aceasta lege a talionului era de fapt un pas inainte. Pana atunci cineva destul de puternic putea sa omoare pe altcineva doar pentru ca fratele victimei lovise pe fratele ucigasului. Si nimeni nu prea avea nimic de spus, in afara doar de a pregati o noua razbunare.

“Nimeni nu este mai presus de lege” este mai degraba un deziderat decat o realitate. Practica ne arata ca, de fapt, oamenii sunt mai presus de orice lege. Chiar si de legea gravitatiei. Daca ar fi dupa aceasta din urma ne-am târâi pe burta. E, uite ca mergem in postura verticala cu toate ca avem doar doua picioare.
In ceea ce priveste legile omenesti acestea nu numai ca sunt facute de oameni ba chiar nu au nici un fel de putere pentru cei care nu au inteles de ce trebuie respectate. Ca la un moment dat cei care le incalca sunt pedepsiti, sau nu, asta e alta problema. Voi reveni mai tarziu asupra necesitatii ca legea sa fie respectata.
In orice caz primul set de legi care s-a pastrat pana in zilele noastre este cel al lui Hammurabi. Avem aici de a face cu cel de al doilea pas al omenirii catre civilizatie. Dupa ce grupurile de oameni au depasit starea de gloata nestructurata in prima faza unii dintre memberii comunitatii au dobandit suficienta autoritate asupra celorlalti incat sa fie insarcinati cu ‘pastrarea ordinii’ – adica sa vegheze ca pedepsele primite de cei care au gresit sa nu fie mai mari decat daunele produse. De unde si doar un ochi pentru un ochi si doar un dinte pentru un dinte.
In a doua faza unii membri ai comunitatii au ajuns sa ocupe pozitii investite cu atat de multa autoritate incat ii putem numi conducatori. Din acel moment acestia au inceput sa fie direct interesati de bunul mers al intregii comunitati si nu doar de pastrarea ordinii. (Bine, vorbim aici despre acei conducatori care aveau ceva in cap – si ca atare au ramas la putere destul de mult timp incat sa faca cu adevarat servicii comunitatilor respective). In situatia asta aveau nevoie nu doar ca faptele care tulburau linistea si ordinea comunitatilor sa fie pedepsite dar si ca pedepsele respective sa nu faca mai mult rau comunitatii decat faptele ‘care au pus in miscare procesul penal’.
Ce rost are sa-i tai piciorul cuiva  care si-a ranit vecinul, din greseala sau chiar intentionat? Doar de dragul de a obtine doi schilozi in loc de unul? Hammurabi si-a dat seama de asta – or mai fi fost si altii inaintea sa dar legile date de acestia s-au pierdut – si atunci a dat un ‘mercurial al pedepselor’. In felul acesta fiecare stia la ce se poate astepta si, mult mai important, stia ca pedeapsa pe care o va primi va fi in functie de gravitatea faptei sale si nu de cat de bine sau de rau se are cu judecatorul pe care se va intampla sa-l aibe in fata. Eu unul tare ma tem ca ‘nimeni nu este mai presus de lege’ se refera mai degraba la magistrati, judecatori si procurori laolalta, decat la oamenii de rand. Acestia pot alege sa respecte legea sau nu. Magistratii, in schimb, sunt legati de maini si de picioare. Ei chiar trebuie sa respecte legea, atat in litera cat si in spiritul ei.

Garantul independentei justitiei. Aici avem de a face cu un al treilea pas catre civilizatie. Multa vreme conceptul de justitie se referea la faptul ca cel care conducea/domina o anumita colectivitate avea nevoie ca acea colectivitate sa functioneze cat mai bine. Ca atare a introdus sisteme prin care neintelegerile dintre indivizi erau rezolvate in mod organizat si unitar – tocmai pentru ca supusii sai sa nu se simta parasiti in fata nedreptatii – si in felul acesta conducatorii care au facut sistemul sa functioneze au ajutat la buna functionare a colectivitatii pe care o conduceau. Cele unde acest lucru nu se intampla s-au destramat mai devreme sau mai tarziu – de exemplu ‘republicile’ pirateresti de pe diverse insule din Marile Calde. Alt exemplu foarte elocvent este diferenta de dezvoltare sociala si economica dintre Sudul si Nordul Italiei.
In toate aceste situatii garantul indeplinirii actului de justitie era suveranul. Si tot suveranul putea rasturna situatia, daca asa considera el. Ca efectele puteau fi dezastruase, si chiar erau de cele mai multe ori… asta e alta problema. De fapt insusi conceptul de garantie implica faptul ca cel care garanteaza ceva este suficient de puternic/capabil de a face ca lucrurile sa se intample. Intr-o directie sau alta, in functie de interesele sale, dar, oricum, are capacitatea de a pune lucrurile in miscare.
Acel al treilea pas catre civilizatie despre care vorbeam la inceputul paragrafului are de a face tocmai cu intelegerea de catre membrii societatilor cu adevarat civilizate a acestui amanunt, de loc lipsit de importanta. Ca cel care garanteaza ceva poate oricand sa isi ia cuvantul inapoi. Si atunci a aparut idea de independenta a justitiei. Formularea este cam nefericita: justitia in sine depinde de intreaga societate, daca aceasta nu reuseste sa mentina mecanismele democratice in functiune totul este pierdut. Poate ca ar fi mai interesant sa discutam despre autonomia functionala a magistratilor – adica despre libertatea acestora de a actiona fara a fi supusi influentelor politicii partizane ci doar tinuti sa respecte legile adoptate de respectiva societate – iar in felul acesta ne-am mai apropiat un pic de ‘cestiune’.

Fiat justitia, ruat caelum. In mod obisnuit acest dicton este tradus, si nu doar in romana, prin ‘faca-se dreptate, indiferent de consecinte’.
Care dreptate?!?
Inteleasa asa fraza presupune existenta unei ‘dreptati’ transcendente care este accesibila la nivel conceptual oricui si ca toti cei care au cunostinta de situatie trebuie sa actioneze catre indeplinirea acelei dreptati. Suna plauzibil? Credeti ca poate fi dus asa ceva la bun sfarsit? Aparent toti avem un oarecare simt al dreptatii si la prima vedere n-ar fi imposibil dar cand ne gandim la ‘practicalitatile’ fenomenului ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple.
Legile sunt facute de oameni, mai ales intr-o democratie.
Legile sunt aplicate de oameni. Atunci cand sunt respectate, sau nu, in viata de zi cu zi. Tot de oameni sunt aplicate si atunci cand nerespectarea vreuneia dintre ele il aduce pe cel ce a gresit in fata celor care aplica legile.
Viziunea fiecarei dintre cele trei parti – faptuitor, evantuala victima si cel care trebuie ‘sa faca dreptate’ – despre justitie in sine cat si despre intamplarea in sine s-ar putea sa nu coincida. Si atunci care dintre ‘dreptati’ trebuie adusa la indeplinire?
Nu stiu daca am fost suficient de explicit pana acum asa ca voi relua dar un pic mai brutal.
Oricat de importanta i s-o fi părand fiecaruia dintre noi functia ‘individuala’ a justitiei – matusa aia buna la care te duci sa te plangi atunci cand cineva ti-a spart geamul – in realitate functia ei sociala este cea cu adevarat semnificativa. Fara o justitie realmente functionala intreaga societate se destrama si nu mai conteaza ca ‘cineva ti-a spart geamul’.

Si atunci o traducere mult mai apropiata de spiritul initial a spunerii – sau cel putin asa vad eu situatia – ar fi ‘aveti grija cum faceti dreptatea ca nu cumva sa va cada cerul in cap’. Nu ‘indiferent de consecinte’ ci ‘ca sa nu suferiti consecintele lipsei de dreptate’. Tocmai de aceea am trecut de la ‘razbuna-te daca poti’ la ‘doar un dinte pentru un dintre’, apoi la ‘mercurialul pedepselor’ – astfel incat costul social al actului de justitie sa nu fie mai mare decat cel produs de fapta in sine dar si pentru ca toti membrii societatii sa stie ca pedepsele nu depind de bunavointa cuiva ci ca sunt unitare pentru toata lumea – si in final la scoaterea justitiei de sub autoritatea unei singure persoane – a suveranului – si investirea ei cu statutul de ‘independenta’.

Independenta pe care trebuie sa o apere toti membrii unei societati, cel putin in masura in care nu mai vor sa se intoarca la statutul de ‘supusi’.

Se discuta intens despre motivele pentru care foarte multi oameni au iesit la vot si uite asa Iohannis a devenit presedinte in locul lui Ponta, asa dupa cum prognozau toti ‘specialistii’ ca ar fi trebuit sa se intample.
Una dintre ‘justificari’ este prezenta nu atat masiva cat neasteptata la vot a romanilor din Diaspora…. si efectele colaterale ale indignarii populare (= votul ‘antisistem’)

‘Ma leși’?!?

In primul tur la prezidentiale au fost trimise in strainatate 500 000 de buletine de vot. Au reusit, cu greu, sa voteze ceva mai putin de 150 000 de oameni. Pentru turul doi au fost trimise 800 000 de buletine si, cu toate ca procedurile au fost simplificate – nu intru acum si in viesparul asta – tot n-au reusit sa voteze mai mult de 400 000 de oameni.

Pai?

Exista cel putin doua explicatii:

- Estimarea cu privire la intentia de vot a romanilor din Diaspora a fost cat de cat corecta dar cei care au alocat buletinele nu s-au coordonat cu cei care au stabilit numarul de circumscriptii sau

- … fiecare cu imaginatia lui.

Nu stiu ce ma face sa cred ca ‘votul antisistem’ doar a cautat un motiv sa iasa din casa. Daca nu era asta era altul…

ba pe-a ma-tii
Si atunci care mai e deosebirea?

Poate ca asa simt ei, poate chiar or avea ceva motive… dar chiar este utila, cu adevarat, folosirea unui ‘limbaj’ atat de frust incat nu lasa, sub nici o forma, loc de buna ziua?

La ce? Cui?

Eduard Hellvig facea aseara observatia ca unul dintre motivele pentru care Ponta a pierdut alegerile a fost acela ca “intensitatea” mesajelor transmise de echipa sa a reusit sa “ghetoizeze” electoratul PSD, adica a reusit sa-i ingramadeasca pe cei deja convinsi intr-o incinta in care altii n-au mai vrut sa intre tocmai pentru ca acolo puțea prea tare a intoleranța.

Acum ce facem, ne ghetoizam si noi? Singuri?

Tocmai am terminat de gatit si de spalat vasele.
Duc gunoiul in curte. Imi iau o tigara. Chibritul scapara vesel.
E aproape seara, luminile de pe strada se aprind cu toate ca nu s-a lasat de tot intunericul.
Nori josi care aproape ating virful copacilor, o cioara croncane, un caine latra si o masina trece pe strada. Claxoneaza, relativ discret.
La nici 200 de metri in linie dreapta o macara turn, aproape complet ascunsa de ceata, puncteaza trecerea timpului. Cineva construieste un bloc cu 10 etaje intre case cu 1-2 etaje. Sunt curios daca vom mai avea apa la robinet dupa ce se vor muta noii proprietari sau, si mai nasol, daca sistemul de canalizare va face fata. Oricum se cam infunda de fiecare data cand ploua mai tare. Bine ca eu am montat deja un hidrofor si ca blocul nu e chiar pe strada mea…
Termin tigara si intru in casa.
Gabriela Vranceanu Firea ne spune ca e ceva in neregula cu Iohannis pentru ca nu are copii. De parca Iliescu ar avea… Si, pana la urma, ce legatura are sula cu prefectura?

Sting televizorul si incep sa-mi deschid sufletul…

DSC_9928

In the place where the Romanian Revolution has started 25 years ago people celebrate the election of a new president.
Hopefully better than his predecessors.

Click on the picture to see more images from the celebratory march from Piata Victoriei to Piata Universitatii.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 255 other followers

%d bloggers like this: